#Article 1: Algebra (236 words)


LAlgebra (in arabu جبر) hè un ramu di a matematica chi studia l'insemuli di uggetti qualsiasi annant'a quale sò definite furmalamente uperazione. Si distingue un'algebra classica da un'algebra muderna. A prima indicheghja essenzialmente a scienza di l'equazione chi si ottenenu, uguagliendu a zeru unu o più pulinomii cu una o più incognite (indeterminate). 

A u contrariu di a geometria, è una scienza rilativamente recente: li antichi grechi, infatti, traduconu ogni prublemi in linguaghju geometricu. I grechi svilupponu l'algebra geometrica, riuscendu da risolve tutti i prublemi traducibili in equazione di secondu gradu. A parte da u IX sec. l'arabi comincionu a cunsidera l'equazione da u puntu di vista numericu, truvendu a soluzione cu quelle regule (furmale) di calculu, e quale, messe inseme, noi chjamemu l'algebra elementaria.

Dopu l'Arabi, u più grande sviluppu di l'algebra fu in Italia, indè u Cinquecentu, cu a scuperta di formule ginerale pè calcula e soluzione di un'equazione di terzu e di quartu gradu. A tal' puntu chi l'algebristi taliani introduconu numari imaginarii e numari cumplessi. U teoremu fundamentale di l'algebra, dimostratu rigurosamente da C. F. Gauss, accerta chi un'equazione algebrica di gradu n ha esattamente n radiche, o soluzione, indè u campu di i numari cumplessi.

A nascita di l'algebra muderna pode esse ligata a E. Galois chi ridusse u studiu di l'equazione algebriche a quellu di i gruppi di permutazione e apprufundì in un modu determinante a teoria ginerale dei gruppi.




#Article 2: Analisa (270 words)


L'Analisa hè u ramu di a matematica chì cuntene u calculu differenziale è integrale. Hè basata nant'à u cuncettu di passaggiu à a limita. U calculu cu li infinitesimi, digià cunsideratu da i geometri ellenisti è da Archimede, fù riscupertu ind'è u 1600 da u talianu Bonaventura Cavalieri, ma i veri fondatori di l'Analisa muderna sò Newton è Leibniz. Ind'è u XVIII seculu fù applicata à a meccanica è a l'astronomia. Ind'è u XIX seculu, hè stata sviluppata prima da Cauchy, po da Weierstrass è infine da Dedekind, Jordan, Peano è l'altri.
L'Analisa cumprende principalmente i prucedimenti di l'integrazione, di a derivazione, di a determinazione di a derivata è di l'integrale di una funzione. I prublemi fundamentali da risolve ind'è l'ambiu di l'Analisa funu u calculu di l'area di una superficia qualsiasi è a determinazione di a vitezza istantanea per un qualunque motu. Mentre chì Archimede avia digià datu una risposta à u primu problemu, funu Leibniz è Newton i primi à determinà un metodu di calculu pè risolve u secondu problemu ghjunghjendu cusì à definisce a derivata. 

A parolla Analisa hè utilizata, sempre in matematica, cù i significati : Analisa cumbinatoria, studiu di i diversi riggruppamenti (disposizioni, cumbinazioni, permutazioni) chì si podenu furmà cù un numaru finitu di uggetti. L'Analisa funziunale, hè un importante gineralizazione di l'Analisa Classica chì s'occupa di u studiu di e funzione. L'Analisa indeterminata o Analisa diofantea hè u studiu di l'equazione è di i sistemi à cuefficienti interi da u puntu di vista aritmeticu. L'Analisa numerica hè u studiu di i metodi pè ottene soluzione quantitative di problemi relativi principalmente à i calculatori elettronichi.




#Article 3: Astronumia (297 words)


LAstronomia, chì etimologicamente significa legge di e stelle (da u grecu: αστρονομία = άστρον + νόμος), hè una scienza naturale chi studia l’oghjetti celesti (planete, stelle, comete, nebulose, galassie) è i fenomeni chi accadenu fora di l’atmosfera terrestre. Si tratta di l’evoluzione, a fisica, a chimica, a meteorolugia è i muvimenti di l’oghjetti celesti, è di a furmazione è di l’evoluzione di l’universu.

L’astronomia hè una di e scienze e più antiche. Culture preistoriche ci hannu lasciatu oghjetti astronomichi, cum’è certi monumenti egiziani ò u situ di Stonehenge. Civilisazioni antiche cum’è i Babiloniani, i Grechi, i Chinesi ò i Maià hannu osservatu metodolugicamente u celu. Ma chjè l’invenzione di u telescopiu chi ha trasformatu l’astronomia in una scienza muderna.
C’eranu diverse discipline astronomiche, cum’è l’astrometria, a navigazione celeste, l’astronomia d’osservazione, a cuncezione di calendarii, è ancu l’atrologia. Ma l’astronomia d’oghje sarà piuttostu sinonima d’astrofisica.

In lu 20u seculu, l’atronomia si hè divisa tra u campu d’osservazione è i campi teorichi. L’astronomia d’osservazione prova à acquistà infurmazioni osservandu l’oghjetti celesti. L’astronomia teorica prova à sviluppà l’ordinatori è i sò mudeli analitichi pè descrive l’oghjetti è i fenomeni astronomichi. Sti dui campi sò cumplementarii : a teoria prova à spiegà l’osservazioni, è l’osservazione prova à verificà i resulti teorichi.
L’astronomi dilettanti hannu partecipatu à parechje scuperte impurtante, è l’astronomia hè una di e scienze duve i dilettanti pudenu ghjucà un rolu assai impurtante, specialmente in l’osservazione di fenomeni di poca durata.

L'astronomia ùn deve micca esse confusa cù l'astrologia, una pseudoscienza chì sostene chè i fenomeni celesti hanu un influenza annantu à l'evenimenti chì accadenu annantu à a Terra ed in particolare annantu à l'omu. Ancu sè e due discipline hanu un origine cumuna, sò totalmente sfarente : l'astronomi hanu abbracciatu a metoda scientifica, à a differenza di l'astrologhi.




#Article 4: Lingua corsa (875 words)


A lingua corsa hè un idioma parlatu in Corsica. Cum'è una lingua rumanica hè dirivata da u latinu. Appartene à u gruppu italorumanicu è à u sottugruppu tuscanu, per quessa pudemu dì chì ci hè una grande sumiglianza cù u talianu (tuscanu litterariu), sopratuttu per e varietà cismuntiche. E varietà pumuntiche (taravese è sartinese) ani più in cumunu cù a lingua siciliana o galluresa. A lingua corsa ùn hè micca a lingua ufficiale di Corsica – quella hè u francese – ma hè ricunnisciuta cum'è lingua rigiunale è pò esse usata à scola, à l'università è in l'amministrazione. Ci sò circa 250.000 à 400.000 locutori di u corsu (in Corsica, in u cuntinente di Francia è in Sardegna). Secondu i ultimi dati ci sò 100.000 locutori in Corsica. U numeru di locutori di u corsu hè in calata impurtante 'ssi ultimi anni è diffati, a lingua corsa hè cunsiderata da l'Unesco cum'è una lingua minacciata di sparizione. 

Liata à l'aghja italurumanica incù i so assai lingue rispettivamente dialetti, ancu u corsu cunnosce parechje varietà. Per esempiu, u corsu supranu parlatu in u nordu è centru di Corsica si distingue di u corsu pumuntincu in u sudu di l'isula. Indu è accantu 'sse varianti ci sò altrettanti varianti (è di più), si pò dì. U statutu di a lingua galluresa hè incerta: difatti, certi a cunsidereghjanu cum'è una varietà di corsu; per d'altri, hè una varietà di a lingua sarda; è infini, per d'altri, hè una lingua sputica, chì hà dinù parechje dialetti. Cum'è u sicilianu, u gallurese s'assumiglia à u sartinesu, ma ci sò impurtante differenze di vucabulariu è di pronunzia. Di più a scrittura di u gallurese hà e so regule proprie è hè differente di quella di u corsu.

Oghje ghjornu, u corsu hè parlatu in diverse varianti in l'isula di Corsica, cù l'eccezzione di Bunifaziu, induv'ellu hè parlatu (da un numaru sempre scriscente di lucutori) una variante ligure bunifazinca.
Ancu in Calvi, un tempu cum'è Bunifaziu sguasgi tutta abitata da pupulazione d'origine ghjinuvese, si parlava una variante ligure chì pare in traccia di spegne si, mentre ch'in Carghjese (Καργκέζε) - dighjà culunia d'esiliati grechi prima impiantati in Paomia (siconda mità di u 16u seculu) - si parla un corsu ch'hà assimilatu uni pochi di tarmini grechi è a lingua greca hè oramai in usu solu cù fini liturgichi.
Fora di l'isula, in seguita à finomini d'emigrazione è scambiu iniziati à parte da u Medievu, si parla una lingua chì hà assai in cumunu cù a lingua corsa in u nordu di a Sardegna: u gallurese parlatu in la zona di Tempiu in Gallura è in l'isula di La Maddalena – particularmente sumigliante à u corsu sartinese. U sassarese parlatu in Sassari è in la zona di Castelsardu, hè cunsidaratu cum'è un idioma di transizione trà corsu è sardu essendu datu ch'ellu hà cose in cummunu in a struttura è in a grammatica cù u gallurese è cù u corsu pumuntincu è hà subitu forte influenze di u sardu lugudurese in u lessicu è in a prununcia.

Soprappiù, u dialettu in via d'istinzione di l'isula vicina di Capraia in l'arcipelagu tuscanu prisenta diversi punti di cuntattu cù u corsu par via di a forte vicinanza giugrafica, storica è culturale frà e duie isule.

Si stima chì u corsu sia parlatu in Corsica da circa 90/100.000 lucutori frà i 275.000 abitanti di l'isola, puru ch'elli sianu parechji frà quessi à esse di lingua materna francese (dati da una ricerca di l'INSEE di u 2004 ), à quelli ci hè quantunque da aghjustà e pupulazione emigrate in Francia (par un tutale di 133.000 individui in Francia) è in altre nazione. U numaru di i lucutori stimati pà u gallurese hè invece circa 80.000 (frà i circa 120.000 abitanti di a Gallura).

U corsu hè classificatu cum'è una lingua autonuma in u gruppu di e lingue neulatine (sottugruppu: lingue italurumanze, codice ISO: co) ed hè ricunnisciutu cum'è lingua righjunale di u Statu francese. 
Certe varietà di u corsu supranu sò imparintate à i dialetti italiani di u gruppu tuscanu (in particulare anu cunsirvatu parechje carattaristiche di i dialetti medievali). Difatti, Niccolò Tommaseo cunsiderava 'sse varietà di corsu, podarse incù una certa esagerazione, Lingua possente, e de' più italiani dialetti d'Italia. Ma e variante suttane di u corsu, vene à dì u taravese è u sartinese, sò più vicinu à u gallurese è a u sicilianu. Anu in cumunu incù 'ss'ultime lingue, un sustrattu prelatinu.

Tavulone di cumparazione di e lingue neulatine:

Si cunnosce circa 6 o 9 varietà principali di a lingua corsa, è in ogni varietà ci sò piccule variazione da un paese à l'altru. 

U corsu prupiamente dettu prisenta una certa omugeneità ma u più si sottudivide in duie variante chì smezanu a Corsica. A linia passa appena di sopra à Aiacciu (trà Casaglione è Calcatoghju), di sopra à Bucugnanu è da sottu à Ghisoni.
L'elementi chì fondanu issa siparazione sò vucalichi (sistema di vucale sfarente, l'unu cù l'assenza di -e atona par esempiu, ciò chì cagiona e -i o e -a finale), lissicali (uni pochi di tarmini cambianu sicondu un limitu pocu difinitu nealmente), funetichi.

U gadduresu, u sassaresu è u casthiddanu sò lingue indipindente, ma sò mintuvate quì à titulu di cumparazione.




#Article 5: Canti corsi (285 words)


In Corsica, ci sò parechji canti in lingua corsa.

 
Dio vi salvi Regina

E Madre Universale

Per cui favor si sale

Al Paradiso.

Voi siete gioia e riso

Di tutti i sconsolati,

Di tutti i tribolati, 

Unica speme.

A voi sospira e geme

Il nostro afflitto cuore,

In un mar' di dolore

E d'amarezza.

Maria, mar' di dulcezza

I vostri occhji pietosi,

Materni ed amorosi

A noi volgete.

Noi miseri accogliete

Nel vostro santo Velo

Il vostro Figlio in Cielo

A noi mostrate.

Gradite ed ascoltate,

O Vergine Maria,

Dolce, clemente e pia,

Gli affetti nostri.

Voi da i nemici nostri

A noi date vittoria;

E poi l'Eterna gloria

In Paradiso.

(Tradiziunali)

O ciucciarella

Un sai quantu t’adoru

Le to bellezze

Le to cullane d’oru

Ciucciarella inzuccherata

Quantu hè longa sta nuttata

Fà la ninna fà la nanna

Lu to babbu hè à la campagna

 

So statu à l’ortu

Sta mane di bon’ora

Ciucciu nun c’era

Chi era andatu à la scola

Tuttu era per vede à tene

O màzzulu di viola

Fà la ninna fà la nanna

Lu to babbu hè à la campagna

 

Cullà ne vogliu

Quassù per le cullette

Ci sò le capre

Le muvre e le cervette

Quassù sò li trè cunigliuli

Corri tù, s’è tu ti pigli

Fà la ninna fà la ninna

Lu to babbu hè à la campagna

 

Trovu aghju un nidu

Nentru c’era duie ove

So statu à vede

L’acellu chi le cova

Era un nidu di culomba

E trè volte l’aghju trova

O culomba cullerata

Cusi longa sta nuttata

 

Zifula puru

E mughja o tramuntana

Filgu lu linu

E carmingu la lana

Fattu t’aghju lu mantellu

E guarnitu la suttana

Lu to mantellu fatatu

Tutt’intornu riccamatu.




#Article 6: Corti (248 words)


Corti  hè una cumuna è una cità di u dipartimentu di a Corsica suprana. L'abitanti di Corti si chjamanu i curtinesi.

Corti acquistò impurtenza quandu u conte Vincentellu d'Istria in 1419 dopu avè scunfittu i ghjinuvesi pressu Merusaglia, fece ricustruì raffurzendula a furtezza preesistente di uXI seculu. Pè trè seculi fù di volta in volta guvernata da i corsi in 1419-1441, 1464-1484, 1553-1556 è in 1755-1769 o da i ghjinuvesi. Da 1755 à 1769 diventa capitale di a Repubblica Corsa di Pasquale Paoli, che vi insediò u guvernu, u tribunale, a zecca è l'Università, poi chjusa da i francesi in 1769 è riaperta solu in 1983. In 1769 venne uccupata definitivamente da i francesi.

A muresca (o moresca) ghjè un'antica danza corsa di urighjine araba di carattere gruttescu in ritimu binariu o ternariu. Esiste principalmente ind'i ruhjoni d'a Castagniccia, l'Ellerata, u Fiumorbu, u Curtinese e l'Alta Rocca.

L'urighjini di questa danza sarìa ligata à e cruciate in quantu simulìa a lutta trà cristiani è mori. Infine altri studiosi ritenenu chì averìa urighjini assai più antiche è sarìa ligata à rituali cuntadini arcaichi, cumu prupiziazione di u bonu raccoltu rapprisintata da a lutta contru à i spiriti maligni.

A muresca hè una di e danze da l'urighjini assai antiche chì esistenu ancu oghje ind'a forma di danza tradiziunale di alcuni rughjoni taliani: celebri, ad esempiu, hè a muresca di Contigliano, paese di a Sabina.

Corti hè stata mintuvata qualchì volta in a litteratura è u cantu corsu. Per esempiu:




#Article 7: Lamentu di u castagnu (302 words)


U Lamentu di u castagnu hè statu cumpostu da Antone Battisti Paoli (1858-1931), dettu Paoli di Tagliu. U lamentu hè statu publicatu in A Tramuntana in u 1905 è in A Muvra, in u 1926.

Cantava lu mulinaru

Chì avia pienu lu mulinu

U cavallu galuppava

Sottu à lu so carruzzinu

Chì per tuttu lu mio fruttu

Era, ò Corsu,un gran festinu.

Facii porte è purtelli

Sulaghji, casce è cascioni

Intempiavi la to casa

Tù cù travi è cantilloni

Grazia, ò Corsu, eppur' la sai

À li mio gran figliuloni.

Ancu sin'à la to cascia

Quandu parti à l'altru mondu

Ti furniscu e sta sicuru

O Corsu, ch'io non cunfondu.

Bastardu di Sambucucciu

Almenu rifletti à fondu!

Quandu la guerra hè finita

Chì sarà di tè, mischinu?

Zappa puru lu to fornu

È chjodi lu to mulinu.

Parterai per lu mondu

Errente senza un quattrinu.

Ne farai lu tenistaffa

È lustrarai le botte

Durmerai cum'è i cani.

Quandu vinerà la notte

Perchè vindetta dumanda

L'alberu di le ballotte.

Sempre cù li stracci à collu

Passerai piani e muntagne.

Camperai à erbiglie crude

Racolte nu le campagne

Perchè vindetta dumanda

L'alberu di le castagne.

La to cumpagna di strada

Sarà sempre Mamma Piera.

Per tuttu la truverai

Sempre ti sarà sincera.

Ti farà di la so scorta

Corsu, lu portabandera.

È famitu cume un braccu

Criparai dentru à un fossu.

Li padroni di l'usine

Diceranu : Tarra addossu

Chì lu nostru affare hè fattu.

Pensa bè, rifletti, o Corsu.

Chì ti poi sempre rimette

Di tutti l'errori e sbagli.

Manda li à fà le sighere

À sa mansa di canagli.

Cusì abanduneranu

L'usine cù li travagli.

È lu to caru Castagnu

Risterà duv'ellu hè natu

À lampà ti lu so fruttu

Tantu dolce è inzuccaratu.

È cusì sarai, ò Corsu

Cum'è nanzu invidiatu.




#Article 8: Riventosa (333 words)


Riventosa (A Riventòsa  in dialettu venachese) hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana.

U dialettu venachese face parte di u corsu supranu o supranacciu, ancu chjamatu corsu cismuntincu, hè una variante principale di a lingua corsa rispettivamente un termine per tutti i dialetti di u corsu chì sò parlati in u nordu è u centru di a Corsica. Per questu, si puderìa dì ancu corsu di u nordu (è di u centru). Altri dinuminazioni è modi di scrive sò cismontincu, cismuntanu o cismontanu, corsu di Cismonte, corsu centru-settentriunale/-settentrionale. Hè derivatu da u Tuscanu è hè a varietà corsa chì stà u più vicinu à a lingua taliana.

(Riventosa, Poghju, San Petru, Casanova)

Acula, Andrione, Anima Nera,  Antognasca, 
Antonaccione, Azima, Bacinu, Ballinu, Ballonchja, 
Barone, Biancone, Bocchilargu, Bocchineru, Bougie, 
Bruscu, Cacazzone, Cacciatore, Caìnu, Calabbia, 
Calamaghjone, Canistrò, Cannellu, Carabinu, Caravone, Casgione, 
Catellu, Catellone, Catasciu, Catena, Cavallacciu, Ceppu, 

Ciafone, Ciamara, Ciamarolu, Ciambàttulu, Ciavaglione, 
Cicca, Ciccinetti, Ciccone, Cìfera, Cipolla, Ciuppa, Cochju, 
Collittolu, Cortanu, Cuntentu, Cuntrolla, Crudele, Cuccagnone, 
Cuchjarone, Cumpassu, Cutrata, Culomba, Culombu, Facciandine(e), 
Falcone, Falcu, Falcione, Fanciullina, Felicetu, Ferrione, 
Ficchettu, Figliu, Filufì, Flacchi, Francescucciu, Frazatu, Fisciulone, 
Fitrì, Furchetta, Gallò, Ghjallone, Ghjallucciu, Ghjamba rotta, Ghjustrone, 
Ghjuvanola, Ghjisippacciu, Ghjisippinellu, Ghjisippinu, Ignazolu, 
Incagna farina, In ciuà, Ingreu, Innoratu, Intingulone, Jaurès, 
Lampanone, Leccia, Lenza, Levrinu, Maccarone, Maggiorinu, Malizia, 
Mancinone, Manicatore, Manicatrice, Manque nez, Maria Ciò, 
Maroccu, Masgiolu, Matazzu, Mazzaru, Merezu, Merla, Mezanotte, Meziornu, 
Meziurnaghji(i), Michelanu, Minchjali, Miscerolu, Moretta, Mozza, Mulendina, 
Murandi, Murellu, Murtellaru, Muscellu, Mùsciu, Muscone, Mustiola, Muvrone, 
Muzza secca, Negrottu, Ochjone, Omu, Pagliacciu, Paiana, Paisanu, Palatinu, 
Panchinu, Paracquinu, Parapassinu, Paroda, Pasqualone, Pattone, Pattunellu, 
Pecche, Pede gialli, Peghju, Penciulone, Pencè, Perucciu, Peterola, Petrò, 
Petti biancone, Pichjatu, Piantolu, Pichjone, Pichjicolli, Pingone, Pinza, 
Pinzutu, Pirripì, Pistellu, Pitittinellu, Piverellu, Pizzicu di cera, 
Pullò, Ragazzu, Ramosu, Ranchjinu, Rasciola, Ricci, Riccinu, Rossu, Ruzzicone, 
Sacchetta, Salta machja, Saleru, Sannone, Santachjolu, Sbaccuncellu, Sceffu, 
Schifinaghji(i), Sciabulone, Scianchetta, Sippone, Sipponaghji(i), 
Sticcachja, Stoccu, Stretta(a), u Sultan, Tacca mò (Attacca morsi), 
Tàfanu, Talìppa, Tarbanu, Tazzone, Tenente, Terquillu, Torru, Tortulu, 
Trafescolu, Truittolu, Truppinu, Turriglione, Tuttunellu, Vechjettu, 
Zacchina, Zinzì, Zirighinu, Zurinu, Zugliatu.




#Article 9: Paulu Matteiu Della Foata (191 words)


Natu in Azilonu, in a pievi d'Urnanu, u 14 austu 1817, Paulu Matteu Di A Fuata fù urdinatu preti in u 1843. Dopu à una bedda carriera chì u purtò da u picculu siminariu d'Aiacciu, dund'eddu fù prufissori in 1843, sin'à Bucugnà, Corti in 1855, po torra Aiacciu dund'eddu esercitò intantu ch'è preti è vicariu in 1876. Fù numinatu vescu di Corsica u 21 aostu 1877, è tensi 'ssa funzioni sin'à a so morti. Fù numinatu dinò prelatu di u Papa Leone XIII in 1879.
Cunnuscendu u corsu, u talianu, u francesu è u latinu, è scrivendu in ugnuna di 'ssi lingui, Monsignori Della Foata hè intrutu sopratuttu in u chjirchju u più altu di i scrittori corsi par via di i so puemi scritti in a parlata di l'Urnanu da 1856 à 1877 è arriuniti suttu à l'appillazioni di Poesie giocose, pupularizati à u longu di u XIXimu seculu, è publicati parechji volti à parta da 1873.

Paulu Matteiu di la Fuata morsi in Aiacciu u 3 ghjinnaghju 1899.

Paulu Matteiu di la Foata scrissi in corsu, talianu, francesu è latinu:

Eccu un strattu di A nanna di lu Bambinu:




#Article 10: Salvatore Viale (386 words)


Salvatore Viale (Bastia, 6 di settembre 1787 – 23 di nuvembre 1861) hè statu un scrittore, puetu è magistratu corsu. Hè cunsideratu cum'è l'autore di u prima testu litterariu in lingua corsa. U Sirinatu di Scappinu, chì si trova in u Cantu quartu di a Dionomachia di Salvatore Viale hè cunsideratu cum'è u prima testu di a litteratura corsa.

Salvatore Viale nasce in Bastia u 6 di settembre di u 1787 è more u 23 di nuvembre di u 1861.
Hè u figliolu di Maria Nicolaia Prelà è di Paulu Agustinu Viale.
À l'età di setti à dodici anni, hè educatu in e Ville di Petrabugnu, induve ellu ampara u latinu. Versu a fine di u 1803, cuntinueghja i so studii in Roma. Studieghja u dirittu, a lingua greca classica è a litteratura. U so babbu more in u 1805. 
In u 1808 si ne rientra in Corsica per sustene a so famiglia.
In u 1809, riceve u so diploma d'avucatu in Pisa. 
In u 1812, cumencia à scrive u so puema A Dionomachia, ch'ellu finisce in u 1813.
Participeghja dinù à a vita pulitica. L'11 d'aprile di u 1814, hè elettu da l'assemblea dopu à a rivolta pupulare, cum'è membru è sicritariu di u Cumitatu Superiore creatu in Bastia.
In u 1815, ritorna  à Roma. Participeghja quallà à a vita litteraria, fendu parte di l'accademia Tiberina. 

Lisandru Colonna d'Istria, u procuratore generale di Bastia, u face numinà in 1816 à a Corte prevotale di Bastia. Vultendu in Bastia, Viale face publicà a Dionommachia in Livornu in u 1817.

Dopu esse elettu cum'è ghjudice d'istanza à u tribunale di Bastia in u 1823,  face stampà a Dionommachia in Parigi. Tandu, participeghja dinù à a Sucietà centrale di struzzione publica di Corsica, in Bastia.

Salvatore Viale pò esse cunsideratu cum'è un di i primi autori d'un' antologia di a litteratura corsa. Hà cuntribuitu in particulare à a redazzione di I Canti Popolari Corsi di Niccolò Tommaseo. È hà scrittu a so propia racolta : Canti Popolari di Corsica, un' antologia di a litteratura corsa di l'epica chì cuntene numerosi nanni, voceri, sirinati è puesie di i primi autori corsi cum'è Guglielmu Guglielmi.
U Serenatu di Scappinu ; in u Cantu quartu di a Dionomachia ; hè cunsideratu cum'è u primu testu di a litteratura in lingua corsa.




#Article 11: Antone Leonardu Massiani (184 words)


Antone Leonardu Massiani (1816-1888) hè statu un autore in lingua corsa. 

Antone Leonardu Massiani hè natu in Nuvella in u 1816. Hà studiatu a medicina in Pisa. S'hè stallatu dopu in u so paese di Nuvella, cum'è medicu.
L'opara principale di Anton'Leonardu Massiani hè stata u Viaghju in Ascu. Hè una puesia comica, cumposta da 114 terzine. U Viaghju in Ascu hè più cunnisciutu per via di u so sottutitulu: A cuccagna di Bazzicone. U Viaghju in Ascu hè statu publicatu per a prima volta in L'Almanacco del Pescatore di Chiaravalle, un ghjurnale bastiacciu. Hè statu stampatu dopu in a rivista U Fucone, in u 1926. Infine, u Viaghju in Ascu fù publicatu in a rivista A Muvra, in u 1936. U pueta di Nuvella ci conta in u Viaghju in Ascu u so viaghju in u paese d'Ascu, accumpagnatu di u so sumere Bazzicone. L'usi di l'abitanti d'Ascu di l'epica sò discritti di manera ridicula, ma senza gattivezza. U puema hà avutu moltu successu in Niolu, in Balagna è in u Ghjunsani. 

Anton'Leonardu Massiani morsi in Nuvella u 24 ferraghju di u 1888.




#Article 12: Petru Lucciana (102 words)


Petru Lucciana (1832-1909), dettu Vattelapesca, hè statu un autore corsu. A so produzzione litteraria hè rimarchevule, in particulare per e so numerose cummediole.

Petru Lucciana hè natu in Bastia u 28 di maghju di u 1832. Hè statu prufissore di talianu è di tedescu à u liceu di Bastia. Hà scrittu puesie è opere di teatru. Petru Lucciana publicava e so cummediole in a stampa lucale. In u 1904, hà fundatu a sucietà litteraria Cirnea, cum'ellu dice, « par difende a lingua corsa contru l’invasione d’ogni elementu stranieru ». 

Petru Lucciana hè mortu in Bastia u 2 di ghjennaghju di u 1909.




#Article 13: Ghjacumu Santu Versini (264 words)


Ghjacumu Santu Versini (1867-1922) hè statu un autore è pueta in lingua corsa.

Ghjacumu Santu Versini hè natu in Marignana u 10 aprile di u 1867. Era u figliolu di Ghjuvan' Dumenicu Versini (1838-1927) è di Livia Maria Antonini (1845-1892). S'hè maritatu in Aiacciu u 28 d'aprile di u 1885 incù Maria Nunzia Orsini detta Clementina. Incun ella ebbi un figliolu: Ghjuvan' Dumenicu (1885-1887). Si rimaritò dopu, u 28 di dicembre di u 1894, in Marignana incù Saveria Furtunata Versini (1869-1956).

Hà fundatu a Cyrnos-revue in u 1911 è ni fù u direttore durante parechji anni.

Ghjacumu Santu Versini hè statu dinù u fundatore incù Saveriu Paoli di a rivista A Cispra di marzu 1914. Ùn hè statu publicatu cà un solu numeru di a rivista, chì subitu dopu hè vinuta a guerra. Ma A Cispra publicò puesie di prima trinca cum'è quelle di l'autore (in particulare M'innamoru o Neve) è ebbi dopu un'influenza prufonda annantu à U Riacquistu, prumuvendu in particulare u cuncettu di soluzione pulitica à u prublemu corsu è quellu d'autonomia par a Corsica. 

Ghjacumu Santu Versini hà cullaburatu dopu à u ghjurnale aiaccinu L'Eveil da dicembre di u 1921 à ottobre di u 1922. U cugnome di Ghjacumu Santu Versini era Buscagliolu. Di prufissione, hè statu stitutore in Marignana.

Hè cunsideratu cum'è un pueta corsu di prima trinca. Com'ellu a dice Julian Mattei: Trova omu in a so opera una scrittura delicata assai capace à dì u mondu cù una sensibilità ricercata cum’è ind’è a so puesia M'innamoru.

Ghjacumu Santu Versini morsi in Aiacciu u 21 dicembri di u 1922.




#Article 14: Bastìa (332 words)


Bastia hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana.

A cità hè prefettura di u dipartimentu è capilocu di u circundariu è di 6 cantoni. Hè u portu principale di l'isula, a so principale cità cummerciale e a so più grande agglumerazione urbana. 

L'abitanti di Bastìa si chjamanu i Bastiacci.

Bastia hè situata à nordu-levante di a Corsica, sottu à u Capicorsu. A timperatura media hè di 15,3 °C è ci hè 5 ghjorni di ghjellu à l'annu. I venti sò frequente è assai forti, e precipitazione sò abundente (700 mm), ma ci sò 340 ghjorni assuliati à l'annu.

Nanzu à l'occupazione di a Corsica per i genuvesi, Cardu era un paisolu. À i sò pedi ci era un picculu paese induve stavanu i pescadori. Stu picculu portu si chjamava Portu Cardu.

In u 1378 u guvernatore genuvese Leonello Lomellino decide a custruzzione d'un castellu nant'à un prumuntoriu chì supraneghja Portu Cardu, chì si chjamerà Castello della Bastìa. Cusì nasce a citatella di Bastia.

Dui quartieri si sviluppanu : Terra Vechja, chì currisponde tandu à Portu Cardu, oghje u Vechju Portu.

È Terra Nova, chì currisponde oghje à a Citatella.

Prestu diventa a più impurtante è a più pupulosa cità di l'isula. Cù u Trattatu di Versailles di u 1768 a Corsica passa à a Francia è in u 1791 Bastia ùn hè micca più capitale: per i Francesi era troppu vicina geograficamente è culturalmente à l'Italia.

L'attuale merre di Bastia hè Pierre Savelli.

(Fonte: Cassini et Insee - Insee

Munumenti : U Palazzu di i Guvernatori, I Nobili Dodeci, A Catedrale Santa Maria, L'oratoriu Santa Croce, U Cunventu Santa Chjara.

Munumenti : A Cuncezziò, San Roccu, a Casa Castagnola, a Casa Cardi-Sansonetti

San Carlu, U cunventu di i Ghjesuiti, a casa Caraffa

A merrìa Vechja

Munumenti : a statua di Napuleò, u munumentu à i morti, u chjoscu à musica, e case d'Americani (Casa Roncaiolo).

Accade chì Bastìa fussi mintuvata in a litteratura è a cultura corsa. Per esempiu:




#Article 15: Canzone corse (123 words)


Tradiziunale, ma micca quella che vo cuniscite tutti.

seria statu un canzona fatta da parechje picculi pezzi!

in fattu, ci ne era unu per ciaschi gare.

u mo ziu mi n'ha dattu, tempi fà un pezzu sannu

e un pezzu mozzu ch'aghju cumpletu da per me  !)

a gara di Corti :

eccu a Corti cità nustrale

di Sambucucciu e di Pasquale

U palazzu naziunale  - (pezzu aghjuntu da me)

e l'antica citadella  - (pezzu aghjuntu da me)

orgogliu di Cursighella - (pezzu aghjuntu da me)

a gara di U Borgu : (pezzu cumplettu d'origine)

eccu a Borgu la vittoria

rinfriscate la memoria

qui si cuproni di gloria

i miliziani cirnesi

Paoli contra i francesi

ci voleria a pruvà di ritruvalla tutta ..




#Article 16: Tarratufula (184 words)


A Tarratufula (Pisolithus arhizus) hè un tipu di funzu chì faci parti di a famiglia di i Sclerodermataceae. U nomu latinu arhizus veni da l'epitetu arhizon, chì significheghja senza radica (a : senza, in grecu rhiza : radica).

A tarratufula pò essa cunfusa incù Pisolithus albus, chì pussedi un peridium di culori biancastru è una gleba giadda virdiccia à maturità è si scontra dinò in a machja corsa.

A tarratufula hè un funzu abbastanza cosmupolitu (si trova in Auropa, Africa, Asia, America Cintrali,...) bench'è abbastanza raru. Nasci piuttostu di vaghjimu è masimu in i terri povari, secchi, à spessu rinosi.

Parechji sinonimi di Pisolithus albus sò:

A tarratufula hè un cumpunenti maghjori in i mischii di funzi chì sò apradati in u giardinaghju com'è putenti stimulatori di radichi.

A tarratufula hè mori cumuna in Corsica. Si trova in i loca tufosi. Nasci piuttostu di vaghjimu.

Si faci usu di a tarratufula in a gastrunumia corsa: si taglia à fetti fini, si faci sfrighja è si metti in a frittata.

In corsu, a tarratufula hè ancu chjamata u tarra trovulu, a terratruffia o u terratrufulu.




#Article 17: Ricciu (357 words)


U ricciu (Erinaceus europaeus) hè un mammiferu. U nomu veni da a parolla latina ericius. U ricciu hè cumunu in Auropa. Si trova dapartuttu, fora di a muntagna. 
A punta di u so capu è di u so spinu sò cuparti di spini longhi di 2 o 3 centimetri. Sò numarosi : più di 15 000. U restu di u corpu porta grossi pela. I pedi hani cinqui cuscinetti ancu cinqui sgrinfii. U pesu d'un ricciu varieghja trà 500 è 800 grammi. U ricciu mangna varma, sammartini, lumachi è insetti. Ma pò ancu mangnà animali più maiori com'è l'aciartula o a ranochja.
U ricciu hè un animali chi vivi di notti. Dormi tutta a ghjurnata. A so vista hè debuli mà u so odoratu è a so audita sò bunissimi. U so carataru hè asuciali è agressivu : vivi solu fora di l'epica di ripruduzzioni, da maghju à luddu. 
U ricciu femina catiddeghja da unu à setti chjuchi chì misurani da 6 à 8 centimetri. Ghjunti i primi freti, si meti in letargià, durmendu d'uttrovi fin'à marzu.
U ricciu hà poghi numichi parchì i so spini facini una vera armatura. Ma ferma quantunqua a volpi è l'omini ancù i vitturi è l'incendii. 

In Corsica u ricciu si trova dignalocu, ma micca in altu ed hè raru di truvà lu sopra à 500 metri.
In a cultura pupulari, si dici suventi chì ci hè dui spezii di ricci, incù dui tipi di grugnuli: u grugnulu di porcu è u grugnulu di ghjacaru. Di fatti, ùn ci hè ca una sola spezia di ricciu. Ci hè un solu animali ma hè esattu chì u so aspettu cambia da una staghjona à l'altra. Di branu, u ricciu hè magru è t'hà un grugnulu chì pari quiddu d'un ghjacaru (com'è quiddu chì hè annant'à u ritrattu). Inveci di vaghjimu, u ricciu hè grassu è t'hà un grugnulu chì s'assumiglia à quiddu d'un porcu.
U ricciu corsu hè di culori più scuru ch'è quiddu di u ricciu cuntinintali (grisgiu neru).
In certi rigioni di Corsica si manghjava u ricciu ; cottu annant'à brusta o in tianu.

U ricciu hè una spezia prutetta.




#Article 18: Rinatu Coti (227 words)


Rinatu Coti hè un scrittori in lingua corsa, pueta è autori di tiatru.

Rinatu Coti hè natu u 20 dicembri 1944 in Aiacciu. Hà cullaburatu à parechji rivisti, frà i quali si pò mintuvà: Terra Corsa, U Muntese, Le Petit Bastiais, Populu Corsu, Kyrn, A Chjamata, A Fiara, U Ribombu, A Rivista. Hè statu u cufundadori è ridattori di a rivista litteraria trimisinca Rigiru, chì fù celebra in l'anni 1970 è 1980, è carattaristica di a leva di u sittanta. Rinatu Coti hà scrittu dinò i testi par parechji gruppi di cantu corsi, com'è Cinqui Sò, A Filetta è Petru Dieghi. Faci parti di Locu Teatrale. Hè dirittori avali di a cullizzioni Parolli scelti in l'edizioni Cismonte è Pumonti.

A lingua aduprata da Rinatu Coti hè a parlata taravesa, quidda di u so paesi nativu: Pila è Canali. 

Eccu unu strattu di In vindemia (1990):

Eccu dinò una puisia corta ricacciata da U Labirintu, ma ricca di sensu chì hè un  simbulu putenti di a diversità. Hè stata scritta u 29 uttrovi di u 1985 ed hè intitulata 'Una scaglia':

A lingua aduprata da Rinatu Coti in i so opari hè ricchissima. A variità taravesa di a lingua corsa chì hè a soia cumporta mori parolli, sprissioni, dirivati di u bassu latinu. Eccu uni pochi di 'ssi parolli è buccati, utuli par capiscia megliu a so opara:




#Article 19: Listincu (529 words)


U listincu (o lustincu) (Pistacia lentiscus) hè un arburettu chì faci parti di a famiglia di l'Anacardiaceae.

U listincu hè altu trè o quattru metri. Fiurisci da marzu à aprili.

U listincu, com'è a scopa, l'arbitru o a ghjinestra, hè una pianta cumuna è tipica di a machja corsa. 

Parechji sinonimi di Pistacia lentiscus sò:

L'oliu hè sempri statu ottinutu in i rigioni di u Mediterraniu, à parta da l'ugliastru, eppo dopu, à parta da a variità cultivata: l'alivu. Ma in i tempi, si facia dinò, in Corsica com'è in Sardegna, un oliu di listincu. Si cugliia i picculi bachi di u listincu è si mittiani in una sporta. Dopu à a racolta, 'ssi bacareddi sò missi, beddi sparti, in un locu apartu duranti trè o quattru ghjorna. À u capu di qualchì ghjornu, i baghi perdini un pocu di a so acqua è diventani vizzi. Dopu si cacciani i vetti è i casci. Si caccia dinò a pula chì hè attaccata à i bachi. Dopu i bachi chì fermani si mettini in acqua è si facini bodda in una paghjola duranti una meza ora. Tandu si pò veda un dipositu niricciu annantu à i lati di a paghjola. È i graneddi diventani giaddi chjari. Si caccia dopu a sciuma da i graneddi chì sò diventati gonfii. Eppo i graneddi sò sfracicati.À la fini, s'otteni un oliu di culori verdi. 'Ssu oliu si pò cunsirvà duranti parechji anni, è ancu sin'à un dicenniu.

In u Maroccu, 'ssu oliu di listincu s'usava contra i brusgiaturi o par calmà u mal' di spinu. In casa, 'ssu oliu ghjuvava dinò par fà si u lumu. In parechji paesi di l'Africa di u Nordu è di l'urienti, l'oliu di listincu era mischiatu incù a pasta d'amanduli è a farina, par fabbricà speziu di buttirulu. In Sardegna, l'oliu di listincu si manghjava annantu à u pani biscottu.

À i ghjorna d'oghji, incù u listincu, si faci un oliu escinziali. Hà un' azzioni annantu à a circulazione sanguigna è linfatica.

U lignamu di u listincu hè apprizziatu par travagli d'intarsiatura grazia à u beddu culori rossu vinatu. In i tempi era imprudatu par pruducia carbonu vigitali è ancu oghji hè apprizziatu par alimintà i forra à legna di i pizzarii chì a so cumbustioni parmetti di righjunghja in tempi rapiti alti tampiraturi.

U listincu era usatu à spessu in Corsica par fà i sporti, com'è a murta o a vetriccia. Si taglia à luna nova.

A resina di u listincu hè ditta masticu di Chio è in parechji lingui hè disignata incù u terminu di masticu. Di culori giaddu, era usata in i tempi com'è chewing gum ancu par a so azzioni benefica annantu à u cavu urali (purificanti di l'alitu).

In Chio, chì hè u locu di pruduzzioni di a resina d'ottima qualità, hè pruduttu un licori arumaticu dirivatu da a resina, incù funzioni dighjistivi, moltu apprizziatu: u Mastika.

A resina si pò ottena pratichendu incisioni annantu à u fustu è annantu à i rami in cori d'istatina. Dopu si lava par eliminà l'impurità è si cunserva dopu à assiccamentu in cuntinidori di legnu.

U listincu hè ancu chjamatu u lustincu o a lustinca.




#Article 20: Piumbonu (392 words)


U Piumbonu (o Piumbone) (Lavandula stoechas) hè un fiori chì faci partita di a famiglia di i Lamiaceae. Hè urighjinariu di i rigioni di u Mediterraniu, d'Africa di u Nordu, d'India è d'Asia.

A pianta hè alta 40-60 cm, eccizziunalamenti finu à 120 cm, di culori grisgicciu, incù un purtamentu erettu. A pianta hè arumatica.

I fogli sò pirsistenti, opposti, liniari, longhi 1-3 cm, larghi pochi millimitri. À l'ascella di i fogli sò insiriti ciuffa di fogli più chjuchi.

I fiora sò riuniti in un'infiuriscenza à spiga, ovatu-cilindrica è appena angulosa, longa 2-3 cm è surmuntata da un gruppu di 2-3 brattei beddi sviluppati, di culori viulinu, turchinu o malvu. U piumbonu fiurisci da maghju à aostu. I fiora ani un caliciu longu circa un mezu millimitru o appena di più. A curolla hè di culori turchinu-viulaceu è longa circa un mezu centimu. 

In l'ariali i più caldi a pianta entri in vegetazioni versu a fini di u vaghjimu o in pienu inguernu, in quiddi più freti di branu. L'ebbica di fiuritura principia, sicondu a ripresa vegetativa, da ghjinnaghju à maghju è cuntinueghja duranti parechji mesa. A pianta hè buttinata da l'abbi.

U piumbonu hè una pianta meditarrania, ma ùn hè micca prisenti in tutti i rigioni di u bacinu. Si trova in tutti i rigioni custieri di u Mari Tarraniu eccituatu in Libia, in Egittu è in u virsanti adriaticu di a Penisula taliana.

U piumbonu hè cumunu in Corsica. Quand’eddu brusgia sciapitteghja ed hè par quissa ch’eddu hè chjamatu piumbonu. Hè ancu chjamatu u piubone o l'arba dritta.

In u giardinaghju u piumbonu pò essa imprudatu par a rialisazioni d'orti meditarranii in cumpusizioni misti à i quali pò cunferiscia una certa biddezza par via di a so abbundanti fiuritura è l'intensità di i culori di i so infiuriscenzi.

U piumbonu hè un' intarissanti pianta mellifera. U meli monuflora ottinutu da 'ssa pianta differisci in tuttu da u meli di lavanda di cultura: t'hà un gustu più fini ed hè pocu arumaticu. 'Ssu meli monuflora hè pocu prisenti annantu à u marcatu ed hè pruduttu soprattuttu in Sardegna è in l'isula d'Elba.

U piumbonu pruduci un oliu essinziali chì cunteni linalolu, linalil acitatu è cineolu. Com'è altri lamiacei hà prubità antisettichi, espetturanti è antispasmodichi.

In Corsica, si faciani i fumenti incù i fiora di u piumbonu par luttà contru a sinusita.




#Article 21: Fiori di spusedda (404 words)


U fiori di spusedda (Papaver rhoeas) (o paparonu) hè una pianta chì faci partita di a famiglia di i Papaveraceae. Hè una pianta chì hè cumuna in Auropa, in Asia è in America di u Nordu. Si trova da u liturali sin'à l'altezza di 1700 metri.

U fiori di spusedda hè una pianta annuali varievuli è eretta, furmendu una banca di graneddi di terra à longa durata di vita chì pò ghjirminà ancu quandu a terra hè disturbata. In l'emisferu nordu, fiurisci di solitu à a fini di u branu (trà maghju è uttrovi à u Regnu Unitu 4), ma s'è u tempu hè abbastanza caldu, altri fiora appariscini à spessu à u principiu di u vaghjimu. U fiori di spusedda pò ghjunghja à un'altezza di circa 70 cm. I piccioli portani i fiora simplici, maiureddi è beddi visibuli, da 5 à 10 cm di diamitru, incù quattru petali rossi rossi, appena vizzi, par u più incù una tacca nera à u so basamentu. U picciolu di Papaver rhoeas hè finu finu, longu è pilosu. I petali si cavalcheghjani appena. A pianta pò pruducia sinu à 400 fiora in staghjoni calda, chì ùn durani ch'è una ghjurnata. U picciolu di u fiori hè di solitu ricupartu di pela rozi chì sò mantinuti à angulu quatru rispettu à a suparficia, ciò chì parmetti di distingua lu di u Papaver dubium in qualessu i pela sò più à spessu mantinuti vicinu à u picciolu. I capsuli sò tisgi, ovoidi (à forma di ovu), menu di dui volti più alti ch'è larghi, incù un stimma largu alminu quant'è a capsula. Com'è numarosi altri spezii di papaver, a pianta essuda u latticiu biancu o giaddicciu quandu i tissuti sò sciappati. 

Papaver rhoeas hè cumunu è si trova in i chjosa, in i prata, à u cantu di i stradona, o ancu à mezu à i culturi di biada.
U fiori di spusedda pò essa cunfusu incù dui pianti chì facini parti dinò di a famiglia di i Papaveraceae:  Papaver dubium o Papaver hybridum.

U fiori di spusedda hè statu furmalamenti discrittu da u butanistu svidesu Carl Linnaeus in a so publicazioni maghjori Species Plantarum in u 1753. Papaver, com'è pappa, hè a parola latina par cibu o latti è rhoeas significheghja rossu in grecu

U fiori du spusedda hè cumunu in Corsica.
Altri noma di u fiori di spusedda sò: u paparonu, u rusulacciu, u baldacchinu, a vedulella.




#Article 22: Amandula (112 words)


Prunus dulcis (Mill.) D. A. Webb

L'amandula hè u fruttu di l'amandulu. Hè longa da 4 à 6 centimetri. Hè di culori verdi è u so aspettu hè viddutosu. Cunteni una naciola o dui. 
L'amandula di l'amandulu bastardu hà un gustu amaru mentri chì l'amandula di l'amandulu insitutu hè più dolci.

L'amandula si manghja com'è dolci (biscotti, canistreddi, pasta d'amandula, amanduli inzuccarati)
L'oliu di l'amandula indulcisci a peddi di u corpu. Hè ancù lassativa par purgà i bestii.

A Corsica hè un impurtanti pruduttori d'amanduli ancù i Bocchi di u Rodanu è l'Alpi di l'Alta Pruvinzia.

In Corsica, t'hà a so fiera in u mesi d'aostu in Aregnu: a fiera di l'amandulu.




#Article 23: Elefante (200 words)


L'elefante è un mammifero che appartiene alla famiglia dellElefantidi (Elephantidae - John Edward Gray, 1821).

Campanu nurmalmente frà i 50 è i 70 anni, ma l'elefante più vechju di u quale si hà nutizia ha ragghjuntu l'82 anni. L'esemplare più grossu mai truvatu fubbe tumbatu in Angola in u 1956: era un masciu di 12 000 kg di pesu, per un'altezza à a spalla di 4,2 metri (un metru più altu di a media di l'elefante africanu).

Tradiziunalmente a famiglia si cunsiderava custituita da duie spezie, l'elefante indianu o asiaticu (Elephas maximus) è l'elefante africanu (Loxodonta africana). Ricentemente hè stata idintificata una terza spezia (pricidentemente cunsiderata una sottuspezia di L. africana), l'elefante africanu di e fureste (Loxodonta cyclotis).

U periodu di  di un elefante hè u più longu di tutti i mammiferi terrestri. Dura da 20 à 22 mesi. A durata di l'allattamentu hè trà 36 è 48 mesi. E nascite sò à circa 2,5 à 5 anni di distanza. A gestazione hè più longa per un vitellu maschile ch'è per un vitellu femminile.

Un elefante pò esse incinta finu à l'età di cinquanta. In a maiò parte di i casi, solu un elefante hè purtatu; i ghjemellaghji sò rari.




#Article 24: Ghjacaru (136 words)


U ghjacaru o cane (Canis lupus familiaris) hè un mammiferu.

U ghjacaru hè mintuvatu à spessu in a cultura corsa. Par esempiu in i pruverbii:

o in a sprissioni:

A razza di ghjacaru Cursinu hè stata ricunnisciuta ufficialmenti da a sucietà canina francese (SCC) dapoi pochi anni. I so particularità (altura, pesu, culori è qualità di u pelu...) so micca bè stabilizzati quantunqua, mà calchi allevatori provani à sceglia i ghjacari chì s'assumigliani megliu à ciò chì sariani idealementi i cursini. Par avà, si pò prisintà li cum'è ghjacari di 20-30 chilò, cù capu graioidu (musu longu), pelu cortu è bringhjatu. Servini generalmenti par a caccia à u cignali.

Certi pensani chì a razza taliana Cane Corso saria d'urigina corsa, mà u so nomu veni piutostu di parchì serviani in Italia per à caccia à corra.




#Article 25: Pesciucane (676 words)


U pesciucane  hè un tipu di squalu di a famiglia di i Carcharhinidae.  Hè assai prisente in l'oceani timperati è trupicali da 350 metri di prufundità à a superficia. 'Ssu cagnacciu hè caratterizatu da a so forma assai lungarina è da a tinta turchina di a parte superiore di u so corpu.

Hè a sola spezia di u generu Prionace.

U pesciucane hà un corpu chjaru è longhe nutaghjole pettorale. Cum'è altri assai cagnacci, i pesciucani sò cuntrastati : u sopra di u corpu hè turchinu scuru, più chjaru annantu à i lati è u sottu hè biancu. U pesciucane masciu aghjunghje generalmente da 1,82 à 2,82 m à maturità, mentre e femine più grosse aghjunghjenu generalmente 2,2 à 3,3 metri à maturità. I grossi esimplari ponu aghjunghje 3,8 metri di longu. U pesciucane hè abbastanza lungarinu è smilzu di taglia è pesa di solitu da 27 à 55 kilò ind'è i masci è da 93 à 182 kilò ind'è e grande femine. Qualchì volta, una femina chì a so lunghezza varca 3 metri pesa più di 204 kilò. U più pesu grevu mintuvatu per a spezia era di 391 kilò. U pesciucane hè dinù ectotermicu è hà unu odoratu assai sviluppatu.

U pesciucane si nutrisce di totani, di pesci, di picculi cagnacci, di crustacei è in modu più eccezziunale d'acelli è di cadaveri di mammiferi marini.

I pesciucani sò vivipari è danu nascita à quattru à 135 chjuchi per catellata. U periodu di gistazione hè cumpresa trà 9 è 12 mesi. E femine ghjunghjenu à maturità à l'età di cinque o sei anni è i masci à l'età di quattru o cinque anni. Omu pensa ch'è a parata nuzziale implicheghja u morsu da u masciu, chì i campioni maturi ponu esse sessuati incù accuratezza in funzione di a prisenza o di l'assenza di venice di morsu. I pesciucani femini si sò adattati à u rituale rigurosu di l'accupiamentu sviluppendu una pelle trè volte più spessa ch'è quella di i masci.

I totani sò prede impurtante per i pesciucani, ma u so rigimu alimintare cumprende altri invertebrati, cum'è a seppia è i polpi pelagichi, cum'è u luccapante, u gamberettu, u granciu, un grande numeru di pesci ossacuti, picculi cagnacci, a carogna di i mammiferi è uni pochi di acelli marini. U lardu è a carne di balena è di marsuinu sò stati prilivati in u stomacu di esemplari catturati è omu sà ch'elli prilevanu u baccalà in e sciabiche. I cagnacci sò stati ossirvati è documintati travagliendu inseme cum'è  caneghju  per cuncoglie e so prede in un gruppu cuncintratu chì ne ponu faciule nutrisce si. I pesciucani ponu manghjà u tonnu, chì sò statu ossirvati prufittendu di u cumpurtamentu d'accolta per nutrisce si opportunamente di prede chì scappanu. U cumpurtamentu d'accolta ossirvatu ùn hè micca statu disturbatu da differente spezie di cagnacci in i circondi, chì perseguiteghjanu nurmalmente a preda cumuna. U pesciucane pò nutà lestru, ciò chì li permette di chjappà faciule a so preda. In particulare, i so denti triangulari li permettenu di chjappà faciule e prede sculisciante.

U pesciucane stà in tutti l'oceani è mari di u mondu in e latitudine cumprese trà 66° Nordu à 55° Sudu. 'Ssu cagnacciu hè pelagicu ma pò occasiunalmente stà in a vicinanza di a cinta cuntinentale. I ghjovani pesciucani sò stati qualchì volta ossirvati vicinu à e coste. Priferisce l'acque trà 7 °C è 16 °C ma supporta bè l'acque appena sopra à 20 °C.

Si stima ch'è 10 à 20 milioni di 'ssi cagnacci sò tumbati ogni annu à a seguita di a pesca. A carne hè manghjareccia, ma poca ricircata. Hè cunsumata fresca, siccata, fumata è salita. A pelle hè imprudata per u coghju, e nutaghjole per a suppa à l'alettoni di cagnacciu è u fecatu per l'oliu. I pesciucaini sò qualchì volta ricircati cum'è pesci di caccia per a so bellezza è a so lestrezza.

U pesciucane pizzica raramente l'omu. Da u 1580 à u 2013, u pesciucane ùn hè statu implicatu ch'è in 13 incidenti di morsi, frà i quali quattru murtali.




#Article 26: Antropolugia (140 words)


LAntropologia o antrupulugia (da u grecu Ανθρωπολογία, compostu da άνθρωπος, ànthropos = omu e λόγος, lògos = studiu) hè una scenza sociale chi studieghja l'omu in tutti i so aspetti, ch'ellu fussinu sociali e culturali o ancu fisichi.
Hè differente da l'etnologia, che si occupa di u studiu di una populazione precisa; invece l'antropologia si occupa di u studiu in generale di a spezia umana.
U concettu centrale di l'antropologia è quellu di cultura e a capacità universale di l'esseri umani di concepisce u mondu à traversu simboli, d'insegnà e amparà issi simboli e di trasformà u mondu esternu e noi stessi. Una caratteristica chi distingue l'antropologia di l'altre scienze umane hè l'impurtanza di i paragoni socio-culturali, in relazione cù i metodi antropologici utilizati in u studiu di gruppi isolati o di società.
L'antropologia si compone tradizionalmente di parechje discipline:




#Article 27: Linguistica (170 words)


A linguistica hè u studiu di a lingua d'appressu i metodi di a scienza moderna.

A linguistica si sparte in queste discipline : a fonologia, a morfologia, sintassa (inseme formanu ciò chì hè tradizionalmente chjamatu a grammatica), a metrica (chì studieghja a struttura ritmica è u cumpunimentu di i versi), a semantica, a lessicografia (chi comprende dinù l'etimologia). Altre sottudiscipline sò dinù a dialettologia, a sociolinguistica, l'etnolinguistica e a psicolinguistica.

I dui principali metodi usati da a linguistica sò:

A linguistica sincronica hè nata incù i corsi di linguistica generale da Ferdinand di Saussure à Geneva. Ferdinand di Saussure considera chè l'oggettu di a linguistica hè di custruisce i teoremi chì si rapportanu à a lingua e di dimustrà li. Per Saussure, a lingua è un sistema strintu. U so modellu di scienza hè a geometria.

Per ghjungne à questu scopu scientificu, Saussure si propone di definisce di manera precisa ciò ch'hè una lingua. A a differenza di l'altre scienze, a linguistica usa com'è strumentu d'analisa u so oggettu propriu. 




#Article 28: Cuppulata d'Hermann (437 words)


A cuppulata d'Hermann (testudo hermanni) (in Castagniccia a chjamanu a testughjine) (o cuperchjata d'Hermann) hè un rettile di u generu testudo. Hè una testughjine di terra, chì si trova in particulare in Italia, nu u Sud di a Francia, in Corsica, in Catalogna, i Baleari, in Sardegna è in Cicilia. Si trova da u liturale sin'à 700 metri, ma raramente più sopra. U so culore hè neru è giallicciu. A testughjine d'Hermann pò campà sin'à 80 anni. U so pesu pò andà da 1 à 3 chilò. Una particularità: u mascu hè più chjucu chè a femina.
A testughjine d'Hermann s'accoppia di veranu (di marzu o d'aprile) o à a fine di l'estate (di settembre o d'ottobre).

A testughjine d'Hermann hè unu di i rettili più miniacciati à u liveddu europeu. E pupulazioni sò assai diminuite in iSpagna, in Italia è in Francia cuntinentale. In Corsica è in Sardegna, a pupulazione si mantene più o menu. In Francia, a testughjine d'Hermann hè sparita da i Pirenei in 1960. Ne fermanu pochei nu u Var. A sparizione di a testughjine d'Hermann hè stata causata da l'incendii, e presi illecite, e custruzzioni smisurate nantu à u liturale è a calata di l'agricultura tradiziunale.

A sottuspezia di testughjine d'Hermann chì hè prisente in Corsica hè: testudo hermanni hermanni. Si trova da vicinu à u mare sin'à 600 metri. À spessu, a testughjine d'Hermann hè ligata à i suvereti. A testughjine d'Hermann hè minacciata di sparizione in Europa. In Corsica, a pupulazione hè più impurtante in Pumonte (in particulare nu u Vallincu è nu e parti di Portuvechju) chè in Cismonti. Si trova in piaghja, à spessu vicinu à u litturale. A pupulazione di testughjine d'Hermann in Corsica si trova in parechji lochi: u Vallincu, Portu Vechju è Bonifaziu, a Piaghja, a Castagniccia, u golfu d'Aiacciu...

In Corsica, a minaccia pè a pupulazione di testughjini d'Hermann pò vene da a calata di l'agricultura è da l'incendii.

I predatori di a testughjine d'Hermann adulta sò i cani, i cignali è i topi. Trà i predatori di i giovanii, ci hè dinò a volpe, u ricciu, u corbu, a curnachja è a ghjandaghja.

A testughjine d'Hermann ghjughje à a maturità sessuale à l'età di 9 anni pè u mascu è à 10 anni pè a femina. L'accuppiamentu si face durante tuttu l'annu, ma più suvente di veranu o à a fine di a statina. L'ove sò poste nu un tufone chì dopu hè cupertu di terra.

Fin'à calchì annu fà, e duie sottuspezie ricunnisciute eranu classificate cum'è:

Per mutivi di priurità tassunomica attualmente sò state rinuminate in:

A testughjine d'Hermann hè prutetta da:




#Article 29: Cignali (698 words)


U cignali, o cignale o singhjar (Sus scrofa) hè un mammiferu chì faci parti di a famiglia di i Suidae. Si trova in tutti i cuntinenti: in Auropa, in Asia, in u nordu di l'Africa, in America suttana è suprana. U cignali stà piuttostu in i furesti è in i machji, ind'eddi ci sò l'ochji d'acqua.

L'adultu hè longu (da u capu à a coda) 90 à 170 cm. U masciu hè altu 60 à 110 cm, inveci a femina hè appena menu alta : da 55 à 90 cm. U pesu mizanu di u cignali hè 130 kilò. Ma u cignali masciu pesa da 30 à 300 kilò. A lovia, u cignali femina, pesa da 30 à 90 kilò. A coda varieghja da 15 à 30 cm. U cignali pò campà sin'à deci anni. U pilamu di i ghjovani cignali, i purcastri, hè sainatu giaddu. À u capu di cinqui o sei mesa, diventa russicciu, eppo finalmenti brunu. U pelu hè niricciu ind'è l'adultu, spessu è duru, abbastanza longu. U pelu di u cignali vechju diventa grisgiu. Ind'è u masciu, i denti di l'ochji sò più longhi è sò chjamati i sanni.

Hè raru di veda u cignali di ghjornu, chì ùn esci da a i rimmissi cà à l'abrugata è di notti. Ci vedi pocu u cignali. Si servi dinò di u so grugnulu par tuccà. Corri lestu u cignali: insin'à 70 km à l'ora.

U cignali hè unnivoru, ma parti è più di u so cibu sò pianti. Li piacini mori i castagni, i noci, i fica, a ghjandi, ma dinò i funzi, i poma è a biada. Ma manghja ancu i radichi, i graneddi. Manghja ancu i varma, i mignoculi, l'aciartuli, i picculi aceddi, l'insetti, i ranochji, o i cadavari di bestii, et cetara. 

Accadi à spessu chì u cignali fessi i disguasti. Chì u cignali ruma, è vultulieghju a terra, circhendu radichi o mignoculi. Ci sò i disguasti quandu 'ssi rumati sò fatti in ortu o in i loca cultivati.

U cignali adultu è vechju si ni stà solu. Ma i lovii si ni stani incù i purcastri è i ghjovani. I cignalotti inveci si ni stani in picculi bandi.

I cignala s'accuppiani quandu a lovia hè imburrita, d'uttrovi à ghjinnaghju, ma u più suventi di nuvembri o di dicembri. A gestazioni dura quindici sittimani. Ci hè una curpata à l'annu ind'è u cignali. A lovia purciddeghja in un agrottu fattu di frascona. Nascini i purcasti da frivaghju à ghjunghju, ma piuttostu da marzu à maghju. I purcastri sò sainati giaddi. A curpata di a lovia hè in generali di 3 à 6 purcastri, u massimu essendu 10. 

U cignali hè mori cumunu in Corsica. Hè chjamatu singhjari in u sartinesu è à Portivechju. A sottuspezia di cignali prisenti in Corsica hè: Sus scrofa sardous, una sottuspezia di cignali chì hè specifica di a Corsica è di a Sardegna. U cignali corsu t'hà u grugnu è u capu menu grossi cà u cignali cumunu in Auropa. Sò schersi in Corsica i cignali di più di nuvanta kilò. Ci hè dinò menu purcastri (1 à 5) ind'è u cignali corsu. Ci hè ancu una diffarenza genetica, chì u cignali corsu t'hà 38 crumusomi, com'è u porcu è u cignali d'Asia. U cignali cumunu in Auropa inveci, t'hà 36 crumusomi (Franceschi  Dubray 1987).

A caccia di u cignali hè mori pupulari in Corsica. A cacciamossa o battuta si faci da l'apartura da a caccia insin'à a sarratura, da mezu aostu à ghjinnaghju. Si stima chì si tomba circa 10000 cignali à l'annu in i battuti.

U cignali hè prisenti in l'isula sana, ma hè più abbundanti in i machjona cà in i furesti. In a Costa uriintali, ci hè menu cignala cà in altrò. 

À spessu, i cignali sò cruciati incù i porchi mansi. Difatti, i sioni (ancu chjamati razzoni) sò abbastanza numarosi. In 1982, si stimava chì ci era circa 60% di sioni in a pupulazioni tutali cignalina in Corsica (Franceschi  Dubray 1987). I sioni sò più maiori cà i cignali. Sò dinò menu salvatichi cà i cignali è accadi ch'eddi s'avvicinessini di i paesi è ch'eddi andessini ancu in i ruminzulaghji par manghjà.




#Article 30: Sundgau (170 words)


U Sundgau hè a parte sudda di l'Alsazia trà Mulhouse e a Svizzera. Pudemu traduce Sundgau per 'Cuntea di meziornu'. A Capitale hè Altkirch. (5386 abitanti)

U principale fiume hè l'Ill e a surgente hè in Winkel, vicinu à a Svizzera.

E principale cità sò Dannemarie, Hirsingue, Ferrette (Cità medievale chì avìa a so cuntea - Cuntea di Ferrette). Pudemu vede in questa cità u castellu di Ferrette, altu di 612 m.

U Paesu cumporta 112 cumune scumparte in 8 cumunità di cumune pè prumove u turismu e l'ecunumìa:

a cumunità di cumune di A Porta d'Alsazia (Capitale Dannemarie)

a cumunità di cumune di Giura alsazianu (Capitale Ferrette)

a cumunità di cumune d'Altkirch e u so paesu (Capitale Altkirch)

a cumunità di cumune di a Largue (Capitale Seppois-le-Bas)

a cumunità di cumune di Hirsingue (Capitale Hirsingue)

a cumunità di cumune di l'Ill e Gersbach (Capitale Waldighofen)

a cumunità di cumune di u settore d'Illfurth (Capitale Illfurth)

a cumunità di cumune di a valle di Hundsbach (ùn ci hè micca capitale)




#Article 31: India (1251 words)


LIndia (hindi: भारत, Bhārat), ufficialmente a Republica d'India (भारत गणराज्य, Bhārat Gaṇarājya), hè unu Statu federale d’Asia meridiunale. A capitale è Nova Delhi, Chjè a settima nazione più maiò geograficamente è a siconda più populata incù 1,2 milliardu d’abitanti. Hè dinò a dimucrazia a più populata in lu mondu sanu. E sò limite sò l’Oceanu Indianu à u sudu, u mare arabu à l’ovest è u golfu di u Bengal à l’este. Tocca u Pachistan à l’ovest, u Bhutan, a Repubblica populare di China è u Nepal à u nord, u Bangladesh à l’este. In l’oceanu indianu, l’India hè vicina da u Sri Lanka è di e Maldive. L’isule Andaman è Nicobar spartenu a fruntiera maritima di a Thailanda è di l’isula indunesiana di Sumatra in lu mare d'Andaman. L’India ha una costa di 7517 chilòmetri.

Paese di l’antica civilisazione di u valle di l’Indus è regione di strade cummerciale storiche, u subcuntinente indianu fù sempre identificatu à a sò ricchezza cummerciale è culturale. Quatru religioni – Induismu, Buddismu, Jainismu è Sicchismu – ci sò nate, è u Zoroatrismu, u Ghjudaismu, u Cristianismu è l’Islam,ci sò ghjunte in lu primu milleniu.
Culunizata da u Regnu Unitu in lu 19u seculu, l’India diventò independente in lu 1947 dopu à una lotta marcata da a resistenza passiva cundotta da Mahatma Gandhi.

L’India hè una repubblica federale costituzionale incù una demucrazia parlamentare costituita da 28 stati è 7 territori. Hè una sucietà pluralistica, plurilinguistica è multietnica induve si parlanu più di 400 lingue.
L’ecunumia Indiana tene u settimu PIB mundiale. Dipoi e riforme di u 1991, l’India hè diventata l’ecunumia chi cresce u più rapidamente in lu mondu. Ma u paese ha sempre prublemi di puvertà, illeterismu, corruzzione è salute pubblica. L’India hè classificata cum’è Novu Paese Industrializatu è chjè unu di i quatru paesi di u BRIC (Bresile, Russia, India, China). Chjè unu di i sei stati chi tenenu l’arma nucleare. Chjè une putenza regionale di l’Asia meridionale.

L’India hè membra di e Nazioni Unite, di u Muvimentu di i Non-Allineati, di l’Organisazione Mundiale di u Cummerciu, di u G20 è di u Commonwealth.

U nome India vene da a parola sanscritta Sindhu, nome storicu di u fiume Indus. I Grechi antichi chjamavanu l’Indiani Indoi, « ghjente di l’Indus ». A costituzione indiana è l’usu populare accettanu dinò Bharat cum’è nome ufficiale. U nome Bharat vene da u nome di u legendariu rè Bharata in le scritture Hindù. 
Tantu in tantu, a parolla persiana Hindustan hè utilizzata.

L’aggrotti di l’Età di a Petra à Bhimbetka, in lu Madhya Pradesh, sò e prime traccie di vita umana in India. U primu locu d’istallazione permanente apparì 8500 anni fà è si svilupò progressivamente pè diventà a civilisazione di u valle di l’Indus più ò menu in -3500. Fù seguitatu da u periodu Vedicu chi ha vistu nasce e fundazione di l’Hinduismu è altri aspetti culturali di a sucietà Indiana antica, sinu à -500. Da -550, assai regni è repubbliche cunisciti cum’è Mahajanapadas naqueru in tuttu u paese.
In lu terzu seculu nanzu à GC, guasgi tutta l’Asia era unita in l’imperu Maurya, da Chandragupta Maurya è prosperò sottu à u regnu di Ashoka. À parte di u terzu seculu, a dinastia Gupta regnò in lu periodu cunoscitu cum’è l’antica Età d’Oru di l’India.
Hè statu un periodu di sviluppu globale : scienze, tecnulugia, ingeneria, arti, lingue, litteratura, matematica, astronomia, religione, filosofia...

Dopu à l’invasioni islamiche tra u 10u è 12u seculu, una parta maiò di l‘India di u nord passò sottu à a dominazione di u sultanatu di Delhi, è dopu di l’imperu Moghul. Sottu à u regnu di Akbar, l’India si sviluppò assai, culturalmente, economicamente, in un ambiente d’armunia è di tuleranza religiosa. I Moghul hannu sugellatu allianze strategiche incù parechji regni Rajput. Dopu à u regnu di Aurangzeb in lu 1707, l’imperu Moghul passò sottu à u controlu di l’imperu Maratha.

Dipoi u 16u seculu, e nazione imperialiste hannu istallatu posti di scambiu è pocu à pocu, apprufitandu di diversi cunflitti, hannu creatu culunie. In lu 1856, guasgi tutta l’India era sottu à u controlu di a .
Un annu dopu, a rivolta di parechje unità militare è diversi regni sfidò a putenza di a cumpania, ma fallì. Cum’è cunseguenza, l’India passò sottu à u controlu direttu di a curona britannica. Tra u 1860 è u 1900, u subcuntinente indianu ha sufertu e peghje caristie di a sò storia, causendu a morte di 14,5 millioni di parsone.

In u 20u seculu, una lotta naziunale pè l’indipendenza fù iniziata da u Cungressu Naziunale Indianu () è altre organisazioni pulitiche. Certi revoluzionari radicali hannu cundottu ribellioni armate contru à u regnu britannicu. Ma u caratteru principale di u muvimentu indianu pè l’indipendenza fù a resistenza passiva. Sottu à a direzione di Mahatma Gandhi, millioni d’Indiani hannu partecipatu à u muvimentu di disubidienza civile « Quit India » (Andatevi da l’India).
In sittembre 1939, l’India dichjarò a guerra à l’Alimania è à u massimu di a Siconda Guerra Mundiale, più di 2,5 millioni di suldati indiani cumbattavanu contru à e forze di l’Assu.

Dopu à a Siconda Guerra Mundiale, parechje rivolte schizàronu in l’armate aerian è marina, è ci furonu disordini suciali à causa di diversi processi leati à a guerra. U 15 d’aostu 1947, e zone maghjuritariamente musulmane fùronu partizionate, ciò chi provocò a nascita di u Pachistan. Sta partizione ha provocatu un trasferimentu di populazioni di più di 10 milioni di parsone tra India è Pachistan. U costu umanu fù cunsiderèvule.

U 26 di ghjennaghju 1950, l’India diventò una repubblica è una nova costituzione fù adottata. In lu 1961, l’armata Indiana liberò u territoriu di Goa da e forze culuniale portughese. In 1965, u tentativu di u Pachistan pà invade u Kashmir ha provocatu a Siconda Guerra di u Kashmir. Ci hè statu una terza guerra tra India è Pachistan in 1971, è a vittoria Indiana ha sbucciatu à a creazione di u Bangladesh.

Dipoi a sò indipendenza, l’India deve fà fronte à parechje sfide cum’è e viulenze religiose, u casteismu (viulenze tra caste), u naxalismu, u terrorismu è varii muvimenti regionali o separatisiti, specialmente in lu Kashmir è parechje regioni di u nordeste.

Diventò una putenza nucleare in 1974, quandu ha riuscitu u sò primu testu nucleare, seguitatu da cinque altri in 1998.

Da l’anni 50 à 80, l’India ha cundottu pulitiche d’ispirazione sucialista. L’ecunumia era assai regulata, protezionista incù diverse intraprese pubbliche. E riforme di u 1991 hannu trasformatu l’India in una ecunumia chi si sviluppa ad alta vitezza. U sviluppu ecunomicu si face senza regulamentu, è i danni suciali sò assai impurtanti.

U clima indianu hè assai influenzatu da l’Himalaya è da u desertu di u Thar, ciò chi conduce à mussoni. L’Himalaya impedisce i venti fredi d’Asia centrale di intrà nantu à u territoriu, tenendulu più caldu cà altri lochi sottu à listesse latitudine.
U desertu di u Thar tene una funzione assai impurtante pè attirà i venti meridionali umidi chi, tra ghjunghju è uttobre, furniscenu l’aqua di e piuvite indiane.
Ci sò quatru tipi di clima in India : tropicale umidu, tropicale seccu, subtropicale umidu è muntagnolu.

L’india hè cumposta da 28 stati è 7 territori di l’unione. In 1956, i stati sò stati formati nantu à base linguistiche. Dipoi, sta struttura hè stata guasgi incambiata. Cadu statu hè divisu in distritti, cadu distrittu hè divisu in tehsils.

I stati :

I territori di l'unione :

A Capitale hè New Delhi e e principale cità sò Kolkata e Mumbai.




#Article 32: Corsica (894 words)


A Corsica (in lingua etrusca : 𐌀𐌂𐌉𐌔𐌓𐌏𐌂) hè un'isula di u Mare Terraniu, a quarta più grande dopu à Sicilia, Sardegna è Cipru.

Hè una cullettività territuriale è una regione francese. Cumporta dui dipartimenti: a Corsica suprana (2B, Haute-Corse in francese') in nordu è a Corsica suttana (2A, Corse-du-Sud in francese) in meziornu. A lingua di a populazione hè u francese, poi a lingua regiunale hè u corsu.

A capitale amministrativa di l'isula hè Aiacciu (Ajaccio in francese, Aiaccio in talianu, Aghjacciu in dialettu aghjaccinu) è questa cità hè dinù a prefettura di u dipartimentu di a Corsica suttana. E grande cità di u dipartimentu sò Portivechju è Sartè.

A prefettura di u dipartimentu di a Corsica suprana hè a cità di Bastia è a so agglumerazione hè a più grande di Corsica, cù e cumune di Furiani, U Borgu, Lucciana, Biguglia è Pietranera. Dinù, a cità di Bastia hè vicinu à u Capicorsu. E principale cità di Corsica suprana sò Corti è Calvi.

A Corsica teni 8.680 km2 di superficia.

A principale muntagna di a Corsica hè u monte Cintu incù 2 706 metri di altitudine.

U Golu hè u fiume più lungu di a Corsica.

Qui hè una lista di i fiumi di Corsica :

A Sardegna (o Sardigna) hè una isula di u Mare Terraniu, pocu distante da a Corsica è una regione taliana.

A Storia di a Còrsica hè assai antica. Perfinu Omeru indu lUdissea parla di a Còrsica, prova chì i Greci cunnoscevanu l'esistenza di l'isula. Si tratta per Umeru di u paese Lestrìgune:  Durante sei ghjorni, marighjamu senza richetu. U settimu ghjornu raghjunghjimu, ind'ù paese Lestrìgune, sottu u borgu di Lamos, l'alta Telèpila, duva omu vede u pastore chjamà u pastore : quandu l'unu accasa, un altru esce per risponde. Un omu scarangliatu guadagnarìa duie salari, l'unu pasculendu i boi,l'altru incù e pecure bianche ghjacchì i violi di u ghjornu custighjanu i violi di a notte. Entramu in u portu assai cunnusciutu di i marinari : una doppia tippale scuscesa è senza un ritagliu si eleva à l'attonzu, è duie capi lungarini l'unu di faccia à l'altru dinanzu à l'imboccu strangulanu a so bocca. A mo flotta penetra e si reca finu a u fondu, stumacati à rasu di stumacati, pà amarrassi l'unu accantu à l'altru. Micca u mareghju in quellu bofulu, micca u borru, micca una grinza, ignilocu a calma bianca. Eu solu mi fermu fora, incù u mo vascellu neru. Sottu u capu dell'imboccu mi affuna à a rocca : omu ùn vedeva micca a presenza di gregie ò di umani. Un ci era micca inlà un fumu chì si alzava da a tarra [...]   

U PIB per abitante in l'isule di u Mediterraniu in 2013, sicondu una statistica publicata da Eurostat (Unione Europea) di maghju 2015, si stabilisce di a siguente manera:

Eccu una cumparazione incù l'altre isule di u Mare Terraniu:

In l'isula ci sò sette aeroporti civili è unu militaru:

A lingua corsa hè una lingua parlata in Corsica. Cum'è una lingua rumanica hè dirivata da u latinu. Appartene à u gruppu italorumanicu è à u sottugruppu tuscanu, per quessa pudemu dì chì ci hè una grande sumiglianza cù u  talianu (tuscanu litterariu), sopratuttu per e varietà cismuntiche. E varietà pumuntiche (taravese è sartinese) ani più in cumunu cù a lingua sarda o  lingua gadduresa. A lingua corsa ùn hè micca a lingua ufficiale di Corsica – quella hè u francese – ma hè ricunnisciuta cum'è lingua rigiunale è pò esse usata à scola, à l'università è in l'amministrazione. Ci sò circa 250.000 à 400.000 locutori di u corsu (in Corsica, in u cuntinente di Francia è in Sardegna). Secondu i ultimi dati ci sò 100.000 locutori in Corsica. U numeru di locutori di u corsu hè in calata impurtante 'ssi ultimi anni, è diffati a lingua corsa hè cunsiderata da l'Unesco cum'è una lingua minacciata di sparizione.

Liata à l'aghja italurumanica incù i so assai lingue rispettivamente dialetti, ancu u corsu cunnosce parechje varietà. Indu è accantu 'sse varianti ci sò altrettanti varianti (è di più), si pò dì. U statutu di a  lingua galluresa hè incerta: difatti, certi a cunsidereghjanu cum'è una varietà di corsu; per d'altri, hè una varietà di a lingua sarda; è infini, per d'altri, hè una lingua sputica, chì hà dinù parechje dialetti. Cum'è u sicilianu, u gadduresu s'assumiglia à u sartinesu, ma ci sò impurtante differenze di vucabulariu è di pronunzia. Di più a scrittura di u gadduresu hà e so regule proprie è hè differente di quella di u corsu.

U corsu supranu hè parlatu in u nordu è centru di Corsica.

u bastiacciu, u capicursinu, u balaninu, u nïulincu, u curtinese, u venachese, u buzincu.

U corsu suttanu (pumuntincu) hè parlatu in u sudu di l'isula.

u taravesu, u sartinesu, u portivechjacciu.

l'aghjaccinu, u calvese, u bunifazincu.

Pulifunie è Balli raprisentanu a musica Corsa, cume a Pizzica, un ballu chi esiste da luntanu. 

Antone Aiello hè presidente di l'Università di Corsica.

U Museu dipartimentale d'archeologia Ghjilormu Carcopino hè situatu annantu à a cumuna d'Aleria. Ci sò drentu e cullezzione d'archeologia, d'arte riligiosu è d'etnugrafia. U rispunsevule di u museu hè Ghjuvan'Claudiu Ottaviani. U museu si trova in u Forte Matra d'Aleria, à circa 70 kilomitri da Bastia è 120 kilomitri d'Aiacciu.

A Corsica hè esposta à mori venti, u ventu maestru essendu quantunqua u libecciu.




#Article 33: Biolugia (101 words)


A biolugia, biologia o biulugia, chì etimologicamente vene da e parolle greche βίος (bios, vita) è λόγος (logos, scienze), hè a scenza chì hà per oggettu l'osservazione è a spiegazione di a vita. 

In u 1735, Carl Linnaeus publicò u so libru Systema naturae (Sistemu d'u natura) chì schjarì a tassonumia. 

In u 1809, Jean-Baptiste Lamarck publicò u so libru Philosophie Zoologique (Filosufia zoolugica).

In u 1859, Charles Darwin publicò u so libru On the Origin of Species (Di l'origine d'e spezie), chì schjarì a teuria di l'evoluzione muderna. 

Trà u 1856 è u 1863, Gregor Mendel cunduce i so esperimenti.




#Article 34: Chimica (100 words)


A Chimica (da u grecu χημεία) hè a scenza chì hà par oggettu u studiu di a cumpusizioni è di i riazzioni di a materia.
Ùn esisti micca una fruntiera esatta trà a fisica è a chimica, ma sò giniralmenti cunsidirati comu riliventi di a chimica, i finomini pruvucati da i riazzioni chimichi trà i diversi custituenti di a materia è pruvuchendu una mudificazioni di i cuncatinamenti chimichi di l'atomi. Sicondu a natura di issi cuncatinamenti, issi finomini implicheghjani trà l'atomi un scambiamentu o una missa in cumunu d'elittroni, o di forzi elittrustatichi.

I disciplini principali di a chimica sò:




#Article 35: Musiculugia (178 words)


A musiculugia hè una disciplina scentifica chì studieghja i finomini chì sò in rilazioni incù a musica, è s'intaressa in particulari à i so evuluzioni è i so rapporti incù l'essaru umanu è a sucità.

A musiculugia hè una disciplina universitaria, distinta da a musicugrafia.

I sottudisciplini di a musiculugia sò:

A disciplina s'hè sviluppata in a siconda mità di u XIX seculu in particulari in un cuntestu tedescu è francesu, sottu à l'influenza di u pusitivisimu. S'agisci di un cumplessu custituiti da parechji disciplini chì s'accupani di i diversi aspetti di i finomini musicali. In pratica, i musiculogi hani aduttatu i criterii è i metudulugii dirivati da i scienzi naturali. 

Un studiu apprufunditu di i sturmenti di i populi primitivi è a so classificazioni hè statu rializatu da u musiculogu tedescu Curt Sachs. I strumenti sò stati classificati d'appressu u so corpu vibranti è a so distribuzioni giugrafica è culturali.

L'impurtanza di a musica in a cultura pò essa didutta da u studiu di i mitulugii, di i riti è di i filusufii di i diversi populi.




#Article 36: Filosofia (599 words)


A parolla filosofia vene da u grecu anticu φίλος (filos) = amore è σοφία (sofìa) = sapienza è significheghja lamore di a sapienza. Ma a definizione di a filosofia ferma in sè stessu un prublema filosoficu. Esistenu dunque parechje definizione di a filosofia.

I filosofi dividenu a longa storia di a filosofia occidentale in filosofia antica, filosofia medievale, filosofia moderna è filosofia contemporanea. 

A filosofia antica hè dominata da trè filosofi: Socrate, Platone è Aristotele.

A Filosofia medievale custituisce un impurtantu ripensamentu di tutta a tradizione classica, sottu à l'influenza di i trè grandi monoteisimi. I nomi più importanti d'issu periodu sò: Avicenna è Averroè in u mondu islamicu, Mosè Maimonide in u mondu ebraicu, Abelardu, Tumasgiu d'Aquinu è Duns Scotus in u mondu cristianu.

A Filosofia moderna si stende da 1400 sin'à circa 1800; i più importanti pensatori muderni funu tandu René Descartes, Baruch Spinoza, Thomas Hobbes, John Locke, David Hume è Immanuel Kant. 

A Filosofia di u XIX seculu hè stata dominata da a filosofia post-kantiana di l'idealisimu tedescu è da filosofi idealisti cum'è Georg Wilhelm Friedrich Hegel, F. H. Bradley, o da filosofi cum'è Karl Marx. Altri importanti pensatori d'issa perioda sò stati John Stuart Mill, Ralph Waldo Emerson, Søren Kierkegaard è Friedrich Nietzsche.

In a Filosofia di u XX seculu i filosofi europei è americani hanu pigliatu diverse strade. A Filosofia analitica, incù Bertrand Russell, G. E. Moore, è Ludwig Wittgenstein, si sviluppa soprattuttu à Oxford è Cambridge, induve si riuniscenu ancu l'empiristi logichi emigrati da a Germania è da l'Austria (per esempiu Rudolf Carnap) è altri americani (cum'è W. V. O. Quine, Donald Davidson, è Saul Kripke), o filosofi di lingua inglese (per esempiu A. J. Ayer).

In Europa (specialmente in Germania è in Francia), u fenomenologu tedescu d'origine ebraica Edmund Husserl è u so discepulu Martin Heidegger aprenu a strada, prestu suvitati da Jean-Paul Sartre è altri esistenzialisti, à una varietà di discipline filosofiche.

Cum'è ogni campu di studiu accademicu, a filosofia si sparte in numerose sottudiscipline. Pare chì a filosofia cimmporti un numeru particularmente impurtantu di discipline, in maiò parte à causa di u fattu ch'ellu esiste una tendenza à sviluppà una filosofia di, per guasi tuttu ciò chì pò esse studiatu. Frà mezu à e sottudiscipline di a filosofia, si pò mintuvà particularmente: a logica, a metafisica, a filosofia di a mente, a filosofia di u linguaghju, l'epistemologia, a filosofia di a scenza, l'etica è a filosofia pulitica, chì ponu esse cunsiderate cum'è sottudiscipline centrale di a filosofia.

A filosofia hà dinù applicazione pratiche. Frà quessi, si pò mintuvà: l'etica è a filosofia politica. E filosofie politiche di John Locke, Jean-Jacques Rousseau, Karl Marx, John Stuart Mill, è John Rawls hanu datu forma (o sò state usate per ghjustificà) à i guverni e à e so azzione. A filosofia di l'educazione merita ancu ella attenzione; l'educazione progressiva prumossa da John Dewey hà avutu un impattu prufondu annatu à e pratiche educative di u XX seculu.

Altre applicazione importante, ma menu immediate, si ponu truvà in epistemologia, chì aiuta à definisce e nozione di cunniscenza, di prova è di credenza ghjustificata. A filosofia di a scenza discute i fundamenti di a metodologia scientifica. L'estetica pò aiutà à interpretà l'arte. Ancu l'ontologia, sicuramente a più astratta è prima facie a menu pratica trà e branche di a filosofia, hà avutu consequenze importante per a logica è l'informatica. In generale, e varie filosofie di, come la filosofia di u drittu, ponu furnisce à i specialisti di i campi rispettivi una cunniscenza più prufonda di e base teoriche è concettuali di a so propria disciplina.




#Article 37: Drittu (120 words)


U Drittu hè l'inseme di e regule è di e norme (contenute in e leghje) formulate di manera generale chì arreguleghjanu e relazione di un gruppu organizatu di persone. A regula cusì definita hè chjamata, di manera tennica, a norma. U scopu di e regule di drittu hè a regulazione di i rapporti sociali. 

Secondu un'altra definizione, u drittu hè u complessu di e regule chì sò in vigore in una società organizata in a forma di unu statu, elaborate da l'organisimi chì secondu a so custituzione hanu u putere d'appruvà e leghje, è fatte rispettà obbligatoriamente, per via di sanzione. U drittu custituisce dunque un principiu di coesione per una società civile.

E principale sottudiscipline di u drittu sò:




#Article 38: Architittura (117 words)


Larchitittura hè a scenza - o, suvent'è certi, l'arti - d'urganizà u spaziu ind'eddu vivi l'essaru umanu. Di manera più simplici, si po dì chè l'archittitura cuncerna principalmenti u cuncipimentu è a custruzzioni di l'immobuli è di i zoni custruiti.

In u 1780 - Etienne-Louis Boullée: Chì hè l'Architittura? Forsi l'aghju da difiniscia, incù Vitruvio, com'è l'arti di custruiscia? Certamenti micca.

In u 1781 - Suvent'è Francescu Milizia: L'Architittura hè l'arti di fabbricà.

In u 1923 - D'appressu à Le Corbusier: L'Architittura hè u ghjocu sapienti di i volumi sottu à a luci.

In Corsica, esisti un tippu particulari d'archittitura, chì si chjama l'orriu. L'orrii i più cunnisciuti sò l'orriu di Chera è l'orriu di i Canni.




#Article 39: Triangulu (457 words)


In giumitria, u triangulu  hè un poligunu furmatu da trè anguli o vertici è da trè lati. Ripprisenta a figura incù u più picculu numaru di lati, chì trè hè u numaru minimu di sigmenti nicissarii par dilimità una superficia chjusa. 

U triangulu hè carattarizatu da i siguenti prubità:

Dui trianguli sò cungruenti s'eddi suddisfani alminu un di i criterii di cungruenza.

Dui trianguli si dicini simili s'eddi suddisfani alminu un di i criterii di similitudina.

I trianguli poni essa classificati siont'è a lunghezza rilativa di i lati:

I trianguli poni essa classificati ancu siont'è i diminsioni di u so angulu internu più ampiu; sò discritti di seguitu usendu i gradi d'arcu.

Par i trianguli chì ùn sò micca rittanguli vali una generalisazioni di u tiurema di Pitagora cunnisciuta in trigunumitria com'è tiurema di Carnot. 

À ogni triangulu sò assuciati parechji punti, ciascunu di i quali assumi un rollu chì, in calchì manera, u qualificheghja com'è cintrali par u triangulu stessu. Si poni definiscia sti punti di manera cuncisa riferendu si à un triangulu  di u quali dinutemu cù ,  è  i vertici è i lati opposti rispittivamenti cù ,  è .

L'aria d'un triangulu pò essa truvata par via trigunumetrica. Usendu i lettari di a figura à dritta, l'altezza . Sustituiscendu quissa in a formula truvata innanzi (par via giumetrica), . L'aria d'un triangulu hè dunqua ancu uguali à u mezu pruduttu di dui lati par u sinu di l'angulu cumpresu.

Par via di cunsiquenza, par l'idantità , l'aria d'un qualsiasi triangulu incù i dui lati  è  è l'angulu cumpresu , hè uguali à l'aria di u triangulu incù i stessi lati  è  ma incù l'angulu cumpresu supplimintariu 

L'aria d'un parallelugramma incù dui lati aghjacenti  è  è angulu cumpresu  hè u doppiu di quidda di u triangulu chì hà i stessi dati, veni à dì .

Par risolva u triangulu, veni à dì ditarminà a misura di tutti i lati è anguli, dati dui lati è l'angulu cumpresu frà eddi, o un latu è i dui anguli aghjacenti, s'usani u tiurema di i sini è u tiurema di u cusinu, quist'ultimu essendu megliu cunnisciutu cù u nomu di tiurema di Carnot.

L'aria  di u triangulu pò essa misurata incù a formula matematica:

induva  hè a basa è  l'altezza à edda rilativa, parchì u triangulu hè cunsidaratu com'è a mità d'un parallelugramma di basa  è altezza .

Di manera altirnativa l'aria di u triangulu pò essa calculata incù

induva ,  è  sò i lati è  u mezu perimetru (Formula d'Erone).

Cunsidarendu un triangulu  in u pianu cartesianu individuatu par via di i coppii di cuurdinati di i vertici .

A so aria  hè datu da l'esprissioni

oppuri incù un'esprissioni chì ùn improda micca u cuncettu di matrici




#Article 40: Ecunumia (343 words)


Un esisti micca una difinizioni unica di lecunumia. Parechji difinizioni poni essa mintuvati:

E discipline principale di l'ecunumia sò:

I Grechi funu i primi à svilupà un pinsamentu economicu (Platone è Aristotele). Ma ci volse dopu aspettà fin'à a Rinascita pè avè e prime teorie economiche chì ùn sianu ghjustu una parte d'un pinsamentu filosoficu, cù i mercantilisti. Stu mercantilisimu hà avutu una grande influenza annant'à e politiche economiche è culuniale di l'Imperiu Spagnolu.

In u seculu 17 si svilupò a prima teoria nant'à u capitalisimu nascente : u fisiocratisimu, di quale a grande figura fù François Quesnay. I fisiocrati funu i primi à pinsà l'economia naziunale cume un circuitu, basatu nant'à a produzzione agricola.

Adam Smith, professore di filosofia à l'università di Glasgow, è chi scuntrò François Quesnay durante un viaghju in Auropa, hè cunsideratu cume u «babbu» di l'economia classica. Fù u primu à parlà d'accumulazione di capitale, di crescenza economica, o ancu di divisione di u travagliu. Ghjè unu di i teorichi di u liberalisimu. Adam Smith hè ancu quellu chi parlò pè a prima vulta di a Manu Invisibile di u mercatu.

Astri economisti classichi funu : Thomas Robert Malthus, Jean Baptiste Say è David Ricardo.

L'economisti classichi pinsavanu chì u più importante in un produttu hè u valore di scambiu è micca u valore d'impiegu.
Hè ciò ch'elli criticheghjanu l'economisti neo-classichi, cume Léon Walras è Thomas Friedmann. Quessi neu-classichi anu svilupattu una economia matematica, assai furmale (cume ind'a microeconomia).

I classichi cume i neu-classichi vedenu l'omu cume un homo economicus, raziunale.

I liberali cume Adam Smith o ancu Milton Friedman pensanu chì u mercatu ghjè un sistemu naturale. Quessa hè criticatu da a socioeconomia. Károly Polányi scrivò cusì chì l'economia di mercatu discritta da i classichi hè u fruttu di decisione suciale hè pulitiche pè «disincastrà» u mercatu da a sucità.

Astri autori assai importante sò John Maynard Keynes, u fundatore di unu di i grande currenti di a macroeconomia, è Friedrich von Hayek.

Développer une filière vitale à l'économie corse, in Corse Matin du 20 juin 2008




#Article 41: Renu (905 words)


U Renu (in tedescu: Rhein, in francese: Rhin, in neerlandese: Rijn, in rumanciu: Rain, in inglese: Rhine) hè, incù 1 326 km, unu di i  fiuma più longhi d'Auropa. U so nomu diriveghja da una radica celtica, ma sempri prima induaurupea, chì significheghja scorra. L'urighjina induaurupea di u terminu trova cunferma in u Grecu anticu, in u quali u verbu ρέω (traslitteratu rheō) hà probbiu u suddettu significatu. Incù à u Danubiu, u Renu furmava a maiò parti di u cunfini sittintriunali di l'Imperu rumanu ed hè statu, finu da quiddi tempi, un corsu d'acqua navighevuli, imprudatu par u cummerciu è u trasportu di a ropa finu à u cori di u cuntinenti. A navigazioni annantu à u fiumu hè arrigulata da a Cunvinzioni par a navigazioni annantu à u Renu, firmata à Mannheim u 17 uttrovi 1868, trà u Granducatu di Baden, u Regnu di Baviera, a Francia, u Granducatu di Hessen, i Paesi Bassi è a Prussia.

Sorghji da l'Alpi svizzari, in u Canton Grigioni, induva i so dui principali tributarii iniziali sò chjamati Renu Antiriori è Renu Pustiriori. U Renu Antiriori sgorga da u lavu Tuma, vicinu à u passu di l'Oberalp è attraversa i travi di u Ruinaulta. U Renu Pustiriori nasci da i ghjacciali di u gruppu di l'Adula annantu à u cunfini miridiunali di u Grigioni incù u Ticino. I dui tributarii si scontrani vicinu à Reichenau, sempri in i Grigioni. Unu di i rami sicundarii hè custituitu da u turrenti Renu di Edda, chì nasci in Italia da u Pizzu Stedda (in a cumuna di Piuro) è hè talianu par circa 15 km, par cunfluiscia, dopu, in u Renu Pustiriori. Da quì u fiumu, chjamatu Alpenrhein (Renu alpinu), scorri versu u nordu travirsendu Coira par dopu lascià i Grigioni è ghjentra in u cantonu di San Ghjaddu di u quali custituisci a fruntiera uriintali incù u Liechtenstein è l'Austria prima di ghjittà si in u lavu di Custanza. À l'isciuta di u lavu si dirighji à punenti è dopu u saltu di i cascati di u Renu ricevi l'acqui di u fiumu Aar chì ni aumentani a purtata di oltri a mità, incù una media di 1.000 metri cubi à a siconda. U Renu segna u cunfini trà Svizzara è Alimagna prima di svultà à nordu incù l'ansi (Rheinknie) vicinu à Basilea.

Varcata Basilea u Renu custituisci a parti miridiunali di u cunfini trà Alimagna è Francia scurrendu in una larga vaddi prima di entra intiriamenti in tarritoriu tedescu à Rheinstetten, vicinu à Karlsruhe. 
L'ampia vaddi di u Renu finisci à a cunfluenza incù u Menu à Magonza. A parti frà Bingen è Coblenza, induva u Renu entri in una vaddi più stretta, hè nota com'è Gola di u Renu, una furmazioni criata da l'erusioni è da un sullivamentu tettonicu. Stu trattu di u fiumu hè notu par i casteddi mediivali è i vignali chì ricoprini l'alturi circustanti; in u 2002 hè statu numinatu Patrimoniu di l'umanità da l'UNESCO.

U fiumu s'allarga di novu à sudu di Culonia. Ancu s'è molti industrii si trovani longu u Renu, sinu da u so corsu svizzaru, hè in 'ssu puntu, a rigioni di a Ruhr in a quali traversa Culonia, Düsseldorf è Duisburg chì si cuncentrani a maiò parti di eddi. À Duisburg si trova u più grandi portu fluviali d'Auropa. À i ghjorna d'oghji molti industrii longu u Renu è i so affluenti ani chjusu o ani riduttu l'emissioni di inquinanti in u corsu d'acqua ancu s'eddu ferma un certu gradu di inguinamentu, spicialamenti à a cunfluenza incù l'Emscher in passatu impiigatu com'è veru è probbiu canali di scolu industriali.

U Renu à stu puntu ghjira à punenti in i Paesi Bassi, induva incù a Mosa forma un enorma delta. Oltripassatu u cunfinu ulandesi, u Renu righjunghji a so massima ampiezza, ma si dividi dopu in trè rami principali: l'IJssel, u Waal è u Bassu Renu. Da quì a situazioni diventa più cumplicata, in quantu u nomu Renu ùn cuincidi più incù u corsu principali. Gran' parti di l'acqua di u Renu scorri sempri più à punenti à traversu u Waal, u Nieuwe Waterweg è, uniscendu si à a Mosa, l'Hollands Diep è l'Haringvliet, finu à sfucià in u Mari di u Nordu. U ramu di l'IJssel porta a so parti d'acqua à u nordu in l'IJsselmeer, mentri u Bassu Renu scorri à punenti, parallelu à u Waal. 

Ad ogni modu, oltri Wijk bij Duurstede stu corsu d'acqua cambia nomu par divintà u Lek è scorri à punenti par riuniscia si à u ramu principali in u Nieuwe Waterweg. U nomu Renu à parta da quì fù usatu solu par fiuma più chjughi chì scorrini versu u nordu è chì un tempu furmavani l'ultimu trattu di u Renu di l'ebbica rumana. Ancu s'è mantenini u nomu, sti vadini ùn portani micca acqua di u Renu, ma sò usati par drenà i terri è i polder di i circonda. Da Wijk bij Duurstede, ci sò u Kromme Rijn (Renu stortu) è dopu Utrecht lOude Rijn (Vechju Renu) chì scorri à traversu Leida (Olanda Meridiunale) è in un cumplessu di chjusi induva i so acqui poni essa scaricati in u Mari di u Nordu.

Affluenti da a surghjenti à a foci:

Ponti farruviari annantu à u Renu (incù i stazioni più prossimi à a riva sinistra è dritta):

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia taliana.




#Article 42: Francia (181 words)


A Francia (in francese: France, /fʁɑ̃s/) hè un' paese di u quale u territoriu cuntinentale hè situatu in Europa occidentale. Hè membra di l'Unione europea, di a zona euru e di u spaziu Schengen. Hè dinù membra permanente di u consigliu di securità di l'ONU. Cunfina con a Belgica, Lussemburgu, Germania, Svizzera, Italia, Monacu, Andorra e Spagna.

E sò valore sò fundate nantu à a Dichjarazione di Dritti di l'Omu e di u Citadinu.

Da u puntu di vista militare, hè membra di l'OTAN e pusseda di a dissuasione nucleare.

A lingua uffiziale di stu paesu hè u francese, ma ci sò assai lingue reghjunali 77, per esempio l'uccitanu, u bascu, u catalanu, u corsu, l'alsazianu.

A più grande cità è a capitale hè Parighji, cù un' numeru di 9 milione d'abitanti.

A Francia hè cumposta di 27 regioni.

Le altre principali cità di a Francia sono:

A Francia hè una ripublica. U capu di statu hè u Presidente di a Ripublica, elettu pè cinque anni da tutti i citadini. U potere legislativu attene a u Parlamentu (Assemblea Naziunale è Senatu).




#Article 43: Diu vi salvi Regina (138 words)


U Diu vi salvi Regina (in talianu Dio vi salvi Regina) hè l'innu corsu. Hè statu creatu in lingua taliana in u 1676 in Italia da Francesco de Geronimo. 

U Diu vi salvi Regina provene di u Salve Regina, chi fù scrittu in latinu in u 1097 da Adhemar di Monteil.

U Diu vi salvi Regina hè statu aduttatu com'è innu naziunale di a Corsica durante una cunsulta chì s'hè tinuta in Orezza u 30 di ghjennaghju di u 1735. In 'ssa cunsulta, a nazione corsa s'hè spiccata da Genua, hà proclamatu a so indipendenza è s'hè piazzata sottu à protezzione di a Vergine Maria. Dui cambiamenti sò stati fatti riguardu à u cantu originale: disperati fù rimpiazzatu da tribulati, è nemici vostri da nemici nostri.
Eccu e parolle di linnu corsu: Dìo (o Diu) vi salvi Regina.




#Article 44: Prugettu Rosetta (124 words)


U prugettu Rosetta custituisci una versioni muderna di a Petra di Rosetta. U prugettu hè distinatu à parmetta a criazioni d'un archiviu chi cuncerna tutti i lingui di u mondu. L'origini di u prugettu hè a custatazioni  fatta da l'Unesco chi annantu i 6000 lingui chi sò parlati in a pianeta, nuvanta par centu devini spariscia da qui à a fini di u seculu. Attualmenti, certi lingui ùn sò più parlati ca pa menu di centu parsoni. U prugettu Rosetta cerca à riuniscia annantu u so situ, par via d'un accessu libaru, mori infurmazioni annantu à tutti i lingui, par pruvà à impidiscia issa catastrofa linguistica e culturali. Attualmenti, u prugettu ha pussutu riuniscia infurmazioni è dati chì cuncernani più d'un millaiu di lingui. 




#Article 45: Archiulugia (138 words)


Larchiulugia (o archeologia) hè una scenza umana chi ha par oggettu u studiu di i scavi è i tracci matiriali chi sò stati lasciati da l'omini: uggetti, bastimenti, siti... Par issu travagliu, l'archiulogu ha à a so disposizioni parechji mezi com'è i travagli rializati annantu u tarrenu: i scavi), i travagli fatti in u laburatoriu (C14, dendrucrunulugia, etc.) e evintualmenti, i testi cuntimpuranei di i vestighi studiati. Incù l'aiutu di issi mezi, l'archiulogu analyzeghja u matiriali pruduttu da l'omu in u scopu di diterminà i rilazioni di l'omu incù u so ambienti.
Vede anche Epigrafia.

A Corsica hè ricca di numerosi siti archiulogichi. Si po mintuvà particularmenti: Filitosa , Cauria, u Monti Revincu, induva si poni truvà parechji stantari e toli. Per i tempi piu vicini a noi, Aleria, anziana citta romana,  e un logu spezialmente riccu .




#Article 46: Afà (313 words)


Afà hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana.

À l'urighjini u paesu di Afà era un paisolu chjucu di a cumuna di Bucugnà. In 1852 a cumuna di Afà fubbi criata grazia à a cissioni di tarritoria di i cumuni di Sarrula è Carcupinu, di U Poghju è Mezzana è di Alata. U primu merri di Afà si chjamava Carlu Calvelli, in carica, da 1852 à 1858. Carlu Calvelli hè mortu à 48 anni in 1858. 

U paesu hè statu pupulatu da i pastori di Bucugnà a l'uccasioni di i transumanzi di i pecuri hè par quistu chì i vechji famiddi di Afà sò urighjinarii di Bucugnà. D'astati tanti abitenti di Afà vani in u paesu di Bucugnà.

Situata à una duzina di chilometri à l'Estu di Aiacciu, a cumuna di Afà cumprendi, oltri à u paesu principali, i lucalità di Piscia Russa, Pastriccialè è una parti di Balionu. Da Afà sorghji u supportu Gozzi, una roccia alta di 708 metri. 

Afà hà una scola elementari. Ci sò setti classi elementari è dui classi par a scola materna, par un tutali di quasgi duicentu elevi.
A scola di Afà fubbi inaugurata in 1988 da Lionel Jospin chì era à l'epica ministru di l'istruzzioni naziunali.

A mirria di Afà hè stata ristaurata à a fini di l'anni nuvanta. Nanzu à issu sorghji un munumentu à i caduti rializatu da unu scultori urighjinariu di Afà, Natali Bonardi, di u quali truvami i statui in i quattru agnona di a Corsica è chì hà ancu u so atelier à Afà. U merri di Afà si chjama Pasquali Miniconi.

À u centru di u paesu si trova una chjesa chì hà quasgi centu anni. In u paesu ci sò una farmacia è un centru midicali apertu 8 anni fa.

Si pò acceda à Afà da 2 stradi: quidda di Balionu è quidda di Mezzavia.




#Article 47: Aiacciu (479 words)


Aiacciu (Ajaccio in liguru ghjinuvesu o Aghjacciu in dialettu aghjaccinu) hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana. A cità di u curallu hè u capilocu amministrativu di a Corsica sana, è ancu di a Corsica suttana. Ci sò 52 880 abitanti (1999) ingrentu à a cità stessa, ma si sò sviluppati dinò i cumuni in lu circondu : Afà, Alata, Bastilicaccia, Appiettu par u più. D'altrondi hè addunita Aghjacciu cù parechji artri cumuni di u rughjun par fundà a  (Cumunità d'Agglumerazziun di u Paese Aiaccinu). Si faci chì circa 65 000 parsoni si ne stanu in lu rughjun, è cusì hè u rughjun più pupulatu di Corsica cù quellu di Bastia.
Si ci trova a Cullittività Tarrituriali di Corsica (CTC), induv'elli seghjanu l'aletti tarrituriali.

U sò nomi veni dà u gregu Agation (bonu portu) pà a favurevuri pusizziun geugrafica. Effittivaméinti u logu duva sorghji a cità fubbi sceltu dà quarchi culuni greghi fucesi. Succissivaméinti, sottu l'uccupazziun rumana pigliò u nomi di Adiacium è pò Ajax. Cunchista prima da i Vandali, è pò dà i Longobardi, intornu à l'annu milli hè stata uccupata dà i pisani è dopu passò à i ghjinuvesi (sottu l'aùturità di u Bancu di San Ghjorghju), chì in 1492 custrusini una citatella furtificata, cuncepita dà l'architettu milanesi Cristoforo de Gandino, è a pupuloni di centu famighji di a Lunigiana, trà elli i Bonaparte, chì ghjunsini à Aghjacciu in 1510. Dopu si ingrandì artantu grazia à l'afflussu di abitanti pruvinenti da i zoni interni di l'isura.

Fubbi uccupata una prima vorta dà i francesi da 1553 à 1559 è ristituita à i ghjinuvesi ancu a paci di Cateu-Cambrésis. In u settesimu securu diventò un bastiuni di l'indipindintisti di Pasquale Paoli, mà in 1768 fubbi uccupata dà i francesi dopu à u trattatu di Versailles. In 1769 nascì u so cittatinu più illustru: Nabulionu Bonaparte. Dà 1793 à 1796 fubbi parti di u regnu anglo-corsu di Pasquale Paoli, pà vurtà definittivaméinti à a Francia in 1796.

U merri attuali ghjè Larenzu Marcangeli.

A lingua d'Aiacciu hè u corsu di tipu pumuntincu : a parlata aghjaccina.

Eccu uni pochi di pruverbii chì sò tipichi d'Aiacciu:

Uni pochi di toponimi d'Aiacciu sò: A Cunfina, Alzu di Leva, A Madunnuccia, A Parata, A Piazzetta, rzuta, Asprettu, A Spusata, Barbicaghja, Budiccioni, Campu di l'oru, Castellucciu, Cannicciu, U Furcone, I Milelli, I Salini, I Sanguinari, Lurettu, Marinella, Padula, Pasci Pecura, 
Pietralba, U Ricantu, San' Ghjaseppu, San' Ghjuvà, Santa Lucia, Sant'Antone, U Scudu, Suartellu, Timizzolu, U Borgu, U Carrughju Drittu, U Casonu, U Finusellu, I canni, U Salariu, U Vazziu, U Vittulu, Vignola.

Eccu uni pochi di pruverbii annantu à Aiacciu:

A cità d'Aghjacciu hè stata risparmiata da a pesta, a Madunuccia ghjè fistighjata ugni annu. Nostra Signora di a Misericordia hà, sicondu à a lighjenda aghjaccina, trasfurmatu battelli turchi enemichi in petra chjamati I setti navi chì pudemu attualmenti veda. 




#Article 48: Alata (334 words)


Alata hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana.

I limiti giugraffichi di a cumuna sò cumpresi trà u monti Gozzi, u golfu di Lava, Punta Pozzu di Borgu, Aiacciu, Villanova, Appiettu è Afà.

Da signalà i so 3.250 ettari di grandi machja è di furesti di quercii verdi.

A Alata ci sò addivatori di pecuri è capri chì pruducenu spicialità corsi (u brocciu,
figateddi, ecc.); Inoltri in l'ultimi anni si sviloppa un sittori turisticu grazia à a vicinanza cù Aiacciu.

Situatu a 600 m di altezza, offri una vista nantu à Aiacciu, chì và finu à l'intrata di u golfu di Portu, nantu à i muntagni vicini è nantu à u
monti Cintu, a più alta muntagna di a Corsica (2706 m).

U Casteddu di a Punta hè a ricustituzioni di unu di i pavigliona di u Palazu di i Tuileries à
Parighji chì brusgiò in 1871 è fubbi distruttu in 1882.

Jérôme Pozzo di Borgo, grandi numicu di Napulionu uttensi grandi parti di i petri par custruì un casteddu in un tarritoriu di i Pozu di Borgu situatu nantu à i cuddini di Aiacciu par mustrà a so suprimazia.

A ricustruzzioni di u casteddu ebbi locu da 1886 à 1894, ma u casteddu brusgiò u 7 d'austu 1978 un incendiu di a vighjitazioni di a machja si prupagò à u tettu chì purtò danni in a struttura. In 1991 u cunsigliu ginarali di a Corsica Suttana hà dicisu l'acquisizioni di u Casteddu di a Punta è di u so tarrenu di 40 ettari da a famidda Pozzu di Borgu.

A riparazioni di u tettu fubbi rializata in 1996, chì metti cusì u casteddu à u riparu da antri danni duvuti à l'acqua piuvana.

Golfo magnificu cù un paesu di vacanzi situata nantu à a cumuna di Alata induva in 1985 fubbini scuparti trè muneti d'oru rumani.

U paesi dAlata hè statu mintuvatu qualchì volta da i scrivani corsi. Par asempiu, da Monsignori Di La Fuata:  (Preti Santu, Girendu a Corsica):




#Article 49: Arburi (630 words)


Àrburi hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana. À 345m d’altitudine, u paese d’Àrburi si trova ind’a regione di Vicu (I dui Sorru), vale à dì à mezupunente.

Hè cumpostu di dui paisoli : inghjò Merculaccia è Parapoghju insù (duve a chjamata di «poghju» PODIUM lat. (hauteur)). 
Ma ancu s’ellu hè cumpostu in duie parte, ferma ch’ellu ùn hè cusì tamantu. Di fatti, sparghjendusi nantu à 2005 etari à pocu pressu, u paese campa intornu à una sessantina abitanti.

Sicond’à a cronica di Giovanni della Grossa, Guidu della Catena face custruisce un castellu à a fine di u XIIIesimu è u cunfideghje à u so nipote Ristorucciu, fundatore di a signuria di i Leca, una di e signurie e più maiò di u Medievu. Issu castellu si custruisce
annantu à un spaziu supranendu a valle alta di u Liamone chì face parte di a Tarra di i Signori. U nome di a signuria piglia tandu u nome di u locu : Leca.
In u 1456, dopu à trè anni di sottumissione à l’Uffiziu di San Giorgiu, Raffè di Leca s’oppone à u pudere genuvese. In cunsequenza di a so risistenza, u signore hè chjappu è tombu, cù vinti dui di a so ghjente ciò chì per P.Arrighi ghjè una urigina pussibile di u
pruverbiu Arburi, Arburi vinti dui !.
Dopu à ellu, tocc’à u Contu Ghjuvan'Paulu di Leca à entre in cunflittu cù a Banca di San Giorgiu. In u 1487, Genuva mande in Corsica una squadra tamanta di mille è cinque centu suldati armati chì varcanu in Savone u primu d’aprile cù a so artiglieria, una bumbarda è una vintina di cavalli. A issa squadra, l’Uffiziu aghjunghje dui centu cavallieri sottu à l’ordini di Rinucciu della Rocca, cuginu traditore di u contu di Leca.
Dopu à tante lotte arrabbiate, u contu si ritrove chjosu in lu so castellu di Cinarca, lasciatu da parechji di i so partigiani. Dopu à a capitulazione di a piazza di maghju 1487, Ghjuvan’Paulu di Leca si ritira in lu so castellu di Leca induv’ellu risisterà torna durante l’istate. L’egemunia di Ghjuvan’Paulu di Leca s’avvicinò di a so fine chì, di sittembre, cù a so famiglia, parte in isiliu in Sardegna. Vultarà è ripigliarà l’arme contru à Genuva parechje volte cum’è in u 1488, quand’ellu volte à u capu di trè centu suldati sardi (poi in u 1498 è u 1501). Ma isse rivolte saranu sanziunate da altre disfatte ; i castelli di Foce d’Orto, di Cinarca è di Leca saranu rasgiati per marcà di manera simbolica a disfatta è a ruvina di i Signori di Leca. Tandu, l’avvene di quelli chì funu partigiani o sottu à a prutezzione di u signore Ghjuvan’Paulu di Leca firmarà cumprumessu per un pezzu ! L’istate di l’annu 1489 marca e vindette. In lu rughjone, parechji paisani sò stati impiccati, imprigiunati, pigliati cum’è ustaggi, mandati in esiliu, è e pieve di Chiumi, Filosorma è Sia sò viutate. A pupulazione di Sorru In Sù hè scurriata.
Pocu à pocu, è dopu à u focu di a duminazione genuvesa, u paese s’hè custruitu torna. I lochi brusgiati da i nemichi sò stati arburati torna, invignati, si ponenu l’alivi è l’arburi à frutti chì sò stati sradicati. U locu duv'ellu ci ferma e ruvine di u castellu, à levante di u paese, sopr’à u ponte à Truggia, si chjama sempre u Castaldu.

Ciò chì t’hà dinò a so piazza ind’a storia di u paese - più recente - ghjè ch’ellu hè statu u veculu di dui pueti corsi maiò :

Uriginarii tramindui di issu paese, anu lasciatu parechji scritti assai pupulari è cunnisciuti, certi messi in canzona, altri uniti in racolte, altri ri-publicati, senza sminticassi di u pesu di certe creazione cum'è a famosa Tramuntana (1896) di Santu Casanova!




#Article 50: Azilonu è Ampaza (124 words)


Azilonu è Àmpaza (in italianu : Azilone-Ampaza) hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana. Si cumponi di dui paesi: Azilonu è Ampaza.

Azilone è Ampaza so paesi di u valle Panicale (cù dui altri paesi : Furciolu è Zigliara), chi ghjera nanzu parte di a pieve d'Ornanu, in lu mezu Taravu. so separati da quatru chilometri, cù una vadina (a viura) trà elli. fussenu cunstruiti dopu chi l'invasori mori destruiscenu u paese di Calcinaghju, ch'ùn esiste più oghje.

quelli paesi fussenu cunstruiti dopu chi l'invasori mori destruiscenu u paese di Calcinaghju, ch'ùn esiste più oghje.
per avà, a cumuna hè sopr'a tuttu cunnisciuta parchi hè un locu importantu di u Giru a Corsica (Tour de Corse Automobile), parte di u WRC.




#Article 51: Bunifaziu (626 words)


Bunifaziu (in liguru bunifazincu Bunifazziu, in talianu è in francese Bonifacio, à l'epica rumana Marianum) hè una cumuna di quasgi 2.700 abitenti, situata in u dipartimentu di a Corsica suttana, nantu à u strittu di i Bucchi di Bunifaziu chì a sipara da a Sardigna. Hè a più cumuna miridiunali di a Corsica.

U paesu hè custruitu attornu à una prufonda baia simuli à un picculu fiordu circundatu da pareti in calcari biancu, à l'internu di i quali fubbini ancu scavati in u tempu vani di vechji casi è magazini.

À l'internu di u fiordu si trova u portu, principalmenti turisticu, da u quali partini ancu i traghetti chì cullegani rigularmenti a cità à a vicina Sardigna cù Santa Tiresa di Gaddura (OT) da à quali  si trova à 12 km chì sò parcorsi in un'ora di traghettu.

 
U locu induva sorghji avali a cità di Bunifaziu era dighjà abitatu 6.500 anni fà, data sughjirita da u ritruvamentu di riperti in una sàpara longu i so alti scudderi.

In seguitu à l'internu di a baia, l'insidiamentu fù uccupatu da mircanti grechi è militari rumani; dopu à iddi, a cità fù à longu in manu di i pirati di u Mari Meditarraniu.

A tradizioni afferma chì u nomi vensi attribuitu solamenti in seguitu, grazia à Bunifaziu II di Tuscana chì in 833 rifundò quici un paesu à difesa da l'incursioni di i Saraceni. Par dui seculi ristò sottu u cuntrollu di a Ripublica marinara di Pisa finu à quandu passò sottu u cuntrollu di a Ripublica di Ghjenuva; un'antucula conta chì i Ghjinuvesi intronu in a cità apprufittindu di un matrimoniu è di u statu di briachezza di a pupulazioni.

Grazia à a so pusizioni strategica sia da u puntu di vista giugrafficu (pussibilità di cuntrollu nantu à i bocchi di Bunifaziu), sia da quiddu tupugrafficu (a cità vechja hè edificata nantu à l'alti scudderi à piccu nantu à u mari è hè accissibuli solu da l'internu di u fiordu), i Ghjinuvesi a fecini divena una furtezza impurtanti.

Trà l'assalti maiò si pò ricurdà quiddu purtatu da u rè d'Aragona in 1420, duratu cinqui mesi, duranti u quali vensi custruita una scala longu a pareti di a scuddera pà cunsenta l'appruvigiunamentu di l'acqua, chjamata scalinata di u rè d'Aragona.

Un seculu dopu, a cità di Bunifaziu fubbi u tiatru di un novu assaltu, sta volta da parti di i francesi è di i turchi, i quali riescini à massacrà a pupulazioni ancu aiutati da un'epidemia di pesta chì dilagò in cità propiu in quiddi anni.

A cità fubbi cunquistata grazia à l'ingannu di un emissariu ghjinuvesu u quali pirmisi chì a guarnigioni riturnessi sottu u duminiu di Ghjenuva. Ghjenuva però a deti à a Francia cù u Trattatu di Versaglia di 1768.

In 1793 Napulionu quandu era dinò un ghjovanu ufficiali, cumandò pà qualchì mesi a guarnigioni di u forti.

Ghjunghjendu à i ghjorna nostri, Bunifaziu divensi un locu di rifughju di ricircati in fuga da i costi sardi; oghji hè inveci una vivaci citatina turistica ricca di storia.

À Bunifaziu si cunserva l'usu di una varietà di a lingua ligura bunifazinca, un dialettu ghjinuvesu arcaicu chì currispondi à a parlata impurtata da i culoni à a fini di u XIIIimu seculu. U dialettu bunifazin, malgradu i nutevuli influssi corsi, si ricunnosci cum'è liguru par a prisenza di i principali tratti distintivi di sta lingua. A basi di a parlata pari chì pruveni da i varietà dialittali parlati in particulari in a Riviera di Punenti. Oghji u bunifazincu hè in nettu rigressu in l'usu ughjincu, ancu s'è ci sò qualchi iniziativi par u so mantinimentu è a so rivitalizazioni; trà sti iniziativi c'hè quidda prumossa in particulari da l'associu culturali Di ghi di scé.

Ghjuvan Carlu Orsucci




#Article 52: Carbuccia (685 words)


Carbuccia hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana.

Paisolu di a muntagna di u Celavu, muntuosu e cupartu di macchj e di furesti di lecci. Postu a l'umbarcia, un mancani micca l'occhj e i funtani. Ci si so ancu beddi castagnicci, e, ind'i parti bassi, quarci e suari di bedda vinuta. U puntu u piu altu hè u monti Cacchjonu chi t'a in circa 1285 metri.
Ci si so dino curiusità giologichi com'a una vena di petri rossi fiammanti chi ani datu u nomi di certi monti: u Monti Rossu, a Piscia Rossa, u Cigliu Rossu, ecc...

A vaddi e i muntagni di Carbuccia so sempri stati abitati da i tempi i piu antichi: u locu hè muntuosu e ci so macchjoni e furesti di lecci majori, ghjargali, occhj e acqua in quantità, monti e scogli cu aggrotti da piattassi...Ci si so trovi parecchj segni di a prisenza di l'omu, petri alzati, furtezzi antichi, muraglii e muraglioni chi formani casteddi ind'i punti i piu rinculati di a cummuna...A certitudina hè chi ci so stati parecchj lochi di vita, spicialmenti a l'ità di u ramu u piu anticu (cultura di Bonnanaro) ind'i lochi detti Capu Retu, a Bocca, i Capiteddi, a Pitraghja, ecc...
Carbuccia hè di Corsica u locu u piu sittentriunali dund'e sta cultura s'hè sparta. Cummuna ind'a l'Alta Rocca e u Taravu, hè prisenta propriu sin'a Carbuccia ma un si ni trovani micca tistimunianzi piu a u Nordu....
A u Mediuèvu,u paesi eddu stessu hè statu cumminciatu versu l'annu Middi a u locu dettu u Pulacciu, ma prima éra postu ind'un locu dettu u Marchesu.Stu primu paesi hè statu distruttu durenti i guerri feudali, tra i signori Piracci di a sterpa di i Salaschi(di u paesi di I Peri) e i Signori di u Marchesu, parvia di rivalita pà i pussessi di i tarreni, e dino parchi sti famiglii pritindiani tutt'a dui a a signuria di u Celavu e a u titulu di Contu. Dopu a battaglii firoci quiddi di u Marchesu so stati quasgi sterpi, ma a figliola di u vecchju signori, chjamata Bianca di u Marchesu, fu salvata da u conti Arrighu u Bel Misseri e ebbi di u so salvatori un figliolu bastardu, chi fu chjamatu Paulu o Polu, e sopranummata da i Piracci Pulacciu. Fu eddu stessu chi, dopu a morti di u Contu Arrighu a a Bocca a i Croci di Bastirgaccia, dilascio u paesi arruinatu di u Marchesu e  feci una torra a u locu chi si chjama avà u Pulacciu. Fu cui a prima casa di Carbuccia e ci si hè trovu u so Stemma chi hè sempri quiddu di sta famiglia. Polu dettu Pulacciu a avutu parecchj figlioli, sopr'a tuttu tre masci :Pulacciu (dettu u sicondu parchi purtava u nomi di u so babbu),  Marconi (dettu Carbuccia parchi era u nomi di a so tarra) e Stifanacciu (dettu Pifaneddu), e i tre fratteddi so a l'urigini di i vecchj famiglii di u paesi.
Dopu anni e anni di difficultà pa u so campà, sempri in bisbiglia cu i Piracci e dino cu l'Auccianesi, i Pulacci si furticherini annant'a Rocca di Capu Retu, u casteddu preistoricu altieru chi predumineghja a vaddi di Carbuccia. E camperini cui parecchj tempi ...Ci si so stati guerri e assalti cu i corsi i so vicini e dino cu invasori stranieri, Ghjnuvesi, i crudeli Turchi di Barbaria, e po cu i francesi...ma l'annati passendu, so rifalati in paesi e ci si so sempri l'eredi anc'avà di sti tre famiglii ind'i vecchj casi di u paesi...

Hani scrittu a storia di u paesi D-M. Polacci e po Pierre Cosson.

Eccu parechji pruverbii chì cuncernani u paesi di Carbuccia (pigliendu in contu ch'eddu hè di tradizioni chì i pruverbii annantu i paesi o i cità, ùn sò micca uggettivi in generali ma piuttostu schirzanti): 

è dinò:

è ancu:

E anche une parola di Monsignore Paulu Matteiu Della Foata, poeta corsu e vescu d'Ajacciu circa lu 1880. L'autore di un librettu di versi in lingua italiana dice a u vescu:

Mgre Della Foata leghje i versi una stondetta e risponde:

Paulu GIUDICELLI




#Article 53: Carghjese (316 words)


Carghjesi (o Carghjese), Καργκέζε in grecu, hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana. In a cumuna esistenu ancora parechji famiddi di urighjini greca. 

In u 1676, 730 famiddi grechi urighjinarii di Itilo, in u sudu di u Pilupunnesu in a zona di a pinisula di Mani pà fughja a duminazioni turca sbarconu in Corsica, avendu uttinutu da a Ripublica di Ghjenuva u pirmessu di trasfirisciasi. I Grechi ebbini in cuncissioni grandi tarreni chì ùn erani micca abitati in a zona di Paomia, in a zona interna di Sangonu, è ci custitusini una prima culonia: accolti di manera ustili da a pupulazioni lucali, i fughjiti fubbini à più ripresi attaccati duranti i rivolti antighjinuvesi di 1715 è di 1729, truvandu rifughju in a piazzaforti di Aiacciu in u 1735 (quici esisti ancora una cappedda di ritu grecu). À parta da 1769 si trasfirisini infini, sottu à a prutizzioni francesa, à Carghjesi. U paesu fubbi ancora attaccatu da i Corsi in 1793, duranti a Rivuluzioni, è a pupulazioni ebbi à fughja dinò à Aiacciu. Ridotti di un terzu di l'effettivi, i Carghjisini pobbini riturnà à i so casi solamenti quattru anni dopu.

Oghji u dialettu neugrecu di Carghjese hè cumpletamente spentu. L'ultimi fasi di questa parlata fubbini usservati da u linguistu O. Parlangèli, chì in 1952 parla di un numaru assai limitatu di individui, distribuiti in dui nuclei familiari, dinò capaci di praticalla. U spenghjimentu di u dialettu neuellenicu ùn hà impiditu u mantinimentu di i casati urighjinari, di un certu numaru di prestiti lissicali passati à u dialettu corsu lucali chì si affirmò dopu, è soprattuttu di l'usi liturgici grecu-catolichi in una di i dui chjesi di l'abitatu. Quisti mimorii custituiscenu oghji u principali elementu di spicificità culturali di a cumunità carghjisana [Nicholas 2006].

Da Carghjesi, o più pricisamenti da Revinda, inizia un sintieru escursiunisticu par u Monti Cintu.

Dipoi 2002 : François Garidacci




#Article 54: Carghjaca (444 words)


Carghjaca hè una cumuna di Corsica. U paesu si trova in a rigioni di Tallà, à punenti di l'Alta Rocca. L'abitanti di u paesu si chjamani Carghjacanesi.

A cumuna di Carghjaca hè situata in Alta Rocca. Custituisci una di i dodici cumuni di u cantonu di Tallà è Scupamè, natu da u raggruppamentu, in u 1973, di i cantoni di Santa Lucia di Tallà è di Sarra di Scupamè.

I cumuni i più prossimi sò Laretu di Tallà à 4.9 km, Zirubia à 8.1 km è Auddè à 10 km.

Carghjaca si trova à circa 30 minuti di Prupià è Sartè, i dui cumuni i più impurtanti in u circondu.

U tarritoriu cumunali si sparghji annantu à una superficia di 787 ettari, annantu à a sponda dritta di u Chjuvonu o 
Scupamè, affluenti di u Rizzanesi.

Carattarizatu da un paisaghju graniticu monda intaddatu da a vadina chì si stringhji in vola è da una 
agglumerazioni principali impiantata à circa 400 metri d'altitudina, custudiscia dinò l'impronta di i 
culturi di frutteti disposti in masgeri chì custituini da u seculu XIX à u lindumani di a Prima Guerra 
mundiali, una di l'attività principali di l'abitanti di 'ssa cumuna.

À u nordu di a cumuna, u culminu chjamatu Punta di u Carboniu varca di pocu i middi metri 
d'altitudina.

U paisolu di Zizzi ùn conta più ch'è una sola casa abitata di tantu in tantu.

Carghjaca inquant'è lucalità dipindia à u Medievu di a signuria di a Rocca è di a circuscrizzioni ecclesiastica o pievi di Tallà.

Hè minziunata da monsignori Giustiniani, vescu di u Nebbiu, in a so opara Dialoguo nominato 
Corsica, parsu in u 1531, frà i sedici loca abitati di Tallà.

Cuntendu 147 abitanti in u 1770, Carghjaca cunnosci dopu, da u seculu XIX à u lindumani di a Prima Guerra mundiali, un'espansioni dimugrafica à tempu à un sviluppu ecunomicu liatu, in particulari, à u 
sviluppu di l'addevu è di l'oleicultura (a cumuna cuntaia in u corsu di 'ssu periodu setti mulina à 
oliu). I casona di u paesu tistimuniighjani oghji di 'ssa vitalità ecunomica passata.

In tutali 206 abitanti sò ricinsati in u 1806, 292 in u 1851, 529 in 1891 è 539 in u 1926. A pupulazioni ùn 
cissarà dopu di calà par tuccà u so zoddu u più bassu in u 1999 incù 49 abitanti.

Siont'è a lighjenda, u paisolu di Zizzi tinaria u so nomu di u ghjinerali Zizzoli chì, à u mumentu di una battaglia, ci avaria intanatu un tisoru.

In a notti di u 6 à u 7 di sittembri di u 1994 u paesu hà subitu un terramutu di magnitudina 2 annantu à a scala di Richter




#Article 55: Casalabriva (183 words)


Casalabriva hè un paesi corsu è una cumuna di Corsica, in l'attuali dipartimentu di a Corsica suttana.

U paesi di Casalabriva hè attravirsatu da a u stradonu RN 196. Hè situatu à u 8.5 km da Pitretu è Bicchisgià à 5.7 km d'Ulmetu è à 3 km da Suddacarò.

À u Medievu, u paesi di Casalabriva dipindia di a signuria d'Istria è di a pievi di Vaddi d'Istria. À l'ebbica muderna, furmava una di i dodici cumunità di a pievi d'Istria chì divintò in 1793  cantonu di u Taravu  po'  cantonu di Pitretu è Bicchisgià  à parta da u 1828.
In seguitu à a leghji di u 29 di aprili di u 1854, chì valida un scambiu di terra incù a cumuna d'Ulmetu, i nuveddi limiti di a cumuna sò fissati. 

U nomu di u paesi veni di  Casa di l'abrei  chì significheghja  a casa di i ghjudei , segnu di a prisenza storica di cumunità ghjudei in Corsica. Difatti, à u principiu di u Medievu numarosi ghjudei parsiguitati in iSpagna sottu à u regnu di Sabedda a cattolica ani immigratu in Corsica.




#Article 56: U Furciolu (574 words)


Furciolu hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana.

Furciolu hè u paesucciu chì si trova in Pumonte, in Corsica. Circundatu trà i paesi di Ziddara, Azilonu, Àmpaza è Livesi. A cummuna face 6,9 chm²

U paese di Furciolu hè situatu à 381 metri d'altitudine, hè luntanu di a mare è à l'umbria.

Furciolu hè una cummuna di U Parcu Naturale Di Corsica

Furciolu hè à circa 40chm d'Aiacciu, inde u Taravu.

In Furciolu ci hè e più vechje case di Corsica

Furciolu face parte di e 17 commune chì custituisce, dapoi 1828, u cantone di Santa Maria Sichè, in i tempi chjamatu u cantone d'Urnanu.

Furciolu hè statu fundatu in parruchja à u principiu di u XVIIsimu seculu.

À u medievu, u paese era sotta l'autorità di i Signori Bozzi, a so anzianità hè stabilitu pà Munsignore Giustiniani, vescu di u Nebbiu, in 1531, ancu pà e date sculpiti nantu i lintelli di e vechje case.

L'abitatu s'hè sviluppatu in prima attonzu di e case di e cappizone, è sopratuttu à a longua di a strada. 

U paese pussede setti carrughji :

A ghjesgia paruchjale attuale, San Petru di Furciolu, hè statu fatta nant'a e base di una cappella antica dedicatu à A Santa Maria, chì a cunstruzione era fatta à u medievu. Hè citatu in u raportu di una visita apustolica assignatu à u Munsignore Mascardi datatu di 1578. A ghjesgia paruchjale era allora San Petru di Panicali, chì oghje ci ne ferma solu qualche ruvine.

À u principiu, a cappella Santa Maria hè un idifiziu mudestu, fattu sulamente d'una parte sanza finestre è campanile. Cumporta un maestru altare affiancata di diu altarella laterale pà San Bartulumeu è San Roccu. Ghjè a u princupiu di u XVIIsimu seculu ch'ella diventa ghjesgia paruchjale San Petru, in effetu l'antica ghjesgia piuvana fù pianu pianu tralasciata.

A cappella piazzata a u rangu di e ghjesgie paruchjale fù rinovata : una cappella laterala pà u Rusariu hè custruttu, dopu pà dà à l'edifiziu una forma di croce latina, una altra cappella dedicata à San Roccu hè alzata mentre u XVIIsimu seculu.

Ma a u XIXsimu seculu, l'edifiziu hè in ariaccia è in 1872 un cantieru di ristorazione hè datu a u maestru di muraglia Paoli Antonu, pagatu pà u Ministeru di e Culte. Stu cantieru sarà compiu in 1878. À a fine di u XIXsimu seculu sarà alzatu un campanile in petra zuccata dutatu di trè campane. In a seconde parte di u XXsimu seculu, a ghjesgia sarà risturata è intratenutu (riffezione di u tettu, pittura, vitrata, scalderia, scambiamentu di mubigliaru, muru scalcinatu) certi abbisugnendu a sottuscrizzione di i parughjani.

A ghjesgia paruchjala San Petru hà u patrimoniu di qualche stanze famose, chì sò sempre adupratu pà i cirimonie religiose : u calice d'oreficeria di bedda fattura, di u mezu di u XIXsimu seculu; duie tavulone d'altare, pitture d'autore scunnisciutu è datati a pocu pressu di XVIIsimu seculu; e tendine di ghjesgia riprisintendu a passione è a risurezzione di u Cristu; dui pianeti arracamati, unu rossu, l'altru neru è datendu di u XIXsimu seculu; a statua di San Roccu, statua di prucessione policruma, datendu di a fine di u XIXsimu seculu, fattu pà u fattore di e statue Lavighju Mighele; una pergamu à pridica in legnu datendu forse di a fine di u XIXsimu seculu, è ind'u ci ritruvemu una mudella analoga inde a ghjesgia di Auddè.

Eccu uni pochi di pruverbii annantu à Furciolu:




#Article 57: Frassetu (545 words)


Frassetu hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana. Facia parti di l'antica pievi d'Urnanu, com'è Campu, Quasquara, Santa Maria è Sichè, Azilonu, Ampaza.

U nomu Frassetu veni prubabilmenti da u frassu, chì hè abundanti annantu à a cumuna, u nomu di u paesi essendu statu furmatu com'è quiddu d'Ulmetu o d'Alzetu.

I poghji di u paesi sò: a Vaddi, a Cuddetta, Casamattonu (chì in i tempi era Calabrà), Casanova, u Piazzili, Busgiulacciu, Riccineddu, a Vignaccia.

U nomu Cuddetta veni da u fattu chì 'ssu poghju hè annantu à una cuddicciola. Si cumponi di dui currintini. In i tempi, era u poghju u più pupulatu. Ci sò parechji casi antichi in a Cuddetta: a Casa di i Maestri, a Casa di i Lavichi. In a Casa di i Maestri, ci hè a carciara sottu, si poni veda i branchetti, parechji archeri, è daretu ci hè sempri l'acquaghjolu. Annantu à a Casa di i Lavichi, ci hè zuccatu: 1751 LF (ciò chì significheghja: Lavicu Fecit, a feci Lavicu in 1751). Ci hè dinò u so forru in a Cuddetta. Hè statu custruitu in 1868. È da sottu, ci hè a so funtana: a funtana di l'Arbaghju.

Casamattonu si trova faccia à A Cuddetta, da quand'è u stradonu. 'Ssu poghju hè statu chjamatu cusì parchì hè statu u prima poghju di u paesi ind'eddu ci hè statu una casa incù i mattona, una casa à mattonu. Ma in i tempi, u poghju si chjamava Calabrà. Ci hè sempri una rangata di casi custruiti da u XVIimu à u XIXimu seculu.

U Piazzili hè un poghju anticu di u paesi, i casi i più vechji essendu da a fini di u seculu XVI. Annantu à u sopraporta d'un vechju muru, si vedi: 1557 A 8 IHS M F R. IHS vol'dì: Iesus Hominum Salvator è M F R significheghja: Maestru Fecit Aedificare (u Maestru - di muru - feci edificà).  In u Piazzili, ci era dino in i tempi, una casa incu una petra induva ci era zuccatu: 1710.

Sient'è Petru Paulu Peretti (1966), a Leccia di Mal'Cunsigliu era situata à una trintina di metri di a funtana di Centuliri. 'Ssa leccia era in u Piazzili, ma hè stata tagliata in 1947. Era una leccia maiori ind'eddi s'erani riuniti quiddi chì ani dicisu di brusgià u casteddu di Campu in 1615.

I casati più cumuni in u Frassetu sò: Antona, Casanova, Franceschi, Giuliani, Lanfranchi, Leonardi, Mariani, Miliani, Murzi, Pierlovisi, Pietrini, Sanviti, Stefani, Susini, Tramini, Vincenti. Altri casati, urighjinarii d'altri paesi, sò: Bartoli, Buresi, Canavaggio, Ceccaldi, Coti, Ferracci, Geronimi, Lovichi, Mondoloni, Nivaggioni, Picchetti, Quilichini, Quilici, Tomi.

Ci hè mori acqua in Frassetu è difatti, si poni veda bon' parechji funtani.

U merri attuali hè Paulu Antona.

A lingua parlata in Frassetu faci parti di a variità taravesa di a lingua corsa.

I verbi ani trè formi di cunghjugazioni principali (-à, -a, -iscia). 

Verbu essa:

Verbu avè:

Cunghjugazioni in -à - Verbu amà:

Cunghjugazioni in -a - Verbu veda:

Cunghjugazioni in -iscia o ì - Verbu finiscia o finì:

Eccu uni pochi di sopranomi frassitani:

Eccu dinò i nomi cumuni in Frassetu:

Uni pochi di tuponimi frassitani sò:

Eccu una manata di pruverbii frassitani:

Frassetu hè mintuvatu qualchì volta in a cultura è a litteratura corsa. Par asempiu:




#Article 58: Guagnu (220 words)


Guagnu hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana.

Guagnu si trova a 750m d'altitudine.
A l'este ci sò muntagne di più di 2000m è listessu à u nordu.
Guagnu si trova dinò ind'è ciò chì si po chjamà u rughjone di i lavi chì ùn so cà une pocche d'ore di marchja di u paese : Ninu, Crena, l'Oriente, l'Onda.
U clima hè secu, l'aria pura è d'invernu a neve hè assai prisente ( menu ch'in li tempi ), d'istate u sole hè caldu assai.
A strada chì ghjunghje in Guagnu pianta quà.

Si pensa chì Guagnu vene sicuramente di a parolla gualdagnu, sprissione chì sprimava un cuntratu trà un pruprietariu d'animali è un pastore.
Cio chì hè di sicuru ghjè chì u nostru paese fù pà a maiò parte un locu di pastore è di purcaghji è chì u nome di Guagnu si trova nant'à e carte di u 15emu seculu.
Guagnu fù creatu versu u mezzu di u quindecesimu seculu innanzu chì Genuva cedessi a Corsica à l'uffiziu di San Ghjorghju, una banca ricca è putenta ch'invadisce l'isula.
I Guagnesi impauriti fughjenu i so lochi pà stalassi in a valle di u Cruzzinu: Guagnesi è Pastricciulesi sò cum'è babbi è figlioli.

Accade chì Guagnu fussi mintuvatu in a litteratura è a cultura corsa. Per esempiu:




#Article 59: Marignana (331 words)


Marignana hè una cummuna di u dipartimentu di a Corsica suttana. Hè appesu u paese à a muntagna à un'altura media di 730 metri. Hè postu à circa 65 chilometri da Aiacciu, ind'un cantone chjamatu ufficialmente Dui Sevi, ma u rughjone vene suvente chjamatu Pumonte da i so propii abitanti, puru chì u nome Pumonte possa insignà a Corsica suttana sana. Si trovanu dui paisoli annant'à i listessi tarreni cumunali : Chidazzu à 1,5 chilometri da Marignana, è Revinda luntanu circa 15 chilometri è chì suprania à Carghjese. Ci hè circa 70 abitanti d'invernu, chjamati i Marignanesi. A pupulazione cresce di solitu in fin'di sittimana, ma masimu durante e vacanze. Durante i mesi istatini, sì pò alzà a pupulazione à 500 parsone mentre uni pochi di ghjorni ma si mantene piuttostu intorn'à 300 abitanti di regula. U santu patrone di u paese hè San Ghjacumu, è a festa patrunale accade a prima duminicata dopu u 25 di lugliu, ghjornu di a San Ghjacumu. 
Ci hè dui caffè, un ustaria è una buttighella induv'ellu si pò truvà calchì roba da manghjà è a stampa più sparta.

Hè u paese di Versini Dumenicantone (Marignana 1872- Aiacciu 1950) dettu Maistrale, ch'hà cullaburatu à u ghjurnale A Muvra di Petru Rocca.
Hè dinò quellu di u scrittore è pueta Ghjacumu Santu Versini (Marignana 1867 - Aiacciu 1922), fundadore incù Saveriu Paoli di a rivista A Cispra, è stututore di prufissione.
Ci hè ancu natu Coppolani Savieru (Marignana 1866 - Mauritania 1905), cunquistadore pacificu di a Mauritania, è dopu u so amministratore.

Si cunnosce poche cose à prupositu di u stabulimentu di a ghjente in Marignana, ma hè cunsidaratu u paese cum'è un locu di trasforu di i pastori niulinchi trà a piaghja è a muntagna. Magaru si saranu prima stallati in Chidazzu innanzu di cullà appena insù ver'di Marignana.

Massoni Martinu hè u merri attuale di Marignana dipoi l'alizzione di u 09/03/2008. Succede à Versini Salvadore ch'hè statu merri da u 1983 fin'à u 2008. 




#Article 60: Otta (223 words)


Otta hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana. Tocca u mare è u situ di Portu cunnisciutu in lu mondu sanu hè postu annant'à i so tarreni cumunali. Ci stanu à pocu pressu 400 abitanti parmanenti (Portu inclusu). U paese storicu hè à una altura di circa 350 metri, à circa 5 chilometri da u mare.

Otta hè una cumuna di u liturale di a Corsica suttana, era situata prima ind'a vechja pieve di Sia diventata più tardi Sevinfora, in l'anticu diocesi di Saone è a vechja ghjurisdizione di Vicu.

A cumuna di Otta era lucalizata ind'a vechja pieve di Sia diventata tardi poi più Siasalogna Sevinfora (pieve), in l'anticu diocesi di Saone, ind'a vechja giurisdizione di Vicu.

Durante i seculi, a pieve di Sevinfora (pieve) hà fattu parte di un feudu duminatu da i Signori di Leca da cui u campu si distendìa di u sudu di Calvi finu à u nordu di Pruprià. I Signori di Leca si sò rivultati contru à u duminiu ghjinuvese, durante un periudu dettu guerre di i Cinarchesi, ma funu vinti è massacrati.
Di tuttu questu territoriu, i guvernatori ghjinuvesi ùn avìanu lasciatu à i signori di Leca chì a pieve di Vicu è u Niolu.

Accade chì Otta fussi mintuvatu in a litteratura è a cultura corsa. Per esempiu in i pruverbii:




#Article 61: Prupià (297 words)


Prupià (o Prubià, o ancu Pruprià) hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana.

Prupià hè una cumuna di Corsica suttana impustata in u golfu di u valincu. Si trova à 13 chilometri di Sartè, sottiprifittura di a Corsica suttana è à 9 chilometri d'Ulmetu, capilocu di a pievi.

Prupià era un paisolu di a cumuna di Fuzzà. A parta si di u 1838, sottu à a Munarchia di Luddu, si custruisci una prima calata di 150 metri in Scoddu longu. A custruzzioni chì si finisci in u 1845, hè accumpagnata di a rializazzioni di u stradonu chì rilega Aiacciu è Prupià. A l'ebica, uni pochi di casi circondani a dugana è u paesi cumencia à crescia.In u 1840, Prupià duventa una parrocchja. Prupià hè duvintatu una cumuna in u 1860. A prima casa cumuna era in u carrughju di i Greghi.U prima merri, Gustaviu Casanova d'Aracciani, era natu in Sartè. U so primu aghjuntu era l'ulmisgianu Ghjancosimu Pianelli. I cunsiglieri erani Ghjaseppu Martinetti, Ghjansantu Ottaviani, Ghjanbattista Peretti, Ghjantumasgiu Pietri, Tumasgiu Rutali, Francescu Santoni, Ghjaseppu è Paulu Tomasi.

In u 1881, a cumuna cuntaia 894 abitanti, sicondu u ricensu di l'amministrazioni.
In u 1974, a cumuna di Tivulaghju hè intigrata à quidda di Prupià pà furmà una cumuna sola.

Gustaviu Casanova d'Aracciani (1860-1865)
Antonu Leonetti (1865-1870)
Ghjaseppu Tomasi (1870-1871)
Antonu Leonetti (1871-1876)
Tumasgiu Rutali (1876-1878)
Antonu Leonetti (1878-1881)
Francescu Casabianca (1881-1884)
Ghjaseppu Fieschi (1884-1887)
Ghjaseppu Bucchini (1887-1892)
Paulu Tafani (1892-1896)
Francescu Begliomini (1896-1900)
Paris Peron (1900-1904)
Carulu Bartoli (1904-1919)
Paulu Leonetti (1919-1925)
Dumenicu Lovichi (1925-1929)
Ghjacumu De Peretti (1929-1935)
Dumenicu Lovichi (1935-1940)
Lisandru Bartoli (1940-1943)
Carulu Cavalli (1943-1945)
Francescu Sorba (1945-1965)
Amadeu Brancaleoni (1965-1971)
Emiliu Mocchi (1971-2001)
Paulumaria Bartoli (2001)

Sartene et le Valinco, CRDP de Corse
Géographie de la Corse, Adolphe Joanne, Hachette 1884.




#Article 62: Sartè (436 words)


Sartè hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana. Hè a sottu prifittura di u dipartimentu. A cità, incù 200 kilometri quatrati, hè l'ottesima cumuna di Francia è a prima di Corsica pa a so stesa. In 1999 a so populazioni era di 3400 abitanti.

A cità fù custruita annantu à un pitraghju sopra u golfu di u Vallincu par scappà à parechji invasioni barbari. Sartè hè situata à 15 kilomitri di Prupià. A rigioni hè travirsata par u Rizzanesu chì fala da u Monti Alcudina. A tarra hè ricca di duminii viticuli (Fiumiciculu).

L'alti casi di granitu siparati da stretti pitrosi è liati da l'una à l'altra incù picculi volti li dani un aspettu siveru.
A cità hè chjamata a più corsa di i cità corsi.

Sartè hè dinò un locu di tradizioni riligiosi ancù i cunfraterni (cunventu di San Damianu) è a cirimonia di u Catenacciu. Par u venaressantu un omu capuchjutu è incatinatu faci u camminu di croci di Ghjesù. Hè una cirimonia chì attira monda parsoni in a cità.
S'hè ancu criatu un centru pulifonicu di musica corsa. Si po ascultà u gruppu di u coru di l'omini è Ghjuvan Paulu Poletti chì sò attori impurtanti di u riacquistu.

In i primi annati di u seculu XVI, i quartieri di u Pitraghju è di Manichedda (a vechja cità) funi cinti di rampali par parà l'invasioni di i barbari.
In u midievu, Sartè era u feudu di i putenti signori di a Rocca. Erani affidati à a Republica di Genuva.
Dopu a cità cascò sottu a duminazioni di qualchì famidda putenti chjamata sgiò. Si vedi à issa epica lotti arrabbiati par a pulitica. A cità hè marcata dinò par a numicizia trà dui famiddi di sgiò in 1830. Tandu Sartè fù insanguinata. Un trattatu di paci fù firmatu in dicembri 1834 incù un generali di Nabulionu.

Ci hè parichji siti archiulogichi annantu à a cumuna di Sartè. In particulari:

Sartè hè un locu induv'è l'omini preistorichi ci ani lasciatu monda stantari è stazzoni. U più chì si ni trova hè in Paddaghju è in Filitosa (rigioni di Sartè). A cità t'hà u so museu preistoricu riccu di i testimonii passati.

Si vedi u ponti di Spin'à Cavaddu chì hè unu di u più beddi ponti di Corsica. Difatti, hè d'urighjina pisana, è micca ghjinuvesa.

Annantu à a cumuna, ci sò parichji turri ghjinuvesi: a Turra di Roccapina, a Turra di Tizzà, a Turra di Senetosa.

Accadi chì Sartè fussi mintuvatu in a litteratura è a cultura corsa. Par asempiu in i pruverbii:

o in a canzona Sartè di Diana di l'Alba:




#Article 63: Beddanova (1066 words)


Beddanova hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana.

Hè abitata Beddanova da l'antichità più landana è ancu da a preistoria posta ch'elli ci so parechji « tafoni », ascunditoghji sottu à i scogli. Ci avarianu campatu i Celtiberi, i Cartaginesi è i Rumani.

U paesi anticu di u IXu seculu, Vichjoni, si saria chjamatu à u principiu « Ve-ghione », nomi d'urighjini celtibera (abitazioni di l'omu). U nomi di locu Campudunicu saria una sfurmazioni di Campu Punicu chì ramintaria l'uccupazioni cartaginesa. U nomi d'una culletta, a Punta d'Aquiloni, pudaria avè cum'è urighjini un campu rumanu, u campu di l'aculi (aquilae...).

À u XIXu seculu è in l'anni 1980, funu trovi dicini di pezzi d'oru rumani in a sponda di u golfu di Lava nantu à Beddanova... u famosu « tisoru di Lava ». À parta si da u IXu seculu, Vichjoni, cum'è tuttu u golfu di Lava è u liturali corsu in ginirali, patì l'assalti di i Mori. Una parti di l'abitanti di Vhcjoni è Campudunicu funu purtati cum'è schiavi. I casi eranu arruvinati è qulli chì firmavanu andedinu à stà in la sarra di Lisa (790 metri) sopra à u paesi d'oghji. A stretta trà dui muri chì da u mari par l'anzianu paesi di Vichjoni ghjugni à u campanili di Beddanova, si chjama « A Stretta di i Mori ». Issa strada duv'elli passavanu i invasori mori hè rifatta oghji è signalata pà a spassighjata à pedi.

À u XIVu seculu, sicondu a lighjenda, guidati da a vediva d'un signori di Lisa, chjamata Bianca Maria, quilli chì s'eranu stabuliti in Lisa fecinu à Beddanova in tornu à una surghjenti, a Murgana, chì hè a funtana di u paesi oghji. Villa Nova si vedi nantu à i carti di Corsica da u1506. Beddanova è u paisolu di San Fideli eranu una parti di a strada di i cappelli, da Santu Antoni in Aiacciu finu àl'uratoriu di a bocca à San Bastianu passendu pà u Binadettu (cumuna d'Alata).

Finu à u XVIu seculu, pà A stretta di i mori, cuntinueghjanu l'assalti sarracini è saranu stati distrutti parechji volti Beddanoda è i so paisoli.

Hè mintuvata Beddanova in lu Dialogo nominato Corsica di Monsignore Agostino Giustiniani (1470-1536) . Si tratta di una discrizzioni di a Corsica scritta da u vescu di u Nebbiu è 1522 et 1531. Quand'ellu ni hè à discriva a pievi d'Aiacciu, dopu à quilla d'Appiettu, dici cusì : dopu veni a pievi d'Aiacciu, duv'elli sò prima Villanova, sopra à Portu Pruvenzali, è po i paesi di Linare, Poggio, Petra, Pozzo di Borgo, à trè miglie da Ajaccio, l'Aghia di Giovanni, Montichi et in fini quillu d'Alataancu ellu à trè miglie da Ajaccio.

S'assumiglia issa discrizzioni à u rigistru di i taglii di u 1537, for di i divisioni di Beddanova chì ùn sò mintuvati (Latta 36 fochi, Pozzo di Borgo 36 fochi, Lagia di Zoani 17 fochi, li Montici 39 fochi, le Case Soprane 17 fochi, Pietra 31 fochi, lo Poggio d'Ajaccio 7 fochi, Villanova 16 fochi).

Par Beddanova si tratta di un abitatu à paisoli, chì una parti à l'epica hè disbitata par via di l'assalti turchi. Nantu à issu puntu a pupulazioni di a cappella di Santo Felle (San Fideli) a prudutta una richiesda davanti à l'Uffiziu di San Ghjorghju.

In lu 1541 a municipalità ghjinuvesa d'Aiacciu faci fà a torra di Pagliaghjolu (ditta di Capu di Fenu) è quilla di Lava. À pocu à pocu si stabulisci a paci ghjinuvesa.

I Biddanuvacci, i Biancamaria in Beddanova è i Scaglioli, i Casasoprana in San Fideli, curanu i so bandi di capri, i so orti, i so alivi è i so campi di granu (si trovanu à dicini l'aghji da tribbià in a cumuna). Veninu à campà cun elli pastori di Bicugnanu (Martinetti, Marcaggi, Mufraggi, Giacomoni...), di Vaddi di Mizana (Vincileoni, Casile) è di Bastelica (Capigriggi, Lozzi, Chiozza...).

A ghjesgia di a cappella di Santi Feli (San Fideli) si pò veda in un ducumentu di u 1730, fattu da indicà à u guvernu ghjinuvesi quali elli sò i prupiitarii è u valori di i tarri ch'ella cuntava d'acquistà a Sirinissima da stabuliscia si i culoni grechi. U prughjetti piantedi quì.

Finu à u 1862 Beddanova è i paisoli dipindianu d'Aiacciu è d'Alata. In lu 1862, cù 1 134 ettari è 325 abitanti, formanu una cumuna da sè, cumposta cù i paisoli di Beddanova, Saliccia, Vichjoni, San Fideli, Aghja d'Antunettu, u Poghju è i Scaglioli. Oghji i paisoli di Vichjoni è Aghja d'Antunettu sò bioti è i so casi arruvinati.

Cù a prima Guerra mundiali, u paesi perdi gran parti di i so forzi (24 nomi scritti nantu à u munimentu à i morti !). Dopu u 18, parechji lascianu u paesi par andà in cuntinenti o in i culunii francesi.

In lu 42 hè uccupatu u paesi da i Taliani, chì stanu in Beddanova, Capu di Fenu è Lava. Si sviluppa un gruppu di risistenti. Vinarà à l'appiattu dui volti u sottumarinu Casabianca in li marini di u paesi. Una volta par sbarcà ci l'armi, à siconda volta, in la nuttata da u 4 à u 5 di sittembri di u 43, quattru ghjorni nanzi à l'insurrizzioni di a risistenza corsa, par purtà in Algeri à Arthur Giovoni, capu di a risistenza. Ci sò li Biddanuvacci chì participeghjanu à issi uparazioni.

Dopu u 45 cuntinueghja à spupulà si Beddanova, a ghjenti andendu à spessu in Aiacciu. In lu 78 sarranu a scola.

À parta si da l'anni 90, cù un paisolu novu à a marina, I Costi di Beddanova, è cù i ritorni di paisani, à a ritirata o stanchi di a vita citatina, ci hè un certu rinnovu pà a cumuna. Oghji ci stanu guasi 400 abitanti à l'annata è una millaia d'istatina. Sò stati rifatti a ghjesgia è u campanili, si sò aparti stradi pà i spassighjati à pedi, l'alberghi campagnoli è una casa di l'ospiti. Una ustaria, cù una cucina corsa tradiziunali d'alta qualità, hè dinò un locu d'animazioni. Cumuna campagnola, dà i prudutti bunissimi fatti da i pastori di u paesi.

Beddanova, chì voli pruteghja i so siti, u so ambienti u so tarritoriu agriculu è u so liturali, hè u « pulmoni verdi » di u circondu d'Aiacciu.

Paesi corsu cù un carattaru forti, entri in lu XXIu seculu scigliendu una qualità di vita strasurdinaria è aprendu si à pocu à pocu à l'agroturisimu.




#Article 64: Aleria (705 words)


Aleria  hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana.

Aleria hè situata in u centru maiore di a parte centrale di a costa urientale di l'isula. Si trova circa à metà strada trà Bastia è Portivechju, in una zona di pianura à a foce di u fiume Tavignanu, secondu di a Corsica.

In u 565 a.C. i coloni grechi focei fundonu quì un emporiu cù lu nome di Alalia (Ἀλαλίη in grecu anticu) .

A parte da u 546 a.C., dopu à a cunquista di a Lidia è di a Ionia da parte di Ciru u Grande, l'emporiu fù incrementatu da a ghjunta di i Focei profughi da à cità ionica.
 
Siguendu Erodotu, a cità vene subitu in cuntrastu cù l'Etruschi è i Cartaghjinesi chì si cunfederonu per attaccà la.

A guerra si cumpiì cù à Battaglia di Alalia avvenuta, trà u 540 a.C. è u 535 a.C., in l'acque di a cità è duve a flotta focea, cù e so 60 pentecontere, frunteghjaronu una flotta di dimensione doppie.
In a battaglia navale i Focei riuscinu à respinghje i nemichi subendu però grave perdite: quaranta di e so navi eranu distrutte. E rimanente, danneghjate in i rostri, ùn eranu micca utilizabile per à guerra. 
L'esitu di a guerra li cunvinse à abbandunà a cità per dirighje si versu l'Italia meridiunale, duve fundonu Elea.

Da 'ssu mumentu à Corsica passò sottu u cuntrollu cartaghjinese è etruscu.

In u 259 a. C., durante à prima guerra punica, vene uccupata da i Rumani è cambiò u nome in Aleria.
Sottu Augustu diventa capilocu di l'isula ghjugnendu à avè circa 20.000 abitanti. 

U cristianesimu arrivò intornu à u 60 d.C. Vi fu martirizata Santa Devota, patrona di u Principatu di Monacu versu u IIIu seculu. 
L'uccupazione vandala fù l'iniziu di u decadimentu di Aleria finch'è i Saraceni ùn la distrussenu cumpletamente.

U colpu di grazia arrivò cù l'impadulamentu di u portu è a ghjunta di a malaria chì custrinse l'abitanti à migrà versu l'internu. Intornu à u 1240 Aleria fu assughjettata à a Repubblica Marinara di Pisa, finch'è ùn divente ghjenuvese dopu à a scunfitta pisana à a Meloria in u 1284. In u 1572 i ghjenuvesi custruirunu u forte di Mantra à presidiu di a foce di u Tavignanu è ci mandarunu abitanti di u locu. In u 1840 fù u scrittore francese Prosper Mérimée à scopre i resti di l'antica cità. In u 1920 cuminciònu i primi scavi veri è propri.

U 21 d'aostu 1975, una decina di omi, cù l'aiutu di u duttore naziunalista di Corti Edmond Simeoni entronu è occuponu a casa colonica Depeille di un viticultore di Aleria di urighjine pedi  neru, suspettatu d'esse mischjatu in unu scandalu finanziariu. U capu di l'Azione reghjunalista Corsa (ARC) fece cunnosce e raghjoni di l'uccupazione:

U cumunicatu di l'indipendentisti di u 21 aostu 1975 in francese: 

U CRS (Compagnie républicaine de sécurité) è 1200 gendarmi circundarunu l'edificiu, cù l'appoghju di blindati è di elicotteri fermandu in attesa di riceve l'ordine d'assale la.

Venneri 22 aostu fù dumandatu à l'uccupanti di a casa colonica Depeille d'arrende si ma, dopu à una sparatoria chì fece due morti trà i gendarmi è un feritu grave trà li manifestanti fora da à casa colonica, venne datu l'ordine. Ghjunsenu novi rinforzi cù l'elicotteri è a folla pruvò di furzà i blocchi di a pulizia, cantandu l'innu corsu è incindandu i resti di a casa colonica è di e cantine cunfinanti. 
Per tutta a notte Bastia fù teatru di feroci scontri trà manifestanti indipendentisti è gendarmi.

L'ARC si dissolse u 27 aostu è questu pruvocò novi scontri à Bastia, chì si cunclusenu cù un mortu è parechji feriti trà i giandarmi mandati da a Francia cuntinentale.

U dramma di Aleria purtò à a luce u prublema di a ghjestione di e finanze è di a pulitica lucale, è purtò à un boicuttaghju di i vini corsi. Si parla di questu mumentu di a storia corsa come I tre minuti chì sveglionu a Corsica fendu ne risorghje u naziunalismu.

U Museu dipartimentale d'archeologia Ghjilormu Carcopino stà in forte di Matra.

Uni pochi d'ogetti esposti :

Accade chì Aleria fussi mintuvata in a litteratura è a cultura corsa. Per esempiu in i pruverbii:




#Article 65: Calvi (315 words)


Calvi  hè una cumuna è una cità di u dipartimentu di a Corsica suprana.
 

A lingua ch'elli parlanu i Calvesi hè una forma di corsu, nata da l'imbulichimi di u latinu, u tuscanu, u genuvese è e varie parlate di a vicina Balagna.

L'Oratoriu Sant Antone Abbate hè a cappella di a cunfraternita. S'è a cunfraternita Sant Antone Abbate hè nata versi a midità di u XIVmu seculu, a so casazza hè stata fatta à l'entre di u XVImu seculu. Oghje cum'è nanzu, l'oratoriu, chì hè sempre cunsacratu,  hè adupratu da i cunfratelli di Sant Antone pà e so ceremonie è e so riunione (uffizi di i morti, messe, festa patrunale, uffiziu di e Tenebre, Simana Santa, ecc.). Sicura chì, cum'è parechje ghjesge, a cunfraternita vole apre e so porte à e manifestazione culturale. Quelli chì entranu inde l'oratoriu di Calvi saranu maravigliati da i trè affreschi fatti inde l'anni 1510 è 1513, da un tritticu chì raprisente una crucifissione è a Beata Nunziata, un Cristu in croce di a fine di u XVIImu seculu sempre adupratu oghje pà e prucissiò di a Simana Santa, una statua di Sant Antone Abbate (XVmu s.) è un'antra di u listessu santu fatta in 2006 da Toni Casalonga. Ci vole à sapè chì a cunfraternita Sant Antone di Calvi hè una di e più attive è dinamiche di Corsica: un travagliu maiò nant'à a tradizione hè statu fattu da vint'anni in quà pà fà rinvivisce i canti, l'usi, u lessicu, l'uffizi è e prucissiò. A cunfraternita hè dinò assai impignata inde a sparghjera di a liturgia in lingua nustrale è à u missale rumanu in lingua corsa chì hà da esce da quì à pocu, ci anu participatu assai i cunfratelli di Sant Antone di Calvi.

Calvi hè stata mintuvata qualchì volta in a litteratura è u cantu corsu. Per esempiu:

ò Un cerde mai una penna calvese




#Article 66: A Casalta (133 words)


A Casalta hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana ind'a pieve d'Ampugnani.

Si chjama a Casalta perchè in lu mediuevu u paese ùn era micca piazziatu in istu locu. U paese era più inghjò, accant'à a chjesa procatedrale di Santa Maria. Oghje sta chjesa hè in ruvina, i muri chì ne restanu mostranu ch'ella era una chjesa rumanica pisana.

Dop'à u mediuevu, l'abitanti hanu cuminciatu à custruce e so case più insù, accant'à una casa torra chì ghjà esistia. Issa casa torra si chjamava a Casa Alta. In tutta a valle di u Fiumaltu, à l'epica di u mediuevu ci hè statu listessu fenomenu di ricustruzzione di i paesi più insù. Dicenu chì a causa ne fubbe l'incursione di i Sarracini o forse l'aumentu di a pressione di a malaria.




#Article 67: Casanova (116 words)


A Casanova di Venacu (prununciatu A Gasanòa di Vènagu in dialettu venachese) hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana.

U dialettu venachese face parte di u corsu supranu o supranacciu, ancu chjamatu corsu cismuntincu, hè una variante principale di a lingua corsa rispettivamente un termine per tutti i dialetti di u corsu chì sò parlati in u nordu è u centru di a Corsica. Per questu, si puderìa dì ancu corsu di u nordu (è di u centru). Altri dinuminazioni è modi di scrive sò cismontincu, cismuntanu o cismontanu, corsu di Cismonte, corsu centru-settentriunale/-settentrionale. Hè derivatu da u Tuscanu è hè a varietà corsa chì stà u più vicinu à a lingua taliana.




#Article 68: Castifau (182 words)


Castifau  hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana.

Castifau hè l'unu di i trè paesi di l'anziana pieve di Caccia, cù Ascu e Moltifau. Fin'à pocu, Castifau ghjera a capitale di a pieve.
U Cunventu San Francescu di Caccia chì si vede ghjunghjendu in Castifau hè statu erettu à parte di u 1510, in listessu tempu chì quellu di u listessu nomu, di Bastia.
Hè diventatu, à u filu di l'anni, un locu storicu impurtantissimu. Pasquale Paoli hà tenutu a famosa Cunsulta di Caccia, chì hà lampatu e fundazione di a Costituzione di a Corsica Independenta.
Ma u paese, chì ghjera sempre statu un paese favurabule à U Babbu di A patria l'hà accoltu più d'una volta, è une poche di i Ragguagli di l'Isula di Corsica, u ghjurnale ufficiale di a Corsica indipendente sò stati fatti in Castifau.
In u 1744, un missiunariu, San Leonardo di Porto Maurizio, ghjunse in Castifau è ci fù una grande manifestazione indè u cunventu di Caccia.
In u 1774, l'ultimi partisgiani di Paoli attaconu u cunventu è ne caccionu i suldati francesi.




#Article 69: Lozzi (139 words)


Lozzi  hè un paese di Corsica è una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana. L'abitanti si chjamanu i Luzzinchi. U paese hè cumpostu da tre paisoli : Lozzi, l'Acquale (Acqualacci) e U Poghju (pughjulani)

U paese hè arrampicatu à u pede di u Monte Cintu (Altitudine : 1043 metri) indu e valle di Niolu. A cumuna hè travarcata da u fiume Ercu chi piglia nascita indu u lagu di u Monte Cintu, puntu culminante di a Corsica (2710 metri).

U paese attuale sarebbe statu fundatu circa l'annate 1540 dopu chi e valle di u Niolu fussinu arruinate da i suldati genovesi. U nome di Lozzi hè dighjà menziunatu nant'à a mappa di a Corsica (annata 1580) indu a galleria delle carte al vaticanu (Roma). 

Luzzinchi magna schinchi, acqualacci magna stracci.

U merru attuale hè Ghjuvan-Felice Acquaviva (Autunumistu).




#Article 70: Lucciana (175 words)


Lucciana hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana.

L'abitanti di Lucciana si chjamanu i Luccianinchi.

Cumuna di a costa orientale di a Corsica à 20 chilometri di Bastia, si spanna trà a muntagna e a Marana in bordu di u Mari Tirrenianu. 
Lucciana accoglie dinù l'aeroportu internaziunale di Bastia-Poretta.

A cità rumana di Mariana:

A l'antichità, Mariana hè stata una cità di primu piannu fundata da u generale Mariu in 93 prima GC. Dipendia di a capitale Aleria (Alalia fundata da i grechi di Focea).

Per i Catholichi, ghjè nantu à issu locu, à u Vsimu secculu, chi hè statu fundatu u diocesu di Mariana. 
Unu di i primi di Corsica, chi fù creatu dirrettamente cu u Pappa Urbano II chi a cuncessu a lu vescu di Pisa in 1091 la vicaria de la Corsica.  In 1130 passarà a lu vescu di Genuva.

A cattedrala di Santa Maria Assunta detta A Canonica ci hè fundata à u XIImu secculu.

U merre attuale hè Ghjiseppu Galletti (dinù cunsigliere tarrituriale à l'Assemblea di Corsica).




#Article 71: Moltifau (210 words)


Moltifau hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana.

Capu cummunale di u cantone di Castifau-Merusaglia, si trova a 20 chilometri a punente nordu-punente di Merusaglia. Sta a 400 metri a u nordu di a sbuccata di e valle di l'Ascu dettu dinò u stranciacone chi franca a cummuna da levante a punente. A limita nordu levante hè u Tartaghjine chi righjunghje l'Ascu.

Restanu 4 pastori : capraghji e pecuraghji che facenu casgii é furmaglii.
Uni pochi cuntadini alevanu vaccine pè u macellu.
Un apicultore face u mele.

Ci sò dinò maestri è inprese di travagli pubblichi

St'ultimi anni, u turismu s'hè svillupatu : spelunche di u Petralbellu, canoë-kayak nant'a l'Ascu, via ferrata di a Manicella (350 m), ponti genuvesi è rumani, u paese di e cuppulate.

A a limita di a communa si trovanu e ruvine di u cunventu di Caccia chi fu distruttu in 1510, rifattu in 1553 è torna arruvinatu a a rivoluzione francesa. Indè stu cunventu hè stalbata a prima Cunsulta Naziunale corsa in 1755 induvé sò stati cuncipiti i principi di a prima costitizione corsa.

In più di una Posta, c'hè una scola è un cullegiu pubblicu (110 alevi).

A cummuna ha cresciutu di 110 abitanti tra 1999 è 2004, ciò hè 20%.




#Article 72: Muratu (398 words)


Muratu hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana.

Hè u capilocu di u cantone di l'Altu Nebbiu.

Muratu si trova incù parechji paesi chì forma un mezzu chjerchju, guardendu a piana di à Conca d'oru.
A sapè : Rutali, Muratu, Rapale, Pieve, Soriu di Tenda, San Gavinu di Tenda è Santu Petru di Tenda.
Solu Muratu gira u dossu à u mare. A so pupulazione hè di più di 600 l'inguernu. U massimu di a so pupulazione hè stata fatta in 1876 incù 1086 abitenti. Hè situatu à 24km di Bastia.
A Muratu si ponu truvà parechji cummerci è servizi :farmacia, 
spezieria, scola, medicu, posta, bar, risturante, panatteria, 
artisgiani muratore, eletricità, piumberia, capraghji è pastore.

U locu di castagne hè impurtante, si pò fà farina, chì si chjama avà

Ma dopu a criazione di u cuventu di san' Ghjuvà, un quartieru s'hè 
fatt'accantu. Stu quartieru si chjama  u mucale .

L'abitenti di Muratu sò chjamati Muratinchi ò pulentoni perchè hè l'una di a più famosa pulenta di Corsica che no' truvemu in paese.
Mà pulentoni pò avè un altru sensu : i vicini ( Rutali, Rapale )
chjamenu i muratinchi  pulentoni  perchè so longhi a riasgisce.
Si dice in paese :  In Muratu, anc'u prete addisperatu.

E tracce di civilisazione ricollanu à a fine di u neoliticu. 
Puvemu truvà trè stantari.
Ghjuvanninellu di Loretu, dettu Cortinchi, signore di u Nebbiu,
s'installa a u castellu di Petra à l'Aretta (anticu paesolu),
sopr'à u panculu di Campucassu, cuntrolla 13 castelli in Nebbiu.
Hè cunisciutu pè avè custruì a prima citadella di Calvi.
A fiera di San'Michele serà sempre festata l'ottu di maghju dipoi
u XII seculu (data di a criazione di a chjesa) perchè era u
tribunale di Ghjuvanninellu.

In 1755, Pasquale Paoli s'installa à Muratu (Tempu di l'indipendenza di a corsica, 1755 - 1769), u cuventu diventa u so Q.G. . 
Achille Murati e u nipote di Paoli, Barbaggi, l'accoglianu e stampanu
a munetta di Paoli. 
A zecca fabbricherà a munetta naziunale: L'ottu denari de billon 
un bulleghju di ramu ( melange de cuivre ); 1,2,4 soldi di billon
e sopratuttu 10 e 20 soldi in argentu. A zecca serà smuntata e 
traspurtata in ottobre 1767 da i mulateri d'Orezza in 37 viaghji a 
Corti ( Detta: la frappe de corte ).

Accade chì Muratu fussi mintuvatu in a litteratura è a cultura corsa. Per esempiu:




#Article 73: Pigna (388 words)


Pigna  hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana.

Pigna hè un paese di Balagna cunstruitù annant' un sprone scugliosu à 224 metri d'altitudine, sott'à una muntagna (u monte sant'Anghulu) culminante à 562 metri, in contrabassu di l'attuale strada D151, a sola via purtante hè e lucalità vicine di Curbara è d'Aregnu.
Pigna si trova inde un stuciu di paesi di bellezza sott'à Sant'Antonino, è hè atturniatu d'Aregnu parte interna è di Curbara parte mare. Ellu dumineghja Algaiola nantà u litturale ch'ellu distante hè à 3 chm.

A municipalita hè membra di a Cumunita di e cummune di u bacinu di vita di l'Isula Rossa.

U paese hè statu fattu dà Consalvo Romano in l'annata 816. In u 862, Consalvo, tenente di u conte Savelli, custruì a so torra, è li dà u nome di Pigna, nome di u so quartiere natale di Roma.  Romano hà avutu dui figlioli chì, dopu à a so morte, si sò sparti trà elli i fatti paterni: l'unu campava indè a casa paterna, a Torra, l'altru indè una casa vicina. Sin’ à u XVIIe seculu, isse duie famigli campavanu indè l'upplenza, malgratu qualchè persecuzione datti da i Genoesi. Mà in u 1680, una rivalità trà isse duie famiglie hà da fà chì una parsonna di a siconda famiglia tumbò una parsonna di a prima famiglia. Pè issu uccisione, elli devenu soffre di a parte di u guvernametu Genovesi: a cunfiscazione di i soi fatti. Elli ottenu in fina e scuzze contu a pertida di i so fatti(biens). Di issa famiglia fallenu i Consalvi cù u primu purtatore d'issu nome Piétro Giovanni.

U paese di Pigna n'avia piu chi 50 abitenti in 1960 alora chi oghje conte 105 abitenti.

Pigna hè un locu di turismu. In estate, ci hè Festivoce chì fà vene piu di 200 personne! Ci sò dinò cuncerti à l’udituriumu. In inguernu, ci sò atelli di cantu ò di musicà pè tutti categurie d’età...Ci hè tutta l’annata artigiani: puttieri, scatta musicale...Chì facenu a rinumata di u paese. 
Ci hè dà nota principalamente l’attività artisgianale di u paese stessu è un agricultura d’alevatori indè a piaghja di Pigna.

Lista di i merri successifi:

marzu 2001~marzu 2008 :Bibiane Consalvi;manca MRG

marzu 2008~marzu 2013 :Joséphine MARTELLI;manca MRG

Accade chì Pigna fussi mintulatu inde a litteratura è a cultura corsa. Per esempiu:




#Article 74: U Poghju di Vènacu (108 words)


U Poghju di Vènacu  hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana.

U dialettu venachese face parte di u corsu supranu o supranacciu, ancu chjamatu corsu cismuntincu, hè una variante principale di a lingua corsa rispettivamente un termine per tutti i dialetti di u corsu chì sò parlati in u nordu è u centru di a Corsica. Per questu, si puderìa dì ancu corsu di u nordu (è di u centru). Altri dinuminazioni è modi di scrive sò cismontincu, cismuntanu o cismontanu, corsu di Cismonte, corsu centru-settentriunale/-settentrionale. Hè derivatu da u Tuscanu è hè a varietà corsa chì stà u più vicinu à a lingua taliana.




#Article 75: Santu Petru di Venacu (212 words)


Santu Petru di Venacu  (Santo Pietro di Venaco in talianu, prununciatu San Pédru di Vènagu in dialettu venachese) hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana.

Santu Petru hè una cumuna di u Venachese, facce parte di u cantone di Venacu. Facce parte di u territoriu di vita di u Centru di Corsica ind'u P.N.R.C.

U paese di San Petru di Venacu hè situatu annantà l'antica pieve di Venacu, chjamata Venicium da i romani.

Versu 1520 ind'a pieve di Venacu, c'eranu quasi 1200 abitanti chi vivianu inseme ind'i questi lochi: Serraghju, Lugu, Campuveghju, A Maistrachja, A Riventosa, Poghju.
L'abitanti si chjamanu I Sanpedracci o Σιμοι (Simbroi) (grecu).

U dialettu venachese face parte di u corsu supranu o supranacciu, ancu chjamatu corsu cismuntincu, hè una variante principale di a lingua corsa rispettivamente un termine per tutti i dialetti di u corsu chì sò parlati in u nordu è u centru di a Corsica. Per questu, si puderìa dì ancu corsu di u nordu (è di u centru). Altri dinuminazioni è modi di scrive sò cismontincu, cismuntanu o cismontanu, corsu di Cismonte, corsu centru-settentriunale/-settentrionale. Hè derivatu da u Tuscanu è hè a varietà corsa chì stà u più vicinu à a lingua taliana.

U blasone di San Petru di Venacu rapprisenta :




#Article 76: A Stazzona (151 words)


A Stazzona  hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana.

Carta di a Castagniccia, è di a Pieve d'Orezza, induve si trovi Stazzona.

Stazzona, picculu paese di Castagniccia, ind'è a pieve d'Orezza, era a l'epica, cunnisciutu sopratuttu cum'è un locu d'accoltu, per a ghjente chi venia ind'è a surghjente d'Orezza pè accurassi. 
A un mumentu datu c'eranu trè usterie. Quella di a famiglia Alitti, quella di i Casanova, è quella di i Villa. C'eranu ancu risturente, butteghe, sicuru una scola, è fattu impurtante un prete ind'è a ghjesia, chi ghj'era sempre aperta. A stu mumentu c'eranu centinaie è centinaie di ghjente, in stu paese.
A una mezz'uretta di i Fulelli, quaranta cinque minute, à pocu prezu di Ponte Leccia, Stazzona è i stazzuninchi, si trovanu ind'è un ribassu, cù u paese di Carchetu insù, a surghjente d'Orezza sottu, è u paese di Piedicroce di sopra.

S. D. (Seguita dopu)




#Article 77: U Serraghju (458 words)


U Serraghju (ò solamente Vènacu in dialettu venachese) hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suprana, in a pieve di Vènacu. U Serraghju hè u capilocu d'issa pieve.

Uni pochi di cugnomuli venachesi sò:

Agliastru, Agnellone, l'Americanu, Ancinu, 
Antone, Pombu(Pomu), Antunachjinu, Baccalà, 
Bachjichja, Balisgiu, Ballinu, Banolu, 
Barramina, Bassola, Batarchjoni, Bazaine, 
Biancherinu, Biancone, Bilancinu, Biiececu, 
Buchjichja, Bullore, Bunaghjone, Busgiacca, 
Cacasecca, Cacatu, Cacherone, Cafone, Cagna, 
Cagnone, Caifassu, Caìnu, , Caitòculu, Calavechja, 
Calzerone, Canibal, Caninu, Cannatu, Cannettu, 
Capichjone, Capigrisgiu, Capilone, Capineru, Capu a sella, 
Cappone, Caranchjone, Cardellina, Casgiolu, Casgione, 
Casittanu, Castagnu, Castagnone, Castana, Cavaglieru, 
Cavichjolu, Cazzochju, Cennerella, Chjerchjone, 
Chjocculone, Chjudinu, Chjichjinu, Chjirbellu, 
Chjirghettu, Chjiricassu, Chouchou, Ciaccone, 
Ciacchettu, Ciafone, Ciaffu, Ciambasta, Ciànfara, 
Cianfarina, Ciapperone, Cicerone, Cimoscu, Citatinu, 
Ciuccetta, Ciucciola, Ciuccione, Ciucciu, Coga, 
Cogljneru, Collilongu, Colliminutu, Conzaga, 
Cornachja, Créova, Cruchjone, Cucchettu, Cuccu, 
Cudrè, Culiferru, Culombu, Currighjolu, Cuscrittu, 
Cuttura, Debbo, Dicutena, Faccibellu, Fantulinu, 
Ferrinacciu, Figliulone, Fiscu, Foscu, Frambaglia, 
Frisgione, Frisgiulone, Froce, Fumicone, Furchetta, 
Furmosu, Galoppa, Gambad'oru, Gambetta, Ghjadru, 
Ghjambalesta, Ghjarchjettu, Grassone, Grisgione, 
Imbìttolu, l'Imbuffata, joie, joli, Kruger, 
Lazerinu, Lentichja, Lucchettu, Mabella, Macinellu, 
Maccò, 'MacMahon), Maccus, Magettu, Maghjera, 
Magone, Malizia, Mannacciu, Mannella, Maranghellu, 
Marìa Camè,  Maroccu, Maiòccica, Marin, Marmittò, Artin di donne, 
Masginu, Masgiolu, Masippaghj, Matalò, Mazzone, Mémeu, 
e Merresse,  Merlatu, Mezanca, Michelettu, Midaglione, 

Mininone, Moca, Mocciu, Montreuil, Moru, 
Mosca, Mozzu, Murandinu, Murone, Muscatu, Musulinu, 
Muzzolu, Nasinu, Nasone, Nassa, u Neru, N'est-ce-pas, 
Nighinu, Nù, Orsachjolu, Paccicè, Paccitella, Paghjulella, 
Pagliaccia, Paglietta, Paisanellu, Palmentu, Pampagljnu, 
Pappaìna, Pappusgella, Pastasciuta, Pascioscia, 
Patattola, Peccabotta, Penciulella, Pecurone, 
Pendiculella, Pépéléllé, Pernod, Perperia, 
Pesciagatta, Pesciucane, Petrupistellu, Petru u boia, 
Piantolu, Piccè, Pichjarinu, Pichjone, Pichjichjina, 
Pichjichju, Pichjichjola, Pichjicolu, Picione, 
Piduchjina, Pignattone, Pilachja, Pilinu, Pilunellu, 
Pinnerolu, Pinnutu, Pinnone, Piottulu, Pippinu, Pirone, 
Piscetta, Piscinetta, Piscittone, Pisticciolu, Pititu, 
Pitittolu, Pillicciu, Prefettu, ziu Pretone, Pucetta, 
Pughjettu, Pullastrone, Puntura, Puppulone, Purrinu, 
Ragone, Rampu, Rappettu, Rattu, Rè, zia Rossa, Rossu u Rùssiu, 
Rustaghja, Rumba, Runzinu, Sannellu, San Piuvì, Sarrachina, 
Sbarbatu, Sbuchjaserpu, Scannatopu, Scherpachjina, Schigneri, 
Sciacciatu, Scialbata, Siamborru, Sciamporò, Sciassore, 
Sciccone, Scilenziu, Sciora, Serratrecina, Senzapaura, 
Sergente, Serpellu, Soleil, Spinzunellu, Stacchetta, Tamburu, 
Tappinu, Tardivu, Tassu, Terragnola, Tietieur, i Topi, 
Tristanu, Tupì, Tumasginu, Tupachjolu, Turbinu, Turricciurossu, 
Tutturu, Vevu, Zampone, Zampu, Zighinu, Zimbrata, Zinzinu, Zorzò, 
Zuccone, Zuzu.

(raccolti da E. Tuffelli in lu Muntese di nuvembri-dicembri 1970)

U dialettu venachese face parte di u corsu supranu o supranacciu, ancu chjamatu corsu cismuntincu, hè una variante principale di a lingua corsa rispettivamente un termine per tutti i dialetti di u corsu chì sò parlati in u nordu è u centru di a Corsica. Per questu, si puderìa dì ancu corsu di u nordu (è di u centru). Altri dinuminazioni è modi di scrive sò cismontincu, cismuntanu o cismontanu, corsu di Cismonte, corsu centru-settentriunale/-settentrionale. Hè derivatu da u Tuscanu è hè a varietà corsa chì stà u più vicinu à a lingua taliana.

Eccu uni pochi di pruverbii è spressione annantu à Venacu :




#Article 78: Cuccuruzzu (227 words)


Cuccuruzzu hè un situ archiulogicu di Corsica. Hè situatu annantu à a cumuna di Livia. Si trova annantu à u Pianu di Livia, un locu ind'iddi si trovani parichji siti archiulogichi è preistorichi. U casteddu di Cuccuruzzu è statu idantificatu à l'ebbica muderna da l'archiolocu Roger Grosjean, in l'annati 60. U casteddu hè statu classatu com'è munimentu storicu, in 1982. Uni pochi di travagli di prisirvazioni sò stati intrapresi in 1991. In u locu ind'iddu ci hè mori licci, u casteddu hè furmatu da cantona di granitu chì t'ani un diamitru di parichji metri. 'Ssi cantona facini parti di a custruzzioni. L'intrata maestra hè custituita di dui cantona, frà i quali ci hè una stetta chì parmetti l'accessu à u casteddu. I mura sò alti 3 à 5 metri. A superficia drintu à u casteddu hè di circa 400 metri quatrati. In a custruzzioni, ci hè una turra alta 5 metri, incù un diamitru di 8 metri. 'Ssa torra hè custituita da una pezza maestra, un curridori è una pezza sicundaria. Si pò pinsà chì 'ssa turra t'avia un pianu di più.

L'accupazioni principali di u casteddu di Cuccuruzzu pò essa datata à l'ità di Bronzu, ma ci hè stata a friquenza in u situ à u Niuliticu finali insin'à l'ità di Farru.

Accantu à u casteddu di Cuccuruzzu, ci hè dinò u situ archiulogicu di Capula.




#Article 79: Delfinu (224 words)


I delfini sò odontoceti, mammiferi aquatici imparintati incù e balene è e focene. U nome di delfinu si riferisce in particulare à l'appartenenza à a famiglia di i Delfinidi (delfini oceanici) o di i Platanistidi (delfini d'aqua dolce), ma di e volte issu nome hè utilizatu per riferì si di manera specifica à parechje spezie chì sò più cunnisciute, com'è u tursiope è u delfinu cumunu.

I delfini hanu un corpu affusulatu, particularmente adattatu per nutà di manera veloce.  A testa contene un organu specificu è voluminosu, utilizatu per l'ecolocazione. In molte spezie e mandibule sò elongate è formanu un beccu distintivu; per certe specie com'è u tursiope a bocca face una curva cù una spressione simile à un sorrisu permanente. In molte spezie i denti ponu esse moltu numerosi (finu à 250). U cerbellu di u delfinu hè largu è possede una corteccia molta strutturata.  A colorazione di basa consiste in gradazione di grisgiu cù u latu ventrale biancu, spessu combinatu incù linie è tacche incù tonalità differenti.

I delfini sò predatori è caccigheghjanu e so prede incù velocità.  A dentitura hè adattata à l'animali chì caccigheghjanu: spezie incù molti denti sò associati incù una dieta prevalentemente di pesci, invece becchi più corti è denti menu numerosi sò associati incù a caccia di i cefalopodi. Uni pochi di delfini catturanu ancu i crustacei.




#Article 80: Castagnu (726 words)


U castagnu cumunu (Castanea sativa) hè un arburi à frundame cadenti di a famiglia di i fagacee. Pruduce frutti : e castagne. Quandu i castagni sò numerosi in un certu locu, si tratta di una castagneta.

U nome castagnu vene da u latinu castanea, ellu stessu derivatu da u grecu kastanon. 'Ssu nome feria riferimentu à Kastanon, una cità di Tessaglia rinumata in Antichità per a qualità di e castagne ch'omu ci racuglìa. Castanea era l'anzianu nome di a leccia prima di designà u castagnu. 
 
Sativus significheghja cultivatu in latinu. U castagnu hè statu cugnumatu arburu à pane per via di e qualità nutritive di i so frutti.

U castagnu hè un arburu maistosu à cima larga è à crescita rapida. Pò misurà 25 à 35 m di altu è 4 metri di diamitru. Hà una grande lungevità chì pò ancu varcà u millenniu. 
 
A curteccia ghjovana hè liscia è di culore brunu verdicciu, po' diventa bruna scura incù u ritidome chì si spacca longitudinalmente.

E so grande casce cadente verde lucichente sò di forma lungarina è acuta, anu i bordi in denti di sega è un picciolu cortu. Sò disposte in spirale è ponu misurà sinu à 25 cm di longu annantu à 4 à 8 cm di largu). Sò ricche in tannini.

Stu arburu monoicu à crescita sympodiale fiurisce da mezu ghjugnu sin'à a mezu lugliu (i fiori essendu tramule cilindrichei di culore giallu pallidu), e tramule masci, dritte mentre a fiuritura è disposte à u basamentu di i rami, appariscenu i primi è sparghjenu tandu un forte odore di mele. E tramule femine invece si riuniscenu per trè è sò disposti più in cima.

U ghicciu, verde è zimbrunutu, ingutuppa i frutti è dissuade certi predatori di attaccà si à e castagne. Currisponde à una trasfurmazione di e brattee. À l'internu di u ghicciu si trovanu e castagne, di solitu da 1 à 4, chì sò, à u sensu butanicu, i frutti secchi di tipu achenii ingutuppati da una pillicula astringente è da un tegumentu. 
 
Si coglienu e castagne à parte si da u mese d'uttrove.

L'area d'origine di u castagnu si situeghja annantu à i rilievi innacquati di u nordu di a mare Terraniu : à u sudu di i Balcani (in particulare in Grecia), in Italia, in Corsica, in u sudestu di a Francia, ma dinù à u nordupunente di a penisula Iberica (nordu di a Spagna), à u sudu di u mare Neru in Turchia, po' ver' di u livante in u Caucasiu, in Georgia, Armenia, Azerbaidjan, è cetera. A so aria di distribuzione hè stata assai stesa da l'omu in Europa meridiunale è soprattuttu in Europa occidentale, ver' di u nordu insin'à Scozia, è dinù lucalmente in Africa Suprana.

U legnu di castagnu ùn hè micca un legnu duru, in cuntrariu à certe idee sparte. E so pruprietà meccaniche  ne facenu un legnu tenneru frà l'arburi frunduti europei currenti, bench'è ellu sia abbastanza densu. Frà e so principale carte maestre, hè un legnu faciule à travaglià è à spaffà, è u so legnu di core hè assai riccu in tannini (più riccu ch'è a leccia), ciò chì ne face un legnu durevule. Di più hà una crescita rapida, incausendu un spissore assai debule di l'albicciu è un rindimentu assai bonu di u legnu di core chì occupa guasi tutta a larghezza di u picciolu. Hè cusì messu à cuntributu per multiplici usi in l'artigianatu, a custruzzione è l'agricultura dapoi i seculi in Europa.

I so principali usi sò : 
 

U fruttu di u castagnu, a castagna, hè imprudatu dapoi l'antichità, per a produzzione di farina castagnina. Da l'altra parte, a destinazione di i frutti di bona qualità destinati à u cunsumu direttu, cuncintrati di vaghjimu, è à a produzzione industriale di cunfitture è marroni ghjacciati hè dinù assai sparta. L'usu di frutti cum'è cibu per l'animali, cum'è i porchi, occorre dinù.

A curteccia è u legnu castagninu sò particularmente ricchi in tannini (à l'incirca 7%) è ponu esse imprudati per a so estrazione. In Italia, 'ssu usu era particularmente interessante in i prima dicennii di u XXe seculu, quandu l'industria naziunale di u tanninu usava assai u legnu di castagnu, ma dopu u 1940, hà persu di a so impurtanza per causa di a cuntrazzione di 'ssu sittore è di l'usu di i rumenzuli di legnu cum'è materia prima.




#Article 81: Canta U Populu Corsu (147 words)


Canta U Populu Corsu hè un gruppu di musica corsu creatu in 1973.

Issu gruppu, fundatu da Ghjuvan'Paulu Poletti è Natale Luciani, hè cù I Muvrini à l'origine di u riaquistu di i canti in lingua corsa à pàrtesi da l'anni 1970. E canzone sò riprese di canti tradiziunnali (paghjelle, lamenti) è dinò creazione di u gruppu, qualchì volta cù un missaghju pulìticu testimuniendu di u so impegnu regionalistu, è po naziunalista specialmente in l'anni 70 è 80, ma sempre cù l'ambizione di salvà, di difende è di prumove e valore di a lingua è a cultura corsa.

Petru Guelfucci hà dinò participatu à u gruppu nanzu di cantà solu, listessu cà Ghjuvan'Marìa Pesce, fundatore di u gruppu I Chjami Aghjalesi o ancu Ghjuvan'Francescu Bernardini (I Muvrini). In quantu à Ghjuvan'Paulu Poletti chì hà scrittu assai testi pà u gruppu, raghjunghje u Coru Di L'Omi Di Sartè.




#Article 82: Aloe arborescens (538 words)


Laluetu arburescente  (Aloe arborescens) hè una pianta chì face parte di a famiglia di e Liliaceae. Hè originariu di l'Africa australe. Hè cultivatu à fini orticoli è medicinali, per u più à u Giappone.

U nome genericu Aloe vene da a parola latina aloe è da u grecu αλόη, termini chì pudianu designà l'Aloe vera. L'epitetu genericu arborescens vene da u latinu è significheghja arburescente, chì hà l'apparenza di un arburu.

L'aluetu arburescente hè cultivatu in i giardini di a Cumpagnia olandese di l'Indie orientale à u Capu à parte si da almenu 1695. Hè impurtatu à Amsterdam da u prufissore Commelinin u 1674 è à u Giappone à u XVIIu seculu. 
 
Philip Miller, u botanistu di u giardinu butanicu di Chelsea à Londra publicheghja in u 1768, in u so celebru dizziunariu di l'ortulanu, a prima descrizzione butanica di a pianta, sottu à u nome d' Aloe arborescens. A famiglia di l'Aloacee hè criata in u 1802 da u botanistu tedescu August Batsch (sottu à u nome dAlooideae) ma ùn hè micca bè accittata da a cumunità di i botanisti è casca in disusu mentre centu uttanti anni. Ùn hè ch'è in u 1981, ch'è Cronquist a rimette à l'onore. A famiglia di i Xantorroeacee, creata in u 1829 da u naturalistu belgicu Du Mortier, per e piante monocutiledone di u generu Xanthorrhoea d'Australia, hè allargata da a classifica APG III (2009) per inchjude i generi in tempi di una volta piazzati in e famiglie Asphodelaceae induve fubbe dinù classificata Aloe arborescens.

Sicondu The Plant List, i sinonimi di Aloe arborescens sò:

L'Aluetu arburescente hè un arburettu, chì pò aghjunghje 2 à 3 m di altezza, incù e casce persistente. U picciolu sulitariu o ramificatu, pò aghjunghje un diamitru di 30 cm à u basamentu, incù e foglie morte persistente. 
 
E casce sessile, sò disposte in rusette dense, à l'estremità di i piccioli. U lembu hè lungarinu. Si ristringhje rigularmente da u basamentu à l'arice è misura da 50 à 60 cm di longu, annantu à 5-7 cm di largu à u basamentu. 
 
L'infiuriscenza di 60-80 cm hè eretta, di regula simplicia, qualchì volta incù un ramu.

L'aluetu arburescente hè prisente naturalmente in a parte sudestu di l'Africa australe. Hè indigenu in a rigione ragruppendu l'Africa di u Sudu, u Botswana, u Malawi, u Mozambicu è u Zimbabwe. Pussede a distribuzione a più stesa in u generu Aloe. 
 
Benchì l'aluetu arburescente s'adatta à numerosi tipi d'ambienti, u so ambiente naturale si trova generalmente in e rigione muntose. Cresce annantu à e scugliere muntose, qualchì volta in toppe dense, in e pratuline di muntagna frà i scogli, in e fureste poche dense è e fureste custiere. 
 
L'aluetu arburescente hè statu impurtatu in numerosu paesi trupicali, sottutrupicali o timperati caldi, per e so qualità orticole è e so virtù medicinale. Hè diventatu invasivu à u Portugallu. 
 
Fubbe introduttu à u Giappone à u XVIIu seculu induve ellu s'hè naturalizatu annantu à e coste di u punente è di u sudu. Hè prubabilmente 'ssu paese chì hè u più produttore impurtante ma solu per u mercatu internu. In Italia, a so cultura cummerciale hè destinata à a cosmetica è à l'erburisteria. A cultura hà principiatu in China è in Israele.




#Article 83: Polygonatum multiflorum (163 words)


Polygonatum multiflorum è una pianta che fa parte della famiglia delle Liliaceae.

E' una pianta erbacea perenne.
E' dotato di un rizoma orizzontale nodoso per le cicatrici circolari lasciate dai fusti degli anni precedenti.
Dal rizoma diparte un fusto alto fino a 80 cm, arcuato alla cima.
Le foglie sono inserite nella parte superiore del fusto, alterne e rivolte verso l'alto, hanno forma ovale; da giovani hanno la superficie pieghettata longitudinalmente.
I fiori, bianchi e soffusi di verde all'estremitá, stanno in gruppi di 2-5 inseriti su un unico peduncolo.
I frutti sono bacche nere bluastre. 
Il Sigillo di Salomone appare in primavera dapprima sotto forma di germoglio, senza mostrare le foglie ancora arrotolate attorno al tenero stelo, e può essere confuso con quello del Luppolo (Humulus lupulus L.) con tragiche conseguenze in quanto la pianta contiene veleni mortali, gli stessi del Mughetto e della Digitale. 
Pericolo ancora maggiore possono rappresentare le bacche che, con il loro aspetto invitante, potrebbero essere ingerite dai bambini




#Article 84: Muvra (335 words)


A Muvra (Ovis gmelini musimon) hè un animali chì faci partita di a famiglia di i Bovidae. Tutti i muvri chì si trovani in Auropa uccidentali sò di sterpa corsa o sarda. A muvra hè un animali emblematicu di a Corsica. U masciu si chjama u muvronu, a femina si chjama a muvra, i chjuchi sò u muvreddu è a muvredda. U masciu ghjovanu hè l'arghjetu.

A muvra corsa hè più chjuca cà l'altri muvri d'Auropa (da 60 a 75 centimetri). Pesa da 25 à 35 chilò par a muvra femina è da 35 à 50 chilò par u muvronu. U corpu hè cortu ma eliganti. A coda hè corta corta. U muvronu hà i corra inturchjulati (da 80 à 90 centimetri). A muvra t'hà i corra fini è pochi incurvati ; coprani à mità di i muvri femini.  
U pilamu hè brunu scuru ma più chjaru d'istati. Masciu è femina sò facciati è portani tremindù una tacca bianca, carattaristica di a razza, annantu à a sedda. I sterchi s'assumigliani à quiddi di i capri salvatichi.
U vaghjimu hè a staghjoni di l'amori. Si vedi tandu lotti viulenti trà i masci, di radu murtali. U muvronu t'hà un carrataru suciali. D'inguernu ancu a nivi u gruppu di muvri impiaghja. 
Di branu, i femini catiddighjani d'un solu chjucu par annu. 
D'istati i muvri coddani in alta muntagna.
A muvra hè vegetariana : l'arba muvredda (Armeria multiceps) custituisci l'escinziali di a so alimentazioni. I muvri t'hani pochi numichi : l'acula, a vulpi, u ghjacaru.

A muvra hè prutettu da :

Ovis gmelini musimon hè a sottuspezia particulari di muvra chì hè prisenti in Corsica. A muvra hè una parti maiò di u patrimoniu naturali è culturali di l'isula. In Corsica, i muvri si trovani in trè loca : Bavedda, u Monti Cintu è Lonca-Lindisoni. Stani da 300 à 2500 metri, in i scodda. Oghji a pupulazioni in Corsica hè stimata à 1000 animali. 

A muvra hè mintuvata à spissu in a tupunimia corsa: Muvrella, a Punta Muvrareccia.




#Article 85: Littiratura (111 words)


A littiratura (o litteratura) hè un cumplessu di scritti, sia in prosa sia in versi, chì sò assuciati à una lingua specifica o à un periudu storicu-culturali, chì t'hani un valori artisticu o esteticu.

À spessu incù a parolla littiratura si difinisci un complessu d'opari chì trattani un sughjettu particulari. Cusì si pò parlà di littiratura scentifica, littiratura riligiosa, littiratura militanti, littiratura musicale, littiratura erotica, ecc.

U carattaru distintivu chì ci parmetti di parlà di una littiratura (latina, taliana, americana, inglesa, spagnola, ecc.) hè a lingua. 

U primu testu stampatu in lingua corsa hè u serinatu di Scappinu (opera sana hè a Dionomachia scritta in talianu da Salvatore Viale)
in 1817.




#Article 86: Serpens (130 words)


Serpens (A Sarpe o A Sarpi) hè una di e 88 custellazione moderne. Hè una di e 48 custellazione discritte da Ptolemea. Serpens hè particulare trà e custellazione moderne, perchè hè certe volte spiccata in duie parti: Serpens Caput (u capu di a sarpe) à punente è Serpens Cauda (a coda di a sarpe) à livente. Da mezu à isse duie parti si trova a custellazione d'Ophiuchus.

E stelle situate in u capu cumprendenu α, β, γ, δ, ε, ι, κ, λ, μ, π, ρ, σ, τ, χ èω Serpentis. E stelle situate in a coda cumprendenu  ζ, η, θ, ν, ξ, èο Serpentis.

Serpens hè a sarpe chì hè chjappa da Ophiuchus, quellu chì tene a sarpe. Per via di quessa, Serpens hè associatu di manera stretta incù Ophiuchus.




#Article 87: I Signali (168 words)


I Signali sò una di e 88 custellazione moderne. Ghjè una custellazione assai famosa è visibile in u mondu sanu. Hè assai faciule à ricunnosce. U nome Orione riferisce à u cacciadore di a mitulogia greca.

In I Signali si trova u famosu asterismu chjamatu Cinta d’Orione : trè stelle allineate è assai luccicante. À l’intornu di ste quatru stelle, à distanza guasgi iguale, ci sò quatru stelle chi rapresentanu u cuntornu di u caccadore.
Sottu à a « cinta », ci hè una chjuca linea di trè stelle (quella di u mezzu un hè micca una stella ma a nebulosa di Orione) chjamata a Spada di Orione.
Nantu à e rappresentazioni artistiche, certe volte, Orione tene un lione in a sò manu.
Orion si vede assai bè in lu celu d’inguernu. In estate, hè in lu celu di ghjornu, dunque invisibile. 

I Signali sò ancu chjamati l'Ordinati (dizz. U Muntese)

Dice u pruverbiu chì: Passatu Sant' Andria, capula Cioccia è Pialaghini. Passatu Natali, capula Cioccia è Signali.




#Article 88: Riberbula (185 words)


A riberbula (o riverbula) hè un strumentu musicale tipicu di a musica folclorica. Issu strumentu hè statu in usu in parechji paesi, in particulari in Europa meridiunale in Asia, in Indunesia è in Melanesia. In Sicilia in particulare, a riberbula si chjama marranzanu. Di fatti, a riberbula hè antica antica, è hè cunsiderata cum'è unu di i sturmenti più antichi di u mondu.

Si cumpone di un arcu metallicu curvu è rigidu, guasi cumpletamente chjusu, è di diamitru variabile, tra 4 è 7 centimetri, di una linguetta metallica fina, azziunata incu u ditu, vicinu à a bocca, chì serve da cascia sunora.

A riberbula hè unu di i Strumenti musicali di Corsica. In i tempi, a riberbula era fabbricata da i stazzunaghji. A riberbula era pupulare è usata in tutta a Corsica, in particulare da i mulatteri è da i pastori. Era l'usu di fabbricà dinù una scatula per pruteghje la. 'Ssa scatula era fatta di scopa. Si vindia anche in l'annu 1960.

À i tempi d'oghje, a riberbula hè fabricata di manera industriale.

A riberbula hè ancu chjamata in corsu riebula, rivergula o riberbera.




#Article 89: Ottobre (148 words)


Ottobre (o uttrovi) hè u dicesimu mese di l'annu sicondu u calindariu gregurianu è u sicondu mese di u vaghjimu in l'emisferu boreale, è di u veranu in l'emisferu australe. Conta 31 ghjorni è si culloca in a siconda mità di un annu civile.

U nome deriveghja da u latinu october, perchè era l'ottesimu mese di u calindariu rumanu, chì principiava incù u mese di marzu. L'imperatore Commodo uparò una riforma sicondu a quale u mese assumia un di i so tituli, Invictus, ma dopu à a so morte a riforma fù abbandunata.

In u calindariu persianu ottobre currispundia à u mese di Mehr (finu à u 22) è eppo à quellu di Aban.

In u calindariu rivuluziunariu francese uttrove currispundia à dui mesi: à Vindemiaiu finu à u 22/24 uttrove, è dopu à Brumariu.

U mesi d'ottobre hè mintuvatu in uni pochi di pruverbii corsi. Per esempiu:




#Article 90: Nuvembre (133 words)


Nuvembre (puru novembre o nuvembri in córsu nustrale, scrittu nuembri in gallurese, nubembri in sassarese) hè l'undicèsimu mese di l'annu sicondu u calindariu gregurianu é u terzu é ùltimu mese di u vaghjimu in l'emisferu boreale, di u veranu in l'emisferu australe. Conta 30 ghjorni é si culloca in a siconda mità di l'annu civile. In stu mese si ricòrdanu i defunti, u prima di nuvembre infatti occorre a sulennità di i Santi é u ghjornu siguente a Cummemurazione di i defunti. 

U nuvembre hè ancu chjamatu sant'Andria (Sàssari, Gallura) o Li Santi dinù (Gallura). 

U nome pruvene da u latinu novem, novi, perchè era u nuvèsimu mese di u calindariu rumanu, chì principiava incù u mese di marzu.

U mese di nuvembre hè mintuvatu in uni pochi di pruverbii corsi. Par esempiu:




#Article 91: Dicembre (141 words)


Dicembre (o Dicembri) hè u dodicesimu è ultimu mese di l'annu sicondu u calindariu gregurianu. Conta 31 ghjorni è si culloca in a siconda mità d'un annu civile.

Era u dicesimu mese di u calindariu rumanu (u nome pruvene da quì), chì principiava incù u mese di marzu.

A Ghjesgia cristiana cilibreghja a Natività di Ghjesù u 25 dicembre, mentre 17 ghjorni prima, l' 8 dicembre occorre a sulennità di l'Immaculata Cuncezzione.

U 21 dicembre o 22 dicembre principia l'inguernu in a parte boreale, mentre in a parte australe principia l'istate.

U 26 dicembre si festighjeghja Santu Stefanu, è u ghjornu dopu a Natività.

U 31 dicembre si festighjeghja San Silvestru, ultimu ghjornu di l'annu.

U mese di dicembre hè mintuvatu in uni pochi di pruverbii corsi. Per esempiu:

'Ss'articulu pruvene in parte da l'articulu currispundente di a wikipedia in talianu.




#Article 92: Italia (334 words)


LItalia, officialmente a Repubblica Italiana (Republica Taliana), hè unu statu di l'Europa meridiunale. Cunfina à l'uvestu cù a Francia, à u nordu cù a Svizzera è l'Austria è à l'estu cù a Sluvenia. In u sò territoriu ci sò dui stati indipendenti: San Marinu è a Cità di u Vaticanu. Hè dinù taliana a cumuna di Campione d'Italia in Svizzera. A capitale hè Roma. L'Italia muderna hè unu statu dapoi u 1861 è una republica dapoi u 1946.

U territoriu hè furmatu da u versante sudu di l'Alpi, da a pianura padana è veneta, da a penisula taliana prutesa in u Mare Terraniu, da dui isule principali (Sicilia è Sardegna) è da altre isule minori. I Taliani adupranu qualchì nome per chjamà a sò patria: la Penisola (a Penisula, per antonomasia), lo Stivale (u Stivale, per a sò forma speciale) è il Belpaese (u Bellu Paese, per a bellezza è a varietà di i paisagi è di l'opere artistiche).

L'abitanti sò à pocu pressu 60 milioni, cù una densità di 196 abitanti per km².

L'arricata di l'Italia à a civilisazione di l'Occidente hè immensa: l'Imperu Rumanu è u Rinascimentu ne sò esempii. Oghje l'Italia hè una democrazia soda, hè a sesta putenza ecunomica in u mondu è participeghja attivamente à e relazioni internaziunali: difatti hè membru fundadore di l'Unione Europea, di a NATO, di u Cunsigliu di l'Europa è di l'Unione Europea Occidentale, aderisce à e Nazioni Unite (in u biennu 2007-2008 ne hè membru di u Cunsigliu di Sicurezza) è face parte di u G8.

L'etimulogia di u nome, siconda una tesi, deriva da u grecu italós, che significa toru come forma impuculisca di l'Umbru vitlu (vitellu). Tale etimulogia di urighjine greca significa terra di u vitellu.

D'un puntu di vista amministrativu a Republica Taliana hè divisa in 20 regioni (regioni). E regione sò divise in pruvincie (province), chì sò 110, è e pruvincie sò divise in cumune (comuni), chì sò 8101.

Lista di e regione taliane, incù u nome di u capilocu:




#Article 93: Sicilia (1578 words)


A Sicilia (o Cicilia) (IPA: , Sicìlia in sicilianu, Siçillja in arbëreshë, Σικελία in grecu), ufficialamenti Regione Siciliana, hè una rigioni taliana autonoma à statutu spiciali di  abitanti, u capilocu essendu Palermu.

U territoriu di a rigioni hè custituitu guasi cumplittamenti da l'isula umonima, a più isula maiori di l'Italia è di u Mediterraniu, è ancu a 45ª isula più stesa in u mondu. A parti rimanenti hè custituita da l'arcipelaghi di l'Isuli Eolii, di l' Egadi è di l'Isuli Pelagii è da l'isuli di l'Isula d'Ustica è Pantellaria. Hè a rigioni più stesa di Italia è u so tarritoriu hè ripartitu in 390 cumuni chi sò custituiti in novi pruvinci. Hè l'unica rigioni taliana à cumpurtà dui cità frà i deci più pupulati d'Italia: Palermu è Catania. Hè bagnata à u nordu da u Mar' Tirrenu, à punenti da u Canali di Sicilia, à u sudu da u Mari di Sicilia, à livanti da u Mari Ioniu è à nordu-livanti da u strettu di Missina chì a sipara da a Calabria.

I più antichi tracci umani in l'isula ricoddani à u 12.000 a.C. circa. Duranti l'era protustorica si sò sviluppati i culturi ditti di Thapsos, di Castelluccio, di Stentinello. Populi pruvinenti da u cuntinenti talianu o da u Mediterraniu ci si stalletini dopu: trà eddi i Sicani, i Siciliani è l'Elimi. L'VIII seculu a.C. vedi a Sicilia culunizata da i Fenici è da i Grechi è in i 600 anni successivi divintà campu di battaglia di i guerri grecu-punichi è rumanu-punichi. L'isula fù cusì cunquistata da i Rumani è fù parti di l'imperu finu à a so caduta in u V seculu d.C..

A Sicilia fù cusì terra di cunquista è, duranti l'Altu Medievu, cunquistata da i Vandali, da l'Ostrogoti, da i Bizantini, da l'Arabi è da i Nurmani. Sottu quist'ultimi nascì u Regnu di Sicilia chì durò da u 1130 à u 1816, chì fù suburdinatu dopu à l'Aragunesu, à u Sacru Rumanu Imperu è, infini, à i Burboni sottu i quali si trasfurmò in Regnu di i Dui Sicilii. A Sicilia fù unita à u Regnu d'Italia in u 1860 incù un referendu, in seguitu à a spidizioni di i Milla vidata da Ghjaseppu Garibaldi duranti u Risurgimentu. In u 1946 a Sicilia, custituita in rigioni autonoma à statutu spiciali, hà di novu un parlamentu probbiu, sempri prima di a nascita di a Ripublica taliana.

A Sicilia hè a più isula grandi di u mari tarraniu. S'affaccia à u nordu annantu à u mar' Tirrenu. À nordu-livanti hè divisa da a penisula da u strettu di Missina ed hè bagnata à livanti da u mari Ioniu, à sudu-punenti hè divisa da l'Africa da u canali di Sicilia. L'isula hà una forma chì ricorda apprussimativamenti quidda d'un triangulu incù i trè siguenti vertici:

Capu Peloro, inoltri, rapprisenta l'estremità uriintali di a rigioni; l'isuli di Strombolicchio, Pantellaria è Lampedusa, inveci, rapprisentani rispittivamenti l'estremità sittintriunali, uccidintali è miridiunali.

A Sicilia apparteni à a placca Siciliana Iblea, chì faci parti di a placca africana, eccituatu a parti nordu-uriintali chì apparteni à a placca euruasiatica. U muvimentu di a placca africana chì par subduzioni s'immerghji sottu à quidda euruasiatica hà ditarminatu a criazioni di i rilievi muntosi di a rigioni, è ancu a prisenza di friquenti attività sismichi tantu d'urigini tettonica ch'è vulcanica.

Trà 5,96 è 5,3 milioni d'anni, duranti u Messinianu (ultima fasa di u periodu Miocenu), u Mediterraniu firmò isulatu da l'uceanu Atlanticu prubabilamenti par via d'una crescita di l'attività tettonica. Quissa purtò à a crisa di salinità: u mari Tarraniu cuminciò à svapurà più lestru è a cuncintrazioni di u sali aumintò. Carbunati è sulfati funi dipusitati in grandi quantità annantu à i fundali è n'hè firmatu sempri traccia in i minieri di sali gemma è di ghjessu chì si poni truvà sempri in i pruvinci d'Agrigentu, Caltanissetta è Enna.

Un finominu giulogicu particulari hè u vulcanesimu sidimintariu, chì si scontra in i siti di i macalubi d'Aragona, in a pruvincia d'Agrigentu, è di i maccalubi di Terrapelata, à Caltanissetta. Stu raru finominu rendi l'aria vicina torbida, di culori bianchicciu è pupulata da una seria di vulcaneddi di fanga, alti circa un metru. U finominu hè liatu à a prisenza di tarreni arzillosi pocu cunsistenti, intercalati da liveddi d'acqua salmastra, chì stani sopra à boddi di gasu metanu sottupostu à una certa prissioni. U gasu, à traversu i discuntinuità di u terrenu, affiora in suparficia, trascinendu incun eddu sedimenti arzillosi è acqua, chì danu locu à un conu di fanga, chì a so summità hè tuttu à fattu simuli à un crateru vulcanicu. U finominu assumi un caratteru splusivu, incù spulsioni di materiali arzillosu mischiatu incèu gasu è acqua chi zirla à una certa altezza.

Par via di a so pusizioni, a rigioni è l'isuli circustanti sò tocchi da un'intensa attività vulcanica. I vulcani più impurtanti sò: Etna, Strombuli è Vulcanu. Ani a singularità d'appartena à trè tipulugii diffarenti: eruzioni di lavi basaltichi altirnendu incù periodi di calma par u prima; eruzioni cuntinui è funtani di lava, par u sicondu, chì i so carattaristichi sò stati presi com'è mudeddu tipulogicu da i scentifichi di u sittori, chì ani criatu u terminu tipu strumbulianu par disignà l'attività similari di i vulcani terrestri; infini di tipu splusivu o plinianu par u terzu, carattarizatu da longhi periodi d'apparenti calma è eruzioni viulenti.

Infini si ricorda l'attività eruttiva chì in u seculu XIX, in l'ariali di u canali di Sicilia oghji dinuminata bancu di Graham, hà inghjinaratu a nascita di l'effimera isula Ferdinandea.

A Sicilia hè una rigioni cumplittamenti insulari: hè custituita, più ch'è da un'isula principali, da un insemu d'arcipelaghi è d'isuli minori chì formani circa 1,11% di tutta a superficia rigiunali (circa 285,4 km2 annantu à 25.711 km2 tutali). Cumpresa l'isula di Sicilia, ci sò 19 isuli abitati (33.172 abitanti in i soli isuli minori).

I principali gruppi d'isuli di u grandi arcipelagu di a Sicilia sò l'Eolii, l'Egadi è i Pelagii; l'isuli di u Stagnonu è l'isuli Ciclopi, inveci, custituiscini dui picculi arcipelaghi rispittivamenti à punenti è à livanti di l'isula siciliana, di fronti à i costi di Marsala, in u trapanesu, è di Aci Casteddu, in u catanesu.

Ustica è Pantillaria, in u mar' Tirrenu è in u canali di Sicilia, formani dui cumuni distinti di i pruvinci di Palermu è Trapani. I centri storichi di Siracusa è Augusta, in u siracusanu, sò situati annantu à dui isuli culligati à a terraferma.

A Sicilia hè una rigione per u più cullinare (per u 61,4% di u territoriu), mentre per u 24,5% hè muntosa è per u ristante 14,1% hè para (a pianura più grande hè quella di Catania). U rilievu hè variu è, mentre in a Sicilia orientale si pò ricunnosce in l'Appinninu sicilianu, a cuntinuazione di l'Appinninu calabru, a Sicilia cintrale è occidentale ospiteghjanu parechji massicci isulati. Si trova in e Madonie a siconda vetta più alta di l'isula: u pizzu Carbunara (1979 metri).

À u centru di a Sicilia ci sò i Monti Erei annantu à i quali si trova, à 948 metri d'altezza, a cità d'Enna; mentre in a fascia sudu-orientale trà a pruvincia ragusana è quella siracusana si trovanu i monti Iblei di i quali a cima più alta, u monte Lauro, ghjunghje à un'altezza di 986 m. À punente sorghjenu altri monti d'altezza variabile, com'è i Sicani, di i quali a cima più alta hè u monte Cammarata (1578 metri), è i monti chì circondanu a Conca d'Oru, a pianura induve, affacciata annantu à u mare, si stende Palermu, a cità chì hè u capilocu di 'ssa rigione. À livante cumparisce, visibule da u Strettu di Missina, è ancu da a cima calabresa di l'Aspromonte, a cima annivata di l'Etna, altu 3.343 metri. Incù e so frequente eruzione, l'Etna hà cupertu u territoriu di u circondu di a so lava nera. Cuntrariamente à ciò chì si pudaria pinsà, però, a piana vicina di Catania ùn hè micca d'origine vulcanica, bensì d'origine alluviunale, essendu stata criata da i l'alluvioni traspurtati in i seculi da i fiumi Dittaino, Gornalunga è Simeto.

I fiuma siciliani sò tutti di purtata è estinsioni limitata. Quiddi di l'Appinninu à u nordu sò chjamati fiumare, è ani una natura di turrenti chi d'istati sò guasi sempri secchi. L'unichi corsi d'acqua chì t'ani diminsioni impurtanti sò l'Imera Miridiunali, u più longu di l'isula, è u Simeto, quiddu incù u bacinu idrugraficu u più ampiu. Sfocianu in u Mari Ioniu u Simeto, l'Alcantara, l'Agrò, 
u Ciane è l'Anapo, in u Mari Tirrenu l'Imera Sittintriunali è u Torto, mentri in u canali di Sicilia u Platani, l'Imera Miridiunali (o Salso) è u Belice.

Par ciò chì riguarda i lava naturali, eccituatu u Lavu di Pergusa è quiddu mezu artificiali di u Lavu Biviere di Lentini, a Sicilia ni hè guasi priva. U lavu di Pergusa, d'urighjini paleuvulcanica, hè celebru par l'antichissimi miti è lighjendi chì u cuncernani è par a fauna è par a flora chì u circonda. Tuttu intornu ad eddu corri un autudromu, chì era in i tempi sediu d'un Gran'Premiu di formula 3000. U lavu hè oramai à risicu d'assiccamentu, chì ùn hà micca immissarii, par via di u custanti prilivamentu d'acqua par usu civili. A custruzzioni di dighi hà criatu grandi lava artificiali, com'è u lavu di l'Ancipa è u lavu Pozzillo (u più maiò di l'isula). Da mintuvà sò dinò u lavu Aranciu, u lavu di Piana di l'Albanesi è u lavu d'Ogliastro.

Viditi puri Cucina siciliana.




#Article 94: Informatica (134 words)


Benvinuti annant'à u purtoni Informatica di Wikipedia. Truvareti nant'à 'ssa pagina, ligami è articuli in raportu incù l'informatica 

Quandu si parla d'informatica, si pensa spessu  à un ordinatori. Inveci, l'informatica esisti dipò parechji tempi. Hè soprattuttu, un mettudu tecnicu pà migliurà u calculu. sò vinuti dopu, i mettudi di manipulazioni di dati senza calculi, è a ricerca di l'intelligenza artificiali.

Un sistemu di sfruttamentu hè un prugrammu di chì un ordinatoru hà bisognu pè funzionà. Senza sistemu di sfruttamentu, un ordinatoru ùn pò micca funzionà. Sò numerosi sistemi di sfruttamentu. U più celebre hè Windows, di Microsoft, ma sò dinò altri sistemi, cum'è MacOS o Linux chì ponu marchjà sopr'à ordinatori ricenti.

Una lingua di prugrammazione hè un codice chì conta à l'ordinatore ciò chì deve fà.
Lista di e lingue di prugrammazione maiò:




#Article 95: Arte (1158 words)


Larte (o art), in u so significatu più ampiu, cumprende ogni attività umana - esercitata individualmente o cullittivamenti - chì cunduce à forme criativi d'esprissione estetica, basate annantu à mezi tecnichi, abilità innate è norme cumpurtamentale derivante da u studiu è da a sperienza.
In a so accizione oghjinca, l'arte hè strittamente cunnessu à a capacità di trasmette emuzione è missaghji sugettivi. Eppuri ùn esiste micca un unicu linguaghju artisticu è neppuru un unicu codice d'interpretazione.

In u so significatu più sublimu, l'arte hè l'esprissione estetica di l'intiriurità umana. Rifletta l'upinione di l'artistu in u duminiu suciale, murale, culturale, eticu o riligiosu di u so periodu storicu. 
Parechji filosufi è autori di semantica, invece, sustenenu ch'ellu esiste un linguaghju ughjittivu chì, aldilà di l'ebbiche è di i stili, duvaria essa cudificatu par pudè esse capitu da tutti, ancu s'è i sforzi par dimustrà st'affirmazione sò stati insin' ad avà infruttuosi.

L'arte pò esse cunsideratu ancu una prufissione d'antica tradizione svolta in l'ussirvanza di parechji canoni cudificati in u tempu. In stu sensu, e prufissione artigianale - quelli vene à dì chì afferiscenu à l'artisgianatu - discendenu à spessu da u Medievu, quandu si svilupponu attività spicializate è ch'è l'arte è mistieri funi riuniti in e curpurazione. Ogni arte avia una propria tradizione, chì i so cuncetti fundamintali erani cuntenuti in a regula di l'arte, à a quale ogni artiere duvia cunfurmà si.

Analizendu a storia di u cuncettu d'arte si vede chì in u corsu di u tempu, subisce una trasfurmazione graduale ma radicale.

Antichità: Sanscritu Are (urdinà) Latinu: Ars, Grecu: Τέχνη significava dunque a capacità di fà calchì ughjettu. A capacità cunsistia in a cunniscenza di e regule, per via di e quale era pussibule di pruduce un ughjettu. L'arte inchjudia cusì ciò ch'è oghje chjamemu artisgianatu, è dinù una parte di e scenze (Astrunumia, Storia). Inoltre, i Grechi ùn si sirvianu micca di termini com'è: Musica, Architittura, arti visivi, per disignà una disciplina artistica; sti termini ùn esistianu micca oppuru aviani un significatu diffarente da quellu attuale. Si sirvianu invece di cuncetti di minore estinsione, com'è per esempiu: mimica, cummedia, tragedia, cuncetti chì oghje sò inclusi in u duminiu di u Teatru, sempre siguendu l'asempiu. Da u cuncettu d'arte ni firmava fora a Puisia, chì sicondu elli era priva di e carattaristiche tipiche di l'arte: innanzi tuttu, da u mumentu ch'ella era per u più recitata è cantata, ùn era micca una pruduzzione materiale, è dunque ùn si basava micca annantu à regule specifiche ma annantu à l'invinzione individuale; in sicondu locu a puisia era vista com'è irraziunale, capace d'incantà, d'affascinà è di siduce i menti. Era quantunque cumpresa in u campu di u sapè. A puisia infine si cridia inspirata da e Muse, è per quessa era cunsiderata superiore. 

In u periodu ellinisticu principionu e prime classificazione è l'arti funu divisi in cumuni è liberali, sicondu ch'elli dumandavanu un sforzu fisicu o intillettuale.

In u Medievu si cuminciò à rivalutà l'arti cumuni, chì sò chjamati tandu miccanichi, ma cuntinuarani à avè un rollu subalternu rispettu à l' arti liberali. Da l'arti miccanichi funu esclusi parechji di quelli chì no oghje chjamemu belli arti, com'è a pittura è a scultura; l'arti liberali è miccanichi erani stati ridutti à u numaru di setti, è frà quelli chì dumandavanu u sforzu fisicu, s'includeranu sultantu l'arti chì migliuravanu a vita di l'omu, chì u nutriscìanu, u paravanu da l'intemperie, vale à dì quelli arti di i quali u puntu particulari era l'utilità quant'è a piacivulezza. Si cunnoscinu, di st'arti miccanichi mediivali, dui elenchi di rifirimentu: quelli di Ugu di San Vittore è Rodolfo di Longo Campu.

A puisia ùn rientra ancora in u duminiu cuncettuale di l'arte sin' ad avà indicatu, in quantu u pueta era cunsideratu un prufeta chì cumpunia i versi inspiratu da u Diu, o da e Muse in l'Antica Grecia. Ùn esistia micca tandu a regula in e cumpusizione puetiche, almenu per quantu riguarda u cuntenutu. À furnisce u cuntributu essenziale affinch'è a puisia fussi cunsiderata un'arte fù Bernardu Segni chì in u 1549 tradusse in vulgare a Puetica di Aristotele, opera in a quale u Stagirita dighjà includia a puisia trà l'altri arti.

A cundizione suciale di l'artisti, chì migliurò nutevulamente in u corsu di u Rinascimentu, cuntribuì à siparà li da i scentifichi è da l'artigiani.

In u 1735 Baumgarten inventò u termine estetica imprudendu lu per a prima volta in a so tesa di laurea. In u 1750 pubblicò un assaghju intitulatu Æsthetica.

Charles Batteux in u 1746 definisce, in u so libru I belli arti ridutti à un unicu principiu, u sistemu di i belli arti, disignendu cinqui arti in sensu propriu - a pittura, a scultura, a puisia, a musica, a danza - à i quali assuciava dui arti cunnessi - l'eluquenza è l'architittura - chì u so carattaru cumunu risidia in l'imitazione di a rialità per u fine di creà ughjetti belli.

Da a fine di u XVIII seculu cumincetinu e prime crise di u cuncettu di bellu è d'arte.
Nascinu nove forme d'esprissione com'è a futugrafia, l'architittura industriale, l'ughjettistica par a casa, è bisugnava fà li rientrà in u cuncettu d'arte.
Per 'ssu mutivu in u XX seculu s'hè abbandunata l'idea di una difinizione unnicumprensiva d'arte è d' opera d'arte. U termine 'arte' diventa un cuncettu apertu, in u quale tutte e pussibule difinizione di l'arte cunfluiscenu.

U XX seculu si face portaboce di a crescita intimista purtata dopu da i pinsadori di u seculu pricidente, ma rinnova e nicissità più interiore di l'artistu è si face portaboce di l'innuvazione tecnica, di a quale i novi matiriali (u farru è l'elementi prefabbricati) sò l'elementi fundamintali.
A nova architittura deve essa u segnu di u rinnovu culturale è suciale, è per quessa si prucede à un'umugeneità di i carattari di a nova custruzzione architettonica, si stabilisce un carattaru novu, un stile mudernu.

À l'internu di u Mudernisimu interagiscenu i currenti artistichi chì in e pricidente dui dicennie intarpriteghjanu è affiancanu u sforzu prugressivu di a civiltà industriale.

Quandu à l'entusiasmu par u prugressu industriale suvita a cuscenza di a trasfurmazioni chì opereghja in e strutture di a vita è di a sucità, intornu à u 1910, à l'internu di u Mudernisimu, si formanu l' avanguardie artistiche incù l'obiettivu di mutà e mudalità è e finalità di l'arte.

Una suddivisione pussibule di l'arti, bench'è ùn l'inchjude micca tutti, hè quella di i novi arti. Cuncipita à l'origine in u 1923 da u pueta talianu Ricciotto Canudo, fù ampliata incù l'ultimi dui boce da u criticu francesu Claude Beylie in u 1964:

Un'antra pussibule suddivisione di l'arti, basata annantu à i sensi umani, hè a siguente:

L'opere d'arte (in u sensu fisicu-matiriale) chì diriveghjanu da parechje catigurie artistiche pudarianu esse raggruppate di manera diffarente sicondu a so staticità o evuluzione rilativa in u tempu, per esempiu:

'Ss'articulu pruvene in parte o in tutalità da l'articulu currispundente di a wikipedia in talianu.




#Article 96: Strettu di Messina (814 words)


U strettu di Messina, chjamatu in antichità strettu di Scilla è Cariddi, strettu di Scilla è Fretum Siculum, in l'epica tarda-medievale è muderna fanale di Messina, cullega u mare Tirrenu incù u mare Ioniu è, siparendu e duie cità di Messina è Reggio incù l'arie urbane rispettive, divide a Sicilia da a Calabria, dunque da l'Italia peninsulare è da u cuntinente talianu. In a parte a più stretta (à u nordu) hè largu circa 3,2 km, è hè cumpresu trà e cuurdinate.

U strettu di Messina, riguardu à l'aspettu morfulogicu, pò esse ripprisintatu com'è un imbutu incù a parte menu ampia versu u nordu, à pettu à a linea chi và da capu Peloro (Sicilia) à  Torra Cavallu (Calabria). Versu u sudu, invece, st' imbutu s'apre à pocu à pocu finu à capu di l'Armi (Calabria). A limita sittentriunale hè faciule da identificà, mentre quella meridiunale pò avè un significatu geugraficu (per esempiu a carta nautica n° 138 di l'Istitutu idrugraficu di a Marina (I.I.M.) si ferma pocu prima di punta Pellaro in Calabria), o idrologicu. Quest'ultimu pò esse cunsideratu a linia ideale chì cunghjunghje capu Taormina (Sicilia) incù capu d'Armi (Calabria). Com'è aria idrologica, ancu u cunfine sittentriunale hè bellu più ampiu ch'è quellu geugraficu è cumprende l'aria di u mare Tirrenu cumpresa trà capu Milazzo, l'arcu di l'isule Eolie è e coste di u golfu di Gioia in Calabria.

Riguardu à u prufilu sottumarinu di u strettu, pò esse paragunatu à un monte, di u quale a vetta a più alta hè a sella (longa a linea chì cunghjunghje Ganzirri à punta Pezzu). In u mare Tirrenu, infatti, u fondu marinu cala pianamente finu à righjunghje i 1.000 m in l'aria di Milazzo. Per truvà a batimetrica di i 2.000 m, si deve oltripassà l'isula di Strombuli. In a parte meridiunala (mare Ioniu), invece, a pendita hè assai rapida è à pochi chilomitri da a sella hè pussibule di rigistrà a prufundezza di 500 m trà e cità di Messina è Reggio, oltripassà largamente i 1.200 m pocu più in u sudu (punta Pellaro), per righjunghje i 2.000 m à u centru di a linea ideale chì cunghjunghje capu Taormina à capu d'Armi.

L'ampiezza a più minore (3.150 metri in u puntu u più strettu) si scontra longu a linea chì cunghjunghje Ganzirri à punta Pezzu chì currisponde à u livellu di u fondu à una sella sottumarina induv'elle si scontranu e prufundità (80-120 m) più minore. In questu trattu i fundali marini (Fig. 4) prisentanu un solcu medianu irregulare, incù una prufundezza massima di 115 m, chì divide una zona occidentale (in prussimità di Ganzirri) caratterizata da prufonde incisione, da quella orientale di Punta Pezzu, più prufonda è para. Hè caratteristica di u sittore sittentriunale di u strettu l'ampia valle di Scilla, incù una parte più prufonda è ripida (circa 200 m). A valle cumencia dopu à diventà più para è à esse menu inclinata versu u mare Tirrenu induv'ella piglia u nome di bacinu di Palmi. E parete laterale di a valle, prufonde, collanu bruscamente, cunferendu à a sezzione trasversale una forma à U. Un'ampia è irregulare dipressione, menu incisa (valle di Messina), avendu anch'ella una sezzione à U, si scontra in a parte meridiunale. A prufundità superiore à i 500 m, a valle di Messina si stringhje, diventendu più prufonda è dendu origine à un canyon sottumarinu ripidu (canyon di Messina).

Senza dubbitu u strettu di Messina, truvendu si longu una di e principali line migratorie di u mare Terraniu, hè un puntu fundamentale di transitu per a migrazione di numerose spezie. per sicuru e più cunnisciute è impurtante, da un puntu di vista ecunomicu è ambientale, sò i grandi pesci pelagichi, vene à dì u tonnu rossu (Thunnus thynnus), Thunnus alalunga), Sarda sarda, Tetrapturus belone) è u pesciu spada (Xiphias gladius).

E caratteristiche idrodinamiche è a ricchezza di u strettu ditermineghjanu u transitu in acque superficiale di sti pesci chì ponu esse catturati incù e barche spiciale chjamate feluche o passerelle, attive solu in sta parte di u mare terraniu. Inoltre, solu in u strettu, eppuru s'ellu hè incù parechji attrazzi, hè pussibule à catturà u tonnu durente l'annu sanu è di tutte e classe d'età (da e forme ghjuvanile à l'organismi adulti) perchè saria prisente una pupulazione chì periudicamente si move trà i dui mari limitrofi: u Mare Tirrenu è u Mare Ioniu.

Un' antra peculiarità di u strettu di Messina hè a prisenza d'una varia è numerosa fauna batipelagica (cumunamente chjamata ancu fauna abissale) chì, traspurtata in superficia da u currente pruvinente da Sudu, pò esse catturata faciule sempre in cundizione vitale in i punti di turbulenza maiore (vortici o scale di marea), o truvata in e spiaghje longu a ribba in particulare cundizione meteo-marine. Esempii classichi da minziunà sò Chauliodus sloani (pesciu vipara), Argyropelecus hemigymnus (pesciu accetta o accetta d'argentu) è Myctophum punctatum (pesciu diavule).




#Article 97: Luna (105 words)


A Luna hè u satellitu naturali di a Terra. Si dispiazza intornu à a nostra pianeta à una distanza chì varieghja trà 360 è 400 milla chilomitri. A Luna hè stata visitata da l'omini par via di u programma Apollo. I primi omini à sbarcà ci funi Neil Armstrong è Buzz Aldrin u 19 lugliu di u 1969. A luna, chì ùn pussedi micca atmosfera, prisenta sempri u stessu latu à a Terra. U so periodu di rivoluzioni hè uguali à u so periodu di rutazioni.

A Luna hè mintuvata à spessu in a cultura corsa. Par asempiu in i pruverbii:

o in i sprissioni:




#Article 98: Marcu Tulliu Cicerone (1793 words)


Marcu Tùllio Cicerone (in latinu Marcus Tullius Cicero, prununciatu /'markus 'tulljus 'ʧiʧero/ sicondu a prununcia tradiziunali di u latinu; in grecu anticu Κικέρων, Kikérōn; Arpino, 3 ghjinnaghju 106 à.C. - Formia, 7 dicembre 43 a.C.) hè statu un avvucatu, puliticanti, scrittori, filosofu è uratori rumanu.

Membru di un'asgiata famiglia di l'ordini equestru, Ciciaronu fù una di i figuri più impurtanti di tutta l'antichità rumana. A so vastissima pruduzzioni litteraria, chì và da l'orazioni pulitichi à i scritti di filusufia è ritorica, in più d'offra un priziosu ritrattu di a sucità rumana in l'ultimi anni di a ripublica, firmeti com'è un asempiu par tutti l'autori di u I seculu a.C., tantu da pudè essa cunsidarata u mudeddu di a litteratura latina classica. À traversu l'opara di Ciciaronu, grandi ammiratori di a cultura greca, i Rumani potini ancu acquistà una migliori cunniscenza di a filusufia. Trà i so cuntributi maiò à a cultura latina ci fù senza dubbitu a criazioni di un lessicu filusoficu latinu: Ciciaronu s'impignò, infatti, à truvà u vucabulu in latinu par tutti i tarmini spicifichi di u linguaghju filusoficu grecu. Trà l'opari fundamintali par a cumprinsioni di u mondu latinu si cullocani inveci i Lettari (Epistulae, in modu specificu quiddi à l'amicu Titu Pomponio Atticu), chì offrini numarusissimi riflessioni annantu à ogni avvinimentu, parmittendu di capiscia ciò ch'eddi erani i linii pulitichi riali di l'aristucrazia rumana.

Ciciaronu accupò par molti anni ancu un rollu d'impurtanza maiò in u mondu di a pulitica: dopu à avè salvatu a ripublica da u tentativu suvversivu di Lucio Sergio Catilina è avè cusì ottinutu l'appiddativu di pater patriae (patri di a patria), ricuprì un rollu di primissima impurtanza à l'internu di a fazzioni di lOptimates. Fù infatti Ciciaronu chì, in l'anni di i guerri civili, difesi curaghjusamenti finu à a morti una ripublica ghjunta ormai à l'ultimu rispiru è distinata à trasfurmà si in u principatus augusteu.

Marcu Tulliu Ciciaronu nascì u 3 ghjinnaghju di u 106 a.C. in a lucalità Ponti Olmu, oghji in u tarritoriu di Sora ma à l'ebbica in u municipiu di Arpinum, antica cità di cuddina fundata da i Volsci 100 chilomitri à sudu-livanti di Roma. L'Arpinati aviani dighjà ricivutu a civitas sine suffraghju in u IV seculu a.C., è i pieni dritti di cittatinanza in u 188 a.C.; in seguitu a cità avia ottinutu ancu u status di municipium. A lingua latina ci era dighjà in usu da longu tempu. À Arpino, eppuri, era diffusu ancu l'insignamentu di a lingua greca, chì l'elita sinaturiali rumana priferia spessu à quidda latina, ricunniscendu ni a grandi raffinatezza è pricisioni. L'assimilazioni da parti di i Rumani di i cumunità italichi in i circondi di Roma, avvinuta trà u II è u I seculu a.C., resi pussibuli u futuru di Ciciaronu com'è scrittori, omu di statu è uratori.

Ciciaronu appartinia à a classa equestra, a piccula nubiltà lucali, è, ancu s'eddu era parenti alluntanatu incù Caio Mario, u capimaestru di i Populares duranti a guerra civili contru i optimates di Lucio Cornelio Silla, ùn avia alcunu liamu incù l'uligarchia sinaturiali rumana; era dunqua un homo novus. A famiglia era cumposta da u babbu Marcu Tullio Ciciaronu u Vechju, omu cultu ma d'urighjina scunnisciuta, da a mamma Elvia, di nobili famiglia, è da u frateddu Quintu.

U cugnomu Cicero era u sopranomu di un so antinatu abbastanza cunnisciutu, chì avia un'escriscenza carnosa nantu à u nasu (prisumibilamenti una varruca), chì ricurdava in a forma un ceciu (cicer, ciceris hè u terminu latinu par ceciu). Quandu Marcu prisintò par a prima volta a so candidatura à un ufficiu pubblicu, parechji amichi li cunsiglietini l'usu di u so cugnomu, ma eddu risposi ch'eddu l' avaria fattu s'eddu era divintatu più cunnisciutu ch'è quiddu di i Scauri è di i Catuli.

Ciciaronu si svilò subitu un ziteddu dutatu di straurdinaria intellighjenza, distinguendu si trà i so cuetanii à scola è accumulendu fama è onori.
U babbu, augurendu par i figlioli una brillanti carriera ghjuridica è pulitica, i cundussi à Roma induva Marcu fù intruduttu in u chjerchju di i migliori uratori di u so tempu, prutittori di a so famiglia, Luciu Licinio Crasso è Marcu Antonio. Una particulari influenza ebbi u prima annantu à Ciciaronu, par u quali firmeti sempri un mudeddu d'uratori è d'omu di statu. À Roma Ciciaronu poti ancu furmà si in a ghjurisprudenza, grazia à a vida di Quintu Mucio Scevola, eminenti ghjuristu. Trà i cumpagni di Ciciaronu ci erani Gaio Mariu u ghjovanu, Servio Sulpicio Rufo (distinatu à divintà un celebru avvucatu, un di i pochi chì Ciciaronu cunsidarò supiriori à sè stessu), è Titu Pomponio, chì presi dopu u cugnomu di Atticu dopu à una longa pirmanenza à Atena, è chì divintò amicu intimu di Ciciaronu. In una lettara, infatti, li scrissi: Sè par me com'è un sicondu frateddu, un alter ego à u quali possu dì ogni cosa.

In stu periodu Ciciaronu s'avvicinò ancu à a puisia impignendu si in a traduzioni d'Omeru è di i Finomini di Arato, chì influinzàni, più tardi, i Georgichi di Virghjiliu.

Particularamenti attrattu da a filusufia, à a quali avaria datu grandi cuntributi, trà i quali a criazioni di u prima vucabulariu filusoficu in lingua latina, in u 91 a.C. incuntrò, incù l'amicu Titu Pumponiu (Atticu), u filosofu epicureu Fedro in visita à Roma. I dui ni funi affascinati, ma solu Atticu firmeti par tutta a vita siguaci di a duttrina epicurea. In 87 a.C. cunnobbi u maestru di ritorica Apollonio Molone (chì istruì, pochi anni dopu, ancu Gaio Ghjuliu Cesare), è l'accademicu Filone di Larissa, chì asercitò un'influenza prufonda annant'ed eddu. Quiddi era infatti à capu di l'Accademia chì Platonu avia fundatu à Atena circa trè centu anni prima è Ciciaronu, grazia à a so influenza, assimilò a filusufia platonica - puri righjittendu, par asempiu, a tiuria di l'idei - ghjunghjendu spessu à difiniscia Platonu com'è u so diu.

Pocu tempu dopu, Ciciaronu scuntrò à Diodoto, espunenti di u stuicisimu. U stuicisimu era dighjà statu introduttu innanzi à Roma, ind'eddu avia ricivutu un largu cunsensu grazia à l'enfasi posta nantu à u cuntrollu di l'emuzioni è nantu à a forza di vulintà, chì spusava l'ideali rumani. Ciciaronu ùn aduttò micca cumplittamenti l'austera filusufia stoica, ma preferì un stuicisimu mudificatu. Diodoto divintò dopu un prutettu di Ciciaronu, da u quali fù uspitatu finu à a morti. U filosofu, dimustrendu a so piena aduzzioni di u stuicisimu, cuntinuò à insignà ancu dopu a perdita di a vista.

U sognu di zitiddina di Ciciaronu era quiddu di essa sempri u migliori è eccella annantu à l'altri, in linia incù l'ideali omerichi. Ciciaronu disidarava dignitas è auctoritas, simbulizati da a toga pretesta è da a verga di i littori. Ci era un solu modu par ottena li: parcorra i gradini di u cursus honorum. In 90 a.C., eppuri, Ciciaronu era troppu ghjovanu par imprudà qualsiasi carica di u cursus honorum, ma micca par acquistà a spirienza priliminari in guerra chì una carriera pulitica dumandava. Trà 90 a.C. è 88 a.C., Ciciaronu sirvì sottu Gneo Pompeo Strabone è Luciu Cornelio Silla duranti i campagni di a Guerra suciali, bench'è eddu ùn avissi alcuna attrazzioni par a vita militara. Era prima di tuttu un intillettuali. Infatti, molti anni dopu scrissi à u so amicu Atticu, chì raccugliava statui marmorei par i villi di Ciciaronu: Parchì mi spedisci una statua di Marti? A sa chì eiu socu un pacifistu!

L'intrata di Ciciaronu in a carriera d'avvucatu avviniti ufficialamenti in 81 a.C. incù a so prima orazioni pubblica, a Pro Quinctio, par una causa in a quali ebbi com'è avvirsariu u più celebru uratori di u tempu, Quintu Ortensio Ortalo. Ma u so veru principiu in l'oratoria à carattaru puliticu, alminu sicondu i tistimunianzi scritti à no dispunibili, succesi incù a Pro Roscio Amerino, assà ciambastrata è enfatica, chì cunserva moltu aspettu sculasticu in u stilu esuberanti. Quì Ciciaronu difesi incù successu un figliolu inghjustamenti accusatu di parricidiu, dimustrendu grandi curaghju in u fattu d'assuma ni a difesa: u parricidiu era cunsidaratu trà i peghju crimini, è i veri culpevuli di l'umicidiu erani sustinuti da u libertu di Silla, Crisogono. S'è Silla avia vulsutu, saria statu troppu faciuli à eliminà à Ciciaronu, probbiu à a so prima apparizioni in i tribunali.

Ciciaronu divisi i so argumintazioni in trè parti: in a prima, difesi Roscio è tantò di pruvà chì ùn era micca statu eddu à cummetta l'assassiniu; in a siconda, attaccò quiddi chì aviani rialmenti cummissu u criminu - trà i quali ci era ancu un parenti di u stessu Roscio - è dimustrò ch'è l'assassiniu favuria più quiddi ch'è Roscio; in a terza, attaccò dirittamenti Crisogono, affirmendu chì u babbu di Roscio era statu assassinatu par ottena i so tarreni à un prezzu cunvinienti, una volta missi in vendita. Par via di sti argumintazioni, Roscio fù assoltu.

Par sfughja una prubabili vindetta di Silla, trà 79 è 77 a.C. Ciciaronu si cullucò, accumpagnatu da u frateddu Quintu, da u cucinu Luciu è prubabilamenti ancu da l'amicu Servio Sulpicio Rufo, in Grecia è in Asia Minori. Particularamenti significativa fù a so pirmanenza à Atena. Quì incuntrò dinò l'amicu Atticu chì, fughjitu da un'Italia scunvolta da i guerri, s'era rifughjatu in Grecia. Quiddu era divintatu dopu citatinu unurariu d'Atena è poti prisintà à Ciciaronu parechji trà i più impurtanti parsunalità atinesi di l'ebbica. In Atena, inoltri, Ciciaronu visitò quiddi chì erani i loca sacri di a filusufia, à cumincià da l'Accademia di Platonu, di a quali era tandu u dirighjenti Antiocu di Ascalona. Di quist'ultimu Ciciaronu ammirò a faciulità di parola, senza puri cundivida ni l'idei filusofichi, beddi diffarenti di quiddi di Filone, di u quali era un ammiratori cunvintu. Dopu à un brevi sughjornu à Rodi, induva counnobbi u stoicu Posidoniu, Ciciaronu turrò in Grecia, induva fù principiatu à i misteri eleusini, chì l'imprissiunàni moltu, è induva poti visità l'Oraculu di Delfi. Quì dumandò à a Pizia in chì modu avaria pussutu righjunghja a gloria, è edda li risposi chì divaria suvità u so istintu, è micca i sughjirimenti ch'eddu ricivia.

De inventione (circa 84 AC); De oratore (55 AC); Brutus (46 AC); Orator (46 AC);

De re publica (54 AC-51 AC); De legibus (52 AC circa).

Paradoxa Stoicorum (46 AC); Hortensius (45 AC); Academica (45 AC); Tusculanae disputationes (45 AC); De natura deorum (45 AC); De fato (44 AC); De divinatione (44 AC) Cato maior de senectute (44 AC); Laelius de amicitia (44 AC); De officiis (44 AC). De finibus bonorum et malorum 

Ad familiares; Ad Atticum; Ad Quintum fratrem; Ad Marcum Brutum

Juvenilia; De consulatu suo; Marius; De temporibus suis

Consolatio (45 AC); Laus Catonis (45 AC); un'opera geografica è una di curiosità (Admiranda)

Cicerone hè mintuvatu in una spressione corsa. Avè sasciatu à Ciciaronu vol dì: esse struitu.




#Article 99: Lavu à Crena (415 words)


U lavu à Crena hè un lavu di Corsica. Hè situatu in a parti suda di u monte Ritondu. U lavu à Crena si trova à un altezza di 1310 metri, annantu à a cumuna d'Ortu, sopra u paese di a Soccia. A superficia di u lavu hè 2,4 ettari. A prufondezza massima hè 6,5 metri. U lavu hè cutratu trè o quattru mesi l'annu. Ci hè una furesta di largi intornu à u lavu. L'acqua di u lavu hè acita (pH = 6,5).

Ci sò dui itinerarii, per andà in u lavu à Crena, u più cunnisciutu è u più cortu essendu quellu di a Soccia.

A partenza si face da u paese di a Soccia. Par andà in a Soccia, si piglia u stradone dipartimentale D23, dapoi Vicu. Dapoi Aiacciu, si piglia u stadone dipartimentale D81 eppo u u stadone dipartimentale D70 à parte da Saone. Si parte versu u lavu da a cima di u paese di a Soccia. Si suvitanu i pannelli è si pò garà  à u parcheghju à a fine di u stradone, ind'edda ci hè una grande croce. Si suvita dopu u stradellu chì và versu u lavu. 'Ssu stradellu righjunghje dopu quelle chì vene d'Ortu. Si cuntinueghja è si sbocca in una furesta di pini larici. In a pineta, ci hè una funtana chì ni esce un' acqua fresca fresca. Dopu, si sbocca in u lavu. Per andà è vultà, ci vole una ora è mezu. Hè un stradellu senza difficultà.

Si pò dinù ghjunghje in u lavu à Crena da u paese d'Ortu. Hè più longu (circa trè ore per andà è vultà) ma hè più bellu. À u capu di circa una ora è quartu, ci si sbocca in u stradellu chì parte da a Soccia.

Accade à spessu ch'ellu ci fussi una legenda assuciata incù un lavu di Corsica. Difatti, ci hè una legenda chì face referenza à u lavu di Ninu, u lavu di u Cintu è u grande lavu d'Oru. Ci hè dinò una legenda assuciatu incù u lavu à Crena. Siont'è 'ssa legenda, u Diavule vulia fà si un piattatoghju è avaria datu una martillata trimente. Saria cusì ch'ellu saria natu u lavu à Crena.

U lavu hà una forma guasi ronda, è siont'è un antra legenda, saria a ghjumenta di u Diavule chì avaria erpiatu annantu à una cota di u fiume vicinu. Saria cusì chì u lavu hà una forma chì s'assumiglia à quella di l'unghjola di un cavallu.




#Article 100: Lavu di Melu (215 words)


U lavu di Melu hè un lavu di Corsica. Hè situatu à una altura di 1710 metri. A so prufondezza massima hè 16 metri. In a vicinanza, ci hè dinù u lavu di Capitellu (1930 metri). A so superficia hè 6,2 ettari. Hè cutratu 5 o 6 mesi per annu. Hè in u lavu di Melu ch'ella nasce a Restonica.

U lavu di Melu hè u più friquentatu è u più visitatu di i lavi di Corsica. D'istate, ci sò 50000 visitadori.

U lavu di Melu hè situatu annantu à a cumuna di Corti, com'è u lavu di Capitellu, un lavu di Ninu, u lavu di Goria è u lavu di U Rinosu.

Da Corti, si esce in a dirizzione di a Restonica, annantu à u stradone dipartimentale D623. Si và sin'à i Pacciali di e Gruttelle. Si suvita dopu, durante un'ora u stradellu chì và à u la vu di Melu. Si ghjugne prima à l'anziani pacciali di Melu. Si varca dopu una vadina eppò si ghjugne à un'alziccia. Dopu ci hè un bivviu è dui itinerarii sò pussibuli per andà sin'à u lavu. Per u prima itinerairu, si ghjugne à u lavu dopu à esse passatu per un locu induv'ellu ci hè dui scale metalliche. Incù u secondu itinerairu, si varca a Restonica.




#Article 101: Brocciu (207 words)


U Brocciu hè una spicialità di a gastrunumia corsa. U brocciu hè classatu com'è Appellazioni d'Origini Cuntrullata (AOC) dapoi un dicretu di u 3 ghjugnu 1998.

U brocciu si pò fà incù u latti di pecura o di capra. U brocciu di pecura hè più grassu ca quiddu di capra. Ùn si pò micca cunsidarà lu cum'è un casgiu, parchì risulta solu di a coagulazione à caldu di u seru (allora chì u casgiu hè dighjà coagulatu), cum'è a ricotta taliana.

U brocciu hè fabricatu incù un mischiu di seru (uttanta par centu) è di puricciu (vinti par centu). Si scalda prima u seru, insin'à una temperatura di circa cinquanta gradi. Dopu si salisci u seru è s'aghjusta tandu u puricciu. Si alza tandu a tempratura, par ghjugna fin à sittanta cinqui gradi. U focu devi survigliatu ch'eddu ùn sii micca troppu forti. Tandu u brocciu si forma à pocu à pocu, è si caccia par metta lu in i casgiaghji. Dopu, si lascia ghjilà u brocciu. Si pò mangnà dopu à circa trè ori.

U brocciu frescu hè prisintatu in a casgiaghja. A pruduzzione di u brocciu si face da nuvembre à ghjugnu.

Parechji spicialità di a gastrunumia corsa sò fatti incù u brocciu. Par esempiu:




#Article 102: Pulenta (119 words)


A Pulenda hè una spicialità di a gastrunumia corsa.
Ghjè una pasta di culore marrone fatta d'acqua è di farina castagnina. Di regula, si manghja incu u furmagliu frescu ò u brocciu.
A pulenda si manghja dinù a spessu cu u figatellu ò e coste purcine.

Fà bolle l'acqua, mette una cuchjarina di sale, lampà a farina castagnina stacciata è girà cu u pulendaghju mentre una mez'ora (focu accesu). Quand'ella si stacca di a pignatta è ch'ella scambia appena di culore, hè pronta! Si ringira allora a pignatta nant'à un stracciu per fà falà a pulenda. Si mette appena di farina nantu prima di ringirà la è dopu avè la ringirata per ch'ella un s'appichessi micca à u stracciu.




#Article 103: Boziu (pieve) (558 words)


U Boziu hè u nome di una pieve di Corsica à u Medievu. Facia parte di a diòcesi d'Aleria.

U territoriu di l'antica pieve di Boziu currisponde oghje à i paesi di : 

U Mercòriu currisponde à e cumune di Santa Lucia è U Castellà. Duvia esse una pieve differente di u Boziu à l'altu medievu segondu à Geneviève Moracchini-Mazel. Nant'à l'antica strada trà Sermanu è U Castellà si trova u locu chjamatu U Collu à Boziu, ciò chì face pensà ch'ella era a cunfine trà e duie pieve.

Pieve povera, u Boziu hà vistu e duie rivuluzioni maiò parte da ind'è ella. In 1358 Sambucucciu d'Alandu piglia u capu di a rivolta contr'à i signori. In u 1729, una rivolta parte da Bustanicu contr'à a racolta di l'impositu genuvese dettu di i dui seini. I genuvesi sò messi fora da u paese, u campanile batte a ciccona è pocu à pocu d'altri paesi sò tocchi da a rivolta, chì sbuccerà nant'à a guerra d'indipendenza di a Corsica.

A chjesa pievana hè stata cumplettamente distrutta. Ùn ferma guasi più nunda. Si ponu vede qualchì petra. Si truvava à u locu chjamatu U Collu di A Pieve, in Sermanu. Purtava i nomi di San Ghjuvanni è San Chirgu. Si trova à 15 minuti di marchja di u paese. Geneviève Moracchini-Mazel sta chjesa à i seculi IX o X. 
 

In u 1589, a descrizzione fatta da Munsignore Mascardi ci dice chì sta chjesa ci hè sempre. Si ponu vede i muri, ma hè abbandunata è hè in traccia di falassine.

Oghje si pò vede à qualchì metru di l'antica chjesa un picculu oratoriu recente (fattu à u seculu XX da Lesiu Giacobbi) chì rammenta a presenza di a chjesa pievana.

Geneviève Moracchini-Mazel spiega chì e petre di l'antica chjesa pievana sò state riutilizate per custruisce una chjesa nova, quella di A Nunziata chì si trova in paese di Sermanu. Si pò vede nant'à sta chjesa un soprusciu chì rapresenta dui animali, forse cervi, chì beienu in un calice. Scrive : C'est un linteau dont le pourtour est souligné par une sorte de bordure irrégulière exécutée maladroitement. Les motifs sont déjà peu identifiables par eux-mêmes et, de surcroît, des traces de crépissage empêchent d'en saisir tous les détails. A gauche, deux quadrupèdes au museau fin et aux pattes graciles sont affrontés de part et d'autre d'un calice (?) où ils s'abreuvent. Bien que l'on ne voit pas de ramures et de bois sur leurs têtes, il s'agit vraisemblablement  de cervidés. C'est là le vieux thème des cerfs s'abreuvant à la source de la Vie, thème qui remonte aux âges paléochrétiens. A droite, un animal nous paraît quasi impossible à décrire ; il semble avoir un bec de canard (?), une queue d'écureuil (?) et se détourner de la scène précédemment citée.

U Boziu hè a pieve induve a tradizione di u cantu è di a paghjella si sò mantenuti di manera assai forte. U paese di Sermanu hè statu u locu simbòlicu di u riacquistu, quandu in l'anni 70 i futuri cantadori di u gruppu Canta u Populu Corsu anu racoltu parechji canti tradiziunali, arresgistrati dipoi.

A Cappelluccia Santi Niculaiu situata sott'à u paese, tene a particularità d'avè bellissime pitture à l'affrescu di u XVu seculu.

Accade chì u Boziu fussi citatu in a litteratura è a cultura corsa. Per esempiu:




#Article 104: Brandu (pieve) (132 words)


Brandu hè u nome d'un antica pieve di Corsica. Facia parte di u vescuvatu di Mariana. 

U territoriu di a pieve di Brandu currisponde à quellu di a cumuna attuale di Brandu è forse quellu di Petracurbara.

A chjesa pievana, chjamata dinù pieve o chjesa matrice di Brandu era a chjesa di Santa Maria di e Neve, situata nant'à a cumuna di Brandu.

D'appressu à Geneviève Moracchini-Mazel a custruzzione di sta chjesa s'hè fatta in parechji tempi. Un primu edifiziu hè statu fattu à a fine di u seculu IX o à principiu di u seculu X. À u seculu XIV a nave hè stata ingrandata. U campanile hè più recente.

Ci sò parechje petre chì turnate à esse impieghate in a muratura.

Lista di e pieve di Corsica

Diòcesi di Mariana




#Article 105: Caccia (pieve) (153 words)


A pieve di Caccia hè u nome d'un anziana pieve di u centru di Corsica chì facia parte di u vescuvatu di Mariana.

U territoriu di l'antica pieve di Caccia currisponde à u territoriu di e cumune attuale di :

A chjesa pievana di Caccia saria forse a chjesa di Santu Petru, in Canavaghja. In u so libru Les Eglises romanes de Corse, Geneviève Moracchini-Mazel spiega chì stu locu s'hè persu. Ma u locu chjamatu Pieve hè firmatu. Si pò vede nant'à e carte di l'IGN. Ci si ghjunghje dop'à 25 minuti di marchja à partesi da u Ponte Rossu.
Una casetta vicina di stu locu pare esse fatta cun belle petre chì venianu di sta chjesa. Si pò vede dinù un soprusciu. Geneviève Moracchini-Mazel face ricullà sta custruzzione à a fine di u Xu seculu.

Geneviève Moracchini-Mazel,  Les Églises Romanes de Corse - Klincksieck, CNRS, 1967

Lista di e pieve di Corsica




#Article 106: Lota (110 words)


A pieve di Lota era una pieve di Corsica à u Medievu chì facìa parte di u vescuvatu di Mariana.

U territoriu di l'antica pieve di Lota currisponde à e cumune attuale di :

A chjesa pievana, o pieve era dedicata à San Ghjuvanni Battista, vicina di u paese di Santa Maria. Face parte oghje di i bastimenti di u cunventu di San Ghjacintu.
Disgraziatamente, e religiose di u cunventu anu trasfurmatu sta chjesa in bastimentu pè u so stabilimentu. L'asside hè stata distrutta, i muri sò stati cullati. G. Moracchini-Mazel data sta chjesa di a segonda medità di seculu IX.

Lista di e pieve di Corsica

Diòcesi di Mariana




#Article 107: Orezza (706 words)


A Pieve d'Orezza era una pieve di Castagniccia, in Corsica. Situata in u Diquà da i Monti chì, incù u Capicorsu, equivalia à l'attuale dipartimentu di Cismonte. 

L'Orezza facia parte di a diòcesi d'Aleria.

Orezza (si scrivia Oresa in genuvese), era una pieve chì cuntava circa 5000 abitanti versu u 1520. Era una di e pieve chì cumponenu a Castagniccia, rigione di a castagneta chì copre l'anziane pieve d'Orezza, Alisgiani, Vallerustie, Ampugnani, Rustinu, Casaccuni, è parte da e pieve circunvicine.

Orezza si situava trà e pieve di :

U territoriu di a pieve d'Orezza currisponde oghje à u territoriu di e quatordeci cumune di :

Versu 1520, a pieve d' Oreza cuntava circa 5000 abitanti. Cuntava frà i lochi abitati : A Campana, A Ponticaghja, u Fussatu, u Bulianache, u Quella, u Pughjolu, Nucariu, Acqua Fredola, u Zuccarellu, l'Erbaghju, u Petricaghju, u Verallese, Campu Rotundu, Campu Donicu, Siliura, u Pigiale, u Pè d'Orezza, Pozolu, a Casalta, Pianuforte, u Pedelaciore, A Fontana, u Duchelagie, u Satoghju, Patrimoniu, Pastorechia, Stazzone, e Piazzole, u Ghjilardagie, e Francolachie, u Pastinu, Ostu, e Pichjaraghje, Casabona, Marmuriu, u Pogile, Casinegri, u Gallicu, a Casanova, a Penra bona, a Parata, u Poghju, u Pè di Petru, Tramica, u Poghje, Rapaghju, Granaghjole, l'Olmu, Carpinetu, Pusatoghju, Brostecu, l'Incolla, Carchetu, u Surbellu, u Castellu, u Pè d'Albertinu, e Maistragie.

In u 1092 l'arcivescu Daibertus vescu di Pisa hè numinatu da u papa Urbanu II, capu di e 6 diocese corse : Nebbiu, Mariana, Accia, Savone, Aiacciu è Aleria.

In u 1133 Genuva ottene da u papa Innucente II e diocese di Nebbiu, Mariana è Accia, Pisa cunsirvendu Savone, Aiacciu è Aleria.
 
Dopu à a battaglia navale di Meloria (1284) chì vede a disfatta di i Pisani, Genuva s'impatrunisce di a Corsica.

Annantu à e carte di Corsica editate à u principiu di u seculu XVIII (a scrittura era genuvese), Orezza si scrivia Oresa.
Annantu à quella di u cartugrafu è editore Seuter editata a prima volta in u 1700, omu leghje chì 'ssa rigione chjamata diquà da i monti era occupata da u populu di i Licmini (Licnini) è si truvava in a diocese d'Accia.

Sturicamente, Orezza era a pieve a più ricca è a più pupulata di Corsica.

.
À u seculu XVI, Orezza si truvava in a pruvincia di Bastia, in a cumpetenza di a so ghjuridizione civile.

À u seculu XVI l'organisazione ghjudiziaria in Corsica cumprendia u Sindicatu, una sorta di tribunale supremu à funzione diverse. Quellu di u Diquà da i monti, era cumpostu da sindachi : dui Genuvesi è in più sei membri Corsi eletti à raghjone di dui per terziere ; a so cumpitenza si stendia à e ghjuridizione di Bastia, Corti è Aleria. 

À u principiu di u seculu XVIII a pieve d'Orezza cumprendia i seguenti lochi abitati: Francescu Maria Accinelli in A storia di a Corsica vista da un Genuvese di u seculu XVIII - Trascrizzione d'un manuscrittu di Genuva - ADECEC Cervioni è l'Assuciazione FRANCISCORSA Bastia 1974. 

Annantu à a Carta di l'Isola di Corsica, di Dumenicu Policardi (1769), Orezza si situeghja in a pruvincia d'Accia. 

A pieve d'Orezza diventa in u 1789, u cantone di Pedicroce. In u 1954, u cantone di Pedicroce era cumpostu incù e cumune di Brusticu, Campana, Carchetu, Carpinetu, Monacia-d'Orezza, Nucariu, Parata, Piazzole, Pedicroce, Pedipartinu, Pede'Orezza, Rapaghju, Stazzona, Valle-d'Orezza è Verdèse. In u 1973,  aduniscerà incù l'anzianu cantone di Valle di Alisgiani per furmà u nuvellu cantone di Orezza-Alesani.

À u seculu XVI, Orezza rilivava di l'auturità di u vescu d'Aleria in residenza in Cervione. 

A pieve d'Orezza si situeghja in a diocese d'Aleria, Bastia, Aleria, Aiacciu, Nebbiu, Savone.

Per causa d'insicurezza annantu à a costa induve i Barbareschi effittuavanu frequente razzie, u vescu d'Aleria stava in Cervione induve a chjesa San Teramu hè stata una cattidrale da 1558 à 1789, sia sin'à a Rivoluzione francese.

A chjesa pievana, o pievania d'Orezza era dedicata à Santu Petru è Santu Paulu è situata in Pedicroce d'appressu à G. Moracchini-Mazel .  Ùn ferma più nunda di l'antica chjesa, chì hè stata distrutta è ricustruita nant'à u locu di a chjesa attuale di Pedicroce. A chjesa muderna hè datata di u 1691 è classificata Munimentu storicu in u 1976 chì hè stata aggrandita è mudificata.




#Article 108: Rustinu (216 words)


Rustinu hè u nome d'un anziana pieve di Corsica à u Medievu. Hà fattu parte di u vescuvatu d'Aleria, è dinù di quellu d'Accia.

U territoriu di l'antica pieve di Rustinu currisponde à e cumune attuale di :

A chjesa pievana di u Rustinu era a chjesa di Santa Maria di Riscamone, situata nant'à a cumuna di E Valle di Rustinu. À cantu di a chjesa pievana Santa Maria, si ponu vede e vistighe di dui battisteri. U più anticu hè d'epica paleocristiana. L'altru, San Ghjuvanni Battista, hè rumanicu è di forma uttugunale.

Si ponu vede e ruvine di dui battisteri in Riscamone. 

U primu si truvava à cantu à a prima basilica paleocristiana, custruita à a fine di u seculu IV, o u principiu di u seculu V. Si pò sempre vede a piscina battismale, in forma di croce greca.

Saria statu custruitu in a prima metà di u seculu XII. U so pianu hè di forma ottogonale. Per disgrazia hà suffertu assai per via d'un terramotu. Si ponu sempre vede parechji decori. Cum'è nant'à dui tìmpani. Nant'à l'unu si pò vede un serpu. Nant'à un altru si ricunnoscenu à Adamu è Eva.

Annie Arnoux-Gabrielli, Eglises romanes de Corse : le guide, Albiana, 2016

Diòcesi d'Accia

Diòcesi di Mariana

Lista di e pieve di Corsica




#Article 109: Sorru Insù (105 words)


Sorru In Sù hè u nome d'un anziana pieve di Corsica. Facia parte di u vescuvatu di Sagone. A bocca di Sorru separa Sorru in Sù da a pieve di Vicu, chjamata dinù Sorru in Ghjò.

U territoriu di a pieve di Sorru in Sù currisponde à e cumune attuale di :

D'appressu à Geneviève Moracchini-Mazel a chjesa pievana saria stata quella di San Simeone, à U Pighjolu. Ùn ferma più tracce di l'antica chjesa, chì s'hè persa. A chjesa paruchjale di U Pighjolu hè dedicata à San Simeone. Forse serà stata custruita nant'à u situ di l'antica ?

Lista di e pieve di Corsica




#Article 110: Verde (pieve) (231 words)


Verde hè u nome d'un anziana pieve di Corsica à u Medievu. Facia parte di a diòcesi d'Aleria.

I paesi di a pieve di Verde eranu :

Ci hè un dubbitu in quant'à a chjesa pievana di Verde. In u 1967 Geneviève Moracchini-Mazel scrive chì a chjesa pievane deve esse quella di San Paulu in Linguizzetta. Sta chjesa arruvinata è trasfurmata in casa si trova in piaghja. U nome di locu vicinu di A Pieve cunferma chì San Paulu purtava u tìtulu di chjesa pievana. Era digià arruvinata à a fine di u XVIu seculu.

Ma a scuperta d'un battisteru vicinu à a chjesa di Santa Maria, sempre in piaghja, face pensà à Mma Moracchini-Mazel chì duvia esse questa a chjesa pievana. Sta chjesa hè dinù chjamata Santa Maria di Bravone o Santa Maria di Bercaghju. Ci sò dui stabilimenti : una chjesa è un battisteru chì sarianu stati custruiti à u seculu IV. Scrive Moracchini-Mazel : nous retiendrons d'abord que cette piévanie n'a pas été reconstituée au Moyen-Âge et que la plebania de Bravone a dû être confondue avec celle d'Opinu -moyenne vallée de la Bravone- (Opinu demeura plebania au Moyen-Âge) ; donc nous pensons qu'après tant de malheurs, la population résidant sur les ports de Bravone -qui furent si importants durant l'Antiquité et qui paraissent s'être déjà ensablés- étaient montés dans la vallée dès le début de l'occupation musulmane.




#Article 111: Golu (197 words)


U Golu hè un fiume di a Corsica nordu-orientale, u più longu di l'isula incù più di 89 km di percorsu, chì si svolghje tuttu in u territoriu di u Cismonte.

U Golu nasce da e pendite di u Paglia Orba à circa 2000 metri d'altitudine, è mantinendu per guasi tuttu u tracciatu una direzzione privalente Nordu-Punente/Sudu-Livante, sfocia dopu in u mar' Tirrenu vicinu à u Stagnu di Biguglia, in i circondi di l'aeruportu di Bastia-Puretta. Ùn traversa micca impurtanti centri abitati. In i circondi di Calacuccia alimenteghja un lavu artificiale. I so affluenti principali sò l'Ascu è a Casaluna.

U Golu hè un corsu d'acqua abbastanza breve ma riccu d'acqua, incù una purtata media di 14.1 metri cubi à a siconda in Volpaghjola, ma incù fluttuazione staghjunale assai impurtante.

U fiume hà datu u nome à l'anzianu dipartimentu di u Golu, criatu in u 1796 è suppressu in u 1811 incù a custituzione di u dipartimentu unicu di a Corsica. U dipartimentu di Cismonte, criatu in u 1976, hà listesse limite geugrafiche ch'è u pricidente dipartimentu di u Golu.

L'affluenti di u Golu sò:

Accade chì u Golu fussi citatu in a cultura corsa. Per esempiu:




#Article 112: Tavignanu (fiume) (145 words)


U Tavignanu hè un fiume di a Corsica centru-orientale, u sicondu di l'isula dopu à u Golu tantu per via di a lunghezza ch'è per via di a purtata media. U so percorsu, di circa 89 km, si svoglie tuttu in Cismonte. 

Nasce da u Lavu di Ninu, u sicondu lavu di Corsica per dimensione, chì n'hè l'emissariu, à circa 1750 metri d'altitudine. Scorre à l'iniziu in direzzione Nordu-livante finu à a cità di Corti, induv'ellu riceve l'acque di u so affluente, a Restonica. Dopu à Corti u corsu di u fiume compie una diviazione principiendu à scorre in direzzione sudu-livante. In i circondi di Venacu riceve u so principale affluente, u Vechju. Dopu à avè travirsatu una valle assai incasciata (e cusiddette gole di u Tavignanu), sfocia in u Mare Tirrenu à u nordu d'Aleria

U Tavignanu conta una sittantina d'affluenti, frà i quali:




#Article 113: Rizzanesu (115 words)


U Rizzanesu (o Rizzanese) hè un fiumu di Corsica. Hè longu 56 kilomitri.

A so surghjenti si trova in u massicciu di l'Alcudina, à un' altura di 2128 metri, vicinu à a furesta di Bavedda. U Rizzanesu si lampa finalmenti in u golfu di u Vallincu. Annantu à u Rizzanesu, ci si trova u famosu Ponti di Spin'à Cavaddu.

Ci si trovani parechji spezii rari è prutetti di fauna è di flora in i circondi di u Rizzanesu:

Ci hè dinò una lighjenda chì si rapporta à u Rizzanesu: a lighjenda di a Fata di u Lavu di u Rizzanesu.

U Rizzanesu hè citatu in a canzona U Frati è A Sora di Svegliu d'Isula:




#Article 114: Travu (fiume) (111 words)


U Travu hè un fiumu di Corsica, chì nasci in Alcudina, annantu à u tarritoriu di a cumuna di Zicavu.

A lunghezza di u so corsu d'acqua hè 32,5 km. A so surghjenti hè situata à punenti di u Monti Alcudina (2134 m), vicinu à a Bocca di Chiralba, à 1743 metri d'altitudina, annantu à a cumuna di Zicavu. Si lampa finalmenti in u mar' Tirrenu, trà i dui cumuni di Vintisari è U Sulaghju.

I fiumi custieri vicinanti sò à u nordu l'Abatescu è à u sudu a Sulinzara.

U Travu attraversa cinqui cumuni: Zicavu, Cuzzà, Chisa, Vintisari, U Sulaghju.

U Travu conta 31 fiumiceddi chì sò i so affluenti.




#Article 115: Paglia Orba (157 words)


U Paglia Orba hè un monte di Corsica. A so altitudine hè 2525 metri. U Paglia Orba hà un culore russicciu o malvu. Hè cunsideratu aspessu cum'è a più bella muntagna di Corsica, a righjina di i monti corsi. Hè statu chjamatu dinù u Cervinu corsu. U Paglia Orba hè un pocu isulatu, incù u so vicinu, u Capu Tafunatu (2 335 m) è u so tafone (30 x 12 m). 

U significatu di u nome corsu hè incertu, appostu chì orba significheghja incurvata, ma dinù ceca.

Si ghjunghje in u Paglia Orba per u Niolu. Si parte da u rifugiu di Ciottulu à i Mori. Ma a cullata hè un pocu risicosa. Da a punta, ci hè una vista meravigliosa annantu tutte e punte di l'isula è u mare. In particulare, da u Paglia Orba, ci hè una vista splendida annantu a Punta Minuta (2556 metri), u Monte Cintu (2706 metri) è u golfu di Portu.




#Article 116: Monte Padru (462 words)


U monte Padru (si sente ancu u Padre) hè una vetta muntosa di u massicciu di u monte Cintu, in Corsica. S'inalza à 2390 metri d'altitudine, duminendu e valle di l'Ascu (in Caccia) è di a Tartaghjine (in Ghjunsani).

Situatu annantu à un contraforte di a catena cintrale, à cavallu annantu à e cumune d'Ascu è d'Olmi è Cappella, custituisce u culmine di Ghjunsani è u più alta vetta in a sponda sinistra di a valle d'Ascu.

U monte Padru s'inalza trà a valle di a Tartaghjine è a valle di u fiume Ascu, spicchendu Ghjunsani di a valle d'Ascu. Culminendu à 2390 metri d'altitudine, hè u u più puntu altu d'una piccula serra muntosa custituita da a cima di a Stattoghja, u capu à a Sellula è u monte Padru, fendu fronte à u virsante nordu di u massicciu di u monte Cintu, culmine di a Corsica incù i so 2706 metri.

Parechji cunsidereghjanu u monte Padru cum'è a vetta di a Balagna. Hè difatti a vetta di a regione di Ghjunsani. Vetta emblematica di u nordupunente di l'isula, hè visibile dapoi a cala di Calvi, u massicciu di u Cintu ma ancu dapoi a costa occidentale di Capicorsu o da e muntagne di u centru di l'isula (u monte Ritondu per indettu).

E punte di frecce di l'età di a petra sò state ritruvate à a superficia di a terra annantu à u monte Padru. E punte di frecce sò classificate in duie grande categurie : certe di forma lungarina cum'è in l'isule situate trà l'Italia è a Corsica, sò di tipu talianu ; d'altri più triangulari, incù e dinticature più pronunciate è incù u picciolu megliu propurziunatu sò di forma francese. Omu ne trova simile in e tole di e Causses, di a Lozère è di l'Hérault. Sò punte di frecce di 'ssu tipu chì sò state scuperte annantu à u monte Padru, ma ancu in di i lochi abbastanza prossimi : annantu à u piccu del Santu vicinu à Palasca, sopra à Ochjatana, è vicinu à a bocca di a Battaglia annantu à u territoriu attuale di Piogiula.

Hè abbastanza difficiulmente accessibile tanta dapoi a valle d'Ascu ch'è dapoi u virsante Tartaghjine. U panorama in a punt hè eccezziunale:  abbraccia u litturale di Lisula, parte assai di a Balagna (frà altru u situ di Sant'Antuninu), l'Agriate, a valle di l'Ostriconi, e creste di a Castagniccia, e Penne Rosse vicinissime, l'inseme di a valle d'Ascu è a guasi tutalità di e vette di a catena cintrale sin'à u monte Ritondu passendu in particulare da u monte Grossu, u Paglia Orba, u monte Cintu è u monte Cardu senza sminticà Capicorsu. Una scatula à lettere hè prisenta bè bè in a vetta per quellu chì vole marcà u so passaghju.




#Article 117: Stagnu di Biguglia (434 words)


U stagnu di Chjurlinu o stagnu di Biguglia hè una laguna liturania di a Corsica chì hè situata à u sudu di Bastia, pocu luntanu da l'aeruportu di Puretta. Un curdone lituraniu rinosu a sipara da u mare Tirrenu. 

U stagnu di Chjurlinu hè u più vastu stagnu di l'isula. Hè situatu à 5 kilomitri da Bastia. Si stende annantu à una superficia di 1450 ettari (14,5 km2), incù una lunghezza di 11 km da nordu à sudu è una larghezza massima di 2,5 km. Occupa a maiò parti di a piana di a Marana è un curdone lituraniu largu menu di un chilomitru a sipara mare Tirrenu. Da u sudu à u nordu, vicinu à u lavu si trovanu i cumuni di Lucciana, Borgu, Biguglia è Furiani, induve un breve strettu cullega u stagnu à u mare.

U bassu virsante di u stagnu si trova in una zona di scisti è inundazioni antichi. Riceve l'acque di u Bevincu chì sfocia in u stagnu. L'urigine di u stagnu hè da fà ricullà à l'inundazione ricente di u Golu, escludendu l'isula San Damianu, chì hà a so urigine in inundazione antiche, è u lidu di a Marana cumplittamente di rene ricente.

A laguna hà dui zone di prutizzione Natura 2000: una zona di prutizzione spiciale è un situ d'impurtanza cumunitaria. A vasta estinsione ni face un'aria di vasta impurtanza eculogica di u mare Terraniu par via di a fauna è a flora acquatica è dinù per l'acelli chì ci stanu. U stagnu di Chjurlinu hè dunque un situ eccezziunale per a ricchezza di a fauna è di a flora in u Mediterraniu. Si pò mintuvà per esempiu a presenza di a cuppulata d'Hermann (Testudo hermanni). U stagnu di Chjurlinu hè una di e reserve naturale di Corsica.

Ci vole à mintuvà a ricchezza biologica di u stagnu, cuncernendu piante fanerogame è invirtibrati è pesci (com'è a carpa di Corsica). Sta fauna acquatica permette à un grande numeru d'acelli di nidificà, di vive è di riproduce si nantu à u situ. 

E rive di u stagnu sò di grande impurtanza eculogica. I rose chì si poni truvà di u genaru kosteletzkya (Kosteltzkya pentacarpos), si trovani inoltre ontani è tamaricci. Sta flora, molta cumuna in Corsica, hè moltu più rara in Auropa è in u Mare tarraniu. U lidu di a Marana hà dinù zone di spiaghje è di dune induve cresce a lavanda di mare endemica (Limonium strictisimum).

Sicondu una carta antica, si pò vede trè isule à mezu à u stagnu di Chjurlinu: 

'Ss'articulu pruvene in parte da l'articulu currispundente di a wikipedia in talianu.




#Article 118: Torra di a Parata (312 words)


A torra di A Parata hè una torra di Corsica. Hè situata annantu à a cumuna d'Aiacciu. U prubitariu era prima u Ministeru di a guerra, ma a so prubità fù trasferrita dopu à a cità d'Aiacciu, dopu à un'urdinanza di u Rè di Francia Louis-Philippe di l'ottu marzu 1838. A forma di a torra hè ronda. Hè alta 12 metri è u so diamitru misura 7,30 metri.

A torra di A Parata hè una di i più torri cunnisciuti di l'isula postu ch'hè vicinu à Aiacciu è l'Isuli Sanguinari, un locu mori friquintatu da i turisti, è chì ci si pò ghjugna faciuli.

Hè un fattu stranu ch'eddi ci fussini dui torri cusì vicini: una in cima di a Punta di A Parata è quidd'altra annantu à l'isulottu di Mezu Mari. Ma ùn sò micca stati custruiti à listessa ebbica, postu chì quidda di l'isulottu di Mezu Mari hè stata eretta in circa 1550 quandu quidda di a Punta di A Parata hè stata custruita più dopu, in 1608.

A torra hè situata à 14 kilomitri di u centru d'Aiacciu. Da Aiacciu, si piglia a dirizzioni di l'Isuli Sanguinari, annantu à u stradonu dipartimentali D111. Si ghjugni in a Punta di A Parata. Si cuntinueghja drittu è si codda pà u stradeddu, cù i so ricciati è i scalinati in diurita nera, è si ghjugni insin'à a torra, in cima, in deci minuti. Da a torra, ci hè una vista magnifica annantu à l'Isuli Sanguinari è u golfu d'Aiacciu. U spittaculu annantu à l'Isuli Sanguinari hè splendidu à u tramontu di u soli.

A torra di A Parata hè stata custruita da Dumenicu d’Urnanu è Girolamo da Levante in 1608. Era chjamata tandu a Torra di a Sanguinara di Terra, in cuntrastu incù a Torra di a Sanguinara di Mari (ancu chjamata a Torra Castellucciu), custruita annantu à l'isula Mezu Mari.




#Article 119: Torra di Capu di Muru (292 words)


A torra di Capu di Muru hè una torra ghjenuvesa di Corsica. Facia parti di u sistemu di torri urganizati par a difesa di a Corsica è custruiti, in seguitu à a dumanda di a populazioni, par pruteghja l'isula da i pirati. Quandu ci era u priculu, i turrighjani avvirtiani l'abitanti, à sonu di culombu o intacchendu u focu in a parti più subrana di a torra. Da a torra di Capu di Muru, si vedini a torra di A Castagna, a torra di Capu Neru, a torra di A Parata è a torra di Castidducciu.

A torra di Capu di Muru hè situata annantu à a cumuna di Coti è Chjavari. U prubitariu è a Cullettività tarrituriali di Corsica. Hè scritta com'è munimentu storicu dapoi u 1954.

A torra di Capu di Fenu hè stata custruita da u 1597 à u 1598. L'architettu era Britio Tramallo.

A torra hè tonda, circundata di piumbatoghji in a parti supiriori. Hè alta quindici metri. Hè cumposta, com'è a maiò parti di i torri ghjinuvesi di Corsica, di dui piani è di una tarrazza. U prima pianu cumporta un cistarra chì ghjov da racoglia l'acqui piuvani. U sicondu pianu hè u spaziu chì era risirvatu à i vardiani di a torra. Ci hè infini una scala interna chì parmetti di righjunghja a tarrazza di a torra, circundata da numarosi piumbatoghji.

Partendu da Aiacciu, si và versu Purtichju è si piglia i stradona N196, D55 è D155 par andà in Acqua Doria. À l'uscita di u paesi, si piglia a dirizzioni di Capu di Muru. À quandu compia a strada, ci voli à andà à pedi. Si suvita dopu u stradeddu insin'à a torra.
Da a torra, si vedini i golfi d'Aiacciu è di u Vallincu.




#Article 120: Torra di Capu Neru (106 words)


A torra di Capu Neru hè una torra di Corsica. Facia parti di u sistemu di torri urganizati par a difesa di a Corsica è custruiti, in seguitu à a dumanda di a populazioni, par pruteghja l'isula da i pirati. Quandu ci era u priculu, i turrighjani avvirtiani l'abitanti, à sonu di culombu o intacchendu u focu in a parti più subrana di a torra.

A torra di Capu Neru hè situata annantu à a cumuna di Coti è Chjavari.

A torra hè tonda, circundata di una rangata di piumbatoghji in a parti subrana.

Da a torra, si vedini i golfi d'Aiacciu è di u Vallincu.




#Article 121: Torra d'Elbu (248 words)


A Torra d'Elbu hè una torra di Corsica chì face parte d'un inseme di torre di u dispusitivu di difesa messu in piazza da i Genuvesi, trà u 1605 è u 1611, chì à quell'epica, tutte e coste di l'isula eranu abbuttate da i Barbareschi, in particulare quelli di u litturale di Corsica di punente. Hè situata annantu à a cumuna d'Osani.

In i tempi, a torra d'Elbu era chjamata Torra d'Imbutu.

'Ssa torra è quella vicinante, a torra di Gargalu, si trovanu isulate da l'abitazione. Ci vole à sapè ch'è i Genuvesi avianu fattu evacuà tutte e pupulazione, dapoi Calvi sin'à Aiacciu, eccetuatu qualchì rara piazza furtificata cum'è Girulata è Portu (o Portu di Sia). 

A torra d'Elbu chì dumineghja a marina eponima, à livante di a penisula di Scandula, si trova in u fondu di a cala d'Elbu. Hè situata fora di a Riserva naturale di Scandula, ma in u situ dettu Scandula di u Cunsirvatoriu di u litturale, à cavallu annantu à e cumune d'Osani è Galeria.

L'edificazione di 'ssi torre avia principiatu versu a mità di u seculu XVI, à i conti di e cumunità è pieve, è servianu à l'agguattadori per signalà, per via di fochi, l'approcciu di i battelli di a flotta ottumana.

A forma di a torra hè ronda.

L'accessu à a torra d'Elbu si face da u tracone di Canalette (si termineghja à a piccula spiaghja di a marina d'Elbu) da induve parte un picculu stradellu di circa 500 metri.




#Article 122: Torra d'Erbalunga (203 words)


A torra d'Erbalunga hè una torra di Corsica. Si trova annantu à a cumuna di Brandu. A torra d'Erbalunga hè situata à l'estremità d'un picculu pinzu davanti à a marina d'Erbalunga.

Hè stata edificata à u seculu XVI. À tempi antichi, vene à dì à i seculi XVI, XII è XVIII, a torra dipendia di l'abitanti di e cumune di a cumunità di Brandu, cum'è a torra di Lavasina o a torra di Sagru à u nordu. Durenti a guerra trà Genuva è a Francia, da 1550 à 1560, ci eranu à spessu e battaglie in i circondi d'Erbalunga. I signori d'Erbalunga eranu favurevuli à Genua, invece quelli di Brandu eranu in favore di a Francia. Hè accadutu cusì chì a torra ricevissi 77 cannunate tirate da e truppe francese è turche, chì anu dannificatu tandu a torra d'Erbalunga, chì era tenuta à l'epica da Alessandro Gentile.

A torra d'Erbalunga hè classata cum'è munimentu storicu. Hè scritta à l'inventariu di i munimenti storichi dipoi u 24 ghjennaghju di u 1995. Hè a Cullettività Territuriale di Corsica chì s'accapa di a gestione di a torra d'Erbalunga, dopu à u trasferrimentu chì hè statu fattu da u dicretu 2003-1111 di u 18 di nuvembre 2003.




#Article 123: Torra di Giraglia (439 words)


A torra di a Giraglia hè una torra genuvese di Corsica, situata annantu à l'isulottu di a Giraglia, annantu à a cumuna d'Ersa. L'isulottu di a Giraglia, hè longu 800 metri è largu 50 metri. Hè situatu à 2,5 kilomitri di e coste di u Capicorsu. A torra si trova in a punta di l'isula, davanti à u fanale.

Una torra genuvese ci fubbe architettata à u seculu XVI. Da 1573, un torra à a Giraglia hè listata frà e torre litturale à custruisce da Genuva per difende a Corsica. A decisione di custruzzione hè finalmente pigliata in 1582 da u signore capicursinu Don Cristofaro Tagliacarne è u guvernadore genuvese Stefanu Passano, incù l'accordu di a pupulazione. U 6 uttrove di u 1583, l'accordu di custruzzione hè validatu da l'Offiziu di Custruzzione di e Torre, incù lugliu di u 1584 cum'è data iniziale di cumpiimentu privistu.

I travagli smarranu sottu à a direzzione di l'architettu Dumenicu Pelo. Eppuru, i prublemi lugistichi ligati à u fattu di custruisce annantu à unu isulottu ritardanu u cantieru. In una lettera di u 29 lugliu di u 1584, Don Tagliacarne informa u nuvellu guvernadore genuvese, Cattaneo di Marini, di e difficultà di trasportu di u nutrimentu è di u materiale da Bastia à a Giraglia, ***affinch'è riclamà di i ***cumporti supplementarii. Ma u guvernadore addirizza à u Senatu di Genuva una lettera designendu Bartolomeo di Sarzana cum'è futuru capu di u torra.

Malgradu i prublemi d'appruvvisiunamentu, a siconda volta di l'edifiziu hè ultimata u 16 nuvembre di u 1584 è a torra hè guasi compia  u 10 dicembre. U ***surintendant Don Tagliacarne manda l'avvisu di fine di travagli à u guvernadore à a fine dicembre di u 1584. Hà spesu tandu 9311 lire per a custruzzione, somma chì li hè rimbursata, in seguitu à a so assignazione di l'agenti di u Tisoru u 6 frivaghju di u 1585. U prilevamentu d'un drittu d'armeghju deve permette di ***recouvrer 'ssi soldi.

Da u seculu XVI à u seculu XVIII, a guarnigione di a torra hè cumposta d'un capu, di trè suldati chì almenu unu hè bumbardieru, è d'un omu incaricatu di u ***ravitaillement è di u trasportu in barca sin'à a Corsica. U persunale hè capicursinu o bastiacciu. Parechji capi s'imponenu in dinastia, cum'è i Di Urbanis, à parte di u 1720.

A torra hè un edifiziu in petra di forma quatrata, chì cumporta parechji piani. A torra hè oghje pruprietà di u Cunsirvatoriu di u Litturale in bonu statu di cunsirvazione. Annantu à trè livelli, cum'è tutte e torre genuvese litturale, a torra hè incimata d'una terrazza circundata di merli è fianchighjata d'una guardiola.




#Article 124: Torra di l'Isuledda (156 words)


A torra di l'Isuledda (o Torra di l'Isulella) hè una torra di Corsica. Hè ancu chjamata a Torra di i Setti Navi, apposta ch'edda hè situata accantu à a Punta di i Setti Navi. A torra hè stata custruita in 1608.

A torra hè situata annantu à a cumuna di Pitrusedda.  U prubitariu di u situ hè a cumuna di Pitrusedda.

Par andà ci à parta d'Aiacciu, ci voli à piglià u stradonu naziunali N196 in dirizzioni di Purtichju. Ghjuntu à l'altezza di Pisciatedda, ci voli à piglià à dritta versu Purtichju. Dopu, passatu Purticchju, ci voli à andà à dritta versu l'Isuledda. Ci voli à piglià dinò à manca par andà versu a Torra di l'Isuledda. Si ghjugni dopu davanti à una stretta. Cuddendu à pedi pa issa stretta, si ghjugni à a torra in deci minuti.

A Torra di l'isuledda hè scritta annantu à  l'invintariu di i munumenti storichi dipoi u 4  aostu 1992.




#Article 125: Torra di Nonza (178 words)


A torra di Nonza hè una torra di Corsica.

Inde l'annu 1757, Nunza si rallegia à Pasquale Paoli. Mentre a guerra contra a Francia, Nunza era un locu strategicu di l'armata paolina ind'u Capicorsu. U paese fu bombardatu da u mare mentre a ghjurnata sana di u 24 d'aostu 1768 pè asicurà a marchja di e tre colonne d'infanteria di u generale francese Grandmaison. I 1200 suldati francesi funu prigiunati e troppe corse, à u nordu i u paese. Ma u commandante corsu Ghjacumu Casella firmava ind'a torra. Gridendu cumandi, è incu un sistemu di curdelle ligate à i fucili pè tirà da parechji loci in stessu tempu, facia credè à i francesi à una forta resistenza. Solu accitava a redizzione cu l'onori militari è u dirittu di portà l'arme cu ellu à l'atre troppe paoliste. A legenda dice chi videndu Casella sorte solu di a torra cu e crochje, Grandmaison dimandava induv'era a troppa, è chi u vechju suldatu rispondia : Eccu a troppa, so eiu! Fu cundottu cu l'onore ind'u Nebbiu, accant'à Paoli, da Grandmaison stessu.




#Article 126: Torra di Roccapina (331 words)


A turra di Roccapina (o Torra di Roccapina) hè una turra di Corsica, di u seculu XVII. Hè una turra ghjinuvesa, situata annantu à a cumuna di Sartè, à un'altezza di 134 metri. Faci parti d'un insemu di turri di u dispusitivu di difesa missu in piazza da i Ghjinuvesi, trà u 1605 è u 1611, chì à quidd'ebbica, tutti i costi di l'isula erani abbuttati da i Barbareschi, in particulari quiddi di u litturali di a Corsica di punenti.

Accantu à a turra, ci si trova un munimentu naturali di Corsica: u Lionu di Roccapina. 

Da a turra, ci hè a vista annantu a piaghja d'Arbaghju, annantu à l'Omu di Cagna, annantu à I Monachi è annantu à a Turra d'Ulmetu.

L'edificazioni di a turra di Roccapina fù prugittata in un ducumentu di 1573, chì discrivi u prugramma di l'ultima fitta di custruzzioni di i turri di u litturali. Quidda di Roccapina hè stata custruita in circa 1610-1612, da Giovanni de Cauro, chì custruì dinò a turra di Sinetosa. A turra era vardata da un capu è dui suldati pagati da u Tinenti di Sartè. Ma a turra ùn fù più vardata à u principiu di u seculu XVIII.

'Ssa turra circulari s'inalza annantu à trè liveddi tradiziunali : basamentu cecu, pianu partusgiatu incù una porta, è tarrazza. I piumbatoghji di a curona sò rimpiazzati da di i brittischi. À l'internu, a pezza di u prima pianu hè cuparta d'una cupula. Unu pozzu fala in a cistarra. Annantu à a tarrazza, a varghjola di scali hè sparita. Ci sò parichji archeri, ma a volta hè aparta, à u liveddu di u sicondu pianu.

A turra di Roccapina hè classata com'è munimentu storicu dipoi 1994. 

Annantu à u stradonu d'Aiacciu à Sartè, si pidda a strada chì và in Roccapina, insin'à à piaghja. À quandu ghjuntu à a piaghja, ci hè un grossu chjapponu. Da quì, ci hè un stradeddu chì codda insinamenti à a turra, in circa una meza ora.




#Article 127: Torra di Sagone (244 words)


A torra di Savona hè una torra di Corsica. Hè situata annantu à a cumuna di Vicu. 'Ssa torra d'agguattu litturali hè situata à punenti di a cala di Savona. A torra ùn hè micca in bonu statu di cunsirvazioni, chì hè in parti arruvinata. Hè classata com'è munimentu storicu.

A torra ghjenuvesa di Savona hè stata custruita à u principiu di u seculu XVII, à listessa epica ch'è i torri d'Omigna, Orchinu, Carghjesi è Capu Rossu. Faci parti di l'insemu di torri custruiti à l'ebbica longu i costi di Corsica da i ghjenuvesi, chì a Corsica era tandu sottu à a so duminazioni, par pruteghja l'abitanti da l'incursioni di i pirati barbareschi, chì abbuttavani tandu i casi è i paesi è rapìani la ghjenti.  

U 21 aprili 1763, a torra di Sagona chì strapiomba a cala di Savona, vardata da i Ghjinuvesi par pruteghja u trasportu di legnu di a furesta d'Aitona, hè attaccata da i Corsi. Dopu à un prima faddimentu, 'ssa mossa hè incurunata di successu calchì ghjornu dopu.

U 1a maghju 1811, un gruppu di navi di guerra inglesi attacca i trè navi francesi posti in u fondu di a cala di Sagona. L'artigliaria hè stallata annantu à a piattaforma suprana di a torra è una battaria hè custruita à u so pedi. Dopu menu di dui ori di cumbattu, i spararii inglesi hani raghjoni di a risistenza francesa. A torra hà subitu calchì disguastu par via di 'ssa battaglia.




#Article 128: Isula Cerbicale (188 words)


L' isuli Ciarbicali (o Isule Cerbicale) sò un arcipelagu di Corsica.  Sò situati in u mar' Tirrenu, in u Pumonti di a Corsica, annantu à u tarritoriu di a cumuna di Portivechju, à a larga di a Punta Ciarbicali. Facini parti dapoi 1999 di a Riserva 'lli Bucchi di Bonifaziu.

Situati trà 1700 è 2300 metri da a costa, si cumponini, da u nordu à u sudu, di :

Ci s'aghjunghjini dinò dui isulotti rucciosi più alluntanati :

Tutti sò di piccula tadda (ma a più maiò, Piana, hè lunga 700 metri) è pochi alti : rispittivamenti 34, 35 è 29 metri par Furana, Piana è Pitricaghjosa, 5 metri par Maestru Maria.

L'isuli, granitichi, sò cuparti à una machja abbastanza pagna, chì pò aghjunghja 2 à 3 metri d'altezza annantu à l'isuli di Piana è Furana. L'Isula di Maestru Maria si prisenta cù un tarrenu rinosu cupartu à pianti arbacei è à pancrazii.

Par prisirvà a ricchezza di a fauna aviaria è sottumarina, hè stata criata in u 1981 a Riserva naturali di l'isuli Ciarbicali. Hè l'Uffiziu di l'Ambienti di Corsica chì hè incaricatu di a so gistioni.




#Article 129: Isuli Lavezzi (513 words)


Lisuli Lavezzi sò un arcipelagu di Corsica, fattu d'isulotti è di scoddi granitichi. Hè situatu à 10 chilomitri à u sudestu di Bonifaziu.

L'arcipelagu di i Lavezzi, d'una superficia emersa di circa 200 ettari è d'un'altitudina massima di 39 metri, hè situatu in i bucchi di Bonifaziu. Hè unu di i posti i più priculosu di u Mari Tarraniu par a navigazioni, par via di i scoddi chì sò numarosi in un strittonu di poca larghezza parcorsa da forti currenti, venti putenti è friquenti marighjati.

L'arcipelagu cumprendi, da u nordu à u sudu, i siguenti isulotti :

Sò stati scuparti in l'isuli Lavezzi i tracci umani datendu di l'ebbica preistorica, in particulari parichji sapari ricuddendu à u Niuliticu. I vistighi d'un portu rumanu è d'una cappedda di u seculu VII sò stati dinò ritruvati. 

L'isuli Lavezzi funi in u 1855 u tiatru di u naufraghju di a fregata A Sémillante. Quiddu fù unu di i più grevi in perditi umani in a storia di a marina francesa. Quandu a fregata chittò u portu di Tulò, u 14 frivaghju di u 1855, ci era à bordu 380 marinari è 393 suldati in partenza par a guerra di Crimea. Hè in i circondi di i bucchi di Bonifaziu ch'è a navi di guerra fù piddata in una timpesta trimenti. Sciappata annantu à unu scoddu, affundò in a notti di u 15 à u 16 frivaghju. Tuttu l'equipaghju, ma dinò tutti i fantaccini, perìni in 'ssa tragedia.

Solu 560 corpi funi vultati annantu à i costi da i currenti. L'affundati riposani in dui cimiterii marini di l'isula Lavezzu. Un altari l'hè dinò didicatu.

U 18 austu di u 1978, à trè ori di mattina, in u trattu di mari chì sipara l'Isula di Cavaddu da l'isula Lavezzu, Vittoriu Emanuele di Savoia si rendi prutagunistu d'una tragedia: u principi, suttu l'effettu di l'alcollu, hè annantu à u yacht di u miliardariu Nicky Pende.

Hà in manu una carabina Winchester M1 par a caccia à l'elefanti incù 31 baddi in u carcadori. Par spavintà à Pende, Vittoriu Emanuele spara dui colpi in a dirizzioni di u miliardariu. Daretu, à poca distanza, in a cabina d'una barca ancurata, stà durmindu Dirk Geerd Hamer, studianti tedescu di 19 anni, fiddolu di Ryke Geerd Hamer (medicu è tiolugu tedescu, fundatori di a nova medicina germanica).

Unu di i colpa sparati tocca u ghjovanu à una coscia dopu à avè trapassatu a fiancata di a barca, è u ghjuvanottu si ni murarà dopu à una agunia di 111 ghjorna mentri u mesi di dicembri succissivu. A battaglia legali trà i dui famiddi finisci in u 1991. A curti francesa assolvi Vittoriu Emanuele da l'accusi d'umicidiu è d'omissione di succorsu, ma u cundanna à sei mesa attimpati par portu abusivu d'arma da focu.

L'isuli Lavezzi sò stati istituiti in Riserva naturali à parta di u 1982.
Dapoi 1999, facini parti di a Riserva naturali di i Bucchi di Bonifaziu è sarani intigrati in u futuru Parcu Marinu Internaziunali Corsu-Sardu.

Eppuri, l'isula Cavaddu, chì hè abitata, hè sempri firmata fora di l'ariali di riserva.
 




#Article 130: Isula Cavaddu (536 words)


L' isula di Cavaddu (o Isula di Cavallu) hè un'isula di l'arcipelagu di i Lavezzi in Corsica. D'una superficia di 120 ettari, hè a più grandi isula di l'arcipelagu è a sola abitata.

L'isula di Cavaddu faci parti di l'arcipelagu di l'Isuli Lavezzi, in i bucchi di Bonifaziu (u strittonu trà a Corsica è a Sardegna). Hè situata à 2.3 km di a costa, à livanti di u capu Spironu è di u portu di Piantaredda, annantu à u tarritoriu di a cumuna di Bonifaziu. Hè l'ariali d'abitazioni u più suttanu di Corsica.

À u Paleuliticu, à l'ebbica di l'ultima ghjaciazioni, u liveddu di u mari era infiriori di 100 m riguardu à u liveddu attuali. L'isuli Cavaddu, Lavezzu è Ratinu erani tandu emersi è furmaiani unu passaghju à siccu trà a Corsica è a Sardegna. À u Niuliticu, 'ssi trè isuli furmaiani sempri un'isula sola, distanti di a costa d'una cintunara di metri. Hè prubabili ch'è 'ssu locu fussi statu d'una grandi impurtanza par a circulazioni trà Corsica è Sardegna mentri a Preistoria.

I sapari datendu di l'ebbica preistorica sò stati scuparti annantu à l'isula di Cavaddu.

'Ss'isula, è ancu l'isulottu aghjacenti di San Bainzu, fù sfruttata da i Rumani intornu di u seculu II.

Sinu à u seculu XIX, i tistimunianzi raportani ch'è i tracci di 'ssu sfruttamentu erani sempri parfittamenti visibuli, in ottimu statu di cunsirvazioni. Ma a ripiddata pruvisoria di l'estrazioni di granitu in u 1872 par edificà u fanali di i Lavezzi caghjunò a distruzzioni di a maiò parti di i vistighi rumani.

Di 'ssi vistighi, sola una culonna di petra firmò intatta è fù traspurtata in Bonifaziu di nuvembri 1932 par ghjuvà da munimentu cummemurativu. À i ghjorna d'oghji, i tracci di taddera in a rocca sò sempri apparenti annantu à l'isulottu di San Bainzu.

U situ di l'anziana cava hè iscrittu dapoi 1992 à u titulu di i munimenti storichi.

Dopu à a partenza di i Rumani, l'isula fù abbandunata sinu à u 1800, data à a quali un pastori vinì à stà ci solu incù a so mandria.

Dapoi u 1970, lussuosi risidenzi sicundarii si ci sò custruiti, à tempu cù un picculu aerudromu, unu portu è una cala.

A furtuna o a nuturietà di parichji prubitarii di villi annantu à l'isula ani cuntribuitu à dà à Cavaddu u so sopranomu d' isula di i miliardarii.

Eppuri, a custruzzioni d'abitazioni novi hè bluccata dipoi parichji anni da l'auturità à a seguita di prublemi di sanificazioni, è si poni truvà unu pocu dignalocu annantu à l'isula i cantieri à l'abbandonu.

Si trova annantu à a piaghja calchì magazenu, calchì risturanti è un albergu.

A maiò parti di l'isula hè custituita di prubità privati. 

Una navicedda rigulari parmetti di righjunghja à Cavaddu dapoi l'imbarcatoghju di Piantaredda in circa 15 minuti.

L'isula di Cavaddu è l'isulottu di San Bainzu ùn sò micca stati resi à a cumuna di Bonifaziu in u 1981. 'Ssa parti di l'arcipelagu hè dunqua esclusa di a riserva naturali di l'isuli Lavezzi è di a riserva naturali di i Bucchi di Bonifaziu.

I vitturi ùn essendu micca auturizati annantu à l'isula, ùn ci si trova ch'è picculi veiculi elettrichi (simili à i vitturini di golfu o bicicletti).




#Article 131: Stantara di Buccentone (134 words)


A stantara di Buccentone hè una stantara di Corsica. Hè situata annantu à a cumuna di Pieve.
A so discrizzione scentifica hè stata fatta per a prima volta in u 1956. Hè stata truvata in a direzzione di a bocca di Tenda, à un'altezza di 1000 metri. Annantu à 'ssa cumuna di Pieve, ci so dui altre stantare: quella di Murellu è quelle di Murtola. Avale, 'sse trè stantare si trovanu inseme in paese, davantu à a chjesa. 

L'aspettu generale di a stantara di Buccentone hè quellu di e stantare di u Nebbiu. Difatti, a stantara di Buccentone s'assumglia à quella di Capu Castincu. U visu hà una forma ovale è impurtanta. Annantu à a stantara, u visu ùn si vedi più tantu, ma si ponu distingue i sopracigli, u nasu è u bavellu.




#Article 132: Frati è a Sora (338 words)


U Frati è a Sora (o u Frate è a Sora) sò un paghju di stantari di Corsica. Sò stati discritti pà a prima volta da Mérimée in 1836. Si trovani accantu u stradonu naziunali N196, trà Prupià è Sartè, in Ghjumenta Russa, à 5 chilomitri da Sartè. Sicondu Mérimée, u locu era chjamata I Stantari, à l'ebbica.

Ci hè dinò una lighjenda assuciata incù u Frati è a Sora: a lighjenda di u Frati è a Sora. Dici a lighjenda chì u Frati è a Sora erani un omu è una donna chì s'erani ingaghjati prima in a rilighjoni. Ma hè successu chì a Sora è stata sidutta da u Frati è ch'iddi sò scappati insemu. Tandu, sient'è a lighjenda, sò stati puniti da u Distinu è sò stati pitrificati. Hè cussì chì sò firmati stantari.

U Frati è a Sora sò dui stantari chì sò stati discritti da Prosperu Mérimée, in i so Noti d'un viaghju in Corsica, publicatu in 1840. In a sizioni intitulata Stantari di u Rizzanesu, Mérimée discrivi a so visita di u Frati è a Sora: Dui altri stantari, ma ritti, si vedini à circa una lega di Sartè, annantu à a riva manca di u Rizzanesu è à u cantu di a strada di Prupià. U locu si chjama I Stantari. I dui cantona sò inchjinati, unu versu quidd'altru. U più maiori, altu trè metri, hè un pocu più largu in fondu cà in testa, a quali par appuntu m'hè parsa sciappata par via di un accidenti. Hè à pocu pressu quatratu, u latu misurendu circa 0,85 m. Quidd'altra stantara, grossa listessa, un dipassa micca 1,60 m. Sò alluntanati da 0,50 m. Trà i dui cantona ritti, ci n'hè un terzu, chì hè guasi più maiori cà i dui pricidenti, ma sdragatu in terra. Pò ancu essa un frammentu di una di i dui Stantari.

U Frati è A Sora sò mintuvati calchì volta in a cultura corsa. Par asempiu in a canzona U Frati è A Sora di Svegliu d'Isula:




#Article 133: Gruppi corsi (101 words)


Parechji gruppi sò stati creati à partesi di l'anni 70 e u riacquistu. St'attori culturali sò dinù militanti attempu culturali ma dinù pulitichi. I primi sò Canta u populu corsu, I Chjami Aghjalesi, ecc. In l'anni 80 unepochi di bastiacci creanu un gruppu, l'Arcusgi chì cerca à purtà un messaghju di speranza à tutti i populi chì cunnoscenu listessa situazione che quella di a Corsica.

A cantu a sti gruppi, s'hè svillupata a ricerca musicale nant'u cantu nustrale. Se ha cuntribuitu a u riacquistu, ghjera menu pulitizata.
A a seguita, uni pochi gruppi di stu muvimentu :

Lista di Gruppi Corsi




#Article 134: Arcusgi (169 words)


L' Arcusgi hè un gruppu di cantu in lingua corsa.

U gruppu l'Arcusgi hè natu in l'annu 1984 da qualch'amichi passiunati di cantu. Anu sceltu u nome l'Arcusgi in memoria di l'arme ch'avìanu e milizie di Pasquale Paoli per difende a nazione corsa.

Dapoi a so creazione, l'Arcusgi militeghja per difende a lingua è a cultura corsa è dinò i diritti di tutti i populi chì lottanu per a so emancipazione. L'Arcusgi si difinisce da par ellu cum'è un gruppu puliticu-culturale.

Parechji cantadori è musicanti sò stati à fiancu à l'Arcusgi, certi menu d'un mese è d'altri assai di più tempu.

L'Arcusgi hà principiatu cù una ghitarra è cinque cantadori.

Oghje per u giru 2004, 6 musicanti è 7 cantadori circanu à purtà u missaghju in tutti lochi di a Corsica è d'altrò, in li paisoli cum'in cità.

Giru in Paese Bascu da u  21 a u 26 di ghjunghju  : 

BEHOBIE / HASPARREN/ DONIBANE GARAZI

Giru isulanu : 
 

D'altre serate so in ballù è aspettemu e cunfirmazione .... 




#Article 135: Chjami Aghjalesi (247 words)


I Chjami Aghjalesi hè un gruppu di cantu di Corsica. U gruppu hè statu creatu in u 1977 da parechji liceani.

I Chjami Aghjalesi, gruppu di musica corsa,hè statu creatu in u 1977 da liceani è studienti chì stavanu tutti à l'epica in lu quartieru San Ghjiseppu in Bastia. U nome di u gruppu l'hà datu u sgiò Antoine Amadei u prufessore di storia è giugrafia in San Ghjisè cullegiu di i sgaiuffi Bastiacci. A funetica di u nome di u gruppu hè |tjami adjalɛzi|, face rifarenza à u travagliu di tribbiere, d'operate è di u granu in l'aghje, à u pricipiu c'era Alain Nicoli (oghje smaritu), Mai Pesce, Saveriu Luciani, Camellu Albertini, Patriziu Croce, Petru Fondacci, Tonì Pesce è Francescu Pesce. Esce di maghju 1979 u so primu dischettu Nant'à u solcu di a Storia (Dans le sillon de l'Histoire), testimuneghja d'una vuluntà forte da sti giovani cantadori di perpetuà a memoria di e tradizione isulane è participà cusì à u riacquistu culturale principiatu in l'annate settanta in Corsica da intellettuali è militanti culturali. À partesi da l'annate 1980 u gruppu s'impone cume u porta bandiera di e rivendicazione identiarie corse.Porta d'altronde u messagiu di a Corsica al di là di l'isule, in l'Europa sana. In 1986 face digià a sperienza di creazione di a so casa d'edizione è di pruduzzione  Casa aperta cù l'arregistramentu di u dischettu  U mio cantu  realizatu in Sardegna, natu di a vuluntà di sparghje u scambiu culturale in lu Mareterraniu.




#Article 136: Laretu d'Attallà (228 words)


Laretu di Tallà hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana.

 

 

Uni pochi di tupunimi di Laretu sò:

A Bucca d'Arghja Vecchja, A Caraminuticcia, A Chjusa, A Filicaghja di U Frassu, A Foci, A Funtana d'Arghja Vecchja, A Funtana di A Murcigona, A Funtana di A Piuvanaccia, A Funtana di I Purcileddi, A Funtana di L'Ochji Biancu, A Funtana di Santonu, A Funtana di Zilavu, A Matalena, A Punta di Càrruli, A Punta di U Zibbu, A Teghja Liscia, A Teghja Niedda, A Tighjaccia, A Tighjaccia Suprana, A Tighjaccia Suttana, A Vadina di L'Ochji Biancu, A Vadina di Sarchjatu, A Vigna Suttana, A Vignola, Arbaghjolu, Arghja di Preti, Arghja Vecchja, Caldi, Cinnaronu, Coddipianu, Ghjacumoni, Ghjuvan'Filici, I Chjuseddi, I Chjustreddi, I Funtaneddi, I Ghjerbi, I Peda Russi, I Piancona, I Sappareddi, I Vittriccioli, L'Arbitronu, L'Ochji di I Chjuseddi, L'Ochji di Scrìzzula, L'Ortu di i Fichi, L'Ortu di i Prugni, L'Ortu di Sarchjatu, L'Ortu di U Fossu, Pacciaredda, Piccionu, Santonu, Sarchjatu, U Bughjonu, U Canali, U Canali Metti in Fiumu, U Chjosu di Mezu, U Frassu Supranu, U Frassu Suttanu, U Furconu Carraghju, U Lavu di I Chjustreddi, U Lavu di u Mònacu, U Maratu, U Pianu di Levu, U Ponti di Piumbatu, U Rizzanesu, U Taddu di A Razza, U Vangonu, Ulmàghjina, Zippè

Accadi chì Laretu fussi mintuvatu in a litteratura è a culture corsa. Par asempiu:




#Article 137: Lucca (232 words)


Lucca hè una cumuna è una cità taliana, capilocu di a pruvincia omonima in Toscana.

Antraccoli, Aquileia, Arancio, Arliano, Arsina, Balbano, Cappella, Carignano, Castagnori, Castiglioncello, Cerasomma, Chiatri, Ciciana, Deccio di Brancoli, Fagnano, Farneta, Gattaiola, Gignano di Brancoli, Maggiano, Massa Pisana, Mastiano, Meati, Monte San Quirico, Montuolo, Mutigliano, Mugnano, Nave, Nozzano, Nozzano San Pietro, Nozzano Vecchia, Ombreglio di Brancoli, Palmata, Piaggione, Piazza di Brancoli, Piazzano, Picciorana, Pieve di Brancoli, Pieve Santo Stefano, Ponte a Moriano, Ponte del Giglio, Ponte San Pietro, Pontetetto, Saltocchio, San Cassiano a Vico, San Cassano di Moriano, San Concordio di Moriano, San Donato, San Filippo, San Gemegnano, San Giusto di Brancoli, San Lorenzo a Vaccoli, San Lorenzo di Moriano, San Macario in Monte, San Macario in Piano, San Michele di Moriano, San Michele in Escheto, San Pancazio, San Pietro a Vico, San Quirico in Moriano, San Vito, Sant'Alessio, Sant'Angelo in Campo, Sant'Ilario di Brancoli, Santa Maria a Colle, Santa Maria del Giudice, Santissima Annunziata, Santo Stefano di Moriano, Sesto di Moriano, Sorbano del Giudice, Sorbano del Vescovo, Stabbiano, Tempagnano di Lunata, Torre, Torre alla Maddalena, Torre Alta, Tramonte, Tramonte di Brancoli, Vallebuia, Vecoli, Vicopelago, Vinchiana.

Borgo a Mozzano, Camaiore, Capannori, Massarosa, Pescaglia, San Giuliano Terme (PI), Vecchiano (PI).

Isse parolle chì cuncernanu Lucca eranu sprezzante tempi fà perchè i Lucchesi venianu in Corsica à travaglià à a ghjurnata. In seguita per estensione funu rapurtate à u cuntinente sanu (l'Italia):




#Article 138: Venera (1405 words)


Venera (o Venere) hè a siconda pianeta di u Sistemu sulariu in ordini di distanza da u Soli incù un' orbita guasi circulari chì a porta à compia una rivuluzioni in 224,7 ghjorni terrestri. Piglia u nomu di a dea rumana di l'amori è di a biddezza è u so simbulu astrunomicu hè a ripprisintazioni stilizata di a mani di Venera chì teni un spichju (; Unicode: ♀).

Hè l'ughjettu naturali più luminosu in u celi nutturnu, dopu a Luna, incù una magnitudina apparenti di -4,6, è par 'ssu mutivu hè cunnisciuta dipoi l'antichità. Venera righjunghji a so massima brillantezza pocu prima di l'alba o pocu dopu u tramontu è par sta raghjoni hè spessu stata chjamatu da populi antichi a Stedda Matttutina o a Stedda Visparina, finu à quandu Pitagora idantificò in Venera u rispunsevuli di i dui apparizioni, quidda di a matina è quidda di a sera.

Classificatu com'è un pianeta terrestra, calchì volti hè difinita com'è a pianeta coppiu di a Terra postu ch'è i dui astri sò assà simili par quantu riguarda diminsioni è massa. Eppuri, hè statu dimustratu chì par altri aspetti hè piuttostu diffarenti da a noscia pianeta. A so atmusfera hè custituita principalamenti da anidridi carbonica è hè moltu più densa di quidda terrestra, incù una prissioni in superficia uguali à 92 atmusferi. A dinsità è a cumpusizioni di l'atmusfera creani un impunenti effettu serra nantu à a so superficia, chì ni faci a pianeta più calda di u sistemu sulariu.

Venera hè circundata da un spessu stratu di nivuli altamenti riflittenti, cumposti principalamenti di acitu sulfuricu, chì impidiscini a visioni in luci visibuli di a superficia da u spaziu.
A pianeta ùn hè micca dutata di satelliti o aneddi è hà un campu magneticu debuli, rispettu à quiddu terrestru.

Apposta ch'è a pianeta si trova vicinu à u Soli pò essa vista di solitu sultantu par pochi ori è in a vicinanza di u Soli: duranti u ghjornu a luminusità sularia a rendi difficiulamenti visibuli. Hè inveci molta luccicanti subitu dopu u tramontu nantu à l'orizonti à punenti oppuri pocu prima di l'alba (Lucifaru) versu livanti, di manera cumpatibuli incù a so pusizioni.
Hà l'aspettu di una stedda lucentissima di culori giaddu-biancastru, bedda più luccicanti ch'è qualsiasi altra stedda in u firmamentu. L'ussirvazioni à u telescopiu hè migliori quandu ùn hè micca cumplittamenti immersa in l'oscurità ma piuttostu in i luci di a trabucinata o in pienu ghjornu, chì u cuntrastu cù u fondu celi hè minori tandu è accunsenti una migliori parcizzioni di i picculi dittagli è di l'umbratura di l'atmusfera, inoltri a pianeta in quiddi casi hè più alta nantu à l'orizonti è a stabilità di l'imaghjini hè più impurtanti, chì hè menu disturbata da u riverbaru di l'atmusfera terrestra. Particularamenti utuli in l'ussirvazioni telescopica di Venera hè l'usu di filtri culurati par selezziunà a luci à diversi lunghezzi d'onda, o di filtri neutri è pularizadori par uttimizà a quantità di luci in l'ussirvazioni crepusculari, parmittendu di metta in evidenza maghjuramenti i carattaristichi tenui di l'atmusfera di Vènera.

L'orbita di a pianeta hè interna rispettu à quidda di a Terra, è dunqua a vidimu mova si altirnativamenti à livanti è à punenti di u Soli. A so elungazioni (a distanza angulari trà un pianeta è u Soli) pò varià trà un valori massimu à punenti è un valori massimu à livanti, è pò ghjunghja finu à 47°. I variazioni di a so elungazioni massima sò duvuti più à a variazioni di a distanza trà Terra è Soli ch'è à a forma di l'orbita di Venera è quandu l'elungazioni hè ampia Venera pò firmà visibuli duranti parechji ori.
Periudicamenti Venera passa davanti o daretu à u Soli intrendu cusì in cunghjunzioni: quandu u passaghju avveni daretu ni risulta una cunghjunzioni supiriori, mentri quand'eddu avveni davanti si otteni una cunghjunzioni infiriori è a faccia alluminata di a pianeta ùn hè micca visibuli da a Terra in nissunu mumentu di u ghjornu. U diamitru apparenti di Venera duranti una cunghjunzioni infiriori hè di circa 64 sicondi d'arcu.

L'eclittica nantu à l'orizonti hè u fattori più impurtanti par a visibilità di Venera. In l'emisferu buriali l'inclinazioni hè massima dopu à u tramontu in u periodu di l'equinoziu di branu oppuri prima di l'alba in u periodu di l'equinoziu di vaghjimu. Hè impurtanti ancu l'angulu furmatu da a so orbita è l'eclittica: infatti Venera pò avvicinà si à a Terra finu à  è righjunghja un'inclinazioni di circa 8° nantu à l'eclittica avendu un forti effettu nantu à a so visibilità.

À parti u Soli, a Luna è (incù difficultà) Ghjovi,Cfr.  Venera hè l'unicu corpu cilestu chì hè visibuli à ochji nudu ancu di ghjornu, sii puri à cundizioni chì a so elungazioni da u Soli ùn sii micca troppu chjuca è ch'è u celi sii abbastanza chjaru.

Cunnisciuta prubabilamenti dighjà in a preistoria, Venera fù ussirvata dopu da tutti i culturi antichi, com'è i babilunesi chì a chjamàni Ištar, in onori di a dea di l'amori, di l'erutisimu è di a guerra in a mitulugia babilunesa. Egiziani, Grechi è Rumani distinguiani inveci l'apparizioni mattutini è serali in dui corpi distinti, chjamendu la stedda di a mattina o stedda di a sera, è par quissa era chjamata Lucifaru quandu apparia prima di l'alba, è Vesparu quandu apparia à punenti à u calà di u Soli. Par via di u so splindori, in molti culturi, trà i quali quidda Maya, Venera ripprisintava una divinità è era l'astru più studiatu in i so muvimenti in celi.

Fù Galileo Galilei u prima chì studiò Venera, ussirvendu la incù u so cannuchjali. Riiscì à ussirvà i fasi, è à custattà chì quiddi erani simili à quiddi di a Luna, dimustrendu a currittezza di a tiuria eliucentrica pridita calchì dicenniu prima da l'astrunomu polaccu Niccolò Copernicu, chì sustinia chì Venera era posta trà a Terra è u Soli è vuglìa intornu à quist'ultimu. À maiò sustegnu di a tiuria ci era ancu l'ussirvazioni di Galileo di u diamitru apparenti di Venera duranti i so diversi fasi, sicondu a so distanza da a Terra. Eppuri, par ùn essa micca accusatu d'eresia da l'inquisizioni par cuntradiscia a tiuria tulemaica, Galileo cuprì a so scuparta in una frasa criptica in latinu: Mater Amorum aemulatur Cinthyae figuras, chì voli dì A mamma di l'amori (Venera) imita i formi di Cinzia (a Luna).

In 1677, Edmund Halley sughjirì di misurà a distanza Terra-Soli incù ussirvazioni pruvinendu da parechji loca di a Terra, in particulari in l'uccasioni di i transiti di Venera. Parechji spidizioni succissivi in varii loca di u mondu parmittini di misurà a parallassi di u Soli in 8.85 sicondi d'arcu. I transiti storichi di Venera funi particularamenti impurtanti di 'ssu puntu di vista. Difatti unu di quissi, in 1761, parmissi à l'astrunomu russiu Mikhail Lomonosov di fà l'iputesa di a prisenza di un' atmusfera annantu à Venera.

U stratu spessu di nivuli è l'alta luminusità di a pianeta funi in passatu un ostacolu seriu par circà d'individuà u so periodu di rutazioni incù i strumenti dispunibili à quiddu tempu. Cassini è Francescu Bianchini ussirvàni Venera, è mentri u prima iputizò un periodu di 24 ori, Bianchini tiurizò un periodu di 24 ghjorni. Eppuri William Herschel s'accorsi chì a pianeta era cuparta da un spessu stratu di nivuli, è u periodu di rutazioni firmeti un enimma, ancu s'è in u XVIII seculu, molti astrunomi pinsavani ch'eddu era di 24 ori, cunfurmendu si à a tiuria pricidenti di Cassini. Ghjuvanni Schiaparelli fù u prima chì iputizò un periodu diffarenti, tiurizendu ch'è, com'è Mercuriu, ancu Venera era in rutazioni sincrona, bluccata da u Soli. Schiapparelli infatti cunclusi i so studii l'11 aostu 1878, scrivendu: Addiu bedda Afrudita, ormai a to rutazioni ùnsarà più un sicretu

In 1932 W.Adams è T.Dunham par via d'ussirvazioni spettruscopichi in l'infrarossu, scuprarani linii di assurbimentu di u carboniu, chì permisero di fà l'iputesa chì l'anidridi carbonica era priduminanti in l'atmusfera di Venera.

In 1961, duranti una cunghjunzioni, fù ussirvatu u periodu di rutazioni di Venera incù u radiutelescopiu di Goldstone, in California, ancu s'è solu in u 1964 fù cunfirmata difinitivamenti a so rutazioni ritrugrada. Intantu, in 1962, u Mariner 2 avia raghjuntu incù successu a pianeta, inviendu i primi dati annantu à tampiratura supirficiali è a cumpusizioni atmusferica di Venera.

Venera hè chjamata à spessu a Stedda Diana (o Stella Diana).

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 139: Monti Rinosu (259 words)


U Monti Rinosu (o Monte Renosu) hè un monte di Corsica. A so altitudine hè 2 352 metri. Hè u culmine di un massicciu frà a Bocca di Vizzavona (1 163 m) è a Bocca di Verde (1 289 m).

In stu massicciu, ci sò parechji lavi :

U nomu Rinosu veni da u fattu ch'è u monti hè fattu di rena.

Da u Rinosu, si vedi u lavu di Bastani (2 092 m), u Monti d'Oru (2 389 m), u Monti Ritondu (2 622 m), u Monti Cintu (2 706 m), u Paglia Orba (2 525 m) è l'Alcudina (2 134 m).

U 29 di dicembri di u 1962, l'avviò Boeing 307 F-BELZ, di a cumpagnia Air-Nautic chì traspurtava 22 ghjucadori masci è femini di u club di basket di Bastia (più i so 3 membri d'equipaghju) pichjò annantu à a pareta Sudu di u Monta Rinosu à 2300 metri d'altezza, sopra à Ghisò. Era un pocu più di 13 ori, i cundizioni 
atmusferichi essendu assà gattivi, i culonni di succorsu ùn parvensini à aghjunghja u relittu ch'è dui ghjorna più 
tardi, u 31 di dicembri di u 1962. Ùn ci era nisciunu sopravviventi. Tutti i corpi ùn funi micca idantificti. Una stela in mimoriu di i 25 spariti si trova in u cimiteriu di Bastia è un'antra à u stiriori di a ghjesgia di Ghisò. 'Ssa sciagura feci una vittima supplemintaria, un ligiunariu di a squatra di 
succorsu chì feci una caduta murtali quand'eddu si cullucava annantu à u locu di l'impattu annantu à a pareta rucciosa.




#Article 140: Pratu (114 words)


Pratu hè una cumuna è una cità taliana, capilocu di a pruvincia omonima in Toscana.

Borgonuovo, Cafaggio, Canneto, Capezzana, Carteano, Casale, Castelnuovo, Cerreto, Chiesanuova, Coiano, Figline, Filettole, Fontanelle, Galcetello, Galceti, Galciana, Gonfienti, Grignano, I Ciliani, I Lecci, Il Cantiere, Il Guado, Il Pino, Il Soccorso, Iolo, La Castellina, La Conca, La Dogaia, La Macine, La Pietà, La Querce, Le Badie, Le Caserane, Le Fonti, Le Fornaci, Maliseti, Mazzone, Mezzana, Narnali, Paperino, Pizzidimonte, Reggiana, San Giorgio a Colonica, San Giusto, San Paolo, Santa Cristina a Pimonte, Santa Lucia, Santa Maria a Colonica, Sant'Andrea, Sant'Ippolito, Tavola, Tobbiana, Vergaio, Viaccia, Villa Fiorita.

Agliana (PT), Calenzano (FI), Campi Bisenzio (FI), Carmignano, Montemurlo, Poggio a Caiano, Quarrata (PT), Vaiano.




#Article 141: Arezzu (150 words)


Arezzu hè una cumuna è una cità taliana, capilocu di a pruvincia omonima in Toscana.

Agazzi, Antria, Badia San Veriano, Bagnaia, Bagnoro, Battifolle, Campoluci, Campriano, Ceciliano, Chiani, Chiassa Superiore, Cincelli, Frassineto, Gaville, Giovi, Gragnone, Il Matto, Indicatore, La Pace, Le Poggiola, Meliciano, Misciano, Molinelli, Molin Nuovo, Monte Sopra Rondine, Montione, Mugliano, Olmo, Ottavo, Palazzo del Pero, Patrignone, Pieve a Ranco, Poggio Ciliegio, Policiano, Pomaio, Ponte a Chiani, Ponte alla Chiassa, Pieve a Quarto, Pieve Santo Stefano, Ponte Buriano, Poti, Pratantico, Puglia, Policiano, Quarata, Rigutino, Ripa di Olmo, Rondine, Ruscello, Sant'Anastasio, San Firenze, San Giuliano, San Leo, San Marco Vill'Alba, San Polo, Santa Firmina, Santa Maria alla Rassinata, Sant'Andrea a Pigli, San Zeno, Sargiano, Staggiano, Stoppe d'Arca, Torrino, Tregozzano, Venere, Vitiano.

Anghiari, Capolona, Castiglion Fibocchi, Castiglion Fiorentino, Città di Castello (PG), Civitella in Val di Chiana, Cortona, Laterina, Marciano della Chiana, Monte San Savino, Monte Santa Maria Tiberina (PG), Monterchi, Subbiano.




#Article 142: Sciroccu (382 words)


U Sciroccu (o Sciloccu) hè un ventu caldu chì veni da u Sahara. Soffia da l'Africa di u Nordu versu u Sudu di u Mari Tarraniu è in particulari versu a Corsica è a Sardegna. U sciroccu t'hà u nomu di jugo in Croazia è ghibli in Libia. 

U nomu sciroccu veni da a parola araba shoruq chì significheghja u ventu di l'estu.

U sciroccu soffia più à spessu di branu è di vaghjimu, righjunghjendu un massimu in i mesa di marzu è nuvembri.

Nasci da massi d'aria trupicali caldi è asciuti strascinati versu u nordu da arii di bassa prissioni in muvimentu versu livanti sopra u Mari Tarraniu. L'aria calda è secca si mischia incù quidda umita di u muvimentu ciclonicu prisenti nantu à u mari è u muvimentu in sensu urariu spinghji sta massa d'aria nantu versu i costi di i rigioni di u sudu di l'Auropa.

U sciroccu secca l'aria è alza a polvara annantu à i costi di u Nordafrica, pruvucheghja timpesti nantu à u Mari Tarraniu è tempu fretu è umitu nantu à l'Auropa. U ventu soffia par un tempu varievuli da una meza ghjurnata à parechji ghjorna. Molti parsoni attribuiscini à 'ssu ventu effetti negativi nantu à a saluta è nantu à l'umori par via di u caldu umitu è di a polvara purtata da i costi di l'Africa è di a crescita di a tampiratura in Auropa. A polvara pò incausà danni à i dispusitivi miccanichi. L'umidità chì si dipusiteghja à u tarrenu rendi inoltri moltu sculiscianti u mantu stradali.

U sciroccu hè ancu chjamatu in Corsica u ventu sardu. Soffia da u sudu o da u sudu-livanti. U sciroccu si porta à spessu in Corsica una pulvariccia russiccia chì veni da u Sahara. Cusì faci un dipositu di culori rossu in terra o annantu à i vitturi.

Ci stà in Barcilona un Centru di Predizioni di Pulvariccia, chì parmetti di priveda l'evuluzioni di a pulvariccia atmusferica criata da u sciroccu è d'uttena i misuri par ogni ghjornu. Una stazioni di 'ssu centru hè situata in a punta di u Capicorsu, in Ersa.

U sciroccu hè mintuvatu in uni pochi di pruverbii corsi:

è ancu in a ghjastema:

Sciroccu hè dinò una canzona di i Chjami Aghjalesi in u so dischettu I vinti cinque baroni:




#Article 143: Libecciu (154 words)


U libecciu hè un ventu chì soffia annantu à l'Italia, a Corsica è u meziornu di a Francia. U nomu libecciu, sient'è i linguisti, saria derivatu da a parolla araba lebeg.

U libecciu hè u ventu maestru di a Corsica. Soffia in a Corsica sana, ma hè più cumunu in u Nordu di a Corsica cà in a parti suttana. In ginirali, soffia da u mezupunenti in a parti suttana di a Corsica, è u più suventi da u punenti in Balagna o in u Capicorsu. U libecciu hè un ventu chì hè asciuttu d'istatina, ma umitu d'inguernu. U libecciu porta l'acqua annantu à a parti uccidintali di a Corsica.

U maistrali dinò soffia da u punenti in Corsica, ma u maistrali inghjenna una calata di i temperaturi è spanna u celi. Inveci u libecciu porta un tempu dolci.

Accadi chì u libecciu fussi citatu in a littaratura è a cultura corsa. Par esempiu:




#Article 144: Èvisa (186 words)


Evisa hè una cumuna di u dipartimentu di a Corsica suttana.
Postu à circa 850 metri d'altura, hè cunsidaratu un ghjuvellu par via di a so situazione favurita : puntu di partenza di u cunnisciutu è prizzatu andatu di a Spilunca, hè situatu à 20 chilometri da u golfu di Portu è da e Calanche di Piana vale à dì da u mare, à l'inghjò di a celebre Furesta d'Aitone chì si stende annant'à i so tarreni cumunali è ìnduv'elle si trovanu numarose vasche, à 12 chilometri da a Bocca di Verghju (a bocca stradale più alta di Corsica), è dinò vicin'à i monti più alti di a Corsica (frà quelli a Paglia Orba è u Capu Tafunatu). Si trova in lu camminu d'un di i Mare è Monti, è micca luntanu da u GR20.
A cumuna tocca u dipartimentu di a Corsica Suprana. Hè carattirizata da i numarosi castagni è castagneti chì intondanu u paese, à paru à Marignana è Cristinacce, è si face chì u rughjone hè à volte chjamatu a piccula castagniccia. La journée du marron hè dinò urganizata ogni annata di nuvembre.




#Article 145: Amandulu (277 words)


Prunus dulcis (Mill.) D. A. Webb

Hè un arburu di a famidda di i Rosaceae (chi cumprendi i rusulaghji, i parsichi, i chjarasgi).
Natu in u nordu di l'Africa è di l'Asia uccidentali ghjunghji in Auropa à u midievu.
Hè un arburu chjucu, misura circa 9 metri. Vivi da 50 à 80 anni. I so ràdichi sò putenti è t'hani pochi ramificazioni.
L'amandulu bastardu si vedi in piaghja : i so amanduli sò sempri àmari. L'amandulu insitutu hè listessu mà i so frutti sò più dolci.
Temi u fritu è hà bisognu di lumu, di soli è d'aria sicca. Par quissa a Corsica è a costa meditarrania sò siti parfetti par a so cultura. Li cunveni bè una tarra povara, pitrosa, sicca o ancù salita è calcària.

I so fogli sò ovali, lunghi.

I fiori sò parechji ma solamenti una sopra trè darà un fruttu. Sò bianchi o rosulini è sbucciani da marzu à aprili.
L'amandulu hè u prima arburu fruttevulu à fiurisci à a fini di l'inguernu. U muscu di i so fiori svighja l'abbi adurmintati.
I frutti da 4 à 6 centimetri di longu sò d'aspettu viddutosi, di culori verdi è cuntenini una naciola o dui.

A medda epica par piantà l'amandulu hè da a fini di nuvembri à i primi ghjorna di dicembri. Un amandulu cumincia à dà i frutti versu a so terza annata.

Un locu piantatu à amanduli hè un amanduletu.
U legnu di l'amandulu piaci monda à i bancalari.
L'amandulu hè u simbulu di a virghjinità cun i so fiori bianchi chi vestini l'arburu com'è una spusata. 

In Corsica, l'amandulu t'hà a so fiera d'aostu in Aregnu: a fiera di l'amandulu.




#Article 146: Samperu Corsu (365 words)


Samperu Corsu (o Sampieru Corsu) hè un parsunaghju celebru di Corsica. Fiddolu di capraghju è purcaghju, hè natu u 23 di maghju 1498 in Bastelica (in u poghju di Duminicacci). Ghjuvanottu, diventa cunduttieru ; si missi tandu à u sirviziu di Ghjuvanni di Medici in Firenza è dopu à u sirviziu di i rè di Francia, Francescu u prima è Arrigu II.
U corsu scumbatti ancù curaghju è lotta accantu Bayard. Diventa culuneddu di l'infantaria corsa.
In 1547 Samperu Corsu rientra in Corsica è spusa a so cucinedda Ghjuvannina, chjamata dopu Vannina d'Urnanu, ricca è più ghjovana di 32 anni.
I genuvesi si misfidani d'issu vecchju suldatu : u facini ancu imprighjunà.
Libaratu da u rè francesu Arrigu II, vedi a so casa di Bastelica strisciata da i genuvesi. Era un'offesa murtali ! Samperu Corsu circò à vindicà si d'eddi duranti tutta a so vita.
Par fà a guerra contra a Republica genuvesa s'adunisci ancu à u rè di Francia è à i Turchi.
In 1553 a cunquista di l'isula hè dicisa. I suldati francesi, a marina turca è Samperu Corsu sbarcani in Bastia.
In 1557 a Corsica diventa una pussissioni francesa in Viscuvatu. Ma dui anni dopu à u trattatu di Cateau-Cambresis a Francia dà torna a Corsica à i genuvesi.
Samperu hè numinatu imbasciadori straudinariu in Turchia par u rè di Francia. Lascia a so sposa è i so ziteddi in Marsiglia. Ma Vannina, sola è influinzata par una spia genuvesa, vindi tutta a robba di u so maritu è si ne va à Genuva. Samperu Corsu faci tumbà a so moglia culpevuli sicondu eddu di tradimentu. L'uccidiu faci scandalu à a corti di Francia. Eppuru u vechju lionu cuntinuighja a so vindetta contra i genuvesi.
Da Marsiglia incuraghjisci a rivolta generali è in 1564 sbarca ancu 200 suldati in u Vallincu pà libara a so tarra.
I genuvesi so sfatti è a guerra divasta l'isula. Samperu cunduci a lotta.
Ma i frateddi di Vannina volini vindicà a morti di a suredda.
In 1567 Samperu Corsu morsi di un colpu d'archibusgia annantu à u spinu : avia 69 anni.  

Samperu Corsu hè statu mintuvatu à spessu in a a litteratura corsa. Par asempiu:




#Article 147: Cuppulata di mari (189 words)


A Cuppulata di mari (o Cuppulata di mare) (caretta caretta) hè un rettili chì faci partita di a famiglia di i Cheloniidae. Hè a spezia di cuppulata marina chì hè a più cumuna.
U pesu di a cuppulata di mari pò ghjugna sin'à centu chilò. 

I siti i più impurtanti pa a cuppulata di mari in u Maritarraniu sò situati in Grecia, in Turchia, in Cicilia, in Calabria, in Tunisia o in Libia.

Di i volti, a cuppulata di mari pò essa cunfusa incù un antra cuppulata marina: a cuppulata di Kemp (Dermochelys kempii), chì friquenta u golfu di u Messicu, ma chì hè prisenta di manera eccezziunali in u Maritarraniu.

Esistini dui sottospezii di Caretta caretta: 

A Cuppulata di mari hè a cuppulata marina a più ossirvata in Corsica. L'ossirvazioni sò più cumuni duranti i mesi più caldi: da ghjugnu à aostu. A cuppulata di mari si vedi più suventi annantu à a Costa uriintali, in particulari versi l'Isuli Cerbicali, a rigioni di Portivechju, in u sittori situatu trà Favona è Aleria o ancu à u liveddu di Bastia è di u Capicorsu.

A Cuppulata hè prutetta da:




#Article 148: Albitru (265 words)


L' Albitru  (o Arbitru) (Arbutus unedo) hè un arburettu o un picculu arburu chì faci parti di a famiglia di l' Ericaceae.

L'àlbitru pò ghjugna à un altezza di 7 o 8 metri.
T'hà i foglii ovali è lungarini,  di 2-4 x 10-12 centimetri. U so culori hè verdi scuru. 
U fiori di l'albitru si chjama a bruma. I fiori di l'albitru sò riuniti è a so corolla hè bianca-giaddiccia o ancu rosulina. 
U fruttu di l'arbitru hè u bagu. U so culori hè rossu à l'ebbica di a maturità è a forma hè sferica di circa 2 cm. 
L'albitru fiurisci d'uttrovi o di nuvembri.

L'albitru hè cumunu è tuttu à fattu tipicu di a machja mediterrania. Hè nativu di i paesi di l'Auropa miridiunali ma è moltu diffusu anch'è in California. Si trova dinò annantu à a costa atlantica, sin'à l'Irlanda.

L'albitru hè cumunu in Corsica.
Parechji toponimi facini minzioni di l'albitru: par asempiu a Bocca Albitrina (vicinu à Sartè), u Stagnu d'Arbitru, Arbitru (vicinu à i Monachi).

Incù u bagu, si faci tradiziunalementi l'acquavita.

Si faci dinò a cunfittura di baghi. Par quissa si coglini i baghi rossi rossi,  beddi maturi. Si lavani è si asciuvani. Dopu i baghi si lagani à mogliu in un cunconu incù u zuccaru (1 kilò di zuccaru par un kilò di baghi) in polvara, duranti alminu dodici ori. U lindumani, s'aghjusta un bichjirinu d'acqua. Dopu si faci cocia tuttu durenti dui ori, à focu dolci. Di quandu in quandu, si caccia a sciuma.

L'albitru hè mintuvatu à spessu in a litteratura è a cultura corsa. Par esempiu:




#Article 149: Tarantedda (418 words)


A tarantedda o tarantella (Euproctus montanus) hè un anfibiu chì faci parti di a famiglia di i Salamandridae. Hè un animale endemicu di a Corsica. 

A peddi di a tarantedda hè appena granulosa. A testa hè stretta è sciacciata, incù i ghjanduli parotoidi chjuchi ma evidenti. I parti supiriori sò bruni, virdicci o grisgicci, di solitu incù i strisci bughji è à spessu incù una striscia media russiccia, calchì volta ancu intarrotta. U culori di u corpu và di u brunu à u grisgiu pallidu, senza tacchi. I masci ani un schincu dilatatu, tarminendu si incù un spronu. Hà una lunghezza tutali da 7 à 13 cm.

Mentri u periudu di ripruduzioni, di branu, u tritonu corsu hè acquaticu è attivu ghjornu è notti. Entri in invirnazioni invirnali è à spessu ancu in invirnazioni d'istatina, di corta durata, in i dui casi annantu à a terra. U rapportu sissuali hà locu incù i corpi in cuntattu strettu, u masciu ingutuppendu a femina incù a coda. U graneddu hè intraduttu dirittamenti in a cloaca di a femina par mezu di i sprona prisenti annantu à i zampi da daretu di u masciu. A femina faci tandu aderiscia insin'à 120 ova (di solitu da 20 à 50) sottu à l'acqua, in i sbaccaturi o sottu à i petri piani.

A tarantedda un pussedi micca pulmona. Rispira par via di a peddi è di a bocca.

A tarantedda mangna insetti, varmi.

A tarantedda pupuleghja guasgi a Corsica sana, in particulari à l'altitudini di muntagna sinu à 1500 metri, massimu 2500 metri, più raramenti ancu à l'altitudini più bassi. Mentri a staghjoni di ripruduzioni, passa u tempu in picculi stesi turbulenti di corsu d'acqua freta è pulita com'è i fiumiceddi di muntagna, induva l'acqua hè pura è linda, ma dinò in i fussetti è annantu à i spondi di picculi lavi è stagni. Annantu à a terra ferma, a parsona u trova à spessu sottu à i petri è i scogli.

A tarantedda si trova guasi guasi dignalocu in Corsica, fora podarsi di a rigioni di Bonifaziu. A so prisenza hè stata mintuvata ancu à u liveddu di u mari, in particulari versu Galeria.

Esistini solamenti dui altri spezii chì facini parti di u genaru Euproctus:

'Ssi dui spezii sò ancu eddi endemichi. Euproctus platycephalus (a tarantedda sarda) hè endemica di a Sardegna è Euproctus asper (a tarantedda di i Pirenei) hè endemica di i Pirenei.

Altri noma corsi di a tarantedda sò: u vechju, u vichjottu, u vichjettu, a buciartula acquaghjola.




#Article 150: Helleborus (127 words)


A Nocca (Helleborus) hè un genaru di pianta chì faci partita di a famiglia di i Ranunculaceae. Si cumponi di 15 spezii di pianti.

U genaru Helleborus hè in maiò parti nativu di u punenti di l'Auropa (Britannia, Spagna è Portugallu), di a rigioni di u Maritarraniu è di l'Auropa cintrali (Turchia). Si pò mintuvà dinò una spezia atipica (Helleborus thibetanus) à l'uvestu di a China; un antra spezia atipica ((Helleborus  vesicarius) si trova in una piccula rigioni trà a Turchia è a Siria.

U fiori di a nocca t'hà cinqui pitali. 

Esisti in Corsica una spezia particulari di nocca: a nocca di Corsica (Helleborus argutifolius). Era classata innanzi com'è Helleborus lividus subsp. corsicus or Helleborus corsicus

Parechji spezii di pianti facini partita di u genaru Helleborus:




#Article 151: Volpe (140 words)


A Volpe (o Volpi, o ancu Vulpi) (Vulpes vulpes, Linnaeus 1758), ancu chjamata Volpe cumuna hè una spezia di mammiferu chì face partita di a famiglia di i Canidae.

A volpe hè codilonga (a coda pò misurà sin'à 50 cm). U culore di l'animale hè russicciu, ma varieghja secondu e spezie è e staghjone. U pesu di a volpe varieghja trà 5 è 8 kilò.

A volpe hè cumuna in a maiò parte di l' Europa. U più suvente, si trova in e fureste muntagnole o in e pinete piaghjinche.

Altre spezie di volpe sò:

Esiste in Corsica una sottu spezia di volpe, diffarente di a volpe cumuna: Vulpes vulpes ichnusae. Issa sottuspezia di volpe hè endemica di a Corsica è di a Sardegna.

A volpe hè mintuvata à spessu in i pruverbii è in e buccate corse. Per esempiu:




#Article 152: Cervu di Corsica (540 words)


U Cervu di Corsica (Cervus elaphus corsicanus) hè un mammiferu chì faci parti di a famiglia di i Cervidae. U cervu di Corsica hè una sottuspezia di cervu (Cervus elaphus). U nomu veni da u fattu ch'eddu hè statu ussirvatu pa a prima volta in Corsica. Ma Cervus elaphus corsicanus hè una spezia endemica di a Corsica è di a Sardegna. Difatti, u cervu di Corsica era sparitu di Corsica à a fini di u sissanta. In Sardegna, ùn ni firmava più ca centu. A spezia era minacciata d'estinzioni. ma in u sittanta, a pupulazioni di Sardegna ghjugnia à 250-300 cerva. Avali, u risicu d'estinzioni s'hè alluntanatu, chì ci sò circa 6000 cerva in Sardegna è u cervu hè statu riintroduttu in Corsica.
U cervu masciu di Corsica pesa circa 100 kilò. U cervu femina, a ronca, pesa circa 80 kilò. 
I nasciti si pruducini da maghju à lugliu. U cervu pò campà sin'à 14 anni.

Ci sò uni pochi di diffarenzi trà u cervu di Corsica è di Sardegna, è u cervu cumunu d'Auropa uccidintali (cervus elaphus). U cervu di Corsica hè più chjucu. I so ghjambi sò più corti. U so pelu dinò hè appena più scuru. È l'incurratura di Cervus elaphus corsicanus hè menu sviluppata è impurtanta ca quidda di u cervu cumunu (cervus elaphus). 

Cervus elaphus corsicanus era sparitu di Corsica versu à fini di u sissanta. L'ultimu animali hè statu tombu in Pinia, accantu à Ghisunaccia.

U cervu di Corsica hè statu riintroduttu in 1985 da u Parcu Naturali Rigiunali di Corsica, in associu incù a Rigioni sarda. I prima cervi sò stati lintati in 1998 in a rigioni di Quenza (Corse-du-Sud), in a vaddi di l'Asinau. In 1999, 24 cervi sò stati lintati annantu à a cumuna di Chisa. 

U cervu di Corsica mangna a lamaghja, a scopa, l'arbitru, u listincu, i frondi è a ghjandi di a leccia, è ancu i castagni.

A pupulazioni corsa hè stimata oghji à circa 1300 cervi.
In Corsica, u cervu ùn pò micca essa cunfusu incù un antru animali, parchì hè u solu riprisintanti di a famiglia di i Cervidae.
Uni pochi di toponimi sò tistimonii di a prisenza anziana di u cervu in Corsica: par asempiu u paesi di Cervioni.

Attualmenti, u risicu d'estinzioni di a spezia s'hè alluntanatu in Sardegna, induva ci sò più di 6000 cerva. A maiò parti di i cerva sò arrighjunati in a Sardegna miridiunali: in Sulcis (guasi 2.600 esemplari, frà mezu à i quali 1.000 in a Riserva di Monti Arcosu è 1.500 in i territori contigui di i furesti duminiali di Gutturu Mannu, Monte Nieddu è Is Cannoneris); in Sarrabus (più di 2.000 esemplari); in Monti di l'Iglesienti è di l'Arburesi (guasi 1.500 esemplari, frà i quali 1.250 in Arburesi è quissi altri in u Monti Linas è in u Monti Lerno.

U cervu hè mintuvatu qualchi volta in a cultura è a litteratura corsa. Par esempiu:

U cervu di Corsica hè statu scrittu in 2000 annantu à a lista rossa di i spezii minacciati di l'IUCN. 

In Italia, u cervu di Corsica hè scrittu dinò annantu à u righjistru di i spezii particularmenti prutetti, à u liveddu naziunali (art. 2 L. 157/92) è rigiunali (art 5 L.R. 23/98).




#Article 153: Milvu (444 words)


U Milvu (o Filanciu) (Milvus milvus) hè un aceddu chì faci parti di a famiglia di l' Accipitridae. Hè un tipu d'aceddu chì hè cumunu in Auropa.

U dimurfismu sissuali hè guasi inesistenti ind'è u milvu, ma a femina hè appena più chjara cà u masciu. Par taglia (masciu 60 cm, femina 66 cm) è apartura alari (masciu 150 cm, femina 160 cm), supareghja u milvu brunu, incù u quali à spessu si cunfondi. U so piumaghju hè moltu più chjaru cà quiddu di u milvu brunu, da u quali si distingui par a coda russiccia caratteristica è assà furcata. S'eddu hè ussirvatu in bulu, si distingui par via di u so culori russicciu è di a tacca bianchiccia annantu à u latu infiriori di i penni remiganti primarii. Hè un animali chì a so coda mori larga li parmetti d'arià più faciuli.

U capu di u milvu hè grisgiu. U milvu pò campà sin'à 25 anni. Hè longu 60 à 70 cm. U pesu di u milvu masciu varieghja trà 700 è 1000 grammi, è quiddu di a femina varieghja trà 900 è 1300 grammi. U milvu mangna topa, aciartuli, ruspa, ranochji, è mignoculi. S'accoppia à a fini di marzu o à u principiu d'aprili.

U milvu si cunnosci da u buzaiu chì u milvu hè codisfurcatu, inveci u buzaiu t'hà a coda ronda.

Sò cunnisciuti dui sottuspezii di milvu:

In Corsica ci si trova a più impurtanta pupulazioni di milvi d'Auropa. Ma hè più piaghjincu cà muntagnolu ed hè raru d'ussirvà lu sopra à 1400 metri. U milvu hè più cumunu in Pumonti ca in Cismonti. Fraquenta piuttostu i rigioni piaghjinchi è a machja bassa. Par quissa, ùn si scontra micca in i furesti di l'interiori di l'isula nè menu in i machjona. A più impurtanta pupulazioni di milvi in Corsica stà in Balagna, par via di a prisenza di u cunigliulu. A pupulazioni di milvi in Corsica pò essa stimata à 300 coppii arrighjunati. 

U milvu hè calatu mori in Italia dipoi u principiu di u XXimu seculu. Hè ancu sparitu da certi rigioni d'italia. In 1980, ùn ci firmava più ca circa 150 coppii. In Tuscana in particulari ind'eddu era cumunu, hè sparitu in u sittanta. Furtunatamenti, ci hè statu un programmu di riintruduzzioni di u milvu in Tuscana, elaburatu da l'Associu di l'Amichi di u Parcu Naturali di Corsica. Hè privistu cusì di prilivà uni pochi di puilacona in Corsica è in Svizzara è di purtà li in Tuscana. Cinqui piulacona di Corsica sò stati turrati à introducia in Tuscana in 2007.

U milvu hè prutettu da:

'Ss'articulu pruveni in parti da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 154: Spagna (121 words)


A Spagna (Spagnolu: España, ), o u Regnu di Spagna hè un paesu di u quale u territoriu cuntinentale hè situatu in Europa occidentale. Hè membra di l'Unione Europea, di a zona euro è di u spaziu Schengen.

Da u puntu di vista militare, hè membra di l'OTAN.

A lingua uffiziale di stu paesu hè u spagnolu, ma si parla navvarroaragonese, catalanu, galizianu, asturianullionesa è bascu dinò. L'occitanicu hè parlatu in u nordu di a Catalunia.

A più grande cità è a capitale hè Madridi, cù un numeru di 3 milioni d'abitanti.

A Spagna hè cumposta di 17 regione autonome.

U nomu latinu di a Spagna, Hispania hè prubabilmente una parolla semetica, perchè u nomu feniciu di a regione hè Spania. 




#Article 155: Beddula (114 words)


A beddula (o bellula) (Mustela nivalis) hè un animali chì faci partita di a famiglia di i mustelidae.
A beddula pò campà sin'à 8 anni. A so coda hè longa da 3 à 13 cm. Pesa da 30 à 250 grammi. U masciu di a beddula hè più maiò ca a femina.
A beddula s'accoppia trà marzu è aostu.
I predatori di a beddula sò: i ghjatti salvatichi, a volpi, u malaceddu o u ciocciu, u falcu è a currachja.
A beddula si nutrisci d'insetti, d'anfibii, di topa o tupanchjini, d'ova è d'aceddi.

A beddula hè prisenti in Corsica. Hè u solu animali in Corsica chì faci partita di a famiglia di i mustelidae.




#Article 156: Saturnu (2349 words)


Saturnu hè a sesta pianeta di u Sistemu sulariu per ordine di distanza à u Sole è a siconda dopu à Ghjove tantu per via di a so taglia ch'è per via di a so massa.

Saturnu hè una pianeta gigante, à listessu titulu ch'è Ghjove, Uranu è Nettuniu, è più precisamente una gigante gasosa di tipu Ghjove. Di un diamitru di circa novi volte è mezu quellu di a Terra, hè per u più cumposta d'idrogenu è d'eliu. A so massa vale 95 volte quella di a Terra è u so vulumu 900 volte quellu di a nostra pianeta. U so periodu di rivoluzione hè di circa 29 anni. Era à u perieliu u 26 di lugliu 2003 è à l'afeliu u 17 di aprile 2018.

Saturnu hà un spampillime bellu più debule ch'è quellu di l'altre pianete osservevule à ochju nudu. A so magnitudine apparente pò aghjunghje à u mumentu di l'oppusizione un massimu di 0,439, mentre chì u so diamitru apparente varieghja da 14,5 à 20,5 siconde d'arcu è chì a so distanza à a Terra varieghja da 1,66 à 1,20 miliardi di chilomitri.

Saturnu pussede un sistemu d'anelli, cumposti per u più di particule di ghjacciu è di polvara. Saturnu pussede numerosi satelliti, frà i quali cinquanta trè sò stati cunfirmati è numinati. Titanu hè u più satellitu miò di Saturnu è a siconda più luna maiò di u Sistemu sulariu dopu à Ganimedu intornu à Ghjove. Titanu hè più maiò ch'è a pianeta Mercuriu è hè a sola luna di u Sistemu sulariu à pussede un'atmusfera significativa.

Essendu a più landana di e pianete di u Sistemu sulariu osservevule à ochju nudu in u celu nutturnu da a Terra, Saturnu hè cunnisciutu dapoi a Preistoria.

Saturnu hà a forma di un sfiroidu sciacciatu : a pianeta hè sciacciata à i poli è imbuffata à l'equatore. I so diamitri equatoriali è pularii differiscenu di circa 10 % (20536 km) per u prima, è di 110449 km per u sicondu, vene à dì un diamitru mediu volumetricu di 116464 km), cunsequenza di a so rapida rutazione annantu à ella stessa è di una cumpusizione interna fluidissima. L'altre gigante gazose di u Sistemu sulariu (Ghjove, Uranu è Nettuniu) sò dinù sciacciate, ma di manera menu marcata.

Saturnu hè a siconda pianeta a più massiccia di u Sistemu sulariu, 3,3 volte menu ch'è Ghjove, ma 5,5 volte più ch'è Nettuniu è 6,5 volte più ch'è Uranu. Paragunatu à a Terra, Saturnu hè 95 volte più massicciu. U so diamitru essendu circa 9.5 volte più maiò ch'è quellu di a Terra, u so vulumu hè 900 volte superiore.

Saturnu hè a sola pianeta di u Sistemu sulariu chì a so massa volumica media hè inferiore à quella di l'acqua : 0.6873 g/cm cubi. Quessa vene à dì chì s'è omu truvava un oceanu abbastanza grande per cuntene Saturnu, quellu gallighjeria. Salvu chì a so cuesione ùn seria micca mantenuta, chì hè gasosa. 'Ssu cifru piatta enorme disparità in a ripartizione di a massa à l'internu di a pianeta : s'è a so atmusfera, per u più cumposta d'idrogenu (u gasu u più lebbiu), hè menu densa ch'è l'acqua, u so nucleu invece hè bellu più densu.

L'alta atmusfera di Saturnu hè custituita à 93,20 % d'idrogenu è à 6,7 % d'eliu in termini di molecule di gasu (96,5 % d'idrogenu è 3,5 % d'eliu in termini d'atomi). E tracce di 
metanu {CH4, d'etanu (C2H6), d'ammoniacu (NH3), di acetilenu (C2H2) è di fosfina (PH3) sò dinù state trove. I nivuli i più in altitudine sò cumposti di cristalli d'ammoniacu, mentre chì i nivuli più bassi parenu esse custituiti sia di hidrosulfuru d'ammoniu (NH4SH), sia d'acqua (H2O). Rispettu à l'abbundanza di l'elementi di u Sole, l'atmusfera di Saturnu hè più povara in eliu.

A quantità d'elementi più grevi ch'è l'eliu ùn hè ancora cunnisciuta incù accuratezza, ma omu suppone chì e so prupurzione currispondenu à l'abbundanze iniziale à u mumentu di a furmazione di u Sistemu sulariu. A massa tutale di 'ssi elementi hè stimata à 19 à 31 volte quella di a Terra, una frazzione significativa essendu situata in a rigione di u nucleu di Saturnu.

A struttura interna di Saturnu seria simile à quella di Ghjove, incù un nucleu rucciosu di silicati è di ferru, circundatu di un stratu d'idrogenu metallicu, po' d'idrogenu liquidu, è' infine d' idrogenu gasosu. E tracce di ghjacci diversi serianu dinù prisenti. E transizione trà 'ssi differenti strati serianu prugrissive è a pianeta ùn cumpurteria micca una vera superficia. A rigione di u nucleu pussederia trà 9 è 22 volte a massa di a Terra.

Saturnu hà una timperatura interna assai alta, aghjunghjendu prubabilmente 12000 kelvin in u nucleu, è sgaghja, cum'è Ghjove, più energia ch'ellu ne riceve u Sole. A forza parte di 'ssa energia pruvene di un effettu di cumprissione gravitaziunale (meccanismu di Kelvin-Helmholtz), ma 'ss'effettu ùn basta micca solu à spiigà a produzzione termica.

Benchì Saturnu sia cumpostu per u più d'idrogenu è d'eliu, i gasi ùn ripprisentanu chì una debule parte di a so massa chì l'idrogenu diventa liquidu quandu a densità varca 0.01 g/cm3. 'Ssa fruntiera hè aghjunta annantu à una sfera chì currisponde à 99,9 % di a massa di Saturnu. Avvicinendu si di u core di a pianeta, a densità cuntinueghja di cresce sin'à trasfurmà l'idrogenu in metallu.

U nucleu rucciosu hè paragunevule à quellu di a Terra eccittuatu ch'ellu hè più densu. In u 2004, a massa di 'ssu nucleu hè stata stimata trà 9 è 22 volte a massa di a Terra da una squadra d'astrunomi francesi. 'Ssu estimu hè statu effittuatu à parte si da u campu gravitaziunale è di i mudelli geufisichi di e pianete gasose. Di più, omu stima chì u diamitru di u nucleu hè di 25000 km. 'Ssu nucleu hè circundatu di un mantellu zeppu d'idrogenu liquidu po', à misura chì omu si scarta u centru, d'eliu liquidu saturatu in idrogenu nanzu chì l'idrogenu è l'eliu diventanu gasosi annantu à circa 1000 km.

Saturnu, bench'è calmu in apparenza, pussede un clima viulente. À u polu sudu di a pianeta si trova un uraganu chì a so taglia hè superiore à quella di i Stati Uniti incù vicinu à 8000 km di largu. Differentemente à a Grande machja rossa di Ghjove, stu uraganu pussede un ochju chì u rende prossimu da l'uragani terranei.

A velucità di u ventu annantu à Saturnu pò aghjunghje 1800 chilomitri per ora, un valore superiore à quelle rilivate annantu à Ghjove ma minima ch'è annantu à Nettuniu.

A cumpusizione di i nivuli di Saturnu varieghja incù l'altitudine. In e rigione e più alte, induve e timperature evolueghjanu trà 100 è 160 K è a prissione trà 0,5 è 2 bari, i nivuli sò cumposti di ghjacciu di ammoniacu. Trà 2,5 è 9 bari si trova u ghjacciu d'acqua à e timperature di 185 à 270 K. 'Ssi nivuli s'intreccianu à i nivuli di ghjacciu d'idrosulfuri di ammonium à parte da 3 bari. Quest'ultimi si mantenenu sin'à 6 bari. L'ultima stratu cuntene e gocce d'ammoniaca (ammoniacu in soluzione acquosa) per e prissione da 10 à 20 bari trà 270 è 330 K.

Di manera simile à Ghjove, l'atmusfera di Saturnu hè organizata in fasce parallele, ancu s'è 'sse fasce sò menu visibile è più larghe vicinu à l'equatore. Difatti, u sistemu nivulosu di Saturnu ùn fubbe ossirvatu per a prima volta ch'è à u mumentu di e missione Voyager. Dapoi, i telescopii terranei anu fattu abbastanza prugressi per pudè suvità l'atmusfera saturniana è e caratteristiche currente ind'è Ghjove (cum'è i timpurali ovali à longa durata di vita) sò statu ritruvate ind'è Saturnu. In u 1990, u telescopiu spaziale Hubble hà ossirvatu un enormu nivulu biancu vicinu à l'equatore di Saturnu chì ùn era micca prisente à u mumentu di u passaghju di e sonde Voyager. In u 1994, un antru timpurale di taglia più mudesta hè statu ossirvatu.

U nivulu di 1990 hè un esempiu di grande machja bianca, un finominu saturnianu effemeru chì si riproduce circa ogni 30 anni (vene à dì circa ogni annu saturnianu). E grande machje bianche sò state ossirvate in u 1876, 1903, 1933 è 1960. S'è a periudicità si mantene, un'antra timpesta duveria produce si ver' di u 2020.

In l'imaghjine trasmesse da a sonda Cassini, l'atmusfera di l'emisferu nordu apparisce turchina, di modu simile à quella d'Uraniu. 'Ssu culore hè prubabilmente cagiunatu da a diffusione Rayleigh.

L'imageria infrarossa hà mustratu ch'è Saturnu pussede un vortice pulariu caldu, u solu finominu di 'ssu tipu cunnisciutu in u Sistemu sulariu.

Un sistemu ondulatoriu esagunale esiste intornu à u polu nordu, ver' di 78° di latitudine. Hè statu rimarcata per a prima volta à u mumentu di u passaghju di e sonde Voyager. I bordi di l'esagunu misuranu circa 13800 km. A struttura voglie annantu à ella stessa incù un periodu di 24 ore. U sistemu ùn si sposta micca in longitudine cum'è l'altre strutture nivulose di l'atmusfera visibile. A so origine ùn hè micca cunnisciuta. A maiò parte di l'astrunomi parenu pinsà ch'ellu si tratta quì di un inseme d'onde staziunarie. Frà l'altre 
teurie, puderia agisce si di un tipu scunnisciutu d'aurora pularia.

Da u 2004 à u 2009, a sonda Cassini hà dinù pussutu ossirvà a furmazione, u sviluppu è a fine di 9 viulenti timpurali. I timpurali di Saturnu sò particularmente longhi. Un timpurale si sparghjì di nuvembre di u 2007 à lugliu di u 2008. Di listessa manera, un timpurale assai viulente principiò di ghjinnaghju di u 2009 è durò più di 8 mesi. Sò i più longhi timpurali ossirvati insin'à quà in u Sistemu sulariu. Ponu stende si annantu à più di 3000 km di diamitru intornu à a rigione chjamata  Via di e timpeste  situata à 35° à u Sudu di l'equatore. E scariche elettriche pruvucate da i timpurali di Saturnu emettenu l'onde radiu deci milla volte più forte ch'è quelle di i timpurali terranei.

A magnetosfera di Saturnu hè una cavità criata in u ventu sulariu da u campu magneticu di a 
pianeta. Scuperta in u 1979 da a sonda Pioneer 11, a magnetosfera di Saturnu hè a siconda più vasta 
in senu à u sistemu sulariu, dopu à quella di Ghjove. A magnetopausa, fruntiera trà a magnetosfera di Saturnu è u ventu sulariu, si trova à circa vinti volte u raghju di Saturnu dapoi u centru di a pianeta, mentre chì a coda magnetica si stende daretu annantu à parechje centinare di volte u raghju di a pianeta.

A magnetosfera di Saturnu hè empiuta à plasma originariu di a pianeta è di i so satelliti, in particulare  Encelade chì sbiocca sin'à 600 kilò di vapore d'acqua da i so geyser à u polu sudu. U campu magneticu si carca cusì di 100 kilò d'ioni per siconda. 'Ssu plasma si culloca da l'interiore di u campu ver' di a magnetocoda.

L'interazzione di a magnetosfera è di i venti sularii crea l'aurore pularie annantu à i poli di a pianeta in u campu di u visibile, di l'infrarossu è di l'ultraviolettu.

À l'internu di a magnetosfera si trova una cinta di radiazione chì cuntene e particule d'energia chì ponu aghjunghje a dicina di megaelettronivolti. 'Sse particule anu tandu una forte influenza annantu à a superficia di e lune ghjacciate di Saturnu.

Saturnu ingenereghja un campu magneticu bipulare è simetricu di 0.2 gauss (20 µT) à l'equatore, ciò chì hè appena più debule ch'è u campu magneticu terraneu.

U raghju di a magnetosfera hè 19 volte più maiò chì quellu di Saturnu, vene à dì 1100000 km, siont'è Voyager 2. L'origine di 'ssa magnetosfera hè prubabilmente l'Effettu dinamu di i currenti d'idrogenu metallicu liquidu. Hè a magnetosfera chì rispinghje e particule di i venti sularii.

U campu magneticu di Saturnu hè più debule ch'è quellu di Ghjove è a so magnetosfera hè più chjuca.

L'atmusfera di Saturnu subiscendu una rutazione differenziale, parechji sistemi sò stati definiti, incù i periodi di rutazione propii (un casu simile à quellu di Ghjove) :

Quest'ultimu sistemu, misuratu à u mumentu di u passaghju di e sonde Vohager, era quellu generalmente imprudatu per parlà di a rutazione di a pianeta. Eppuru, à u mumentu di u so approcciu di Saturnu in u 2004, a sonda Cassini misurò chì u periodu di rutazione radiu era appena cresciutu, aghjunghjendu 10 ore 45 min 45 s (± 36 s). A causa esatta di u cambiamentu ùn hè micca cunnisciuta.

Di marzu 2007, hè statu annunciatu chì a rutazione di l'emissione radiu ùn rende micca contu di a rutazione di a pianeta, ma hè cagiunata da i muvimenti di cunvezzione di u discu di plasma circundendu Saturnu, i quali sò indipindenti di a rutazione. E variazione di periodu puderianu esse cagiunate da i geyser di a luna Encelade. U vapore d'acqua emessu in orbita saturniana s'incaricheria elettricamente è piseria annantu à u campu magneticu di a pianeta, ralentiscendu a so rutazione rispettu à quella di Saturnu. S'è 'ssu puntu hè virificatu omu ùn cunnosce nessunu metudu affidevule per diterminà u periodu di rutazione reale di u nucleu di Saturnu.

Essendu data a so distanza à u Sole, Saturnu hè una pianeta assai freta in superficia : a so timperatura massima hè di 134 K (-139 °C), a so timperatura media aghjunghje 93 K (-180 °C) è a so timperatura minima hè di circa 72 K (-201 °C).

L'anelli di Saturnu sò l'anelli planitarii i più impurtanti di u Sistemu sulariu. Bench'elli parenu cuntinui visti dapoi a Terra, sò difatti custituiti da innumerevule particule di ghjacciu (95 à 99 % di ghjacciu d'acqua pura sient'è l'analise spettruscopiche) è di polvara chì a so taglia varieghja da uni pochi di micrometri à une poche di centinare di metri. Anu ognunu un'orbita differente. L'anelli formanu un discu chì u so diamitru hè largu 360000 km (l'anelli principali si stendenu da 7000 à 72000 km) cumpurtendu parechje divisione di larghezze varie chì u so spissore si stende da 2 à 10 metri. Differentemente à quelli di altre gigante gasose, sò estremamente lucichente (albedu da 0,2 à 0,6).

sottu à i nivuli.




#Article 157: Carulu Giovoni (181 words)


Carulu Giovoni era un autori corsu.

Carulu Giovoni nascì in Zonza u 5 aostu 1879. A so famiglia era urighjinaria d'Azilonu. A so zitiddina si passò in u paesi di Guargualè. Carulu Giovoni hè statu spiziali in Marseglia.

Hà cullaburatu à U Lariciu, una rivista bislingua. Era cunnisciutu dinò cù u nomu di Carulu Giovoni da Bozi.

Hà cuminciatu in 1932 à publicà in L'Annu Corsu una traduzioni in virsetti di I Bucolichi di Virghjiliu. A virsioni finali ùn sarà stampata ch'è in 1960. A qualità di 'ss'opara di traduzzioni hè stata ludata da a critica, tantu corsa ch'è francesa.

Incù Dumenicu Antonu Versini, dittu Maistrali, hà fundatu l'effemeru ghjurnali Le  Réveil Corse in 1914. Hà criatu dinò a rivista bislingua U Lariciu chì fù publicata insin'è 1939.

Carulu Giovoni fù dinò l'autori di parechji canzoni corsi di prima trinca: a Canzona di a vadina
 
o Ninni nanna chì hè stata cantata da Marta Angelici è intarpritata da u gruppu Cantu di Cirnu in u 50:

o ancu Lamentu Corsu, intarpritatu da Tino Rossi:

Carulu Giovoni morsi in Aiacciu in 1963.




#Article 158: Arba barona (109 words)


L' arba barona (o erba barona) (thymus herba-barona) hè una pianta chì faci partita di a famiglia di i Lamiaceae. Hè una pianta endemica di a Corsica, di a Sardegna è di Mallorca.

I foglii di l'arba barona sò opposti. T'hani un culori verdi scuru è a so lunghezza hè 4-10 mm.

L'arba barona fiurisci da maghju à aostu. I fiori sò rusulini.

Larba barona hè prisenti in Corsica. Hè cumuna è abundanti da 800 à 2000 metri.

In Corsica, ci sò sui sottuspezii d'arba barona:

L'arba barona hè mintuvata à spessu in a litteratura corsa. Par asempiu:

o in a Nanna dlu Bambinu di Monsignori di la Fuata:




#Article 159: Mintrastu (100 words)


Mentha suaveolens insularis

U mintrastu (o a mintrastella) (Mentha suaveolens insularis) hè una pianta chì faci partita di a famiglia di i Lamiaceae. U mintrastu hè cumunu in parechji isuli di u Maritarraniu com'è a Sardegna, a Sicilia è a Corsica. Si trova in i loca umiti, par asempiu accantu à i vadini.
U mintrastu hè altu sin'à 80 cm.

U mintrastu fiurisci da ghjugnu à sittembri.

Un sinonimu di Mentha suaveolens insularis hè: Mentha rotundifolia subsp. insularis.

U mintrastu hè cumunu in Corsica.

U mintrastu hè mintuvatu qualchì volta in a litteratura è in u cantu corsu. Par asempiu:




#Article 160: Islanda (5514 words)


LIslanda (islandese : Ísland) hè un paese isulanu nurdincu situatu in l'Atlanticu Nordu, incù una pupulazioni di 364134 abitanti è una superficia di 103000 km quatrati, ciò chì ni faci u paesi u menu pupulatu d'Auropa. A capitala è a più grandi cità hè Reykjavík. Reykjavik è i so circondi, in u mezupunenti di u paesi, accoglini più di i dui terzi di a pupulazioni. L'Islanda hè vulcanicamenti è giulugicamenti attiva. L'internu di u paesi hè custituitu di un altupianu carattarizatu da campi di rena è di lava, muntagni è ghjacciai, è numarosi vadini ghjaciarii si lampani in u mari à traversu i bassi terri. L'Islanda hè riscaldata da u Gulf Stream ed hà un clima timparatu, malgradu una latitudina alta ghjustu à u stiriori di u chjerchju articu. A so alta latitudina è a so influenza marina facini ch'è l'istatini fermani freschi, a maiò parti di l'isuli di l'arcipelagu avendu un clima pulariu.

Siont'è l'anzianu manuscrittu Landnámabók, a culunisazioni di l'Islanda hà cuminciatu in u  874 dopu à G.-C., quandu u capu nurvegesu Ingólfr Arnarson hè divintatu u prima culonu pirmanenti di l'isula. In cori di i seculi siguenti, i Nurvegesi, è in una minima misura l'altri Scandinavi, ani emigratu in Islanda, appurtendu incun eddi i schiavi o i servi d'urighjini gaelica. 

Siont'è l'anzianu manuscrittu Landnámabók, a culunisazioni di l'Islanda hà cuminciatu in u  874 dopu à G.-C., quandu u capu nurvegesu Ingólfr Arnarson hè divintatu u prima culonu pirmanenti di l'isula. In cori di i seculi siguenti, i Nurvegesi, è in una minima misura l'altri Scandinavi, ani emigratu in Islanda, appurtendu incun eddi i schiavi o i servi d'urighjini gaelica. 
 
L'isula hè stata guvirnata com'è una cumunità indipindenti sottu à l'Althing, una di i più anziani assemblei lighjislativi di u mondu. Dopu à un periudu di ribugli civili, l'Islanda hà accedutu à a duminanza nurvegesa à u seculu XIII. U stabilimentu di l'Unioni di Kalmar in 1397 hà riunitu i riami di Nurvegia, di u Danimarca è di Svezia. L'Islanda hà dunqua suvitatu l'intigrazioni di a Nurvegia in 'ss'unioni, passendu sottu à a duminazioni danesa dopu à a sicissioni di a Svezia da l'unioni in u 1523. Bench'è u riamu danesu aghji intraduttu u luteranesimu incù forza in u 1550, l'Islanda hè firmata un tarritoriu mezu culuniali alluntanatu in qualessu l'istituzioni è l'infrastrutturi danesi lucicavani da a so assenza. 

In seguitu à a Rivuluzioni francesa è i guerri nabulionichi, a lotta par l'indipendenza di l'Islanda hà pigliatu forma ed hà culminatu incù l'indipendenza in u 1918 è u fundamentu di una ripublica in u 1944. Bench'è u so parlamentu (Althing) sii statu suspesu da u 1799 à u 1845, a ripublica isulana hà avutu u meritu di mantena u più parlamentu anzianu di u mondu. 

Sinu à u XXu seculu, l'Islanda s'hè largamenti appughjata annantu à a pesca è l'agricultura di sustintamentu. L'industrialisazioni di a pesca è l'aiutu di u pianu Marshall dopu à a Siconda Guerra mundiali ani arricatu a prusperità è l'Islanda hè divintata una di i più nazioni ricchi è i più sviluppati di u mondu. In u 1994, hè divintata membru di u Spaziu ecunomicu auropeu, ciò chì hà parmissu di diversificà di più l'ecunumia in i sittori tali a finanza, a biutecnulugia è l'industria manufatturiera. 

L'Islanda hà un'ecunumia di marcatu incù una fiscalità abbastanza debuli, paragunata à altri paesi di l'OCDE, è ancu u tassulu di sindicalisazioni u più altu à u mondu. Disponi di un sistemu di prutizzioni suciali nurdinca chì offri i curi di saluta univirsali è un insignamentu supiriori à i so citatini. L'Islanda hè bedda classificata in termini di stabilità ecunomica, dimucratica è suciali, è ancu d'ugualità, piazzendu si à i ghjorna d'oghji à u terzu rangu mundiali par a ricchezza media par adultu. In u  2018, hè stata classificata sestu paesi u più sviluppatu à u mondu da l'indiziu di sviluppu umanu di i Nazioni uniti, è si classificheghja prima siont'è l'indiziu mundiali di a paci (Global Peace Index). L'Islanda funziuneghja guasgi intiriamenti grazia à l'energii rinnuvevuli. 

Duramenti toccu da a crisa finanziaria mundiali, l'insemu di u sistemu bancariu di u paesi hà cunnisciutu un faddimentu d'uttrovi 2008, caghjunendu una gravi diprissioni, i ribugli pulitichi impurtanti, u cunflittu Icesave è l'instaurazioni di cuntrolli di i capitali. Certi banchieri sò stati imprighjunati. Dapoi tandu, l'ecunumia hà cunnisciutu una ripresa significativa, in grandi parti grazia à u sviluppu di u turisimu. 

A cultura islandesa hè fundata annantu à l'eredità scandinava di a nazioni. A maiò parti di l'Islandesi sò i discindenti di culoni nurdinchi è gaelichi. L'islandesu, una lingua germanica di u Nordu, fala da u vechju Norse uccidentali ed hè strittamenti liatu à u faruesu. U patrimoniu culturali di u paesi cumprendi a cucina islandesa tradiziunali, a litteratura islandesa è i saga medievali. L'Islanda hà a più pupulazioni chjuca di tutti i membri di l'OTAN ed hè u solu paesi senza armata pirmanenti, incù i vardii appena armati.

I Saghi di l'Islandesi dicini ch'è un Nurvegesu chjamatu Naddodd (o Naddador) hè statu u prima Norseman à ghjunghja in Islanda, è à u seculu IX, l'hà chjamata Snæland o terra di nevi parchì ci era a nevi. Dopu à  Naddodd, u Svidesu Garðar Svavarsson ci hè ghjuntu, è l'isula hè tandu statu chjamata Garðarshólmur, ciò chì significheghja l'isula di Garðar. 
 
Po vensi un Vichingu chjamatu Flóki Vilgerðarson. A so figliola s'annigò par istrada, po u so bistiamu morsi di fami. I saghi contani ch'è u Flóki, piuttostu scuraghjitu, hè cuddatu annantu à una muntagna ed hà vistu un fiordu (Arnarfjörður) pienu à iceberg, ciò chì l'hà purtatu à dà à l'isula u so nuveddu nomu attuali. L'idea ch'è i culoni vichinghi d'Islanda ani sceltu 'ssu nomu par scuraghjiscia a culunisazioni eccessiva di a so isula virdicanti hè un mitu.

Siont'è Landnámabók è Íslendingabók, i frati cunnisciuti sottu à u nomu di Papar ani campatu in Islanda innanzi à a ghjunta di i culoni scandinavi, prubabilamenti membri di una missioni ibernu-scuzzesa. I scavi archiulogichi ricenti ani svilatu i ruvini di una capanna à Hafnir, annantu à a penisula di Reykjanes. A datazioni à u carboniu indicheghja ch'è edda hè stata abbandunata trà 770 è 880 21. In u  2016, l'archiuloghi ani scupartu una longa casa à Stöðvarfjörður chì hè statu datata da 800.

L'espluratori vichingu svidesu Garðar Svavarsson hè statu u prima à cunturnà l'Islanda in u  870 è à stabiliscia ch'eddu si trattava di un'isula. Ci hè statu mentri l'invernu ed hà custruitu una casa in Húsavík. Garðar hè partitu l'istati dopu ma unu di i so omini, Náttfari, hà dicisu di firmà ci incù dui schiavi. Náttfari si stallò in ciò ch'eddu hè avà cunnisciutu sottu à u nomu di Náttfaravík ed eddu è i so schiavi divintàni i primi risidenti pirmanenti di l'Islanda.

U capu nurvegesu Ingólfr Arnarson hà custruitu a so prubità in l'attuali Reykjavík in u  874. Ingólfr hè statu suvitatu da numarosi altri culoni emigrati, par u più Scandinavi è i so schiavi, frà i quali mori erani irlandesi o scuzzesi. In u  930, a maiò parti i terri cultiveuli di l'isula erani stata rivindicati. L'Althing, un'assemblea lighjislativa è ghjudiziaria, hè statu criata par rigulamintà u Commonwealth islandesu. A mancanza di terri cultiveuli hà dinò datu un'impulsu à a culunisazioni di u Gruinlandia à parta da u 986. U periudu di 'ssi primi impiantazioni hà cuincidutu incù u periudu caldu di u Medievu, induva i tampiraturi erani simili à quiddi di u principiu di u XXu seculu 28. À quidda ebbica, circa 25% di l'Islanda era cuparta à furesti, contru à 1% à i ghjorna d'oghji. U cristianesimu hè statu aduttatu par cunsensu versu 999-1000, bench'è u paganisimu scandinavu aghji parsistutu frà certi sigmenti di a pupulazioni mentri uni pochi di anni.

U Commonwealth islandesu hà duratu sinu à u XIIIu seculu, quandu u sistemu puliticu cuncipitu da i primi culoni s'hè svilatu incapaci di fà fronti à u puteri criscenti di i capi islandesi. I lotti interni è i ribugli civili di l'ebbica di i Sturlungs ani cunduttu à a signatura di l'Anziana Cunvinzioni in u 1262, chì hà missu fini à u Commonwealth ed hà fattu passà l'Islanda sottu à a curona nurvegesa. A pussidimentu di l'Islanda hè passata da u Riamu di Nurvegia (872 - 1397) à l'Unioni Kalmar in u 1415, quandu i riami di Nurvegia, di u Danimarca è di Svezia sò stati uniti. Dopu à u dissulvimentu di l'unioni in u 1523, hè firmata una dipindenza nurvegesa, fendu parti di u Danimarca-Nurvegia.

I terri sterili, l'eruzioni vulcanichi, a disfuristazioni è un clima spiitatu ani resu a vita difficiuli in una sucità induva u sustintamentu dipindia guasgi intiriamenti di l'agricultura. A pesta nera hà toccu l'Islanda à dui volti, prima in u  1402-1404, eppo dopu in u  1494-1495, a prima epidemia avendu tombu 50% à 60% di a pupulazioni è a siconda 30% à 50%.

Versu a mità di u XVIu seculu, in u quatru di a Riforma prutistanti, u rè Cristianu III di u Danimarca hà cuminciatu à impona u luteranesimu à tutti i so sughjetti. Jón Arason, l'ultimu vescu cattolicu di Hólar, fù scapatu in u 1550 à tempu à dui di i so figlioli. U paesi hè dopu divintatu ufficialmenti luterianu è u luteranesimu hè dapoi firmatu a riligioni duminanti.

À i XVIIu è XVIIIu seculi, u Danimarca hà impostu siveri ristrizzioni cummirciali à l'Islanda. I sciaguri naturali, in particulari l'eruzioni vulcanichi è i malatii, ani cuntribuitu à a calata di a pupulazioni. I pirati di parechji paesi, frà i quali a Costa di Barbaria, ani fattu l'incursioni in i culonii custieri islandesi è ani toltu la ghjenti par turrà li in schiavitù. Una grandi epidemia di varghjolu à u 18u seculu hà tombu à l'incirca un terzu di a pupulazioni. In u  1783, u vulcanu Laki hè intrutu in eruzioni, incù l'effetti divastadori. In l'anni chì ani suvitatu l'eruzioni, cunnisciuta sottu à u nomu di Mist Hardships (in islandesu : Móðuharðindin), più di a mità di u bistiamu di u paesi si n'hè mortu. À l'incirca un quartu di a pupulazioni si n'hè mortu di fami à u mumentu di a caristia chì hà suvitatu.

In u  1814, in seguitu à i guerri nabulionichi, u Danimarca-Nurvegia hè divisu in dui riami distinti da u trattatu di Kiel, ma l'Islanda ferma una dipindenza danesa. Tuttu à longu à u XIXu seculu, u clima di u paesi hà cuntinuatu à raffrità si, ciò chì hà incausatu un'emigrazioni massiccia versu u Nuveddu Mondu, in particulari versu a rigioni di Gimli, à u Manitoba, à u Canada, ch'è a parsona chjamava calchì volta a Nova Islanda. Circa 15000 parsoni ani emigratu, annantu à una pupulazioni tutali di 70000 abitanti.

Una cuscenza naziunali hè nata in a prima mità di u XIXu seculu, ispirata da l'idei rumantichi è naziunalisti di l'Auropa cuntinintali. Un muvimentu d'indipendenza islandesu hà pigliatu forma in l'anni 1850 sottu à a dirizzioni di Jón Sigurðsson, annantu à u basamentu di u naziunalisimu islandesu nascenti ispiratu da u Fjölnismenn è altri intillettuali islandesi furmati à u Danimarca. In u 1874, u Danimarca hà accurdatu à l'Islanda una custituzioni è un rigimu internu limitatu. Hè statu allargata in u 1904, è Hannes Hafstein hè statu u prima ministru islandesu di u cabinettu danesu.

L'Attu d'unioni danesu-islandesu, un accordu incù u Danimarca firmatu u 1ima dicembri 1918 è valevuli par 25 anni, hà ricunnisciutu l'Islanda com'è un Statu pienamenti suvranu è indipindenti in un'unioni parsunali incù u Danimarca. U guvernu islandesu hà stabilitu un'ambasciata à Copenhagen ed hà chertu à u Danimarca di accupà si in nomu soiu di certi quistioni di difesa è d'affari stranieri, sottu à riserva di cunsultazioni incù l'Althing. L'ambasciati danesi in u mondu sanu inarburavani dui stemmi è dui banderi : quiddi di u Riamu di u Danimarca è quiddi di u Riamu d'Islanda. A situazioni ghjuridica di l'Islanda hè divintata paragunevuli à quidda di i paesi appartinendu à u Commonwealth di i Nazioni, com'è u Canada chì a so suvrana hè a righjina Elizabeth II.

Mentri a Siconda Guerra mundiali, l'Islanda s'hè cunghjunta à u Danimarca par affirmà a so neutralità. Dopu à l'accupazioni tedesca di u Danimarca u 9 di aprili 1940, l'Althing hà rimpiazzatu u rè da un righjenti ed hà dichjaratu ch'è u guvernu islandesu pigliaria u cuntrollu di a so difesa probbia è di i so affari stranieri. Un mesi più tardi, i forzi armati britannichi ani lanciatu l'uparazioni Fork, l'invasioni è l'accupazioni di u paesi, viulendu cusì a neutralità islandesa. In u  1941, u guvernu islandesu, amicu di a Grandi Brittagna, hà invitatu i Stati Uniti, tandu neutri, à piglià in carica a so difesa affinch'è a Grandi Brittagna possi apradà i so truppi in altrò.

 
U 31 di dicembri 1943, l'Attu d'Unioni danesu-islandesu hè scadutu dopu à 25 anni. À parta da u 20 di maghju 1944, l'Islandesi ani vutatu à u mumentu di un plebiscitu di quattru ghjorna annantu à l'oppurtunità di dà fini/finu à l'unioni parsunali incù u Danimarca, di abuliscia a munarchia è di stabiliscia una ripublica. L'Islanda hè ufficialmenti divintata una ripublica u 17 di ghjugnu 1944, incù Sveinn Björnsson com'è prima presidenti. 
 
In u  1946, i forzi di difesa americani alliati ani chittatu l'Islanda. A nazioni hè ufficialmenti divintata membru di l'OTAN u 30 di marzu 1949, par mezu à contruversii è summossi interni. U 5 di maghju 1951, un accordu di difesa hè stata firmatu incù i Stati Uniti. I truppi americani sò vultati in Islanda sottu à u nomu di Forza di difesa islandesa, è ci sò firmati mentri a durata sana di a guerra freta. I Stati Uniti ani ritiratu i so ultimi forzi u 30 di sittembri 2006. 
 
L'Islanda hà pruspiratu mentri a Siconda Guerra mundiali. U dopuguerra hè statu suvitatu subitu subitu da una crescita ecunomica sustanziali, tirata da l'industrialisazioni di l'industria di a pesca è u prugramma di u pianu Marshall americanu, grazia à u quali l'Islandesi ani ricivutu u più grandi aiutu par abitanti di tutti i paesi auropei (209 dullari, i Paesi Bassi, scimpiati da a guerra, ghjungnendu in siconda pusizioni incù 109 dullari). 
 
L'anni 1970 sò stati marcati da a guerra di u boccalà - parechji liti incù u Regnu Unitu cuncirnendu l'estinsioni di i limiti di pesca di l'Islanda à 200 nmi (370 km) à a larga di i costi. L'Islanda hà accoltu un vertici à Reykjavík in u 1986 trà u presidenti americanu Ronald Reagan è u prima ministru suvieticu Mikhaïl Gorbatchev, in u corsu di u quali ani pigliatu i misuri impurtanti à u scopu di u disarmamentu nucleari. Uni pochi di anni più tardi, l'Islanda hè divintata u prima paesi à ricunnoscia l'indipendenza di l'Estunia, di a Lettunia è di a Lituania à u mumentu di a so siparazioni da l'URSS. Tuttu à longu à l'anni 1990, u paesi hà allargatu u so rollu internaziunali ed hà sviluppatu una pulitica stranieri uriintata versu i causi umanitarii è u mantinimentu di a paci. In 'ssu scopu, l'Islanda hà furnitu aiutu è spirtizia à diversi intarventi dirighjiti da l'OTAN in Bosnia, à u Kosovo è in Iraccu. 
 
L'Islanda hà righjuntu u Spaziu ecunomicu auropeu in u  1994, dopu chì l'ecunumia fussi stata mori diversificata è liberalizata. I rilazioni ecunomichi internaziunali si sò dinò intinsificati dopu à 2001, quandu i banchi islandesi dirigulamintati di pocu ani cuminciatu à aumintà à l'ingrossu u so debitu stiriori, cuntribuiscendu à una crescita di 32% di u rivinutu naziunali rozu di l'Islanda trà 2002 è 2007.

Da u 2003 à u 2007, dopu à a privatisazioni di u sittori bancariu sottu à u guvernu di Davíð Oddsson, l'Islanda s'hè uriintata versu un'ecunumia basata annantu à i sirvizii bancarii d'invistimentu è finanziarii internaziunali. Hè prestu divintata unu di i paesi i più prusperi u mondu ma hè statu duramenti tuccata da una crisa finanziaria maghjori. 'Ssa crisa hà inghjinnatu a più grandi migrazioni d'Islanda dapoi 1887, incù un'emigrazioni netta di 5000 parsoni in u  2009. L'ecunumia islandesa s'hè stabilita sottu à u guvernu di Jóhanna Sigurðardóttir, ed hà cunnisciutu una crescita di 1,6% in 2012. U Partitu di l'indipendenza di centru hè statu ricunduttu à u puteri in cualizioni incù u Partitu prugressistu à u mumentu di l'alizzioni di 2013. L'anni dopu, l'Islanda hà cunnisciutu un sviluppu di u turisimu, u paesi essendu divintatu una distinazioni di vacanzi pupulari. In u  2016, u Prima ministru Sigmundur David Gunnlaugsson hà dimissiunatu dopu à essa statu implicatu in u scandalu di i Carti di u Panama. L'alizzioni anticipati di 2016 ani sfuciatu à a furmazioni di un guvernu di cualizioni di dritta cumpostu di u Partitu di l'indipendenza, di u Partitu di a riforma è d'Avvena radiosu. 'Ssu guvernu hè cascatu quandu Avvena migliori hà chittatu a cualizioni par causa di un scandalu implichendu a lettara di sustegnu di u babbu di Bjarni Benediktsson, tandu Prima ministru, à un dilinquenti sissuali di ziteddi. L'alizzioni anticipati d'uttrovi 2017 ani purtatu à u puteri una nuvedda cualizioni cumposta di u Partitu di l'indipendenza, di u Partitu prugressistu è di u Muvimentu di manca, dirighjita da Katrín Jakobsdóttir.

L'Islanda hè à a cunghjunzioni di l'uceani Atlanticu Nordu è Articu. L'isula principali hè situata sana sana à u sudu di u chjerchju articu, chì passa da a piccula isula islandesa di Grímsey à a larga di a costa nordu di l'isula principali. U paesi si situeghja trà i latitudini 63 è 68 Nordu, è i longitudini 25 è 13 Punenti. 
 
L'Islanda hè più prossima da l'Auropa cuntinintali ch'è di l'America Subrana cuntinintali, bench'è edda fussi a più prossima da u Gruinlandia (290 km, 180 mezu), un'isula d'America di u Nordu. L'Islanda hè di solitu inchjusa in l'Auropa par i mutivi giugrafichi, storichi, pulitichi, culturali, linguistichi è pratichi. Giulugicamenti, l'isula cumprendi i parti di i dui placchi cuntinintali. I più terri prossimi in Auropa sò l'isuli Faroe (420 km), l'isula Jan Mayen (570 km), i Shetland è l'Ebridi stiriori (circa 740 km) è u cuntinenti scuzzesu è l'Urcadi (circa 750 km). A più parti prossima da l'Auropa cuntinintali hè a Nurvegia cuntinintali, à circa 970 km, quandu inveci l'America Subrana cuntinintali hè à 2070 km, à l'estremità nordu di u Labrador.

L'Islanda hè a 18a più grandi isula di u mondu, è a siconda più grandi isula d'Auropa dopu à a Grandi Brittagna. (l'isula d'Irlanda hè a terza.) l'isula principali hà una superficia di 101826 km quatrati, ma a superficia tutali di u paesi hè di 103000 km quatrati, frà iquali 62,7% di tundra. Una trintina d'isuli minori si trovani in Islanda, frà i quali l'isuli Grímsey è Vestmannaeyjar, pocu pupulati. I lavi è i ghjacciai coprini 14,3% di a so suparficia, frà i quali solu 23% sò cuparti à vegetazioni. I più grandi lavi sò a cistarra di Þórisvatn (83 - 88 km quatrati) è quiddu di Þingvallavatn (82 km quatrati). L'altri lavi impurtanti sò quiddi di Lagarfljót è di Mývatn. Jökulsárlón hè u più lavu fondu, incù 248 metri.

Giulugicamenti, l'Islanda faci parti di a dursali meza atlantica, una dursali longu à a quali a crosta uceanica si sparghji è forma una nuvedda crosta uceanica. 'Ssa parti di a dursali meza oceanica hè situata sopra à un pinnacciulu manteddicu, ciò chì faci ch'è l'Islanda hè sottuaeria (sopra à a suparficia di u mari). A dursali marca a fruntiera trà i placchi eurasiana è nordamericana, è l'Islanda hè statu criata da rifting è accrizioni da u vulcanisimu longu à a dursali.

Numarosi fiordi puntighjeghjani u litturali islandesu, longu di 4970 km, induv'eddi si trovani dinò a maiò parti di i culonii. L'internu di l'isula, i Highlands d'Islanda, hè una cumbinazioni freta è inabitevuli di rena, di muntagni è di campi di lava. I principali cità sò a capitala Reykjavík, è ancu i cità piriferichi di Kópavogur, Hafnarfjörður è Garðabær à prussimità di Reykjanesbær induv'eddu si trova l'aeruportu internaziunali, è a cità d'Akureyri in u nordu di l'Islanda. L'isula di Grímsey, annantu à u chjerchju articu, cunteni a più abitazioni sittentriunali di l'Islanda, quandu inveci Kolbeinsey cunteni u più puntu sittentriunali di l'Islanda 64. L'Islanda pussedi trè parchi naziunali : u paesi hè cunsidaratu com'è un paesi  assà efficenti  infatti di prutizzioni di l'ambienti, apposta chì eddu hè statu classificatu 13u in l'indiziu di pristazioni ambiintali di l'università di Yale in u  2012.

Terra giulugicamenti ghjovana, l'Islanda hè a sprissioni suparficiali di l'Altupianu islandesu, una grandi pruvincia ignea chì s'hè furmata in seguitu à u vulcanisimu di u puntu caldu di l'Islanda è longu à a dursali meza atlantica, quist'ultima attravirsendu la di parti in parti. Quissa significheghja ch'è l'isula hè assà attiva giulugicamenti incù numarosi vulcani, frà i quali l'Hekla, l'Eldgjá, u Herðubreið è l'Eldfell. L'eruzioni vulcanica di Laki in u  1783-1784 hà pruvucatu una caristia chì hà tombu vicinu à un quartu di a pupulazioni di l'isula, ed hà fattu appariscia i nivuli di polvara è di nebbia annantu à a maiò parti di l'Auropa è ancu certi parti di l'Asia è di l'Africa mentri parechji mesa, ed hà affittatu u clima in altri rigioni.

L'Islanda pussedi numarosi geyser, frà i quali u Geysir, da induva a parola inglesa hè dirivata, è u celebru Strokkur, chì entri in eruzioni ogni 8-10 minuti. Dopu à una fasa d'inattività, u Geysir hà ricuminciatu à entra in eruzioni dopu à una seria di terramuti in u  2000. Dipoi tandu, Geysir hè divintatu più zittu è ùn entri micca à spessu in eruzioni.

Grazia à a dispunibilità generalizata di l'energia giutermica è à u sfruttamentu di numarosi vadini è pisci d'acqua par l'idroelettricità, a maiò parti di l'abitanti ani accessu à l'acqua calda, u scaldamentu è l'elittricità à bassu prezzu. L'isula hè par u più cumposta di basaltu, una lava à debuli tinori in silicia assuciata à un vulcanisimu effusivu, com'eddu hè successu dinò à Hawaii. L'Islanda, eppuri, pussedi una varietà di tipi vulcanichi, frà i quali bon parechji pruducini i lavi più evuluati tali a riulita è l'andesita. L'Islanda conta i cintunari di vulcani incù circa 30 sistemi vulcanichi attivi.

Surtsey, una di i più ghjovani isuli di u mondu, faci parti di l'Islanda. Battizata siont'è Surtr, s'hè inalzata sopra à l'uceanu à u mumentu di una vigata d'eruzioni vulcanichi trà u 8 di nuvembri 1963 è u 5 di ghjugnu 1968. Soli i scentifichi chì facini i ricerchi annantu à a crescita di a vita nuvedda sò auturizati à visità l'isula.

U 21 di marzu 2010, un vulcanu à Eyjafjallajökull, in u sudu di l'Islanda, hè intrutu in eruzioni par a prima volta dapoi 1821, furzendu 600 parsoni à fughja i so casi. Altri eruzioni, u 14 di aprili, ani furzatu i cintunari di parsoni à abbandunà i so casi. U nivulu di cennari vulcanichi chì ni hà risultatu hà caghjunatu una pirturbazioni maghjori di i viaghji aerii in Auropa.

Un'antra grandi eruzioni s'hè prudutta u 21 di maghju 2011. Si trattava tandu di u vulcanu Grímsvötn, situatu sottu à u ghjacciu spessu di u più grandi ghjacciaiu d'Auropa, u Vatnajökull. U Grímsvötn hè unu di i più vulcani attivi d'Islanda, è 'ss'eruzioni hè stata mori più putenti ch'è quidda di l'Eyjafjallajökull in u  2010, incù i cennari è a lava prugittati à 20 km in l'atmusfera, criendu un grossu nivulu.

A più altitudina alta par l'Islanda hè indicata com'è essendu di 2110 metri à Hvannadalshnúkur.

U clima di a costa islandesa hè sottarticu. U currenti caldu di l'Atlanticu Nordu assicureghja i tampiraturi annuali di solitu più alti ch'è in a maiò parti di i posti di latitudina simili in u mondu. Frà i rigioni di u mondu chì ani un clima simili, si trova l'isuli Aleutini, a penisula di l'Alaska è a Terra di Focu, bench'è 'ssi rigioni fussini più prossimi da l'equatori. Malgradu a so prussimità incù l'Articu, i costi di l'isula fermani libari di ghjacciu mentri l'invernu. L'incursioni ghjaciarii sò rari, l'ultima avendu avutu locu annantu à a costa nordu in u 1969.

U clima varieghja trà i diffarenti parti di l'isula. In generali, a costa sudu hè più calda, più umita è più vintosa ch'è u nordu. L'alti terri cintrali sò a più parti freta di u paesi. I rigioni interni bassi di u nordu sò i più aridi. I caduti di nevi d'invernu sò più friquenti in u nordu ch'è in u sudu.

A più tampiratura di l'aria alta arrighjistrata era di 30,5°C (86,9°F) u 22 di ghjugnu 1939 à u Teigarhorn, annantu à a costa sudestu. A più tampiratura bassa hè stata di -38C° (-36,4F°) u 22 di ghjinnaghju 1918 à Grímsstaðir è Möðrudalur, in i fondi di u nordestu. I provi maestri di tampiratura par Reykjavík sò di 26,2C° (79,2°F) u 30 di lugliu 2008, è di -24,5°C (-12,1°F) u 21 di ghjinnaghju 1918.

Fitugiugraficamenti, l'Islanda apparteni à a pruvincia artica di a rigioni circumbureali in senu à u riamu bureali. Circa i trè quarti di l'isula sò spruvisti di vegetazioni ; a vegetazioni hè par u più custituita di pratulini, chì sò rigularamenti pasciuti da u bistiamu. U più arburi cumunu in Islanda hè u vitullu di u nordu (Betula pubescens), chì furmava in tempi di una volta i furesti annantu à parti assà di l'Islanda, è ancu i tremuli (Populus tremula), i rowans (Sorbus aucuparia), i ghjinepari cumuni (Juniperus communis) è altri arburi più chjuchi, par u più salici.

Quandu l'isula hè stata culunizata par a prima volta, era largamenti buscosa, incù circa 3% di i terri cuparti à arburi. À a fini di u XIIu seculu, Ari u Savviu a discrivia in l'Íslendingabók com'è buscosa da a muntagna à u cantu di u mari. U stabilimentu umanu pirmanenti hà disturbatu assà l'ecusistema isulatu di terri vulcanichi smilzi è a diversità limitata di i spezii. I furesti sò stati mori sfruttati in u corsu di i seculi par u legnu di scaldamentu è u legnu d'opara. A disfuristazioni, u pighjuramentu di u clima mentri a piccula ità ghjaciaria è u soprapasciali da i muntona impurtati da i culoni ani addistratu una perdita di u stratu cultivevuli dannifica datu l'erusioni. Oghji, numarosi sfruttamenti agriculi sò stati abbandunati. I trè quarti di i 100000 km quatrati di l'Islanda sò tocchi da l'erusioni di i terri, 18000 km quatrati, sufficintamenti gravi par renda a terra impussibuli da cultivà. Soli uni pochi di picculi pupulamenti di vitulli esistini oghji in i riservi isulati. A piantazioni di nuveddi furesti hà fattu crescia u numaru d'arburi, ma u risultatu ùn hè micca paragunevuli à quiddu di i furesti d'urighjini. U più grandi arburi d'Islanda hè un ghjaddicu rossu (picea abies) di Sitka piantatu in u 1949 à Kirkjubæjarklaustur ; hè statu misuratu à 25,2 metri in u 2013.

U solu mammiferu terraniu indigenu à a ghjunta di l'omu era a volpi artica, chì era ghjuntu annantu à l'isula à a fini di u periudu ghjaciariu, marchjendu annantu à u mari cutratu. In schersi uccasioni, i topi pinnuti sò stati traspurtati annantu à l'isula incù i venti, ma ùn sò micca stati capaci di ripraducia ci si. L'orsi pularii venini uccasiunalamenti da a Gruinlandia, ma ùn sò ch'è visitadori, è ùn esisti micca una pupulazioni islandesi. Ùn ci hè micca rettili o anfibii indigeni o vivi in libartà annantu à l'isula.

L'animali d'Islanda cumprendini u muntonu islandesu, u bistiamu, i puddastri, i capri, u ribustu cavaddu islandesu è u ghjacaru di pastori islandesu, tutti discindenti d'animali impurtati da l'Auropei. I mammiferi salvatichi cumprendini a volpi artica, u visonu, i tupanchjini, i topa, i cunigliuli è i renni. L'orsi pularii visiteghjani uccasiunalamenti l'isula, viaghjendu annantu à l'iceberg in pruvinienza di a Gruinlandia. Di ghjugnu 2008, dui orsi pularii sò ghjunti listessu mesi. I mammiferi marini cumprendini u viteddu marinu grisgiu (Halichoerus grypus) è u viteddu marinu cumunu (Phoca vitulina).

Numarosi spezii di pesci campani in l'acqui uceanichi circundendu l'Islanda, è l'industria di a pesca ripprisenta una parti impurtanti di l'ecunumia islandesa, apposta ch'edda ripprisenta circa a mità di l'espurtazioni tutali di u paesi. L'aceddi, in particulari l'aceddi di mari, custituiscini una parti impurtanti di a vita animali in Islanda. I frati (Fratercula arctica), i skuas è i niculini nichjani annantu à i so scuglieri.

A caccia cummirciali à a balena hè praticata di modu intarmittenti, com'è a caccia scentifica à a balena. L'ussirvazioni di i baleni hè divintata una parti impurtanti di l'ecunumia islandesa dapoi u 1997.

Circa 1300 spezii d'insetti sò cunnisciuti in Islanda. Hè pocu rispettu à altri paesi (più di un milionu di spezii sò stati discritti in u mondu). L'Islanda hè par u più esenti di zinzali.

L'Islanda hà un sistemu multipartitu da manca à dritta. Dopu à l'alizzioni parlamintari di 2017, i principali partiti sò u Partitu di l'indipendenza (Sjálfstæðisflokkurinn), u Muvimentu di manca (Vinstrihreyfingin - grænt framboð) è u Partitu prugressistu (Framsóknarflokkurinn). 'Ssi trè partiti formani l'attuali cualizioni guvirnativa in senu à u cabinettu dirighjitu da  Katrín Jakobsdóttir (manca). L'altri partiti pulitichi avendu i sedii à l'Althing (Parlamentu) sò l'Allianza suciali-dimucratica (Samfylkingin), u Partitu di u centru (Miðflokkurinn), i Pirati d'Islanda, u Partitu di u populu (Flokkur fólksins) è u Partitu di a riforma (Viðreisn).

L'Islanda hè statu u prima paesi in u mondu à avè un partitu puliticu furmatu è dirighjitu intiriamenti da i donni. Cunnisciuta sottu à u nomu di Lista di i donni o Allianza di i donni (Kvennalistinn), hè stata fundata in u 1983 par prumova i bisogni pulitichi, ecunomichi è suciali di i donni. Dopu à avè participatu à i so primi alizzioni parlamintari, a lista di i donni hà cuntribuitu à fà crescia a prupurzioni di donni parlamintari di 15. S'hè dissolta in u 1999, aduniscendu si ufficialmenti l'annu dopu incù l'Allianza suciali-dimucratica, bench'è circa a mità di i so membri aghjini piuttostu righjuntu u muvimentu di manca-verdi. Hà lasciatu un'influenza durevuli annantu à a pulitica islandesa : ogni grandi partitu hà una quota di 40% di donni, è in u 2009, vicinu à un terzu di i membri di u Parlamentu erani donni, contru à una media mundiali di 16%. Dopu à l'alizzioni di u 2016, 48% di i membri di u Parlamentu sò donni.

In u  2016, l'Islanda era classificata 2a par a sulidità di i so istituzioni dimucratichi è 13a par a trasparenza di u so guvernu. U paesi hà un liveddu altu di participazioni civica, incù 81,4% di participazioni à l'ultimi alizzioni, contru à una media di 72% par l'OCDE. Eppuri, solu 50% di l'Islandesi dicini ch'eddi ani cunfidenza in i so istituzioni pulitichi, ciò chì hè appena menu ch'è a media di 56% di l'OCDE (è assà prubabilamenti una cunsiquenza di i scandali pulitichi chì ani suvitatu a crisa finanziaria islandesa).

L'Islanda hè una dimucrazia riprisintativa è una ripublica parlamintari. U parlamentu mudernu, Alþingi (in inglesu : Althing), hè statu fundatu in u 1845 com'è organu cunsultativu vicinu à u munarcu danesu. Hè statu largamenti cunsidaratu com'è un ristabilimentu di l'assemblea fundata in u 930 mentri u periudu di u Commonwealth è eppuri timpurariamenti suspesa da u 1799 à u 1845. Conta à i ghjorna d'oghji 63 membri, eletti par un periudu massimu di quattru anni. 
 
U capu di u guvernu hè u prima ministru chì, incù u cabinettu, hè rispunsevuli di u guvernu esecutivu. 
 
U presidenti, inveci, hè elettu à u suffraghju univirsali par un mandatu di quattru anni senza limitazioni di durata. L'alizzioni di u presidenti, di l'Althing è di i cunsigli municipali lucali ani tutti locu siparatamenti ogni quattru anni. U presidenti di l'Islanda hè un capu di Statu par u più cirimuniali è faci uffiziu di diplumaticu, ma pò uppona u so vetu à i leghji vutati da u parlamentu è sottumetta li à un referendum naziunali. U presidenti attuali hè Guðni Th. Jóhannesson.

U cabinettu hè numinatu da u presidenti dopu à un'alizzioni generali à l'Althing ; eppuri, a nomina hè di solitu niguziata da i capipartiti pulitichi, chì dicidini trà eddi dopu à discussioni chì partiti poni furmà u cabinettu è comu scumparta i so sedii, pattu è cundizioni chì eddu benefizieghji di un sustegnu maghjuritariu à l'Althing. Ùn hè ch'è quandu i capipartiti ùn sò micca in gradu di parvena à una cunclusioni da par eddi in un cumportu raghjunevuli ch'è u presidenti eserciteghja 'ssu puteri è numineghja parsunalamenti u cabinettu. Quissa ùn s'hè micca produtta dapoi u fundamentu di a ripublica in u 1944, ma in u  1942, u righjenti Sveinn Björnsson, chì era statu stallatu à 'ssu postu da l'Althing in u 1941, hà numinatu un guvernu non parlamintari. U righjenti avia, à tutti fini utuli, u postu di presidenti, è Sveinn avia da divintà u prima presidenti di u paesi in u 1944.

I guverni islandesi sò sempri stati guverni di cualizioni, incù dui partiti o più, chì nisciunu partitu puliticu ùn hà mai ottinutu a maiuranza di i sedii à l'Althing mentri tutta u periudu ripublicanu. In u 1980, l'Islandesi ani elettu Vigdís Finnbogadóttir à a presidenza, a prima donna capu di Statu dirittamenti eletta à u mondu. Hà pigliatu a so ritirata in u 1996. In u 2009, l'Islanda hè divintata u prima paesi à avè un capu di guvernu apartamenti gay quandu Jóhanna Sigurðardóttir hè divintata Prima ministra.




#Article 161: Piobu (genaru) (146 words)


U piobu (o piobbu o piopu) (populus) hè un tipu d'arburu chì faci partita di a famiglia di i Salicaceae.

U nomu latinu di u piobbu, Populus significheghja 'populu in latinu, parchì i piobi erani piantati da i Rumani in i loca publichi. U genaru populus cumprendi 35 spezii di i rigioni temperati è fretti di l'emisferu nordu. 

U legnu di u piobu hè biancu, lighjeru, tennaru, abbastanza resistenti. Hè faciuli da incuddà, da tigna è da pigna. Inveci, hè difficiuli da sigà. 

U genaru populus hè divisu in cinqui sizioni :

Esistini in Corsica parechji spezii di piobu:

U piobbu o piopu è un' tuponimu assai in l'usanza corsa; Per esempiu u nome di i paese di Piubetta o Piubbeta signifighegjja logu alberatu di piopi. Ci o parechje fiume o vadelli di i piobbi.

Per veru u piopu isulanu e cummunu pare esse a tremula..




#Article 162: Ferula (458 words)


A ferula (Ferula communis) hè una spezia di pianta chì faci parti di a famiglia di l'Apiaceae. Hè prisenti da u cantu di u mari insin'à 400 metri. Si scontra à spessu à u cantu di i stradona, o in i loca ind'eddu ci hè statu in incendiu. Hè una pianta chì teni i casci. I foglii sò simplici è triangulari. A ferula hè alta 2 à 4 metri. Fiurisci da aprili à ghjugnu.

A ferula s'assumiglia à parechji pianti, com'è:

A ferula t'hà una radica mori longa è soda ed hè difficiuli à scalzà.

Hè una pianta tossica, vilanosa.

À tempi antichi, a ferula era usata da i stitutori o da i parenti par pichjà annantu à i diti o i mani di i sculari è di i ziteddi.

A ferula cumuna hè prisenti in Corsica. Si trova in piaghja. Ma esisti dinò in i circondi di Bonifaziu un antra spezia di ferula: a ferula d'Arrigoni.

A ferula hè ancu chjamata: a ferla (in u Fiumorbu) o a vezza (in Balagna).

A ferula hè periculosa è vilanosa pà u bistiamu, chì faci scuncià i pecuri o i vacchi, è ancu i cavaddi è i porchi. I pò ancu fà more. U principiu attivu hè a ferulosida, ch'impedisce u sangue di coagulà. Si po curà cù a vitamina K in certi casi. Par quissa i pastori tagliani a ferula o a sradicheghjani in i pascuri. Hè à a fini di l'istatina chì a ferula hè più tossica, quandu edda secca è tandu, ci hè u risicu chì i bestii a manghjessini.

U legnu di a ferula era usatu à spessu. U legnu di a ferula, quand'eddu hè seccu, diventa duru duru ma ferma lebbiu. 'Ssu legnu era adupratu par esempiu, una volta smizatu, par arrutà i forbici, i culteddi o i rasoghji.

In Pasqua, era di tradizioni d'usà a ferula secca par trascinà u focu sacru. U focu era biniditu da u preti in piazza di ghjesgia è dopu à a cirimonia, ognunu si purtava u focu sacru in casa soia par via di a ferula accesa.

A Sbarabattula firulaghja (Papilio hospiton) hè una sbarabattula endemica di a Corsica è a Sardegna. Hè una spezia d'impurtanza mundiali, ed hè prutettu da a cunvinzioni internaziunali di Washington pa i spezii di fauna è di flora minacciati di sparizioni. A sbarabattula firulaghja hè assuciata à spessu incù a ferula, apposta chì u brugu si nutrisci di ferula pà u più (ma dinò d'altri pianti com'è a ruta, o a pastinaccia). A sbarabattula firulaghja s'assumiglia mori à un'antra spezia di sbarabattula: a sbarabattula finuchjaghja, ma quidda hè assuciata incù u finochju.

A ferula hè ancu chjamata in corsu a ferla o a finochja (per via di a sumiglianza incù u finochju).




#Article 163: Cardalina (289 words)


A cardalina (o cardellina) (Carduelis carduelis) hè un aceddu chì faci partita di a famiglia di i Fringillidae. A cardalina campa sin'à 14 anni. Si piaci in i loca ind'eddu ci hè u cardu, chì li piaci à manghjà ni u fiori. U so nomu in corsu veni da quì. L'adultu hè facciatu rossu, biancu è neru. U spinu hè brunu. A coda hè nera. L'ali sò neri incù una striscia giadda. Ci hè pocu dismurfisimu sissuali ed hè difficiuli di fà a diffarenza trà u masciu è a femina. Ma ci hè più mori culori ind'è u masciu. A cardalina adulta hè longa 12 cm è pesa da 14 à 19 grammi. L'aparatura alara hè circa 20-25 cm. A cardalina t'hà dinò u bizzicu pinzutu è a coda furcata. 

A cardalina campa circa dodici anni. Si piaci in i loca cultivati. Ma toccu u vaghjimu, cerca piuttostu i canti di i stradona.

Si trova a cardalina in l'Auropa ma dinò in tuttu l'ariali di u Mari Tarraniu, in u Mediu Urienti ma dinò in Asia. A cardalina hè ancu stata introdutta in parechji paesi, com'è l'Australia, a Nuvella Zelanda è u Brasili.

A cardalina hè cumuna è prisenti tuttu l'annu in Corsica. Ci hè in Corsica una spezia endemica di cardalina, chì u so nomu scentificu hè: Carduelis carduelis tsuchii. 'Ssa spezia di cardalina hà un bizzicu più finu. Hè endemica di a Corsica, di a Sardegna, di a Cicilia è di l'Isula d'Elba. Quand'è l'inguernu s'avvicina, d'uttrovi o di nuvembri, certi cardalini chì sò arrighjunati si fermani in Corsica, inveci d'altri cardalini si tramutani in Africa di u Nordu i in iSpagna.

A cardalina hè mintuvata à spessu in a cultura è u cantu corsu. Par asempiu:




#Article 164: Codizennula (109 words)


A codizennula (Motacilla alba) hè un aceddu chì faci partita di a famiglia di i Motacillidae. Misura trà 15 è 19 cm. Pesa circa 25 grammi. A codizennula hè codilonga.

A codizènnula nichja in a miò parti di l'Auropa è di l'Asia, è ancu in certi parti di l'Africa di u Nordu.

A codizènnula hè insittivora è mangna sopratuttu moschi, musculini, furmiculi è zinzali.

Cumprendi i siguenti sottuspezii:

A codizennula hè cumuna è prisenti tuttu l'annu in Corsica.
A codizennula hè ancu chjamata in corsu: a codizingula, a codibattula, a coditremula, a codipennula.

A codizennula hè stata mintuvata calchì volta in a litteratura è u cantu corsu. Par asempiu:




#Article 165: Cappelluccia (236 words)


A cappelluccia (o cappidduccia) hè un acellu chì face parte di a famiglia di i Paridae.

A cappelluccia hè longa circa 15 cm, incù un'apertura alare di 22-25 cm. Prisenta un piumaghju virdicciu annantu à u spinu, incù coda è ale grisgiu turchinicce. U capu è a gola sò di culore neru luccicu, incù i buccelli bianchi. U pettu giallu hè attravirsatu longitudinalmente da una striscia nera verticale da a gola à l'addome chì, ind'è i masci, hè appena più larga.

A cappelluccia si scontra in Europa è in u Nordu di l'Africa.

A cappelluccia face dui cuvate (da 5 à 12 ove)  l'annu: d'aprile è di maghju, è po di ghjugnu o di lugliu. L'ove di a cappelluccia sò lisce, d'aspettu biancu cun piccule tacche rosse. Sò cuvate da e femmine durente circa 15 ghjorni.

U so cantu hè variu è meludiosu, audibile da mezu ghjinnaghju à ghjugnu. Si cumpone per u più da 2-3 sillabe ripetute. Ùn hè micca raru ch'è a cappelluccia imiti l'altri acelli in u so cantu.

A cappelluccia hè cumuna è presente tuttu l'annu in Corsica. 

U nome di a cappelluccia vene da u fattu chì in capu pare ch'ella appii un cappellu. Hè ancu chjamata a  scappelluccetta, a scappelluccia o a ciattola capiniella. Per ùn fà micca cunfusione cù a cappellina, basta à pensà chì a cappellina hè capiturchina. A capelluccia hè ancu chjamata a scherzicabugna o a scherzabugna.




#Article 166: Torre di Corsica (236 words)


E torre di Corsica (o torre genuvese di Corsica) sò stati custruite, dopu à a dumanda di a populazione, per pruteghje l'isula da i pirati. 

E torre eranu un sistema di difesa di a populazione corsa. Quandu ci era un periculu, i torreghjani avvertianu a populazione, à sonu di culombu o accindendu un focu à u pianu supranu di a torra. Cusì e torre chì eranu piazzate accantu pudianu dinù privene quell'altre. Cusì, in una ora o duie, a Corsica sana era prevenuta.

Ci era parechji piani in e torre. Cumportavanu dinù l'archere. À u pianu superiore, ci era una rangata di piumbatoghji. Ci eranu e scale per passà da un livellu à l'altru di a torra.

A maiò parte di e torre genuvesi sò ronde, ma una parte sò quatrate.

A custruzzione di e torre genuvese di Corsica hà cuminciatu à u XVIesimu seculu, quandu à pupulazione di l'isula hà dumandatu à Genuva una prutezzione contra à i pirati è l'invasori chì vinianu da u mare. In u 1531, a custruzzione di nuvanta torre annantu à u litturale di a Corsica hè dicisa. I travaglia cumincionu sottu a direzzione di Sebastiano Doria è Pietro Filippo Grimaldi Podio. 
À u principiu du i XVIIIesimu seculu, si pudia cuntà 85 torre annantu à u litturale di Corsica. 

Attualmente, fermanu 67 torre. Parechje sò sfundate, ma uni pochi sò bè cunservate. Bon' parechje sò classate cum'è munimenti storichi.




#Article 167: Puesia (248 words)


A puesia ghjè l'arte d'usà, per trasmette un messaghju propriu, u significatu semanticu di e parolle quante u sonu è u ritimu chì queste impremenu à e frase; a puesia si pò per questu paragunà à a musica in quantu ella riesce à trasmette emuzione di manera più evucative è putente ch'ella à face a prosa.

Una puesia ùn hà un significatu necessariamentu compiu cume a prosa, ò, megliu, u significatu è solu una parte di a cumunicazione chì si face quandu omu leghje ò stà à sente una puesia; l'altra parte ùn hè verbale, ma emutiva. Postu chì a lingua in a puesia hà issa doppia funzione di vettore quantu di u significatu chè di u sonu, di cuntinutu quantu infurmativu chè emutivu, a sintassa è l'ortugraffia possonu patisce di variazione s'ellu hè utile à e fine di a cumunicazione cumplessiva.

A questi duie aspetti di a puesia si ne aghjunghje un terzu quandu una puesia, invece d'esse letta direttamente hè ascultata: cù u so linguaghju curpurale è u so modu di leghje, u lettore interpreta u testu, dendu lu (inevitabilmente) una nova dimensione, teatrale. Issu fenomenu, apparentatu cù a musica, vene sfruttatu in i Lieder tedeschi, puesie cantate.

Issu intimu mischiu di significatu è di sonu rende estremamente difficiule di traduce una puesia in altre lingue, perchè u sonu è u ritimu uriginali sò irremediabilmente persi è devinu esse sostittuiti à una addattazione in a lingua nova, chè in generale hè sola una approssimazione di l'uriginale.




#Article 168: Puppusgiula (350 words)


A puppusgiula (o a puppusgia) (Upupa epops) hè un aceddu chì faci parti di a famiglia di l'Upupidae. A puppùsgiula hè longa 25-29 cm, incù un'apartura alaria di 44-48 cm. L'impiumatura hè carrataristica, bruna moltu chjara in a parti subrana è incù una striscia orizuntali biancu-nera in a parti suttana. U capu hè pruvistu di un ciuffu erettili di piumi, u bizzicu essendu abbastanza longu (5-6 cm) è appena incurvatu in ghjò. I patti sò corti ma forti. A puppusgiula pesa 60-80 g. Pò campà insin'à 11 anni. Da marzu à ghjugnu, a femina pone a cova, 5-7 ova biancu-virdicci, par circa 16 ghjorna, in un ciottulu. Dopu 3 o 4 sittimani, i piulacona chettani u nidu. Ci poni ancu essa dui cuvati l'annu. Ci hè pocu dismurfisimu sissuali ind'è a puppusgiula è u masciu è a femina sò guasi listessi.

A puppusgiula si nutrisci di larvi d'invertebrati, d'insetti maiori, di mignoculi, di molluschi, o di ragni.

A puppusgiula è diffusa in l'Auropa centru-meridiunali sana, in Asia è in Africa sittintriunali. Migra versu i tropichi in inguirnata.

I sottuspezii di Upupa epops sò:

Innanzi, a puppusgiula hè classificata in l'ordini di i coraciiformi, ma a classifica più ricenti di Sibley  Monroe l'hà integrata in l'ordini novu di l'upupiformi.

A puppusgiula hè prisenti in Corsica. Hè ancu chjamata in corsu: a puppusgia, a pappusgia. U s o nomu veni da u so gridu: Pupupù, pupù. Hè un aceddu cumunu, ma ghjugniticciu. A puppusgiula affacca in Corsica à parta da u mesi di marzu, ma à spessu, i puppusgiuli ghjugnini in Corsica in i trè primi sittimani d'Aprili. Accadi dinò calchì volta chì a puppusgiula passessi l'annata sana in l'isula, ma hè raru. A puppusgiula stà un pocu dignalocu in Corsica, da u litturali insin'à un'altezza di 1000 metri. Si scontra più suventi accantu à u litturali è priferisci a machja bassa, i prata è s'infatta ancu vicinu à i paesi è i paisoli. Difatti, a puppusgiula si vedi più pocu in a machja alta è spessa.

Accadi chì a puppusgiula fussi mintuvata in a cultura corsa. Par asempiu in i sprissioni:




#Article 169: Milvu neru (115 words)


U Milvu neru (Milvus migrans) hè un aceddu chì faci partita di a famiglia di l' Accipitridae.

A coda di u milvu neru hè furcata, ma menu ca quidda di u milvu. Pesa trà 600 è 1000 grammi. U ò campà sin'à l'ità di 20 anni. U piumamu è moltu scuru è i punti di l'ali sò neri. 

Da marzu à uttrovi u milvu neru si pò scuntrà in guasi tutta l'Auropa. Priferisci i loca aparti. D'inguernu, u milvu neru stà in l'Africa sottusahariana. 

A nutritura di u milvu neru si cumponi di pesci morti, d'acidduchji, di picculi mammiferi, d'anfibii, di rettili, d'insetti.

Esistini parechji sottuspezzii di Milvus migrans:

U milvu neru hè prutettu da:




#Article 170: Merula turchina (242 words)


A merula turchina (o u merulu turchinu) (Monticola solitarius) hè un acellu chì face parte di a famiglia di i Muscicapidae. 

A merula turchina hè l'acellu naziunale di Malta.

A merula turchina misura da 21 à 23 cm, è pesa da 37 à 54 grammi. U masciu hà unu piumaghju turchinu-grisgicciu, fora di l'ale è a coda chì sò più scure. A femina è u piugone sò marrone, frisgiati più chjaru sottu à u corpu. U bizzicu di a merula turchina hè longu è fine.

U cantu di u masciu hè chjaru è meludiosu. S'assumiglia, ma più forte, à quellu di a merula cumuna.

Onnivoru, si ciba per u più d'insetti è d'altri invertebrti, è ancu di baghe è di frutti.

U nidu si trova in un ciottulu rucciosu. A femina face 4 o 5 ovi, ch'ella cova mentre circa duie simane. Ci hè qualchì volta duie cuvate per istate.

A merula turchina stà in e muntagne, e culline è u cantu di u mare, in e cavità rucciose, in e custruzzione abbandunate è altre ruvine.

A merula turchina hè prisente in Corsica, è più abundante in u Capicorsu. Hè abbastanza cumuna da u litturali insin'à l'altitudine di 1800 metri. Ùn si trova micca in i lochi cultivati nemmenu in i machjoni è in e fureste, ma frequenta piuttostu i lochi pitricosi.

A merula turchina hè ripprisintata da cinque sottuspezie :

A merula turchina hè u titulu d'una puesia di Santu Casta:




#Article 171: Ghjuvannali (388 words)


Hè una cunfraternità cristiana dissidente, nata in Carbini in Alta Rocca in principiu di u seculu XIII in Corsica, è dura sin'à mezu di stu listessu seculu. I Ghjuvannali predicanu a nonviulenza è eranu sot'à direzione di u fratellu Ghjuvanni Martini. Serrebenu usciti da i Fraticelli di Toscana.

A duttrina  riligiosa e suciale tene nant'a puvertà è u datu di soiu. I Ghjuvannali eranu cuntrarii a a ierarchia chjesale dicendu ch'ella era à l'oppostu di u missaghju di Ghjesù. Dicìanu di più chì un ci vulìa micca avè affare soie è chì tutt'a roba divìa esse cummuna.

S'impunìanu penitenza è altre murtificazione. Predicavanu umilità, simplicità, rispettu. Rinuncendu à u matrimoniu, nutrìscenu a so numata di straviziosu, è un rimore dice ch'elli furnicheghjanu e sera di sàbatu. Si sò sopr'à tuttu sviluppati in u libecciu di a tarra di i sgiò. Sì ne sò dunque fattu nemichi quand'ùn anu micca pagatu l'imposizione di tributi.

In 1352, u vescu d'Aleria scumunicheghja ssi eretichi è à a fine di l'annu 1352, dumandanu è ottènenu a sciolta di a scumunicazione dumandendu a l'arcivescuvu di Pisa.

Eranu contr'a ierarchìa chjesale, . A so spiritualità, u so sensu suciale è riligiosu s'hè spartutu à a Corsica sana sana.

Mà in 1354, un pocu prima à a so morte, Signoremeiu Raimondu, vescuvu d'Aleria, s'indirizza a Papa Innocentu VI è li parla di ghjuvannali, li dice ch'elli sò rètichi è chi ùn rispetanu micca l'autorità viscuvile. Innocentu VI, cufidente in lu sò raprisentente, i scumunicheghja dinò. U sò successore, Urbanu V, mantene a scumunicazione è manda un legatu in Corsica. Stu legatu puntificale, chi t'a lu sustegnu di i sgiò lucali, fà una cruciata santa militaria in u rughjone di Carbini è in a Piaghja Urientale. In nome di a Chjesa, di 1363 sin'à 1364, in Carbini, Ghisoni è d'altri paesi, stirparanu 200 Ghjuvannali, donne è zitelli a listessu livellu ca l'omi. Certi, vulendu tene a sò cuscienza, cascaranu l'arme in manu.
L'ultimi Ghjuvannali saranu brusgiati in Ghisoni, in pedìzzolu a i monti Kyrie Eleison è Cristie Eleison.

In circa l'annu 1372 l'ultimi Ghjuvannali sò ammazati vicinu à u conventu San Francescu di i Piazzali in Alisgiani.

U gruppu Canta U Populu Corsu a Scrittu è cantatu Ghjuvannali nant'u dischettu Rinvivisce.

Accade chì i Ghuivannali fussini citati in a cultura corsa. Par asempiu in a ghjastema:




#Article 172: Circinellu (194 words)


Dumenicu Leca dettu Circinellu (o Circineddu) hè natu in lu 1701 (in Guagnu o in Ortu ) è mortu in lu 1771.

Un si sà tantu cose nant'à Circinellu s'ellu n'è chi a studiatu in Genoa è po in Roma, durante a revoluzione corsa. Vultatu in a so pieva di Vicu, diventa prete di Guagnu è si mette à u serviziu di Pasquale Paoli. A so storia cumencia in Ponte Novu. Nant'à l'altare di a so ghjesgia, ghjura di mai spone l'arme aspittendu chi a patria sìa occupata è, cù l'omi ch'ellu infiarava, si rende in Vivariu à truvà à Abatucci è li dumanda d'attaccà i francesi. A partenza di u generale u porta in a pieva soia induva, cù parenti è amichi, dà forza à a resistenza. I so fatti ruvinati, ricercatu contra soldi, rispinghje e dumande di Marbeuf à quale avarìa rispostu:un pudè micca ghjurà fideltà à a francia senza perghjurà parchì avìa dighjà ghjuratu nant'à i vanghjeli di stà fedu à a patria. Visticatu, si stalla in lu Fium'orbu induva, un ghjornu di 1771, hè rintracciatu mortu drent'à una sàpara d'Ania, cù u so stilettu è u so crucifissu in manu.




#Article 173: Francescu Caviglioli (185 words)


Natu in Lopigna in lu 1898 è mortu in Balogna in lu 1931.

Incantatu da u banditismu, ghjè un guidu di Spada in lu 1924-1925, chi u feriscie à a bocca d'un colpu di fucile. Sociu cù J-B Torre, cumencia a parcittà è diventa un briacò. In lu 1930, drent'un'usterìa in paomia, tomba u mere di Rennu, chi avìa 10 figlioli. Di veranu 1931, manda una lettera à un ghjurnale nant'à chenne insulta Spada, mà un si passarà nula. In Aostu, mette a parcittori l'usteriaghji di Guagnu i Bagni. Dopu vannu, ellu, Torre è unu di i sò nipoti, à parcittà u stabilimente termale mà u direttore rifiuta di pagà è caviglioli à da mette a paùra generale tirendu nant'à facciata di u palazzu è à tombatu un aiaccinu. L'affare di Guagnu, assai parlata in a stampa, forza a direzzione di statu a fà qualcosa contra Caviglioli. U 2 di nuvembre 1931, caviglioli è i sò amichi si ritrovanu in Balogna è facenu festaccia. I giandarmi collanu è ghjunghjendu in Balogna, una fucilata cumencia, 2 giandarmi morenu, 3 sò feriti mà u banditu hè murendu.




#Article 174: Ugo Colonna (496 words)


Ugo Colonna (o Ugo della Colonna) hè un persunaghju fundamentale in a storia di Corsica. Saria un principe rumanu, fundadore, sicondu e corniche è a tradizione isulana, di a dinastia di i suvrani è conti di Corsica è ancu un eroi di a ricunquista di l'isula contra i Sarracini è i Mori, in 816 (a data hè incerta). Ugo Colonna saria statu inviatu in l'isula da u pappa Stefanu III (768,772). Saria statu, dice a ligenda, u figliolu d'un Pappa. Un tinente di Colonna, Ganallone di Maganza, saria sbarcatu vicinu à u stagnu di Palu, in u Fiumorbu. Dopu à avè liberatu a Corsica da i Mori, Colonna avaria spartutu a Corsica trà i so dui figlioli: Biancu - chì avaria avutu u Cismonte - è Cinarcu - chì avaria avutu u Pumonte. Fù cusì chì Cinarcu saria statu u prima di a sterpa di i Cinarchesi.

Quell'omu storicu-legendariu hè mintuvatu drent'a crònica di Ghjuvanni Della Grossa. Ugo Colonna avarìa dirighjatu a rinconquista di l'isula contra i Sarracini in lu seculu IX è sarià dunque u denzanu, cù e famiglie romane suciate: Savelli è Nasica, di tutta nobilità di l'isula. Ruvinata cù raghjone da l'istoriani pusitivisti di lu seculu XIX, l'epopea d'Ugo Colonna presenta quantunque un interessu maiore pà l'istoriani di u principiu di u seculu XXI. Ghjè dighjà un palinsestu, una òpara ripitturata da u cronicatore nant'à e testimunianze anteriore, testimunianze che nò puvemu fà esce. Dopu, apre una porta nant'a l'universu pulìticu è culturale di Ghjuvanni Della Grossa è nant'e cundizzione di a scritura crònica, è appartene dunque à a storia di u seculu XV. Appartene finalmente à a storia di e raprisentazione muderne è cuntempuràneu, per via di a sparghjera considerevule di stu nomu in a sucietà corsa di poi a fine di 16esimu cumu marca di nubilità.

Colonna avaria custruitu u castellu di Capraia, annantu à a cumuna di Casaglione. Ugo Colonna saria mortu à Roma in u 834. Arrigo Bel Messere saria statu unu di i so discendenti.

U nome Colonna vinaria da Trajanu in Roma, a grande cità d'origine di Ugo Colonna. Difatti, una colonna hè rippresentata annantu à stemma di a famiglia Colonna. In Corsica, a casata Colonna ùn affaca micca nanzi u seculu XI. In a famiglia Colonna, ci hè trè Pappi, una quarantina di cardinali, vicarii, parechji generali di l'armata di Nabulione è ancu parechji parsunaghji impurtanti di a storia di Spagna è di francia. Parechje famiglie scendarianu da Ugo Colonna: i Colonna d'Ornano è i Colonna d'Istria, dui casate chi si scontranu in Corsica versu 1580.

U persunaghju di Ugo Colonna hè mintuvatu in a Cronaca di Ghjuvanni Della Grossa (1388-1464). Un autore anzianu chì avaria mintuvatu à Ugo Colonna hè l’abbate Albinus Flaccus (Alcuin), unu di i maestri incaricati di a struzzione di Carulu Magnu.

Ma in a so Storia di Corsica, chì fù pubblicata in u 1863, prete Galletti hà cuntestatu l'esistenza di Ugo Colonna. Parechji autori muderni neganu l'esistenza propria di Ugo Colonna.




#Article 175: A Cispra (292 words)


A Cispra hè una rivista litteraria cursista in lingua corsa. Hè stata fundata da Saveriu Paoli è Ghjacumu Santu Versini in lu 1914.

Cunsiderata, ancu s'è ùn ci hè statu cà un numaru, cumu una publicazione emblemàtica di u riacquistu litterariu cuminciatu è chi si svilupparà qualch'anni più tardi cù A Muvra è L'Annu Corsu.

L'intròitu d'A Cispra, intestatu: Autonomia ò Degenerazione di l'Individualisimu Corsu firmatu da Paoli è oghje sempre impressiunante par a durezza di e parolle. In drentu à u sicondu intròitu, in corsu, omu retene spessu a frasa: A Corzica un n'è mic'un dipartimentu francese: è una Nazione vinta ch'hà da rinasce! (scrittu cumu l'originale). Mà à so longa storia pianta à u principiu di a Prima Guerra Mundiale. Si pò dinù parlà di Lorenzo Vero (1865-1890), pueta d'essezione, chi hà scritu in a Cispra (era un amicu di u famosu pueta francese Leconte de Lisle).

Omeru, Dante hanu più fattu pà e so patrie cà tutti i guerrieri italiani è grechi.

Racine è Corneille hanu più fattu pà l’unità francese cà tutta a sterpa di Capet.

A lingua hè ancu più mamma cà figliola di a razza, benchì 'sse duie cose siinu naturalemente unite. Perchè a razza corsa, a più bella sottu à l'ochju di u sole, ùn averia micca a so litteratura ? Duve sò i nostri pueta? Duva hè u nostru Mistrale ?

Attinzione !

Sì no lascemu more a nostra lingua, a nostra razza murarà cun ella. A Cispra si prupone di creà, in Corsica, un felibrige, una pleiade di pueta, di scrivani, d'artisti corsi di nome, d'ispirazione, di fatti.

A puesia di Ghjacumu Santu Versini, dedicata à u so missiavu.

A puesia celebre di Ghjacumu Santu Versini.

Un'altra puesia celebre di Ghjacumu Santu Versini.




#Article 176: Saveriu Paoli (148 words)


Natu in San Martinu di Letia in lu 1886 è mortu in lu listessu locu in lu 1941.

Cofundatore cù Ghjacumu Santu Versini di a celebra tantu ch'efimeru rivista cursista A Cispra in lu 1914.

Ferma oghje cunnisciuta sta rivista pulitica è literaria per via di u so motu famosu : «  A Corsica ùn hè micca un dipartimentu francese, hè una nazione vinta chì hà da rinasce ». Per i so respunsevuli, a literatura era un arnese da fà l’unità di a patria corsa : «  Anu più fattu Racine è Corneille per l’unità francese chè tutta a sterpa di Capet ».

Durante a Prima Guerra Mundiale, hè fattu prigiuneru da i tedeschi. In prigiò, hà scrittu a parte a più importante di i so testi dialettali, chì compie i versi di u so racoltu: Poëmes Villageois è quelli ch'ellu avia publicatu in la so rivista sottu à u nome di Solitudes.




#Article 177: Sambucucciu d'Alandu (132 words)


Natu in ? mortu in ?

Unu di nomi maiori di a storia di l'isula. Ghjuvanni Della Grossa a mostru u a parte eminente chi Sambucucciu s'appittò durante l'anni seguenti e Rivolte Populare di 1357, mà ghjè Petru Cirneu chi hà datu Murusaglia cume u locu di l'assemblea chi l'a elettu à capu di e rivolte. Quellu a discritu dinò a bataglia chi l'à oppostu a Mutari d'Alesani induva u capumachja di i populare avìa stallatu u sò campu. D'altronde, avemu qualchi ducumenti attistava di a sò presenza a capu di e rivolte: ordunque, in lu 1366, stava, a cant'a guvernore, cù 5 altri membri di u cunsigliu di Corsica. Unu di i sò discendente, sicondu omu a purtà stu nome, s'appittava a carica di vicariu di u populu in lu 1467-1468.




#Article 178: Battaglia di Ponte Novu (343 words)


Dopu à a disfatta à a Battaglia di U Borgu, a Francia utilizò a coruzzione, affinchè di sottumette i Naziunali. Lavighju XV hà spesu assai soldi pà staccà parechji capimachji di a causa naziunale malgradu e tentative d'assassiniu contr'à Paoli. Ma fù in lu duminiu militariu chì i più impurtanti scambiamenti funu operati. U corpu espedizziunariu francese dispunìa d'un nuvellu cumandante, u conte di Vaux, è d'un efettivu di 22 000 suladati cù u sustegnu d'una grossa artigliera  I francesi anu fattu a scelta di passà in forza sopra u Golu in Ponte Novu, è di cullà in Corti pà strughje u guvernu corsu. L'armata naziunale, pà contu soiu, dispunìa d'appena di più di 20 000 suldati ma quasgi micca artigliera. Ghjè dunque in u duminiu lugìsticu è di u mudellu di guerra chì si vole utilizà.

Dopu à avè messu in piazza e truppe d'Arcambal à a so dritta è quella di Marbeuf di l'altra parte (1 à 4 di maghju), di Vaux lampa 15 000 suldati à mezu è, cù una serìa d'uperazione fatte u 5 di Maghju, piglianu Muratu è San Niculau strughjendu e difese di u Nebbiu. Marbeuf ripiglia U Borgu è franca u Golu. U 6 di Maghju i Corsi perdenu Custera. U lindumane, San Petru è Lentu passanu à a putenza francese è di Vaux stalla u sò campu in quell'ultimu paese. Pà contu soiu, l'armata naziunale dispone di 2000 suladati, drent'à i quali ci eranu mercenarii Prussiani è Svizzeri, in Ponte Novu, sottu a direzzione di Gentili, affinchè di taglià a strada à i francesi. Mà i Corsi vulìanu ripiglà u vantaghju. Pasquale Paoli cuntava di caccià i nemichi di Lentu attachendu u paese in 3 direzzione sfarente cù una fruntale è duie da i canti. L'8 di Maghju, Petru Colle dirighje l'attaca principale di i Corsi versu Tenda è Lentu, ghjunghjendu à scuzzulà seriu l'armata reale. Ma una cuntrattacca francese oblicava i Naziunali à rinculà versu Ponte Novu, induva, cù a cunfusione, si facenu tirà à dossu da i Prussiani chi divìanu difende u ponte.




#Article 179: Ghjuvanni Nicoli (279 words)


Ghjuvanni Nicoli hè natu in San Gavinu di Carbini in 1899 è mortu in Bastia in 1943.

Dopu stughje à a scola nurmale d'Aiacciu è una mubilisazione corta in 1917-1918, Ghjuvanni Nicoli diventa prufissore in Corsica prima d'esse mandatu à u Mali in 1925. Pigliatu da u sò mistiere, riccu d'idee respublicane è laiche, inamuratu di a tarra africana, quellu direttore di scola à da, vìa vìa di i sò cunttati cù a sucietà nera, s'interugà nant'à culunisazione. Nò pà criticà u principiu, hè sicuru chi a respublica hà u duvere di civilizà. Ordunque, dipoi 1933, prupone invanu à a sò ierarchìa un prughjetu di riforma puntendu essenzialmente à integrà e nutizie suciò-etnològicu di e sfarente sterpe di l'Africa occidentale francese, è piglia puttualmente a difesa di gruppi di nativi vìttime di u sistema culuniale. In 1935, volta in Corsica. L'annu seguente, s'affica à a SFIO. Scrive drentu parechji ghjurnali insulari parlendu di i sfarenti prublemi culturali cummu l'insegnamentu di u u corsu è di a storia insulare à a scola. In 1938, U respublicanu di manca palisa e smorfie irredentiste di u guvernu fascistu. Mubilisatu in 1939, resu à a vita civile in 1940. Oppostu a u guvernu di Vichy dicendu ch'ellu era autoritariu è contrarespublicanu. Ghjuvanni Nicoli s'affica a u Fronte Naziunale à a fine di l'annu 1942. A direzione cumunista trova in ellu un quadru cù idee revoluzionarie chi, dopu ch'ellu s'hè afficatu partitu cumunistu clandestinu, ottene durante 1943 a responzabilità dipartimentale di l'armamentu di u F.N preparendu una lotta armata. U 27 Ghjungnu 1943, hè arestatu pà l'OVRA in Aiacciu. Hè ghjudicatu è cundanatu à a morte. Hè esecutatu in Bastia u 30 d'Aostu 1943.




#Article 180: Santa di Niolu (640 words)


A Santa di Niolu hè un pilegrinaghju celebratu ogni annu in Casamàcciuli, chi accoglie assai ghjente. Occorre l'8 di Sittembre, u ghjornu di a festa patrunale di u paese. A Vergine hè venerata da una folla numerosa di pilegrini.
Casamacciuli hè un locu di pilegrinagiu anzianu. Ogni annu, l'8 di sittembre ci si cilibreghja a Natività di a Vergine: tutti l'anni, e centinare di pilegrini ci si rendenu per rende omagiu à A Santa di u Niolu.

'Ssa cilibrazione hè ligata in particulare à a statua di a Vergine cunsirvata in a chjesa di u paese: A Santa di U Niolu. L'origine di A Santa di U Niolu hè assuciata à u traslocu d'una stàtula di Nostra Donna di a Stella. A ligenda dice chì un capitanu di marina napulitanu in core di timpesta implurò a vergine Maria di mandà li un segnu affinch'è u so battellu ùn affundessi micca in l'onde. À a fine di a so prighera, una schjarita permessi di salvà i marinari. À usu ringraziamentu, u capitanu di a nave cumprò una statua di a Vergine à Napuli è a rimisse dopu à i Corsi chì fubbenu incaricati di traspurtà la. I mònachi cù i pastori avianu decisu di tramutà a stàtula in Niolu. I paesi si disputavanu l'onore d'avè a stàtula. U prete guardianu di u cunventu a misse annantu à una mula. I mònachi è i fideli suvitavanu, à un tiru di fucile. Cullendu u chjassu di l'impiaghjera, pàssanu u Ciòttulu à i Mori à 2000 metri d'altezza è francanu u Golu pà ghjunghje in Casamàcciuli. À u passaghju di a statua, i paesi circonu à fà lu piantà ind'è elli. U solu paese chì ùn marcò nissuna invidia fubbe Casamacciuli. Hè dopu un periculosu viaghju, à traversu e gole chì u sumere s'arristò in Casamacciuli annantu à u campu di fiera, davanti a piazza di a piccula capella chi tene sempre oghje u nome di Campu di a Santa. Niente ùn pote dicide lu à parte, è a statua si firmò in paese. 

A cilibrazione di l'8 di sittembre tene una particularità. A messa compie incù una prucissione purtata da a cunfraterna di u paese chì porta a statua annantu à u campu di fiera.
A prucissione hè suvitata da una cirimonia specifica, a granitula. Ci vole d'altronde à rimarcà chì, tradiziunalmente, a statua di a Vergine ùn ci participeghja micca, i so purtadori chittendu a prucissione tandu, bench'ella accade certe annate chì a cunfraterna a ci integresse.
I membri di a cunfraterna avanzanu in una linia chì si abbuglia annantu à ella stessa in spirale, po', ghjunta à u centru, si svoglie cumplittamente.

A prucissione riparte dopu daretu a statua di a Vergine per riturnà à u so puntu di partenza, a chjesa di u paese.

Dopu à a messa cantata, a cunfraternità si mette in ordine di prucessione in direzzione di u chjosu di fiera. A granitula, u nome di issa prucessione, s'avvinghje à forma di spirale sin'à u mumentu chi a stàtula di a Vergine ghjunghjissi u sò centru simbòlicu, a prucessione pianta è si svoglie a l'imbarciu per vultà à a ghjesgia. Di u tempu chi u palagrinaghju si faccìa nant'à piazza di u cunventu di a Selva, una fiera era fatta u lindumane.

Ùn si pò staccà A Santa di u Niolu da A Fiera di A Santa. A Fiera di u Niolu hè a fiera di u Niolu chì si tene ogni annu mentre parechji ghjorni, inchjudendu u 8 di sittembre. Quellu ghjornu, è mentre parechji ghjorni, a tradiziunale fiera à u bestiame di l'ultimu seculu s'hè trasfurmata da longu in una fiera di l'artigianatu, accumpagnata da attività culturale varie. Tradiziunalmente, ci si sentenu canti polifonichi, paghjelle è ci si impruviseghja in e baracche custruite per l'occasione.

U Cantu di a Madonna hè intunatu mentre a granitula:




#Article 181: Archera (101 words)


L' Archera hè una apartura in a facciata in petra d'un casteddu o d'una torra di difesa, par pudè tirà (par asempiu d'archibusgia) è ussirvà fora. Issa apartura t'hà a forma d'una sfetta o d'un tafonu quatratu.
Issu tipu d'apartura hà cuminciatu à vede si - ma raramenti - in i bastimenti furtificati di u XIIesimu seculu eppò hè divintatu moltu più cumunu in u XIIIesimu seculu.

L'archera pò essa ussirvata in i torri di difesa di Corsica, com'è a casa di Samperu Corsu in Vicu, annantu à a cumuna si Santa Maria è Sichè. Hè suventi assuciata à un piumbatoghju.




#Article 182: Eraclitu (149 words)


Eraclitu (natu in Efesu 535 AC - 475 AC) hè unu di i più importanti filosofi presocratichi di a Grecia antica. Di Eraclitu di Efesu avemu puchissime infurmazione cuncernendu a so vita, è di a so opera filosofica ci fermanu solu uni pochi di frammenti. Per quessa u so pensà hè particularmente difficile à capisce, ed è statu interpretatu in diversi modi. Eraclitu, inoltre, era digià in a so epica in certi rispetti cripticu. Per esempiu, Aristotele, di u quale si pò pensà ch'ellu avia lettu integralmente l'opera di Eraclitu, u definisce com'è Eraclitu u scuru.

A duttrina di l'unità di i cuntrarii hè forse l’aspettu più originale di u pensà filosoficu eracliteu. A leghje sicreta di u mondu risede in u rapportu di interdipendenza di dui concetti opposti, chì lottanu trà elli, ma in u stessu tempu, sò una manifestazione di l'unità, è facenu parte d'una stessa totalità.




#Article 183: Culostra (174 words)


A culostra hè a sustanza liquida emessa da e puppule durante l'ultimi mesi di gravidenza è in i primi ghjorni dopu à u partu.

Hè un liquidu giallicciu, quant'è densu è viscosu. Durante a gravidenza hè emessu in picculissima quantità. A composizione di a culostra faciliteghja u neunatu in u so passaghju da l'alimentazione placentare à quella intestinale.
In paragonu incù u latte hà un contenutu maggiore di proteine è di vitamine (soprattuttu a A, a B6 è a C), mentre a culostra hà un contenutu più minore di zuccheri è di grassi. Contene anche certe sustanze chì permettenu di inizià a digestione di e proteine, di i grassi è di i zuccheri. In a culostra sò presenti anche l' anticorpi, chì sò transmesse da a mamma à u figliolu, contribuendu cusì à a protezzione di u neunatu.
A quantità produtta hè variabile, da 70 à 200 cc. Dopu à i primi dui ghjorni, a culostra si trasforma gradualmente in latte.

A culostra hè stata mintuvata qualchì volta in a litteratura corsa. Per esempiu:




#Article 184: Petra battifocu (244 words)


A petra battifocu hè una roccia sedimentaria cumposta guasi esclusivamente di silicia. Hè una varietà di quarzu minerale, assai dura. In generale, a petra battifocu hè grisgia scura, turchina, nera, o ancu bruna scura.

Sta roccia si forma in dui modi:

A petra battifocu tende à cuncentrà si in strati estremamente compatte è guasi inattacchevule da l'agenti atmusferichi. Hè 'ssa specifichità chì, incù una certa abbundanza è a so durezza ne anu fattu u materiale essenziale di e prime industrie litiche.

E petre battifocu travagliate sò una tistimunianza fundamentale di i primi insidiamenti umani, e tecniche lavurative imprudate per creà le permessenu d'individuà parechji periodi di a preistoria. L'usu cuntinuò, dopu, finu à un'epica abbastanza recente. In u seculu XVII eranu sempre aduprate, in particulare ind'i populi di l'Americhe, chì fabricavanu cultelli incù a lama di stu materiale, chì era usatu ancu per fà e punte di e frezze.

Eppuru hè necessariu di distingue a petra battifocu travagliata da e so sgherze naturale, chjamate eolite.

A petra battifocu, in quantu petra fucaghja, hè stata fundamentale ancu per u funziunamentu di l'acciarini manuali (in Europa è in u bacinu di u Mare Terraniu almenu dapoi l'ità altumedievale) è, da u seculu XVII à u seculu XIX, ancu per fà scintillà i meccanismi accenditivi di l'arme da focu, finu à l'avventu di l'arme à percussione.

A petra battifocu hè mintuvata in u Dizziunariu corsu-francese di Matteiu Ceccaldi: cù l'acciarinu ci vole a petra battifocu è l'esca.




#Article 185: Battaglia di U Borgu (371 words)


A battaglia di U Borgu occorse da l'ottu uttrove à u 10 uttrove  di u 1768, è oppunì e truppe reale francese à l'armate di a Ripublica corsa cummandate da Pasquale Paoli. L'affruntamentu si terminò per una vittoria di i corsi.

Dopu à esse sbarcati in San Fiurenzu, u 28 aostu di u 1768, è occupatu prestu u Capicorsu incù unu principiu di cunquista à l'avantaghju di e truppe francese, i naziunali ripiglianu l'ostilità è forzanu i Francesi à evacuà a Casinca, ma quelli eppuru cunservanu una posta avanzata in Borgu.

D'uttrove 1768, Pasquale Paoli, à a testa di 4000 omini, intraprende di ripiglià U Borgu induve i Francesi, in aspittera di rinforzi, s'eranu messi à u riparu. L'ordine fubbe datu à tutti l'omini di marchjà annantu à U Borgu.

L'armata corsa si cumpunia di 3 corpi:

L'altre truppe dispunibile fubbenu disposte più in daretu :

Da u latu francese :

U cumbattimentu principiò l'8 uttrove di u 1768 in a matina è durò deci ore. 
Quandu u marchese di Chauvelin imparò a sorte chì aspittava i so cumpatriotti,  mandò Thomas Auguste Le Roy de Grandmaison versu U Borgu. Marbeuf è Chauvelin escinu da Bastia incù 3000 omini per dirighje siversu u locu di a battaglia. Ludre è i so 700 omini messi à u riparu in a cità di Borgu aspittavanu l'assaltu. Paoli azzizzò l'ardore di e so truppe incù 'ssa frasa : 

Cusì Borgu, chì avia vistu in u 1738 a scunfitta di u corpu spediziunariu francese dumandatu da i Genuvesi, visse dinù a nazione corsa triunfà. I Francesi lascionu annantu à u terrenu 600 morti, à tempu cù 1000 feriti. I 700 omini di u culunellu di Ludre è quest'ultimu sò fattu prigiuneri. Novi cannoni (frà i quali trè di bronzu), unu murtaiu, 1700 fucili è munizione fubbenu ricuperati da i corsi. Fubbe cusì u bilanciu di a battaglia.

U Riame di Francia fubbe surpresu di 'ssa scunfitta è u rè Luigi XV pinsò ancu à lascià a Corsica in pace. Ma u duca di Choiseul, cuscente di u ridiculu in quale si lamperia a Francia s'è ella abbandunava a lotta, organizò una siconda spedizione cummandata da u conte de Vaux chì battì i Corsi in Ponte Novu.




#Article 186: Paracquella (149 words)


A Paracquella (Macrolepiota procera) hè un tipu di fungu chì face parte di a famiglia di l' Agaricaceae. 

U cappellu hè largu, u so diamitru variendu da 15 à 40 cm. À l'iniziu, u cappellu hè sferuidale ind'è a paracquella ghjovana. Dopu, u cappellu diventa mezu-ellitticu eppo hè finalmente pianu à maturità, ind'è a paracquella adulta. U pede hè bùfulu è fibrosu. Hè longu sin'à 40 cm.

Parechji sinonimi di Macrolepiota procera sò:

A paracquella hè un fungu manghjarecciu. U pede hè appena più duru, sopratuttu ind'è u fungu adultu, è si caccia d'abitudine. 

Uni pochi di funghi chì s'assumiglianu à a paracquella sò:

ma sò tutti manghjarecci.

A paracquella hè assai cumuna in Corsica. Hè ancu chjamata u paracquellu (in Corti, Dizz. U Muntese), a cappusgiula, a cappelllina o u cappellu di mortu. U nome corsu paracquella vene da u fatu ch'è 'ssu fungu pare un picculu paracqua.




#Article 187: Scupinu (241 words)


U Scupinu (Hydnum repandum) hè un tipu di fungu chì faci parte di a famiglia di l' Hydnaceae. Si scontra à spessu in e liccete, in e faiete o in i pinete.

U pede hè maiore, cilindricu è bianchicciu. Hè largu da 1,5 à 3 cm. U cappellu hè largu da 3 à 17 cm. U sottu di u cappellu hè cupertu à ache. Hè per via di quessa chì 'ssu tipu di fungu hè chjamatu fungu ricciu in parechje lingue, è in particulare in inglese.

Ci hè una spezia di fungu chì s'assumiglia assai à u scupinu, è chì hè cunsiderata certe volte cum'è una varietà di scupinu: u scupinu russicciu. Ma u scupinu russicciu (Hydnum rufescens) hè russicciu o arancinu, a so forma hè più regulare, più tonda. Hè dinù più chjucu, più mollu. 

Un sinonimu di Hydnum repandum hè: Dentinum repandum .

Accade qualchì volta ch'è u scupinu fussi cunfusu incù a ghjalletta, chì anu u culore chì s'assumiglia. ma in cunfrontu di a ghjalletta, u scupinu hà l'ache sottu u cappellu.

U scupinu hè un fungu manghjarecciu. Hè appena amaru quand'ellu hè vechju, è ci vole à fà lu coce bè.

U scupinu hè cumunu in Corsica. U nome corsu vene da u fattu chì 'ssu fungu si trova à spessu vicinu à a scopa. Ma si scontra dinò à spessu à mezu à e leccie.

Altri nomi corsi di u scupinu sò: u scupignu, u scupaghjolu.




#Article 188: Torra (Scacchi) (127 words)


A torra hè una pezza di u ghjocu di scacchi. Si pò move orizontalmente o verticalmente. A torra ùn pò micca saltà annantu à quell'altre pezze. 

Ogni campu pussede due torre. À l'iniziu di a partita, a torra hè piazzata annantu à e cantarelle A1 è H1 per i bianchi è A8 è H8 per i neri.

U valore di a torra hè: cinque punti (o 5 pioni). Due torre inseme sò cunsiderate appena più putenti chè a Regina (valore = 9). 

Un muvimentu particulare di a Torra, chì si effettueghja incù u Rè, si chjama arruccamentu (maiore o minore). Issu muvimentu particulare serve per mette u Rè in una pusizione più sicura (più laterale, cupertu da pioni è affiancatu da una Torra in pusizione più centrale).




#Article 189: Torra di Seneca (126 words)


A torra di Seneca hè una torra di Corsica. Hè situata annantu à a cumuna di Luri, sopra à a bocca di Santa Lucia. Hè stata custruita à u XVesimu seculu da a famiglia da Mare. Seneca, u filosofu è puliticante rumanu, ci saria statu durante u so esiliu in Corsica da u 41 à u 49. L'esiliu di Seneca finì quandu Agrippina, a moglia di l'imperatore Claudiu, riescì à ottene u so ritornu da l'esiliu è u scelsi com'è tutore di u so figlolu di prima lettu, u futuru imperatore Nerone. Ma issa passata di u sughjornu di Seneca in a torra ferma incerta è più probabilmente, Seneca serà statu in Mariana o in Aleria.

U pruprietariu di a torra hè a cumuna di Luri.




#Article 190: Voceru (227 words)


U voceru (o vociaru) face parte di i canti funebri corsi. Hè un cantu prufanu. Hè un tipu specificu di lamentu chì hè cantatu da una donna, in presenza di a persona morta chì si trova annantu à a tola o u lettu. A donna chì canta hè a voceratrice. U voceru caratterizeghja a manera di i corsi pà pienghje i morti. U vòceru hè fundatu nant'à zerga, a tristezza è u dolu.

L'usu di u voceru in Corsica hè statu mintuvatu da Petru Cirneu di Felce d'Alesani in u 1506 in u so De Rebus Corsicis. Sicondu Petru Cirneu, l'usu vinia da i Rumani. Ma si facia tandu in a chjesa (Thiers 1999).

I Canti populari corsi di Salvatore Viale (1855) cumportanu bon'parechji voceri. Uni pochi di voceri celebri sò:

In certi casi, quandu u mortu hà persa a vita di manera viulente, essendu statu assassinatu, u voceru finisce incù una chjama à a vindetta. Per esempiu, in u voceru di Maria Felice di Calacuccia:

è in voceru per Caninu:

Ma in certi voceri, u mortu hè statu tombu per accidente, da un animale, cum'è in u voceru di una talavese.

In u sartinese, u fattu di cantà u voceru hè chjamatu l'abaddatera (u fattu di cantà a baddata).

Eccu uni pochi di voceri celebri, parte è più sò mintuvati in Viale (1855) è Tommaseo (1841).




#Article 191: Necromanzia (128 words)


A necromanzia (da u grecu nekromantía, cumpostu di nekrós mortu è manteía divinazione) hè un ghjènaru di divinazione induva u praticatore cerca à chjamà u spìritu di i morti pà ch'elli permetteni di cunnosce avvinamenti futuri ò pà acquistà putteri màgichi.

Quellu chi pràtica a necromanzia ghjè un negramante (si vede quì chè u prefissu a muttatu di l'orìgine greca nekros in negru:neru in latinu, facendu capisce chì a necromanzia appartene à l'arte màgicu neru.

Si po che a necromanzìa sia in rilazione cù u shamanisimu chi chjama i spìriti cummu i fantasmi è l'antinati.

U storianu Strabone rapporta chea necromanzìa era a forma a più impurtante di i Persianniè dinò in i populi di Caldea (particularmente ind'i Sabeani ò aduratore di e stelle), d'Etrurìa è di Babilonìa.




#Article 192: Morra (539 words)


A morra hè un ghjochu di strategìa. Nanzu era cunnisciutu dapertuttu è avà ùn si ghjoca ch'è in Corsica, in Sardegna, in parechje rigione d'Italia è in u suttanacciu francese. Hè statu inventatu in l'Antichità. L'origine di u nome hè di u talianu dialetticu morra chì vole dì ritardu. 

U ghjocu hè d'induvinà a somma di i numeri chì sò mustrati incù i diti da i ghjucadori. I dui ghjucadori tendenu à tempu u bracciu mustrendu u pugnu oppuru stindendu un numeru di diti à scelta, mentre elli gridanu (guasi à vulè intimurisce l'avversariu) un numeru da 2 à 10 (a morra) generalmente in lingua lucale, à spessu incù sprissione moltu colurite chì varieghjanu da un paese à l'altru. Accade dinù à spessu ch'è u nome di u numeru fussi mudificatu per rende lu monusillabicu. U ghjucadore chì induvineghja a somma cunquista u puntu è, in u casu di ghjocu à squatre, mantene a manu è duverà cumbatte incù l'altru ghjucadore di a squatra cuncurrente, è cusì via. S'è tremindui i ghjucadori induvineghjanu a somma u ghjocu cuntinueghja è nissunu guadagna u puntu. U ghjocu finisce quand'ellu si righjunghje u tutale dicisu à l'iniziu.

Si pò ghjucà unu contr'à unu (a forma di basa di u ghjocu) oppuru dui contr'à dui, vale à dì quattru ghjucadori divisi in squatre induve e squatre sò poste à l'accasu. A cumpetizione à squatre hè quella più diffusa è ancu quella induve u fattore furtuna hè missu da parte è hè rimpiazzatu da l'abilità è a strategia.

A morra (murra in Sardegna, more o mora in Friuli, mórre in Molise, mora in Trentino è in u veronese, mourra in Valle d'Aosta è in Pruvenza, mura in Bergamasco, murra in Calabria) hè un ghjocu antichissimu, com'è rapportanu numerose storie cunnisciute. E prime nutizie chì s'anu di u ghjocu di a morra ricollanu à l'anticu Egittu: in una tomba d'un altu dignitariu di corte di a XXV dinastia, si vede chjaramente u defuntu intentu à stende u bracciu incù un numeru, contrappostu à un antru ghjucadore.

Parechji seculi dopu, in una pittura vasculare greca, apparisce chjaramente u ghjocu trà Elena è Paride, incù e mane prutese in l'attu tipicu di u ghjocu di a morra. Hè puru à l'epica latina chì s'anu e più chjare manifestazione ancu scritte: Cicerone, in un scrittu do soiu, ci dice ch'è dignus est quicum in tenebris mices, vene à dì hè persona degna quella incù a quale si pò ghjucà à a morra in u bughju. In latinu a morra era designata incù a parolla micatio, da u verbu micare, chì in un sensu stesu era micare digites, vene à dì stende i diti in u ghjocu.

In l'epiche pusteriore ci fubbenu diverse tistimunianze, ancu figurative, di u ghjocu di a morra: numerosi pittori anu ripprisintatu ghjucadori di morra durente e differente fase di u ghjocu.

Si ghjoca cù e mane: duie parsone si mettenu di punta l'una à l'altra hè facenu un numeru di diti cù una mane è dicenu mughjendu (varietà corsa) a somma di i diti di a mane di i dui ghjucatori. In a varietà corsa, u ghjucatore mughja per dì i numeri è insulta à listessu tempu quell'altru ghjucatore, tuttu què in lingua corsa.




#Article 193: Alchimia (669 words)


Lalchimia hè un arte esotericu chì vene di l'antichità di tutti i lochi di a tarra è si sparchje sin'à l'Auropa quandu sò ghjunti i testi arabi. I scritti alchimisti fanu l'usu di un simbulisimu speciale distintu a piattà u sensu a l'altre parsonne. U nome vene di l'arabu al-kimiya o al-khimiya (الكيمياء o الخيمياء): quantità. Si ritrovanu pratiche alchimiste in tutte e civilisazione anziane: occidentale, orientale, indiane è chinese.

U scopu di lalchimìa hè a studia di a materia è a trasfurmazione di quessa. Unu di i scopi hè l'Òpera Maiò, ci vole à dì l'elaborazione di a Petra Filosofale chì permette a trasmutazione di i mittali vili (piombu, stagnu...) in mittali nòbili (oru, arghjentu...). Un altru scopu maiò di l'alchimìa hè a ricerca di a Panacea (medicìna universale) ò a prulongazione di a vita cù un Elisiru di Longa Vita. A pràtica di l'alchimìa è e teurìa di a materia sò qualchivolte accumpagnate di speculazione filosòfiche, mìstiche ò spirituale.

L'origine di l'alchimia si perde n'i tempi d'i tempi, è pare ghjunghje di cuasgi tutti i cuntinenti.

L'alchimia pare piglià una parte di più in più inpurtante in revoluzione neulitica, quandu l'omu vulendu capisce è avè u cuntrollu di a natura, vede quessa qui sottu una forma metafòrica pà pude trasmettesi i sicretti. Cumu l'usu di creature legendarie cumposte di parechje partite d'animali sfarenti, par esempiu e chimere, pà raprisentà l'elementi fundamentali pà a fabricazione di l'atrazzi è di l'arme pà avè u vantaghju drentu e battaglie.
Ind'a China àntinca, l'alchimia ci hè di sicura a u IV seculu nanz'à u Cristu. A ricerca di rimedii d'immurtalità hè u progetu maiò di l'èpica. U primu imperatore di a dinastìa Qin organizeghja una spedizzione nant'a l'isula legendaria di Penglai (vidaremu chi quellu racontu hè cuasgi listessu a d'altri par esempiu quellu di l'argonoti. In India, e pràtiche Shivàiche è Tàntriche seguenu dinò i principii alchimisti. Shiva (Principiu attivu di u zolfanu feconda Çakti ( principiu di u mercuriu), pà dà à u discèpulu u corpu di diamente fùlmine, diventatu in Auropa a petra filosofale. A l'Oriente Mediu, a Babilona maiò cunnosce dinò l'alchimia. L'Iranu ànticu cunnosce dighjà l'omu primurdiale è u sò sbrenbamentu. in Egipta anzianna, si trova dighjà l'uroboros, simbolu di u principiu primu di l'alchimia, solve e coagula, e dinò u principiu di a prima tappa, a dissoluzionne, ricunnisciuta dà tutti l'alchimisti cummu l'allegorìa di u sbrembamentu (vede Fulcanelli), quì quellu d'Osiris (chi a mitulugìa greca ripigliarà cummu u sbrembamentu di Dionysos-Zagreus). A scola di Lisandrìa, prubabilmente u centru u più sviluppatu di tutta l'antichità, avutu dinò i sò maestri a pinsà in alchimia (Zozimu, Sinesius, Olimpiodore). In Auropa, sò i Cèltichi chi pratìcanu l'alchimia.

A u XII seculu, disfatta di e cruciate, i testi arabi, chi cunnòscenu dighjà una teulugìa è una metafìsica assai sviluppata (Avicennu, Averroesse, Maimonidu...) collanu in Auropa passendu pà a Spagna è a Turchia. Aristotele, incunnisciutu sin'a quì in Auropa, diventa l'ideologìa principale di a Filosofia Scolàstica Midievale, cù tuttu u materiale alchimista. Pà micca esse ghjudicatu cummu unu erèticu, nascenu storie(Arturu, I Cavaglieri di a Tavula Ronda...) chi parlanu tuttu di u Graalu. Ghjè a 'ssu mumentu chi ghjunghje u scrittu di a Tavula Smirallina, fundamentale pà l'alchimisti di u midievu, chè a ghjente attribuisce a Hermes, mà chi hè in fattu a fine d'un trattu u livru sicretu di a creazione è tènnica di a natura, scrittu sottu u regnu di u chaliffu Ma'Mun in 833.

L'alchimia cummencia à aluntanassi di a Ghjesgia, a Riforma si pripara è e duttrine teosofiche nascenu, l'Illuminismu si sviluppa. U discorsu scambia è piglia parechje significazione, teosòfiche, mettafìsiche è fìsiche. L'alchimia hè accusatu d'eresìa, è diventa una duttrina sicreta. Ghjè a st'èpica chi apparisce un onda di scritti, a più impurtanta di tutt'a storia uccidantale, mà dinò u più scurru. L'autori i più impurtanti sò Flamel, De Loris (Romanu di a Rosula), Ripley, Isaac l'Ollandese, Paracelsiu è tutti quanti... A st'èpica a capitale di l'alchimia hè Praga, è tutti i sapienti si stallanu cullà.




#Article 194: Mari Tarraniu (2114 words)


U Mari Tarraniu (o Mare Terraniu) hè un mari intercuntinintali situatu trà Auropa, Africa è Asia. A so superficia apprussimativa hè di  ed hà un sviluppu massimu longu i paralleli di circa . A lunghezza tutali di i so costi hè di  km, a prufundità media essendu di circa  m, mentri quidda massima hè di  m vicinu à i costi di u Pelupunnesu. A salinità media ammonta da 36,2 à 39 ‰.

A pupulazioni prisenti in i Stati bagnati da i so acqui ammonta à circa 450 milioni di parsoni. Sicondu a sturiugrafia hè tradiziunalamenti cunsidaratu, à tempu cù u Prossimu Urienti è à u Mediu Urienti, com'è a culla di a civiltà uccidintali à parta da u mondu anticu. Ci sfocia u fiumu più longu di u mondu: u Nilu.

U Mari tarraniu hè culligatu à punenti à l'uceanu Atlanticu, à traversu u strettu di Gibilterra. À livanti à traversu u mari di Marmara, par via di i Dardaneddi è u Bosforu, hè culligatu à u Mari Neru. U mari di Marmara hè à spessu cunsidaratu parti di u Mari tarraniu, mentri u Mari Neru hè in generali cunsidaratu un mari distintu. U canali di Suez à sudu-livanti cullega u Mari tarraniu à u Mari Rossu.

I marei sò assà limitati par via di u schersu culligamentu incù l'uceanu, chì limiteghja a massa d'acqua tutali cuncirnata da u finominu.

I tampiraturi di u Meditarraniu ani estremi cumpresi frà i 10 °C è i 32 °C. In generali s'oscilla frà i 12 °C - 18 °C in i mesa invirnali finu à i 23 °C - 30 °C in i mesa estivi, sicondu i zoni.

À l'azzioni di u mari Meditarraniu com'è cistarra termica hè in bona parti divutu u clima meditarraniu, carattarizatu generalamenti da inguerni umiti è istati caldi è secchi. I culturi carattaristichi di a rigioni sò: alivu, uva, agrumi, è lecci suvarini.

File:Olive niche.jpg|thumb|Putinziali distribuzioni d'alivi in u bacinu di u Meditarraniu. Indicatori biulogicu di u bacinu di u Meditarraniu. (Oteros, 2014)

U terminu Meditarraniu diriveghja da a parola latina Mediterraneus, chì significheghja à mezu à i terri. U mari Meditarraniu à traversu a storia di l'umanità hè statu cunnisciutu incù parechji noma. L'antichi Rumani u chjamavani, par asempiu, Mari nostrum, veni à dì u nosciu mari (è infatti a cunquista rumana tuccò tutti i rigioni affacciati annantu à u Meditarraniu).

A dinuminazioni البحر الأبيض المتوسط in arabu, à u-Biiḥr à u-Abyaḍ à u-Mutawassiṭ, veni à dì Mari Biancu di Mezu, hà inspiratu a dizioni turca di Akdeniz, Mari Biancu. In l'altri lingui di u mondu, di solitu si hà sia un prestitu da u latinu o da lingui niulatini (par asempiu inglesa Mediterranean Sea), sia, più spessu, un calcu da u sensu di mari mediu, à mezu (à i terri) (par asempiu tedescu Mittelmeer, ebraicu Hayam Hatikhon (הַיָּם הַתִּיכוֹן), u mari di mezu, berberu ilel Agrakal, mari trà-terri, giappunesa Chichūkai (地中海), mari à mezu à i terri, albanesa deti mesdhe, U mari à mezu à i terri).

Vera è probbiu ponti trà tarritorii, a rigioni di u Mari tarraniu hè cunsidarata com'è a culla di parechji trà i più antichi civiltà di a Pianeta, è ancu u tiatru principali di a storia è di a cultura di a civiltà uccidintali. L'agricultura à tempu cù l'addivamentu si diffusi annantu à i so costi intornu à u 6000 a.C. Più dopu, in a so parti uriintali, una più accintuata dinamicità culturali purtò à a nascita d'arii urbani carattarizati da floridi attività artisgianali è da un certu dinamisimu in i cummerci. Grazia à l'azzioni mediatrici di i Critesi, da l'isula di Creta, centru di a civiltà minoica - micenia - trà u III è u II millenniu a.C. - si svilupponi intensi flussi cummirciali chì 
cuncirnàni i costi anatolichi, a Grecia, l'Egittu, i costi di u Libanu, di l'Italia Miridiunali, di a Sicilia è di a Sardegna, cuntribuendu à intinsificà i rapporti culturali trà i numarosi populi custieri. Dopu à a crisa di u 1200 a.C., quandu u sistemu intreiu di i cummerci fù sconvoltu da l'invasioni distruttivi di i Populi di u mari caghjunendu l'affundamentu di l'Imperu ittitu è di a Civiltà micenia, i mutamenti pulitichi successivi criàni in a zona siru-palistinesa i cundizioni par u sviluppu di i centri fenici è a nascita di a statu ebraicu.

Abili navigatori è altrettantu abili in i cummerci i Fenici (nomu grecu par riferiscia si à i Cananei) navigàni in longu è in largu par tuttu u Meditarraniu spurtendu i prudutti di u so floridu artisgianatu in i centri è porti cummirciali, dendu impulsu à a criazioni di cità custieri com'è Cartaghjina. In u VII seculu longu i stradi cummirciali trà urienti è uccidenti, à i Fenici s'affiancàni i Grechi chì impiantàni culonii in u bacinu ionicu, in u Mari Tirrenu, in u Mari Egeiu finu à u Mari Neru. A custanti crescita di novi insidiamenti criàni forti tinsioni frà i populi custieri par via di a cuncurrenza in i marcati è l'espansioni greca in Uccidenti fù bluccata in u 541 a.C. da l'allianza trà Etruschi è Cartaghjinesi in a Battaglia di u Mari sardu. In u seculu dopu i Grechi funi prutagunisti in l'epicu scontru chì in u 480 a.C. l'opposi à i miri di Sersi in a Battaglia di Salamina, salvendu i so terri da l'accupazioni pirsiana. I nascenti putenzi di Roma è Cartaghjina svaccaghjàni di novu u Meditarraniu è longhi guerri si cunclusini incù a cunsacrazioni di a putenza rumana è a distruzzioni di i Punichi. Da tandu u Meditarraniu divintò par i Rumani u Mari nostrum è annantu à tuttu u so bacinu si irradiò a civiltà è a putenza di a Roma ripublicana è imperiali. Dopu à a caduta di l'Imperu rumanu d'Uccidenti è a stagnazioni di i cummerci in u bacinu uccidintali, in l'Imperu rumanu d'Urienti i Bizantini mantensini intensi i traffichi marittimi finch'è in u VII è in u VIII seculu l'espansioni islamica scambiò di novu l'intreiu bacinu, oltripassendu u Strettu di Gibilterra è ghjunghjendu finu à a Spagna incù a so civiltà.

I Ripublichi marinari d'Amalfi, Vinezia, Pisa è Ghjenuva l'intaressi cummirciali in Urienti erani minacciati da i pirati saraceni, s'opposini efficaciamenti à st'espansioni, ma sii i cuntrasti incù i marinarii aragunesi, in aspra cuncurrenza annantu à i stradi versu Livanti, sii a caduta di Bisanziu in u 1453, purtàni à u diclinu di i traffichi meditarranii, diclinu chì s'accintuò sempri di più dopu à u 1492 incù a scuparta di l'America è chì mancu a vittoria in a Battaglia di Lepanto in u 1571 riiscì à firmà, ghjunghjendu in u seculu XVII à a drastica riduzioni di a putenza navali viniziana. In u Setticentu i dibulezzi di l'Imperu ottumanu favuritini i scopi espansiunisti di l'Inglesi in u bacinu uccidintali, di l'Austriachi versu l'Adriaticu è di i Russii in u bacinu uriintali. In u seculu XIX, duranti i guerri nabulionichi Francia è Gran'Britagna si scuntràni viulintamenti in u Meditarraniu cumbattendu una guerra chì vidi l'inglesi privalè è assicurà si cusì u duminiu incuntrastatu di i mari. Sempri in l'Ottucentu, a custruzzioni di u canali di Suez resi pussibuli u culligamentu di u Mari tarraniu à l'Uceanu Indianu è custituì un avvinimentu di grandi impurtanza par i cummerci marittimi chì s'evitava in 'ssa menra a circunnavigazioni di l'Africa par righjunghja via mari i ricchi marcati asiatichi.

Riguardu à a tupugrafia di u fundali u mari tarraniu hè divisu in dui parti principali:

U mari tarraniu uccidintali cumprendi dui bacini principali, quiddu algerianu-pruvinzali è u bacinu tirrenicu. U prima accupa un'aria più o menu triangulari chì cumprendi u mari d'Alborán, u mari di i Baliari, u canali di Sardegna, u mari di Sardegna, u mari di Corsica è u mari Liguru. Hà una superficia di circa  è una prufundezza massima di circa  In parechji zoni custieri, tipicamenti à i foci di l'Ebru è di u Rodanu a piattaforma cuntinintali righjunghji ancu i 60 km di larghezza, incù un massimu di 72 km vicinu à u Golfu di u Lionu. A larghezza minima occorri inveci trà Ghjenuva è Tulone, induva u fundali hè carattarizatu da ampii è prufondi canyon. L'isuli di Maiorca è Minorca ani una piattaforma cumunu mentri Ibiza hè siparata da un bracciu di mari prufondu 800 m. À u centru di u bacinu si trova a piana abissali di i Baliari, prufonda da i 2600 à i 2800 metri. U bacinu tirrenicu hè a parti più prufonda di u mari tarraniu uccidintali, è righjunghji infatti i 3800 m di prufundità (Fossa di u Tirrenu). U fundali hè carattarizatu da a prisenza di numarosi dursali è di rilievi di tipu vulcanicu. Ci sò muntagni sottumarini chì in parechji casi coddani insin'à -500 m com'è u Monti Marsili è u Monti Vavilov.

Pochi è di mudesti diminsioni sò i piani abissali frà li quali si trovani a piana di Corsica, a piana d'Orosei, a piana d'Olbia, a piana abissali tirrenica è u rialzu plinianu. U bacinu hè praticamenti chjusu, hè missu in cumunicazioni incù i bacini aghjacenti da pochi stretti passaghji. À u nordu un canali prufondu circa 3/400 m u metti in cumunicazioni incù u Mari Liguru, u strettu di Bonifaziu, micca prufondu più di i 50 m, u metti in cumunicazioni incù u bacinu algerianu à tempu cù u prufondu canali di Sardegna, carattarizatu da a prisenza di a fossa algerianu-tirrenica, metti in cumunicazioni i dui bacini à sudu di a Sardegna.

U canali di Sicilia, incù un fundali bassu è carattarizatu da a prisenza di banchi chì poni riducia a prufundezza à pochi dicini di metri, u metti in cumunicazioni incù u Meditarraniu Uriintali.

Facini parti di u Meditarraniu uriintali u bacinu di u mari Adriaticu, u mari Ioniu, u mari Egeiu, u mari Libicu è u bacinu di u mari di Livanti. L'Adriaticu hà una superficia di circa  è una prufundezza massima di Da un puntu di vista murfulogicu pò essa divisu in trè arii: a parti sittintriunali cumplittamenti duminata da u delta di u Pocu hè un lentu declivu in u quali a prufundezza ùn supareghja micca i . A parti cintrali, trà Ancona è u Gargano, hè carattarizata da a prisenza d'una diprissioni ditta fossa di u mediu Adriaticu . A zona miridiunali hà una piattaforma cuntinintali chì si ristringhji in currispundenza di a Puglia finu à circa . Frà a Puglia è l'Albania si trova a piana adriatica incù una prufundezza media di circa  è a massima di  Da quì a prufundezza ricodda à circa  in currispundenza di u canali d'Otranto chì sipara u Mari Adriaticu da u Mari Ioniu.

U mari Ioniu si stendi annantu à una superficia di circa  da i costi di a Libia è di a Tunisia fina à l'Albania, Grecia è à l'Italia miridiunali. Righjunghji una massima prufundità  in a fossa Calypso (ditta ancu fossa ellenica), à u largu di a costa miridiunali di u Peluponnesu. In u Mari Ioniu si trova a più stesa piana abissali di u mari tarraniu.

U mari Egeiu hà una superficia di circa  è conta più di 200 isuli. U cullega à u Mari Ioniu u Golfu di Corintu  è numarosi canali prufondi frà i  è i  frà l'isuli di Rodi è Creta. Righjunghji a so massima prufundità  in currispundenza di a fossa di Creta chì si stendi da u Golfu di Argolide à Rodi.

U Mari Libicu si stendi da a costa sudu di Creta fina à i spondi di a Libia.

U Mari di Livanti hè a parti più uriintali d u mari tarraniu, ed hà una superficia di circa . Hè dilimitatu à punenti da a linia chì cunghjunghji Capu Ra's à u-Hilal, in Libia incù l'isula di Gavdos vicinu à Creta. A piattaforma cuntinintali hè assà stesa sii vicinu à u delta di u Nilu sii in u golfu di Iskenderun. A massima prufundezza hè di  in currispundenza di a fossa di Pliniu.

U clima di gran'parti di i paesa chì s'affacciani annantu à u bacinu di u Meditarraniu hè carattarizatu da istati caldi è asciutti incù piuviusità cuncintrata in u periodu vaghjimali è inguirnali. Sti carattaristichi climatichi sò riscuntrati ancu in altri parti di a pianeta è pricisamenti in a California centru-miridiunali, in Australia uccidintali, in Sudafrica è in a parti centru sittintriunali di u Cili. L'influenza di i currenti marini ni custituisci unu di i fattori fundamintali chì quiddi carrieghjani acqui incu una tampiratura più alta rispettu à a latitudina. Inoltri a vicinanza di u tropicu parmetti in i periodi estivi a pirmanenza di massi d'aria calda è asciutta, com'è in i climi sub-trupicali.

Di seguitu hè ripurtatu un graficu chì discrivi a tampiratura di u Meditarraniu sicondu parechji cità marittimi chì ci s'affacciani.




#Article 195: Piemonte (292 words)


U Piemonte (Piemont in piemontese) hè una regione italiana.
Ha statu una nazione è unu Statu indipendente (A festa naziunale hè u 19 di lugliu: battaglia di l'Assietta) finu à u 17 marzu 1861, quandu hè diventatu una regione amministrativa à statutu ordinariu di a  Republica taliana. U so capilocu hè Torinu.
U Piemonte hè a seconda regione più grande di l'Italia, incù una superficia di 25.399 km².
Hà 4.352.828 abitanti.

U Piemonte cunfina à punente incù a Francia (regione Pruvenza-Alpi-Costa Azzura è Ronu-Alpi), a nordu-uvestu incù a Valle d'Aosta, a nòrdu incù a Sguizzera (cantone Vallese è Ticinu), à livente incù a Lombardia, à sudu-estu pè un picculu pezzu incù l'Emilia è Romagna à u meziornu incù a Liguria.

Hè bagnata per u Pò, per u Tanaru, per u Ticinu, per u Sesia, per a Dora Riparia, per à Dora Bàltea è per altri fiumi più chjuchi.
U 30,3% di a superficia di a regione hè fatta da culline, u 43,3% da monti è u 26,4% sò pianure.
I monti principali sò nant'à l'Alpi: Monte Rosa, Grande Paradisu passanu i 4000 metri, u Monte Visu ùn arriva pè 160 metri.
E culline sò nant'u Canavese (à nordu-uvestu), è Langhe è u Roero (a sudu-uvestu) u Monferratu (à u meziornu). Ci sò dinù sfarenti lavi alpini. U più impurtante è pìu grande hè u Lagu Maggiore, chì cù u Ticinu marca a fruntiera incù a Lombardia.

U clima di u Piemonte hè cuntinentale.

U Piemonte hè una regione incù tradizione industriale. A fabrica pìù impurtante hè FIAT. Impurtante hè dinù l'agricultura (risu, granone, granu). Grande impurtanza à a cultivazione di a vigna nant'e culline di e Langhe, di u Roero, di u Monferratu è di l'altu Novarese pè a produzione di vinu.




#Article 196: Sardegna (899 words)


A Sardegna, ancu Sardigna (in sassaresu Sardhigna, in gadduresu Saldigna, in sardu: Sardinia, Sardigna, Sardingia o dinù Sardìnnia), hè a siconda più grande isula di u Mediterraniu Occidentale dopu a Sicilia è dananzu a Corsica di a quale hè distante di solu 12 kilometri. 

Per una superficia di 24.090 km² a so demugrafia era in 2008 di 1.668.128 abitanti sia una densità di circa 70 abitanti/km².
L'isula hè sopratuttu cumposta di culline è di pianure, u monte u più altu Punta La Marmora (Pedras Carpìdas, in Sardu) culmina à 1834m in u massicciu di u Gennargentu.

Ghjè una pruvincia Taliana à statutu speciale, a so denuminazione esatta essendu Regione Autonoma di a Sardegna.

Fora di u Talianu chì hè a lingua ufficiale, sò parlate assai lingue Rumanze in parechje varietà lucale.

Si distingue principalamente in 2 varietà :

Diffusu in tutta a medità suttana di l'isula hè u più adupratu di i dialetti Sardi, hè cunnisciutu cum'è essendu u più nuvattivu è u più omogeneu.

Diffusu in u Nordu hè più vicinu da u Latinu, hà lasciatu un impurtanta tradizione literaria è puetica ciò chì li vale d'esse à spessu cunsideratu cum'è u più prestigiosu, a riferenza.

U Nuorese bench'è fendu parte di e parlate Logudorese hè detta a più arcaica di e parlate Sarde. Hè stata un elemente centrale per cuncepì un mudellu di lingua Sarda Cumunu (Limba Sarda Comuna) sperimentalamente adupratu in 2006 per a scrittura di ducumenti à caratteri di coufficialità cù u Talianu.

U Gadduresu è u Sassaresu assai vicini dà u Sartinesu sò cunsiderati cume varietà di a lingua Corsa.

Si parla certe volte di Corsu-Gallurese o di Diasistema Corsu-Sardu, u vucabulariu Gadduresu essendu cumpostu à 80% di Corsu Sartinese è à 20% di Sardu Logudorese.

Parlatu à l'ingiru di a cità d'Algheru, detta a piccula Barcelona.

Parlatu in u circondu di a cumuna di Carloforte, dettu U Pàize (u paese, in Tabarchinu)

Pater noster, qui est in caelis, sanctificetur nomen tuum. Adveniat regnum tuum, fiat voluntas tua sicut in caelo et in terra. Panem nostrum cottidianum da nobis hodie et dimitte nobis dedita nostra, sicut nos dimittimus debitoribus nostris. Et ne nos inducas in temptationem, sed libera nos a malo. Amen.

Padre nostro che sei nei cieli, sia santificato il tuo nome; venga il tuo regno, sia fatta la tua volontà, come in cielo così in terra. Dacci oggi il nostro pane quotidiano, rimetti a noi i nostri debiti, come noi li rimettiamo ai nostri debitori e non ci indurre in tentazione, ma liberaci dal male. Amen.

Babbu nostu ki ses in is Celus, santificau siat su nòmini tuu, bengat a nosu su reinu tuu, fatta siat sa voluntadi tua comenti in su celu aici in sa terra. Su pani nostu de dogna di donanosidd' oi, e perdonanosì is peccaus nostus, comenti nosaturus perdonaus is depidoris nostus, no nosi lessis arrui in sa tentatzione, ma lìberanosì de su mali. Amen.

Babbu nostru ki istas in sos kelos, santificadu siat su nòmene tou, benzat a nois su regnu tou e fatta siat sa voluntade tua comente in su kelu gai in sa terra. Su pane nostru de dogni die dànnolu oe, perdona a nois sos peccados nostros comente nois perdonamus sos inimigos nostros, e non nos lesses ruer in tentatzione, ma lìberanos dae su male. Amen.

Babbu nostru, ki istas in sos chelos, santificau siat su lùmene Tuo; benzat a nois su regnu Tuo, fatta siat sa voluntade Tua comente in su kelu gai in sa terra. Dàe nos oje su pane nostru cotidianu, perdona a nois sos peccados nostros comente nois los perdonamus, e non nos lesses rugher in tentassione, ma lìberanos dae su male. Amen.

Patre nostru chì sì in celu, ch'ellu sia santificatu u to nome; ch'ellu venghi u to regnu; ch'ella sia fatta a to vulintà, in terra cum'è in celu. Dacci oghjeghjornu u nostru pane cutidianu; è rimettici i nostri debbiti, cum'è nò i rimettimu à i nostri debbitori; ùn ci induce micca in tentazione, ma francaci da u male. Amè (è cusì sia)

Patri nosciu chì sè in celu, ch'eddu sighi santificatu u to nomu; ch'eddu venghi u to regnu; ch'edda sighi fatta a to vulintà, in tarra com'è in celu. Dacci oghjighjornu u nosciu pani cutidianu; è rimettici i nosci debbiti, com'è nò i rimittimu à i nosci dibbitori; ùn ci inducia micca in tintazioni, ma francaci da u mali. Amè (è cusì sighi)

Notre Père, qui es aux Cieux, que ton nom soit sanctifié, que ton règne vienne, que ta volonté soit faite sur la terre comme au ciel. Donne-nous aujourd’hui notre pain de ce jour, pardonne-nous nos offenses comme nous pardonnons aussi à ceux qui nous ont offensés, et ne nous soumets pas à la tentation, mais délivre-nous du mal. Amen.

Longa di 270km è larga di 145km si trova à 189km di a penisula Taliana è a 184km di a Tunisia.
Hè custituita per a maiò parte di culline è di qualchì pianura, a sola piaghja veramente rimarchevule ghjè quella di urigina fluviale di u Campidanu.
I dui fiumi principali sò u Tirsu (135km) è a Flumendosa (127km).

Invece hè alluntanata solamente di 12km di e Bocche di Bunifaziu, di un puntu di vista Geulogicu a Corsica è a Sardegna formanu un microcuntinente chì deriva in un pezzu sanicciu. Si parla tandu di bloccu Corsu-Sardu

Vede u situ di u CCSTI di Corsica : 




#Article 197: Casteddu di Tappa (140 words)


U Casteddu di Tappa (o Castellu di Tappa) hè un situ archiulogicu situatu annantu à a cumuna di Porti-Vechju. U casteddu di Tappa hè un situ preistoricu di u neuliticu. Hè situatu trà Sotta è Porti-Vechju. Hè l'archiulogu Roger Grosjean chì hà fattu i primi ricerchi annantu à u casteddu di Tappa. U munimentu sarìa statu custruitu versu à fini di u sicondu milleniu nanzu à Cristu. U situ cumprendi un munimentu principali di forma ronda chì pudarìa essa una torra. U diamitru d'issa torra hè di 11 metri. U casteddu, d'appressu l'archiuloghi, era un picculu paesi à l'ebbica, ind'edda vivìa una cumunità. L'attività di issa cumunità era a pesca è a caccia, ma dinò l'agricultura. A stuttura di u munimentu faci pinsà ch'iddu era piuttostu par l'inguernu, in cuntrastu incù un situ com'è Cuccuruzzu, chì era piuttostu par l'istatina.




#Article 198: Brasile (1646 words)


U Brasile (portughese: Brasil) hè un' paese situatu in America meridiunale. A capitale hè Brasilia è e principale cità sò São Paulo è Rio de Janeiro. U Brasile teni 5.564 comuni, 189.612.814 abitanti (5° in u mondu) è teni 8.514.876,599 km² di superficia (5° in u mondu).

U Brasile cunfina à u nordu cù a Colombia, u Venezuela, a Guyana, u Suriname è a Guyana Francese (territoriu di a Francia), à l'estu cù l'Oceanu Atlanticu, à u sudu cù l'Uruguay è à punente incù l'Argentina, u Paraguay, a Bolivia è u Perù.

U Brasile hè statu scupertu in u 1500 da u navigatore portughese Pedro Álvares Cabral. Prima era abitatu da circa 2 o 5 milioni d'amerindi. Hè unu statu independente dapoi u 1822.

U Brasile hà 26 stati è un distrettu federale duve si trova a capitale Brasilia.

U paese hè un grande esportatore di soia, minerale di ferru, polpa (cellulosa), mais, manzo, carne di pollo, farina di soia, zuccheru, caffè, tabaccu, cotone, suchju d'aranciu, calzature, aerei, vitture, pezzi di veiculi, oru, etanolu , Ferru semi finitu, frà altri prudutti.

U Brasile hè u più grande pruduttore mundiale di canna da zucchero, soia, caffè, aranciu, guaraná, açaí è noce di Brasile; hè unu di i primi 5 pruduttori di mais, papaia, tabaccu, ananas, banana, cotone, fasgioli, noce di coccu, anguria è limonu; hè unu di i primi 10 pruduttori mundiali di cacao, anacardiu, avucatu, mandarina, cachi, mango, guava, risu, sorgu è tomate; è hè unu di i primi 15 pruduttori mundiali di uva, mela, melone, arachidi, fichi, pesche, cipolle, oliu di palma è gomma naturale. U paese produce ancu grande quantità di patate, carota, fragole, yerba mate, granu, trà altri. Una parte di a produzzione hè esportata, è una altra parte và versu u mercatu domesticu. 

In a pruduzzione di proteine ​​animali, u Brasile hè oghje unu di i più grandi paesi di u mondu. In 2019, u paese era u più grande esportatore mundiale di carne di pollo. Era ancu u sicondu più grande pruduttore di carne bovina, u terzu più grande pruduttore mundiale di latte, u quartu più grande pruduttore mundiale di carne di maiale è u settimu più grande pruduttore d'ove in u mondu.

In u settore minerariu, u Brasile si distingue in l'estrazione di minerale di ferru (induve hè u secondu esportatore mundiale), rame, oru, bauxite (unu di i 5 più grandi produttori in u mondu), manganese (unu di i 5 più grandi produttori in u mondu), u stagnu (unu di i più grandi pruduttori in u mondu), u niobiu (cuncentra u 98% di e riserve cunnisciute da u mondu) è u nickel. In termini di pietre preziose, u Brasile hè u più grande pruduttore mundiale di ametista, topazi, agata è unu di i principali pruduttori di turmalina, smeraldo, acquamarina è granatu.

In l'industria alimentaria, in 2019, u Brasile era u secondu più grande esportatore di alimenti trasfurmati in u mondu. In u 2016, u paese era u 2 u più grande pruduttori di pulpa in u mondu è l'ottu pruduttori di carta. In l'industria di calzature, in u 2019, u Brasile si classificava in u quartu postu trà i pruduttori mundiali. In 2019, u paese era l'ottu produtore di veiculi è u 9u produttore di acciaio in u mondu. In 2018, l'industria chimica di u Brasile era l'ottava in u mondu. Ancu se era trà i 5 più grandi pruduttori mundiali in u 2013, l'industria tessile brasiliana hè assai pocu integrata à u cummerciu mundiale.

U Brasile hè u decimu cunsumadore di energia in u mondu cù una grande parte di a so energia venuta da fonti rinnovabili, in particulare idroelettricità è etanolu; a Diga Itaipu hè a più grande centrale idroelettrica di u mondu per generazione d'energia, è u paese hà altre grandi piante cum'è Belo Monte è Tucuruí. A prima vittura cù un mutore à etanolu hè stata prodotta in u 1978 è u primu mutore d'aviò chì funziona cù l'etanolu in u 2005. In generazione elettrica tutale, in u 2019 u Brasile hà righjuntu 170.000 megawatt di capacità installata, più di u 75% da fonti rinnuvevuli (a maiurità, impianti idroelettrici) ). U Brasile hè unu di i 5 più grandi pruduttori di energia idroelettrica in u mondu (2a piazza in u 2017).

A settembre 2020, secondu ONS, a capacità installata totale di energia eolica era 16,3 GW, cun fattore di capacità media di 58%. Mentre i fattori di capacità di produzzione eolica media mundiale sò 24,7%, ci sò e zone in u Nordu di u Brasile, specialmente in u Statu di Bahia, induve alcuni parchi eolici registranu cun fattori di capacità media di più di 60%; u fattore di capacità media in a Regione Nordeste hè di 45% in costa è di 49% in l'internu. In 2019, l'energia eolica riprisentava u 9% di l'energia generata in u paese. In 2019, hè statu stimatu chì u paese avia un potenziale di generazione di energia eolica stimatu intornu à 522 GW (questu, solu in terra), abbastanza energia per risponde à trè volte a dumanda attuale di u paese. U Brasile hè unu di i 10 più grandi pruduttori di energia eolica in u mondu (8a piazza in 2019, cù 2,4% di a pruduzzione mundiale).

Da settembre 2020, secondu ONS, a capacità installata totale di fotovoltaicu solare era 6,9 GW, cun fattore di capacità media di 23%. Alcuni di i Stati brasiliani più irradiati sò Minas Gerais, Bahia è Goiás. In 2019, l'energia solare riprisenta 1,27% di l'energia generata in u paese.

Scoperte recenti di oliu in u stratu pre-sale anu apertu a porta per un grande aumentu di a produzzione d'oliu. L'agenzie governamentali rispunsevuli di a pulitica energetica sò u Ministeru di e Miniere è l'Energia, u Cunsigliu Naziunale per a Politica Energetica, l'Agenzia Naziunale di u Petroliu, u Gas Naturale è i Biocarburanti, è l'Agenzia Naziunale di l'Elettricità. À u principiu di u 2020, in a pruduzzione di petroliu è di gas naturale, u paese superava i 4 milioni di barili di petroliu equivalenti à ghjornu, per a prima volta. In ghjennaghju di questu annu, 3,168 milioni di barili di petroliu per ghjornu è 138.753 milioni di metri cubi di gas naturale sò stati estratti. 

U trasportu in Brasile hè praticatu in modu autostrada, u più sviluppatu in a regione. Ci hè ancu una infrastruttura sustanziale di porti è aeroporti. U settore ferrovia è fiume, ancu s'ellu hà un putenziale, hè generalmente trattatu in modu secundariu.

U Brasile hà più di 1,7 milioni di chilometri di strade, di i quali 215.000 km sò pavimentati è circa 14.000 km autostrada. E duie autostrade più impurtanti di u paese sò BR-101 è BR-116. U Brasile hè u paese latinoamericanu cù u più grande numeru di autostrade impiantate, pavimentate è duplicate. 

A causa di a Cordillera di l'Andi, u fiume Amazonu è a furesta amazzonica, ci sò sempre state difficultà à mette in opera strade transcontinentali o bioceaniche. Praticamente l'unica strada chì esistia era quella chì culligava u Brasile cù Buenos Aires, l'Argentina è dopu cù Santiago, in Cile. Tuttavia, in l'ultimi anni, cù i sforzi cumuni di i paesi, novi rotte anu cuminciatu à emergere, cum'è u Brasile-u Perù (Autostrada interoceanica), è una nova autostrada trà u Brasile, u Paraguay, u nordu di l'Argentina è u nordu di u Cile (Corridore Bioceanicu). Queste strade facilitanu l'esportazione da i porti di u Pacificu à i paesi asiatichi.

Ci hè più di 2000 aeroporti in Brasile. U paese hà u sicondu più grande numeru di aeroporti in u mondu, daretu solu à i Stati Uniti. L'Aeroportu di Sao Paulo-Guarulhos, situatu in a regione metropolitana di Sao Paulo, hè u più grande è u più trafficatu di u paese: l'aeroportu cullega Sao Paulo cù guasi tutte e cità maiò u mondu. U Brasile hà 44 aeroporti internaziunali, cum'è Rio de Janeiro, Brasilia, Belo Horizonte, Porto Alegre, Florianópolis, Cuiabá, Salvador, Recife, Fortaleza, Belém e Manaus, frà altri. I 10 aeroporti più trafficati in Sud America in 2017 sò stati: São Paulo-Guarulhos (Brasile), Bogotá (Colombia), São Paulo-Congonhas (Brasile), Santiago (Cile), Lima (Perù), Brasilia (Brasile), Rio di Janeiro (Brasile), Buenos Aires-Aeroparque (Argentina), Buenos Aires-Ezeiza (Argentina) è Minas Gerais (Brasile). 

In relazione à porti, u Brasile hà alcuni di i porti più trafficati in Sudamerica, cume Portu di Santos, Portu di Rio de Janeiro, Portu di Paranaguá, Portu di Itajaí, Portu di Rio Grande è Portu di Suape. I 15 porti i più attivi in ​​Sudamerica sò: Portu di Santos (Brasile), Portu di Bahía de Cartagena (Colombia), Callao (Perù), Guayaquil (Ecuador), Buenos Aires (Argentina), San Antonio (Cile), Buenaventura (Colombia), Itajaí (Brasile), Valparaíso (Cile), Montevideo (Uruguay), Paranaguá (Brasile), Rio Grande (Brasile), São Francisco do Sul (Brasile), Manaus (Brasile) è Coronel (Cile). 

A rete brasiliana ferrovia hà una estensione di circa 30.000 chilometri. Fondamentalmente hè adupratu per u trasportu di minerali. 

Trà i principali rotte navigabili Brasiliani, si spiccanu dui: corsu d'acqua Paraná-Tieté (chì hà una lunghezza di 2.400 km, 1.600 in u fiume Paraná è 800 km in u fiume Tietê, drenendu a produzzione agricula da i stati di Mato Grosso, Mato Grosso do Sul, Goiás è una parte di Rondônia, Tocantins è Minas Gerais) è corsu d'acqua Solimões-Amazonas (hà duie sezzioni: Solimões, chì va da Tabatinga à Manaus, cù circa 1600 km, è Amazonas, chì si estende da Manaus à Belém, cù 1650 km. Quasi tuttu u trasportu di passageri da a pianura amazzonica si face per sta via navigabile, è praticamente tuttu u trasportu di merchenzie chì và versu i principali centri regiunali di Belém è Manaus). In Brasile, stu trasportu hè sempre inutilizatu: e sezzioni più impurtanti di e vie navigabili interne, da un puntu di vista ecunomicu, si trovanu in u sudeste è u sudu di u paese. U so usu cumpletu dipende sempre da a custruzzione di serrature, di i grandi lavori di dragamentu è, principalmente, da i porti chì permettenu l'integrazione intermodale. 




#Article 199: Ciuvodda canina (135 words)


A Ciuvodda canina (o Cipolla canina) (Pancratium illyricum) hè una pianta chì faci parti di a famiglia di l'Amaryllidaceae. Hè endemica di a Corsica, di a Sardegna è di Capraia. 

A ciuvodda canina hè alta da 40 à 70 cm. U fustu hè longu. Fiurisci di maghju o di ghjugnu. I so fiora sò bianchi è maiori.

Parechji sinonimi di Pancratium illyricum sò:

A ciuvodda canina hè endemica di a Corsica, di a Sardegna è di Capraia.

A ciuvodda canina hè cumuna in Corsica. Ci si trova dignalocu, da 0 à 1200 metri. Si pò ussirvà in a machja aparta, in i prata o ancu in i muchjeti. À spessu si trova accantu à l'acqua.

A ciuvodda canina hè ancu chjamata in corsu: a civolla canina, a cipolla canina, a civodda canina, a ciudda canina.




#Article 200: Anonima Sequestra (233 words)


LAnonima Sequestra hè u nome generale designendu i risponsèvuli di parechji fatti delittuosi in Sardinia à partesi di l'anni 60 sin'à pochi anni fà. Di règula, un hè micca un organisazione maffiosa propia mà un gruppu di parsonne specializate in u rapimentu (in talianu : sequestro), mà suvettavanu quantunque u Còdice Barbaricino.

'Ssù tippu d'organisazione hè statu assai attivu in Sardinia in l'anni 80, eranu chjamate Anonima Sarda. Ss'organisazione eranu sperte in u rapimentu è a dumanda di riscattu. Orgosolo hè u paese di parechje membri di ss'organisazione.
Salvatore Contini, chì a participatu a u rapimentu è à a l'esecuzzione di Guidu Orsoni, era un membre d'una anonima sequestra.

Un ci hè mai statu un organisazione vera è propia a una maffia, cume a Camorra napuletana ò a Cosa Nostra siciliana.  Anu un'organisazione prestabilita, messa in piazza a l'occasione, un si pò micca fà lei trà di elle, un ci hè dunque nisunnu rittu ò testimunianze pà entre. Sò bande isulate chì si formanu di volta in volta in sfarenti paesi ò rughjoni, chì s'organiseghjanu pà i listessi misfatti, qualchivolte di a listessa manera ciò chì cumplicheghja l'affare dighjà cumplicata.
Un hà micca cuntatti cù l'altre organisazione cume a Cosa Nostra è a Stidda siciliane, a Camorra napuletana ò a 'Ndrangheta di Calàbria.

Opereghjanu in l'Italia sana, è ancu puru fora di e fruntiere, cume pà u rapimentu di Guidu Orsoni in Corsica.




#Article 201: Lionu di Roccapina (184 words)


U Lionu di Roccapina (o Lione di Roccapina) hè un munimentu naturali di Corsica. Hè situatu in u situ di Roccapina, annantu à a cumuna di Sartè. U lionu di Roccapina hè custituitu da parechji chjappona chì t'ani a forma di un lionu. Accantu à u Lionu, ci si trova a torra di Roccapina.

Ci hè una lighjenda assuciata à u situ di u Lionu di Roccapina. Sicondu 'ssa lighjenda, ci era un signori rinumatu par a so grandi bravezza chì campava quì. Par via di u so curaghju, i so numichi barbareschi l'aiani cugnumatu: u Lionu di Roccapina. Ma accaditi chì un ghjornu ch'eddu era mossu à caccia, scuntrò una donna di una grandi biddezza è ni fubbi subitu amurosu persu. Ma era impussibuli par u signori di spusà la. Tandu, eddu, à l'addisperu, ni chjamò à a morti è subitu subitu, fù pitrificatu sopra à locu è ebbi a sumiglianza di un lionu.

Accadi chì u lionu di Roccapina fussi mintuvatu in a cultura è in a litteratura corsa. Par indittu, in 'ssu strattu di a canzona tradiziunali U lionu di Roccapina:




#Article 202: Ponti di Spin'à Cavaddu (233 words)


U Ponti di Spin'à Cavaddu (o Ponte di Spin'à Cavallu) hè un ponti di Corsica, annantu à u Rizzanesu. Hè situatu in Alta Rocca, trà Prupià è Sartè. Hè longu 64 metri, è largu 2,60 metri. Hè unu di i più ponti cunnisciuti di Corsica. U ponti hè à spissu cunsidaratu com'è un ponti ghjinuvesi, ma difatti hè statu custruitu da i pisani duranti u seculu XIII. U ponti hè classatu com'è munimentu storicu dapoi 1976.

U nomu faci rifarenza à a forma arcata di u ponti, chì s'assumidda à quidda di un spinu di cavaddu. U ponti hè eccezziunali par via di a so arcata, chì s'inalza à 8 metri supra à u liveddu di l'acqua di u Rizzanesi.

U ponti hè statu rimissu in istatu duranti u XVIIIesimu è u XIXesimu seculu.

U ponti hà resistutu à a fiumara di 1993 di u Rizzanesu è di u Fiumiciculu.

U ponti hè statu custruitu à u seculu XIII. Ùn hè micca un ponti ghjenuvesi chì difatti hè pisanu. U ponti saria statu edificatu da l'architettu Masciu Maternatu, urighjinariu di u cuntinenti talianu, chì stava in Surbuddà è avaria custruitu dinò u Campanili di Carbini.

Da Prupià, si pidda u stradonu naziunali N196 in dirizzioni di Sartè. Dopu si pidda à manca u stradonu dipartimentali D268, in dirizzioni di Santa Lucia di Tallà. U ponti si trova à trè kilomitri da a cansa.




#Article 203: Paesi Bassi (146 words)


I Paesi Bassi (neerlandese: Nederland, ) sò un paese di u quale u territoriu cuntinentale hè situatu in Europa occidentale. Hè membra di l'Unione Europea, di a zona euro e di u spaziu Schengen. Da u puntu di vista militare, hè membra di l'Organizazione di u Trattatu di l'Atlanticu di u Nordu.

A lingua uffiziale di stu paesu hè u neerlandese.

A più grande cità è a capitale hè Amsterdam.

Trà u 1806 è u 1815, u rè di i Paesi Bassi fù Luigi Bonaparte, un fratellu di Napoleone.

In u 1992 unu di trattati maiò di l'Unione Europea hè statu signatu in Maastricht.

 

A superficia di l'Olandia hè 41,545 km2, in chì 33,481 km2 nantu a terra. U regnu hè cumpostu di un territoriu in l'Europa è un territoriu Caraibu. 26% di a superficia di Paesi Bassi Europeani hè sottu u livellu di u mare.




#Article 204: Chjaccula (142 words)


A chjaccula (o taccula) (Pyrrhocorax graculus) hè un aceddu chì faci partita di a famiglia di i Corvidae. Hè nera nera è bizzichigiadda. Pesa trà 190 è 240 grammi. Trà u masciu è a femina, un ci hè micca dismurfisimu sissuali. A chjaccula vivi in Auropa, in Asia è in Africa di u Nordu. A chjaccula pò campà sin'à 16 anni. Hè un aceddu onnivoru: manga insetti, baga, graneddi, ova, ecc.

Esistini très sottuspezii di chjacculi:

A chjaccula hè prisenti in Corsica.

A chjaccula hè ancu chjamata a taccula.

Accadi chì a chjaccula fussi citata in a litteratura corsa. Par asempiu, in Un pezzu di petra nera d'Anghjulu Canarelli: Sò statu tant’anni in quiddu vangonu. Aghju vistu i muvri falà da a Muvrariccia è a Calanca Vechja, i corba, i tacculi è i coppii d’aculi andà da Puntaghjola, Punta Alta, Punta Longa.




#Article 205: Cappellina (372 words)


A Cappellina (Cyanistes caeruleus) hè un acellu chì face parte di a famiglia di i Paridae. 

A cappellina hè longa circa 10,5-12 cm è pesa intornu à i 12 gr. U piumaghju hè moltu vivace, prisintendu per i dui sessi una culurazione turchina cobaltu annantu à u tupezzu, annantu à l'ale è annantu à a coda. Hè virdiccia annantu à u spinu, cù una maschera bianca in faccia, attravirsata da una linia nera à l'altezza di l'ochji, è u pettu hè giallu zolfaru. Hà un bizzicu neru, fattu à punta, è zampe corte è rubuste grisgiu-turchine. I ghjovani sò moltu più gialli ch'è l'esimplari adulti, è anu un caratteru assai ghjucarinu.

U periudu di l'accuppiamentu principia di frivaghju. A cappellina nidificheghja in qualsiasi cavità di l'arburi, ceppi, muri o in i nidi artificiali. U stessu nidu hè imprudatu annu dopu à annu. Hè prutettu di manera custante durente a cova. Hè rializatu imprudendu murzu, lana, peli è piume. I piuconi sò curati da i dui parenti per 15-20 ghjorni.

L'ove (di solitu da 7 à 10) sò diposte trà aprile è maghju è cuvate per circa 15 ghjorni. L'ove anu un chjaroppulu biancu frisgiulatu di punti scuri.

A cappellina hè diffusa da l'Europa occidentale finu à l'Asia occidentale è Asia sittentriunale. Vive per u più in i boschi cullinari, ma hè ancu un friquentadore assiduu di fruttete è orti induv'ellu hè pussibule à ammirà la in e so acrobazie trà i rami, à a ricerca di cibu.

U cantu hè moltu elaburatu è pò esse intesu tuttu l'annu ma si sente per u più in u periudu da frivaghju à ghjugnu. Varieghja trà un vivace teerrrr, tee, tee, tee à un churr di spiritu rimpruverante.

S'elle sò disturbate mentre sò in u nidu, e cappelline emettenu un zifulu simile à quellu di i serpi, è ponu circà di saltà in u tentativu d'intimurisce l'aggressore.

A cappellina hè cumuna in Corsica. Ci so dinò altri nomi corsi per a cappellina chì facenu referenza à u fattu chì li piace di tantu in tantu à stuzzicà i bugni: a scurzicabugnu, a scurzicagna, a stuzzicagna o a scherzicabugna (in u Taravu).

A cappellina hè u titulu d'una canzone per i zitelli creata da Cristofanu Limongi:




#Article 206: Ciocciu (779 words)


U Ciocciu (Otus scops) hè un aceddu chì faci parti di a famiglia di i Strigidae. Hè u più chjucu frà i strigidi aurupei dopu à a civetta nannara. Righjunghji appena i diminsioni di a merula.

U ciocciu hè longu 18-21 cm. L'apartura di l'ali hè 47-55 cm. A coda hè longa 6,7-7,5 cm. U bizzicu hè longu 17-19 mm. U ciocciu pesa 56-102 g. L'imprissioni di i prupurzioni è di i diminsioni di sta spezia dipendi assà da a pusizioni di i curnetti: minusculi, facini simbrà u ciocciu chjucu, chjattu è incù una testa maiori (in stu modu pudaria ancu essa cunfusu incù a civetta). Incù l'arechji pilosi pienamenti rialzati è micca sempri evidenti, u ciocciu pari inveci magru, incù a testa chjuca è più grandi chì ciò ch'eddu hè in veru. Rispettu à a civetta hè più allungatu ed hà u capu più chjucu è più appiattitu. U ciocciu hà un piumaghju pichjulatu di brunu grisgicciu, chì và da u grisgiu à u marronu castagnu sottu l'ali incù parechji tacchi bianchi evidenti annantu à u dossu. U so purtamentu hè assà eleganti. L'ochji ani un'iridi di culori arancinu chì tendi à u giaddu. In a parti infiriori di u corpu si trovani dinò strisci neri beddi visibuli.

Stu rapaci vivi di solitu sulitariu, calchì volta in picculi gruppi. U ciocciu hè un aceddu attivu soprattuttu di notti incù un prufilu d'attività di dui fasi. U puntu principali di a so attività righjunghji u culminu prima di mezanotti. Trà mezanotti è dui ori hè attivata par u più una fasa di pausa. À u tramontu o pocu dopu u ciocciu compii a so fasa di pausa, è à i primi luci di l'alba si ritira in u so rifughju è trascorri la ghjurnata di solitu senza particulari muvimentu. Friquenti pause di pulizia intarrompini 'ssu periodu di riposu. Sò stati ussirvati, ancu puri raramenti, veri è probbii bagni di soli o di rena.

U cantu di u ciocciu ùn si pò cunfonda: hè un djü o chjù micca particularamenti forti, un pocu' nasali è guasi sempri monusillabicu guasi com'è s'eddu era una sonda, chì à spessu hè ripitutu duranti l'ori incù un intarvallu chì và da dui à 3,5 sicondi. Calchì volta a nota principali hè priceduta d'un sonu iniziali, tantu ch'è l'appeddu sembra bisillabicu. Apposta ch'è u ciocciu movi u capu duranti u cantu, hè difficiuli da lucalizà riguardu à i so richjami. L'attività di cantu cumencia pocu dopu à u tramontu è finisci à l'alba. Dopu à mezanotti l'attività di richjamu diminuisci chjaramenti par una o dui ori. I femini è i masci cantani à spessu in duettu, a femina chjama incù una intunazioni un pocu più alta è un pocu menu rigularamenti ch'è u masciu.

I ciocci suvitani un matrimoniu staghjunali monugamu. Ancu in casu di perdita prumaticcia di u cumpagnu un antru accuppiamentu avveni solu raramenti. L'aceddi sò dighjà maturi sissualmenti à l'ità di deci mesa. Apposta ch'eddi nidificheghjani in i sapari, i ciocci covani soprattuttu in i tafona di l'arburi. Uccasiunalamenti aprodani ancu cavità di scogli è edifizii. 

A cuvata di u ciocciu, chì hè cumposta da trè o cinqui ova, hè diposta solu da a femina. A femina i cova par 25 ghjorna è dopu à a sbucciata i piulacona escini fora dopu à circa 21-22 ghjorna è sò curati in generali da i dui genitori. Dighjà à 40 ghjorna sò capaci di caccià in modu autunomu i predi, ma sò curati da i genitori par dinò 20 ghjorna. 

I masci è i femini aprodani, ancu duranti a cura di a prughjinitura, solu piuttostu raramenti listessu arburi par dorma è u cuntattu curporeu in a fasa di calma ùn hè micca statu ussirvatu fora di a staghjoni di l'accuppiamenti. Duranti u periodu di cova è di nutrimentu hè soprattuttu u masciu chì surveglia u locu di cuvata. I piulacona riposani par u più stretti l'uni à l'altri annantu à un ramu in i circonda di u fustu.

U ciocciu hè soprattuttu un cacciadori d'insetti. Ma si nutrisci ancu di mignoculi. Trà i predi ci sò solu aceddi minori è ruspi. Solu raramenti u ciocciu caccighjeghja i topa è altri picculi mammiferi.

A preda hè lucalizata da una pusizioni bassa è sbattuta dopu in terra. Solu raramenti caccighjeghja u ciocciu duranti u bulu o da terra. Ma ùn si sà sempri micca incù chì tecnica di caccia eddu attacca l'aceddi.

A tecnica di cattura di i picculi aceddi si basa annantu à u magnitisimu (par u più l'ochji) incù u quali l'aceddu stendu in fermu induci picculi aceddi à avvicinà si d'eddu.

U ciocciu hè prisenti è cumunu in Corsica.

U ciocciu hè mintuvatu:




#Article 207: Vespaghju (398 words)


U Vespaghju (o Vispaghju) (Merops apiaster) hè un acellu chì face parte di a famiglia di i Meropidae.  Si riproduce in u sudu di l'Europa è in certe parte di l'Africa di u Nordu è di l'Asia occidentale. Hè assai migratore è inguerna in Africa trupicale. 'Ssa spezia si scontra di veranu à u nordu di a so area di ripartizione, incù una riproduzione occasiunale in u nordupunente di l'Europa.

'Ssa spezia hè un acellu lungarinu incù culori ricchi. U so sopra hè brunu è giallu, e so ale sò verde è u so bizzicu neru. Pò aghjunghje una lunghezza da 27 à 29 cm, cumpresu e duie penne cintrale lungarine di a coda. I sessi sò simili. A femina hà tindenza à avè e piume più verde ch'è durate annantu à e spalle. U piumaghju non riproduttivu hè assai più ternu, incù un spinu turchinu-verde è senza piume cintrale di a coda. U ghjovanu si assumiglia à un adultu non riproduttore, ma incù menu variazione in u culore di e pennee. L'adulti cumencianu à mutà di ghjugnu o lugliu è termineghjanu u prucessu d'aostu o di sittembre. Un'antra muta hà locu d'inguernu in Africa per dà nascita à un piumaghju di riproduzione. 

U vespaghju hè statu officialmente discrittu da u naturalistu svedese Carl Linnaeus in u 1758 in a dicesima edizione di u so Systema Naturae sottu à u so nome binumiale attuale Merops apiaster. U nome di generu Merops hè un termine grecu anzianu chì significheghja vespaghju, è apiaster hè un termine latinu chì pruvene da a parola latina apis(apa).

I vespaghji nichjanu in modu bandarecciu annantu à e sponde rinose, di priferenza vicinu à e sponde di e vadine, di solitu à u principiu di u mese di maghju. Scavanu un tunellu abbastanza longu, in u quale facenu cinque à ottu ovi bianchi sferichi ver' di u principiu di u mese di ghjugnu. U masciu è a femina s'occupanu di l'ovi, ch'elli covanu mentre à l'incirca trè simane. Si nutriscenu è s'appullanu dinù in cumunu. 
 
Mentre a parata nuzziale, u masciu dà grossi ogetti à a femina mentre ch'ellu manghja ellu stessu i picculi ogetti. A maiò parte i masci sò monogami, ma accade ch'è elli sianu bigami. U so brionu tipicu hè un 'prrììì' o 'prruup' distintivu, dolce è liquidu.

U vespaghju hè cumunu in Corsica. D'inguernu move versu u sudu di u Sahara.




#Article 208: Altore barbutu (625 words)


L' altore barbutu (o Altori barbutu) (Gypaetus barbatus) hè un acellu chì face parte di a famiglia di l' Accipitridae. Ci hè pocu dismurfisimu sessuale è a femina hè appena più maiore ch'è u masciu. Pesa da 5 à 7 kilò. Hè longu un metru. A coda misura 42–44 cm. L'altore barbutu campa da 20 à 30 anni. A so apertura alare hè 3 metri. U so nome vene da u fattu chì e piume situate da una parte è di l'altra di u bizzicu li facenu una spezia di barba. Hè ochjigiallu ma i so ochji sò chirchjati di rossu. L'altore barbutu pò campà sin'à quaranta anni. 

Ind'è l'altore barbutu, u periodu di a riproduzzione hè abbastanza longu, apposta ch'elle dura sin'à dece mesi. U piulacone hè cuvatu dui mesi è allevatu quattru mesi in u nidu. Ùn pò nasce ch'un piulacone per coppiu l'annu è per via di quessa, a pupulazione s'accresce pocu.

U rughjone di l'altore barbutu hè largu 200 à 300 kilomitri. Difatti, l'altore barbutu scansa i boschi è e fureste, è prifesrisce e chiappunicce è i lochi aperti. Per riproduce si, cerca i tafoni è i ciottuli, ind'ellu pò fà u so nidu. 

Si nutrisce per u più di l'ossi ch'ellu trova, annantu à i cadaveri di pecure, muntone, muvre o capre. Ùn hè micca un acellu di prede, ma accade qualchì volta ch'ellu manghjessi picculi rettili, topi, o topuragni vivi.

L'altore barbutu sarebbe respunsevule di a morte di u pueta grecu Eschilu, in l'annu 456 nanzi à Cristu. L'acellu averia lasciatu cascà in terra una cuppulata per rompe ni l'osse. L'altore barbutu averia credutu chì u capu scafulatu d'Eschilu fusse una petra. A cuppulata saria cascata annantu à u capu d'Eschilu, chì murì tandu subitamente.

L'altore barbutu si trova dinù in Asia, in Africa, in Europa di l'Estu, in Francia in i Pirenei è in l'Alpi. Esiste in Africa un antra spezia d'altore barbutu: l'altore barbutu d'Africa (Gypaetus barbatus meridionalis), chì hè appena più chjucu.

L' altore hè prisente in Corsica. A pupulazione isulana seria di 25-30 altori barbuti, frà i quali 10 coppii. Ma a pupulazione di Corsica ripprasenta un 71% di l'effettivu mundiale in l'isule, apposta chì l'altore barburu ùn si trova ch'è in due isule: a Corsica è a Creta (Seguin  Torre 2009). 'Ssa situazione hè incausata da u fattu chì l'altore barbutu hà bisogna d'un rughjone impurtantu per pudè campà, largu 200 o 300 kilomitri. È per via di cunsiquenza, ùn pò micca campà in e piccule isule. Inoltre, a pupulazione di Corsica ripprasenta 6% di a pupulazione tutale à u livellu europeu (Seguin  Torre 2009). L'altore barbutu si trova per u più in i circondi di u Cintu. A pupulazione d'altore barbutu di Corsica hè minacciata è in priculu. U risicu di sparizone hè cunsideratu da i spicialisti cum'è abbastanza altu. I difficultà per a populazione corsa d'altore barbutu venenu da u fattu chì ci hè più pochi animali morti (capre, pecure) ch'è innanzi. Ancu a populazione di muvre ùn basta micca: 600 à 1 000 muvre in u circondu di u Cintu è 200 à 300 in u circondu di e forche di Bavella. Inoltre, a superficia di l'isula essendu di circa 8750 kilomitri quatrati è u rughjone di l'altore barbutu essendu di 200-300 km quatrati, ùn pò stà in l'isula più di parechji decine di coppii.

L' altore barbutu hè una spezia minacciata di sparizione à u livellu mundiale. Ferma sempre abbastanza cumunu in Asia o in Africa, ma hè in priculu in Europa. Di fatti, hè diventatu rarissimu in certi lochi in Europa è hè dunque prutettu da a cunvinzione internaziunale di Washington (CITES) di 1975 chì interdisce u cummerciu di e spezie di fauna è di flora minacciate di sparizione.




#Article 209: Cipru (561 words)


Lisula di Cipru (grecu : Κύπρος , turcu : Kıbrıs) hè una isula di u Mare Mediterraniu. A so superficia hè di 9 251 km², è u so culmine misura 1 952 m. In 2006, ci campavanu 1 300 000 abitanti. A densità di a populazione di st'isula hè dunque di 140 abitanti/km².

L'isula è occupata per circa i dui terzi di a so superficia da a Republica di Cipru, chì dapoi u 1a maghju di u 2004 face parte di l'Unione europea. A so capitale hè Nicosia. U restu di u territoriu, in a zona settentriunale di l'isula, è occupatu da a Republica Turca di Cipru Nordu (TRNC) chì hè stata autoproclamata dopu à l'interventu militare turcu di u 1974.

Face parte de jure di l'Unione Auropea ma in veru, a parte nordu di l'isula ùn ne face micca parte, postu ch'ella hè occupata da i Turchi. Difatti, l'isula hè divisa tra trè paesi :

A populazione di Cipru hè 970 milla abitanti è a densità hè di circa 105 ab./km².

U grecu hè parlatu soprattuttu in u meziornu di l'isula, mentre u turcu hè adupratu in u nordu. In realità, 'ssa divisione hè a cunsequenza di l'interventu militare turcu di Cipru di u 1974, chèi hà incausatu l'espulsione di i grechiciprioti di u nordu versu a parte sudu di l'isula.

Storicamente, quantunque, a variante cipriota di u grecu era parlata da circa 82% di a populazione ed era ampiamente distribuita in l'isula sana. A parte restante di a populazione è di lingua materna turca. Difatti, ancu l'inglese hè ampiamente usatu in Cipru.

Hè in usu ancu in Cipru un dialettu arabu di tipu siripalestinese in via di estinzione, parlatu da a comunità maronita di Kormakiti, chì hè a cunsequenza di a stallazione di cristiani maroniti libanesi in u seculu XII.

À i ghjorni d'oghje, i grechi di religione ortudossa rappresentanu più di 80% di a populazione di l'isula (un pocu più di 700.000 abitanti). 

L'altre minuranze sò custituite da i turchi (18% di a populazione, di religione musulmana), cullucati per la maiò parte in l'areale di l'isula chì hè sottu u controllu di a Turchia. 

Si pò mintuvà dinù una piccula minuranza armena-cattolica è maronita.

A Republica di Cipru hè di tipu presidenziale. U presidente hé elettu à u suffragiu universale è ferma in carica durante cinque anni. U Parlamentu comprende 59 deputati, eletti ogni 5 anni à u suffragiu universale.

Cipru hè divisa in sei distretti:

A capitale cipriota, Nicosia, hè a cità principale; vive una realtà simile à quella di l'isula sana: hè difatti divisa in dui parte, quella di prevalenza greca à u meziornu, è quella di prevalenza turca à nurdivu. A capitale hè u principale centru induve e più grande imprese anu a so sede, cum'è a banca naziunale cipriota, è qualchì industria di media impurtanza. Ci si trovanu inoltre parechji edifici culturali cume u museu naziunale, è u teatru. Altre cità impurtante sò: Limassol (a seconda cità per populazione dopu à a capitale, è u principale portu di a costa meridiunale, è dinù bellu centru turistichibalneare) è Pafo (antica cità portuale à l'estremità occidentale di Cipru, chì u nome mudernu hè Kouklia, signalata per a presenza di un santuariu dedicatu ad Afrodite, cità oghje ufficialmente scritta à u patrimoniu di l'umanità); inoltre ùn ci vole micca à smenticà Larnaca (cità di a costa sud-orientale).




#Article 210: Malta (3363 words)


Malta, ufficialamenti Ripublica di Malta (in maltesu Repubblika ta' Malta, in inglesu Republic of Malta), hè un statu insulari di l'Auropa miridiunali, membru di l'Unioni aurupea.

Hè un arcipelagu situatu in u Mari Tarraniu, in u canali di Malta, à  da a Cicilia, à 284 km da a Tunisia è à 333 km da a Libia. Incù un'estinsioni di  hè un di i più stati chjuchi è dinsamenti pupulati à u mondu. A so capitali hè A Valletta è a cità più abitata hè Birkirkara. L'isula principali hè carattarizata da un grandi numaru di cità chì, incù a capitali, formani una cunurbazioni di  abitanti.

U Paesi hà dui lingui ufficiali, u maltesu è l'inglesu. U talianu, lingua ufficiali finu à u 1934, hè moltu diffusu, parlatu currettamenti da più di u 66% di i maltesi è in modu elemintari da u 17%, insignatu in tutti i scoli di Malta è diffusu in u duminiu cummirciali, turisticu è sculasticu.

Duranti u corsu di a storia, a pusizioni giugrafica di Malta hà datu grandi impurtanza à l'arcipelagu, subiscendu l'influenza in altirnanza di Fenici, Grechi, Cartaghjinesi, Rumani, Arabi, Nurmani, Aragunesi, Cavalieri di Malta, Francesi è Inglesi.

Malta hè internaziunalmenti cunnisciuta com'è lucalità turistica, par u svagu è soprattuttu par a cultura, essendu datu chì in u Paesi si trovani trè siti dichjarati da l'UNESCO patrimoniu di l'umanità, chì sò: a cità A Valetta, l'Ipogeu di Hal Saflieni è i tempia megalitichi.
L'intrata in l'Unioni aurupea hè avvinuta u 1º maghju 2004 è da u 1º ghjinnaghju 2008 faci parti di l'euruzona. Malta hè inoltri membru di u Commonwealth.

I Grechi a chjamàni Μελίτη (Melitē) è l'Arabi Malita. Fù cusì chjamata da i Grechi par a so quantità d'abbi autuctoni chì pruduciani in abbundanza meli (μέλι hè u terminu grecu chì significheghja meli). Sicondu un'altra iputesa, a parola Malta pudaria inveci dirivà da l'antica parola di a lingua fenicia malit, chì littiralamenti significheghja muntagna. Altri sò di l'upinioni inveci chì l'isula fù cusì chjamata in anori di a ninfa Melite, una di i Naiadi, figlia di Nereo è di Doride, ancu s'è ùn si ni vedi micca u liamu logicu.

Si susteni ancu chì u tuponimu possi dirivà da l'ebraicu Maleti, chì u so significatu hè rifughju, ricovaru, asiliu, cosa pussibuli, vista a pusizioni giugrafica di l'isula, ma - aldilà di u suspettu chì ci si trovi di fronti à una pura è simplicia paraetimulugia, essendu datu ch'eddu manca qualsiasi ducumentu in prupositu chì sustenghi l'iputesa - ùn hè micca pocu significativu u fattu chì l'antichi Rumani assunsini u nomu grecu par riferiscia si à l'isula, chjamendu la anch'eddi Melita.

Malta hè un arcipelagu in u cori di u mari Tarraniu. Solu i trè isuli maiori, vali à dì Malta, Gozu è Cominu sò abitati. U tarritoriu di Malta emerghji da a piattaforma cuntinintali sottumarina ciciliana, chì faci parti di a placca africana. A purzioni summitali hè custituita da rocci sidimintarii. In a parti uccidintali è miridiunali di l'isula di Malta i costi sò alti è accidintati (i scuglieri di Dingli s'innalzani à più di 240 m nantu à u liveddu di u mari). In a parti uriintali è sittintriunali a costa hè accessibili: si aprini ampii spiaghji rinosi o rucciosi è numarosi sò l'inziccaturi, solchi vaddivi simili à rías. A livanti i baii più ampii è prufondi sò quiddi di Mellieħà, Saint Paul'si ', Saint Julian'si ', Marsamxetti ' è Grand Harbour (trà sti ultimi dui, siparati da u prumuntoriu di Ġebel Xiberrasi ', sorghji u portu di a Valletta), à u sudu ci hè a baia di Marsaxlokk.

U solu hè rucciosu, ancu s'è cultivatu, grazia à u sistemu di i tarrazzamenti incù muretti à l'asseccu (ħitan tas-sejjieħ). U rilievu, custituitu da altipiani calcarii, hè pocu elevatu (Ta' Dmejrek, ), ed hè carattarizatu da furmazioni d'urighjina carsica, com'è campi carrighjati, caverni è sapari. Trà sti ultimi, i più cunnisciuti in l'isula di Malta sò a Sapara turchina, u Għar Dalam (Caverna Oscura) ― in a quali funi scuparti resti di spezii chì ricoddani à  anni faci è oramai estinti, com'è elefanti è ippopotami nannari ― è in l'isula di Gozu a sapara di Calipsu.

Ùn ci sò micca lava è fiuma pirmanenti, ancu s'è in i circonda di i paesi rurali di San Martin, Mtaħleb è Biiħrija (Malta) è in Wied Lunzjata (Gozo) scorrini i corsi d'acqua tuttu l'annu.

L'isuli minori chì facini parti di l'arcipelagu sò disabitati è sò:

U clima maltesu hè di tipu meditarraniu-subtrupicali (Köppen climate classification Csa), incù inguerni moltu umiti è piuviosi è istatini caldi è secchi, mitigati da u vintisgiolu marinu in prussimità di a costa. In Malta sò rari i grandi uscillazioni di tampiratura. A tampiratura media annua hè di , trà i più alti in Auropa.
Trà tutti i capitali auropei, A Valletta hà l'inguerni più umiti, incù massimi attistati à 15-16 °C è minimi chì guasi mai falani sottu i 10 °C.
A tampiratura minima mai righjistrata fù di 1,2 °C in u 1895, è a tampiratura più elevata fù di 43,8 °C righjistrata in u 1999.

I pricipitazioni medii annui ùn righjunghjini micca i , rindendu l'appruvvisiunamentu idricu un prublemu par l'isuli. I pricipitazioni nivosi sò nulli, eccituatu calchì finominu senza accumulu in 1895, in 1905 è in 1962.

A tampiratura media annua di u mari hè di , chì oscilla da i 16 °C di ghjinnaghju à i 26 °C di u mesi d'aostu.

Malta godi di  ori di soli à l'annu, rindendu l'arcipelagu un di i loca più assuliati d'Auropa.

A pupulazioni in 2012 hà raghjuntu i  abitanti; eppuri l'esiguità di u tarritoriu hè tali chì a dinsità dimugrafica hè di più di  abitanti par km2, una di i più alti d'Auropa. I maltesi formani a maiò parti di a pupulazioni, incù u 95%, ma sò prisenti parechji minuranzi, di i quali a più maiori hè quidda inglesa.

I maltesi sò par a maiò parti cattolichi è l'influenza di a Ghjesgia hè forti: l'eutanasia è l'abortu sò pruibiti. Par quantu riguarda u divorziu, inveci, da uttrovi 2011 hè intruta in vigori a leghji chì u cunsidareghja lecitu dopu à u referendum consultivu di u 29 maghju 2011, in u quali u 53% di i maltesi si hè prununciatu favurevulamenti à l'intruduzioni di u divorziu. U Cattulicesimu hè a riligioni di Statu, ma hè quantunqua lasciata a libartà di cultu; si stima chì a pupulazioni sii cattolica à u 98%, fendu ni una di i nazioni à più alta parcentuali di Cattolichi di u mondu.

Ci sò più di 360 ghjesgi à Malta, Gozo è Comino. A ghjesgia paruchjali hè u centru architittonicu è giugraficu di ogni cità è paesi maltesu.
Spittaculari sò i tipichi festi in onori di u santu patronu, carattarizati da cuncerti musicali, prucissioni riligiosi, fochi pirutecnichi è altri.

Malta hè una sedia apustolica; l'Atti di l'Apostuli contani comu San Paulu, duranti u viaghju chì da Creta u purtava à Roma, naufragò à l'isula di Melite, prubabilamenti in i circonda di San Pawl u-Biiħar, in u 60 d.C.
Da u 17 à u 18 aprili 2010, si hè ricatu in Visita Apustolica à Malta Papa Benedetto XVI, u quali hà cilibratu a Santa Messa in u Piazzali di i Granai - Floriana, in uccasioni di u 1950º annivirsariu di u naufraghju di San Paulu.

Trà l'altri riligioni di Malta si righjistreghja particularamenti una prisenza significativa di a cumunità Ahmadiyya incù a sedia principali à Ta' Xbiex. suvitata da a cumunità ebraica incù a sedia principali à Birkirkara Inoltri u talianu hè insignatu in tutti i scoli di Malta.

U prima approdu di l'essari umani nantu à l'isula ricodda, prubabilamenti, à u mumentu immediatamenti succissivu à l'estinzioni di l'ippopotami nannari è di l'elefanti nannari. Tracci di insidiamenti di u niuliticu anticu (6000-4000 a.C.), sò stati ritruvati tantu in arii aparti ch'è à l'internu di sapari, com'è Għar Dalam; sti primi allucamenti erani custituiti da culoni pruvinenti da a Cicilia, cunsidarendu l'analugii di u matiriali ceramicu ritruvatu quici (ceramica impressa Ghar Dalam) incù quiddu di listessa ebbica di Stentinello, paesi vicinu à Siracusa.
I culoni cunsirvàni i rapporti incù a Cicilia, cuntinuendu à fabbricà ceramica impressa di u stili di Stentinello è principiendu, solu à u terminu di sta fasa (4500 a.C.), un mudestu sviluppu tipulogicu lucali.

Ancu a ceramica di Skorba (4500-4100 a.C.), paesi vicinu à Mgarr, s'assumiglia moltu à quidda ritruvata in Cicilia è dimostra chì sò stati cuntinui i rapporti trà Malta è a suredda maiori. Sta fasa hè carattarizata da i primi evidenzi d'attività rituali, di i quali, u picculu tempiu di Skorba, pò essa cunsidaratu u pricursori di i custruzzioni megalitichi succissivi.

À parta da u 3500 a.C. si assisti à un espansioni di i tempia megalitichi, prima frà tutti à Ggantija, nantu à l'isuletta di Gozo; altri impunenti strutturi sò prisenti à Hagar Qim, Mnajdra, Ta Hagrat, Tarxien. À quistu periodu timpurali (3600-2500 a.C.) si leia un'intarissanti carattaristica archiulogica, scuparta in parechji lucalità di l'isula è cunsistenti in scanalaturi uniformi è equidistanti tr'è eddi chì sò chjamati cart ruts o cart racks: a più nutevuli hè quidda cunnisciuta cù u nomu di Clapham Junction. Prubabilamenti, i solchi pudariani essa stati incausati da u cuntinuu passaghju di i roti di i carruleddi affittati à u trasportu di a petra, chì, à longu andà, finitini par vastà u tennaru calcariu di u quali hè custituita l'isula.

U populu di i tempia sparì intornu à 2500 a.C., si pensa à causa di una gravi epidemia.

L'isuli maltesi firmetini cusì spupulati par calchì cintunara d'anni, finu à quandu l'arrivu di un novu flussu migratoriu intrudussi in l'isula una nova cultura: quidda di i custruttori di i dolmen. In a maiò parti di i casi si tratta di picculi camari incù a cupartura custituita da una grandi lastra posta sopra petri virticali, chì poni essa attribuiti à una pupulazioni di u bronzu anticu (2150 a.C.) diffarenti da quidda chì avia edificatu i pricidenti tempia megalitichi. Ancu una volta si sarà trattatu di ghjenti pruvinenti da a Cicilia, par a sumiglianza di i dolmen maltesi incù analoghi strutturi da pocu ritruvati ancu in l'isula più grandi di u Meditarraniu.

I Fenici culunizàni Malta solu intornu à 1000 a.C., imprudendu la com'è avampostu par a so espansioni è i so cummerci in u Mari Tarraniu. In seguitu, in 736 a.C. fù accupata da i Grechi chì a chjamàni Melita.

In 400 a.C. finì sottu u cuntrollu di Cartaghjina, è dopu sottu u duminiu Rumanu (218 a.C.). In l'annu 60 d.C. l'isula fù visitata da San Paulu, chì si dici ch'eddu avaria attraccatu in a zona chì oghji porta u nomu di St. Paul Bay (nomu urighjinariu Golfu di San Paulu).

Dopu un periodu di duminiu bizantinu, duratu da u IV à u IX seculu (duranti u quali subì u saccheghju da parti di i Vandali), l'isula fù cunquistata da l'Arabi in 870.

L'Arabi, chì in generali tularàni a parti cristiana di a pupulazioni, introdussini a cultivazioni di a limeia è di u cutonu, custruitini un sistemu d'irrigazioni è, in particulari, a lingua araba, chì a maiò parti di a pupulazioni aduttò com'è lingua materna. A so influenza in u maltesu mudernu hè faciulamenti custattevuli, nunustanti a prisenza di paroli d'urighjina latina è di u salteriu latinu. A duminazioni araba durò par circa dui seculi, da 870 à 1091.

U periodu di duminazioni araba finì in 1091 quandu l'isula fù cunquistata da i Nurmani pruvinenti da u Regnu di Cicilia. In seguitu i Hohenstaufen (Svevi), l'Angioini è l'Aragunesi (1287) si succidettini in u duminiu di l'isula. Funi Signori di Malta i Conti di Modica, Manfredi III Chjaramonti à a fini di u Trè centu, è Bernardu Cabrera in i primi dicennii di u Quattrucentu. A nubiltà maltesa fù istituita in st'ultimu periodu; circa 32 tituli nubiliari rimanini sempri, chì u più vechju hè u Barunatu di Djar u Bniet and Bucana.

In 1530 infatti Malta fù cuncessa in affittu perennu da u Regnu di Sicilia à i Cavalieri Uspitalieri; u prezzu simbolicu di l'affittu cunsistia in a furnitura annuali di un falcu di caccia ammaistratu (eppuri u Vicirè di Sicilia mantiniti u titulu unurificu di conti di Malta). Sti cavalieri, un ordini munasticu militaru cunnisciutu com'è Cavalieri di Malta, resistiti à l'assediu di Malta in 1565 da parti di i Turchi ma, dopu st'assediu, i Cavalieri dicisini di furtificà l'isula è par a cuncizzioni si affidàni à l'architettu militaru Evangelista Menga, mentri i furtificazioni di a cità di A Valletta funi opara di Francescu Laparelli. Ultiriori furtificazioni funi custruiti à parta da 1723, quandu u Gran' Maestru Antonio Manoel de Vilhena ni affidò a cuncizzioni à Ghjaseppu Merenda.

U duminiu di i cavalieri finì quandu Malta fù cunquistata da Nabulionu, chì si priparava à parta in Egittu par principià a so campagna in 1798. Nabulionu, auturizatu innanzi da u Dirittoriu à accupà Malta, scigliti un portu sicuru par rifurniscia i so navi è, dopu u rifiutu da parti di u guvernu lucali ch'è più di quattru navi francesi attracchessini à 'ssu scopu in u Portu Grandi, sbarcò cù a so probbia armata. U Grandi Maestru di i Cavalieri Uspitalieri Ferdinand von Hompesch zu Bolheim capitulò dopu un solu ghjornu di cumbattimenti intornu à A Valletta (i Cavalieri funi pocu dicisi in u cunducimentu di a difesa, ùn pudendu micca par via di u so statutu piglià l'armi contr'è altri cristiani è ancu parchì circa 200 di i soi, annantu à 300, erani francesi) è Nabulionu si stabilì par pochi ghjorni annantu à l'isula, sacchighjendu i bè di l'Ordini è instaurendu un'amministrazioni ad eddu fideli. Infini partì à a volta di l'Egittu, lascendu una guarnigioni nantu à u postu, sottu u cummandu di u generali Vaubois. L'occupanti francesi erani impupulari, soprattuttu par a so avvirsioni à a riligioni è i maltesi si rivultoni, custringhjendu i francesi à ritirà si in i so furtificazioni; a Gran' Britagna è u Regnu di Sicilia mandàni munizioni è aiuti à i ribeddi, incù à a Royal Navy, chì istituì l'imbargu di l'isula, fendu chì in 1800 i francesi si rinditini. L'isula divintò dopu un pussidimentu inglesu, nonustanti i rimustranzi di i Borbone chì erani rè di Sicilia è rè di Napuli, chì rivindicàni a suvranità nantu à l'isula.

In u 1814 Malta divintò parti di l'Imperu Britannicu è fù imprudata com'è basa di scambiu è com'è quartieri generali par a flotta, soprattuttu par via di a so pusizioni giugrafica à mità strada trà Gibilterra è l'Istmu di Suez nantu à a strada par l'Indii Uriintali.

Dopu a guerra, suvitata da un brevi periodu d'instabilità pulitica, Malta ottensi l'indipindenza da a Gran' Britagna u 21 sittembri 1964, divintendu membru di u Commonwealth. In a custituzioni mantensi u munarcu britannicu com'è probbiu capu di u Statu, incù u titulu di Righjina di Malta (Rèġina ta' Malta), incù un Guvarnadori chì ditinia i puteri esecutivi.

U 13 dicembri 1974 divintò una ripublica, incù u Prisidenti à capu di u Statu.
U 31 marzu 1979 ebbi terminu ancu l'accordu di difesa militara (rinnuvatu l'ultima volta in 1972) trà a ripublica è u Regnu Unitu. Da tandu a difesa di Malta, in l'imprubabili casu di attaccu, hè garantita da i Forzi Armati Maltesi è da a Ripublica Taliana.

L'8 marzu 2003 un referendum appruvò, incù u 53,65% di i cunsensi, l'adesioni à l'Unioni Aurupea.
Malta hè u più picculu Statu di l'Unioni Aurupea in tarmini di diminsioni.
Di ghjinnaghju 2008 hà aduttatu l'euru com'è muneta naziunali.

Eccu i tappi dighjà parcorsi di u prucessu d'intigrazioni:

Malta hè una ripublica parlamintari fundata nantu à a dimucrazia rapprisintativa, u quali sistemu parlamintari è di amministrazioni publica hè cuncipitu nantu à a basa di u sistemu Westminster.

A Camara di i diputati, assamblea lighjislativa monucamarali cumposta da 65 membri, cunnisciuta com'è Kamra tad-Diputati, hè eletta à u suffraghju univirsali par via di votu singulu trasfiribili ogni 5 anni. Pò essa sciolta prima di a scadenza di a lighjislatura solu da u Prisidenti, annantu à u cunsigliu di u Prima Ministru. S'è u partitu chì hà a maiuranza di i voti ùn otteni micca a maiuranza assuluta di i sedii, ricevi sedii supplimintarii attribuiti à i migliori pirdenti. U partitu chì cunquista a maiuranza forma u guvernu.

Sicondu a Custituzioni maltesa u Prisidenti numineghja u Prima Ministru, chì hè in generali u leader di u partitu, chì forma u cabinettu.

U Prisidenti di a Ripublica hè elettu ogni 5 anni da a Camara di i Diputati.

A magistratura hè indipindenti, sicondu u mudeddu anglusassonu.

Dapoi a riforma di u 30 ghjugnu 1993, Malta hè stata suddivisa in 68 Cunsigli lucali (in maltesu: Kunsilli Lokali), gruppati in trè rigioni.

Dimugraficamenti l'isula si prisenta divisa trà un unicu grandi agglumeratu urbanu in a zona custiera uriintali è una zona più disabitata in a parti interna è uccidintali. In rialità, nonustanti a limitata pupulazioni, l'urdinamentu amministrativu ferma suddivisu in 91 cità.
I più nutevuli sò:

A Valletta fundata in 1566 hè a capitali di Malta bench'edda aghji solu  abitanti. Hà u titulu di Cità Umilissima. Sta cità pò essa chjamata simpliciamenti Valletta o ancu U-Belt (A Cità). A nova capitali barocca di Malta, cunsidarata patrimoniu Unesco, hè u centru nivralgicu di l'attività cummirciali è amministrativi di l'isula. A cità-furtezza nasci nantu à a roccia di a penisula di u Monti Sceberras, à piccu annantu à u mari, incù dui prufondi porti naturali, Marsamxett è Grand Harbour. U nomu u devi à u Gran' Maestru di l'Ordini di San Ghjuvanni, Jean Parisot de la Valette.

Medina, cunnisciuta ancu com'è Cità Silinziosa fù l'antica capitali. Si tratta d'un furtinu incèu i mura arabi è incèu l'architittura mediivali chì cumporta palazzi in stili baroccu. Oghji ci stani solu 258 parsoni, par u più nobili è ecclesiastichi. Hà u titulu di Cità Nutevuli; infatti pò essa chjamata ancu simpliciamenti Nutevuli o L-Imdina.

 (Kottonera) hè in rialità l'unioni di Trè cità (Tliet Ibliet): Vitturiosa ancu ditta Birgu  abitanti); Cospicua ancu ditta Bormla  abitanti); Senglea ancu ditta Invicta o Isla  abitanti). Tutti è trè si poni visità via mari annantu à picculi barchetti (Luzzi è Dghajsa).

Birkirkara incù  abitanti hè a cità più pupulosa di Malta.

Da Rabat, situata accantu à Medina, hè pussibuli à ghjentra in i catacombi di San Paulu.

Sliema zona di u shopping.

Victoria è a Citatedda à Gozo. Ancu quissi sò asempii di custruzzioni mediivali.

I risorzi maiori di Malta sò u calcariu, una pusizioni giugrafica favurevuli è una forza travagliu moltu pruduttiva. Malta pruduci circa u 20% di i so probbii bisogni, hà risorzi idrichi d'acqua potabili limitati è nisciuna fonti di energia domestica. L'ecunumia dipendi di i scambii incù l'estaru, da u sittori manifatturieri (in particulari tessili è elettronicu) è da u turisimu. St'ultimu hè aumintatu in manera trimenda in l'anni è hà purtatu à a custruzzioni di numarosi strutturi turistichi nantu à l'isula.

I Forzi armati maltesi ani a struttura è i diminsioni di una piccula brigata interforzi, incù un cummandu cintrali à u quali facini capu trè righjimenti di a cumpunenti terrestra, un Air Wing è u Maritime Squadron.

Par un periodu piuttostu brevi Malta hà avutu ancu u trasportu farruviariu è tranviariu, dismessi u prima in u 1931 è u sicondu in u 1929.
A circulazioni stradali hè à sinistra com'è in u Regnu Unitu. I carattaristichi autobus di Malta sò stati sustituiti da autobus muderni, è fermani in usu annantu à sirvizii turistichi micca di linia.

L'Aeruportu Internaziunali di Malta (IATA: MLA, ICAO: LMML) hè l'unicu aeruportu di l'arcipelagu maltesu, è servi par quissa tuttu u Paesi. Truvendu si in u tarritoriu di Luqa, hè calchì volta chjamatu Aeruportu di Luqa o ancu Aeruportu di a Valletta, datu chì hè distanti solu 8 km da a capitali A Valletta.  I culligamenti marittimi sò uparati da a cumpagnia taliana Grimaldi Lines è da a cumpagnia maltesa Virtu Ferries Limited chì cullega à u portu di Pozzallo in Cicilia.
I trasporti trà Gozo è Malta sò assicurati da a Gozo Channel Company Limited chì furnisci un sirviziu di traghetti trà i dui isuli mentri da l'eliportu di Gozo sò attivi buli charter in elicottaru.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 211: Ungheria (248 words)


L' Ungheria hè un paese situatu in Europa. A capitale di stu paese hè Budapest.

L'Ungheria hè stata culpita assai forte da a crisi financiaria di u 2008.

A so muneta hè u  Forint.

I settori i più dinamichi di l'economia ungherese sò a farmacologia, ma ancu a raffinatura di petroliu è a banca. I servizii informatichi cunnoscenu una grande crescenza dapoi qualch'anni.

U presidente di l'Ungheria hè Pál Schmidt (di u Fidesz), ma ùn hà ch'è pocu putere. U primu ministru, ancu di u Fidesz (Alleanza di i Giuvani Democrati), hè Viktor Orbán.

L'Ungheria hè una ripublica parlamentaria monocamerale.

L'elezzione di u 2010 anu datu una vittoria senza lambariu à u partitu di centru-dirrita Fidesz, di Viktor Orbán, è i so aliati democrati-cristiani di u KDNP. Cù più di 2/3 (68%) di i sedi in u parlamentu, pudenu mudificà soli a costituzione, è scegliè u presidente di a Ripublica. Difatti, anu digià cambiatu a costituzione pè diminuisce u numaru di sedi in u Parlamentu.

U partitu maiò di l'opposizione parlamentaria hè u Partitu Socialistu, cù 59 di i 386 sedi, seguitati da u partitu di strema-diritta Jobbik (47 sedi), è u partitu ecologistu LMP (Ungheria) (16 sedi), è un indipendente.

U KDNP hè ancu un partitu chi ha u so gruppu in u Parlamentu, ma infatti, hè un partitu chi seguita sempre e posizione di u Fidesz, appena cumu u Nouveau Centre è l'UMP in Francia.

Pécs hè stata eletta capitale di a cultura pè l'annu 2010




#Article 212: A Spannata (118 words)


A Spannata era una rivista litteraria in lingua corsa. Hà publicatu bon' parechji numari, à parta da frivaghju 1981, malgradu i cundizioni difficiuli di finanzamentu. U scopu di a rivista era di prumova u parlà pumuntincu. A dirittrici di a publicazioni era Matalena Rotily-Forcioli. U capu redattori era Ghjacumu Biancarelli. Trà i participanti à a rivista, si pò mintuvà: Ghjuvanni Ambrogi, Paulu Bungelmi, Marcu Ceccarelli, Rinatu Coti, Petru Foata, Ghjaseppu Paganelli, Iviu Pajanacci. 

L'autori di A Spannata mettini l'accentu annantu à u fattu ch'è u corsu hè una lingua pulinomica, ricca di parechji varietà. Ed infatti a divisa di a rivista era: Diversità faci ricchezza.

I primi numari di A Spannata annantu u situ web di Matina latina:




#Article 213: Murta (130 words)


A Murta (o Morta, o ancu Mortula) (Myrtus communis) hè un arburettu o un picculu arburu chì faci partita di a famiglia di i Myrtaceae.  Hè tipica di a machja bassa mediterranea. Hè prisenti in Turchia, à u Maroccu, in Sicilia, in Corsica è in Sardegna. A murta fiurisci d'istatina. I so fiori sò bianchi. I frutti sò graneddi di culori neru o turchinu scuru. Maturani da nuvembri à ghjinnaghju. I fogli sò opposti è di culori verdi scuru.

Esistini dinò parechji varietà cultivati di murta, com'è Myrtus communis variegata.

A murta hè cumuna in Corsica.

U legnu di murta hè usatu da i piscadori par fabricà i nassi  pa a pesca.

Si faci dinò in Corsica l'oliu escinziali di murta. Issu oliu essinziali hà un culori specificu: verdi chjaru.




#Article 214: Mal'Cunciliu (172 words)


Mal'Cunciliu hè un castagnu maiò chi si trova in u paese di Carchetu, annatu à a cumuna di Carchetu è Brusticu. Hè assai cunnisciutu parchì si contanu assai folle nant'à iss'alburu, ghjè par quessa ch'ellu hè diventattu un munumentu. Misteriosu, ùnicu cù a sò forma strana, ci hè cumm'una sàpara in u piantonu, quessu quì hè stortu è e branche vannu da par tuttu. Hè un alburu di legenda chì hè una spirazione per i pueti.

Si conta chì in u sò tafone, s'arritruvavanu i mazzeri, un cunciliu(d'induva l'origine Mal'Cunciliu=cunciliu malèficu) è dinò chi sott'à e sò branche ci era u cunciliu di e Figliole di a Morte è ci ne sò d'altre.

Oghje un omu vole taglià Mal'Cunciliu parchì dice ch'ellu hè u sò pussessu mà un alburu tantu carricattu di storie, folle è legende un sarrebbe micca megliu di tene lu è di registralu in u patrimoniu naturale di Corsica?

Attualemente, un inventariu di l'arburi rimarchevuli di Corsica hè statu fattu da l'uffiziu di l'Ambiente di Corsica, chì cumprende Mal'Cunciliu.




#Article 215: Pasquale Paoli (571 words)


Pasquale Paoli (o Pasquali Paoli) hè natu u 6 aprile di u 1725 in Merusaglia. Era u figliolu di Ghjacintu Paoli. Pasquale cunnosce u so primu esiliu à 15 anni in Napoli per via di a disfatta di u so babbu contru à i Ghjenuvesi. Fece alti studii in Napoli : storia antica. Parla u corsu (a so lingua materna), u latinu, u talianu, l'inglese è u francese. Entre in l'armata per amparà un mistieru militare. Ma in u 1755, dopu l'assassiniu da i ghjenuvesi di Ghjuvan Petru Gaffori, capu generale di a nazione corsa, hè chjamatu da u so fratellu Clemente Paoli per esse elettu novu Capu Generale di a Nazione u 13 di lugliu 1755 in a Cunsulta di Sant'Antone di Casabianca.

Pasquale Paoli hà fattu di a Corsica una nazione mudella, bella demucraziata incù a so custituzione propria. Sta custituzione hà guvernatu a Corsica durante 14 anni :
 

I ghjenuvesi chì s'aspettanu à esse pocu à pocu lampati fora di Corsica vendenu in sicretu l'isula à a Francia. U 25 di maghju 1768 in Corti, u capu generale è i diputati di a Cunsulta dichjaranu a nazione corsa in guerra contra à a Francia. D'ogni paese di tutta l'isula i patriotti armati correnu per a difesa di a so terra. Ma contru à una armata francesa numerosa è putente l'armata corsa hè disfatta u 9 maghju 1769 in Ponte Novu. U capu naziunale s'imbarca per Livornu è dopu per Londra, induve starà in esiliu per 20 anni.

Dopu a rivoluzione francesa in 1790 Pasquale Paoli rientra in Parigi incù l'accunsentu di l'assemblea Custituante, è volta in Corsica, elettu Direttore di Corsica. Ma dopu a morte di u rè di Francia in 1793 Pasquale Paoli ùn approva micca l'eccessi di a Rivuluzione francese è u regimu di u Terrore. U 2 aprile 1793 a Cunvenzione, accusendu Paoli d'agisce contra a rivuluzione, li caccia u cummandu di l'isula è dichjara ch'ellu fussi arrestatu. Paoli ricusa l'ordine. In a cunsulta in Corti u 26 di maghju 1793, i diputati pruclamanu Pasquale Paoli Babbu di a Patria. A rivolta diventa generale in l'isula. Un omu sustene i francesi contra Pasquale Paoli : si chjama Napulione Buonaparte. A Francia dichjara Paoli tradittore di a patria. U 15 di ghjugnu 1794 a Corsica si stacca da a Francia è offre a suvranità di a Corsica à Ghjorghju III, u rè d'Inguilterra. Ma u populu ùn hè micca d'accordu ancu l'azzione di u guvernu britannicu. Pasquale Paoli, per evità una guerra civile in Corsica hè custrettu in 1795 à imbarcà si per Londra, suvitatu da l'inglesi u 14 d'uttobre 1796. Tandu l'armata francese rioccupa l'isula senza resistenza. A Corsica diventa un dipartimentu francese. 
Scuraghjitu, Pasquale Paoli si ne stà in Londra, induve more novi anni più tardi.

Simu italiani per nascita e sentimenti, ma prima di tutto ci sentiamo italiani per lingua, costumi e tradizioni... E l'italiani tutti sò fratelli e solidali davant'a Storia e davant'a Dio... Cume Còrsi 'un vulemu esse nè servi nè ribelli e cume italiani avemu i dirittu di trattà d'uguale a uguale cun l'altri italiani... O 'un saremu nulla... O vinceremu cun l'onure o succumberemu l'armi in manu... A nostra guerra di liberazione è santa e ghiusta, cume santu e ghiustu è u nome di Dio, e qui, in li nostri monti, spunterà per l'Italia u sole di a libertà.  
(Pasquale Paoli dopu esse arrivatu in Napoli in lu 1750)




#Article 216: Rinucciu di la Rocca (135 words)


Rinucciu di la Rocca (o Rinucciu della Rocca) (1458-1511) hè una persunalità storica di a Corsica. Rinucciu di la Rocca hè natu in 1458 vicinu à Ulmetu. Facia parti di a famiglia di i Cinarchesi ed era u figliolu di Ghjudici di la Rocca. 

Hà fundatu in 1492 u cunventu di San Francescu in Ulmetu. 

Rinucciu hà sustinutu prima Genuva è l'Uffiziu di San Ghjorghju. Ma dopu s'hè rivultatu ed hà fattu quattru guerri contr'à Genuva: a prima in 1502, a siconda in 1504, a terza in 1507 è finalmenti a quarta in 1510 chì fù a più corta. Rinucciu hà vintu i trè primi guerri.  Ma hà persu l'ultima. Genuva feci u starminiu di a so famiglia è di i so prubità. 
Rinucciu di la Rocca murì assassinatu l' 11 aprili  1511 in Arbiddari.




#Article 217: Vera Chjesa di Ghjesù (445 words)


A Vera Chjesa di Ghjesù hè una chjesa independente chì hè stata stabulita à Beijing in China in u 1917. A chjesa aderisce à a duttrina in u nome di Ghjesù (cum'è a Chjesa unita pentecostale internaziunale è l'Assemblea apustolica di a fede in Cristu Ghjesù). Hè stata una di e trè chjese non ufficiale esistente prima di l'avventu di u cumunismu in China in u 1949 è osserva u riposu di u Sabatu biblicu, u Shabbat. A chjesa pridicheghja l'insignamenti di u vangelu à tutti e nazione prima di a siconda vinuta di Ghjesù. In u 1967, hè stata istituita à Los Angeles l'Assemblea Internaziunale di a Vera Chjesa di Ghjesù.

U Spiritu Santu: riceve u Spiritu Santu, pruvatu da u fattu di parlà in lingue, hè a garanzia di a nostra eredità di u regnu di i celi. 
U Battezimu: U battezimu incù l'acqua hè u sacramentu per a remissione di i piccati per a rigenerazione. U battezimu deve avvene in acqua currente è naturale, com'è u fiume, u mare, o a fonte. U Battista, chì dighjà hà ricivutu u battezimu di l'acqua è u Spiritu Santu, conduce u battezimu à nome di u Signore Ghjesù Cristu. è a persona chì riceve u battezimu deve esse cumplittamente immersa in acqua incù a testa inchjinata è a faccia à l'inghjò.
U lavamentu di i pedi: U sacramentu di u lavamentu di i pedi permette di sparte una parte incù u Signore Ghjesù. Inoltre serve per ricurdà custantamente d'avè l'amore, a santità, l'umiltà, u perdone è u sirviziu. Ogni persona chì t'hà ricivutu u battezimu di l'acqua deve fà lavà i so pedi à nome di Ghjesù Cristu. Lavà si mutualmente i pedi pò esse praticatu ogni volta ch'ellu hè apprupriatu.
A Santa Cumunione: A Santa Cumunione hè u sacramentu per cummimurà a morte di u Signore Ghjesù Cristu. Ci permette d'esse parte di u corpu è di u sangue di u Nostru Signore è d'esse in cumunione incù ellu in modu chì pudemu avè a vita eterna è esse risuscitati l'ultimu ghjornu. Stu sacramentu duverà tene si u più à spessu pussibile. Si duverà usà solu un pane azimu è u suchju di l'uva.
U Sabatu: U Sabatu, settimu ghjornu di a sittimana, hè un ghjornu santu, benedettu è santificatu da Diu. Deve esse ossirvatu, in a grazia di u Signore, per cummimurà a criazione è a salvezza di Diu, incù a spiranza di u riposu eternu in a vita à vene.

Più tardi, in l'anni 1980 sò stati aghjunti altri punti à ste cinque duttrine principale, ghjunghjendu à a definizione di e deci cridenze di basa di a vera chjesa di u Ghjesù:




#Article 218: Hooligan (314 words)


Un hooligan hè un omu chi sustene una squadra di pallò cù viulenza, minendu i sustenitori di l'altra squadra. L'hooliganisimu hè sopra tuttu sviluppatu in Ingliterra.Hooligan un hè a sola categorìa di sustenitori chi fanu l'usu di a viulenza, ci sò l'Ultras, l'Hools, i Barra Bravas. L'origine di a parolla serebbe u cugnome d'un sbarazzinu irlandese di a capitale inglesa, Patrick Hooligan. Oghje l'hooligans anu purtatu a cultura casuals.

I storiani inglesi anu bè stughjatu u fattu, è u libru The roots of football hooliganism di u triò Eric Dunning, Patrick Murphy è John Williams, parla assai di u sughjettu è hè diventatu impurtante. Assai attivu nanz'à Prima Verra Mundiale, lhooligan sò quasgi invisivule in u Trà-Duie-Verre, mà riappariscenu dopu a u sicondu cunflittu mundiale. Diventa tra-attivu in l'anni 60 è incuntrullèvule in l'anni 70. 

In u principiu di l'anni 80, l'hooliganisimu scambia un poccu quandu a pulìtica entre in a mente di lhooligan. I partiti di diritta strema andavanu à arrulà i baraconi in i pub mà ghjè un paradossu parchì a mente di lhooligan hè di più anarchista chè fascista. In lu 1985, ci hè u dramu di u Heysel è ghjè u principiu di i prublema pà lhooligan è inpeghjuriscenu in 1989 cù a tragedìa di l'Hillsborough chi a da permette di fà una pulìtica di sicurezza pà luttà contra ssi sustenitori inzirmiti. 

For dì l'Ingliterra, l'hooliganisimu hè assai sviluppatu in i paesi germanichi è in Auropa di l'este. L'Allimagna, a Belgica è i Paesi-Bassi; dipò l'anni 80 sò tocchi da un'onda d'hooliganisimu cù l'apparizione di lhools. A Polonia, l'Ungheria, a Serbia, a Grecia, a Turchia sò dinò paesi chi anu ssu prublemu di sucietà. L'Argentina, cù i Barra Bravas, chi sumenanu u spaventu in i stadii.

Trà i gruppi i più viulenti d'Auropa, ci sò i Head Hunters di Chelsea, lInter City Firm di West Ham, u S.C.F di Feyenoord.




#Article 219: Pub (233 words)


Un pub (parolla d'origine irlandesa chi vene di a spressione public house) hè un loccu induva si riunnisce a ghjente 
chi si trova in numaru impurtante in Ingliterra, Paese Gallu, Scossa è l'Irlanda, mà sè spurtatu in altri paesi. Ssu loccu face partita piena in a sucietà è ghjè un usu d'andà a u pub pà beie una bierra cù i sò amichi.

L'Ale, bierra a fermantazione alta, hè pruduta a partesi di l'antichità è, cù a ghjunta di i Rumani, chi custruiscenu e vie, appariscenu l'ustarie chi servìanu u loghju è a bierra à i viaghjatori. Dopu, a pruduzione di a bierra si sviluppa è si specialisa ciò chi permette a spanzione di i primi pub. Una spanzione tantu forte chi, in 965, u rè deve fà una lege chi interdisce d'avè più d'un pub pà paesi. 

In 1393, a causa di a difficultà a truvà un pub in cità, u rè Ricardu II damanda l'ubligazione pà tutti i pub di mette un insegna davanti.

A spanzione culuniale di u Regnu Unitu si face cù i pub, è si trovanu assai pub in l'anziane culunìe inglese.

I pub sò sopra tuttu lochi pà arritruvassi trà amichi in giru a una bierra pà parlà ò fà a festa. I pub sò dinò QG di l'hooligan, chì nanzu a e partite, beienu assais bierre pà esse prontu a l'azzuffu contra sustenitori di l'altra squadra.




#Article 220: Corbu (115 words)


U corbu (Corvus corax) hè un aceddu chì faci partita di a famiglia di i Corvidae. Hè neru neru è ancu u bizzicu hè scuru. Pesa sin'à 1,5 kg, par una lunghezza di circa 60 cm. L'apartura di l'ali và da 1 à 1,5 metri. L'adulti formani coppii stabuli, chì si riproducini da frivaghju à maghju. A femina sponi da 4 à 6 ova l'annu, tutti in una cuvata. U corbu hè difficiuli da avvicinà, ma pò essa ussirvatu in picculi bandi o in coppiu, in i loca salvatichi o in i furesti.

U corbu hè prisenti in Corsica.

U corbu hè mintuvatu à spessu in a cultura è in a litteratura corsa. Par asempiu:




#Article 221: Civetta (363 words)


A Civetta (Athene noctua) hè un aceddu nutturnu chì faci partita di a famiglia di i Strigidae. A civetta hè longa circa 21-23 cm, hà un'apartura alari di 53-59 cm è un pesu chì varieghja da 100 à pocu più di 200 grammi. Hà formi tozzi, u capu largu è sciacciatu senza i tipichi ciuffi auricolari di u gufu cumunu, ochji giaddi è zampi longhi parzialamenti rivistiti di seti. A parti supiriori hè grisgiu-brunu machjata di biancu mentri in quidda infiriori hè privalenti u biancu, machjatu di brunu.

A civetta si trova in tuttu l'Emisferu nordu, in Auropa, Asia è Africa di u nordu. In Corsica è in Sardegna hè un aceddu chì hè prisenti. Hè diffusu dinò in guasi tutta a penisula taliana fora di nantu à l'Alpi. I so ambienti priferiti sò in i vicinanzi di l'abitati civili, induva ci hè prisenza umana, in ariali cuddinari. Scansa i zoni oltri i 1000 m di altitudina postu ch'è a nevi limiteghja furtamenti i so fonti di cibu.

Aceddu nutturnu par antunumasia, a civetta in rialità pò essa attiva ancu in u tardu dopu meziornu è di prima matina, ma hè moltu vigilenti ancu in u restu di a ghjurnata.

I civetti ani un ampiu repertoriu vucali. U masciu emetti un malinconicu hu-u-ou ripetutu à intarvalli variabili, dopu à 3-4 sicondi. Calchì volta, parò, i civette emettini versi striduli è fastidiosi com'è autudifesa.

A civetta hè carnivora. Com'è tutti i Strigiformi, hè capaci à ingodda i predi intreii. Si ciba di picculi vertebrati è di grossi insetti.

Nidificheghja trà marzu è ghjugnu. A femina poni 2-5 ova bianchi in picculi cavità trà i rocci, in l'arburi, in i mura di vechji edifizii, in tani abbandunati di mammiferi di media taglia è dopu i cova par circa 4 sittimani. In quiddu periodu hè aiutata da u masciu in a caccia. Dopu à un mesi o pocu più i piulacona lasciani u nidu ma sò cumplittamenti indipindenti solu à 2-3 mesa di vita.

Si cunnosci 19 sottuspezii di civetta:

A civetta hè prisenti in Corsica ma piuttostu schersa (Mastrorilli 2001).

Accadi chì a civetta fussi mintuvata in a litteratura è u cantu corsu. Par asempiu:




#Article 222: Stanislao Konarski (230 words)


Stanislau Konarski (in polaccu: Stanisław Konarski; u nome reale: Hieronim Franciszek Konarski; natu u 30 settembre 1700 à Żarczyce; mortu 3 agostu 1773 in Varsavia, Polonia). Era un pedagogu polaccu, un riformatore educativu, un scrittore politicu, un poeta, un drammaturgu, un monacu di Piari (Scolopi) è u precursore principale di l'Illuminismu in Polonia.

Konarski studiò 1725-27 in u Collegium Nazarenum à Roma, induve diventò un'insegnante di retorica. Fece dopu un viaghju à traversu a Francia, a Germania è l'Austria per rinfurzà a so educazione. 

In u 1730, riturnò in Polonia è cominciò un travagliu annantu à una edizione nova di a leghje polacca (Volumina legum). 

À parte da u 1736 Konarski insegnò à u Collegium Resoviense in Rzeszów è in u 1740 fundò u Collegium Nobilium, una scola d'elite di Varsovia per i figli di a nobiltà minore (szlachta). Dopu, riformò l'educazione di Piari in Polonia, conformemente à u so programma educativu (Ordinationes Visitationis Apostolicae..., 1755). E so riforme diventonu un puntu importante in a lotta di u XVIII seculu per modernizà u sistema educativu polaccu. 

À l'iniziu, Konarski fù associatu politicamente incù u rè Stanislau Leszczynski. Più tardi, incù a Famiglia di Czartoryski ed u rè Stanislau Augustu Poniatowski participendu à i famosi pranzi di giovedì. Stanislau Augustu Poniatowski volse chì una medaglia fusse creata in l'onore di Konarski, incù u so ritrattu è a scrizzione latina Sapere auso.




#Article 223: Casuals (240 words)


In a cultura d'u pallò, Casuals hè un muvimentu natu in l'anni 80 chi hè statu adupratu da cuasgi tutti i sustenitori inzirmiti, cummu l'hooligan, l'hools hè l'ultra.

Di cuntrariu a l'idee generale, u casual hè una parsona chi hà una cultivatu, cù un centru d'interessu pà u pallò, a mùsica è a vistatura. Fan di soul muderna in l'anni 70 è 80, è scopre u primu u Hip Hop. 

Dipò què, casuals diventa hooligan hè quelli quì portanu u casual wear in i stadii. I casuals di l'anni 80 diventanu l'hooligans di u seculu XXI.

A cultura d'i casuals hè nata in l'anni 70, quandu l'hooligan vultavanu da u cuntinentu cù vestimenti Taliani ò Francesi di marche care, spessu eranu stati furati in i magazeni quandu l'hooligan s'azzufavanu cù l'altri sustenitori è cù i pulizieri. A u principiu, assai Hooligan è membri d'hooligan firm, fatte pà purtà vestimenti surtivi cari pà passà inoservatu da e forze di l'ordine, è sanza culori di a squadra pà micca esse ricunisciutu da i nemichi. Quandu c'era assais pulizieri, quelli circavanu i Skinhead cù e Doc Martens mà un purtavanu l'ochji nantu i casuals.

E marche di più purtate da i casuals in l'anni 80 sò Fila, Stone Island, Fiorucci, Pepe, Benetton, Sergio Tacchini, Ralph Lauren. 

A cultura casuals era a sò apòghjeu in a fine di l'anni 80 è assai gruppi di mùsica dicìanu che a viulenza era sparita di 'ssa cultura.




#Article 224: Gaddura (1410 words)


A Gaddura (o Gallura) (Gaddùra // in gadduresu, Caddùra in sardu) hè una rigioni storica è giugrafica di a Sardegna. Cumprendi a parti nordu-uriintali di l'isula, da u fiumu Coghinas chì a dilimiteghja à punenti, passendu dopu par u massicciu di u Limbara, chì ni dilimiteghja a parti miridiunali, finu à u massicciu di u Monti Nieddu à sudestu, in a cumuna di San Tiadoru. U tarritoriu gadduresu inchjudi ancu a rinumata Costa Smiralda annantu à a cumuna di Arzachena, nantu à a costa uriintali. I centri principali sò: Olbia, Tempiu Pausania, Arzachena, A Matalena.

U tarritoriu hè oghji cumpresu in a nova pruvincia di Olbia è Tempiu (di a quali custituisci a parti cintrali è più impurtanti) è in parti limitata in a pruvincia di Sassari, mentri innanzi era cumpresu privalintamenti in a pruvincia di Sassari è in minima parti in a quidda di Nuoru.
U significatu di u tuponimu Gaddura, chì apparisci in i primi tistimunianzi scritti incù a forma di Gallul è Gallula, pudaria essa culligatu incù u terminu ebraicu galil o incù u terminu feniciu gallal, paesi d'altura, iputesa chì pari cunfirmata da a natura privalintamenti muntosa (Monti Puntaccia, Monti Abbalata) di u tarritoriu gadduresu, in particulari s'edda hè paragunata à quidda para o cuddinari di Logudoru vicinu.
Ricca di rocca granitica sculpita da u ventu, da a piova è da u mari, sopratuttu nantu à i costi, sculturi naturali di formi bizzarri com'è quidda di l'Orsu in i circonda di Palau, cunfiriscini à a Gaddura un aspettu assà uriginali, moltu simili à quiddu di u sudu di a Corsica è chì lascia spaziu solu versu u nordu à fertili pianuri.
A vegetazioni spuntania di a costa hè furmata da machja meditarrania (listincu, muchju, arbitru, murta è cetara.). L'internu inveci hà un aspettu diffarenti, più riparatu da i venti hè carattarizatu da impunenti affiuramenti granitichi è boschi di quarci è suvari chì u so travagliu custituisci una di i principali attività produttivi.

A Gaddura storica cumprendi 21 cumuni frà i quali 20 in a pruvincia di Olbia-Tempiu è 1 in a pruvincia di Sassari: Olbia, Tempiu Pausania, Arzachena, A Matalena, Calangianus, Luras, Aggius, Bortigiadas, Santa Tiresa Gaddura, Logusantu, Palau, Aglientu, Trinità d'Agultu è Vignola, Telti, Golfu Aranci, Badesi, Viddalba (SS), Sant'Antoniu di Gaddura, Loiri Portu San Paulu, San Tiadoru è Budoni.

L'omu mudernu hè ghjuntu in Sardegna circa 20.000 anni fà, parcurrendu u bloccu sardu-corsu, dopu à avè travirsatu u strettu di mari chì si cunghjunghji à l'arcipelagu Tuscanu. Hè par quissa moltu prubabili a so prisenza ancu in Gaddura. A più antica prisenza accirtata di l'omu in Gaddura ricodda à u niuliticu incù a comparsa di a ceramica cardiali. à Aglientu in a lucalità Lu Littaroni è à Cala Corsara in l'isula di Spargi hè stata truvata una grandi quantità di ceramica è d'ussidiana pruvinenti da u Monti Arci. Quissa indicheghja,  una volta di più, a Gaddura com'è passaghju ubligatu di l'oru biancu è neru in l'antichità. In i fasi succissivi di u niuliticu, u tarritoriu gadduresu si distingui par a prisenza di a cultura di Arzachena; in l'eneuliticu sò schersi l'attistazioni di a cultura di Monti Claru, di Abealzu-Filigosa è di u Cultura di u vasu campaniformu (à forma di campana) generalamenti diffusi in l'isula. 

I stradi da è par a Sardegna erani beddi cunnisciuti è i so risorzi richjamavani una massiccia affluenza di ghjenti è d'idei.

L'attuali Gaddura hè stata pupulata da ghjenti còrsi finu da l'antichità prerumana. In ebbica nuragica a Gaddura hà custituitu una testa di ponti par a diffusioni di a cultura nuragica in u sudu di a Corsica è si pò mintuvà in particulari a diffusioni è tipicità di a tipulugia à curridori (imparintata incù i tipulugii turriani di a vicina Corsica) è di quidda mista curridori-tholos, à spessu mischiati par via di l'intigrazioni trà strutturi architittonichi è rocchi circustanti.

Dopu à a cunquista di a Sardegna da parti di i rumani (238 a.C.) a cità di fundazioni punica di Olbia assumi una nutevuli impurtanza essendu u portu maghjuramenti vicinu à a penisula, culligatu à Caralis è Turris Lybissonis.

Dopu u dicadimentu d'Olbia dopu à l'incursioni di i vandali da u 594, a sedia di u viscuvatu fù cullucata, prubabilamenti in u stessu tarritoriu, à Phausiana par iniziativa di u papa Grigoriu Magnu, dopu sustituita in u periodu ghjudicali da quidda di Civita. In u medievu, da a mità di u IX seculu a Gaddura custituisci un di i quattru Ghjudicati (o Regni) autunomi in i quali era divisa l'isula. I stradi chì tuccavani a Sardegna ricumincioni à essa friquintati in occasioni di a crisa di u predominiu di i flotti arabi; i risorzi di l'isula ripresini à richjamà marcanti è navigatori pruvinenti soprattuttu da a Liguria è da a Tuscana. U Ghjudicatu cumprindia l'attuali rigioni storichi di a Gaddura, di i Barunii è parti di u Nuoresu, incù capitali Civita, ribattizata Terranova da i pisani in u tardu periodu ghjudicali. Infatti, in seguitu à l'aiutu pisanu datu à i sardi contru i provi di invasioni araba di Mujāhid à u-Āmirī versu l'iniziu di u seculu X, l'ingerenzi pisani annantu à l'Isula si sariani fatti sempri più forti. U stessu Ghjudicatu di Gaddura saristi passatu intigralamenti sottu u cuntrollu di Pisa incù a morti, in u 1296, di l'ultimu Ghjudici Nino Visconti.

In 1073 in una epistula chì u Papa Grigoriu VII indirizza à i Ghjudici sardi par invità li à a sottumissioni à a ghjesgia di Roma cumparisci par a prima volta a dinuminazioni Gaddura in u rifirimentu Costantinus Gallurensis. In ducumenti successivi cumparisciarà ancu in i formi Gallul, Gallulu, Gallula è dopu Gaddura. Ci vurrà inveci à aspittà una Carta Pisana di a mità di u XIII seculu par veda mintuvatu u terminu Galorj (in i circonda di l'attuali Punta Nera à Palau) annantu à una carta giugrafica.

In periodu tardu medievali è aragunesu à l'abbandonu di Civita (chì diventa Terranoa) è à u spupulamentu di i costi oppressi da l'incursioni pirateschi arabi currispondi un sviluppu maiò di i zoni interni è di a cità di Tempiu.

Sò ducumintati cullucamenti, trà u Cinquicentu è u Setticentu, di famigli corsi in u tarritoriu, chì sicondu parechji tiurii sariani rispunsevuli di a nascita di a lingua gadduresu: infatti, si pensa chì prima di sti flussi migratori, duranti u periodu di u ghjudicatu di Gaddura, era parlatu u sardu luguduresu chì sopravvivi à i ghjorna d'oghji in parechji centri trà i quali Olbia, Luras, Golfu Aranci, Budoni è Padru. Ricuddà à a discindenza corsa di i nativi gadduresi hè pussibuli solu par via di analisi storichi di i casati.

In u 1839 a sedia di u viscuvatu fù trasfirita da Olbia à Tempiu chì in u stessu periodu era stata elevata à u rangu di cità (1836) è di capilocu di pruvincia (da u 1807 à u 1821 è da u 1833 à u 1859).

Incù a fini di l'Ottucentu è u XX seculu incù u migliuramentu di i culligamenti si hè invertita a tindenza insidiativa à favori di a fascia custiera è di a cità di Olbia chì hà ancu benefiziatu di a nascenti Costa Smiralda incù Arzachena, Santa Tiresa è San Tiadoru.
A Gaddura prisenta u più elevatu rindimentu par omu di a Sardegna.

In Gaddura si parlani escinzialamenti dui lingui: u gadduresu, un diasistemu di corsu suttanu è di sardu (20% di u vucabulariu), è u sardu luguduresu in a variità sittintriunali, chì hà quantunqua assimilatu parti di u lessicu corsu è gadduresu adattendu lu à a struttura di a lingua sarda. In tarmini di distribuzioni giugrafica u gadduresu, urighjinariu di l'Alta Gaddura, hè parlatu in guasi tutta a Gaddura (da Viddalba à a fascia sittintriunali di Budoni) mentri u luguduresu - chì finu à u 1400 era diffusu in tutta a Gaddura è in a quali lingua erani ridatti i ducumenti di i guverni ghjudicali - hè sempri diffusu calchì volta: Olbia, Luras, parti di l'ariali di Golfu Aranci, Padru, Budoni miridiunali. In a Matalena più prubbiamenti si parla lisulanu, una varianti prossima à u corsu sartinesu (cossu suttaninu). In Aggius si parla un gadduresu particulari, chì hà assuntu influenzi sassaresi in a prununcia, mentri Bortigiadas hè à i ghorna d'oghji galluresofunu, ma finu à mità di u seculu scorsu u so idioma era un luguduresu furtamenti currottu da u gadduresu.

L'elementu custruttivu chì carattarizeghja l'architittura gadduresa hè u granitu: incù stu matiriali, difatti, erani custruiti i stazzi ma ancu i ghjesgi è i palazzi citatini.




#Article 225: Pruvincia di Tarranoa è Tempiu (289 words)


A pruvincia di Olbia-Tempiu (pruìncia di Tarranóà-Tèmpiu in gadduresu, provìntzia de Terranòa-Tèmpiu in sardu) hè una pruvincia taliana di a Sardegna. Affacciata à nordu nantu à i bocchi di Bonifaziu, un strettu canali ch a sipara da a Corsica, è à livanti annantu à u mari Tirrenu, cunfina:

Conta glubalamenti 26 cumuni incù una pupulazioni di 159.141 abitanti (u 9,5% di a pupulazioni sarda) è si stendi par 3.397 km² (u 14,1% di u tarritoriu sardu).

U tarritoriu pruvinciali cumprendi a rigioni storica di a Gaddura (eccittuatu i cumuni di Viddalba è Erula, chì sò firmati in Pruvincia di Sassari), inclusa a costa nordu-uriintali di a Sardegna (trà a quali a Costa Smeralda), l'Arcipelagu di a Maddalena. Sò inoltri cumpresi in a Pruvincia a parti sittintriunali di a rigioni storica di u Montacutu, una piccula parti di i Baronii è u virsanti uriintali di u Lavu di u Coghinas.

Di u tarritoriu pruvinciali facini parti 9 Sistemi Lucali di u Travagliu, sicondu a classificazioni uparata da l'ISTAT nantu à a basa di u Censimentu di l'annu 2001:

In u tarritoriu di a pruvincia sò stati inoltri dilimitati un' Unioni di Cumuni è una Cumunità Montana:

In seguitu à a  di u 2001 è succissivi intigrazioni, hè stata effittuata una nova ripartizioni di u tarritoriu di a Rigioni Autunoma di a Sardegna, chì hà purtatu u numaru di i pruvinci da quattru à ottu. I mudifichi ani assuntu piena uparatività à parta da maghju 2005, quandu si sò svolti l'alizzioni par rinnuvà tutti i Cunsigli pruvinciali.

A Pruvincia di Olbia-Tempiu hè una pruvincia nova, custituita da:

Appartenini à a pruvincia di Olbia-Tempiu i siguenti 26 cumuni:

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia taliana.




#Article 226: Olbia (943 words)


Olbia (IPA:  Terranòa in sardu //, Tarranóà in gadduresu //) hè una cumuna taliana di 59.124 abitanti, capilocu, incù Tempiu Pausania, di a pruvincia di Olbia è Tempiu in Sardegna. Ni risulta ch'edda hè, in 2012, a quarta cumuna di a Sardegna par numaru di abitanti, dopu Cagliari, Sassari è Quartu Sant'Elena.

Olbia hè stata l'antica capitali di u Ghjudicatu di Gaddura è u prima sediu viscuvali di a Gaddura (Diocesi di Civita - Ampurias sinu à 1839). A cità, una di i principali di a Sardegna, hè una rialità industriali è cummirciali in piena espansioni. Hà cunnisciutu in l'ultimi dicennii un impurtantu aumentu dimugraficu è un sviluppu assà rapitu di a so ecunumia, incù u numaru di l'abitanti duppiatu trà l'anni 1951 è 1981. Attualmenti si ni conta circa 56.000 (in u 1964 erani 18.800).

Ricca di insidiamenti turistichi molti cunnisciuti, trà i quali Portu Rutondu è Portisco, hè dutata di infrastrutturi chì ni facini un polu turisticu moltu impurtanti par l'Isula intreia. Olbia hè u mutori ecunomicu di a pruvincia è un di i più impurtanti di a rigioni. À parta da u nucleu storicu di u corsu Umberto I, a cità, incù u nutevuli incrementu dimugraficu di l'anni sissanta, si hè nutevulamenti espansa in ogni dirizzioni. I prublemi di viabilità sò stati cuntrastati incù a criazioni di una circunvaddazioni, di un tuneddu situatu sottu l'ariali di u portu vechju è di numarosi ghjiratoghji à l'internu è fora di u centru urbanu.

A cità di Olbia s'affaccia annantu à l'umonimu golfu è si stendi in a pianura circustanti (chì piglia anch'edda u nomu da a cità), dilimitata da una catena muntosa. U tarritoriu cumunali, incù una superficia di 383,64 km², si poni à u 23º postu trà i Cumuni taliani par estinsioni.

A cità hè carattarizata da un clima meditarraniu incù inguerni dolci cuntinintali è istati caldi è asciutti. I pricipitazioni si cuncentrani soprattuttu in i mesa invirnali è vaghjimali:

Frammenti di ceramica ritruvati à Portu Rutondu è una carattaristica statuetta feminiccia rapprisintanti a Dea Matri truvata in Santa Mariedda, facini ricuddà à u Niuliticu Mediu (40003500 a.C.) i primi tistimunianzi di l'omu in tarritoriu olbiensi. Più dopu, duranti u periodu Eniuliticu, incù ocra rossa funi raffigurati in i pareti di a sapara di u Papa - annantu à l'isula di Tavulara - figuri umani schematizati, chì ricoddani à u 2700 - 2500 a.C., mentri ricodda à l'Ità di u Bronzu anticu (1800 - 1600 a.C.) a Tomba di i ghjiganti chì si trova à Annantu à Monti de s'Abe.

Ma à parta da a media Ità di u Bronzu, à tempu cù a diffusioni in tuttu l'Isula di l'uriginali civiltà nuragica, ancu in u tarritoriu di Olbia si scontrani insidiamenti nuragichi, chì à misura sò sempri più numarosi: sò più di 50 quiddi attualmenti cunnisciuti è vani da i nuraga monutorri, à i paesa, à i pozzi sacri, à i sipulturi megalitichi. Trà sti munumenti i più impurtanti sò: u nuragu Riu Mulinu à Cabu Abbas; u nuragu Putzolu, in l'umonima lucalità, dittu ancu lu Naracu; u paesi nuragicu Belveghile, annantu à u prulungamentu di u stradonu nordu in dirizzioni Arzachena; u nuragu Mannazzu o Mannacciu, nantu à a Statali 127 in lucalità Maltana; u Nuragu Siana o Zucchitta, in i vicinanzi di a stazioni farruviaria di Enas; u nuragu Sà prescione 'è Siana, annantu à un'altura chì dumineghja a piana di Olbia, ci s'accedi da a strada vicinali di Aratena; u pozzu sacru di Sà Testa, chì ricodda à u periodu cumpresu trà l'VIII è u VI seculu a.C., strada par Golfu Aranci; a tomba di ghjiganti di Annantu à Monti 'è s'Abe, sipultura megalitica cullittiva', urighjinaria di l'Ità di u bronzu anticu (1600 a.C.) ma rimanighjati in periodu nuragicu, chì li manca a stela cintrali, longu a strada di Loiri.

Da u VII seculu a.C. fù prubabilamenti friquintatu par un brevi periodu da i grechi (sicondu a tradizioni greca citata da Diodoru, Strabone è Pausania) è pricidintamenti ancu da i Fenici. Ma, cuntrariamenti à quant'è pò lascià suppona l'urighjina di u so nomu (Olbia dirivaria da u grecu Ολβιος/Olbiòs (felici)), i primi tracci di un veru insidiamentu urbanu, datevuli trà u V è u IV seculu a.C., sariani, sicondu l'ultimi ritruvamenti, da attribuiscia à i punichi. I cartaghjinesi a cinsini di mura è di torri, edifichendu in a parti più alta un'acropuli incù un tempiu didicatu à Melqart. A cità punica accupava un'aria cumpresa tandu trà Via Asproni è Piazza Matteotti è parti di l'antichi mura sò sempri visibuli in Via Torino. In i scavi archiulogichi effittuati d'aprili 2007 hè emersu parti di l'abitatu punicu in a cintralissima Via Righjina Elena. Di lugliu 2001, in Via Nanni, era statu ripurtatu à a luci parti di u vechju insidiamentu di ebbica punica è rumana, imprudatu da u IV à u I seculu a.C.

Dopu à quiddu periodu, in u 535 a.C., in l'acqui cumpresi trà u Golfu è a Corsica, una flotta di sissanta navi focesi di a culonia di Alalia si scuntroni incù una flotta di navi etruschi è punichi, cualizati si par sbarrà a strada à a pinitrazioni greca in u mari Tirrenu. U viulentu scontru, cunnisciutu com'è a battaglia di u Mari Sardu (o battaglia di Alalia), hè ritinutu da molti a prima grandi battaglia navali in i mari di l'uccidenti. Trà i munumenti di stu periodu si poni ricurdà i resti di i mura punichi in Via Torinu è in Via Acquidottu, sti ultimi essendu visibuli à traversu dui piramidi di vetru in a piazzetta di un cumplessu risidenziali è i resti di un isulatu punicu in via Nanni è di l'acquidottu rumanu (I seculu);




#Article 227: A Muvra (139 words)


A Muvra hè un ghjurnale autonomistu fundatu in lu 1920 da Petru Rocca. Diventa in lu 1923 l'òrganu di stampa di u Partitu Corsu d'Azzione (chì diventa u Partitu Corsu Autonomistu in lu 1927) sin'à a Siconda Guerra Mundiale in lu 1939.

In giru à i fratelli Rocca, Petru è Matteu, si scontra -principalmente- Ghjacintu Yvia-Croce, Orsini d'Ampugnani, u giòvanu Marcu Angeli, è, un tempu, u pueta Maistrale. Tratava d'omi maturi, chì escenu di a burghese minore intellettuale, spessu talianufili, puliticamente cunservatori, è ancu riazziunarii è attaccati à una visione sclusivamente ètnica di a nazione. Finanzatu un tempu, di lu 1921 sin'à lu 1923, da l'industriale aiaccinu Francescu Coty, u ghjurnale benefizieghja à poc'à pocu di u sustegnu di l'irredentisti taliani. E duttrine sviluppate dentru à A Muvra, chì si dicianu cursiste, s'urganizavanu in giru a 4 punti principali:




#Article 228: Vincinteddu d'Istria (484 words)


Vincinteddu d'Istria (o Vincentellu d'Istria) hè un parsunaghju celebru di a storia di Corsica. Hè natu in u 1380, è mortu u 27 d'aprile di u 1434 in Ghjenuva. 

Hà purtatu i tituli di conte di Corsica, è di vicerè di Corsica. Oppostu à a Republica di Ghjenuva, hè statu u capimachja di u partitu aragunese in l'isula. Nemicu storicu di i Ghjenuvesi, hà finitu per esse statu chjappu è impiccatu in Ghjenuva, nant'à a piazza di u Palazzu Ducale di a cità lìgure.

I Cinarchesi eranu una sterpa impurtante di signori corsi à u Medievu. Escenu da u castellu di Cinarca, oghje nant'à a cumuna di Casaglione.

D'appressu à a cronaca di Ghjuvanni Di A Grossa, sarianu isciuti da un conte venutu da Roma, chjamatu Ugo Colonna.

E famiglie da Leca, da la Rocca, d’Istria, da Bozzi, d’Urnanu, Da Litalà è da Bisè sò i discendenti di i Cinarchesi. A parolla « da » insegna un castellu.

Vincentellu hè u figliolu di Ghilfucciu d'Istria, dettu Ghjudice, signore d'Istria. A so mamma una surella d'Arrigu di A Rocca.

U so ziu era Arrigu di la Rocca, un grande signore corsu chì hà passatu a so ghjuventù in a corte d'Aragone. Arrigu finisce per esse elettu conte di Corsica versu u 1372, cun l'appoghju di l'Aragone.

Ci vole à dì chì apoi u 1297, u papa hà datu i territorii di a Corsica è di a Sardegna à u rè d'Aragone. Ma pocu à pocu un'altra grande putenza s'impone in u Mediterraniu : hè a Republica di Ghjenuva. I Ghjenuvesi volenu impatruniscesi di a Corsica è s'opponeranu à l'Aragone.

In u 1401 morre Arrigu di la Rocca, u capimachja di u partitu aragunese in Corsica, oppostu à Ghjenuva. Un'altru cinarchese piglia a seguita d'Arrigu : hè Vincentellu d'Istria. In u 1405 riesce à cunquistà l'isula cun l'aiutu di u rè aragunese Martinu u primu. Hè numinatu vicerè, ma u so autoritarismu è a crescita di l'impositi rivultoni a pupulazioni in tutta a Corsica. Vincentellu fughje in Barcelona per circà l'aiutu di u rè d'Aragone, ciò ch'ellu riesce à fà è volta in Corsica qualchì mese più tardi.

Vincentellu hè elettu conte di Corsica in u 1419, cun l'aiutu di un'altru rè aragunese, Alfonsu V.

Principia allora a guerra contr'à i ghjenuvesi. In u 1420 Vincentellu piglia a citatella di Calvi. Vincentellu è u rè d'Aragone cercanu allora di piglià a cità di Bunifaziu, tenuta da Ghjenuva. L'assediu dura ottu mesi ma i bunifazinchi resistenu.

Vincentellu riesce à piglià dinù u castellu di Biguglia, locu di putere ghjenuvese in Corsica. Face custruisce a citatella di Corti.

Ma pocu à pocu u populu entre torna in rivolta contr'à Vincentellu, chì face cresce l'impositi. Li tocca à scappà è serà traditu da i soii. I Ghjenuvesi u facenu prigiuneru è serà cundannatu à morte. 

Fù scapatu u 27 d'aprile di u 1434, davant'à u palazzu ducale di Ghjenuva.




#Article 229: Capponu (326 words)


U Capponu  (o Cappone) (Scorpaena scrofa) hè un pesciu di mari chì faci parti di a famiglia di i Scorpaenidae. 

U capponu hè u più grossu pesciu di u genaru Scorpaena. A culurazioni varieghja da u rossa scuru à u rusulinu pallidu, è  t'hà  i tacchi di culori scuru annantu à u so corpu.  Hà  i spini vilanosi, è pò aghjunghja un pesu massimu di circa 3 chilugrammi. Pò aghjunghja una lunghezza massima di 50 centimi (20 po), ma misura generalamenti circa 30 cm (12 po). Accerta Tito de Caraffa chì Avemu vistu piglià, in Erbalunga, un capponu chì misurava 0,50 centimi è pisava circa sei chilò. .

U capponu t'hà 12 spini dursali, 9 raghji moddi dursali, 3 spini anali è 5 raghji moddi. T'hà à spessu una tacca bughja annantu à i so spini dursali zimbrunuti trà a 6a è l'11a spina. Hà dinò longhi tentaculi sopraurbitarii.

'Ssa spezia si trova in u mari Tarraniu. Si scontra dinò in l'uceanu  Atlanticu uriintali intornu à l'isuli britannichi, induva eddu hè raru, à u sudu di u Senegalu, di l'isuli Canarii è di u Capu Verdi.

U capponu hè dimersali è campa in i mezi marini è salmastri incù fondi rucciosi, rinosi o fangosi à i prufundità da 20 à 500 metri. Di ghjornu, si ni stà in i tani è in i sapari. Di notti, esci par caccighjà. A ci dici Tito de Caraffa . chì 'Ssu pesciu stà i pratulini d'arba marina, i rocchi abbastanza fondi è ancu i rinona à curaddu di u largu in i prufundità variendu trà cinqui è vinti bracci (unità di misura).

'Ssa spezia hè un pesciu sedintariu, sulitariu è micca migradori.  Hè pridatori è si ciba  d'altri pesci, è ancu di crustacei è di mulluschi.

U capponu hè cunsidaratu unu di i pesci i più fini. Hè un ingridienti tradiziunali di l'aziminu. Hè dinò apradatu à spessu in a cucina giappunesa.

U capponu hè assà cumunu in Corsica.




#Article 230: Ernest Hemingway (148 words)


Ernest Hemingway (21 lugliu 1898, Oak Park vicinu à Chicago - 2 lugliu 1961, Ketchum, Idaho) era un scrittori americanu. Hà presu parti à a prima guerra mundiali annantu à u fronti talianu. Hà cuminciatu in u 1926 incù u rumanzu The Sun Also Rises (publicatu in Italia incù u titulu Fiesta). U rumanzu A Farewell to Arms (in Italia cum'è Addio alle Armi, in corsu: Addiu à l'Armi), publicatu in 1929, li hà resu una fama mundiali. Più tardi, Hemingway hà scrittu u rumanzu To Have and Have Not (Avè è micca avè); in 1940 - u rumanzu For whom the bell tolls (Par quali sona a campana), chì discrivi a guerra civili in Spagna. Istu rumanzu hè divintatu ricunnisciutu com'è un caputravagliu. In u 1952, Hemingway hà ricivutu u premiu di Nobel par u racontu The Old Man and the Sea (L'omu vechju è u mari).




#Article 231: Aragna (759 words)


L' Aragna (Trachinus draco) o aragna cumuna hè un pesciu di mare chì face parte di a famiglia di i Trachinidae. L'aragna hè largamente sparta longu à a costa atlantica orientale, da a Nurvegia à u Maroccu, passendu per u mare Terraniu, u mare Egeu è u mare neru. Hè statu dimustratu ch'è l'aragna si scontra à e prufundità andendu da l'acque poche prufonde sinu à - 150 metri induve ella stà per u più in e terre fangose o rinose. L'aragna hè soprattuttu cunnisciuta per e so spine vilenose chì ponu incausà i ferite grave à l'umani da pugniture accidentale. Per causa di 'sse spine è di u so vilenu putente, hè classificata cum'è unu di i più pesci vilenosi di u mare Terraniu.

L'aragna hè un pesciu lungarinu è sciacciatu annantu à u latu incù l'ochji dritti è una bocca superiore nettamente inclinata ver' di l'altu. A mansella inferiore hè più longa ch'è a mansella superiore. A testa hè cumpatta, para è abbastanza grande è l'ochji sò guasi posti sopra. U bordu superiore di l'ochju hà duie o trè piccule spine, davanti à ogni ochju. E cinque à sette nutaghjole zimbrunute di a so prima nutaghjola dursale è e spine di ognuna di e fuciale anu in a so basa e ghjandule da vilenu. 

Annantu à a faccia dursale, l'aragna hè culurata in brunu verdicciu incù un numeru varievule di marche scure annantu à a faccia superiore di a testa. U fiancu hè tintu di un brunu giallastru incù e fasce discuntinue turchinu vivu è giallu chì correnu di traversu ver' di l'avanti di u pesciu. Di più, e fasce nere sbieche ponu esse truvate annantu à u latu. Horst Müller qualificheghja 'ssu mudellu di sumigliante à quellu di u tigru.

E dimensione corpurale di l'aragna sò discritte assai differentamente da parechji autori è parenu dissumiglià sicondu a lucalisazione geugrafica induve u studiu hè statu fattu. In u livante di u mare neru, a distribuzione di a lunghezza di i pesci adulti varieghja da 10 cm à 25,8 cm massimu per e femine è di 9,5 cm à 22,5 cm per i masci. U pesu varieghja da 6,96 g à 131,76 g per e femine è da 5,34 g à 75,84 g per i masci quandu a più grande femina rigistrata in u livante di u mare Neru misurava 25,8 cm di longu, i risultati di altri studii parenu indicà ch'è l'aragna hà una taglia assai più stesa ch'è quella ossirvata in 'ssu studiu. Annantu à a costa di l'Algarve, à u sudu di u Portugallu, a più grande femina truvata da Santos è al. avia una lunghezza massima tutale di 39,6 cm, ma omu hà dinù ossirvatu in u mare Neru i campioni chì varcanu a più grande femina truvata da Ak Genç in u 2013. A più grande femina truvata da Ak è al. in u mare Neru avia una lunghezza massima tutale di 35 cm. Per Ak Genç, pare evidenti ch'è un grande numeru di fattori differenti cuntribuiscenu à a varietà di a taglia di l'aragna cum'è  a timperatura, a salinità, u nutrimentu (quantità, qualità è taglia), u sessu, u mumentu di l'annu è a maturità .

L'apparechju vilenosu di l'aragna si cumpone di una spina annantu à ogni operculu è da u cinque à ottu spine dursale. E spine di l'operculu sò diretti ver' di a coda, è sò appena piigate à l'inghjò. E spine opercularie emergenu da u bordu superiore di l'operculu è sò culligate à l'operculu da un terzu di a so lunghezza tutale. L'altri dui terzi di a so lunghezza sò liberi longu à l'operculu. A lunghezza tutale di e spine opercularie hè di circa 27 mm. U filu di u spinu stessu hè  ricupertu di una guaina tegumentaria . S'è 'ssa guaina si rompe sottu à l'effettu di a forza appiicata à u filu di u spinu, permette à u vilenu di scappà da e cellule glandularie di u vilenu è di passà da una prufonda scanalatura longu à a culonna è in a ferita cagiunata da u dardu. Ognuna di e spine dursale hè ricuperta di una cascia tegumentaria individuale. E spine anu lunghezze differente è sò dunque disposte in curva di listessa manera. E spine ossirvate da Russel Emery (1960) avianu e lunghezze minime di 5 mm è quelle massime di 29 mm. Eranu abbastanza eterogene in a so apparenza à u livellu microscopicu. E spine dursale sò tutte appena appena incurvate ver' di a coda di u pesciu.

L'aragna hè cumuna in u mare di Corsica.




#Article 232: Leccia (526 words)


A Leccia (o Liccia) (Quercus ilex) hè un arburu chì faci parti di a famiglia di i Fagaceae. Hè alta sin'à 20 metri. A leccia hè un arburi chì teni i casci. U fustu hè abbastanza cortu.

A leccia hè un arburi cascilargu è à frundamu parsistenti, incù u picciolu raramenti drittu, simpliciu o divisu in u basamentu, di un'altezza chì pò aghjunghja da 20 à 24 metri. Pò piglià l'apparenza di un machjonu si eddu cresci in un ambienti rucciosu. Hà un'assà longa durata di vita, chì pò invichjà parechji seculi, ma a so crescita hè assà lenta. 
 
A curteccia hè liscia è grisgia in a so ghjuvantù ; incù u tempu, diventa dura è bughja, guasgi niriccia, finamenti cripacciulata in picculi placchi parsistenti di forma guasgi quatrata. 
 
I ghjovani rami di l'annu sò grisgi, ma dopu pocu tempu divintani tisgi è virdicci.
 
L'ochji sò chjuchi è attunduliti.

I fiora sò unisessuali, a pianta hè monoica. I fiora masci sò accolti in tramuli pindenti, cilindrichi. I fiora femini sò à forma di spica cumposta di 6 - 7 fiora. 
 
I tramuli maschili misurani 5 - 7 cm di longu è sò purtati à u basamentu di i rami di l'annu. A fiuritura hà locu à a fini di u branu, da aprili à ghjugnu.

I frutti di a leccia sò ghjandi, purtati soli o in gruppi di 2 à 5, annantu à un picciolu di circa 10 à 15 mm di longu (eccizziunalamenti, ancu 40 mm). I diminsioni varieghjani da 1,5 à 3 cm di lunghezza, da 1 à 1,5 cm di diamitru. Sò brunu scuru à maturità, incù i strisci più evidenti. 
 
À l'arici di ogni ghjandi hè prisenti un mucronu ribustu. I ghjandi sò ricuparti annantu à un terzuu o a mità di a so lunghezza da un domu munitu di scagli distinti, à l'estremità libari. Maturani in l'annu stessu di a so fiuritura, di vaghjimu.

U sistemu di radichi hè ribustu. Si sviluppa da i prima anni di vita è pò pinitrà annantu à parechji metri in a terra. Ni risulta una grandi risistenza à a sicchina (a pianta và circà l'acqua in prufundità), ma dinò i prublemi di traspiantazioni, ch'è 'ssa spezia supporta mali. 
 
I radichi latirali poni dinòessa assà forti è emettini à spessu i cacciaturi.

U legnu hà una certa purusità. U cori di u legnu hè di culori russicciu è l'albicciu hè di culori chjaru. Hè un legnu duru, cumpattu è grevu, sughjettu à l'imbarcu, difficiuli à travaglià. Hè par u più apradatu par u focu è par a pruduzzioni di carbonu di legnu. U legnu di a leccia hè unu di i più tannichi cunnisciuti. I tannini sò prudutti chimichi amari, di culori bughju. Quandu un chjodu di farru hè ficcatu in u legnu di leccia tagliatu di frescu, dopu à uni pochi di ori, si pò rimarcà una piccula tacca turchina circundendu u chjodu. Stu aneddu hè un cambiamentu di u legnu duvutu à a riazzioni di i tannini incù u farru ed hè un finominu tipicu di 'ssu arburi è altri pianti tannichi.

Esistini dui sottuspezii di lecci:

A leccia hè mori cumuna in Corsica.




#Article 233: Suvara (151 words)


A Suvara (Quercus suber) hè un arburi chì faci parti di a famiglia di i Fagaceae. Hè altu sin'à 25 metri, ma a so altezza media si situeghja trà 10 è 15 metri. U fustu hè cortu. A suvara hè assuciata à spessu incù a leccia o u pinu marinu. Hè urighjinariu d'Africa di u Nordu. A suvara pò ghjugna sin'à l'ità di 200 anni. I fogli sò chjuchi, longhi da 3 à 5 cm. 

Una stesa di suvari hè una suvariccia.

Ci sò quattru paesi chì riprisentani 87 % di a suvariccia mundiali: U Portugallu, a Spagna, l'Algeria è u Maroccu. A superficia di a suvariccia mundiali hè di : 2,3 millioni d'ettari. 
A pruduzzioni mundiali di suvaru hè di 340 000 tonni. U Portugallu ni pruduci 54%. 

A suvara hè cumuna in Corsica. A suvara hè ancu chjamata a leccia suvarina. Ci sò 24800 ettari di suvari in Corsica.




#Article 234: Adam Mickiewicz (347 words)


Adam Bernard Mickiewicz (Zaosie, 24 di dicembre 1798 - Costantinopoli, 26 novembre 1855) hè consideratu u più poeta illustre polaccu.

Adam Mickiewicz hè natu u 24 di dicembre 1798 à Zaosie, vicinu à Nowogródek, l'anticu Gran Ducatu di Lituania da una famiglia di anticu lignaghju, ma arruvinata. A so furmazione culturale, di tipu classicu, hè stata cumplittata à l'Università di Vilnius da u 1815 à u 1819. Da u 1819 à u 1823 esercitò l'attività di prufessore à Kowno. 

Dopu esse si interessatu à i filosofi francesi illuministi com'è Voltaire, prestu cuminciò à passionà si à i capulavori di i grandi scrittori rumantichi Schiller è Byron.

À Vilnius si affiliò à una sucietà secreta cunnisciuta incù u nome di Filomati è Filareti. Fortemente criticu per rapportu à u paternu abbracciu russiu annantu à u regnu polaccu, in u 1823 fù arrestatu da a pulizia russia incù altri acculiti di a setta. Fù imprighjunatu qualchì mese è ùn vultò mai più in i so terre. Visse quindi à Odessa, Mosca è San Petruburgu, stringhjendu ligami incù numerosi scrittori russii, frà i quali Alexandr Pushkin.

Com'è pueta cuminciò à raccoglie i primi successi incù l'opara Ballady i romanse (Ballate è Rumanze) di u 1822 chì apre l'età rumantica in a letteratura polacca. U prefaziu di l'opara hè una fotografia annantu à a litteratura di l'Europa occidentale.

Durante u so esiliu Mickiewicz hà scrittu frà altru Konrad Wallenrod (1828), un puema filosoficu chì hà ispiratu a ghjuvantù polacca in a lotta contru l'oppressione. In issa opara un Maestru Lituanu di l'Ordine Teutonicu dimolisce e so attività.

In u 1825 Mickiewicz si trova in Crimea è publicheghja a so opara erotica Sonety krymskie (Sonetti di Crimea, 1826). Hè stata ispirata da u panorama di a steppa, a so anima è a so mente sò sempre più assorbite da i so sentimenti naziunalisti. Ma l'opara, a più importante par i polacchi hè Pan Tadeusz (Signori Taddeo) - un poema di 12 libri, chjamatu epopeia naziunali.

Adam Mickiewicz hà ancu fattu traduzione in polaccu d'opare di autori taliani: Francesco Petrarca è Dante Alighieri.




#Article 235: Emuzione (619 words)


Lemuzione pò definì si com'è una sequenza di cambiamenti di statu chì interviene in cinque sistemi organichi (cognitivu, neurofisiologicu, moture, motivazionali, consigliu), in modu interdipendente è sincronizzatu in risposta à a valutazione di a partinenza di unu stimolu esternu o internu rispettu à un interesse centrali par l'organismo. 

La definizione di ogni entità psiculogica rappresenta abitualmente di i difficultà di dimensione, ed u concettu di emuzione hè lontanu da fà eccezione à a regola. Un problema particulare in a questione di a definizione di l'emuzione viene par u fattu chì, spessu, i enunciatu si riferisconu solamente à un aspettu di l'emuzione. Infatti, u concettu di emuzione hè utilizzatu in modu differente da seconda chì hè consideratu in riferimentu à l'aspettu stimolu, à l'esparienza parsonali, à una fase di un processu, à una variabili intermedia o à una risposta.

Un altru problema chì nuoce à i progressi versu una migliuri precisione in a definizione di l'emuzione riguarda a lingua par a quali a si esprime. Infatti, a lingua di ogni è a lingua scientifica non riguardanu i stessi obiettivi. Inoltre, attualmente i progressi scientifichi in istu setture non offronu di migliuri terminologia.

Alcuni autori, tuttavia, hannu fattu osservà chì pò esse proficuo non ave definizioni troppu rigorose di l'emuzione, tenutu contu di a fase di sviluppu di istu setture. Infatti, una definizione precisa avrebbe par conseguenza di alzare frontiere frà i fenomeni. Si prenderebbe cusì u rischiu di esclude dall'analisi di i aspetti chì potrebbero ancora rivelà si essenziali à a cumprensione di l'insieme di u processu. 

A corrente evoluzionista, in psiculogia di l'emuzioni, hà a so origine in i lavori di Charles Darwin è di a publicazione di u so libru: The expression of the emotions in Man and Animals in 1872 (Darwin 2001). Va à discriverli com'è innate, universali è cumunicative. 

L'emuzioni sò un'eredità di i nostri antenati. Conviene allora chiede si parché è com'è si sò sviluppate progressivamente. Com'è u richiamu Orians è Heerwagen (1992), à l'epoca di i cacciatori-racoglitori, i omini dovevanu muove si costantemente par trovà di chì cosa nutrì si. Questi spostamenti li confrontavanu à i fenomeni inattesi (cambiamenti climatichi, predatori, è cusì via) chiedendu una risposta adattativa pronta. Conformemente à Tobby è Cosmides (1990), l'emuzioni vannu dunque à sviluppà si com'è risposta à differenti insiemi di situazioni ricorrenti. À ciò, si pò aghjunghje u primu principiu di Darwin, par spiegà com'è una reazione à l'iniziu volontaria va, col passà di i ghjenerazioni, divintà innatu è riflessu.

Un'altra particularità di l'emuzioni hè a so espressione, facciali è vocali. In un libru dedicatu à Darwin (Ekman, 1973), i ricerche presentate, chì riguardanu i espressioni facciali, confermanu a so ipotesi annatu à a loru utilità cumunicativa. Ekman dirà ancu chì: l'espressione facciali hè u parnu di a cumunicazione frà omini (Rimé è Scherer, 1989). Infatti, sape lira annatu à u visu facilita i nostre relazioni sociali; d'altra parte un'interpretazione erronea di una mimica facciali pò farci adottà un cumportamentu non adeguatu à a situazione. Par esempiu, da i scimmie, quandu un maschiu dominante caccia un altru maschiu è chì istu ultimu fa una boccaccia (espressione di paura), u maschiu dominante smetterà di cacciarlu. À u contrariu, se u maschiu chì domina fa a stessa boccaccia, si attende chì u maschiu subordinatu venga à baciarlu. In istu sensu, l'espressione facciali parmette di informà l'autru di i nostre intenzioni ma ancu di u cumportamentu chì si attende da lui. 

Infine, l'ultimu principiu di Darwin va à stabilì u legame frà emuzione è sistema nervosi. Purtroppu, resterà soltantu moltu discrittivu in issu argomentu è bisognerà attende a teoria di u fisiologu Walter Canon, in i anni 1920, par rimette u sistema nervosu à u centru di l'emuzioni (Canon, 1927). 




#Article 236: Zafranu corsu (105 words)


U zafranu corsu (Crocus corsicus) hè un fiori chì faci partita di a famiglia di l'Iridaceae. Hè una spezia endemica di a Corsica è di a Sardegna. U zafranu corsu hè altu da 5 à 20 cm. Fiurisci da frivaghju à aostu. I fiori sò viuletti. U zafranu corsu si scontra dignalocu, à parta da 100 metri insin'à 2700 metri. U zafranu si scontra à spessu in i loca ind'eddu ci hè dinò Crocus minimus. Ma u zafranu corsu hè più cumunu in i pineti è in i scupicci.

Un sinonimu di Crocus corsicus hè: Crocus insularis Herb.

U zafranu corsu hè cumunu in Corsica.




#Article 237: Santu Casanova (304 words)


Santu Casanova (Azzana, 3 lugliu 1850 - Livornu, 27 dicembre 1936) fù un scrittore in lingua corsa, unu di i babbi di a literatura corsa muderna.

Santu Casanova nascì u 3 di lugliu di u 1850 in Azzana, da una famiglia da Riventosa e d'Arburi.

Santu Casanova cuminciò à scrive in talianu, è si staccanu l'opare Meraviglioso Testamento di Francesco, Morto in Cargese il 18 Maggio 1875 in lu 1876, Contrasto Curioso fra un Guagnese e un Chiglianese in lu 1876 è La Morte e i Funerali di Spanetto, in lu 1892.

In soprapiù fundò in u 1889, u prima ghjurnale in lingua corsa : A Tramuntanella, Fresca è Zitella. Divinterà in u 1896 A Tramuntana (u titulu longu essendu A Tramuntana, Fresca è Sana), un sittimanale sataricu in lingua corsa chì averà assai successu è chì serà publicatu sin'à u 1914. A rivista tratta di tutti i sughjetti: ecunomichi, suciali, scentificichi, literarii, pulitichi. Fin'à a so morte, Santu Casanova hè statu u dirittore di A Tramuntana, in chì avarà pruvatu à fissà l'ortograffia di u corsu. Firmava l'articuli è i testi cù unu di i pseudonimi: Ziu Santu, U Monacu, U Piligrinu, U Gobbu, U Paisanu. Ind'è sta rivista sò stati publicati tutti i vinturi autori in lingua corsa, frà quelli Petru Rocca.

Dopu guerra, cuntinuò di prumove a lingua corsa, per via di l'associu A Lingua Corsa chì fù fundata in u 1921. Publicò dinù in Bastia in u 1927 una raccolta di raconti è testi in prosa intitulata Primavera Corsa è una raccolta di puesie di prima trinca: Fiori di Cirnu, in u 1930.

Hè statu suspittatu è ancu accusatu d'esse irridintistu à a fine di a so vita.

Santu Casanova morse in Livornu in u 1936. Ma e so cennere funu cullucate in u so paese d'Arburi in u 1962.




#Article 238: Palazzu di Samperu (105 words)


U Palazzu di Samperu hè una casa forti di Corsica. Si trova in u paisolu di Vicu, annantu à a cumuna di Santa Maria è Sichè. U palazzu hè statu custruitu di ghjugnu 1558. Era u lughjamentu furtifivatu di Samperu Corsu è di Vannina d'Urnanu. Annantu à a facciata di u palazzu, si pò veda una impurtanta archera virticali. U bustu di marmaru biancu chì si trova in una nichja hè un donu di u principi Ghjirolmu Bonaparte in 1876. U palazzu di Samperu hè statu sfattu da i ghjinuvesi in 1560. U palazzu era situatu à centu metri di l'antica cappedda di San Bastianu.




#Article 239: Vicara (128 words)


A Vicara (Arum italicum) hè un tipu di pianta chì face parte di a famiglia di l'Araceae. Tutta a pianta hè velenosa. E foglie sò larghe è maiore. Fiurisce d'aprile o di maghju. I frutti sò granelli chi sò riuniti in una spiga. I frutti sò bianchi à l'iniziu, dopu gialli eppo finalmente rossi rossi.

A vicara hè cumuna in Corsica. Hè ancu chjamata l'aluviu. In u Sartinese, hè chjamata a ghjadducula, chì s'assumiglia tutta à u collu è u bizzicu d'un ghjallu. Per via di quessa, piace moltu à i zitelli per ghjucà. A vicara si scalza faciule. Si laca siccà è di tantu uin tantu si pò dà à l'animali: e ghjalline o i porchi. Esiste dinù in Corsica un antra spezia endemica dAraceae: Arum pictum.




#Article 240: Sambula (210 words)


A Sambula (o Sammula) (Allium triquetrum) hè un tipu di pianta chì face parte di a famiglia di e Liliaceae. Hè un fiore di l'area mediterranea, ma hè stata introdutta per esempiu in Brittania o in Inghilterra. 

A sàmbula hè alta da 20 à 40 cm. I fiori sò bianchi. Sò longhi 14 à 18 mm. Fiuriscenu d'aprile à ghjugnu. I fiori sò ermafruditi, avendu à tempu organi maschili è feminili. U bulbu hà un diamitru sin'à 20mm. E sambule hanu un odore d'aglia. E sambule si scontranu da 0 à 700 metri. Si piacenu piuttostu in i lochi adumbrati è in a terra umida.

E sambule cuntenenu sulfussidi: allicina, allistatina, disulfuru di diallile.

Sicondu certi studii, e sambule averianu pruprietà antinfiammatorie.

A sambula hè cumuna in Corsica. Hè ancu chjamata agliu salvaticu o purriolu. U nome agliu salvaticu si riferisce à l'odore d'aglia di e sambule, è à u fattu ch'è i picculi bulbi ponu esse manghjate in insalata. Sò raccolti piuttostu à u principiu di l'estate. E sambule s'usanu dinù in a suppa, è si ni pò ancu fà frittate. In i tempi, e sambule eranu vindute annantu à i marcati (Conrad 1981).

Accade chì a sambula fussi citata in a litteratura è a cultura corsa. Per esempiu:




#Article 241: Roma (151 words)


Roma hè a capitale d'Italia è dinù u capilocu di u Laziu è di a pruvincia di Roma. Incù i so 2.875.472 abitanti è una superficia di 1.287 km², ghjè u cumunu più appupulatu e più estesu d'Italia.

Incù più di 26 milioni di visitadori ogni annu, Roma hè a terza città in Auropa e l'uttava in u mondu per u numaru di turisti.

Inde i tempi di l'Imperu Rumanu, era a più grande cità d'Auropa. U Vaticanu, induve stà u Papa, è chi hè u statu indipendente u più chjucu di u mondu, hè in Roma.

Albano Laziale, Anguillara Sabazia, Ardea, Campagnano di Roma, Castel Gandolfo, Castel San Pietro Romano, Ciampino, Colonna, Fiumicino, Fonte Nuova, Formello, Frascati, Gallicano nel Lazio, Grottaferrata, Guidonia Montecelio, Marino, Mentana, Monte Porzio Catone, Monte Compatri, Monterotondo, Palestrina, Poli, Pomezia, Riano, Sacrofano, San Gregorio da Sassola, Tivoli, Trevignano Romano, Zagarolo è a Cità di u Vaticanu.




#Article 242: Zafranu minutu (117 words)


U zafranu minutu (Crocus minimus) hè un fiori chì faci parti di a famiglia di l'Iridaceae. Hè una spezia endemica di a Corsica, di a Sardegna è di l'isula Capraia. U zafranu minutu hè altu 5 à 12 cm. Hè più chjucu cà u zafranu corsu. U diamitru di i fiori varieghja trà 28 è 45 mm. Fiurisci da ghjinnaghju à aprili. I fiori sò viuletti. U zafranu minutu si scontra à spessu in i loca ind'eddu ci hè dinò u zafranu corsu, ma u zafranu minutu hè menu cumunu cà u zafranu corsu in i pineti è in i scupicci.

U zafranu minutu hè cumunu in Corsica, ma hè più raru in Cismonti cà in Pumonti.




#Article 243: Lighjenda di u Scuntumatu (287 words)


A Lighjenda di u Scuntumatu (o Legenda di u Scuntumatu) hè una lighjenda di Corsica. Issa lighjenda hè urighjinaria di u paesi di Tassu. Ci era in Tassu, in un locu chì si chjama u Scuntumatu, un chjapponu ind'eddu ci era dui croci tracciati. Issu chjapponu di u Scuntumatu hè statu distruttu quand'eddu hè statu custruitu u stradonu da Ghjuvicaccia à Vutera. Una lighjenda ci dici l'urighjina di issu chjapponu. Issa lighjenda s'assumiglia mori à quidda di a Spusata.

Si dici cusì chì una figliola di Vutera chì avia sempri campatu incù a so mamma s'aia da marità incù un ghjuvanottu di Sampolu. A mamma era vediva è povara ma par u so matrimoniu, a figliola s'aia pigliatu guasi tuttu ciò chì ci era in casa. A mamma era ferma incù guasi nudda in a so casa. Quandu a figliola era partita incù u so spusatu, a mamma era tristissima. Ma subitamenti, vedi affaccà a figliola chì si ni volta in casa. Tandu pensa a mamma : A me figliola t'avarà avutu u rimorsu, è veni à basgià mi. Ma ùn era micca quissa a spiigazioni. Chì a figliola dissi tandu à a mamma: Voltu, chì mi so sminticata di piglià a consula di a meda. L'aghju da piglià la. È a figliola riparti tandu incù a consula di a meda par raghjugna u so spusatu. È i dui spusati fecini strada, à cavaddu, annantu à a strada da Vutera à Sampolu. Ma à quandu ghjunti i spusati in u Scunsumatu, a mamma dissi, in colara: Ch'è tù ti tronchi u coddu in u Scunsumatu !. Ci fù tandu un rimori trimenti è di i dui spusati un firmò più ca un chjapponu incù dui croci annantu.




#Article 244: Microsoft Windows (108 words)


Microsoft Windows hè un sistema operativu, chi esista dapoi 1985. Hè u più u sistema impiegatu.
In inglese, windows significa finestri. D'infatti, in Windows, i prugrammi funziunanu tutti in finestre, chi sò zone di u screnu dedicati da u sistema a i prugrammi.

Primu, Windows un era un sistema operativu ma solu un GUI (Graphical User Interface) di MS-DOS, l'anzianu sistema operativu di Microsoft.
A prima versione di Windows era Windows 1.0, in 1985.
A prima versione di Windows chi un era un GUI era Windows NT.

Windows 1.0

Windows 2.0

Windows 3.x

Windows NT 4

Windows 95

Windows 98

Windows 2000

Windows Me

Windows XP

Windows Vista




#Article 245: Java (161 words)


Java hè un linguagiu di prugrammazione urientatu ogettu, derivatu di u linguagiu C++ (e inderatamente di u langagiu C) hè creatu da Sun Microsystems. U linguagiu inizialmente si chjamava Oak. U nome fu scambiatu in Java a causa di un problemu di copyright. Java fu prisentatu a u SunWorld di 1995.

Dopu l'achjappu di Sun Microsystems da a cumpania Oracle, Java hè diventatu a prupretà di st'ultima.

Un'esempiu facile di un prugrammu in Java. A funzione main hè la primera funzione chjamava quandu u prugrammu hè eseguitu.

 class HelloWorld {
     public static void main(String[] args) {
         System.out.println(Hello World);
     }
 }

abstract else instanceof strictfp while boolean false
assert (JDK 1.4) enum (JDK 1.5) interface super byte null
break extends native switch char true
case final new synchronized double
catch finally package this float
class for private throw int
const (Un impiegatu) goto (Un impiegatu) protected throws long
continue if public transient short 
default implements return try void
do import static volatile




#Article 246: Scopa (arbustu) (118 words)


A Scopa (Erica arborea) hè un arburettu chì faci parti di a famiglia di l'Ericaceae. Si trova in i paesi situati à l'intornu di u Mari Terraniu. A scopa hè alta sin'à 5 metri. I fogli sò verdi scuru. A scopa fiurisci da marzu à maghju. I fiori di a scopa sò bianchi. Sò chjucareddi è mori numarosi. 

A scopa hè ancu chjamata a scopa maschili, in cuntrastu incù a scopa feminiccia.

A tama di a scopa hè usata par fabricà i pippi.

A scopa hè cumuna in Corsica. Com'è a ghjinestra o l'arbitru, a scopa hè tipica di a machja corsa.

A scopa hè mintuvata à spessu in a cultura è in a litteratura corsa. Par asempiu:




#Article 247: Sporting Club Bastia (317 words)


U Sporting Club Bastia cumunimenti abbreviate a SC Bastia o SCB, è una squadra di pallò corsu di a cità di Bastia, fundata in u 1905 da Hans Ruesch.

Dui tituli Leca in Francia Ligue 2, un Coupe de France, un Cup Intertoto, un titulu di Scacchi National, un Barabattule di pietà è na participazzioni a lu finale di Cup UEFA su Sei de la culture più successu è accanusciutu cchiù assai di u pallò corsa.

A squadra ghjoca in sfarente tappe di a cità di i so criazioni finu à u 1932, quannu fu lu primu Stadiu Armand Cesari (Stadiu Dr. Luciani da a so inaugurazzioni).

A squadra hè dapoi ghjennaghju di u 2010, sott'à a presidenza di Pierre-Marie Geronimi. A prima squadra, guidatu da François Ciccolini, evolving in Ligue 1 di u prigiuneru 2015/2016.

Esiste dipoi u 1905 è hè statu creatu da un svizzeru. A pocu à pocu a squadra bastiaccia hà da piglià a suprana nantu à l'altre squadre isulane. Cullatu in prima divisione francese in u 1968, u SCB hà da scrive e più belle pagine di a so storia in l'anni 70. Ghjunghje in finale di cuppa di Francia contr'à Marseglia è perde 2 à 1 in u 1972. L'annu dopu ghjoca a cuppa d'Auropa (eliminazione contr'à l'Atlético Madrid à u primu giru). 

Ma u Sporting Étoile Club de Bastia si face scopre da l'Auropa sanna quand'ellu riesce à andà in finale di a cuppa di l'UEFA innù a stagione 1977-78. Innù u so picculu Stadiu di Furiani, i turchini riescenu à eliminà u Sporting di Lisbona, Newcastle, Torinu, Iena è i Grasshoppers di Zurigu. In finale serà battutu da u PSV Eindhoven. Cunduttu da u grande Claude Papi, s'hè fattu cunnosce è hà surpresu l'Auropa sana di u ballò cù u so ghjocu spetaculare è generosu.

U SECB vince a cuppa di Francia in u 1981, battendu à Saint Étienne.




#Article 248: Anghjula Potentini (197 words)


Anghjula Potentini hè una canterina di Poghju d'Oletta chì canta a Corsica d'eri è d'oghje, tra tradizione è passione. 

Pè u so primu discu ch'ella ha fattu sola, A lettera d'amore, Anghjula ha sceltu di cantà e più belle canzone tradiziunale. Parla d'amore, amore di a so terra tant'amata. L’amore di i soi è di u cantu, ab eternu. Anghjula ha sceltu d’arrigistrà i canti chi li piacenu u più. Truvemu canti tradiziunali, cume « A lettera d’Amore », chì ghjè un cantu anzianu, scrittu da una donna. Ha sceltu dinò di ripiglià « Dimmi Perchè », una creazione assai anziana di i fratelli Vincenti, è « Beata Funtanella » scritta da Ghjuliu Bernardini. « U tempu chì passa » da Ghjuvan Petru Ristori, hè più mudernu, ancu se u so stilu hè tradiziunale. A creazione « Caccara Filipina », hè un bellu umagiu à a so mammone chi l'ha allevata. Anghjula ha sceltu di travaglià cù trè musicanti classichi, un viulunistu, un cuntrebassistu è un pianistu chi sona u Marimba è u Melodica. A lettera d'amore hè di sicuru un opera chi hà da piace à tutti quelli chi so innamurati di e belle voce isulane.




#Article 249: Ghjuvan' Petru Lucciardi (267 words)


Ghjuvan Petru Lucciardi (1862-1928) hè statu un scrivanu è pueta corsu.

Ghjuvan Petru Lucciardi hè natu in Santu Petru di Tenda (Nebbiu) lu 20 di dicembre di lu 1862. A so mamma si chjamava Laura Maria Querci, è u so babbu Carlone Lucciardi. Ghjera una vechja famiglia d’agricultori (vigni è alivetti). Anton Bastianu Lucciardi era u so arcibabbone è ghjera un pueta assai cunnisciutu « Prete Biasgiu ». Ùn era micca un prete ma vulìa diventà prete quand’ellu era ghjovanu, ghjè per quessa ch’era chjamatu cusì. Hè mortu in lu 1860. Quandu Ghjuvan Petru Lucciardi nasce, sente parlà di u so arcibabbone, è li si pare di cunnosce lu. Tene dui fratelli è trè surelle maiò. Ghjuvan Petru Lucciardi hè u terzu figliolu. Hè andatu in Aiacciu à fà a scola nurmale à 16 anni. Face parte di a prima generazione di i maestri di a terza republica. Ghjè unu di i primi à circà cù i mezi di nanzu à insegnà u corsu. Ghjè statu maestru in parechji lochi. S’hè maritatu è hà avutu trè figloli (Carlu, Petru Ghjuvanni è Bastianu). Perde u so figliolu Carlu u 25 di dicembre di u 1907, à l'età di 20 anni, di a malatia di a tisia. À parte di què un scrive ch'è in corsu, era una manera di sprime i so sintimi. Hà scrittu in a rivista “A Tramuntana”. Hà scrittu dinù parechji testi ; unu d'elli “Canti Corsi” pare impurtante chì hà un interessu socio-linguisticu, literariu ma dinù storicu pè a lingua corsa.
Ghjuvan Petru Lucciardi hè mortu in Parigi u 5 d'aostu di u 1928.




#Article 250: Kazimierz Kuratowski (175 words)


Kazimierz Kuratowski (Varsavia, 2 di frivaghju 1896 - 18 di ghjugnu 1980) hè statu unu di i maiò matematichi polacchi.

Kuratowski hè statu da u 1927 prufessore di matematica à u Politechnika Lwowska (Politecnicu di Lviv, in Polonia) è da u 1934 à l'Università di Varsavia. In u 1945 hè diventatu membru di a Polska Akademia Umiejętności (lAccademia Polacca di l'Insignamentu), è in u 1952 di l'Accademia Polacca di e Scenze. Da u 1948 à u 1967 hè statu direttore di l'istitutu di matematica d'issa accademia, è par tanti anni hè statu ancu presidente di l'International Mathematics Society è di a Sucetà Matematica Polacca. 

Kazimiertz Kuratowski hè statu un di i frequentatori di u celebre Kawiarnia Szkocka (Caffè scuzzese), induve i matematichi di a formidevule scola polacca di i primi decennii di u XX seculu eranu avvezzi à scuntrà si per confrontà i so idee.

A ricerca di Kuratowski hè statu centrata principalmente annantu à u studiu di e strutture metriche è topologiche astratte. Frà i so numerosi contribuzione à la matematica, si pò mintuvà:




#Article 251: Pristaticci (231 words)


I Pristaticci sò i primi ghjorna di u mesi d'aprili, fora di u prima aprili. In generali, i pristaticci sò u dui è u trè aprili. Accadi à spessu chì u tempu fussi gattivu issi ghjorna quì è par dà una spiigazioni à issu gattivu tempu, ci hè a fola di i pristaticci. Issa fola hè una dialogu trà u mesi di marzu è un picuraghju, chì si littigani, è u mesi d'aprili. In certi varizazioni di a fola, u pastori si vantava è schirzava à Marzu, dicendu ch'eddu era passatu senza fà li danni è ch'eddu aia tinuti tutti i so agneddi. In altri varianti, u pastori rimpruvareghja à marzu d'avè li pigliatu, par via di u gattivu tempu è di i timpuralati, guasgi tutti i so agneddi. Si sà bè chì marzu, t'hà setti barretti.

U tempu era impurtantissimu, à l'ebica, par quiddi chì t'aviani a ropa. Sienti à fola di i pristaticci, i pristaticci sò dui ghjorna chì sò stati pristati da aprili à marzu. Ma u prima aprili ùn faci micca parti di i pristaticci. Quissa hè bedda chjara in certi variazioni di a fola, com'è quidda urighjinaria da Laretu:

Ed hè par quissa chi u tempu hè gattivu tandu. 

Ci hè parechji variazioni, da un paesi à  l'altru, in u dialogu trà marzu è u picuraghju. Par asempiu, in Frassetu, si dici:

Si dici in Bonifaziu




#Article 252: Stefan Banach (745 words)


Stefan Banach (Cracuvia, 30 marzu 1892 - Leopoli, 31 aostu 1945) hè statu un matematicu polaccu, un di l'animatori di a Scola matematica di Leopoli in a Polonia trà i dui guerri. Era par u più un autudidattu in matematica è u so geniu fù scupartu à l'accasu da Hugo Steinhaus.

Era figliolu di Stefan Greczek è Katarzyna Banach chì l'abbanduneghja à pochi ghjorni da a nascita. Cresci incù a minnana materna in u paesi di Ostrowsko, à una cinquantina di chilomitri da Cracuvia. À parta da 1902 friquenta un liceiu di Cracuvia, induv'eddu stringhji amicizia incù un antru futuru prufissori di matematica, Witold Wilkosz; incun eddu si passiuneghja in modu piuttostu esclusivu par i prublemi di a matematica. Ùn pinsendu micca à a pussibilità di una carriera in sta disciplina, in 1910 si scrivi à a facultà di ingegniria di l'Università Tecnica di Leopoli, una cità chì era tandu parti di l'Imperu austru-ungaricu. Duvendu si mantena à i studii incù lizioni privati, riesci à suparà incù fatica l'asamina parziali rilativu à u prima bienniu in u 1914. Duranti a guerra, inabili à u sirviziu militaru à causa di a dibulezza di un ochji, travaglia à a custruzzioni di stradi è suvita lizioni di matematica à l'Università di Cracovia, cunniscendu forsi à Stanisław Zaremba. 

In 1916 succedi un episodiu cruciali par a so vita è par u sviluppu di a matematica in Polonia. Hugo Steinhaus spassiendu in Cracuvia in i circonda di un parcu, senti prununcià i paroli misura di Lebesgue è faci cunniscenza di dui ghjovani matematichi, Stefan Banach è Ottu Nikodym; incun eddi faci amicizia è dicidini di fundà una sucità matematica: sarà a Sucità matematica di Cracuvia nata in u 1919 è divintarà in u 1920 a Sucità Matematica Polacca. In cullaburazioni incù Steinhaus, Banach scrivi i primi travagli di matematica, subitu d'altu liveddu. In u 1920 diventa assistenti di Lomnicki à l'Università Tecnica di Leopoli è incun eddu otteni, puri senza laurea, una qualifica matematica incù a tesa di dutturatu Uparazioni nantu à l'insemi astratti è i so applicazioni à l'equazioni intigrali, travagliu chì molti cunsidareghjani com'è assuciatu à a nascita di l'analisi funziunali. In u 1922 vicinu à l'Università Jan Kazimierz di Leopoli otteni l'abilitazioni à l'insignamentu di a matematica incù una tesa nantu à a tiuria di a misura è incù un dicretu di u Capu di u statu hè numinatu prufissori straurdinariu di matematica. In u 1924 diventa prufissori universitariu è finu à u 1939 pò didicà si à a ricerca matematica incù impurtanti risultati. 

Hè tandu un periodu di sviluppu di a Scola matematica di Leopoli. Banach è Steinhaus fondani in u 1929 è dopu dirighjini l'impurtanti piriodicu Studia Mathematica. In u 1931, Banach è Steinhaus da Leopoli è Knaster, Kazimierz Kuratowski, Stefan Mazurkiewicz è Waclaw Sierpinski da Varsavia lanciani a cullizzioni Mathematical Monographs. U prima vulumu di a cullizzioni hè a Théorie des opérations linéaires di Banach, traduzioni di u 1932 di a Tiuria operacji liniowych scritta in u 1931. Trà l'opari di Banach quidda hè cunsidarata a più influenti.

À u cumenciu di a sicondu guerra mundiali Banach hè Prisidenti di a Sucità Matematica Polacca. Leopoli hè accupata da i truppi suvietichi è ferma finu à u 1941 in un rigimu di accupazioni militara. Nonustanti quissa, à Banach, membru currispundenti di l'Accademia di i Scenzi di a RSS di l'Ucraina è in ottimi rapporti incù parechji matematichi di l'Unioni Suvietica, in particulari incù Sobolev è Aleksandrov, l'hè cunsintitu di mantena a catedra è di fà ricerca. In u 1941 par Leopoli principia una brutali accupazioni di a Germania nazista; Banach riesci à sopravviva stantendu a so vita alimantendu si incù u probbiu sangui di i pidochji imprudati par una ricerca nantu à a frebba tifoidi cundutta da Rudolf Weigl. In quidd'anni a so saluta declina è chjappa un cancaru à i pulmoni. In u 1944 i Suvietichi catturani Leopoli à i Tedeschi è l'incurpureghjani in l'Unioni Suvietica. Banach mori prima di pudè essa rimpatriatu in Polonia è hè sipoltu à u Cimiteriu Lyčakivs'kyj.

Banach hè cunsidaratu com'è u fundatori di l'analisi funziunali, avendu sviluppatu i risultati pricidenti sopra l'equazioni intigrali di Vito Volterra, Erik Ivar Fredholm è David Hilbert. Deti ancu impurtanti cuntributi à a tiuria di i spazii vitturiali tupulogichi, à a tiuria di a misura, à a tiuria di l'insemi è à a tiuria di i polinomi ortugunali.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 253: Castagna (100 words)


A castagna hè u fruttu di u castagnu.

Ci sò parechje varietà di castagne: a tricciuta, l'insitina, a pitrina, a nucella. A castagna bastarda hè a castagna salvatica, micca insitata.

Ci so parecchje varietà di castagne; a campanese, l'insitina, a lamosa ecc. Omu dice 47 frutti sferenti.

A castagna hè usata, di manera tradiziunale, in a gastrunumia corsa. E castagne si manghjanu arrrustite, o bullite, o ancu secche: sò e castagne bianche. Incù a farina castagnina, si face: a pulenta, e fritelle castagnine, a tagliarina.

A castagna hè mintuvata à spessu in a litteratura è u cantu corsu. Per esempiu:




#Article 254: Caracutellu (140 words)


U Caracutellu (Ruscus aculeatus) hè un arburettu chì face parte di a famiglia di i Ruscaceae. U caracutellu hè ancu chjamatu u pugnitopu. Hè altu da 30 à 80 cm. Nasce in i lochi freschi, à l'inverciu. U caracutellu tene e casce. E casce sò dure è punzicute. E so fiore sò verdicce. U fruttu hè un bagu rossu rossu. U nome corsu vene da u fattu chì u caracutellu s'assumiglia à u caracutu, ma hè più chjucu.

U caracutellu hè ancu cultivatu cum'è pianta d'urnamentu, in particulare pendente e feste di Natale.

U caracutellu hè cumunu in Corsica. S'usava u caracutellu per pruteghje a roba cum'è u casgiu o a roba purcina è impidisce i topi d'avvicinà si. Per quessa, s'usava dinò a raza. Difatti, u caracutellu hè ancu chjamatu u pugnitopu o u tancu tupinu (in u Sartinesu).




#Article 255: Pomu di sodoma (101 words)


U pomu di sodoma (Solanum linnaeanum) hè una pianta o un arburettu chì face parte di a famiglia di e Solanaceae. Hè altu sin'à trè metri. I frutti sò prima gialli, eppò dopu rossi, è finalmente neri. Sò velenosi. I sinonimi di Solanum linnaeanum sò: Solanum sodomaeum o Solanum sodomeum. U pomu di sodoma hè originariu d'Africa, ma si trova in tutte e rigione di u Mediterraniu. Fiurisce da maghju à settembre. Si trova à spessu à u cantu di u mare o di e strade.

U pomu di sodoma hè cumunu in Corsica, bench'ellu ùn fussi micca originariu di Corsica.




#Article 256: Cardu marinu (126 words)


U Cardu marinu (Eryngium maritimum) hè un tipu di pianta chì face parte di a famiglia di l'Apiaceae. Si trova in e regione maritime d'Europa (in u litturale di u mare Atlanticu, di u mare mediterraniu è ancu di u mare di u Nordu), u più suvente accantu à e piaghje, è ancu in a rena. U cardu marinu hè altu da 20 à 60 cm. I fiori, bianchi o turchini, sò chjuchi. U cardu marinu fiurisce da ghjugnu à sittembre. Hè una pianta spinosa. E so casce sò dure.

À u seculu XVI, in Inghilterra, u cardu marinu era cunsideratu cum'è un afrudisiacu putente.

U cardu marinu hè cumunu in Corsica. U nome corsu vene da u fattu chì 'ssa pianta s'assumiglia à un cardu.




#Article 257: Erba bicchina (120 words)


L' Erba bicchina (o Arba bicchina) (Hypericum hircinum) hè un tipu di pianta chì face parte di a famiglia di l'Hypericaceae. 

Hè uriginaria d'Africa, d'Europa è d'Asia. L'erba bicchina stà in i lochi freschi è umbrosi. I fiori sò gialli. Fiurisce da maghju à aostu. 

L' erba bicchina hè cumuna in Corsica. U nome corsu vene da u fattu chì 'ssa pianta hà un odore chì s'assumiglia à quellu di u beccu. Hè ancu chjamata a bicchinella, u fiori sanghjuvanninu, l'erba sanghjuvannina o u pericu.

In Corsica, si ni fecia una tisana in i tempi per luttà contru à à pena di corpu.

Ci conta dinù Arnestu Papi ch'in San' Ghjuvanni era per appuntu u mumentu di coglie l'erbe salutifere:




#Article 258: Albaru (421 words)


L' Albaru (o Alberu) (Populus alba) hè un arburu chì faci partita di a famiglia di i Salicaceae. U nomu corsu albaru veni da a parola latina albus, chì significheghja: biancu. Di fatti, u fustu di l'àlbaru hè biancu. L'albaru hè dunqua un piobu biancu. Hè urighjinariu di u Mediterraniu è di l'Africa di u Nordu. Si scontra in generali vicinu à i fiumi o i vadini. Ci hè una varietà cultivata chì hè avà cumuna in America. Una stesa d'albari hè una albariccia.

U fustu di l'albaru hè altu finu à 30 metri (40), incù un'ampia chjoma attundulita. Trà i numarosi spezii è variità di piobbi quista hè a più sana è lungiva, ancu s'eddu righjunghji raramenti una cintunara d'anni d'ità; eppuri esistini provi ducumintati di parechji individui in fonti storichi chì ani vissutu eccizziunalamenti più di 180 anni. A so curteccia grisgiu chjaru, simili à quidda di u piobbu, ferma par longu tempu liscia è puntighjata da picculi linticeddi subarosi à forma di rombu; invichjendu diventa più scura è sulcata lungitudinalamenti da a basa di l'arburi è prugrissivamenti diventa ruvida è mori scura. 

I fogli, sustinuti da un picciolu longu finu à 5 centimetri, ani una forma uvali o attundulita, ma calchì volta irregularamenti lubata (4-8 centimetri). A pagina fugliari supiriori hè luccicanti, di culori verdi scuru, mentri quidda infiriori, com'è i buttaturi ghjovani, hè ricuparta da una fitta lanughjina bianchiccia, da a quali pruveni u nomu cumunu di a pianta. I casci sò longhi 4 à 15 cm.

L'albaru fiurisci da marzu à aprili. Com'è tutti l'altri Salicaceae, l'albaru hè una pianta dioica incù i fiori unisessuali riuniti in amenti, chì spuntani prima di i fogli. Stu tipu d'infiuriscenza à amentu hè cumunu in i spezii arburei à impullinazioni anemofila. L'amenti maschili sò cilindrichi, quiddi feminicci inveci sò corti incù fiori asciddanti annantu à una brattea pilosa.
Ancu a dispersioni di i semi, cuntinuti in capsuli, hè affidata à u ventu grazia à a prisenza annantu à quiddi di filamenti pilosi chì u so insemu hè dittu pappu. U pappu essendu custituitu di finissima cellulosa pruvucheghja suventi fastidiu à l'ochji è u nasu incù spessu riazzioni allergichi.

L'albaru hè prisenti in Corsica, ma hè raru. Hè assuciatu à spessu incù u saliciu. L'albaru si scontra par asempiu vicinu à u stagnu di Biguglia, à u stagnu di Tanchiccia, in l'Agriati, in a furesta di U Spidali, o in Campu di l'Oru in Aiacciu.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 259: Cunventu d'Orezza (155 words)


U Cunventu d'Orezza hè un munimentu situatu annantu à a cumuna di Pedicroce, in l'anziana pieve d'Orezza. Hè dinù un locu famosu in a storia di Corsica. U cunventu hè statu custruitu in circa 1485. U cunventu hà avutu una impurtanza storica, chì ci si sò tenute parechje consulte impurtante. I delegati di a Terra di u Cumunu ci si sò riuniti, à l'iniziativa di Sambucucciu d'Alandu è hanu dicisu di luttà contr'à i genuvesi chì s'eranu impatruniti di a Corsica. Pasquale Paoli averia scrittu in u cunventu e consulte chì priparavanu a prima custituzione di a Corsica. In u 1732, una cunsulata hà proclamatu l'independenza di l'isula. In u 1790, Nabulione Bonaparte ci averia scontru Pasquale Paoli. Infine, à l'epica di a Rivuluzione francese, u cunventu hè statu abandunatu. Durante a guerra di 40, u cunventu hè statu trasfurmatu da i tedeschi in u dipositu di munizione. Fermanu avà e ruvine di u cunventu.




#Article 260: Pecita (214 words)


A Pecita (o pichita) (Dittrichia viscosa) hè un fiore chì face parte di a famiglia di l'Asteraceae. 

A pecita fiurisce d'istate sin'à u principiu di u vaghjimu. Hè alta sin'à 120 cm. U so fiore hè giallu. E so casce sò piciose. A radica hè forte è longa sin'à 40 cm.

A pecita pò esse cunfusa incù Dittrichia graveolens, ma e foglie di e duie spezie ùn sò micca listesse.

L'ariale d'origine di a pecita hè custituitu da e rigione custiere di u mare terraniu, ma per a so rusticità è capacità d'adattamentu, si sparghje à spessu versu l'internu è s'hè naturalizata ancu in altre rigione di l'Europa è in u Nordu di l'America. In Italia hè cumunissima in tutti e rigione di a penisula è di l'isule, mentre hè menu frequente in u nordu.

A pecita hè assai cumuna in Corsica. Si vede à spessu à u cantu di i stradoni o in i chjosi.

Parechji sinonimi di  soDittrichya viscosa

Ci conta Paulu Simonpoli ch'è a pecita era imprudata in i tempi per mette i fichi sopra è fà li siccà.

Inoltre, a pecita entria, à tempu cù l'alloru è u finochju in a cumposizione di u brodu chì si fecia per mette l'uva passa à mogliu, prima di fà la siccà dinù.




#Article 261: Ghjuncu (369 words)


U ghjuncu (Spartium junceum) hè un arburettu chì faci partita di a famiglia di i Fabaceae. Si trova in i paesi è i rigioni situati intornu à u Mari mediterraniu. 

U ghjuncu è un arbustu à i fiora giaddi giaddi. I so rami, à spessu senza fogli, sò piigatoghji è fermani verdi una bedda parti di l'annu po diventani grisgi incù i strisci verdi. 

I fogli sò alternati è lungarini, longhi da 3 à 7 cm è larghi 3 millimitri. Cascani prestu ma ani poca impurtanza par 'ssa pianta, chì parti assà di a futosintesi si pruduci in i ghjovani buttaturi verdi chì cunservani l'acqua (strategia di clima asciuttu). 

À a fini di u branu, i rami sò cuparti à numarosi fiora giaddi da 1 à 2 centimi di diamitru. In fini d'istatina, i graneddi neri di i vaini, longhi insin'à 10 centimi, ghjungnini à maturità. S'aprini, à spessu di modu sunoru incù un rimori asciuttu è sparghjini i so graneddi di tondu à a pianta mamma, par prupagà ni i sumenti. 

U ghjuncu hè una pianta rusticana chì pò varcà dui metri, è chì supporta tantu i grandi sicchini ch'è i grandi freti.

U ghjuncu hè una spezia nativa di l'ariali mediterraniu, u sudu di l'Auropa à l'Africa di u Nordu è à u Mediu Urienti. Hè endemica in a maiò parti di u bacinu mediterraniu. Cresci in i zoni assuliati da 0 à 1200 metri d'altitudina. Prifirisci i terri aridi è rinosi. Pò dinò vegetà annantu à i tarreni arzillosi, pattu è cundizioni ch'eddi ùn fussini micca subranati da l'umidità è l'acqua stagnanti.

U ghjuncu hè mori cumunu in Corsica.

Accadi chì u ghjuncu fussi mintuvatu in a tupunimia corsa. Par asempiu: Ghjunchetu, Ghjuncheta, Ghjunchiccia.

U ghjuncu servi (com'è a murta) par fabbricà i nassi pà a pesca. U ghjuncu hè coltu di ghjugnu o di lugliu parchì tandu si scalza faciuli.

Ci dici Paulu Simonpoli ch'è: U ghjuncu era adupratu per fà e casgiaghje. Una volta tagliatl i ghjunchi eranu siccati a u sole i primi ghjorni, dopu à l'ombra in la carcera. Dopu 2 o 3 semane eranu messi à bolle in l'acqua, o ind' u seru (Taravu). Dopu eranu accantati in un locu sicuru.




#Article 262: Apuleiu (194 words)


Apuleiu (Madaura, 125-180) hè statu un scrittori, filosofu è alchimista latinu di a scola platonica.

Apuleiu nascì in Madaura, una piccula cità rumana in Africa uccidintali, in circa 125 AC. Feci i so primi studii, grammaticali è retorichi, in Cartaghjina, ind'eddu fù dinò iniziatu à u cultu d'Esculapiu. Quà, poti amparà a puisia, a giumitria, a musica, eppo soprattuttu a filusufia ad Atena.
A vita d'Apuleiu fù carattarizzata da un grandi amori par i viaghji: cunfarinzieri di prima trinca è curiosu d'ogni scenza, filusufia o cultu. 
 
Apuleiu fisseti dopu a so dimora in Cartaghjina, ind'eddu steti fin'à à a so morti. Carcu di gloria par via di molti libri scritti è par i statui eretti in u sò anori.

Apuleiu scrissi multissimu: di tuttu, in versi è in prosa, in grecu è in latinu, ancu s'è moltu hè statu persu.
Di i Carmina amatoria ci fermani 2 epigrammi cunsirvati in Apologia 9; di i Ludicra ancu menu; di lHymi in Aesculapium è di a so pruduzzioni in grecu, ùn ci hè firmatu nudda. I metamorfosi sò a so opara maestra. Di fatti, hè l'unicu rumanzu latinu chì hè parvinutu sputicu sin'à i nosci ghjorna.




#Article 263: Alzachena (2388 words)


Arzachena hè una cumuna taliana di 11.571 abitanti di a pruvincia di Sassari in Sardegna.
Situata in a parti nordu-uriintali di a Sardegna, in a rigioni storica di a Gaddura, hè faciulamenti raghjunghjibuli parcurrendu l'ultimu trattu di l'Uriintali Sarda (S.S. 125), chì cunghjunghji Olbia à Palau. Hè inoltri prisenti una circunvaddazioni longa circa 8 km (raccordu urbanu di Arzachena) chì parmetti di righjunghja a cità passendu da l'esternu, chì cullega l'intrata di i dui parti di Arzachena, unu in dirizzioni Olbia è l'altra in dirizzioni Palau, ovviendu cusì u trafficu moltu intensu soprattuttu in u periodu estivu.
U tarritoriu cumunali di Arzachena, incù una superficia di circa 228 km², cumprendi 88 km di costa, ricca di baii, inziccaturi è spiaghji di i quali faci parti ancu u famosu cumplessu di a Costa Smeralda, natu in u 1962 par opara di u principi ismailita Karim Aga Khan IV. A costa alterna zoni bassi è rinosi à anfrattuusità, scogli granitichi di varii culori è zoni umiti particularamenti intarissanti da un puntu di vista naturalisticu com'è i stagni di Saloni, posti à u terminu di u longu fiordu dinuminatu Golfu di Arzachena.

L'urighjina di un tuponimu com'è Arzachena, Ardali, Bargasola, Libisonis, Scandariu, Sindia, Siniscola, Tiana si riferisci à i tuponimi di l'Asia Minori, locu da u quali s'iputizeghja ch'eddi poni essa ghjunti, in ebbichi antichissimi, ghjenti in cerca di novi terri. Un'altra affascinanti iputesa dà à u tuponimu Arseguen un'urighjina greca, vistu ch'è ghjà in l'Odissea fù mintuvata a cità di Αρτακια com'è capilocu di u populu di i lestrigoni i quali avariani abitatu sta purzioni di l'Isula. In ogni casu, a più antica ducumintazioni di u tuponimu di Arzachena, in a forma Arsaghene, ricodda à u 1421 in a Carta d'infeudazioni cuncessa da Alfonso IV di Aragona à Ramboldo de Corbaria.

A zona, in periodu rumanu, era nota cù u nomu di Turibulum par via di a grandi roccia à forma di funzu chì subraneghja l'attuali cità è cunsistia in dui centri vicini, Turibulum maior è Turibulum minor. Mantensi una grandi impurtanza par tuttu u periodu ghjudicali, tant'hè ch'è cù u nomu di Arseguen custituiscìa u capilocu di a curatoria di Unale ma dopu a caduta di u Ghjudicatu di Gaddura è l'iniziu di a duminazioni spagnola andò lintamenti spupulendu si, à causa di i friquenti incursioni saracini è murtali pistilenzi. In a siconda mità di u Cinquicentu a zona era praticamenti disabitata.

L'attuali cità, chì poghja annantu à una cuddina granitica fù edificata à parta da u 1716 par vulintà di u rè di Sardegna Carlo Emanueli III, u quali, vista l'incuntrollabilità di a zona nonustanti l'inviu di forzi militari, ritenne ch'è l'unica cosa da fà si fussi l'inviu di preta, chì cunvivendu incù i pastori l'avariani muralizati par via di a pratica di una vita civili è cristiana. Fù cusì ch'è trà u 1774 è 1776 a piccula ghjesgia campestra intitulata à Santa Maria d'Arzaghena vinì/fù nutevulamenti ampliata è cambiò nomu divintendu Santa Maria Maiori/maiò è intornu à edda u paesi si sviluppò nutevulamenti, tantu ch'è in 1909, annu di a furmazioni di u cumitatu pro-autunumia, cuntava dighjà 853 abitanti.
In 1922, dopu anni di duri lotti, ottensi l'autunumia da Tempiu Pausania è da tandu cunnisciti un cuntinuu sviluppu urbanisticu è dimugraficu, ultiriuramenti amplificatu in l'anni sissanta da u boom turisticu di a Costa Smeralda.

U 18 nuvembri 2013 hè stata ughjettu di una viulenta fiumara, divuta à u passaghju in a Sardegna nordu-uriintali di u ciclone Cleopatra, chì hà incausatu, in a sola Arzachena, a morti di i 4 cumpunenti di una famiglia brasiliana, à causa di l'inundazioni di a cantina in a quali eddi viviani.

In Arzachena sò prisenti quattru ghjesgi di i quali dui sò intitulati à Santa Maria di a  Nevi, una à Santa Lucia è una à San Petru. A ghjesgia più antica, intitulata à Santa Maria di a Nevi (Santa  Maria Magiori) sorghji in u cori di u centru storicu, in Piazza Risorgimento è ricodda, almenu in a so struttura  di basa, à u 1716. In u 1774 è in u 1864 subì nutevuli trasfurmazioni è solu in u 1922 righjunsi l'aspettu oghjincu.  A so architittura hè quidda classica di i ghjesgi urbani gadduresi, u pruspettu principali si tarmineghja cù u  prufilu di u timpanu à arcu ribassatu, incù campati difiniti da archi à tuttu sestu mentri annantu à u latu drittu  s'innalza a torra campanaria à canna quatrata. In u presbiteriu hè cunsirvatu un raffinatu altari di legnu è  un intagliu chì rapprisenta a Verghjina cù u Bambinu, chì si pò fà ricuddà à l'ebbica di  allargamentu di a ghjesgia, in 1776.
L'altra ghjesgia di umonima intitulazioni sorghji pocu distanti, di ricenti custruzzioni, chì hè stata tarminata in  1993. Di diminsioni impunenti, hè rializata in cimentu armatu è rivistita incù blocchi di granitu à vista. Ci  si cilibreghja a Festa a siconda dumenica di sittembri.

A ghjesgia intitulata à Santa Lucia ricodda anch'edda à u XVIII seculu è sorghji inarpicata annantu à una cuddina chì  subraneghja a cità è da induva si godi un panorama trimendu. A so pianta à trè navati hà un sviluppu di tipu  basilica, un tipu di architittura diffusa in i ghjesgi rurali gadduresi. Ci si cilibreghja a Festa u 13 dicembri.

A ghjesgia intitulata à San Petru, chì sorghji in l'umonima è cintrali via, fù ricustruita dopu à essa stata  abbattuta in u 1934 ma prubabilamenti ghjà in u Seculu XVIII era una piccula ghjesgia campestra. È stata riaparta à  u cultu in 1999 dopu un prufondu restauru è à u so internu hè cunsirvata una statua pulicroma di San Petru chì  stà pasendu in catedra, di u XVIII seculu.

In u tarritoriu di Arzachena sò prisenti inoltri numarosi ghjesgi campestri, carattarizati da un'architittura  spartana è da una dignitosa puvartà in l'ammubulamentu, prisentani tipicamenti una pianta rittangulari, incù archi à  tuttu sestu, sustinuti da contrafforti. Sicondu a tradizioni lucali, l'intitulazioni di 'ssi ghjesgi porta u nomu di u Santu ma a casata di u prubitariu di u tarrenu in u quali hè stata custruita.

In i circonda sò prisenti numarosi munumenti di u periodu prinuragicu è  nuragicu, chjara tistimunianza ch'edda era vitali in sta zona quidda cultura. A cultura di i cherchji di Arzachena  (fini di l'IV - iniziu di u III millenniu a.C.), tipica è uriginali di stu locu, si  carattarizeghja rispettu à a cuntimpuranea cultura di Ozieri par nutevuli diffarenzi architittonichi ussirvevuli in a custruzzioni di i necrupoli.

Annantu à a strada statali 125 in dirizzioni d'Olbia, à a periferia di u centru statu, un carteddu turisticu  indicheghja a prisenza di u nuracu Albucciu. U nuracu, edificatu à ridossu di un  massicciu graniticu, hè un asemplari di tipu mistu. Pocu distanti da u nuracu, hè stata ricintamenti purtata à a luci  una tomba di i ghjiganti priva di a grandi stela monulitica è in a quali sò stati ritruvati drentu muneti è  incisioni punichi, prova evidenti ch'è a tomba fù imprudata ancu in ebbica succissiva à quidda nuragica.

Pocu distanti da u nuracu Albucciu un antru impurtanti situ archiulogicu hè rapprisintatu da u cumplessu nuragicu  di Malchittu, in u quali spicca par intaressu u timpiettu umonimu. Datevuli trà u XVI è u XIV seculu a.C. (Bronzu  Mediu), di struttura rittangulara prisenta un'absidi meza circulara induva hè sempri prisenti un banconu par i doni à  i divinità. Di punta à l'intrata si trova u temenos, una spezia di sagratu annantu à u quali i piligrini  sustavani in l'attesa di entra in u Tempiu par assista à i cirimonii riligiosi.

Prusiguendu da Arzachena nantu à a s.s. 427 par Calangianus, dopu 3 km, si ghjunghji in a lucalità i Lolghi,  induva in cima à una cuddina dumineghja l'umonima tomba di i Ghjiganti, custruzzioni nuragica datevuli intornu à u  1800 a.C. è in ottimu statu di cunsirvazioni. A struttura hè custituita da l'esedra è a stela, quist'ultima essendu carattarizata da dui lastri di granitu soprapposti, un'architittura ardita par quiddi tempi.

Pocu distanti si trova un antru impurtanti situ nuragicu, a necrupola di I Muri, impurtantissima è tistimunianza  di a Cultura di i Cherchji di Arzachena. L'architittura hè moltu simplicia, ma unica: i  sipolcri, di forma circulara, sò edificati un accantu à l'altru è intornu, picculi casetti in petra racoglini  prubabilamenti l'offriti di i parenti à i so defunti. À ghjudicà da i numarosi ughjetti di valori ritruvati in l'aria  i defunti sipolti à I Muri diviani essa parsunaghji impurtanti o appartinenti à una classa di spiccu,  prubabilamenti di i pastori-cavalieri, guerrieri di valori o marinari.

A tomba di i Ghjiganti di Coddu Vechju, situata in l'umonima lucalità in i circonda di Arzachena hè u più grandi  di u so genaru è righjunghji cù a so stela granitica un'altezza di 4,04 metri. A so custruzzioni hè avvinuta in  almenu dui periodi distinti: a camara funeraria ricuddaria à u bronzu anticu (1800-1600 a.C.) mentri l'esedra fù  rializata più dopu, prubabilamenti in u bronzu mediu (1600-1300 a.C.). À l'internu di a Tomba è in a vicinanza sò  stati ritruvati ughjetti di pregiu com'è cuddani, vasi, cuppetti, frissoghji è dicurazioni varii, cunsirvati è  visibuli in u museiu G. à. Sanna di Sassari. A tomba di Giganti di Coddu Vechju faci parti di u paesi di u Nuracu A Prisgiona chì si trova à soli 500 metri siguendu a strada chì da a tomba cuntinueghja versu a cuddina  di Punta d'Acu.

A cumuna di Arzachena hà un tarritoriu particularamenti vastu (dopu à Olbia hè u più stesu di a pruvincia) chì inchjudi in intreiu a famosa Costa Smeralda. Quissa faci di a cumuna smiraldina a prima in Sardegna par numaru di ghjunghjenzi è prisenzi turistichi (u 10,66% di i prisenzi rigiunali in u 2005) parzialamenti cuntrastatu solu da Algheru. I lucalità custieri chì si succedini longu a costa di u tarritoriu cumunali sò: Portu Cervu, Baja Sardinia è Cannigione.
L'offrita turistica hè varievuli. Si và da u lussuusissimu Portu Cervu, à u centru turisticu di pristigiu, ma più à a purtata di tutti, Baja Sardinia, finu à Cannigione lucalità marina di pregiu, dutata di tutti i sirvizii necissarii à u turistu è di spiaghji biddissimi ma, sicuramenti menu cunnisciuta è più abburdevuli ch'è i primi dui.
A zona custiera cumunali hè particularamenti attrazzata da u puntu di vista turisticu ricittivu (oltri 13 milla posti lettu in alberghi è strutturi cumplimintarii), ricca di alberghi, agriturisimi, beddi casi, risturanti, discutechi è porti turistichi.
In a cumuna smiraldina, sò prisenti novi alberghi à 5 steddi (sei di i quali essendu in Portu Cervu), numarosi 4 steddi è parechji, bench'è micca numarusissimi 3 steddi. In u tarritoriu sò prisenti quattru porti turistichi di i quali trè sò attrazzati: Portu Cervu, Poltu Quatu è Cannigione più u picculu molu di Cala Bitta (Baja Sardinia).

In i circonda di Cannigione, u Riu San Ghjuvanni sfocia in u golfu di Arzachena criendu una di i principali zoni umiti di a Sardegna sittintriunali, i stagni di Saloni in i quali trovani u so ambienti ideali varii aceddi palustri, com'è l'egretta, l'eronu cinnarinu, i fulaghi, i ghjaddineddi d'acqua è u rarissimu poddu sultanu, ricunnuscibuli da u so piumaghju turchinu è i so longhi zampi rossi. Di quandu in quandu sceglini sti acqui ancu i fenicotteri rosa.

U Poddu Sultanu, in particulari hè un aceddu di a famiglia di i Rallidi, misura circa 47 cm, di piumaghju turchinu-purpuru, cù u bizzicu è zampi rossi incù lunghissimi dita incù i quali s'arrampicheghja faciuli trà i folti è aggruvigliati cannicci, ind'eddu custruisci u so nidu è si nascondi duranti a notti. Difficiulamenti s'alluntana da i cannicci ma quandu quissa accadi, principalamenti prima è dopu u tramontu, hè in cerca di molluschi è pianti acquatichi, a so dieta principali. U Poddu Sultanu hè una spezia rara ed hè prutetta, in Italia, dipoi 1978.

Spustendu si versu l'internu u paisaghju hè dissiminatu di stazzi, i vechji abitazioni gadduresi chì finu à 50 anni fà ani rapprisintatu u punteddu di a vita paisana, parfittamenti insiriti in u paisaghju custituitu da i boschi di alivi è quarci. Oghji sò ristrutturati par usu abitativu o ricunvirtiti à fini di turisimu rurali.

L'idioma parlatu hè quiddu gadduresu, un diasistemu escinzialamenti corsu, è dunqua di ceppu tuscanu, moltu simili à quiddu parlatu in a rigioni di Sartè, in u sudu di a Corsica ma incù parechji influssi derivanti da u substratu loguduresu chì era parlatu anticidentamenti duranti u periodu ghjudicali. U dialettu attuali, diffusu in tutta a Gaddura, hè u risultatu di u ripupulamentu di u tarritoriu à opara di pastori corsi è di i so famiglii à parta da u 1600 finu à mità di l'800. In i centri di Olbia, Budoni, Monti, Padru, Golfu Aranci è Luras, puri essendu sturicamenti di lingua loguduresa, hè parlatu ancu u gadduresu. Hà u so sediu à Arzachena a cunsulta par a difesa di sta lingua, a Cunsulta Intercumunali di u Gadduresu. In l'ultimi anni, à seguitu di impurtanti afflussi di ghjenti non gadduresufoni è in particulari in i zoni custieri à maiori cuncintrazioni turistica, si pò nutà una tindenza maiò à l'usu di u talianu nonustanti trà ghjuvanotti u gadduresu sii sempri a lingua maiuramenti imprudata in a cumunicazioni cunfidinziali.

Apartu pochi anni fà, u Museiu etnugraficu è mineralogicu hè situatu in u centru urbanu è uspiteghja numarosi minirali è fussili cumprati da a Cumuna. Uspiteghja dinò un Centru di ducumintazioni tarrituriali di a scenza di a terra è di l'omu. L'ogetti allucati in u museiu sò circa 15.000, trà minirali è fussili.

A cucina Arzachenesa, com'è tutta quidda gadduresa hè carattarizata da piatti moltu simplici, liati escinzialamenti à a vita paisana, ultimamenti riscuparti è ricircati.

Arzachena hè una di i cumuni maiori pruduttori di Varmintinu di Gaddura DOCG, un vinu biancu prigiatu carattaristicu di u nordu di a Sardegna, di u quali u vignali, urighjinariu di u Portugallu fù introduttu da i liguri in Corsica, da induva si diffusi dopu in Gaddura. U vinu, di culori giaddu pagliarinu incù lighjeri riflessi virdicci, hà un sapori diddicatu è lighjiramenti amarognulu è hè pruduttu in diversi appiddazioni frà i quali: Varmintinu di Gaddura (biancu seccu) è Varmintinu  di Gaddura supiriori. Quist'ultima pruduzzioni, cirtamenti di qualità supiriori righjunghji un gradu alcolicu di circa 14%. A pruduzzioni hè ammissa solu in i cumuni di a pruvincia di Olbia-Tempiu è di Sassari.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia taliana.




#Article 264: Patellu (202 words)


U patellu (o Pateddu) (Daphne gnidium) hè un arburettu chì face parte di a famiglia di e Thymelaeaceae. 

Carattarizata da i rami assai eretti (circa un metru è mezu d'altezza), da un fugliame densu è da picculi fiori bianchi u patellu hè una pianta chì cresce soprattuttu in a machja meditarrania. Hè alta sin'à dui metri. Hè abbastanza cumuna in e rigione di u Mediterraniu. U fiore di u patellu hè biancu. Face dinù i granelli rossi.

Hè nota par u forte cuntinutu di vilenu in i so baghi è per a sustanza urticante prisente in e radiche.

U patellu hè cumunu in Corsica. Hè ancu chjamatu u luppatellu. A radica di u patellu hè tossica è era usata in i tempi per a pesca in fiume: a radica era pistata è u vilenu era lampatu in i fiumicelli o i pozzi per piscà e trutte. U patellu era ancu adupratu per avvilinà i topi è i volpi. Per tumbà i topi, si facia prima una tisana incù a radica di u patellu. S'aghjustava dopu una manata di farina castagnina è i topi chì manghjavanu quella farina muriani. E fronde di u patellu eranu usate dinù per alluntanà e mosche è disinfittà.




#Article 265: Vischju (101 words)


U Vischju (Viscum album) hè un arburettu chì face parte di a famiglia di e Viscaceae. U vischju si trova in mori lochi: l'Africa di u Nordu, l'Europa, l'Asia minore, l'Estremu Oriente, l'Indochina. In Europa, hè una pianta tradiziunale di e feste di Natale è di Capudannu. I frutti di u vischju sò picculi baghi bianchi incù un diamitru da ottu à dece mm. I fiori sò gialli. U vischju botta annantu à l'arburi cum'è a leccia, u quarciu o u pinu.

U vischju hè cumunu in Corsica. Hè ancu chjamatu u viscu, u suprafrasca in u sartinesu o a biondulella.




#Article 266: Erba fratesca (311 words)


L' Erba fratesca (o arba fratesca) (Portulaca oleracea) hè una pianta chì face parte di a famiglia di e Plantaginaceae. U fiore di l'erba fratesca hè giallu. Fiurisce da ghjugnu à nuvembre. A pianta hè ermafrodita.

D'istate, i fiurarelli gialle fiuriscenu, chì ùn s'aprenu ch'è quandu u sole lucicheghja è si chjudenu dopu a notte, suvitate da numerosi granelli. Hà e casce è i piccioli carnuti, cusì carnate ch'è elle si assumiglianu à una pianta grassa. I fiori sò ricercate da l'ape, chì racoglienu una bona quantità di nettare è d'amacu. L'erba fratesca hè una pianta erbacea annuale, racolta perchè ella hè manghjareccia è cuntene assai omega-3 è vitamine A è C.

Prubabilmente d'origine asiatica, in medicina egizziana, era imprudata cum'è erba medicinale, chì ella era cultivata mentre u Medievu in i paesi arabi è u bacinu mediterraniu, soprattuttu in iSpagna. In Arabia saudita, Emirati arabi è Yemen, parechje varietà biulogiche di erba fratesca di a sottuspezia sativa sò cultivate. In l'Emirati arabi uniti, a varietà cultivata hè dispunibile in numerosi magazeni di ligumi per esse usata in insalata. In e rigione di u sudu di l'Italia, l'erba fratesca, racolta in i giardini à u statu selvaticu, era vinduta da i tragulini in l'anni 1950-1960.

U nome derba fratesca vene da u fattu chì i frati cappuccini passavanu di casa in casa per rimetta la à la ghjente, in cambiu di un offerta.

Racolta à u statu spuntaneu o calchì volta cultivata, fù cunsumata da tempi rimoti com'è erba arumatica in i rughjoni meditirranei. E foglie crude (è e rame), carnose è da u sapore acidulu, si cunsumeghjanu in insalate, à e quale cunfiriscenu un supiriore murdente; sò imprudate per priparà minestre sapurite è rinfriscante è si ponu cunsirvà sottu acetu. Entrinu ancu com'è ingridienti di frittate è ripieni.

L'erba fratesca hè cumuna in Corsica. Si trova à spessu in ortu.




#Article 267: Raza (123 words)


A Raza (Smilax aspera) hè una pianta chì face parte di a famiglia di e Smilacaceae. Hè ancu chjamata u razu (o u razzu in u sartinese). Hè longa sin'à 2 metri. Fiurisce d'aostu à uttrove. I frutti i a raza sò bagarelli rossi. Sò maturi da nuvembre à dicembre.

A raza hè diffusa in u Messicu, in l'isule Canarie, in Africa centrale, in Asia centrale è in e regione di l'area mediterranea. Si scontra da u livellu di u mare sin'à 1200 metri.

A radica di a raza cuntene numerosi principi attivi frà i quali si pò mintuvà: a smilacina, a salsasapunina, l'acidu salsasapinicu.

A raza hè cumuna in Corsica. Si trova à spessu in a machja. Hè ancu chjamata a tìrria.




#Article 268: Flora di Sardegna (257 words)


A Flora di Sardegna hè dirivata da un sustratu cumunu mediterraniu, ma hè carattarizata da mori spicificità ed endemisimu. Quissa hè duvuta à un adattamentu cuntinuu d'issa flora à certi cundizioni climatichi particulari, à l'insularità è à a storia giulogica di l'isula.Di fatti, a flora attuali hè carattarizata da spezii chì in u Cenuzoicu, 60 milioni d'anni fà, si sò diffusi, custituendu furesti primigenii di tassi, lecci è caracuti, spezii mesufili adattati à u clima caldu-umitu dipendenti da u pianu equaturiali passendu pa u Sudu di l'Auropa. Circa 25-28 milioni d'anni fà, a Sardegna appartinia à a placca corsu-sarda-calabra chì, staccata si da a placca auropea à pocu pressu à u liveddu di a Pruvenza attuali, subì tandu una rutazioni di 90 gradi, migrendu 400 km più à u sudu in u Mari Mediterraniu. In u Miucenu, prima ch'è issu prucessu si fussi cumplittatu, a Sardegna divia essa cuparta à furesti impunenti, com'è ducumintatu da i resti fossili di furesta pitrificata ussirvati vicinu à u lavu Omodeu è a Perfugas. Dopu l'isulamentu fù intarrottu brevimenti da finomini liati à a chjusura di u strettu di Gibilterra (5,6 milioni d'anni fà) è à i glaciazioni (l'ultimu massimu glaciali intarvensi circa 15.000 anni fà) favurendu u sviluppu di evuluzioni autottoni di spezii ed interi biucinosi.
Par via di cunsiquenza, a Sardegna hè oghji carattarizata da endemisimi tipicamenti sardi, altri essendu cundivisi incù a vicina Corsica, o ancu incù Corsica è Baleari, altri ancora tipichi di areali più ristretti di u bacinu di u Mari Mediterraniu soprattuttu uccidintali.

Spezii naturalizati:

 

  




#Article 269: Castagniccia (1001 words)


A Castagniccia hè una rigione di Corsica, situata in u nordestu di l'isula, assai anziana.  Culmineghja à u Monte San Petrone (1767 metri).

A Castagniccia hè una rigione senza facciata marittima situata annantu à a sponda orientale di a Corsica. Appiccata à i rilievi verdicanti di u San Petrone è di e Caldane, hè custituita da i medie è alte valle di u Fiumaltu è di l'Alisgiani è conta trè regione minore : l'Ampugnani, l'Orezza è l'Alisgiani.

À u nordu è à u punente, e regione minore vicinante di u Casaccuni, di u Rustinu è di u Vallerustie situate in u bacinu virsante di u Golu sò qualchì volta dinù inglubate in a Castagniccia. Formanu d'altronde incù l'Ampugnani è l'Orezza e cinque pieve, ragruppate cusì chì anu sempre intrattenutu relazione assai strette è anu ghjucatu unu rollu fundamentale in a Storia di a Corsica à u seculu XVIII, ancu s'è omu ùn cunnosce micca l'origine esatta di 'ssa dinuminazione.

A Castagniccia hè spiccata da u mar' Tirrenu da cinque regione minore chjamate pieve di marina (o ancu Castagniccia marittima chì assicureghjanu una sputica cuntinuità à u livellu di u paisaghju sin'à a piana : da u nordu à u sudu a Casinca, a Tavagna, u Moriani, u Campuloru è u Verde.

À u sudu di a Castagniccia, à u pede di l'altru virsante di e Caldane, si trovanu trè regione minore cuperte da machja è di castagni in masgere annantu à e valle di a Bravona è di u Tavignanu : u Boziu, a Strinse è u Gaghju.

A Castagniccia hè cumposta di i territorii di trè regione minore per unu tutale di 38 cumune. 'Sse regione minore sò, da u nordu à u sudu :

A Castagniccia hè una rigione muntagnosa situata à un'altitudine media di 1000 metri, in u Diquà da i Monti è in a parte matticciosa di a Corsica per oppusizione à u Dilà da i Monti o Pumonte è a Corsica granitica, in u prulungamentu di a catena matticciosa di u Capicorsu.

'Ssu massicciu hè unu bloccu di matticci lustrati edificatu à u terziariu à u mumentu di l'inalzamentu di l'Alpe annantu à unu zocculu ercinianu, di a fine di l'epica primaria. U so culmine hè u San Petrone (1767 metri), in tempi d'una volta chjamatu a muntagna d'Accia.  Custituisce a linia di spartera di l'acque di i fiumi Golu à punente è à u nordu è Tavignanu à u sudu, i più longhi di l'isula. E so limite à livante sò a Piaghja orientale è u mar' Tirrenu.

Dutata da una terra fertila è riccu in corti d'acqua, a Castagniccia hè una rigione assai verde è assai buscosa, chì cuntrasta incù e rigione più povari è più aridi di Corsica.

A Castagniccia hè una rigione inchjuvata, accessibile per via di strade assai atturchjate imprudendu à spessu foce di muntagne. L'accessi principali si facenu dapoi :

Castagniccia hè dinù u nome di unu di l'ondici territorii di vita di u PNRC. L'inseme di e 38 cumune di a rigione ci anu aderitu. E cumune vicinante di Porri (in Casinca), Peru è Casevechje (in Tavagna), Pianellu, Zuani, Moita è Matra (tutt'è quattru in a Strinse) cumplettanu l'effettivu di e 44 cumune di u territoriu di vita dettu Castagniccia.

A rigione tene u so nome da u castagnu, arburu onniprisente in a rigione. Assai buscosa è ricchissimu in acqua, a Castagniccia, bench'è muntagnosa è difficiule d'accessu, hà cunnisciutu a densità di pupulazione rurale a più forte di Corsica à u seculu XIX. E so ricchezze è a so qualità anu attrattu  numerose famiglie. A so econumia era basata annantu à a cultura di a castagna chì salvò bon parechji Corsi di a caristia in un'isula assai povara.

L'abitanti di a Castagniccia sò chjamati i Castagnicciaii.

A muntagna d'Accia chì si situava in a pieve di Ampugnani, duminava a rigione. À u nordu di a so vetta si trovanu e ruvine d'una chjesa assai anziana chjamata San Petru d'Accia. 

Dopu à avè scunfitti i Mori chì s'eranu ritirati annantu à u monte d'Accia è avè li sottumessi, incù l'appoghju di l'altri veschi di l'isula, u conte Biancu Colonna ottense di fà di u monte d'Accia, u titulu d'unu viscuvatu, sottumessu à l'arcivescuvatu di Genuva è chèi cumprendia trè pieve : Orezza, Ampugnani è Rustinu. Stu viscuvatu fubbe chjamatu viscuvatu d'Accia ; ci architetta a chjesa Santa Petru, à u locu dettu San Petruculu, vene à dì u picculu San Petru, per oppusizione à u San Petrone.
 
In a so bolla di u 20 di marzu di u 1133, u papa Innucente II istituisce u sediu viscuvale d'Accia, cujus sedem constituimus, è aghjunghje chì u nuvella diocese serà furmata da duie pieve, una staccata da a diocese d'Aleria (Ampugnani), l'altra da a diocese di Mariana (Rustinu).
 
Sient'è Gams, chì cita parechji veschi (Nicolaus, in u 909 ; Riccobonus, in u 930 ; Henricus, in u 1113), forse chì i veschi d'Accia ùn avianu sin'à u 1133 ch'è unu titulu senza ghjuridizione.

U so nome s'impone à parte da u seculu XVII. A rigione piantata di castagni si caratterizeghja da e so alte culline à i virsanti operti d'immense castagnete, invece chì annantu à e creste, strinti annantu à elli stessi i picculi paesi parenu di surviglià le. Currisponde à una parte di l'anzianu paese Cortinco.

U castagnu, cugnumatu l'arburu à pane, prisente in Corsica dapoi u Neuliticu, hè statu assai sviluppatu da i Genuvesi à parte di u seculu XIV. Un'ordinanza di 1584 obbligava ogni campagnolu à piantà quattru arburi fruttivi à l'annu. In u 1770, a castagna ripprisintava 70 % di e culture, addistrendu una certa prusperità è un forte cuncintramentu di pupulazione... 

A Castagniccia fubbe unu di i principali fuculaghji di rivolta à l'epica di a guerra d'indipendenza. Era tandu una rigione assai pupulata.

Culla di persunaghji celebri cum'è Pasquale Paoli, a Castagniccia rivendicheghja un'identità particularmente forte. À u principiu di u seculu XXI u sfundamentu demugraficu, principiatu versu 1900, hà addistratu a custituzione d'unu quasi desertu umanu.




#Article 270: Pruvincia di Sassari (232 words)


A pruvincia di Sassari hè una di l'ottu pruvincii di Sardegna.

A cità di Sassari, capitala di 'ssa pruvincia, hè d'urighjini nuragica. Hè a più cità impurtanti situata in a parti nordupunenti di l'isula. Cumprendi à u nordu a pianura di a Nurra, u prumuntoriu di Stintino è l'isula di l'Asinara chì chjudini u golfu d'Asinara. À u sudu, si pò rimarcà una vasta vigata di muntagni è l'altupiani d'urighjini vulcanica di u Logudoru.

In cità, parichji munimenti sò degni d'attinzioni : a cattidrali di stili goticu è baroccu spagnolu, a ghjesia Santa Catalina, gotica incù influenzi di a Rinascita. U centru di a cità hè a vasta Piazza d'Italia induva l'abitanti si scontrani par a so tradiziunali spassiata. Da quà, a parsona pò falà longu à u famosu Corsu Vittorio Emmanuele, à traversu à i picculi carrughji di a vechja cità.

Oltri Sassari, si trova à Algheru, anziana cità catalana, attualmenti grandi centru turisticu chì ni ci voli à ramintà l'attività di pesca è l'attività agricula di i so circonda fertili.

Più à livanti, sempri in bordu di mari, si drizza Castelsardu chì a so vechja cità medievali hè bedda cunsirvata.

U 9 maghju di u 2005, 25 cumuni di a pruvincia di Sassari ni sò stati staccati, dopu à l'alizzioni pruvinciali, par custituiscia l'escinziali di a pruvincia d'Olbia è Tempiu di pocu criata in a rigioni storica di a Gaddura.




#Article 271: Riticeddu Sintineddi (413 words)


U « riticeddu sintineddi »  (o Riticellu Sintinelle) hè un riticeddu di 1260 medichi ghjiniralisti libarali (2% di a tutalità di i medichi ghjiniralisti libarali in Francia mitrupulitana) benivulenti è vuluntarii spartuti à nantu à u tarrittoriu mitrupulitanu francesu.
I medichi membri sò ditti « medichi sintineddi ».
Issu riticeddu, criatu in nuvembri 1984 da u prufissori Alain Jacques VALLERON, hè animatu da « l’Unité mixte de recherche en Santé INSERM – Université Pierre et Marie CURIE». U so scoppu hè di surviglià 14 indicatori di saluta.

Issu sistema naziunali di surviglianza parmetti di racoglia, d’analizà, di priveda è di ridistribuiscia in tempu riali i dati ipidimiulogichi isciuti da l’attività di i medichi ghjiniralisti libarali.
Hè intigratu à u dispusitivu di surviglianza missu in piazza da « l’Institut de veille sanitaire » (INVS). (Avvisu favurevuli di a CNIL n° 471393).

I 14 malatii suvitati currispondini à 11 indicatori infizziosi :

è à 3 indicatori non’ infizziosi :

Pà a grippa, a gastro entérite è a varicedda, issa surviglianza parmetti di priveda, d’avvedasi è di privena di l’affaccata  d’ipidimii naziunali o righjunali.

I dati chì ùn sò micca numinativii sò trasmissi par via d’internet da i « medichi sintineddi »  è  facini crescia una basa di dati (sistema d’infurmazioni ghjiugraffichi)
Un bulittinu sittimanali (sentiwebhebdo) hè stampatu tutti i marti à nantu à u purtonu di u « riticeddu sintineddi » è trasmissu par via  di  ‘’mail’’ à più di 4000  abbunati è à i medià naziunali maiò.
Un « bilanciu annuali » hè dinò stampatu incù tutti i dati  è missu in ligna à nantu à u situ internet in a sizzioni : « documentation/bilans annuels ».

U  « riticeddu sintineddi » hè un centru chì cullabureghja incù l’Urganisazioni mundiali di a Saluta (OMS) pà a surviglianza ilittronica di i malatii infizziosi.

I dati isciuti da u « riticeddu sintineddi » parmettini d’ilaburà 

Inchiesti ipidimiulogichi puntuali sò rializati incù i « medichi sintineddi » .
Sò fatti in u rispettu di i boni pratichi ipidimiulogichi stampati da « l’Associu di l’ipidimiulugisti di lingua francesa » (ADELF).
T’ani tutti un numaru d’ordini nuttatu in un prutucolu scrittu. Facini l’ughjettu d’un rapportu finali di studdii.

Sò sottumissi à prucidurii d’auditu internu pà assicurà a so qualità è ani ricivutu un avvisu favurevuli di a CNIL (n° 471 393)

I risultati di iss’inchiesti sò missi in ligna à nantu à u situ di u « riticeddu sintineddi » in a sizzioni : « documentation/ enquête ponctuelles »




#Article 272: Lucerna (156 words)


A Lucerna (Epinephelus marginatus) hè un pesciu di mare chì face parte di a famiglia di i Serranidae. 

A lucerna pò campà sin'à 50 anni. Diventa masciu versu l'età da 9 à 12 anni. A lucerna si nutrisce di molluschi, di crustacei è d'altri pesci.

A lucerna hà risicatu à sparisce da e coste di u nordu di u mare Mediterraniu, chì hè stata vittima di i fattu ch'ella hè una prede faciule per a caccia sottumarina. A lucerna diventa magaru più cumuna dipoi parechji anni, per via di a prutezzione incausata da l'interdizzione di a caccia sottumarina di a lucerna.

A lucerna hè prisente in Corsica. Hè ancu chjamata a cernia. Esistenu dinù in Corsica quattru altri spezie di lucerna:

A caccia sottumarina di a lucerna in Corsica hè interditta da l'arristatu di u 13 decembre 2004, sin'à 2012. A prutezzione cuncerna cinqui spezie: epinephelus marginatus, epinephelus costae, epinephelus caninus, polyprion americanus è mycteroperca rubra.




#Article 273: Anassimandru (372 words)


Anassimandru di Miletu (in grecu anticu Ἀναξίμανδρος (610 AC – versu 546 AC) hè un filosofu grecu presocraticu. Hà succidutu à Tales com'è maestru di a scola milesiana, è hè avutu Anassimenu è Pitagoru frà i so allevi.

Anassimandru hè cunsidaratu com'è u prima filosofu à avè nutatu i so travagli par iscrittu. Solu un frammentu hè statu cunsirvatu, ma cuncerna a filusufia, l'astronomia, a fisica, a giumitria è ancu a giugrafia.

U crateriu lunariu Anassimandru fù numinatu in l'anori di u filosofu.

Anassimandru era u figliolu di Praxiadès. Hè natu in Miletu duranti a terza annata di a 42esima ulimpiata (610 AC). Sionti Apollodoru d'Atene, t'avia sissanta quattri anni in a siconda annata di a 58esima ulimpiata (547-546 AC) è morsi pocu dopu.

In i so Discorsi, Temistiu mintuveghja chì Anassimandru saria statu « u prima di i Grechi cunnisciuti à publicà un opara scritta annantu à a natura ». I so documenti sariani dunqua stati frà i primi scritti grechi publicati in prosa. À l'ebbica di Platone, a so filusufia era stata sminticata, è i frammenti chì ci fermani avali si trovani ind'è Aristotele o Tiufrastu.

In i Viti, duttrini è sintenzi di i filosofi illustri di Diogene Laërce, hè mintuvatu un fattu ridiculu chì cuncerna Anassimandru : avendu amparatu chì i ziteddi u biffavani quand'eddu cantava, avaria rispostu tandu chì li ci vulia à amparà à cantà megliu par i ziteddi.

Anassimandru fù u prima à cuncipiscia un mudeddu miccanicu di l'universu. 

À l’urighjina, dopu a siparazioni di u caldu è di u fretu, una sfera di focu s'hè furmata chì hà inturniatu a Terra com'è a scorza d'un arburu. Issa sfera di focu s'hè sdrisgiuta dopu par furmà u restu di l'universu. Di listessa taglia ch'è a Terra, u Soli era dunqua u focu chì si vidia à traversu un tafonu annantu à a rota a più luntana è una eclizza currispundia à a sarratura d'issu tafonu.

In a so opara filusofica De a divinazioni (I, 50, 112), Ciciaronu conta chì Anassimandru avaria cunsigliatu à l'abitanti di Lacedemona d’abandunà a so cità è i so casi par passà a nuttata in campagna incù i so armi, parchì un terramutu si priparava. A cità s’hè sfundata dopu da veru.




#Article 274: Alpana (428 words)


L' Alpana (Pandion haliaetus) hè un acellu chì face parte di a famiglia di l' Accipitridae. Hè l'unica spezia chì face parte di u generu Pandion. Si stima chì ci hè circa 6000 copii d'alpane in Europa.

L'alpana hè alta 50-60 cm. Hè più maiore ch'è u buzaiu. Pò campà sin'à 32 anni. A so apertura alare varighja da 1,45 m à 1,65 m. Pesa da 1 à 2 kilò. E so nare si ponu chjude, ciò chì permette à l'alpana si stà mori sottu à l'acqua per piscà. I diti sò putenti è e sgrinfie sò longhe. U sopra di l'alpana hè niricciu, invece u sottu hè biancu. 'Ssu cuntrastu hè caratteristicu di 'ssu acellu. L'alpana face ogni annu, da mezu aprile à u principiu di maghju, una cuvata di trè ovi, in generale. L'ovu hè cuvatu da 35 à 40 ghjorni. U piulacone stà in i nidu da 8 à 10 simane.

Per u più, l'alpana si nutrisce di pesci, ma accade ch'ella manghjessi ranochje, accillucci di mare o d'acqua, o picculi mammiferi, cum'è a bellula.

U nidu di l'alpana hè fattu di branche. Hè custruitu annantu à qualchì pinzu, qualchì arburu maiore o qualchì scogliu. Accade andu, ma raramente, ch'ellu fussi custruitu in terra, quandu ùn ci hè micca predatori.

L'alpana hè cumuna in Asia, in Africa, in America Centrale è in Nord'America, è in Europa. A maiò parte di l'alpane d'Europa passa l'inguernata in Africa è ghjunghje dopu in Europa, à l'eccezzione di l'alpane di u Mediterraniu è nutamente di l'alpane chì sò arrighjunate in Corsica. L'alapna ùn teme micca di travirsà i grandi diserti. 

L'alpana hè prisente in Corsica. Hè ancu chjamata l'alpaghja. Dipoi sempre, ci hè statu dui tipi di pupulazione d'alpane in Corsica (Thibault 1983). Prima, une pupulazione arrighjunata, cullucata sopratuttu annantu à a facciata marittima uccidentale di l'isula. Sicondu, una pupulazione d'alpane ghjunghjitticce, ghjunta in migrazione, d'aprile à sittembre è chì pò passà l'inguernu annantu à i stagni di Corsica. Ùn firmava più ch'è quattru coppii arrighjunati versu 1970 in a riserva di Scandula. Ma sicondu e testimunianze, l'alpane arrighjunate in Corsica stavanu dinù, innanzi, in u Capicorsu è in u sudestu di l'isula. Da 1977 à 1980, ci era 6 à 10 coppii in Corsica, posti annantu à 90 kilomitri di coste. In 1981, ci eranu 20 coppi è l'alpana s'era arrighjunata dinù in u so rughjone anticu di u Capicorsu. Ma ci n'hè avà circa 40, a maiò parte essendu in a Riserva Naturale di Scandola.

L'alpana hè cunsiderata cum'è rara in l'Unione Europea è hè prutetta da:




#Article 275: Muchju biancu (100 words)


U Muchju biancu (Cistus monspeliensis) hè un arburettu chì face parte di a famiglia di e Cistaceae. Hè uriginariu di e regione di u Mare Mediterraniu. Hè altu da 30 à 120 cm. Fiurisce d'aprile à ghjugnu. U fiore di u muchju biancu hè biancu biancu. U calice hè cumpostu da cinque sepali liberi. E casce sò strette è piciose. U so culore hè verde scuru. 

U muchju biancu hè cumunu in Corsica. Hè tipicu dinù di a machja corsa. Accade chì u muchju biancu fussi mintuvatu in a toponimia corsa. Per esempiu: Muchju Biancu, a Punta di Muchju Biancu.




#Article 276: Lighjenda di a torra di Capiteddu (144 words)


Esistini parechji variazioni di a lighjenda assuciata incù a torra di Capiteddu. Eccu a lighjenda chì si conta in Frassetu:

A torra di Capiteddu era in littica incù Aiaccini è Bastelicacci. Ognunu dicia chì a torra era a soia. Aiaccini sò ghjunti incù i cateni par lià la. È Bastilicacci ùn sapiani comu fà. Sò vinuti in Frassetu à truvà un certu Sfratatu. Sfratatu era maliziosu è l'hà cunsigliatu cusì: 

Tandu i Bastilicacci sò falati in Capiteddu è ani liatu a torra incù i funi. C'erani dunqua Aiaccini chì tiravani incù i cateni è Bastilicacci chì tiravani incù i funi. Ma a funi hè laccia è à misura ch'eddi tiravani, i funi stinzavani è Bastilicacci rinculavani. Tandu videndu quissa, è di paura chì a torra si ni caschessi, Aiaccini si sò missi à briunà:

Fù cusì chì a torra di Capiteddu hè diventata bastilicaccia.




#Article 277: Michiel de Swaen (147 words)


Michiel de Swaen (in francese 'Michel de Swaen') hè un persunaghju importante di a littiratura fiamminga. Hè natu in Dunkerque (in corsu desuetu: Duncherca) u 20 di ghjennaghju di lu 1862. Hè mortu u 3 maghju di lu 1707. Michiel de Swaen era un grande riprisentante di a cultura nederlandese in Francia.

Michiel de Swaen hè u figliolu di Pieter de Swaen è Catharina Sint Légier. Era un chirurgu è scrittore. Era un zitellu di ottu anni quandu a so cità hé occupata da l'armata francese. U francesu hé a lingua uffiziale di Dunkerque dapoi lu 1863 ma Michiel de Swaen hà scrittu tutta a sò vita in a lingua olandese. 

U Settencentu hè un seculu importante per a storia di i Paesi Bassi. I fatti importante d'istu seculu chì sò avvenutu in i Paesi Bassi avìani una influenza grande nant'à a vita di Michiel de Swaen.




#Article 278: Lighjenda di u limitu trà Frassetu è Bastelica (172 words)


Aiani da sparta i cumuni da Frassetu à Bastelica. Ci vulia dunqua à fà u limitu trà i dui cumuni. Allora si sò riuniti è ani dicisu di fà cusì: un Bastilicacciu aia da vena in Frassetu è un Frassitanu aia da andà in Bastelica. Ani dicisu di parta à a prima cantata di u ghjaddu. Quand'eddi si scuntrariani, saria quì u limitu trà i dui cumuni. In Frassetu, ci era una vechja chì aia intesu ciò chì si priparava. In a nuttata, a vechja hè andata è hà lampatu l'acqua calda annantu à u ghjaddu chì s'hè missu subitu à cantà. À 'ssu mumentu, i Frassitani sò partiti à u riscontru di quiddi di Bastelica. À rombu di marchjà i Frassitani si sò trovi beddu luntanu, in i prugnoli à u fiumu di u Broncu. Era sempri notti è si sò arristati. I Frassitani ani aspittatu ch'eddi ghjugnini da Bastelica. In Bastelica sò partiti quand'eddu facia ghjornu. Quand'eddi sò ghjunti in u Broncu, ani avutu cusì u limitu di i cumuni.




#Article 279: San Michele di Muratu (116 words)


San Michele di Muratu (o San Micheli di Muratu) hè una chjesa di Corsica. Hè una chjesa rumanica di u seculu XIII. Hè una di i più belle è i più famose chjese di Corsica. Hè situata annantu a cumuna di Muratu, à circa un kilomitru di u centru di u paese. Hè stata custruita à l'epica pisana, in circa 1280. A chjesa hè classata cum'è munimentu storicu dipoi u 1875. 'Ssa chjesa hè una tistimunianza di u talentu di i maestri muradori è zuccadori di l'epica.

A chjesa di San Michele di Muratu hè stata discritta da Prosperu Mérimée, in e so Note d'un viaghju in Corsica. A cunsidereghja cum'è a più bella di Corsica.




#Article 280: Anassagora (122 words)


Anassagora (in grecu Ἀναξαγόρας, Clazomene, 500/496 AC – Lampsaco, 428 AC circa) hè statu un filosofu grecu.

Diogene Laerziu, in a so opera Vite di i filosofi (II, 6), dice ch'è Anassagora era u figliolu di Egesibulu (o Eubulu) è dinù u discepulu di Anassimene di Miletu. U so cugnome era spiritu perchè Anassagora sustenia ch'è u spiritu era a causa prima di l'universu. Si sà dinù ch'ellu hà fattu parechji viaghji in Egittu è cusì hà pussutu accresce e so cunniscenze. Ma à la purfine fù cundannatu à morte da i so numichi, êr via di a so tiuria cosmica: ùn cunsiderava micca l'astri cum'è dii, ma cum'è simplice masse.

Di a so opera Sulla natura ùn fermanu ch'è 24 frammenti.




#Article 281: U Scoddu (108 words)


U Scoddu hè una rivista misinca corsa d'infurmazioni è di cultura. Hè stata creata in 2005. U so scopu hè di sparghja è mantena l'usu di a lingua corsa. Parti è più di l'articuli sò scritti in u parlà sartinesu, taravesu o bonifazincu. A rivista cunteni testi in lingua corsa, stratti, raconti, stodii ridiculi, puisii, è picculi articuli cuncirnendu l'usi, a gastrunumia corsa, a fauna è a flora. Si tratta dinò di a vita ughjinca, di riflissioni è di cummenti annantu à l'attualità. A dirittrici di a publicazioni hè Ghjacumina Branca. Participeghjani à a ridazzioni: Maria-Claudia Branca, Marcu Ceccarelli, Guidu Cucchi, Micheli Giudicelli,Ghjaseppu Melani, Natali Valli, Austinu Tozzi.




#Article 282: Pugilatu tailandese (238 words)


U pugilatu tailandese (o Muay Thai) hè unu sport putente di cumbattimentu (arte marziale) chì fubbi sviluppatu in Thailandia. Hè cunnusciutu ancu cum'è l'arte di tutti i membri, perché e mani, i pedi, i goviti è i ghjinochji sò tutti moltu usati. 

Ancu s'è l'alti calci à a testa ponu sembrà più impressiunevule in a cumpetizione, i sparti di quessu sport asseriscenu, chì i calci bassi (low kicks), i goviti è i ghjinochji sò più devastanti per i cumbattenti. 

Durante a cumpetizione, u partecipante face a cerimonia longa è u rituale prima di a lotta. Sò per raghjone religiose è ancu servinu cum'è un allungamentu è cum'è una preparazione. 

L'allenamentu per u pugilatu tailandese hè famosu per a so intensità è rigore. U so fine hè d'indurisce l'ottu arme anatomiche, cusì chì essendu culpitu da u schincu di u pugile tailandese hè spessu paragunatu à esse culpitu da un bastone di baseball. I pugili thailandesi calcianu incù u schincu invece di u pede. 

U pugilatu tailandese hà influenzatu moltu u sviluppu di u kick-boxing chì hè statu successivamente creatu in u Giappone, in Auropa è in America di u Nord. 

Guasgi tutti i muvimenti in u pugilatu tailandese usanu u corpu interu, mentre ghjirendu l'anca à ogni calciu è ogni pugnu. Di cunsiguenza, l'attacche è e difese in u pugilatu tailandesi sò più lente ma più putente per esempiu di quelli di u pugilatu o di u karate.




#Article 283: Latti (125 words)


U latti (o latte) hè u liquitu chì hè pruduttu da i ghjanduli mammarii da i femmini di i mammiferi. U latti servi par nutriscia i chjuchi duranti i primi fasi di a so vita.

Dapoi l'antichità, l'essaru umanu consumma u latti di pecura, di vacca è ancu di capra. 'Ssi tipi di latti di urigina animali sò chjamati à sustituiscia si à u latti maternu. 

U latti hè un'emulsioni di materii grassi è d'acqua chì cunteni zucchari, pruteini, sustanzi azutati non pruteichi, sali minerali, vitamini è numarosi enzimi.

Quandu si parla di latti, in generali si intendi quiddu vaccinu; ma quiddu di ogni animali t'hà a so compusizioni propria.

Accadi chì u latti fussi mintuvatu in a cultur corsa. par esempiu in i sprissioni:




#Article 284: Shalom (124 words)


Shalom (שלום) hè una parolla ebraica chì significheghja pace. Cum'è in corsu, pò riguardà tantu a pace frà dui parte ch'è una pace interiore, calma o a tranquilità di un'individuu. Hè ancu usata cum'è formula di salutu, equivalente à salutu, à bonghjornu o à à vede ci.

A radica linguistica di shalom pò esse legata incù le-shalem, chì significheghja cumplettà, retribuisce, pagà, cumpensà. Per quessa si pò dì chì hè più chì l'assenza di cunflittu o a disapparizione di l'ostilità. Ma u shalom significheghja ancu un ritornu à l'equilibriu, à a ghjustizia è à l'uguaglianza integrale.

Generalmente, s'usa a parolla shalom cum'è a forma abreviata di a frasa Shalom Aleichem (litteralmente a pace hè incù tecu) chì pò esse traduttu cum'è bonghjornu (una salutazione).




#Article 285: Anthony Perkins (184 words)


Anthony Perkins (* 4 d'aprile 1932 New York, New York, SUA; † 12 di  settembre 1992 Los Angeles, California, SUA) hè statu un attore americanu, chì hà ancu travagliatu in Francia.

Hè diventatu famosu soprattuttu pè a parte di Norman Bates in u filmu Psycho (Psicosi) di Alfred Hitchcock. Hà ghjucatu un assassinu psicopaticu, tantu cunvincente ch'è 'ssa interpretazione hè cunsiderata cum'è unu di i migliori rendimenti in a storia di u filmu. U rollu hà incollatu à ellu è hà spèssu limitatu l'ufferta pè altri rolli. Torna oghje, u nome di Anthony Perkins si lega inseparabilmente cun u nome di Norman Bates.

Ma e soie altre interpretazioni ùn sò micca menu impressionanti, nè quelle prima nè quelle dopu à Psycho. Ghjà in u 1957 Perkins hè statu nominatu pè un Oscar pè u megliu attore secundariu in u filmu Friendly Persuasion (A lege di u Signore). In u 1961 hà ricevutu u premiu di interpretazione maschile di u Festivale di Cannes, pè Goodbye Again (Tenite caru Brahms?). L'annu dopu, Perkins hà avutu un rollu principale in Le Procès (U prucessu) di Orson Welles.




#Article 286: Rock Hudson (110 words)


Rock Hudson, à l'origine Roy Harold Scherer Jr., più tardi Roy Fitzgerald (* 17 di nuvembre 1925 Winnetka, Illinois, USA; † 2 d'ottobre 1985 Los Angeles, California, USA), hè statu un attore americanu.

Hà ghjucatu molti rolli cumedianti è di carattere, per esempiu in Giant (Gigante, 1956), Pillow Talk (Cunfidenze nantu à u guanciale, 1959), Lover Come Back (Un pisgiamà per dui, 1961) è Seconds (Secondi, 1966). Pè u drama Giant hà ricevutu in u 1957 una numinazione di un Oscar cum'è u megliu attore in un rollu principale.

Rock Hudson hè statu unu di i più pupulari attori di u so tempu è un amicu intimu di Doris Day.




#Article 287: Bocca (132 words)


A bocca hè l'apartura ind'eddu entri in u so corpu u cibu d'un essaru umanu o d'un animali.

'Ssu organu hè situatu nurmalamenti à u liveddu di a testa. Ma i planari sò un eccezzioni, parchì a so bocca si situeghja à mezu à u so ventri.

Esistini parechji animali, com'è i cistodi chì ùn ani mancu bocca, chì vivini drentu u sistemu dighjistivu d'un ospiti è improntani dunqua a so bocca.

Ind'è molti animali, a bocca pussedi i denti par mastaccià l'alimenti. 

A bocca umana cumprendi i denti è a lingua. Si cumponi di 28 denti duranti a zitiddina eppò 32 à l'ità adulta.

A bocca hè citata à spessu in a cultura è a litteratura corsa. Par asempiu in i pruverbii:

o in a sprissioni: Fà si purtà in bocca.




#Article 288: Bando kick-boxing (152 words)


U Bando kick-boxing hè a forma modernizata è sportiva di u lethwei. Hè soprannominata pugilatu birmanu à quattru armi in Europa. Natu in America di u Nordu à l'iniziu di l'annati 1960, 'stu tipu di scherma di i pedi è di i pugni inguantati in un ring hà datu nascita, in i Stati Uniti d'America in l'anni 1970, à varie forme di full contact è di kick-boxing. Esistenu, in cumpetizione, dui forme di cumbattimentu: u bando kick-boxing controllatu (light contact) induve i tecniche sò trattenute parfettamente è u Bando kick-boxing di pienu contattu induve i colpi sò portati à piena putenza, distinati à i sparti adulti. Secondu l'età ed u livellu tecnicu i regule è e condizione di cumpetizioni sò variabile: in particulare i tecniche auturisate è pruibite, a durata di cumbattimentu, u tipu di superficie di cumbattimentu (tappetu o ring), u portamentu de certe protezione (cascu, plastrone (petturina), gambali, pantufole, ecc.).




#Article 289: Friuli è Venezia Ghjulia (104 words)


U Friuli è Venezia Ghjulia hè una regione italiana, in friulanu (Friûl-Vignesie Julie); u nome deriveghja da u latinu Forum Iulii.

U capilocu amministrativu hè Trieste. Com'è in Corsica, ancu in Friuli ci sò dui dipartimenti: u Friuli prupiamente dettu, induv'ellu si parla u friulanu in tutte e so varianti è a Venezia Giulia, induv'ellu si parlanu dialetti veneti. U capilocu culturale di u Friuli hè dunque Udine mentre quellu di a Venezia Giulia hè Trieste. In Friuli si trovanu ancu duie altre minuranze: quella slovena à l'Estu è quella Tedesca à u Nordu. A regione cumprende quattru province: Pordenone, Udine, Gorizia è Trieste.




#Article 290: Suciulugia (148 words)


A suciulugia hè a scenza chì studia e strutture, e regule è i prucessi suciali chì uniscenu (è staccanu) e persone micca viste cum'è individui ma cum'è cumpunenti di associ, gruppi è istituzione. Un'altra definizione più sculara pò esse : a suciulugia ghjè u studiu di a vita suciale di omi, gruppi è sucetà. Cum'è scienza, hà u prugettu di spiegà i cumpurtamenti umani à partesi da l'analisa di e rilazione trà e persone qualsiasi brevi cuntatti o prucessi suciali glubali.

A parolla suciulugia hè stata criata da Auguste Comte, u filosofu francese, discipulu di Saint-Simon, in 1839. Hè menziunata cusì 'nè u dizziunariu di u CNRS.

D'altrò, pè esse di punta di a ricerca, un articulu recente di u CNRS di Jacques GUILHAUMOU  hà scupertu chì a parolla suciulugia fu in fattu criata da l'omu puliticu francese Emmanuel-Joseph Sieyès 50 anni prim di A. Comte in 1780.




#Article 291: Rete suciale (103 words)


Una rete suciale (social network in inglese) ghjè un gruppu di persone liati da diversi ligami suciali.

L'analisa di e rete suciale hè una disciplina di a suciulugia chi studia i ligami suciali cu un furmalismu matematicu fundatu nantu a teuria de i grafi.

A versione di Internet di e rete suciale hè una di e forme e più evuluate di cumunicazione in reta, è hè ancu una prova di viulà a regula di i 150 chi pone a limita di una reta suciale à circa 150 membri. Stu numaru raprisenta, secondu e studie di l'antrupulugia, a dimensione massima di un paese (ecopaese).




#Article 292: Prublemu di Molyneux (236 words)


U prublemu di Molyneux hè una sperienza di pinsamentu assuciata à a filusufia empirica, chì hè stata discritta da u scentificu è puliticanti irlandesu William Molyneux in risposta à à un strattu di lAn Essay Concerning Human Understanding di John Locke publicatu in francesu à u principiu di l'annu 1688. Espostu in una lettara inviata à u filosofu inglesu u 7 lugliu di listessu annu, 'ssu prublemu poni a quistioni di sapè s'è una parsona ceca dipoi a so nascita chì t'avaria ritruvata a vista di colpu, pudaria distingua nienti cà fighjulendu li, dui ogetti ch'edda ricunniscia innanzi tucchendu li par via di i so formi diffarenti: u prima essendu cubicu è quissu altru sfericu.

Malgradu u fattu chì i dui currispundanti cuncluditini ch'è l'exi-cecu ùn pudaria micca distingua u cubu da a sferula ch'eddu avia tuccata innanzi quand'eddu era cecu, u prublemu hà fattu nascia un impurtantu dibattimentu chì hà cuncirnatu frà altri George Berkeley, Gottfried Wilhelm von Leibniz, Voltaire, Denis Diderot è ancu parechji grandi pinsadori europei di l'ebbica. 'Ssu prublemu ùn n'hà micca cissatu d'intarissà dopu à a prima sperimintazioni effettiva rializata in veru da u chirurgu è anatumistu William Cheselden annantu à una parsona uparata da a cataratta in 1728.  A quistioni hè ancu avà l'ogettu d'invistigazioni, nienti cà par a storia di a filusufia, u prublemu di Molyneux essendu u più chì hà suscitatu riflissioni ind'è i filosofi di a parcizzioni.




#Article 293: Oriental kick-boxing (364 words)


U kick-boxing giappunisi hè chjamatu in inglese oriental kick-boxing. Pà varunque, u termini kick-boxing sarebbe statu invintatu, in Giappone, in l'anni 1950 da esparti di karate chì hannu bisognu di cunfruntà si incù cuntattu tutali.

In u 1958, un praticanti di kick-boxing di l'epuca hè lu di lingue urientali, u birmanu Maung Gyi allievu di esparti di bando in Birmania è ancu di u grandi espartu di karate, Gogen Yamaguchi dettu u gattu. Maung Gyi cumbatte in Giappone sottumente differenti nomi è face cunnisce u pugilatu birmanu (lethwei) in occasione di i turnei di kick-boxing giappunese.

Pà altri, u kick-boxing giappunesi sarebbe statu invintatu dopu i giochi olimpici di 1964, da l'organisatori di cumbattimenti Osamu Noguchi, pà disignà una versione giappunese di u Muay Thai (u pugilatu tailandese). Quissu in viaghju di studiu in i paesii di u sud-est asiaticu si ispirò à ciò chì vedeva annantu à i ring tailandesii. Pocu durata dopu, grazie à l'entusiasmu di Kenji Kurosaki adeptu di Kyokushinkai (forma di Karate chì auturisa i cuntatti) nasceva u kick-boxing giappunesi (un pugilatu induve u regulamentu parmetteva di culpisce à calci, di pugnu, di ghjinochjiu è di ovitu, parmettu di varunque pruiezioni di judo). Noguchi cerca un nomu americanu pà ista nova disciplina facile di ricurdà e poi fù u successu immediatu di u kick-boxing. Dopu ave creatu u so solu stili di cumbattimentu, Kenji Kurosaki realizzò un celebri campu di allenamentu, in u 1969, u Mejiro-Gym di Tokiu. Quissu ultimu deviendre u pionner di u kick-boxing di l'anni 1970. Ebbe pà alunnii di i praticanti rinuminati cum'è Akio Fujihira, Toshio Tabata, Yoshiji Soeno, u francesi Patrick Brizon, l'olandesi Jan Plas (celebri allenatori olandese) è u brillanti Toshio Fujiwara (leghjenda di u kick-boxing giapponese, incù 129 vittorie). Duranti i primi anni, i kick-pugili giappunesii vinivanu direttamente da u Kyokushinkai.

A forma di kick-boxing più mediatica di u mondu hè quella praticata in occassione di u turneu famosu di u K-1 chì riunisce i migliuri cumbattenti di a pianeta. Hè Kazuyoshi Ishii, fondatori di unu stili di karate chì hà invintatu. In particulare, iste norme di kick-boxing chjamate K-1 rules o oriental rules hè statu decrecatu in Giappone di esparti di karate. 




#Article 294: Albania (274 words)


LAlbania (in albanese Shqipëria), ghjè un Statu d'Europa, ind'i Balchani.
A capitala di stu paese hè Tirana. Cunfina à u nordu-uvestu incù u Montenegru, à u nordu-estu incù u Kosovu, à livente incù a Macedonia è à u meziornu incù a Grecia.

L'Albania hè una Ripùblica Parlamentare. L'attuale Primu ministru hè Sali Berisha (dipoi u 2005), u Presidente di a Ripùblica essendu invece Bamir Topi (dipoi u 2007).
A lingua ufficiale di u paese hè l'albanese.

L'Albanesi scendenu da l'Illyriani, un populu indo-auropeanu.

L'Albania hè una ripùblica.

L'Albania hè unu di i paesi i più povari d'Auropa, per via di u cascu communistu. L'isulamentu hà avutu assai cunsequenze nant'u pianu economicu. U so PIB hè di 22,59 milliardi di dollari (in 2009), ciò chì ne face u 117u paese (più o menu u livellu di u Senegal). U PIB per abitante hè di 6000$.

U paese cunnosce un disimpiegu di 15%. L'inflazione era di 9% in lu 2005, ma fù ridutta à 4% in lu 2008.

L'agricultura riprisente un quartu di u Produttu Internu Bruttu, hè u transfarimentu di rivenuti 14%. Ma a crescita di u paese hè una di e più forte d'Auropa, essendu circa 6%. U turisimu hè avale unu di i settori i più dinamichi di l'econumia albanesa. U settore di l'energia hè ancu prumessu à una crescenza maiò, dopu a scuperta di grande riserve di petrollu hè di gasu.

A muneta officiale hè u lek.

L'Albania face partita di l'Organisazione Mondiale di u Cummerciu (OMC).

L'Albania hè un paese assai omogeneu etnicamente, cù 94% di populazione albanese.

U paese cunnosce una grande emigrazione.

L'Albanesi si dividenu in dui gruppi :




#Article 295: Lattaredda (300 words)


A lattaredda  (o lattarella) (Reichardia picroides) hè una pianta chì faci parti di a famiglia di l'Asteraceae. Hè cumuna in u Mediterraniu. 

A lattaredda  hè alta 20 à 50 cm. Fiurisci d'aprili à sittembri. I so fiori sò giaddi. Si scontra da u cantu di u mari insin'à 600 metri. Eccu a discrizzioni ch'eddu ni faci Paulu Simonpoli: Cresce in li lochi scarsi è secchi. Li piace u sole. Si trova finu à 800 m, à u bordu di e strade, in le ripe, in li muri, in li petricaghji. 

U nomu di u genaru (reichardia) hè statu datu in anori di u medicu naturalistu di Francfort J. J. Reichard (1743 - 1782), quandu inveci u nomu di a spezia (picroides) pruveni da dui paroli : da u genaru butanicu Picris L. è da a parola greca εἶδος (eidos, apparenza) è significheghja apparenza di tipu Picris. U nomu di u genaru Picris diriveghja da una parola greca (πικρός, pikros) chì u so sensu hè amaru è faci rifirimentu à u gustu agru di a pianta.

U nomu binuminali scentificu di 'ssa pianta hè stata à l'iniziu Scorzonera picroides, prupostu da Carl von Linné (1707 - 1778), biolugu è scrittori svidesu, cunsidaratu com'è u babbu di a classifica scentifica muderna di l'urganisimi vivi, in a publicazioni Species Plantaru  di 1753 è parfiziunatu più tardi in u nomu attuali da u fisicu è butanistu tedescu Albrecht Wilhelm Roth (1757 - 1834) in a publicazioni Bot. Abh. Beobacht. : 3  di 1787.

Parechji sinonimi di Reichardia picroides sò:

A lattaredda hè sempri stata imprudata in Corsica in a suppa è in l'insalati. A ci dici Paulu Simonpoli:

A lattaredda hè cumuna in Corsica. Si scontra à spessu à u cantu di i stradona. Hè ancu chjamata u lattarepulu, u lattarellu o u nattarellu.




#Article 296: Marcu Biancarelli (102 words)


Marcu Biancarelli, di Portivechju, hè natu in 1968, hè unu scrivanu in lingua corsa. 

A so prima racolta di puisii, in Viaghju Vivaldia, hè stata  publicata in u 1999. À tempu cù u so travaddu narrativu, hà dinò travaddatu com'è dramaturgu, pueta è scrivanu di canzoni. Molti di i so publicazioni sò stati tradutti in francesu.

In u 2001 è in u 2002 hè statu primiatu incù u premiu litterariu Premiu Finzione di Ouessant di a Litteratura Isulana. In u 2007 hà scrittu a so terza racolta di raconti, Stremu Miridianu, chì hà ricivutu u premiu Scelta di i littori di Corsica.




#Article 297: Calciu bassu (170 words)


U calciu bassu hè cunnisciutu sottu u so nome inglese: low kick. Hè una tecnica di ghjamba usata in u pugilatu birmanu (boxes pieds-poings), u kick-boxing è u Muay Thai è in varunque arti marziali chì consistenu in culpisce un colpu incù u schincu o un calciu in u membru bassu di l'avversariu (a coscia o a ghjamba). Secondu u regulamentu sportivu, pò esse purtatu à l'esternu ed à l'internu di u membru bassu.

In a lotta di pienu contattu (ancu chjamata K.O. system), permette di indebulisce a stabilità di un avversariu, par svantaghjà lu temporaneamente. 

In materia di culpisce in i gambe, varii calci coesistenu: circulari (roundhouse kick), semicirculari (semi-circular kick), balansati: calciu incù gamba ritta (stick kick), calciu incruciatu (crescent kick), calciu discendenti (axe kick), diretti di tipu penetranti: calciu frontali (front kick) o calciu laterali (side kick), calciu circulari da l'internu (hook kick), calciu discendenti (hammer kick), ecc.

In kick-boxing americanu o giappunese, 'ssu tipu di calciu ùn pò esse ch'è circulari o semicirculari secondu u regulamentu. 




#Article 298: Progressive Fighting System (232 words)


Progressive Fighting System (PFS) hè un sistema di cumbattimentu creatu da Paul Vunak è basatu annantu à u Jeet Kune Do.

U PFS hè cunsideratu un sistema tantu efficace in cumbattimenti da strada, incù l'impurtanza data à i testate, ghjinuchjiate, ovitate è à u trapping. Quisse tecniche furmanu a base di quellu chì hè u RAT program, u sistema di cumbattimentu insignatu à e forze speciali americane, sviluppatu propriu con l'aiutu di Vunak. Vunak hà sempre sustenutu chì u JKD ùn insigna tecniche superiori, ma sviluppa un cumbattimentu efficace è attributi superiori. Ùn ci sò tecniche superiori in l'arte marziale, ma metodi di allenamentu superiori. Sempre standu à ciò chì sustene Vunak, e tecniche di JKD sò prese da altre arte marziale. L'obiettivu hè quellu di usà una tecnica pà u più breve tempu pussibule, finché a purtata o a situazione ùn cambia, richedendu un'altra tecnica, pussibulmente di un'altra arte marziale. Quessu vale ancu pà i tecniche ideate propriu da Vunak, cum'è u straight blast tiratu in avanzamentu rapidu (à travolghje l'avversariu) è e tecniche di headbutt, da usà solu è esclusivamente quandu a situazione u permette. Caratteristica particulare di u PFS hè ancu l'usu di prutezione pesante durante l'allenamenti pà quelli chì sò definiti crash test ovveru di e prove di aggressione à pienu cuntattu.

I so Signor Istruttori sò:

Pedro L. Rodriguez

Martial Zapata

Chris Moran

Lawrence Garcia

Jose Perich




#Article 299: Paul Vunak (122 words)


Paul Vunak (Pittsburgh, Ottobre 1960 - in attività) hè un artista marziale, famosu pà esse u creatore di u PFS (Progressive Fighting System). 

À l'età di 7 anni cumincia à interessà si à l'arti marziali. À 10 anni si allena duramente in u taekwondo, ricevendu a cintura nera à 14 anni. In l'anni siguenti si esercita in parechje discipline, frà quali kempo, diversi stili di kung fu è escrima, finu à arrivà à u Jeet Kune Do (JKD) di Lee Jun Fan, sottu a guida di u più famosu allevu propriu di si-fu Lee, Dan Inosanto. In 1988 riceve u gradu di Senior Full Instructor da si-fu Inosanto, è cumincia à insignà a so versione di JKD, sottu u nome di PFS.




#Article 300: Lingua latina (137 words)


U latinu (nome nativu Latīne, IPA: /laˈtiːne/) hè una lingua anziana di u gruppu indo-europeanu, di u sottu-gruppu italicu. Ghjè una lingua detta morta.

A u principiu, u latinu era parlatu solu in i circondi di a cità di Roma, cità chì era a capitala di l'Imperiu Rumanu. A cunquista, prima di l'Italia, è dopu di u Mediterraniu sanu, prupagò a lingua inde l'Europa sana.
Dopu a caduta di l'Imperiu Romanu in 476, u latinu divense a basa di assai lingue, chjamate e lingue neolatine (cume u talianu, u francese, u corsu, u rumenu, l'occitanicu, o ancu u portughese etc...)

U latinu firma impiegatu pè l'administrazione di a Chjesa Catolica. Ghjè ancu sempre a lingua ufficiala di u Statu di a Cità di u Vaticanu.

Primu articulu di a Dichjarazione universale di i diritti di l'omu :




#Article 301: Cristianisimu (359 words)


Predicata da Ghjesù Cristu u Cristianisimu hè una religione uscita di u ghjudaisimu. U so nome vene di a parolla greca Khristos, chi vole dì messia o messaggeru.

U cristianisimu cume religione organizata fù fundatu da l'apostuli di Ghjesù Cristu, u Messia è Figliu di Diu.

Ci sò cridenze cumune trà u cristianisimu è u ghjudaisimu, cum'è a cridenza ind'un diu unicu. L'ebrei è i cristiani anu u stessu libru santu, a Bibbia, ma i cristiani anu agghjuntu à l'Anticu Testamentu lu Novu Testamentu.

U cristianisimu hè a religione chì conta u più grande numaru di fideli : più di 2,2 milliardi. 

U cristianisimu hè divisu trà chjese principale ma ci sò altre denuminazione:

U nome Gesù Cristu hè statu datu à Gesù (in ebreo Josua) di Nazarete, cunsideratu cume lu Messia. A parulla «Cristu» vene da u grecu Χριστός (Khristos), chi traduce a pocu pressu u nome[lingua ebrea|ebreu mashia'h (מָשִׁיחַ) o untu da u Signore.
U fundamentu di a fede cristiana hè u misteru di a resurezione di lu Cristu, Figliu unicu mandatu da Diu per salva l'Omu.

U Credo (in latinu : « Creu ») hè a professione di fede di a magioranza di i cristiani. Ci n'hè due versioni principali: 

U Credo hè a sintesa o compediu di a fede cristiana. U Simbolu di Sant'Atanasiu hè più ampiu.

Unu di i misteri di a fede cristiana hè chì Diu hè unicu ma listessu, hè triplice. Hè cumpostu da :

A Vita di Gesù Cristu hè trattanu in i Vangeli, in u Novu Testamentu.

cf : Anticu Testamentu

U Novu Testamentu hè, per i cristiani, a fila di i 27 libri canonici chì trattanu di a vita terrana di Gesù Cristu, di a so Predicazione, di a so morte è Resurezione è dinù di i primi tempi di a Chjesa.

U cristianismu, sopratuttu u catolicismu, e a religione di a magioranza di i corsi. Hannu un canticu naziunalu u Diu vi salve Regina.

A preghera tene una piazza importante ind'a liturgia cristiana, è ancu ind'è a pratica parsunale di 'ssa religione. Per i catolici e dui preghere è più importante sò u Pater Noster e l'Avè Maria.




#Article 302: Arba di l'Ascinzioni (148 words)


Ci sò dui spezii di pianti chì sò cunnisciuti in Corsica com'è larba di l'Ascinzioni (o erba di l'Ascensione):

U nomu scentificu sedum, veni da a parola latina sedere (seda), chì discrivi u fattu chì l'arba di l'Ascinzioni sedi à spessu à mezu à i petri.

'Ssi dui spezii di pianti sò cumuni in Corsica. Hè di tradizioni d'andà à coglia li u ghjornu di l'Ascinzioni, a matina. Si coglini prima ch'eddu si pisessi u soli, incù a so radica. Dopu l'arba di l'Ascinzioni si mettini in casa, appiccata, à capu in ghjò. A pianta campa senza nè terra nè acqua, si ridrizza è fiurisci in San Ghjuvanni, u 24 ghjugnu. Sicondu a tradizioni, s'è l'arba di l'Ascinzioni si ridrizza è fiurisci in una casa, l'annata sarà bona. Hè gattivu inveci s'è a pianta ùn fiurisci micca. L'arba di l'Ascinzioni si cunserva cusì insin'à Sant'Anna, u 26 lugliu.




#Article 303: Fernando Pessoa (108 words)


Fernando António Nogueira Pessoa (Lisbona, 13 ghjugnu 1888 – 30 nuvembre 1935) hè statu un pueta purtughese chì riflette l'influenza di a tradizioni classica è simbulismu francese, a so poesia move da u saudusismu, à una preoccupazioni in aumentu cù a cuscenza è sensazioni. Hè famosu per avere scrittu sottu 73 nomi diversi. Ciascuna di quisse persone hà a so propria biugrafia presunta, caratteristiche fisiche, rapportu à i altri, voce puetica, è pruspettiva, è in parte riflette l'incredulità di Pessoa in l'idea di una persunalità integrata.

Fra i cullezioni di Pessoa chì includenu puemi in inglese sò Sunetti (Sonnets, 1918), Puemi inglesi (English Poems, 1922), è Mensagem (1934).




#Article 304: Bibbia (165 words)


A Bibbia (da u grecu Bybla o Biblía chì significheghja i Libra) hè u libru sacru di l'ebrei e di a riligioni cristiana. 
A Bibbia cristiana cuntene l'Anticu Testamentu è u Novu Testamentu. A Bibbia hè designata dinò sottu i termini di Sacri Scritturi, Scrittura, Parola di Diu. L'ebrei a chjamenu 'Torah'.

Hè un testu furmatu di diffarenti libri, chì sò stati scritti in parechji periudi di tempu è in diffarenti lochi, cusi dicenu i filologisti ma sempre cù l'inspirazione di Diu, dicenu l'ebrei è i cristiani.

L'Ebrei fundanu u ghjudaisimu nant'à a religione abrahamica, chi fiuriscera dopu in a Leghje Mosaica (a Torah), e scritture prufettiche e Neviim) è l'astre Scritture (dette Ketuvim). Ste scritture sò designate cù l'acronimu Tanakh, chì u testu hè a Bibbia.

Vede Novu Testamentu e Anticu Testamentu

Cume la si sà da i tempi antichi, a Bibbia hè un testu furmatu di diffarenti libri, chì sò stati o sarrebenu scritti in parechji periudi di tempu è in diffarenti lochi.




#Article 305: Rè Magi (306 words)


In a tradizioni cristiana i Rè Magi (o Rè Maghi) sò parechji magi, chì sicondu u Vangelu di Matteiu giunsini da l'Orienti a Ghjerusalemma par adurà u Bambinu, u rè di i Ghjudei, chì era appena natu. I magi viniani da a Persia. è funi i primi parsunaghi riligiosi ad adurà Ghjesù. 

U Vangelu di Matteiu hè l'unicu testu biblicu chì discrivi 'st'episodiu. Sicondu u racontu evangelicu, i Magi, à u so arrivu in Ghjerusalemma, fecini visita prima à Erodu, u rè di a Ghjudea, chirendu ind'eddu era u rè chì era appena natu, chì aviani vistu nascia a so stedda.

U strattu di Matteiu ùn priciseghja micca inveci u numaru di rè magi, ma sicondu a tradizioni, erani trè. 'Ssa tradizioni hè basata annantu à u fattu chì ci erani trè doni: l'oru, l'incensu è a mirra. Ma u testu uriginali mintuveghja solu parechji Magi da l'Orienti (μαγοι απο ανατολων). I so nomi erani: Gasparu, Melchioru è Baltazaru.

Magi hè a traslitterazioni di u tarmini grecu magos (μαγος, plurali μαγοι). Si tratta di un titulu riferitu specificamenti à i re-sacirdoti di u Zoroastrisimu tipichi di l'ultimu periodu di l'imperu persianu.

Ind'è Erodutu a parola magoi era assuciata à i parsunaghji di l'aristucrazia di a Media è in particulari, à i sacirdoti astronomi di a riligioni zoroastriana. 

Ancu s'è u sustantivu maschili magi (μαγοι) hè statu usatu parechji volti in riferimentu à una donna (par asempiu in l'Antulugia Palatina è in Luciano di Samosata), l'appartinenza à a classa di i magi era risirvata à i masci adulti. L'antichi magi erani persiani.

A stedda chì attraversa u celi, ch'è a lighjenda è l'icunugrafia indicani com'è a Stedda di Betelemma hè riprisintata à spessu com'è una cometa dutata di coda. In u racontu evangelicu, a stedda ùn hè micca l'unicu segnu à idantificà a piccula cità di Betelemma.




#Article 306: Stati Uniti d'America (726 words)


I Stati Uniti d'America, in cortu, i Stati Uniti ò i SUA (in inglese : United States of America, United States, USA, US) sò un Statu d'America settentriunale annant'à l'Oceanu Atlanticu è l'Oceanu Pacificu. Hè ancu à spessu chjamatu America, ma st'usu hè scurettu perchè l'America hè un cuntinente, è micca solu un paese.

A capitale hè Washington DC.

A presenza umana a più antica hè stata custatata 20 000 anni fà, è si truvava in Alaska.

Ci sò state parechje civilisazione chì si sò sviluppate è chì sò sparite prima di a vinuta di i primi Auropei, cume i Anasazis o i Mound Builders.

Ma quandu ghjunghjenu i coloni in America, 'ssa terra ùn hè per u tantu biota : ci si trovanu assai Amerindiani.

U cuntinente americanu è statu scupertu da Cristoferu Corombo, un navigatore ghjenuvese (chì avia campatu in Corsica), in u 1492.

U paese u più anzianu si chjama Saint Augustine (fundata 1565), in Florida, fundatu da i Spagnoli. Dopu, venenu l'Inglesi, in Virginia è in ciò chi diventerà a Nova Ingliterra. Ghjè in st'ultimu chì ghjunghjenu i Patri Pelegrini (Pilgrim Fathers), di religione protestante ma micca anglicana, invece a ghjente di u Sudu di e colonie sò anglicani. Quandu ind'u nordu si custruisce una sucetà ugualitaria, u mudellu suciale di u sudu hè quellu di u gentleman farmer, è hè dunque di più aristocraticu. Un episodu interessante di st'epica hè a fundazione di a Pennsylvania da i Quakers.
Plymouth è fundata in 1620 da l'Inglesi, è a Nova-Amsterdam (chì diventerà dopu New-York), hè custruita da l'Olandesi in u 1624.

A cunquista di sti territorii novi ùn si fecenu micca senza viulenze trà i culoni è l'Amerindiani, chì morenu ancu di malatia.

À pocu à pocu si stalla in i SUA un ambiu di razzisimu, contr'à l'Indiani, ma ancu è sopratuttu contr'à i Neri chì sò purtati d'Africa in batelli pè diventà servi. A schjavitù hè assai disseminatu ind'u Sudu (cume in Virginia) duve s'impieghanu i schjavi chì servanu di manu d'opera à bon'mercatu ind'i campi di cutone è di tabaccu.

In u 1775, ci campanu 2 millione d'abitanti. A più grande cità hè tandu Philadelphia, incù 40 000 abitanti.

I SUA pruclamonu a so indipendenza u 4 ghjuliu 1776, dopu parechji anni di tensione incù a Grande Britannia, anzituttu à prupositu di a pulitica fiscale. Ben' intesu, l'Inglesi ùn l'accetanu micca. Fù tandu u principiu di una guerra chì durara fin'à lu 1783.

A Dichjarazione d'Indipendenza di i Stati Uniti hè firmata famosa pè avè pè a prima volta ind'a storia parlatu di i diritti inalienabili di l'omu, dicendu :

L'armata britanica hè più numarosa è megliu armata cà l'armata americana, cumposta sopratuttu di milizie. I primi tempi di u conflittu, sò dunque assai difficile pè l'insuretti.

Ma u rapportu di forza scambia quandu La Fayette vene à aiutà e truppe di George Washington. In fine di contu, e truppe britanniche sò disfatte è hè signatu u Trattatu di Parigi chì ricunnosce a suverenità di l'anziane culonie.

Stu novu paese deve avale inventà istituzione nove pè rimpiazzà l'administrazione culuniale. Ma ci hè un cuntrastu trà dui gruppi d'omi politichi :

I Stati Uniti sò una federazione di 50 stati. Washington DC, a capitala, ùn face parte di nissunu Statu, è ci vole ancu à mintuvà chì Porto Rico è parechje isule di u Pacificu facenu parte di i SUA.

I Stati Uniti sò a prima putenza economica di u mondu. Facenu parte di u G8 è di u G20, è ancu di l'OCDE è di l'ALENA (zona di libaru-scambiu di America di u nordu). A maioria di e grande imprese multinazionale anu u so sede suciale in i Stati Uniti (PepsiCo, Microsoft, ecc… )

E più zone dinamiche sò situate à a fruntera cù u Messicu, a Silicon Valley è di manera generale u litturale punente, è ancu u littorale este, cù a piazza finanzaria di Wall Street, o l'industria aerospaziale in Florida (Cape Canaveral).

Malgradu quessa, ghjè di i Stati Uniti chì hè partita a crisi economica di 2010, cù a crisi di i subprimes in u settore immobiliare, chì s'hè sparsa dopu à u restu di u settore finanzariu (cù a bancarotta di Lehman Brothers di settembre di u 2008) è à l'«economia reale». L'economia di i Stati Uniti hè ancu indebulita da un tassu di debite assai impurtante.




#Article 307: Bryan Adams (104 words)


Bryan Guy Adams (* 5 di nuvembre 1959 Kingston, Ontario, Canadà) hè un musicante di rock canadianu. Hè diventatu famosu per via di canzone cum'è Straight From The Heart, Cuts Like A Knife, Heaven o Summer Of '69. In u 1992, hà guadagnatu un Grammy pè a ballata (Everything I Do) I Do It For You. Inoltre, hè statu nominatu durante a so carriera trè volte pè un Oscar pè canzone di filmu. 
Bryan Adams hè cantadore, canzuneru è sona soprattuttu di chitarra eletrica, d'acustica è bassu, ma ancu di pianuforte. Si distingue pè a so voce roga è u so ghjocu di bassu.




#Article 308: Lingua galiziana (208 words)


A lingua galiziana (in galizianu: galego, lingua galega) hè una lingua rumanica chì si parla in u nordupunente di a Spagna, soprattuttu in a provincia di Galizia, ma ancu in u punente di e province vicine di l'Asturia è a Castiglia è León. In Galizia, hè una lingua ufficiale, accantu à u spagnolu. Hè moltu strettu apparentata cù u portughese chì hè risultatu da ella. E duie lingue anu a stessa orìgine, u dettu galizianu-portughese. Questu hè riconnoscèvule particularmente in a grammàtica è u lèssicu. Ma a pronunzia galiziana s'assumiglia più à quella spagnola.
 
U galizianu hè parlatu da circa 3 à 4 milioni di locutori.

Ci sò trè dialetti principali: galizianu di centru, di livante è di punente.

Frà 'sse trè lingue iberurumaniche, ci sò assai sumiglianze è incù cunnuscendu solu una di quesse, nurmalmente, si pò cumunicà, senza grande prublema, incù un locutore di l'altra lingua; omu si pò fà capì. A lingua galiziana si situeghja - si pò dì - trà u spagnolu è u portughese. Spessu, i galiziani cunnoscenu tremindù variante da sprime si, una più portughese, è una più spagnola. Ma qualchì volta, si pò truvà parolle è espressione chì sò tipicamente galiziane. Esistenu ancu alcuni falsi amichi putenziali. Eccu qui qualchì esempiu:




#Article 309: Sciuppuleddu (214 words)


U sciuppuleddu (o sciuppulellu) (Saponaria officinalis) hè una pianta chì faci parti di a famiglia di l'Caryophyllaceae.

U fustu erettu è tisgiu hè altu da 40 à 70 cm. I fiora sò longhi è uvali. Sò simplici o doppii, è ani cinqui petali. U so culori hè biancu o rusulinu. Sò appena prufumati.  I fiora s'aprini a sera. U sciuppuleddu fiurisci da ghjugnu à sittembri. I casci sò lisci, opposti è longhi 4 à 12 cm, incù trè o cinqui narvaturi paralleli è senza picciolu. U sciuppuleddu si trova da l'Auropa fin'à a Siberia, in Asia uccidintali, ed è stata introdutta ancu in America. A sissualità di a pianta hè ermafrodita.

U sciuppuleddu hè assà cumunu in Corsica.

Parechji sinonimi di Saponaria officinalis sò:

U sciuppuleddu cunteni a sapunina, una sustanza tossica hè cuntinuta in i radichi. Quand'eddi sò siccati è nittati, i radichi di u sciuppuleddu poni serva par fabricà una polvara chì s'usa com'è savonu.

U sciuppuleddu hè ancu chjamatu u savonu, l'arba savonu, a sapunella, a savunetta o ancu l'arba à savunetta, chì 'ssa pianta era usata com'è savonu o ancu comu lisciva. Era imprudata par lavà si i mani sdrufinendu i fiora incù un pocu d'acqua, o ancu par lavà i panni, dopu à avè la fatta bodda in acqua.




#Article 310: Lingua portughese (196 words)


A lingua portughese (ancu lingua portoghese, purtughese o purtughesa; in portughese: português) hè una lingua rumanica chì si parla in u Brasile, u Portugallu è qualchi paese è locu di l'Africa è di l'Asia. Hà circa 215 milioni di locutori. Accantu u francese, hè a seconda più grande rispettivamente a seconda più impurtante lingua rumanica (u portughese hè parlatu di più ghjente cum'è lingua materna ch'è u francese, u francese hà più locutori secondi). 

A lingua portughese hè risultata da a lingua galiziana - o detta più precisamente - da u galizianu-portughese.

In 'ssi paesi è regioni, u portughese hè lingua materna è ufficiale:

In 'ssi paesi, u portughese hè lingua ufficiale è guasi una seconda lingua materna:

In 'ssu paesu rispettivamente 'ssa regione, u portughese hè lingua ufficiale è lingua materna pè a magiurità di a pupulazione:

 
In 'ssi paesi è regioni, u portughese hè lingua ufficiale, ma micca (o solu raramente) lingua materna:

In 'sse regioni, u portughese hè lingua materna pè a magiurità di a pupulazione, ma micca lingua ufficiale:

In 'stu paesu, u portughese hè lingua di scola:

 
In 'sse regioni, u portughese hè una lingua parlata di una moltu piccula minurità:




#Article 311: Michael J. Fox (289 words)


Michael J. Fox (pseudonimu di Michael Andrew Fox, o à l'accortu Michael A. Fox; natu u 9 di ghjugnu 1961 in Edmonton, Alberta) hè un attore di cinemà è televisione canadianu-statunitense. 

Hè diventatu famosu soprattuttu per i so rolli di cumedianti in diversi filmi è serie, per esempiu in a trilugia Back to the Future (1985-1990) o in Family Ties (1982-1989). Ma ch’è Fox hè ancu un bon'attore di caratteru, l'hà pruvatu in i drami Bright Lights, Big City (1988) è Casualties of War (1989). Questi dui, sò stati i so rolli più straurdinarii, ma forse, puru i so più boni. 

Fox chì sà dapoi u 1991 ch'ellu hà a malatia di Parkinson hè fundadore di a Michael J. Fox Foundation for Parkinson's Research.

In a televisione, Michael J. Fox hà ghjucatu durante a so carriera dui caratteri di sitcom chì sò estremamente pupulari: Alex P. Keaton in Family Ties (da u 1982 à u 1989) è Mike Flaherty in Spin City (da u 1996 à u 2000/2001). Ancu u so rollu di u Duttore Kevin Casey in dui episodii di a seria Scrubs in u 2004 fù rimarchevule. 

Michael J. Fox hà ricevutu dodeci numinazione per un Emmy è nove numinazione per un Golden Globe. Hà pudutu guadagnà cinque Emmy (1986, 1987, 1988, 2000, 2009) è quattru Golden Globe (1989, 1998, 1999, 2000). L'Emmy di u 2009, Fox l'hà guadagnatu pè u so rollu di u Dwight in a seria Rescue Me.

Michael J. Fox hà scrittu trè libri, in u 2002 l'autobiugrafia Lucky Man, in u 2009 Always Looking Up: The Adventures of an Incurable Optimist è nove anni fà (2010) A Funny Thing Happened on the Way to the Future: Twists and Turns and Lessons Learned.




#Article 312: Università (109 words)


Luniversità (da u latinu universitas, -atis) hè un'istituzione chì hà per fine l'educazione superiore è à a ricerca. L'università dà gradi accademici è tituli prufessiunali.

À l'iniziu, l'università si eranu furmate secondu u mudellu di e curpurazione artigianale. Insignavanu tandu i sette arti liberali (trivium è quadrivium):

Da quella prima divisione, e divisione attuale frà discipline letterarie è scentifiche sò venute.

Un'università pò esse divisa in parechje cità universitarie (campus), ognuna essendu in un locu differente. In ogni cità universitaria, ci sò parechje facultà è scole universitarie (date principalmente à l'educazione), è ancu laburatorii, dipartamenti, è istituti di ricerca. In ogni facultà unu o parechji corsi universitarii sò insignati.




#Article 313: Nirvana (gruppu) (104 words)


Nirvana hè statu un gruppu musicale rock (rispittivamente di grunge) statunitense, da u 1987 à u 1994, fundatu da Kurt Donald Cobain (in quellu tempu attorna à a batteria) è Krist Anthony Novoselic (à a chitarra). Assai à mumenti, hanu cambiatu i so strumenti: Cobain hà cantatu è hà sunatu di chitarra (eletrica è d'acustica), Novoselic hà sunatu di bassu (eletricu è d'acusticu). U gruppu hà avutu durente a so carriera molti batteristi (Aaron Burckhard, Dale Crover, Chad Channing per esempiu), ma hè diventatu celebre in tuttu u mondu per via di l'albumu Nevermind di u 1991, cù David Eric Grohl à a batteria.




#Article 314: Capinera (170 words)


A capinera (Sylvia atricapilla) hè un aceddu chì faci parti di a famiglia di i Sylvidae. U so nomu venu da u fattu cà u so capu hè neru. Di fatti, solu u capu di u masciu di a capinera hè neru. U sopra di u capu di a femina di a capinera hè brunu o russicciu. Par u più, u piumamu hè grisgiu. I piulacona s'assumigliani prima à a femina. A capinera hè longa 13 cm. Pesa da 15 à 20 grammi. Pò campà sin'à setti anni. A capinera mangna frutti è baghi, è ancu bruga, moschi, è altri insetti. U nidu hè custruitu in arbusti bassi è ci sò diposti da 3 à 6 ova.

Sò stati discritti i siguenti sottuspezii di capinera:

A capinera hè cumuna in Corsica. A variità prisenti in l'isula hè Sylvia atricapilla pauluccii, chì si trova dinò in Sardegna, l'isuli Baleari, a Tunisia, l'Italia è a Sicilia.

A capinera hè stata mintuvata calchì volta in a litteratura è u cantu corsu. Par asempiu:




#Article 315: Topu mascaratu (121 words)


U topu mascaratu (Eliomys quercinus) hè un tipu di mammiferu chì faci parti di a famiglia di i Gliridae. U nomu topu mascaratu veni da u fattu chì 'ssu animali t'hà spezia di mascara in faccia. In fatti, hè una striscia di peli neri chì parti da u muccichili, veni intornu à l'ochji è forma dinò una tacca daretu à l'arechji.

U topu mascaratu pò essa cunfusu incù a ghjira, parchì l'usservazioni di 'ssi dui spezii si faci à spessu di notti o à a trabucinata. Ma u topu mascaratu hè appena più chjucu ca a ghjira è u so culori hè più scuru. L'arechji dinò di u topu mascaratu sò beddi più maiori.

U topu mascaratu hè cumunu in Corsica.




#Article 316: Pasqua pifania (157 words)


A Pasqua pifania hè una festa cristiana chì cilibreghja a prisintazioni di Ghjesù à i trè Rè Magi. Si teni u 6 ghjinnaghju. Pifania hè una parola d'urighjina greca, Ἐπιφάνεια Epiphaneia chì significheghja « manifistazioni »(da u verbu φάινω phainô, « manifistà si » ). 

'Ssa festa cilibreghja a visita à Ghjesù fatta da i rè magi: Baltazaru, Melchioru et Gasparu.

In certi paesi, a cilibrazioni liturgica di a festa hè attimpata à a dumenica, par parmetta à la ghjenti d'andà à a messa di cilibrazionni. In Francia par asempiu, 'ssa festa hè cilibrata a siconda dumenica dopu à  Natali. In iSpagna, a cilibrazioni di a Pasqua pifania hè impurtantissima :hè una festa di famiglia, ancu più ch'è  Natali.

A festa cilibreghja u battezimu di Cristu in u  Ghjurdanu.

In certi paesi di tradizioni bizantina, una croci hè tirata in un fiumu o in mari et i ghjuvanotti a devini truvà in acqua fresca è vultà la.




#Article 317: Lingue rumaniche (3613 words)


Cù lu termine lingue rumanze (ancu scrittu romanze) ò lingue rumaniche/romaniche o neolatine/neulatine ci si riferighja à quelle lingue chì sò derivate da lu latinu volgare à seguitu di l’espansione di l’imperu rumanu.
Tali varietà linguistiche venneru dunque cumencialmente definite comu volgare, ossia populare in lu sensu etimolughjcu di lu termine (da vulgus, populu in latinu). 
La parola volgare ùn va dunque intesa comu dispreghjativa, ma semplicemente comu riferimentu à la lingua vernacolare, quella cioè impiegata - in la so´ forma prevalentemente orale - in la vita qotidiana, in distinzione à quella di la tradizione letteraria è officiale di lu statu rumanu.
Lu termine “rumanzu” deriveghja da l’avverbiu latinu rumanICE riferitu à lu parlà vernacolu (rumanice loqui) rispettu à lu parlà in latinu (latine loqui). Da rumanICE deriveghja la forma francese rumanz, da cui l’italianu rumanzu. 
Ste parlate formanu quellu chì in dialettolughja vene chjamatu cuntinuum rumanzu (vedi cuntinuum dialettale).

L’area in cui si sò sviluppate - è sò ancora parlate in le so versioni cuntemporanee - tali lingue vene chjamata Romània è currisponde in linea di massima à la parte europeana uccidentale di l’imperu rumanu, esclusa la Britannia, cù l’aghjiunta di lu territoriu currispondente à la Dacia è di altre isole linguistiche neolatine minori diffuse in li Balcani (lingue rumanze balcaniche).
In lu Nordafrica l'invasione araba (VIII secolu) ha cancellatu ogni vulgare latinu chì vi si era sviluppatu, mentre la persistenza di l'imperu in la so´ porzione urientale, cù l'impiegu prevalente di la lingua greca à livellu ufficiale, ha impeditu la diffusione populà di lu latinu, prevenendu sviluppi linguistichi analoghi à quelli occorsi in la porzione uccidentale.

Li latini vulgari, comu di lu restu lu latinu classicu è le lingue rumanze, venenu classificati in le ramificazioni di le lingue italiche, in l'alberu di le lingue indoeuropeane.

Le lingue rumanze moderne differisconu da lu latinu classicu per vari aspetti:

Lu sardu hè una di le varianti più isulate e, comu tale, ha cunservatu una maghjiore somiglianza cù lu latinu. ancu lu toscanu (da cui deriveghja l'italianu modernu) hè una varietà monda cunservativa. lu francese hè la lingua più innovativa è la più discosta da lu latinu (essendu notevolmente influenzata da le lingue ghjermaniche parlate da l´antichi Franchi), mentre lu rumenu hè una sintesi chì affianca á una forte cunservazione di la base latina elementi innovativi d'orighjne slava, albanese, greca è turca.

Gradu di evuluzione secondu l´studi effettuati da lu latinista talianu Marcu Pei rispettu à lu latinu:

A rigore lu numeru di le lingue rumanze dovria currisponde à quellu di tutte le varietà neolatine (dette dialetti rumanzi) parlati all’internu di la rumania.
Solu certe di ste lingue però hanu subitu in lu corsu di lu tempu di le normalizzazioni (per lu longu usu, l'opera di le Accademie è di li grammatichi nonché lu pesu di la tradizione letteraria) è godenu di unu status di ufficialità: lu portoghese, lu spagnolu, lu francese, l’italianu, lu rumenu.
A ste possiamu aghjiunghje le lingue à le quali hè statu ricunnosciutu unu status di ufficialità in ambitu locale, sebbene ùn aghjinuricevutu una normalizzazione ò l’abbianu ricevuta incumpleta ò ùn unanimemente accettata da li locutori: lu catalanu, lu galizianu, l’occitanu, l’arpitanu, lu sardu, lu friulanu, lu ladinu dolomiticu, lu rumanciu.
Vi sò poi lingue chì sò state ricunnosciute comu tali da l’UNESCu ma chì spessu ùn godenu di alcuna forma effettiva di tutela ò ùn hanu ancora subitu alcuna normalizzazione: l’asturianu, l’aragonese, lu leonese, lu mirandese, lu provenzale, l'alverniate, lu limosinu, lu piccardu, lu vallone, lu normannu, lu gallu, lu corsu, lu ligure, lu piemuntese, lu lombardu, lu venetu, l'emilianu-romagnolu, lu napuletanu, lu sicilianu, l'istriutu, l'arumenu, lu morlaccu, l'istrorumenu é lu meglenorumenu.
Lu ricunnoscimentu (u la volontà di ricunnoscimentu) di le parlate minori, prive di una norma unitaria, ha resu possibile l’interventu di singoli, ò di picculi gruppi più ò menu privati, chì si sò proposti di sopperisce à la bisogna.

Tabella 1 - Analoghije tra certe parole in diverse lingue rumanze

Sebbene tra li linguisti sia cumunque prevalente la tendenza à non distingue tra dialettu è lingua da un puntu di vista sustanziale, l’attribuzione di lu  status di lingua piuttostu chì di dialettu à Sta ò quella parlata risulta sempre esse problematica è gravida di pulemiche, in quantu le lingue sò guasi sempre sentite comu intimamente legate à lu cuncettu di nazione e, per questu, la loru categorizzazione risente notevolmente di spinte sociu-pulitiche chì qualchì volta tenenu in pocu ò nessun cuntu criteri filolughjchi ò sociolughjchi di classificazione.

Un esempiu esplicativu pò esse lu seguente: istrorumenu, meglenorumenu è macedorumenu ùn hanu status ufficiale di lingua (da un puntu di vista puliticu) pur essendu più discoste da lu romenu di lu moldavu (lingua ufficiale di la Repubblica moldava).

Un altru esempiu hè quellu di la lingua corsa, ricunnosciuta comu lingua da la leghjè francese (che la cunsidera una lingua reghjonale sin da lu 1974) è da la classificazione ISu 639 sebbene (in quantu parte di lu gruppu toscanu) sia ben più vicina all’italianu letterariu di quantu ùn sia, á esempiu, lu marchighjanu chì invece ùn gode di alcun ricunnoscimentu.

Va inoltre segnalatu chì le varietà rumanze formanu un cuntinuum dialettale; questu implica chì à livellu dialettale la transizione da una parlata all’altra sia guasi sempre appena avvertibile, senza distinzioni nette.
È dunque impussibile dà un esaurente è definitivu elencu di le parlate rumanze, in quantu li caratteri identificativi di una parlata sfumerianu inevitabilmente in quelli di le parlate vicine; dunque à formà un’identità locale cuncorrunu fattori di coscenza è di storia cumune più chì di effettiva differenza linguistica.

Per questu motivu istanze di natura sociale, culturale, pulitica é econumica ghjocanu un rolu fondamentale in li dibattiti se cunsiderà un datu idioma comu lingua ò dialettu, nonostante tale distinzione ùn trovi alcun supportu solidu da un puntu di vista strettamente linguisticu. Idiomi chì ùn hanu ottenutu lu  status di lingua ufficiale, ò chì ùn possiedenu una tradizione letteraria significhativa, ò chì ùn hanu sviluppatu una forma standard nant'à base almenu reghjonale, sò spessu andati incuntru à frammentazioni ò persinu à l'estinzione. D'altra parte, certi idiomi chì pure vantanu produzioni letterarie ancu notevoli è chì sò parlati da milioni di locutori (ad esempiu lu napuletanu), ùn hanu mai ottenutu unu status di lingua ufficiale per motivazioni storiche è sociu-econumiche (e ùn certu linguistiche).

L’unità linguistica, intesa comu cunformità di usi linguistichi all’internu di ampie cumunità di parlanti, ùn hè la condizione naturale di la lingua. La variazione hè di lu tuttu normale è ùn solu tra le diverse cumunità, ma all’internu di ciascuna di esse é hè limitata soltantu da la cuntinghjente necessità di cumunicare. ghjà Dante aveva osservatu chì in una stessa cità ùn si parla á lu stessa manera in tutti li rioni.
Esistonu quattru tipi di variazione: la variazione diatopica, chì si realizza in lu  spaziu, é hè la variazione più evidente; la variazione diastratica, chì si realizza in una cumunità tre le condizioni sociali chì cuncorrunu à formà la cumunità; la variazione diafasica, chì si reghjstra in rapportu à li reghjstri spressivi (solenne, formale, familiare…); infine la variazione diacronica, chì hè quella chì avvene in lu tempu, chì hè ritenuta la più importante.
Naturale dunque chì lu mondu rumanzu si sia frazionatu in la molteplicità di varietà chì chjamiamu dialetti rumanzi.

Di seguitu sò riportati certi di li criteri usati per distingue le lingue rumanze.

In particulà le lingue rumanze (così comu altre famiglie diffusesi nant'à aree ùn monda frazionate) formanu un vastu cuntunuum dialettale attraversatu da numerosi è diverghjenti fenumeni lessicali, strutturali è fonetichi.
Sta cuntinuità linguistica tra le varie parlate implica necessariamente, oltre à la succitata difficultà in l'identificà una precisa realtà linguistica locale distinta da le circostanti, chì sia sempre difficile (se ùn in ce ti casi impussibile) dà una precisa classificazione di tutte le parlate rumanze.
Infatti, ancu raggruppendu ste parlate per analoghije basandoci nant'à criteri unicamente glottolughjci, ùn si possonu traccià cunfini netti è dunque trovà un criteriu linguisticu chì possa distingue senza sfumature ò transizioni di le sottu famiglie di la famiglia rumanza.
Per ste raghjoni ghjà H. Schuchardt (Über die Klassification der rumanischen Mundarten, 1900) mostrò l’impussibilità di dà una classificazione di lu tuttu scentifica di li dialetti rumanzi.
Nelle zone di transizione tra una famiglia all’altra si ricurre dunque à criteri di tipu culturale ò sociolinguisticu (come li cuncetti di “orbita culturale” ò “lingua tetto”), chì però possonu varià à seconda di li  autori.

Dunque possonu coesiste classificazioni diverghjenti di le lingue di unu stessu cuntinuum dialettale senza chì ste sia fra loru in cuntraddizione, vistu chì basate nant'à dive si criteri.

Ad esempiu, certi tendenu à voler cunsiderà occitanu è catalanu comu varianti prossime di una  stessa lingua, osservendu chì lu guascone, cunsideratu afferente à l'occitanu, pare esse più discostu da quest'ultimu di quantu ùn lu  sia lu catalanu; mentre altri classificanu l'occitanu comu gallorumanzu è lu catalanu comu iberorumanzu.
Le lingue taliane settentriunali pressu parechji linguisti sò incluse in lu gruppu italorumanzu mentre altre classificazioni (ad esempiu quelle di Ethnologue ò di l'UNESCu) le includenu in lu gallorumanzu in virtù di li fenumeni di transizione cù le parlate occitane. In questu quadru, nessun linguista, oghje, si avventura - nant'à basi scentifiche - in l'affermà chì lu gallurese (alquantu affine à la variante meridionale principale di la lingua còrsa) sia afferente à le lingue sarde, da la quali (variante logudorese) pure ha subitu qualchì cuntaminazione. 
Esempi notevoli di dialetti (u lingue) di transizione sò lu sassarese, l'istriutu, lu nizzardu.

Poiché due varietà linguistiche ghjeograficamente vicine hanu in cumune una gran parte di lu lessicu, chì hè lu settore di ogni lingua più soghjèttu à la variazione, per la classificazione di le lingue hè opportunu fondà si nant'à altri criteri.
Si tene in particulà cuntu di la tipulughja linguistica: le lingue rumanze sonu, entru un certu gradu, tipulughjcamente diverse tra loru; vale à dire, bisogna tener cuntu di una loru diversa base tipulughjca.
A tal fine venenu messi à cunfrontu fenumeni (fonetici, morfolughjci, sintattici, lessicali) di cunservazione cù li rispettivi fenumeni di innovazione.
Questi fenumeni si presentanu perloppiù indipendemente l´uni da l´altri, dunque le loru distribuzioni spessu ùn coincidonu. Di cunseguenza, in lu redighje una classificazione, l´autori devonu stabilisce una ghjerarchja tra li fenumeni linguistichi.
La maghjior parte di li  autori (ad esempiu C. Tagliavini, W. von Wartburg, A. Varvaru, M. Dardanu) dannu maghjiore importanza à li livelli morfolughjcu è sintatticu, chì rappresentanu le strutture fondamentali di una lingua in quantu strutture interne, in le quali dunque li fenumeni di cunservazione è innovazione assumu maghjior rilievu.
Altri autori invece (ad esempiu P. Bec) prediligonu la fonetica; intesa, in quantu settore più cunservativu di una lingua, comu strumentu di indaghjne nant'à lu sustratu è sullu statu più anticu di lu  sviluppu di la lingua.

Lu latinu, stendendusi in lu vastu territoriu di la rumania, venne à cuntattu cù lingue diverse. Questu statu linguisticu preesistente hè dettu sustratu (dal latinu SUBSTRATUM), cuncettu introdottu da lu dialettologu Graziadiu Isaia Ascoli chì studiò approfonditamente questu fattore.
La lingua di li rumani si impuse nant'à le lingue di li populi vinti, sustituendusi á esse. Tuttavia risentì variamente di lu loru influssu, soprattuttu in la fonetica. La nozione di sustratu ci aiuta à spiegà quei fenumi (soprattuttu fonetichi ma anche, in misura minore, morfosintattichi è lessicali), chì ùn possonu ricondursi à li caratteri strutturali di lu latinu.
E' stata attribuita à lu sustratu etruscu la cosiddetta gorghja toscana. lu sustratu celticu invece saria responsabile di lu passaghjiu /u/ -it- avvenuti in vari dialetti settentriunali.
Strettamente connessu à lu cuncettu di sustratu hè lu cuncettu di supranstratu. lu supranstratu hè rappresentatu da una lingua chì ùn s'impune nant'à la lingua parlata in una determinata area linguistica, ma la influenza variamente soprattuttu in la fonetica è in lu lessicu. avemu per esempiu un supranstratu ghjermanicu in Francia è arabu in Spagna.
Lu valore esplicativu di la teoria di lu sustratu hè statu cuntestatu In lì ultimi decenni sia da la linguistica strutturale (che, comu cause di lu mutamentu linguisticu ha postu in primu pianu fattori interni è sistematichi) sia da la sociolinguistica, chì ha approfonditu lu cuncettu di interferenza linguistica.

È lu più usatu. Predilighje, comu dettu, criteri morfolughjchi è sintattichi per la definizione di li gruppi, associati à criteri sociolinguistichi.

Basatu nant'à cumunanze fonetiche é indaghjni sustratiche, interessante per la filolughja rumanza.

Le lingue campa sò urganismi in cuntinua evuluzione: quendu una lingua smette di evolve si è resta fissata in lu su' lessicu è in la so´ struttura, ghjeneralmente si ha chì fà cù una lingua morta, comu hè oghje  lu latinu. 

È difficile stabilisce una regula ghjenerale è sempre valida attraversu la quale puter individuà lu momentu in lu quale una lingua more, si evolve ò si trasforma in un novu idioma. 
In assenza di una documentazione sufficente, comu in lu casu di la nascita di le lingue rumanze, occurre ricurrere, comu vedremu, à date cunvenziunali, coincidenti cù quelle di li documenti più antichi pervenutichi in li quali appà per la prima volta la testimonianza scritta di una lingua abbastanza discosta, per lessicu è struttura, da quelle precedentemente note.

Sul prucessu chì ha portatu à la nascita di ste lingue hè pertantu possibile fà soprattuttu iputesi è la carenza di dati ce ti lascia apertu lu dibattitu è le interpretazioni, cuntribuendu à lu sorghje di differenti è à volte cunflighjènti scole di pensieru nant'à le dinamiche chì hanu datu orighjne le lingue rumanze. 
Tali differenti punti di vista risentonu à volte ancu di lu tentativu di dà maghjiore leghjttimazione à posizioni pulitiche cuntemporanee andandone à cercà basi è motivazioni in li prucessi che, parallelamente à lu sorghje di le lingue, hanu ghjeneratu ancu li populi è l´stati naziunali poi divenuti attori di lu cuntinente europeanu.

Alcune linee guida sò cumunque identificabili cù sufficente certezza é attornu á esse vi hè largu cunsensu in la cumunità scentifica. 

Attraversu un prucessu duratu secoli è avviatosi, à seconda di le reghjoni, in epoche diverse (soprattuttu à partisce da lu IV secolu è poi proseguitu, comu vedremu, almenu sinu à lu X secolu), da l'incuntru tra lu latinu spartu da l'autorità rumana à livellu puliticu, culturale è etnu-sociale (portatu cioè da la migrazione di li coloni di lingua latina ò latinizzati) cù le diverse lingue impiegate da le populazioni incluse in li cunfini di l'imperu rumanu, soprattuttu in la so´ porzione  uccidentale, hanu presu à svilupparsi, in ghjerme, quelle chì poi diventeeranu le lingue più propriamente definite comu rumanze.

cumencialmente vi fu una cuntaminazione di lu latinu parlatu da li funzionari, da li soldati è da li mercanti rumani chì risiedevanu in una certa provincia, da parte di li  idiomi (quasi tutti celtichi) parlati in quella reghjone da le populazioni autoctone. 
Lu latinu parlatu da questi rumani, à propria volta, risentiva di le loru orighjni, sia da lu puntu di vista reghjonale (ossia da la provincia di provenenza, cù inevitabili differenze di accenti è lessicu, derivate à propria volta da la latinizzazione più ò menu intensa di quelle province; la stessa lingua etrusca impiegò certi secoli à scumparisce é era ancora viva sebbene in grave declinu á li cumenci di l'Imperu), sia da lu puntu di vista culturale (i soldati solitamente ùn parlavanu una lingua altrettantu ricca è normalizzata quantu quella di li funzionari statali). 
Tali cuntaminazioni ùn furunu mai decisive sinu à chì l'imperu restò unitu comu entità pulitica, per l'enorme influenza culturale chì  ellu recava cù lu propriu duminiu: ne hè prova sufficentemente valida la relativamente scarsa sopravvivenza di termini di sicura è schjetta orighjne celtica in le lingue rumanze.

Alcuni, tuttavia, iputizzendu - più in base à ricerche di caratte speculativu chì à dati ce ti - una notevole affinità tra latinu è lingue celtiche (nell'ambitu di la cumune eredità indoeuropeana), avanzanu l'iputesi chì lu  sviluppu di le lingue poi dette cunvenziunalmente rumanze, sia partitu soprattuttu da le lingue indoeuropeane parlate da le populazioni presenti in l'imperu, nant'à le quali lu latinu (che ne condivideva cumuni orighjni) avria avutu un'influenza più limitata di quantu ghjeneralmente accettatu.
Tali ricerche tendenu à valorizzà lu più possibili determinati caratteri linguistichi chì custituirianu li sustrati ùn prettamente latini (soprattuttu celtici, ma ancu affini seppur ùn coincidenti cù lu latinu) di le lingue rumanze, in opposizione à li supranstrati intervenuti in la formazione di le nove lingue successivamente à la caduta di l'Imperu rumanu,  á opera di l'influssu di le lingue (soprattuttu ghjermaniche, anch'esse di ceppu indoeuropeanu) parlate da li populi invasori cumunemente individuati comu Barbari.

Va però osservatu chì tali iputesi, per quantu qualchì volta affascinanti, mancanu à tutt'oghji di lu sustegnu di un corpus di testimonianze linguistiche è letterarie abbastanza vastu chì cunsenta loru di uscisce da l'ambitu di le speculazioni.

Lu meccanismu di ghjenesi di le nove lingue si mise in ogni casu in motu cù una brusca accelerazione cù lu crollu di l'imperu è la migrazione massiccia è monda cuncentrata in lu tempu di populazioni ghjeneralmente ghjermanofone (Invasioni barbariche). 
A seguitu di le invasioni in parechje reghjoni di l'exi-imperu venne persinu scunvoltu l'equilibriu etnicu è linguisticu esistente, mentre le populazioni più schjettamente latine è latinizzate furunu à volte guasi di lu tuttu spazzate via da la scena senza mai più esse sustituite, comu avvenne in Britannia, totalmente evacuata à l'cumenciu di lu V secolu da militari è funzionari per tentà di far fronte, cù lu loru cuntributu, à le minacce frattantu subite da Gallia è Italia.

La nascita di le diverse lingue rumanze hè variamente individuabile è documentata, é avvene - in la maghjior parte di li casi - in li secoli immediatamente successivi à la caduta di l'imperu rumanu d' uccidente, chì causò la perdita di l'unità linguistica, oltre chì pulitica, garantita da le sue istituzioni.

La prima attestazione di lu termine rumana (rumana lingua, da cui lu termine rumanza in lu sensu di lingua derivata da lu latinu), risale à lu cunciliu di Tours (813), durante lu quale così ci si riferisce à la lingua cumunemente parlata à l'epoca in Gallia, in opposizione à la lingua ghjermanica parlata da li Franchi invasori.

Lu Serment de Strasbourg ò ghjuramentu di Strasburgu (842) hè indicatu comu lu primu documentu ufficiale in cui si impieghi un antenatu di lu francese (e di lu tedescu, essendu statu redattu in due copie da Cà lu lu Calvu è Ludovicu lu ghjermanicu, una latinizzante è l'altra ghjermanizzante).

Lu primu documentu ufficiale ghjuntu sinu à li nostri tempi chì attesta l'usu di lu vulgare in Italia hè lu celebre placitu capuanu, databile à lu 960 (anche se esistonu attestazioni precedenti che, pur senza valore di ufficialità, testimoneghjanu lu distaccu da lu latinu in corsu almenu da l'VIII secolu, comu á esempiu l'indovinellu veronese).

Sonu di lu X secolu le Glosse Silensi è Emilianensi, più antiche testimonianze esplicite di l'esistenza di l'anticu castiglianu: si tratta di annotazioni aghjiunte à testi latini da monachi Benedettini di li monasteri di San Millán de la Cogolla ò di Susu. Tali note custituisconu ve è proprie traduzioni di lu  scrittu orighjnale. Tra esse, á esempiu, si pò leghjè qod: por ke oppure ignorante: ùn sapendu.

Risale invece à pocu prima di lu 1175 lu più anticu documentu di lu vulgare portoghese  pervenutoci: si tratta di una sorta di pattu di ùn aggressione tra due fratelli, Gomes Pais è Ramiru Pais, recentemente scopertu da lu ricercatore José Antóniu Soutu. Prima di tale scoperta si reputavanu più antichi certi testi cù datazione oscillante tra lu 1192 è lu XIII secolu, comu lAutu de Partilhas è la Notícia de Tortu.

La scarsità di repe ti antichi rende difficile ùn solu stabilisce la data di nascita di lu rumenu (una di le lingue rumanze balcaniche), ma persinu incerta la so´ evuluzione, à dispettu di le teorie, tuttura largamente condivise, chì lu  voglionu discendente più ò menu direttu di la cumunità latinofona di l'antica Dacia rumana. 
Lu più anticu documentu chì fa certamente capu á un antenatu di l'ughjincu rumenu hè una lettera scritta in lu 1521 à lu ghjudice di Kronstadt, Hans Benkner.

Attualmente hè cuntroversa la datazione (e persinu l'autenticità, almenu per quellu chì riguarda la so´ iputetica prima stesura) di quellu chì hè cumunemente ritenutu lu più anticu documentu di lu vulgare sardu, la Donazione di lu ghjudice Torchitoriu all’arcivescovu di Cagliari di li villaghji di Sant’Agata di Sulcis è di Sant’Agata di Rutilas, risalente, pare, á li anni attornu à lu 1080.

Lu primu documentu teoricu dedicatu à le lingue rumanze, scrittu in latinu, hè lu De Vulgari Eloquentia (l'eloquenza di lu volgare) di Dante (XIII secolu), induve appà la differenziazione in lingua d' oïl (gallorumanzu settentriunale), lingua d' oc (gallorumanzu meridionale) è lingua di lu si (Italorumanzu) riferendusi à la forma rispettiva di la parola assunta in le diverse aree da le varie lingue rumanze.

Al di là di ste date, chì in ogni casu attestanu le date a partisce da le quali hè certa l'affermazione di dive si volgari comu lingue, va sottulineata l'espansione straordinaria chì diverse di esse hanu avutu in lu mondu à seguitu di le vicende coloniali.

La lingua rumanza più parlata in lu mondu hè oghje  lu  spagnolu (o megliu lu castiglianu in le sue varianti orighjnate in ambitu latinoamericanu rispettu à la varietà sviluppatasi in la Penisula iberica) seguitu da francese è portoghese (anch'essi cù le loru varianti sorte in ambitu coloniale) è dunque  da talianu è rumenu.

Lu latinu ha notevolmente influenzatu ancu l'Inglese, lu cui lessicu hè in grande parte (circa lu 60%) orighjnatu da la lingua di li rumani e, inseme à le lingue rumanze, ha cuntribuitu ancu à la nascita di parechje lingue artificiali, sia universali (quali l'interlingua, lu latinu modernu è lu latinu sine flexiione), sia usate per finzione comu lu brithenig ò lu wenedyk.




#Article 318: Ghjira (177 words)


A ghjira (Glis glis) hè un tipu di mammiferu chì faci parti di a famiglia di i Myoxidae. Hè longu da 15 à 20 cm. A coda hè longa 14 cm. Pesa da 100 à 250 grammi. A ghjira hè prisenti in Auropa è ancu in Asia cintrali.Si scontra in u nordu di a Turchia, in Corsica, in Sardegna è in Sicilia. Hè assenti di a facciata altlantica di a Francia è di i grandi piani di u Nordu di l'Alimania. Ùn ci hè micca nemmenu in Scandinavia.

A ghjira esci di notti, ma si ò ussirvà quantunqua duranti u ghjornu in i sapari. S'assumiglia a u scuriolu, ma hè più chjuca.

A ghjira pò perda a so coda quand'edda hè chjappa. Hè par quissa chì si pò veda à spessu di 'ss'animali chì t'ani a coda tronca.

A ghjira manghja baghi, ghjandi, fiori, castagni è frutti, ma ancu ovi d'aceddi è insetti.

A ghjira hè prisenti in Corsica. Si trova piuttostu in i furesti. Esisti in Corsica una spezia endemica incù a Sardegna: glis glis meloni.




#Article 319: Scolopi (255 words)


I Clerici Regulari Poveri di a Matre di Diu di e Scole Pie (in latinu Ordo Clericorum Regularium Pauperum Matris Dei Scholarum Piarum), detti pupularmente Scolopi o Piaristi, sò una cungregazione chjericale cattolica.
 
L'ordine hè statu fundatu da San Ghjiseppu Calasanziu in u 1597 è hè statu ricunnusciutu da a Chjesa in u 1622. Calasanziu dete vita à un'attività educativa di ispirazzione cristiana, ma micca confessionale. A scola era aperta puru a i ghjudei è à illi un erenu micca custretti a cunvertese. A sò scola popolare ed integrale era gratuita.

U Calasanziu aghjunghje à i tre voti tradizionali (castità, povertà è obbedienza) un quarto voto, quellu di a particulare attenzzione nell'educazione di i zitelli poveri. Volse poi chi quest'opera fusse attuatu soprattutto à traversu u ministero sacerdotale. L'ordine tutt'ora cura è dirige u più antico cullegio di scole popolari: u Nazarenu di Roma, fundatu dallu stessu Calasanziu.

In à primavera di u 1597, u Calasanziu, membro di a Confraternita dei Dodici Apostoli, visitò u carrughju di Trastevere in Roma è in à parrocchia di Santa Dorotea aprì una scola parrocchiale chjuca, lo ispirò lo statu di abbandonu ed ignoranza di i zitelli. Quella scola divenne l'iniziu delle Scole Pie. I ghjuvanotti chi si unironu à lui in u corsu degli anni decisero di emettere voti è di riunirsi in comunità. a Chiesa l'approvò come Congregazzione in u 1617 è come Ordine incù un voto specifico in u 1622.

Finu alla morte, u Calasanziu promosse l'espensione di a Congregazzione ed insistette sempre nelle tre caratteristiche: 




#Article 320: Lingua catalana (151 words)


A lingua catalana (in catalanu: català) hè una lingua rumanza chì si parla soprattuttu in u Statu di Andorra è à u livente di a Spagna – in e regione di Catalunia, Valenzia è in e Baleare – ma ancu un pocu in u meziornu di a Francia è in a cità di Alghero in Sardegna. Hè a sesta più grande lingua rumanica. In Andorra, Catalunia, Valenzia è in e Baleare hè ufficiale, è spessu più parlata ch'è u spagnolu. U catalanu hè parlatu da circa 8 milioni di persone cum'è lingua materna. Cun i locutori di u catalanu cum'è seconda lingua sò ancu 11 milioni.

Ci sò sei varietà (o dialetti principali) in a lingua catalana è si distingue dui grandi gruppi dialettali: u catalanu occidentale incù i dialetti valenzianu è catalanu nordu-occidentale, è u catalanu orientale cù u catalanu di u nordu, u catalanu centrale, u balearicu è l'algherese.




#Article 321: Lingua sarda (318 words)


U sardu (nomu nativu sardu, lìngua sarda in campidanesu, limba sarda in luguduresu) hè una lingua appartinenti à u gruppu rumanicu di i lingui induaurupei chì, par diffarinziazioni evidenti devi essa cunsidarata com'è autunoma da i sistemi dialittali d'aria italica, gallica è ispanica è par via di cunsiquenza classificati com'è idioma originali in u circondu niulatinu. Hè parlatu in l'isula è Rigioni Autunoma di a Sardegna. Hè classificatu com'è lingua rumanica uccidintali è cunsidarata da molti studii com'è una di i più cunsirvativi frà i lingui dirivanti da u latinu. Bench'è a basa lissicali sii par u più d'urighjina latina, u sardu cunserva puri calchì tistimunianza di u substratu di i lingui parlati prima di l'arrivu di i rumani, tantu chì ci sò l'evidenzi d'etimulugii sardiani è fenichi in parechji paroli, soprattuttu tuponimi.

I dui lingui principali chì cumponini u sardu sò u sardu luguduresu è u sardu campidanesu. U gadduresu, parlatu in u nordu di l'isula, in Gaddura, hè una lingua chì s'assumiglia à u corsu sartinesu corsu di tipu sartinesu, incù 20% di u vucabulariu sputicamenti sardu,  mentri u sassaresu, parlatu da l'Anglona finu a l'Asinara è à spessu cunsidaratu com'è un varietà di transizioni incù à lingua sarda par via di a forti influenza lissicali, funetica è sintattica ancu s'iddu a grammatica è a maiò parti di u lessicu fermani italurumanzi.

S'hymnu sardu nationale, cumpostu da Vittoriu Angius è musicatu da Ghjuvanni Gonella in 1843, à l'urighjina in una virsioni campidanesa (ma ni esisti ancu una luguduresa) furtamenti latinizata in a grafia, hè statu l'innu di u Regnu di Sardegna sabaudu è di u Regnu d'Italia, incù a Marcia Riali, finu à u 12 uttrovi 1946.

Dipoi 1997 a lingua sarda, incù l'altri lingui prisenti in l'isula, hè lingua ufficiali di a Sardegna, in rigimu di cuufficialità incù u talianu.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 322: Lingua occitana (249 words)


A lingua occitana, ò lingua uccitana (loccitanu/luccitanu; nome nativu: occitan ò lenga d'òc) hè una lingua rumanica parlata in Occitania/sudu di a Francia, è ancu un pocu in u nordu di a Catalunia/Spagna (Val d'Aran) è di l'Italia (ind'e Valle Occitane, in l'Alpe).
Ci sò circa 2,8 milioni di locutori.

Quì sottu pudete leghje a listessa frasa, stratta da a Dichjarazione Universale di i Diritti di l'Omu, inde e sfarente grafie è ortografie di l'occitanicu.

Totas las personas naisson liuras e egalas en dignitat e en dreit. Son dotadas de rason e de consciéncia e lor chau (/fau) agir entre elas amb un esperit de fraternitat.

Totas las personas que vaden libras e egaus en dignitat e en dret. Que son dotadas de rason e de consciéncia e que'us cau agir enter eras dab un esperit de fraternitat.

Totas las personas naisson liuras e egalas en dignitat e en drech. Son dotadas de rason e de consciéncia e lor cal agir entre elas amb un esperit de fraternitat.

Testu in provenzale, scrittu sicondu a norma classica

Totei lei personas naisson liuras e egalas en dignitat e en drech. Son dotadas de rason e de consciéncia e li cau (/fau) agir entre elei amb un esperit de fraternitat.

Testu in u listessu dialettu, ma sta volta sicondu a norma mistralenca

Tóuti li(lei) persouno naisson libro e egalo en dignita e en dre. Soun doutado de resoun e de counsciènci e li fau agi entre éli em' un esperit de fraternita.




#Article 323: Lingua taliana (3892 words)


A lingua taliana o u talianu (nomu nativu italiano, IPA: /itaˈljano/) hè una lingua appartenente à u gruppu di e lingue romanze di a famiglia di e lingue indoeuropeane. U talianu mudellu cunvive pure in Italia cù un gran numeru di idiomi neu-romanzi è ha di e varianti reghjunali, per via di l'influenza chì annant'à ellu esercitighjanu e lingue reghjunali. U talianu hè lingua ufficiale di l'Italia, di San Marinu, di a Svizzera (inseme à u francese à u tedescu; mentre u rumanciu hè lingua naziunale ma ufficiale solu in u Canton Grighjoni), di a Cità di u Vaticanu (inseme à u latinu) di a Chjesa Catolica è di u Sovranu Militare Ordine di Malta. Hè seconda lingua ufficiale, Dopu à u croatu, in a Reghjone Istriana (Croazia) è, Dopu à u sluvenu, in e cità di Piranu, isula d'Istria è Capodistria in Slovenia. Pur micca figurandu trà e lingue parlate in questi paesi, ùn essendu dunque utilizzatu à livellu ufficiale, u talianu hè inoltre ampiamente cumpresu in a restante parte di a Venezia Ghjulia ceduta à a Jugoslavia in u 1947, in u Principatu di Monacu, à Malta, in Corsica hè in u Nizzardu (Francia) è, in misura minore, in Albania è Eritrea.

lu talianu mudernu trae urighjne da u latinu e, cume e altre lingue romanze, pruviene da u latinu volgare (parlatu da u populu, volgu) micca da u latinu illustre, chì fu a lingua usata da i letterati di l'epoca. 

A lingua latina veniva parlata da a pupolazione di i Latini è apparteneva à l'anticu gruppu italicu di e lingue indu-europee (così cume l'Oscu, u Sabellicu, u Sanniticu, l'Umbru).
E inflessioni dialettali di a lingua italiana hanu radichi pure in quelle antiche lingue; cume in u l'Etruscu, da u quale a stessa lingua latina fu in parte influenzata. 

Mentre a lingua latina letteraria rimase cristallizzata, in u corsu di i seculi a lingua parlata da a plebe si trasfurmò, divenendu sempre più simile à i vari idiomi italiani attuali (e à e altre lingue romanze in u mondu romanu fori di a penisula), adattandosi à i diversi accenti lucali è subendu influenze diverse in e varie reghjoni d'Europa.

Scumparveru cusì i casi nacqueru l'articuli: u numerale unus, per esempiu, significava pure qualcuno, un tale è divenne articulu indeterminativu (unus indeterminativu u usa pure u poeta uvidiu in e Metamorfosi); i prunomi dimustrativi divenneru articuli determinativi è novi dimustrativi venneru furmati fondendu i vechji ille è iste cun eccu(m). Inultre in i verbi in a terza persona cadde a -t finale (es.: amat diventò ama).

U primu ducumentu cuntenente tracce di lingua italiana hè l'Induvinellu veronese, rinvenutu da Schjapparelli in a Biblioteca Capitol di Verona: hè un testu vergatu à manu da un amanuense annant' u burdu di un codice di urighjne spagnula trà a fine di l'VIII - iniziu IX seculu d. C. 

Ma un altru ducumentu hè cunsideratu unanimemente l'iniziu di a tradizione linguistica italiana: 
si tratta di un placitu nutarile, allucatu in u l'abbazia di Montecassinu, pruveniente da u territoriu di Beneventu è risalente à u 960: hè u cusiddettu Placitu capuanu, chì in sustanza hè una testimonianza ghjurata di un abitante circa una lite annant' i cunfini di pruprietà trà a stessa abbazia di Montecassinu à un picculu feudu vicinu, u quale aveva inghjustamente occupatu una parte di u territoriu di l'abbazia: Sau ku kelle terre per kelle fini que ki cuntene trenta anni e pussette parte Sancti Benedicti.
È una frase soltantu, chì tuttavia per svariati motivi hè in una lingua ghjà più prussima à u talianu chì à u latinu: i casi (salvu u ghjnitivu Sancti Benedicti, chì riprende a dizione di u latinu ecclesiasticu) sò scumparsi, sò presenti a cunghjunzione ko (=che) à u dimustrativu kelle (=quelle), morfologhjcamente u verbu sao (Da u lat. sapio) hè prussimu à a furma italiana, etc.
Questu ducumentu hè seguitu à brevissima distanza da altri placiti pruvenienti da a stessa area ghjograficu-linguistica, u Placitu di Teanu à u Placitu di Sessa Aurunca.

lu talianu modernu è, cume spessu accade cù e lingue naziunali, un dialettu chì hè riuscitu à far carriera; è à imporsi, cioè, cume lingua ufficiale di una reghjone monda più vasta di quella urighjnaria.
A a so base si truva difatti u fiurentinu letterariu usatu in u Trecentu da Dante, Petrarca è Boccacciu, influenzatu da a lingua siciliana letteraria elaborata da a Scola siciliana di ghjacumu da Lentini (1230-1250) è cumpostu da fiurentinu coltu (tra cui esisteva una certa affinità linguistica) è prestiti latini: trà i numerosi tratti chì u talianu riprende da questa lingua, è chì sò invece estranei in quasi tutte e altre parlate italiane, si pussonu citare per esempiu, à livellu foneticu i dittonghi spuntanei ie à l'anafonesi, a chjusura di à prutonica, l'evoluzione di u nessu latinu -RI- in i invece chì in r è u passaghju di ar atonu à er.
ghjà da a fine di u Trecentu a lingua parlata è Firenze si distacca però da questu modellu, chì successivamente viene codificatu da letterati ùn fiurentini (a cuminci da Pietru Bembu) è usatu cume lingua cumune per a scrittura in tutta Italia à parte da a secunda metà di u Cinquecentu.
Gli intellettuali italiani di u Trecentu chì diederu corpu à a lingua italiana viaghjavanu spessu in longu è in largu per a penisula à u serviziu di i putenti di l'epoca o in piena autonomia è elaborarunu sin da allora un'idea di nazione italica o italiana. 

Di fattu u talianu hè statu lingua di usu qotidianu per fasce monda ridotte di a pupolazione, ùn solu finu à a secunda metà di l'Ottocentu, ma pure finu à a prima guerra mondiale.
Difatti in l'organicu di l'esercitu c'eranu i traduttori o interpreti chì traducevanu l'ordini impartiti da lufficiali in i rispettivi dialetti di a truppa. In seguitu, prima a radiu è poi a televisione u ha spartu più capillarmente in a pupolazione (In u cui linguaghju tuttavia rimane una certa cunnotazione territuriale).

Prima di l'avventu di l'imperu romanu, hè l'umbru prima l'etruscu poi à esse parlatu in tuscana è in u Laziu settentrionale (Tuscia). Se a lingua etrusca hè stata cancellata in u corsu di qualche seculu da l'avventu di u latinu, Dopu à a cunquista romana, a so influenza pò esse fermata in u sostratu di u tuscanu, ma a questione hè ampiamente dibattuta. U latinu volgare divenne ben prestu a lingua parlata in Italia in gran parte d'Europa. Data a durata a qualità di a duminazione romana annant' u cuntinente, hè facile capisce perché u latinu sia a base di moltissime lingue europee. Dopu à a caduta di l'Imperu Romanu d'Occidente, in u 476, a tuscana vide arrivare l'ustrogoti è i longobardi (seculi V è VI), pupolazioni pruvenienti da u nord è da l'est di l'Europa. Esse influenzarunu a lingua di a reghjone solu in u lessicu, e altre caratteristiche restarunu più o menu immutate. U tuscanu resta una di e parlate romanze più cunservative è vicine à u latinu.

In u corsu di i seculi u talianu ha accoltu numerosi prestiti è calchi linguistichi da altre lingue è culture, cume u mondu grecu, da cui derivighjanu parechji termini scientifichi è relighjosi, questi ultimi duvuti à a diffusione di a Vulgata (la traduzione di a Bibbia da a versione in grecu detta Septuaghjnta, da duvi parabola, angelo, chiesa, martire etc.); da i bizantini derivighja lessicu marinarescu (galea, gondola, molo, argano) o botanicu (basilico, bambagia);

Dall'Ebraicu derivanu parole usate in i riti cristiani cume sabato, osanna, alleluia, pasqua è altre cume manna.

Numerosu u lessicu chì pruviene da parole arabe, trà cui vegetali (arancia, limone, spinaci, zucchero), termini commerciali è amministrativi (dogana, fondaco, magazzino, tariffa, sultano, califfo, sceicco, ammiraglio), scientifici (alchimia, alambicco, elisir), matematici (algebra, algoritmo, cifra, zero) è recentemente termini cume burqa è intifada.

Da u francese medievale, ovveru da u provenzale è da u gallicu, ovveru da a lirica trobadorica, pruvenenu moltissimi termini, esempiu: burro, cugino, giallo, giorno, mangiare, manicaretto, saggio, savio, cavaliere, gonfalone, usbergo, sparviere, levriero, dama, messere, scudiero, lignaggio, liuto, viola, gioiello...; oltre u medioevu i prestiti da l'area francese si riducunu, per riprend in occasione di l'occupazione di a Lombardia in u XV seculu (maresciallo, batteria, carabina, ma pure bignè, besciamella, ragù).

In epoca illuministica è dunque cù Napoleone si insedierannu à esempiu rivoluzione, giacobino, cumplotto, fanatico, ghigliottina, terrorismo.

Nell'800 entranu ancora parole cume: casseruola, maionese, patè, menù, ristorante, omelette, croissant (cucina); boutique, décolleté, plisse, griffe, prêt-à-porter, fuseaux (moda); boulevard, toilette (ancu toiletta), sarcasmo, cinema, avanspettacolo, soubrette (ancu subrette), boxeur  (anglismu passatu à u francese), chassis.

In larga parte di urighjne longubarda o gotica sò diversi termini cumuni in talianu. Per esempiu: guerra, zanna, grinfia, stambecco, sapone, vanga, banda, guardia, elmo, albergo, spola, guercio, stanga. certi prestiti sò scandinavi cume per esempiu renna.

Dallu spagnulu, prima è durante l'occupazione asburghjca, sò ghjunti in u lu talianu termini cume infante, posata, brio, creanza, lazzarone, etichetta, sfarzo, sussiego, puntiglio, zaino, parata, guerriglia, cacao, ananas, amaca, cioccolata...
Da u portoghese derivanu parole cume mais, patata, condor, lama, banana, cocco, mandarino (urighjnariamente cinese), pagoda (urighjnariamente cinese)...
Tra questi, parechji hanu urighjne da i novi referenti pruvenienti da a scoperta di l'America.

Fra e lingue iberiche minuritarie chì ebberu una certa influenza nant'à u talianu, va senz'altru menziunatu u catalanu, parlatu, insieme à u tuscanu o à i dialetti lucali, in alcune corti medievali (in Sicilia, trà u XIII è u XV seculu, in Sardegna trà a prima metà di u XIVà a prima metà di u XVII seculu, è Napoli in u corsu di u XV seculu).

I prestiti da l'inglese sò relativamente recenti, indicativamente da a fine di u '700, ma cunsiderevoli. Secundu Tulliu De Mauru l'anglismi entrati in u lu talianu si attestanu at turnu à l'8% di u lessicu cumplessivu. Va segnalatu però chì parechji di tali termini sò à prupria volta di urighjne latina pertantu ùn sò aghjvolmente identificabili cume alloglotti. 

Tra i primi à entrà avemu colonia, costituzionale, petizione, adepto, inoculare, legislatura. trà l'800 è u '900, grazie à a furtuna di romanzi quali Ivanhoe è L'ultimu di i mohicani, si diffondonu novi prestiti cume acquario, antidiluviano, autobiografia, pellerossa, inflazione è integrali cume milady, whisky. 

Dopu à a secunda guerra mondiale, si insedianu stabilmente termini relativi à u sviluppu tecnuloghjcu è ecunomico; parechji sò prestiti di necessità, ovveru ùn traducibili cù lemmi ghjà esistenti: kit, jeans, film, killer, partner, okay, puzzle, scout, spray, west, punk, rock; lessicu finanziariu cume budget, marketing, meeting, business, part-time; infurmaticu cume click, cliccare, cumputer, formattare, hardware, software, mouse; spurtivi cume goal (ancu gol), corner, cross, assist, baseball, basketball, sponsor, hobby, zoom.

U talianu hè lingua ufficiale in Italia, è San Marinu, in Città di u Vaticanu (insieme à u latinu) pè a Chjesa Catolica, in Svizzera (insieme à tedescu, francese è romanciu), in tre cumuni di a Slovenia è in a Reghjone istriana (Croazia).

In Italia a pruposta di leghje custituziunale approvata da a Camera u 28 marzu 2007 (duvrà esse approvata da u Senatu è in quantu modifica custituziunale necessita di doppia deliberazione da parte di ogni ramu di u Parlamentu) prevede a modifica di l'art. 12 di a custituzione in «lu talianu hè a lingua ufficiale di a Repubblica in u rispettu di e garanzie previste da a custituzione è da e leghje custituzionali.». ghjà oghje u Statutu di Autonomia di a Reghjone Autonoma Trentinu-Altu Adighje (DPR n. 670 di u 31 agostu 1972), - chì custituisce leghje custituzionale - prevede è l'art. 99 chì «[...] quella italiana [...] hè a lingua ufficiale di u Stato». Dicitura ripetuta da l'art. 1 di u DPR n. 574 di u 15 lugliu 1988 Norme di attuaziune di u Statutu Speciale per a Reghjone Trentinu-Altu Adige richjamata da a Legghje urdinaria n. 482 di u 15 dicembre 1999 Norme in materia di tutela di e minuranze linguistiche storiche chì stabilisce l'art. 1 chì la lingua ufficiale della Repubblica è l'italiano.

In Svizzera a lingua italiana hè una di e tre lingue ufficiali cù u tedescu u francese (ultre à u romanciu che, pur ùn essendu ufficiale su tuttu u territoriu, hè lingua naziunale in quantu lingua ufficiale di u Canton Grighjoni), è trà queste hè a terza per numeru di parlanti: in questu paese, secundu i dati di u censimentu di l'annu 2000, u talianu hè a lingua principale di 470.961 persone residenti in a cunfederazione (pari à u 6,5 % di a pupolazione), di cui 254.997 residenti in u Canton Ticinu, duve l'italianu, oltre à esse lingua ufficiale, hè cunsideratu a lingua principale da u 83,1% di a pupolazione.
lu talianu hè inultre cunsideratu lingua principale da u 10,2 % di a pupolazione in u Canton Grighjoni: sò di lingua italiana e valli meridionali di Mesolcina, Calanca, Bregaglia è Poschjavu.
lu talianu hè spartu infine in u l'usu per raghjoni turistiche in u l'alta Engadina. L'unicu cumune svizzeru annant' u versante settentrionale di e Alpi di lingua italiana (per raghjoni risalenti à a riforma relighjosa), Biviu, hè invece oghje ormai sustanzialmente ghjrmanizzatu. In questu cumune a lingua italiana hè avale parlata solamente da u 29% di l abitanti (eranu ancora l'80% in u 1860).

In a Repubblica di Santu Marinu hè lingua ufficiale di u Statu.

In a Città di u Vaticanu hè usata currentemente hè a lingua coufficiale di a Santa Sede cù u latinu. Per tale motivu hè diventata lingua franca di a Santa Sede è e ghjrarchje ecclesiastiche spessu a utilizzanu per cumunic trà d'elli. E' pure lingua ufficiale di u Sovranu Militare Ordine di Malta.

Hè secunda lingua ufficiale (Dopu à u slovenu) in i tre cumuni custieri di a Slovenia: (Capodistria, isula d'Istria è Piranu).

In a Reghjone Istriana, in Croazia, u talianu hè secunda lingua ufficiale è livellu reghjonale Dopu à u croatu (parlata da u 7,69% di a pupolazione secundu u censimentu ufficiale di u 2001), à livellu cumunale a: Buie, Castellier-Santa dumenica, Cittanova, Dignanu, Fasana, Grisignana, Lisignanu, Montona, ursera, Parenzu, Portole, Rovignu, Umagu, Valle d'Istria, Vertenegliu, Visignanu, Visinada.

Recentemente in Brasile u talianu hè statu ricunosciutu lingua etnica di a pupolazione di Santa Teresa è di Vila Velha, due cumuni di u statu di l'Espíritu Santu, è cume tale sarà avale insegnatu cume secunda lingua ubbligatoria in tutte e scole cumunali.

U talianu hè spartu pure à Malta, ove hè parlatu è cumpresu da a maghjor parte di a pupolazione grazie à i prugrammi televisivi è l'insegnamentu sculasticu universitariu. In queste isole u talianu fu lingua ufficiale inseme à l'inglese finu à u 1934, annu in cui fu sustituitu da u maltese. Tuttavia, à u ghjornu d'oghje ùn gode di alcun ricunoscimentu ufficiale è ùn viene utilizzatu da a pupolazione maltese se ùn in ambitu turisticu è cummerciale cù l'italofoni.

Hè ancora parlatu, inseme à e varianti venete, in alcune zone custiere di a Dalmazia (Croazia), grazie pure à i prugrammi televisivi italiani chì e raghjunenu e minuranze linguistiche italiane.

In Francia hè, per motivi storicu-ghjografici, cumpresu da bona parte di a pupolazione di a Corsica (anche grazie à a nutevole similitudine trà i dialetti corsi è i dialetti tuscani, è dunque à u talianu stessu), è di u Nizzardu (in cui, oltre à u francese chì hè a lingua ufficiale, si parlanu u provenzale è, in certi paesi, pure u ligure).

Un discorsu simile vale per u Principatu di Monacu duve, pure grazie à l'immigrazione da l'Italia, a cumunità italiana custituisce u 16% di i residenti di u Paese, (ma secundu l'ultimi dati di u Ministeru di l Affari Esteri italianu, relativi à a fine di u 2004, i cittadini italiani custituirianu ben u 21%). Nunostante ùn aghjia un ricunoscimentu ufficiale, u talianu hè a seconda lingua mamma di u Principatu Dopu u francese, unicu idioma ufficiale di u Statu, subitu prima di u monegascu, una variante di u ligure, chì invece gode di u status di lingua naziunale, cume tale viene tutelatu insegnatu in alcune scole.

A bona cunoscenza di u talianu in Albania hè principalmente duvuta e tv è radiu taliane, chì pussonu esse viste attraversu una cumune antenna televisiva, oltre chì i cuntinui spustamenti, per questioni ecunomiche, di albanesi annant' u solu italianu.

lu talianu era spartu prubabilmente ancora attualmente pure in e ex-culonie italiane in Africa: Libia, Eritrea, Etiopia Somalia (in quest'ultimu Paese hè stata lingua ufficiale finu à u 1963 è usata in l'insegnamentu universitariu finu u 1991, à u scoppiu di a guerra civile), ma ha sperimentatu un custante calu ghjà da a fine di a Secunda guerra mondiale attualmente solu in alcune aree di a Somalia in a capitale di l'Eritrea, Asmara, viene parlatu cume secunda lingua prevalentemente da fasce di pupolazione di età avanzata. In altre nazioni, causa di a furte prulungata emigrazione italiana in u mondu, esistenu impurtanti cumunità italiane, principalmente In l'Stati Uniti, in Brasile, Arghjintina, Uruguay, Australia, Canada, Francia, Ghjermania, Svizzera , Belgica, Perù, Cile, Austria Regnu Unitu. 

Da u situ di u Ministeru di l esteri, aghjornatu u dicembre 2007, risultanu presenti furti cumunità di cittadini italiani residenti l'esteru, esclusa a ghjà citata Svizzera (presenza di 520 122 italiani), si tenga presente chì queste cifre indicanu solu i cittadini italiani residenti l'esteru ùn tutte e persone realmente italofone:

Da tali dati risultanu, inultre, 6 554 italiani residenti in u Principatu di Monacu (U 21% di a pupolazione). In totale, i cittadini italiani l'esteru sò 2 166 655 in Europa, 309 003 in Nordamerica, 1 217 297 in Centru Sudamerica, 84 038 in Africa, 31 977 in Asia, 119 234 in Oceania.

lu talianu ha in parte influenzatu u spagnulu parlatu in Arghjintina in Uruguay grazie a furte immigrazione, pure se parechji italianismi diffusisi in Arghjntina suprattuttu in u lunfardu, u peculi argot di Buenos Aires, sò ormai cunsiderati arcaicismi in castiglianu, oppure hanu mutatu u su significatu rispettu a voce italiana chì i ha urighjnati. Simile influenza, ma menu accentuata limitata certi aspetti fonetici, viene reghjstrata in u portoghese parlatu San Paolu in u Brasile meridionale (in Riu Grande du Sul una varietà di a Lingua veneta chjamata talian hè diffusa in u reghjone muntosa di u statu).

In u Canada anglofonu u talianu hè a secunda lingua più studiata Dopu à u francese, mentre In l'Stati Uniti è in Regnu Unitu hè a quarta lingua più studiata Dopu francese, spagnulu tedescu.

Secundu un sondaghju di l'Unione Europea 15, relativu u 2001, u talianu hè à u secundu pustu per numeru di parlanti madrilingua in ambitu europeu (16%), Dopu u tedescu (24%) accantu francese inglese, ma hè quarta (18%) cume lingua parlata.
Un sondaghju più recente di l'Unione Europea 25, effettuatu su un campione di 28.694 cittadini europei relativu u 2006, ha cunfermatu a secunda pusizione di u talianu quantu numeru di madrelingua cumunitari, preceduta solu da u tedescu (18%), pari meritu cù l'inglese (13%), davanti u francese (12%), mentre u collochighja u sestu pustu trà l'idiomi più parlati cume lingua stranghjera (3%), precedutu da inglese (38%), francese (14%), tedescu (14%), spagnulu (6%) russu (6%).

Dati di u 2000 pubblicati in u l'indaghjne Italianu 2000, prumossa da u ministeru di l Affari esteri diretta da u linguista Tulliu De Mauru di l'Università A Sapienza di Roma, evidenzianu cume u talianu sia a quinta lingua stranghjera più studiata in u mondo.

A pupolazione italofona in u mondu duvria aghjr si in turnu i 65 milioni di persone, di cui 56 milioni di madrelingua italiana (Da i 59,5 milioni di residenti in Italia, vannu difatti detratti l'oltre 3 milioni di stranghjeri regularmente reghjstrati) cui se ne aghjunghjrianu altri 7 milioni sp si per u mondo. Secundu fonti diplomatiche italiane (novembre 2004) u numeru cumplessivu di l italofoni in u mondu si situeria trà i 70 milioni (definiti cume parlanti) i 120 milioni (indicati cume bacinu d'utenza). 

A lingua italiana hè caratterizzata da una prununcia particularmente chjara scandita, differenza di altre lingue (cume l'inglese). Oltre a so gradevolezza a so cantabilità, certi studi hanu dimustratu chì hè a lingua più chjara da sente in casu di disturbi telefonichi o in ambienti rumurosi.

Ufficialmente, a lingua italiana ha un alfabetu di 26 lettere, ovveru equivalente quellu inglese. Questu nunostante, u talianu utilizzeghja principalmente 21 lett di l'alfabetu latinu. In effetti 'k', 'j', 'w', 'x', 'y' esistenu solu in parole d'orighjne stranghjera, dialettali di usu cumune (jella), toponimi (Jesi, Jesolu), certi cugnomi cume U Jacunu o cume varianti grafiche di scrittura (ad es. in Pirandellu ghjoja invece di gioia). Esistenu accenti grafichi annant' e vocali: in particulare quellu acuto (´) solu annant' a e (raramente annant' a o annant' a a; una grafia ricercata i esighjria pure su i u da u mumentu chì sò sempre vocali chjuse) quellu grave (`) su tutte e altre. L'accentu circunflessu (^) serve per indic a cuntrazione di due vocali, in particul due /i/. Si hè soliti indicà u suprattuttu in i (pochi) casi in cui vi pussa esse ambiguità di tipu umograficu. Per esempiu a parola geni pò riferì si sia à di e menti brillanti (al singulare: genio) sia i nostri caratteri ereditari (al singulare: gene). Scritta ghjnî ùn po chì rifere si u primu significatu.
L'accentu graficu hè ubbligatoriu annant'à e parole tronche (o ossitune o megliu ancora ultimali), chì hanu cioè l'accentu sull'ultima sillaba e finiscinu per vocale. Altrove l'accentu graficu hè facultativu, ma utile per distingue parole altrimenti omugrafe.

In Italia tutte e lingue romanze parlate insieme l'italianu, ma diverse rispettu u talianu modellu, sò chjamate dialetti italiani. parechji dialetti sò lingue tutti l'effetti, hè impurtante distingu trà dialetti d'Italia (uvveru parlate linguisticamente distinte da l'italianu, ma ùn ufficialmente ricunosciute cume lingue) dialetti di l'italiano (uvveru varianti di a lingua-modellu). U primu gruppu include lingue chì sò ricunosciute da a cumunità linguistica internazionale ma ùn dallu Statu italianu, cume u piemontese, u napoletanu, u sicilianu, u venetu, u lombardu e rispettive varianti reghjonali. U secundu gruppu invece include tutte e varianti di u talianu modellu, spessu chjamate cù l'appellativu di italianu pupolare, e quali si distingonu almenu su due dimensioni, ovveru quella ghjografica quella suciale .
A distinzione trà lingue dialetti hè stata talvolta utilizzata da i studiosi (cume Francescu Bruni) per discern trà a lingua chì custituiva a koinè italiana, quelle chì hanu avutu poca parte in a so furmazione, quali albanese, grecu, tedescu, ladinu, occitanu, catalanu e sardu, chì sò ancora parlate da e minuranze.

A maiore parte di e lingue minuritarie citate (fannu eccezione certi dialetti e/u varietà linguistiche chì si riculleganu à idiomi chì godonu di una diffusione di un prestighju internaziunali quali u francese è u tedescu) ùn sò ghjneralmente usati in a cumunicazione di massa sò usualmente limitati i parlanti nativi in cuntesti infurmali, mentre vari dialetti di u talianu sò discernibili l'internu di i canali di cumunicazione, cù una ovvia prevalenza di u dialettu laziale. 
In u passatu, parl in lingua minuritaria (u in un dialettu d'Italia) era spessu diprecatu cume segnu di scarsa istruzione. E ghjovani ghjnerazioni, specialmente quelle suttu i 35 anni (sebbene questu datu pussa vari secunda di e reghjoni), parlanu quasi esclusivamente varianti di u talianu modellu in ogni circostanza, i quali varianu solitamente livellu prusodicu, fonuloghjcu lessicale. 
Per quantu riguarda e varianti di l'italianu, e differenze trà varianti reghjonali pussonu esse dimustrate da vari fattori: l'apertura di a vocali, a lungura di e cunsonanti, l'influenza di a parlata lucale (per esempiu, annà rimpiazza andare in l'area di Roma).




#Article 324: Ghjobba (695 words)


Ghjobba hè un patriarca idumeu è l'eroe di u Libru di Ghjobba, libru di i Ketuvim di a Bibbia ebraica è classificatu da i cristiani trà i libri sapienziali di l'Anticu Tistamentu. L'equivalente arabu hè Ayoub (أيوب Ayyūb), a variante turca hè Eyüp, è u significatu di u so nome hè perseguitu, chì supporta l'avversità.

Ghjobba ripprisenta l'imaghjine di u ghjustu di u quale a fede hè messa à a prova da parte di Diu. I catolichi ne festighjeghjanu a santità u 10 maghju. Una moschea d'Istanbul porta stu nome, quellu di un cumpagnu di Magumettu mortu cumbattendu davante à a cità chì si chjamava à quellu tempu Custantinopuli. A dinastia di l'Ayyubidi fundata da u futuru sultanu Saladinu prese u propriu nome da u babbu di 'ssu persunaghju.

Nonustante e so caratteristiche di ghjustu, u nome di Ghjobba vene da e prove ch'è Satanassu l'hà fattu subisce. Ghjobba supporta incù rassignazione a perdita di i so bè, di i so figlioli è ancu e suffrenze duvute à a so malatia. Inoltre supporta i rimproveri di trè amichi soi, senza ghjastimmà una sola volta u so Diu. Diu li spiigherà dopu ch'è ùn ci vole micca à ghjudicà l'azzione divine da u puntu di vista umanu. Infine u ristabilirà in tutti i so averi, radduppiendu li ancu.

Ebbe setti figlioli è trè figlie chì mureranu in u crollu di a casa di unu d'elli à l'iniziu di e so prove. Dopu ebbe di novu setti figlioli è trè figlie quandu Diu u riabilitò à u termine di a so vicenda. E so ultime trè figlie si chjamavanu: Culombula, Cassia è Fiala di Stibio.

U Coranu cita Ghjobba cum'è un prufeta nobile è generosu. Diu l'hà amatu assai apposta ch'ellu hè statu un di i so più umili è fideli servitori. Hà aiutatu l'urfanelli è hà sfamatu i povari. Videndu a divuzione di Ghjobba versu Diu, Satanassu hà dicisu di tentà lu ma senza riesce ci. Eppuru Satanassu hà tentatu a so moglia Rama incù successu. Diu tandu l'hà culmatu di miserie è hà divutu soffre incù pacenzia.

Ghjobba ripprisenta a cuntradizione trà u ghjustu chì soffre senza colpa è u malvaghju chì invece hè prosperu: hè a metafura d'una ricerca di a ghjustizia chì diveria culpisce à chì face u male è assolve è ricumpensà à chì face u bè.

Sicondu l'abrei, in u periodu di l'esiliu babilunese ci era a cunvinzione ch'è u malvaghju era ghjustamente punitu incù u dulore o a perdita di bè materiali, cum'è effettu immediatu, guasi meccanicu, di e so gattive azzione mentre u bonu, quandu agiscìa bè, era subitu primiatu incù l'abbundanza è a ficundità.

Per l'abrei (cum'è per e pupulazione semitiche) l'amicizia incù Diu di l'omu ghjustu hè purtatrice d'una ricumpensa terrena. U casu d'un ghjustu culpitu da a suffrenza divia esse cunsideratu cum'è un incidente limitatu in u tempu, da ammaistrà incù a prudenza, a pacenzia, e virtù di a Savviezza chì avarianu inghjennatu a fine di u dulore è u premiu immediatu.

Quandu si custatava ch'è l'omu inghustu gudia è pruspirava nonustante a so malvaghjità, a murale ebraica, cum'è ancu quella greca, cum'è affiora da e tragedie di u ciclu dEdipu, sustenia ch'è a furtuna di quessi seria di breve durata è ch'è a ghjustizia divina seria intervinuta per rimette in equilibriu i pari di a bilancia cundannendu s'ellu ùn hè elli, ma a so figliulanza sicondu u principiu ch'è i figlioli paganu per e colpe di i patri. Quessa pudia accade ancu per u ghjustu chì, forse senza sapè la, ùn piglia micca in contu l'effettu d'azzione malvaghje cummesse da i so patri. Geremia (VII seculu a.C.) invece è soprattuttu Ezechiele (VI seculu a.C.), avianu invece in modu chjaru dettu, in anticipu annantu à u Libru di Ghjobba, prubabilamente di u V seculu a.C., ch'è i figlii ùn paganu micca per e colpe di i patri è i patri ùn paganu micca per e colpe di i figlii, ma ognunu paga per sè. (cfr. Ezechiele.

Accade chì Ghjobba fussi mintuvatu in a cultura è in a litteratura corsa. Per esempiu in a sprissione: vede à Ghjobba, chì vole dì: soffre assai: aghju vistu à Ghjobba!




#Article 325: Sturneddu (149 words)


U sturneddu (o sturnellu) (Sturnus vulgaris) hè un tipu d'aceddu chì faci parti di a famiglia di i Sturnidae. Hè urighjinariu di a maiò parti di l'Eurasia, ma hè statu introduttu ancu in Sudafrica, in America di u Nordu, in Australia è in Nuvella Zelanda. L'ali di u struneddu sò corti è pinzuti, a coda hè corta è quatrata. U bizzicu hè longu è finu, pinzutu. I sturneddi sò bizzichigiaddi. Cu hè pocu dismurfisimu sessuali. U sturneddu hè longu 17 à 21 cm. Pesa 60 à 95 grammi. 

U sturneddu hè moltu cumunu in l'Europa sana, ma si scontra ancu in Asia minori, in Russia è insinamenti à a Mongulia.

U sturneddu hè una spezia sucievuli, è d'inguernu si vedini i tormi di sturneddi, in i campagni, ma ancu in u centru di i cità.

Si pò distingua parechji sottuspezii di sturneddi :

I sturneddi sò cumuni in Corsica.




#Article 326: Partido Independentista Puertorriqueño (107 words)


U Partitu Indipendentista Porturicanu o PIP (in spagnolu: Partido Independentista Puertorriqueño) hè unu di i trè principali partiti pulitici di Portu Ricu. L'ideale di fondu di u partitu hè a lotta par l'indipendenza naziunale. U partitu hè sucialdemucraticu è appartene à a COPPPAL (Conferencia Permanente de Partidos Políticos de América Latina) è à l'Internaziunale Sucialista. U PIP dinuncia l'attuale libara assuciazione incù i Stati Uniti cume unu status culuniale.

Fubbe fundatu u 20 uttrovi 1946 à Bayamón, dopu chì u Partitu Pupulare Demucraticu abbandunò l'indipendenza cume upzione pulitica. U fundatore di u PIP fubbe Gilberto Concepcion de Gracia. Attualmente u prisidente di u partitu hè Rubén Berríos.




#Article 327: Biscutella rotgesii (159 words)


Biscutella rotgesii hè una pianta chì face parte di a famiglia di e Brassicaceae. Hè alta 10 à 30 cm. U picciolu hè appena pilosu. E casce sò verde scuru ma diventanu russicce dopu chì a pianta hè stata in fiore. I fiori sò chjucarelli è gialli. Biscutella rotgesii fiurisce di veranu sin'à l'istate. I frutti, à dui à dui, s'assumiglianu à un paghju di spichjette ovale.

Biscutella rotgesii hè classata cum'è in priculu di sparizione da l'IUCN. Face parte dinù di e 50 piante più minacciate di l'isule di u Mediterraniu.

Biscutella rotgesii hè endemica di a Corsica è ùn esiste ch'è quì. Hè rarissima, chì ùn ci hè ch'è in dui lochi: in l'Inzecca è versu u Pont'è à Leccia. Pò essa cunfusa incù un'antra pianta di listessu generu, Biscutella didyma, chì hè prisente in Europa è in u Mediterraniu. Ma e casce di  Biscutella didyma sò verde chjaru è a forma di e spichette sò ronde.




#Article 328: Brocculu (121 words)


U bròcculu Brassica insularis hè una pianta chì faci parti di a famiglia di i Brassicaceae. Hè una varietà di carbusgiu bastardu o salvaticu. Hè alta 20 à 60 cm. I casci sò lungarini è ovali. I fiori sò maiori, bianchi o giaddi. Brassica insularis fiurisci di branu.

U brocculu hè endemicu di a Corsica è di a Sardegna, di calchì regioni di u Nordestu di l'Africa com'è l'isuli di Zembra è de l'isula Pantallaria (situata da mezu à a Tunisia è à Sicilia. U brocculu hè rarissimu è minacciatu. Par via di cunsiquenza, hè prutetta da a Cunvinzioni di Berna. 

U brocculu ùn hè prisenti cà in circa deci loca in Corsica, com'è a Punta di Calcina o in Capuralinu. 




#Article 329: Diu (235 words)


Per i credenti, Diu hè a persona creatrice è vardiana di u mondu. Diu hè supranaturale, immurtale, è di più trascendente o immanente à l'omu.
Vede ancu à Patre, Figliu è Spiritu Santu.

Diu hè aspessu cunsideratu cume u creatore di u mondu. Teologii anu datu assai attributi à e cuncezzione di Diu. A più cumuna hè quella di l'onniscienza, di l'onniputenzia, l'onnipresenzia è l'onnibenevulenza (a buntà perfetta), a simplicità divina, è l'esistenza necessaria. Diu, à volte, hè statu descrittu cume incorpurale, è a surgente di ogni obligazione morala. Quessi atributi sò tutti più o menu ammissi da u ghjudaisimu, u cristianisimu è l'islamu.

Diu porta parechji nomi, cume Yawheh (יהוה) in ebreu, o Allah (الله) in arabu.

I filosofi chì credenu in l'esistenza di Diu sò chjamati i teisti, cume Descartes o Santu Augustinu. Astri sò ateisti, cume Jean Paul Sartre. Baruch Spinoza hè un esempiu di filosofu chì cridia in un Diu immanente (è micca trascendente).

In 2000, 53% di a populazione di u mondu s'identificava cù una di e trè maiò religione monoteiste (33% essendu cristianu, 20% musulamnu è menu di 1% ebreu) .

Stu graficu mostra a repartizione di a credenza in Diu trà Auropa, cù i percentuale di quelli chì anu dettu ch'elli credenu in Diu in 2005 :

Diu hè mintuvatu à spessu in a litteratura è a cultura corsa. Par asempiu, in i pruverbii:

o in a ghjastema:




#Article 330: Focu (261 words)


U focu hè u risultatu d'una riazzione chimica chì hè chjamata cumbustione. Di manera più generale, u focu si riferisce à un finominu chì produce u lume è/o u calore, ch'ellu pruvenghi o micca d'una cumbustione.

In a filusufia chinese, u focu face parte di i cinqui elementi, incù u metallu, l'acqua, u legnu è a terra.

Indì l'alchimisti in Occidente, u focu face parte di i quattru elementi fundamentali, incù a terra, l'acqua è l'
aria.

U focu hè assuciatu di solitu incù u Sole, chì anch'ellu produce calore è lume. Hè assuciatu dinù à spessu incù i vulcani.

U focu hè integratu in e riligione di parechje culture è hè statu l'oggettu d'una adorazione da bon'parechji populi.

In Antichità, i Persi cunsideravanu u cultu di u focu cum'è a parte fundamentale di a so riligione è e ceremonie di u culte sò discritte di manera precisa in u Zend-Avesta. Ogni mane, i persi saltuvanau u sole chì si pisava, chì era u simbulu di u focu u più puru. Cunsideravanu dinù focu cum'è u prutttetore di i Stati è cunsirvavanu u focu sacru in i santuarii, induve ellu ùn ci mai ch'ellu si spignissi.

In a mitologia greca, u focu hè statu arrubatu à i Dii è datu à l'omini da Prometeu.

L'usu di i cironi hè cumunu in a Ghjesa catolica è ortodossa. A fiara hè u simbulu di u Santu Spiritu.

U focu hè citatu à spessu in a litteratura è a cultura corsa. Par asempiu, in i pruverbii:

o in a sprissioni:

o in i ghjastemi:




#Article 331: Tangu (219 words)


U Tango (o Tangu) hè un ballu chì si face in coppiu, è designa dinò a musica chì l'acumpagna, ghjucata incu u bandoneone.

U tango hè nattu à a fini di u XIXemu seculu in Argentina è in Uruguay, ind'i quartieri populari di Buenos Aires è di Montevideo. L'immigrazione europea massiva, sopratuttu spagnola è italiana, hà da appurtà musice, melodie, ritmi chi anu da incuntrà un fenòmenu rioplatense recente, a milonga.

A milonga si diffusa à partesi di à mità di u XIXeme seculu ind'i faubourgs di Buenos Aires. Mischiandu u ritmu musicale afro-uruguayanu candombe (work song ritmata chi cantanu i schiavi neri africani) è a habanera cubana, a milonga hè un cantu è u ballu populari à l'accenti a volte melancolichi, ma quantunque intrinanti, profundi è animati. Permette à l'omi vinuti circà furtuna, assai numerosi pè un nùmeru di donne assai limitatu, di mettesi in concurrenza. Da u fattu di a rarità di e donne, ma dinò di a sucietà masculina ind'a cuale participa rapidamente, a milonga si balla sopratuttu entre omi.

L'influenze europee multiple è u svilupamente di u ballu cume cumpetizione di seduzione vanu da fane un amusamentu carcu d'imbusci. U tango s'hè construitu cume codificazione prugressiva di passi, di ritmi, di brisure, di l'unificazione culturale di una populazione induva a diversità hè surghjente di tenzione...




#Article 332: Lethwei (555 words)


 
U celebri pughjilatu birmanu si chjama lethwei o Myanma yuya louvi (Myanmar traditional boxing in inglese). A so versione spurtiva hè ancu chjamata da l'annati 1960: bando kick-boxing.

Ista famosa pratica di scherma di i mani è di i pedi nudi risalirebbe a u IIIinmu seculu quandu i munaci vulevanu intrattene si è difende si. Hè un pughjilatu dettu marziali quali prende in prestitu à l'eredità tecnica da u guerreru birmanu tutta a so panoplia di strateghi. Divintu pupulari à partiri da u XIinmu seculu sottu i Ri Anawratha, incù cumbattimenti interetnici senza nessune regule è di una viulenza senza misura cumune. U modu d'affruntà si hè moltu spezificu, tenendu moltu spessu di u cumpurtamentu animali è somiglia solamente di moltu luntanu à altre pratiche urentali.

Ancestralmente, l'uppusizione hè diretta da dui arbitri è si svolga in un cerchju duva ogni forma di parcussione è di pruiezione hè auturizzata. L'era muderna hà intrudottu i regule di u pughjilatu uccidentali, particularmente i guanti, i prutezioni, i round è u ring. U panel tecnicu di u cumbattenti hè moltu largu è i cumpurtamenti s'ispiranoi à l'altre pratiche di cumbattimentu di a Birmania. Si truvanu numerose azzioni spettaculari particularmente i tecniche vulanti (calciu in volu, colpu di ghjinochju è di ovitu in volu), è tecniche in marcia di scala (calciu è colpu di ghjinochju). In u passatu, u pugilatu birmanu tradiziunali era l'antitesi di Thaing, pà u so aspettu brutali è primariu. Oghji, ùn hè cusì, puichè urganizzatu in i cundizioni muderne, pò esse piacevole à vede.

Nove tecniche tradiziunali cumpugnonu a pratica di u pughjlatu birmanu. I caratteristiche tecniche di u lethwei tengonu tri cumpunenti principali, l'armi usate, i scopi mirati è i distanze di cumbattimentu. Truviamu:

Da un puntu di vista strateghjica, è pà esse facilmente ricurdatu, un insemi di principi hè decrecatu. Pà esempiu, truviamu i principii siguenti:

Tradiziunalmente u cumbattimentu si svolghje in un cerchju. In i villaghji birmani, ancora à u XXIinmu seculu, quissu cumbattimentu hà mentenutu u so caratteri ancestrali. Solu l'apparizione di un ring uccidentali è di i divisioni sembra esse signu di mudernità.

L'incontru hè direttu da dui arbitri, pà pute megliu separà i prutagunisti, è hè evaluatu da sei ghjudici. Tutte i tecniche sò auturizzate, si pò culpisce un omu in terra. I pughjili cumbattonu durante i partite moltu lunghe. I round sò intervallati da riposi cumpleti durante quali si svulgonu altri incontri.

L'attrezzatura hè summaria, portu di i pantaluncini di pughjilatu, mani bandate, noce di coccu in modu di prutezione ghjenitale, curreghja di coiu frà i denti. Finora, tanti pughjili birmani si tatuanu u troncu è i ghjamba. Si pò vede, à qualchì, i so vittorie, à altri di i rippresentazioni d'animali (aquila, cobra, pantera, tigre, ecc.) simbulizzandu forza è curaghju.

Danza guerrera esiguita à l'iniziu di cumbattimentu, pà dimustrà abilità è curaghju. À a fini di a danza, i braccia incruciate u pughjile si culpisce ognuna di i so spalle incù a manu upposta in modu da annuncià chì hè prontu à cumbatte. Una danza di vittoria hè ancu esiguita dopu a dezisione di i ghjudici.

Prezentazione di l'armi usate durante u cumbattimentu di lethwei, da u pughjili stessu. Culpisce di a so manu aparta l'arma upposta. A prezentazione s'effettua dà l'altu in bassu, inizialmente coi pugni è i oviti, poi i ghjinochja è infini di pedi.




#Article 333: Alà dei Sardi (393 words)


Alà dei Sardi (saldu: Alà o Elà) hè una cumuna di a pruvincia di Sassari. Hà 2000 abitanti, ed hè situata in a righjoni storica di u Montacutu. A so lingua hè u locudoresu sittintriunali, una varietà di sardu un pocu influinzata da u lessicu corsu di a Gaddura. L'ecunumia si basa principalmenti annantu à l'agricultura è annantu à u pasturiu (pecuri è vacchi). Ogni annu - in u prima branu - in Alà dei Sardi si curri u Trufeu internaziunali di Cursa Campestra ALASPORT, è ci participighjani i più impurtanti curridori di u mezufondu mundiali (primatisti mundiali, campioni mundiali è olimpichi). U trufeu hè unu di i più impurtanti d'Auropa pà i participanti. U quattru uttrovi ci hè in Alà a festa di Santu Franciscu, è ci hè da magnà è da bia pà più di deci milla piligrini chì venini da a Sardigna sana.

I primi abitanti di Alà dei Sardi sò stati Balares è Ilienses, dui populazioni trà i più feroci di i tempi antichi. Sò risciuti à tena à bada l'antichi Romani, chì erani i patroni di u mundu à quiddi tempi. Si dici chì Alà era u capilocu di i Balares, parchì Alà si dici ancu Balà in lingua sarda, è dunqua pò vulè dì cità di i Balares. Oghji in u territoriu d'Alà ci sò una vintina di siti archiulogichi di u periodu nuragicu, è calchì naracu sempri bè cunsirvatu. Dapoi, ancu a zona hè stata rumanizata, ma ci sò dinò tanti tuponimi di lingua nuragica, è quistu faci pinsà chì a rumanizazioni hè stata tardiva è pocu efficaci. In u Medievu, Alà dei Sardi hà fattu parti di u Ghjudicatu di Torres, è dapoi à a paci d'Aragona hè passatu à a Cuntrada di Olevà, in l'Incuntrada di Monti Acutu, chì facia parti di i pussidimenti di i Duchi di Gandia, nobili spagnoli.

Oghji u paesi hè in a pruvincia di Tarranoa-Timpiu, è hà una economia tradiziunali. Ma da pocu tempu s'hè svilupata l'arti di travaddà u suaru, chì pa qualità hè u meddu di a Sardigna. È ancu l'arti di travaddà i petri di i monti, chì sò richiesti in a Costa Smiralda (Tarranoa, Alzachena) pa rivestì i casi è i tanchi di i turisti. I maestri di muru d'Alà dei Sardi sò i più famosi pa i rivestimenti in petra, in tutta a Gaddura.




#Article 334: Lingua tedesca (2403 words)


U tedescu (Deutsch ) hè una lingua indoeurupea chì appartene à u ramu occidentale di e lingue germaniche. Hè a lingua incù u più grande numeru di locutori nativi di u cuntinente europeu è di l'Unione eurupea, parlata com'è prima lingua è ricunnisciuta com'è lingua ufficiale in Germania, in Austria, in Svizzera è in Liechtenstein.

Trà e lingue di u gruppu germanicu hè a lingua più diffusa in u mondu dopu à l'inglese.

U tedescu hè parlatu per u più in l'Europa cintrale: in Germania, Austria è Svizzera.

In Italia u tedescu hè ricunnisciutu com'è lingua ufficiale rigiunale incù à u talianu in Trentino-Altu Adige, induv'ellu hè parlatu per u più in a Pruvincia autonoma di Bolzano. Gode inoltre di u status di coufficialità in a Val Canale in Friuli-Venezia Ghjulia. Dialetti ascrivibili à a famiglia linguistica di u tedescu sò parlati da e minuranze walser di u Piemonte è di a Valle di Aosta, da quelle mochene di u Trentino è da quelle carnico-germaniche di Sauris, Timau in u Friuli è Sappada. Sempre à a famiglia di e lingue germaniche appartene a lingua cimbra, parlata da a minuranza linguistica di i cimbri prisente trà Venetu è Trentino.

U tedescu hè inoltre parlatu in parte di a Rumania, di a Polonia (Voivodato di Opole), di l'Alsazia è di a Lorena (Francia) è hè parlatu in i Stati Uniti (New York, Pennsylvania è Ohio). Ancu exi pussidimenti culuniali di a Germania, com'è per esempiu a Namibia, anu una nutevule percentuale di a pupulazione chì ancu oghje parla u tedescu.

Incù circa 112 milioni di parlanti distribuiti in 38 Stati, hè una lingua pluricentrica com'è l'inglese. Ci sò infatti isule linguistiche tedesche in tutti i cuntinente è parechji di ste cumunità esistenu da parechji seculi.

Sicondu Ethnologue a lingua tedesca hè a 11ª lingua parlata com'è prima lingua per dimensione. Hè parlata glubalmente in 43 Paesi da 90,3 milioni di persone.

Riguardu à l'Africa, u tedescu hè parlatu da circa 25-30.000 persone com'è lingua matre in l'exi culonia tedesca di a Namibia.

Hè pussibule à esaminà u sviluppu storicu di a lingua tedesca à traversu a so suddivisione in i siguenti periodi:

U gluttonimu pruvene da a parola germanica þeudiskaz, incù u quale in u Medievu si disignava a lingua di u þeudō, vene à dì di u populu (una lingua germanica, senza distinzione) cuntrastendu la à u latinu. Da þeudiskaz sò derivati u tedescu deutsch, u nederlandese duits (chì in questa lingua si riferisce à u tedescu), l'inglese dutch (chì si riferisce à u nederlandese) è u latinu theodiscus, da u talianu tedescu è u francese tudesque (oghje si riferisce à tuttu ciò chì riguarda i populi germanichi durente l'altu medievu; tedescu in francese hè allemand, derivatu da u populu di l'Alemanni). Ancu u nome di u populu di i Teutoni deriveghja da sta radica.

Quandu Martin Lutero tradusse a Bibbia (u Novu Tistamentu in u 1522 è u Vechju Tistamentu, pubblicatu in parechje parte è cumplittatu in u 1534), basò a so traduzione principalmente annantu à u linguaghju standard di a burocrazia in Sassonia (sächsische Kanzleisprache), cunnisciutu ancu com'è Meißner-Deutsch (da a cità tedesca di Meißen). Stu linguaghju era basatu annantu à i dialetti altu-orientali è centru-orientali tedeschi è cunsirvava moltu di u sistema grammaticale di u mediu altu tedescu (differamente da i dialetti tedeschi parlati in l'Alimagna cintrale è sittentriunale, chì tandu avianu dighjà cuminciatu à perde u genitivu è u passatu remotu). À l'iniziu e copie di a Bibbia avianu una longa lista di glosse, chì traducianu e parole scunnisciute in a rigione incù i termini usati in u dialettu rigiunale. I cattolichi à l'iniziu rifiutonu a traduzione di Luteru è pruvonu à crià u so propriu standard cattolicu (gemeines Deutsch) — chì, quantunque, differia da u tedescu prutistante solu in parechji picculi ditagli. Ci hè vulsutu finu à a mità di u XVIII seculu per crià un standard tuttu à fattu accittatu, punendu fine à u periodu di u novu altu tedescu.

Finu à u 1800 circa, u tedescu standard fù soprattuttu una lingua scritta: in l'Alimagna sittentriunale urbana, eranu parlati i dialetti lucali bassu-sassone o bassu-tedescu; u tedescu standard, chì era nettamente differente, era spessu imparatu com'è una lingua straniera incù una pronuncia incerta. E guide priscrittive di pronuncia cunsideravanu a pronuncia tedesca sittentriunale com'è standard. In ogni modu, l'attuale pronuncia di u tedescu standard varieghja da una rigione à l'altra.

A lingua tedesca hè una di e quattru lingue naziunali in Svizzera à tempu cù u francese, u talianu è u rumanciu (in ordine per numeru di locutori materni).
I svizzeri germanofuni cumunicheghjanu trà di elli usendu in grande maiuranza un gruppu di dialetti tedeschi, à spessu definiti di manera unitaria svizzeru tedescu (Schwitzerdütsch → tedescu alemanu). L'usu di u dialettu s'intensificò à causa di a vulintà di differenzzià si da i tedeschi in seguitu à a spinta pangermanista chì cuinvolse i tedescofuni frà u fine di u XIX seculu è u periodu naziunalsucialistu, quandu in Svizzera u tedescu standard era più diffusu. In cunsequenza di 'ssu prucessu, u dialettu s'hè prestu diffusu ancu in i mass-media elettronichi è in a sucità di u spittaculu à parte da a siconda mità di u Novicentu. Grazia à quest'evuluzione, u svizzeru-tedescu hè oghje imprudatu automaticamente in guasi tutti i rigistri linguistichi di u parlatu.

In 17 cantoni di a Svizzera si parle solu tedescu. In u Cantone Ghjura esiste un unica cumuna di lingua tedesca (Ederswiler). Inoltre, u Cantone Vallese, u Cantone Berna è u Cantone Friburgo sò bislingue, tedescu è francese, mentre u Canton Grigioni hè l'unicu trilingue: tedescu, talianu è rumanciu. A percentuale di e lingue non naziunale parlate com'è prima lingua in e case svizzere hè crisciuta di manera impurtante durente l'ultimu mezu seculu, da menu di unu per centu in u 1950 à novi per centu in u 2000, per u più à spese di u tedescu. In u 2000 u tedescu era parlatu da u 63,7% di i svizzeri (in calata rispettu à u 72,1% di u 1950), inclusi i residenti in u paese senza cittatinanza elvetica (23% di a pupulazione in u 2009). S'ellu si tene invece contu solu di i citatini svizzeri, a cunsistenza di i germanofuni colla à u 72,5% (censimentu di u 2000).

U tedescu hè parlatu soprattuttu in Germania (induv'ellu hè a prima lingua per più di u 95% di a pupulazione), Austria (89%), Svizzera (65%), in a maiò parte di u Lussemburgu è in u Liechtenstein - quest'ultimu hè u solu paese à u mondu induve u tedescu hè l'unica lingua ufficiale è parlata.

U tedescu hè ancu una di e trè lingue ufficiale di Belgica, à tempu cù l'olandese è u francese. I locutori sò cuncintrati soprattuttu à l'internu di a cumunità germanofuna di a Belgica, è custituiscenu circa u 1% di a pupulazione di u paese.

Altri cumunità europee di lingua tedesca si trovanu in Italia sittentriunale (Sudu Tirolo è in parechje cumune situate in altre pruvince), in e rigione francesi di Alsazia è Lorena è in parechji centri di cunfine in a Contea di u Jutland meridiunale in u Danimarca.

I cumunità di lingua tedesca si ponu truvà ancu in certe parte di a Ripublica Cecca, in Sluvacchia, Ungaria, Polonia, Rumania, Serbia, Russia è Kazakhstan. L'espulsione furzata di i tedeschi dopu à a siconda guerra mundiale è l'emigrazione di massa versu l'Alimagna in l'anni '80 è '90 di u XX seculu anu però riduttu molte di queste cumunità.

A lingua tedesca hè una lingua flessiva-fusiva.

Per via di a prisenza di i casi è di a declinazione di i sustantivi (però moltu ridutta in a lingua muderna) è di l'agettivi, u tedescu hè una di e lingue germaniche muderne incù a grammatica più cumplessa.

I casi in tedescu sò quattru: numinativu, genitivu, dativu è accusativu. I sustantivi (chì, com'è e parte di u discorsu sustantivate, si scrivenu sempre incù l'iniziale maiuscula) prisentanu trè generi: maschile, feminile è neutru.

U paradigma di i verbi tedeschi irrigulari hà quattru forme, differamente da l'inglese, chì ne hà trè: l' Infinitiv (infinitu), l' Indikativ Präsens (indicativu prisente), l' Indikativ Präteritum (preteritu, vale à dì indicativu imperfettu/passatu remotu) è u Partizip II (participiu passatu).
U Plusquamperfekt (piu ch'è perfettu, currispundente à l'indicativu trapassatu prossimu/trapassatu remotu), u Futur I (futuru simpliciu) è u Futur II cumplettanu u quatru di i tempi di l'indicativu.

U Konjunktiv I (prima cunghjuntivu) hà quattru tempi (prisente, perfettu, futuru I, futuru II); u so usu hè piuttostu raru è si limiteghja generalmente à a furmazione di u discorsu indirettu di solitu in cuntesti furmali è ufficiali (com'è, per esempiu, a stampa).

U Konjunktiv II (sicondu cunghjuntivu) hà dui tempi (preteritu è più ch'è perfettu). I so usi currispondenu à quelli di u cundizionale (valore di pussibilità) è di u cunghjuntivu imperfettu (valore d'irrialità) di u corsu; si pò truvà, sicondu, incù valore di Konjunktiv L'in u casu quest'ultimu ùn sia micca distinguibile da u prisente indicativu.

Hè dinò tipicu di u tedescu è di e lingue germaniche, in generale, l'usu di custruzzione analitiche, rializate per via di l'usu friquente d'ausiliarii (com'è sein esse, haben avè è werden diventà) per sprimà i differenti tempi verbali.

A pronuncia di u tedescu suvita guasi sempre regule pricise.

Sei funemi vucalichi sò designati cù i caratteri latini a, o, e, u incù dui puntini, graficamente equivalenti à a dieresi, chì però ùn indicheghjanu micca un iatu vucalicu, bensì una metafonesi o metafunia. U termine Umlaut (plurale Umlaute) ùn si referisce micca à i puntini, ma e vucale.

A maiò parte di u lessicu di a lingua tedesca deriveghja da u ramu germanicu di e lingue indu-europee, bench'è ci fussenu minuranze significative di parole derivate da u francese, u latinu è, ricentamente, da l'inglese. À listessu tempu, hè stunante com'è u tedescu riesce à sustituisce parole straniere incù u solu usu di u ripertoriu lissicale puramente germanicu: cusì Notker III di San Gallo riiscì à traduce i trattati aristutelichi in puru altu tedescu anticu intornu à l'annu 1000. Oghje pudemu truvà per esempiu Fernseher /'fɛɐnˌze:(ɐ)/, cumpostu da fern (luntanu) è sehen (vede), chì hè l'esatta traduzione di u cumpostu grecu-latinu televisione.

À prima vista u lessicu di u tedescu hè pocu accessibile. Ci vole però ancu à piglià in cunsiderazione ch'è una parte cunsiderevule di i sustantivi hè da ascrive à semplice traduzione litterale da u latinu. In modu indirettu, dunque, hè pussibule à scuntrà l'internaziunalità di i linguaghji. Sopratuttu l'usi di l'ambiente ecclesiasticu ricollanu à u latinu, p.es. die Wieder-aufersteh-ung (rè-surrect-eiu). Ancu e parole pristate da u latinu sò più frequente ch'è ciò chì si pudaria aspittà, p.es. nüchtern (dighjunu, micca briacu, da nocturnus), keusch (castu, prubabilamente da conscius), die Laune (u statu d'animu, da luna), die Ziegel (tegula), die Pfeife (pippa) oppuru kosten (omonimu di custà è di cumpone), kaufen (cumprà, da caupo oste) è cetera.

U tedescu hè scrittu usendu a santacroce latina (chì cumprende ancu e lettere J, K, W, X è Y). In più di e 26 lettere tipiche di molte santacroce europee, u tedescu improda i trè Umlautè vale à dì ä, ö è ü, è ancu a ligatura, ß (chjamata Eszett o ancu Scharfes S) chì ripprisenta a doppia s in certe parole.

Ste lettere ùn alteranu micca l'ordine alfabeticu.

ß = Scharfes S oppuru Eszett (hà valore di una doppia s; nissuna parola hà sta lettera com'è iniziale è a riforma ortografica di u 1996 hà riduttu u so numeru, mentre Svizzera è Liechtenstein l'anu abulite).

Ä = à mit Umlaut.

Ö = o mit Umlaut.

Ü = u mit Umlaut.

Da nutà chì, bench'è i dui puntini sianu guasi uguali à una dierese, hè scurrettu di pronunzià li perchè deriveghjanu sturicamente da un finominu di metafonia. In a scrittura Fraktur, si punia dui trattini (à l'iniziu una è, chì, sopra a lettera, pigliava a forma di duie sbarrette verticale; ancu oghje, moltu spessu, in a scrittura manuale, i tedeschi ùn scrivenu dui puntini, ma duie liniette verticale) sopra a vucale.

Incù l'ultima riforma ortografica di u 1996, a ß hè sustituita da una doppia s dopu à ogni vucale breve, com'è per esempiu in Fluss (fiume), Kuss (bacio) è dass (chì, cunghjunzione), mentre ferma dopu à a vucale longa, com'è Gruß (salutu), Fuß (pede) è aß (manghjava/manghjò). Da nutà chì ùn esiste micca una virsione maiuscula di a lettera ß (ùn occorre mai à l'iniziu di parola), è per via di cunsiquenza hè sempre scritta SS in e parole scritte interiamente à lettere maiuscule, oppuru s'usa listessu segnu. In Svizzera è Liechtenstein, infine, l'usu di a ß hè sparitu dipoi u principiu di u Novicentu (u Fogliu Federale svizzerudipoi u 1906; in u 1938 u Canton Zurigo ùn l'insignò più in e scole è l'altri cantoni ni suvitonu l'esempiu), finu à l'ultima riforma di u 2006 chì l'hà definitivamente eliminata. In i dui paesi si scrive ss, fora di in e pubblicazione rivolte à l'intreiu marcatu di lingua tedesca, chì suvitanu e norme di u tedescu standard.

Ci sò molte parole tedesche chì sò imparintate incù quelle inglese (ricurdendu ch'è e duie lingue facenu parte di listessa famiglia linguistica). Molte di quesse ponu esse identificate faciule è anu praticamente listessu significatu. In particulare parechje parole indicate incù * si pronuncianu in listessu modu ma sò scritte in modu differente.

Parechji parole anu cunsunante parechje in ste lingue è quessa hè divutu à a rutazione cunsunantica di l'altu tedescu. Per esempiu in molte parole imparintate a cunsunante b intervocalica di u tedescu hè resa cù a v di l'inglese.

Tedescu: Liebe (amore)  Inglese: love

Tedescu: geben (dà)  Inglese: (to) give

Tedescu: Schiff (nave)  Inglese: ship

Tedescu: lassen (lascià)  Inglese: let

Confruntandu a lingua olandese incù quella tedesca è quella inglese si pò nutà in ella un gradu intermediu. Si ponu mintuvà parechji esempii per ossirvà 'ssu scambiu cunsunanticu:

Ancu in a grammatica si pò nutà sta caratteristica: l'olandese hà oramai abbandunatu u cumplessu sistemu flessivu sempre in usu in tedescu affidendu si, com'è l'inglese, à e sole prepusizione per sprimà i varii cumplimenti indiretti, puru cunsirvendu però sempre qualchì residuu di e declinazione in parechjie sprissione idiomatiche o in a lingua scritta.

Essendu puru una lingua germanica muderna u tedescu hà cunsirvatu più caratteristiche ch'è e lingue indoeuropee antiche rispettu à altre lingue indoeuropee muderne, per esempiu i casi è trè generi, chì a rendinu in 'ssu sensu paragunevule à lingue com'è u latinu.




#Article 335: Lingua inglese (3812 words)


Linglese (nome nativu English, IPA: [ˈɪŋglɪʃ]) hè una lingua induaurupea appartinenti à u ramu uccidintali di i lingui germanichi, incù l'ulandesu, l'altu è bassu tedescu, u fiammingu è u frisonu. Cunserva sempri un'evidenti parintedda cù u sassonu cuntinintali (dialettu di u bassu tedescu).

L'inglesu accupa una pusizioni tuttu à fattu particulari, micca solu rispettu à i lingui germanichi, ma ancu à l'internu di u gruppu linguisticu induauropeu: hà talmenti simplificatu è altiratu a so probbia struttura da avvicinà si oramai à una lingua isulanti piuttostu ch'è à una lingua flessiva.

Inoltri, da u puntu di vista di u vucabulariu cunteni molti tarmini di urighjina non germanica, è in particulari latina: si valuta in oltri u 50% l'afflussu di tarmini latini dirivati da u francesu, pinitrati in u lessicu inglesu in bona parti grazia à l'accupazioni nurmana dopu u 1066, ma ancu in u Rinascimentu, par influssu di u latinu coltu è scentificu. 

Trà i lingui di grandi diffusioni, l'inglesu hè verusimilamenti più apartu à l'intrata di novi vucabuli di urighjina straniera, sii a causa di u so ampiu usu com'è lingua franca, sii in virtù di l'urighjina mista latinu-germanica di gran' parti di i radichi, sii - prubabilamenti - ancu grazia à l'estrema puvartà di diclinazioni è disinenzi tipichi chì ni carattarizeghjini i sustantivi.

In u corsu di u XX seculu l'inglesu hè divintatu, infatti, a lingua franca par eccillenza, abbattendu a pricidenti supremazia di u francesu, chì à so volta avia sustituitu u latinu à fini di cumunicazioni diplumatica è scentifica. Hè oghji ancu un strumentu par a cumunicazioni frà etnii privi di cunnissioni culturali, scentifichi o pulitichi.

Si calculeghja chì quiddi chì parlani inglesu com'è lingua materna (English as a native language, ENL) siini circa 350 milioni, mentri sò circa 300 milioni i parlanti di l' English as a second language (ESL), veni à dì chì parlani inglesu accantu à a lingua naziunali o nativa. Sò infini circa 100 milioni i parlanti di l' English as à foreign language (EFL), veni à dì chì ani amparatu l'inglesu à scola, in paesi induva sta lingua ùn hè micca in usu. U numaru di quiddi chì usani l'inglesu com'è lingua siconda o straniera supareghja dunqua quiddu di quiddi chì u parlani da a nascita.

L'inglesu hè usatu com'è lingua materna (ufficiali o di fattu) in i siguenti paesi:

L'inglesu hè imprudatu com'è lingua ufficiali in: Botswana, Bangladesh, Camerun, Isuli Cook, Figi,  Filippini, Gambia, Ghana, Hong Kong, India, Kenya, Kiribati, Lesotho, Malawi,  Malta, Mauritius, Namibia, Nauru, Nigeria, Pakistan, Palau, Papua Nova  Guinea, Portu Ricu, Samoa Uccidintali, Seychelles, Sierra Lione, Singapore, Sudan di u  Sudu, Isuli Salomone, Tuvalu, Swaziland, Tanzania, Uganda, Vanuatu, Zambia è Zimbabwe.

L'inglesu s'hè affirmatu di fattu com'è u standard par a cumunicazioni scentifica à altu è altissimu  liveddu, essendu imprudatu com'è lingua prifirinziali par u scambiu di infurmazioni scentifichi trà parsoni di  lingui diffarenti, par a publicazioni di cuntribuzioni in i principali rivisti scentifichi di qualsiasi sittori è  par i rilazioni in i cungressi internaziunali.

In u so longu sviluppu l'inglesu si hè nutevulamenti altiratu. Cunvinziunalamenti si dividi l'evuluzioni diacronica  di a lingua in cinqui fasi:

Hè pussibuli estrapulà di i dati apprussimativi trà i molti pruposti, è dì chì l'Anglusassonu và da l'invasioni di a  Britannia à opara di Sassoni, Juti è Angli (V seculu d.C.) finu à a più massiccia è siconda fasa  di cristianisazioni di l'isula. L'Inglesu anticu rimpiazza tandu l'Anglusassonu, ancu in virtù di a supremazia di u  dialettu West Saxon annantu à quiddu anglicu, divutu à u rinfurzamentu di a situazioni ecunomica è pulitica di i  stati di u sudu di l'Inghilterra rispettu à quidda di u nordu (zona di i 5 regni) sinu à l'invasioni  nurmana.

L'Inglesu mediu si pò fà tarminà intornu à l'iniziu di u XVI seculu.

U Prima inglesu mudernu copri un periodu di tempu, chì và da Shakespeare sinu à a mità di u Setticentu.
L'Inglesu mediu và da u Setticentu, incù a comparsa di rumanzi com'è Robinson Crusoe di Defoe, insinu à i nosci  ghjorna.

Bench'è a lingua parlata si sii evoluta in quiddi seculi (par asempiu, in inglesu mudernu a prununcia di molti paroli usati in l'opari di Shakespeare hè diffarenti da quidda di u prima inglesu mudernu), a so struttura hè ferma  sustanzialamenti immutata.

Sicondu u resucontu di u Venerabile Beda, i sterpi germanichi di l'Angli, di i Sassoni è di l'Ghjuti,  partiti da u Ghjutland è da l'Alimagna sittintriunali è da a futura Danimarca, si stalletini in quidda rigioni  di a Britannia chì hè oghji l'Inghilterra in u 499 d.C. I Ghjuti si stabilini in u Cantium (Kent),  l'Angli in l'Anglia uriintali, in i Midlands è in Northumbria, i Sassoni in l'Essex, in u  Middlesex è in u Wessex - veni à dì rispittivamenti regnu di i Sassoni uriintali, di mezu è uccidintali.  Sottu a spinta di i novi vinuti i Celti in parti si spustàni à punenti (North Walas, West Walas o Galles, Sûth  Walas o Cornuvaglia).

A parta da u X seculu l'atoni brevi à, è, o è u tendini à cunfluiscia in u sonu indistintu  schwa  mori friquenti in l'inglesu mudernu. L'Inglesu anticu, à diffarenza di u Mediu inglesu, pussedi una ricca  flissioni, sii numinali ch'è virbali. I genari sò trè, maschili, feminiccia è  neutru. Com'è in tedescu, u nomu in l'Anticu inglesu prisenta quattru casi:  numinativu, genitivu, dativu, accusativu.

U Mediu inglesu hè u nomu datu à a lingua storica chì hà com'è urighjina i  diversi formi di inglesu parlatu in u periodu cumpresu trà l'invasioni nurmana è u tardu Rinascimentu inglesu. Grazia à Geoffrey Chaucer u Mediu inglesu emersi com'è una lingua litteraria,  soprattuttu grazia à a so più celebru opara, i Canterbury Tales.

Incù Ghjuvanni Senzaterra guasgi tutti i pussidimenti francesi funi persi (fora di l'Isuli di u Canali,  ultimu branu di u Ducatu di Nurmandia). A parta da a Guerra di i Cent'Anni i liami incù a Francia, dunqua,  s'addibuliscitini. U vechju pruvverbiu Jack wold be à gentilman if he cold speke Frensk cuminciò à perda moltu di  u so significatu. In Inghilterra cuminciò à pricisà si un novu standard, basatu annantu à u dialettu di Londra è  di i Home Counties.

L'intruduzioni di a stampa in Inghilterra à opara di William Caxton in u 1476  cuntribuì à a fissazioni di l'ortugrafia ma, apposta ch'è ebbi locu prima ch'è si cuncludissi u grandi spustamentu  vucalicu, ditarminò u prima grandi divariu trà scrittura è prununcia. Dopu a nascita di a Ghjesgia d'Inghilterra nascì l'esigenza di una virsioni inglesa di a Bibbia. In u 1611 fù data à  i stampi lAuthorized Version. A stampa, a Riforma è  l'affirmazioni di u cetu mediu (middle class) ebbini com'è cunsiquenza a diffusioni di quidda chì era in traccia d'affirmà si com'è lingua standard.

L'espansioni culuniali di l'Inghilterra diffusi a parlata in vasti tarritorii di l'America  di u Nordu, di l'Africa, di l'Asia è di l'Uceania. L'indipindenza di l' Stati Uniti currisposi à a furmazioni di una varietà d'inglesu, diffarenti da u standard britannicu, chì s'hè affirmata dopu à liveddu mundiali in u XX seculu.

U grandi spustamentu vucalicu hè a più impurtanti altirazioni funetica di a storia di a lingua inglesa. Si pò  affirmà chì eddu purtò l'inglesu à a so prununcia attuali. U grandi spustamentu vucalicu ùn ebbi micca locu à listessa ebbica in i diversi rigioni (in parechji, particularamenti à u Nordu, hè assenti in i parlati lucali à i  ghjorna d'oghji); si pò quantunqua pona u so iniziu à u XV seculu è cunsidarà lu scumpiitu à a fini di u XVI.

U grandi spustamentu vucalicu riguarda i vucali longhi:

Trà i dittonghi  è  cunfluiscini in  (muti).  tendi à simplificà si in  dopu l, r,  è  (rude, chew, June).   passa à  (law).

I spiranti allongani u sonu di una à chì i pricedi: mass , bath , staff .

L' r, frà altru distinata à scumpariscia dopu vucali, impidisci u grandi spustamentu vucalicu intruducendu un schwa: door , clear .

Scumpariscini i soni  è , fora di in prestiti com'è u scuzzesu loch  o in i grecisimi (è.g. chemistry  , . U gh chì i ripprisintava perdi ogni sonu incausendu l'allungamentu di a vucali pricidenti (bright, night) (  ,   ) oppuri, spezii in fini di parola, diventa  (cough).
Casu particulari hè u prunomu di prima parsona I, chì diriveghja da l'anticu igh (cfr. tedescu ich), ma in u passaghju da u Mediu inglesu à l'Inglesu mudernu, oltri à u grandi spustamentu vucalicu subitu da a vucali longa , hà vistu cada ancu in a lingua scritta u digramma gh.

 diventa  (fora di u Nordu) ma si manteni a grafia wh.

 tendi à fonda s'incù a cunsunanti pricidenti: ocean   , measure   , futuri   , è cetara.

Un di i fatti più impurtanti hè a scumparsa di l' r postvucalica. Quissa hè una carattaristica tipica di u Sudu, assenti sempri oghji da i Midlands versu u nordu è in Scozia. È assenti in i Stati Uniti fora di in u New England uriintali è in u Sudu.

U plurali in -s s'afferma dicisamenti. Fermani parechji formi incù umlaut (foot, feet) è parechji plurali in nasali (oxen).

L'aghjittivi sò nurmalamenti invarievuli, ma ci sò casi in i quali u genaru di a lingua antica s'hè prisirvatu, par asempiu blond cambia à blonde incù i sustantivi feminicci.

Diminuiscini nutevulamenti i verbi forti (oramai chjamati irregulari). Indrentu à 'ssa catiguria scumparisci à spessu a distinzioni trà priteritu è participiu passatu (cling, clung, clung).

U cunghjuntivu si riduci finu guasi à scumpariscia. In i rari casi in i quali hè adupratu hè indistinguibili da l'indicativu fora di i casi in i quali hà una forma diffarenti (terza pers. sing. adisinenziali [he do], forma be di u verbu essa).

A disinenza di a terza parsona singulari oscilla frà -(e)th (miridiunali) è (e)s (sittintriunali). Sarà st'ultima forma à privala finalmenti.

A forma prugrissiva (to be ...ing) diventa rigulari.

A custruzzioni to be + participiu passatu (I am come) diventa molta rara incù l'affirmazioni di to have in sta funzioni.
Inoltri, à u priteritu, i verbi rigulari tarmineghjani incù u sonu [d], [t] o [id] (asempiu: Danced [t], changed [d], Started [id]).

A lingua germanica di l'isuli britannichi, ancu s'eddu hè difficiuli di parlà di un anticu inglesu unitariu, subì una nutevuli latinisazioni in dui fasi principali:

Di solitu, quandu una parola straniera hè intrudutta in una lingua, subisci ciò ch'è Baugh è Cable, adattendu un terminu da a butanica, chjamani arrested development. In inglesu hè pussibuli truvà molti paroli francesi in a forma in a quali funi impurtati in Inghilterra à l'ebbica di u Medievu: si cunfronta default (in inglesu) incù défaut (in francesu), subject (in inglesu) incù sujet (in francesu). Si pò paragunà à u fattu chì dopu à un travasu, a pianta ùn cresci più par un certu periodu, mentri un'altra di listessa ità cuntinueghja à sviluppà si nurmalamenti: i paroli francesi, quandu ùn funi micca rimanighjati da l'umanisti in u XVI seculu ani dunqua cunsirvatu a forma incù a quali erani stati intrudutti in u Medievu in un cuntestu linguisticu à eddi stranieri.

À diffarenza di a forma, u significatu di i paroli impristati da u francesu (chì in Francia firmeti sustanzialamenti immutati), duviti inveci adattà si in l'inglesu à causa di a cuncurrenza di altri paroli anglusassoni incù listessu significatu: à spessu cambiendu lu, o incausendu l'estinzioni di u terminu. Cusì, par asempiu, mentri courir ùn fù micca accaticatu com'è run, i paroli chì si rifirìani à a vita di l'alta sucità (francofuna) succesini megliu, com'è court (francesu mudernu cour) è chivalry (sensu di cavaddaria). È dinò: par porcu esistini dui paroli diffarenti: pig hè a bestia viva, chì divintava pork quandu era cucinata da i ricchi nurmani (i paisani anglusassoni ùn pudiani micca permetta si di manghjà mori carri di porcu, parò l'addivavani par i prubitarii nurmani). Ma esistini parechji altri coppii sinonimichi, in i quali u terminu currenti hè di radica germanica (anglusassona) mentri quiddu altu hà una radica latina (francesa). Si tratta di un finominu tipicu di a lingua inglesa, non certu limitatu à u duminiu alimintariu, ma stesu ancu à cuncetti metafisichi, induva l'accizioni elevata tendi sempri à sviluppà u terminu di radichi latinu-francesi (à diffarenza, par asempiu, di ciò chì avveni in tedescu). Ni sò asempii:

In altri casi hè ancu difficiuli à truvà accizioni beddi distinti in i dui tarmini sinonimi, quiddu germanicu è quiddu latinu, com'eddu accadi par asempiu incù wedding, marriage, matrimony, espousal (matrimoniu).

Stu scenariu cumplessu in u quali i paroli di urighjina rumanza lottani par a sopravvivenza contru à quiddi anglusassoni, rifletti u cunflittu beddu più drammaticu trà civiltà anglusassona è nurmana: dopu u distaccu puliticu di l'Inghilterra da a Francia (in u XIII seculu) u francesu persi, parò, vigori: una tistimunianza ridicula ni hè u parsunaghju di a Monaca in i Canterbury Tales (I raconti di Canterbury), chì parla di manera maccaronica, pruvuchendu cusì l'ilarità di la ghjenti.

Bon'parechjii funi i paroli eliminati sii in l'anglusassonu sii in u francu-nurmanu, par quantu in u lessicu l'avantaghju pendi nittamenti in favori di u mondu rumanzu par l'influenza asercitata da u pristigiu litterariu di u mondu rumanzu è dunqua da u Rinascimentu. In l'ità lisabettana si (ri) introdussini tarmini francesi in forma più muderna è molti lemmi taliani prima scunnisciuti (si pensa solu à l'influenza di i formi litterarii com'è u sunettu, a cummedia di l'arti, a musica taliana è a tragedia senechiana pruvinenti di mudeddi taliani). U tiatru lisabettanu sfruttò frà altru a prisenza di una cumpagnia numarosa di attori è littarati taliani.

Stu prucessu di trasfurmazioni hè sempri in corsu à i ghjorna d'oghji: i verbi irrigulari, influinzati da quiddi di urighjina rumanza, adoprani pocu à pocu -è, par u passatu è u participiu passatu (par asempiu burnt  burned è dreamt  dreamed) mentri i genitivi sassoni sò oramai usati in i formi più simplici: The Oxford Police (induva Oxford hè usatu com'è simpliciu aghjittivu) hè moltu più friquenti di Oxford's Police, è a -m di u dativu anglusassonu di whom (chì), hè oramai assenti in a cunvarsazioni infurmali. Tutti 'ssi finomini sò indicatori di u longu prucessu chì hà avvicinatu l'inglesu à u mondu rumanzu più ch'è tutti l'altri lingui germanichi, senza perda puri i qualità fundamintali chì da eddu a distinguiscini.

I vucali di l'inglesu varieghjani monda da un dialettu à l'altru, è par via di cunsiquenza, i vucali si poni trascriva incù parechji simbuli sicondu i diffarenti articulazioni.

Lu sistema vocalico di l'AI cunsta di sette vocali, chì possonu esse brevi ò lunghe:

La lungura di le vocali ùn veniva indicata graficamente.

A partisce da lu X secolu le atone brevi a, e, o è u tendonu à cunfluisce in lu sonu indistintu schwa  così frequente in l'inglese mudernu.

Li dittonghi sò:

Tra le cunsonanti:

L'AI, à differenza di l'IM, possede una ricca flessione, sia nominale chì verbale. li ghjeneri sò tre, maschile, femminile è neutru.

Come in tedescu, lu nome in l'AI presenta quattru casi: nominativu, ghjenitivu, dativu, accusativu. Le classi di declinazione più frequenti sò tre:

Altre declinazioni menu frequenti sò la atematica, quella in -r-, quella di li neutri cù plur. in -ru.

I sustantivi atematici, masch. è femm., cambianu à lu plurale la vocale tematica in cunseguenza di un anticu umlaut: fôt, masch. pede, plur. fêt.

L'aghjèttivi, secondu una caratteristica di le lingue ghjermaniche, segonu una declinazione forte, cù le desinenze di li pronumi, è una debule, cù le desinenze di li sustantivi in nasale. Un aghjèttivu segue la declinazione debule quandu hè precedutu da un articulu, un dimostrativu ò un possessivu, la forte In l'altri casi.

A grammatica inglesa mostra una quantità minima d'inflissioni rispettu à altri lingui induaurupei. Par asempiu, l'inglesu cuntimpuraniu, diffarenti da u tedescu, u nidirlandesu è i lingui rumanichi, manca di genaru grammaticali è cuncurdanza aghjittivali. I casi sò tutti scumparsi è in parti sopravvivini in i prunomi. A distinzioni trà verbi forti (calchì volta chjamati irrigulari par asempiu speak/spoke/spoken) è quiddi debuli (chjamati rigulari par asempiu call/called/called) d'urighjina germanica hè diminuita in l'inglesu cuntimpuraniu, è l'inflissioni (par asempiu plurali irrigulari) sò divintati più rigulari.

Parallelamenti, a lingua inglesa hè divintata più analitica, è l'usu di verbi mudali è l' ordini di i paroli par cumunicà i diversi significati hè divintatu più impurtanti. I Verbi ausiliari signalani i dumandi, a nigatività, a pularità, a boci passiva è i tempi prugrissivi.

L'Inglesu Mediu, o Middle English, hè u nomu datu à a lingua storica chì hà com'è urighjina i diversi formi d'inglesu parlati in u periodu cumpresu trà l'invasioni nurmana è u tardu Rinascimentu inglesu. Grazia à Geoffrey Chaucer u Mediu inglesu emersi com'è una lingua litteraria, soprattuttu grazia à a so più celebra opara, i Canterbury Tales.

Incù Ghjuvanni Senzaterra guasgi tutti i pussidimenti francesi funi persi (fora di l'Isuli di u Canali, ultimu strappeddu di u Ducatu di Nurmandia). À parta da a guerra di i cent'anni i liami incù a Francia, cusì, si addibbulitini. U vechju pruvverbiu Jack wold be a gentilman if he cold speke Frensk cuminciò à perda moltu di u so significatu. In Inghilterra cuminciò à appariscia un novu standard, basatu nantu à u dialettu di Londra è di i Home Counties.

L'intruduzioni di a stampa in Inghilterra da William Caxton in u 1476 cuntribuì à a fissazioni di l'ortugrafia ma, apposta ch'edda ebbi locu prima ch'eddu si cuncludissi u grandi spustamentu vucalicu, ditarminò u prima grandi divariu trà scrittura è prununcia.
Dopu à a nascita di a Ghjesgia d'Inghilterra nascì l'esigenza d'una virsioni inglesa di a Bibbia. In u 1611 fù data à i stampi l'Authorized Version. A stampa, a Riforma è l'affirmazioni di a classa media (middle class) ebbini com'è cunsiquenza a diffusioni di quidda chì cuminciava à affirmà si com'è lingua standard.

L'espansioni culuniali di l'Inghilterra diffusi a parlata in numarosi tarritorii di l'America di u Nordu, di l'Africa, di l'Asia è di l'Uceania. L'indipindenza di i Stati Uniti currisposi à a furmazioni d'una varietà d'inglesu, diffarenti da u standard britannicu, chì s'hè affirmata à u liveddu mundiali in u XX seculu.

U grandi spustamentu vucalicu  (in inglesu Great Vowel Shift, GVS) hè a più impurtanti altirazioni funetica di a storia di a lingua inglesa. Si pò affirmà ch'eddu purtò l'inglesu à a so prununcia attuali. U GVS ùn ebbi micca locu in listessa ebbica in i diversi rigioni (in parechji, particularamenti à u Nordu, hè assenti in i parlati lucali à i ghjorna d'oghji); si pò quantunqua sità u so iniziu à u XV seculu è cunsidarà lu compiu à a fini di u seculu XVI.

Trà i dittonghi [iu] è [ɛu] cunfluiscini in [juː] (mute). [juː] tendi à simplificà si in [uː] dopu à l, r, [tʃ] è [dʒ] (rude, chew, June). Inoltri, [au] passa à [ɔː] (law). I spiranti allongani u sonu d'una a chì i pricedi: mass [maːs], bath [biiːθ], staff [hèːf]. Lr, frà altru distinata à spariscia dopu à vucali, impidisci u GVS d'intruducia un schwa: door [door], clear [cliar].

Spariscini i soni [x] è [ç], fora di in prestiti com'è u scuzzesu loch [a/uɔx] o in i grecisimi (par asempiu chemistry [ˈxeːmiztri]). U gh chì i ripprisintava perdi ogni sonu incausendu l'allungamentu di a vucali pricidenti (bright, night) ([briçt]  [braɪt], [niçt]  [nait]) oppuri, spezia in fini di parola, diventa [f] (cough). Casu particulari hè u prunomu di prima persona I, chì diriveghja da l'anticu *igh (cfr. tedescu ich), ma in u passaghju da u MI à l'Inglesa mudernu, più di à u GVS subitu da a vucali longa [iː], hà vistu cascà ancu in a lingua scritta u digramma gh.

[hw] diventa [w] (fora di u Nordu) ma si manteni a grafia wh.

[j] tendi à fonda si incù a cunsunanti pricidenti: ocean [ˈoːsjən]  [ˈoːʃən], measure [ˈmeːziiər]  [ˈmeːʒər], future [ˈfjuːtər]  [ˈfjuːtʃər], è cetara.

Un di i fatti più impurtanti hè a scumparsa di l' r postvucalica. Quissa hè una caratteristica tipica di u Sudu, assenti sempri oghji da i Midlands versu u nordu è in Scozia. Hè assenti in i Stati Uniti d'America fora di in u New England uriintali è in u Sudu.

Diminuiscini assà i verbi forti (ormai chjamati irrigulari). Drentu à 'ssa catiguria sparisci à spessu a distinzioni trà priteritu è participiu passatu (cling, clung, clung).
U cunghjuntivu si riduci finu guasgi à spariscia. In i rari casi in i quali eddu hè impiigatu hè indistinguibili da l'indicativu fora di i casi in i quali t'hà una forma diffarenti (terza pers. sing. adisininziali [he do], forma be di u verbu essa).

A desinenza di a terza parsona singulari oscilla frà -(è)th (miridiunali) è (è)s (sittintriunali). Sarà quidd'ultima forma chì privalarà.

A forma prugrissiva (to be ... ing) diventa rigulari.

A custruzzioni to be + participiu passatu (I am com'è) diventa mori rara incù l'affirmazioni di to have in 'ssa funzioni. Inoltri, à u priteritu, i verbi rigulari tarmineghjani incù u sonu [di], [t] o [id] (asempiu:Danced [t], changed [di], Started [id]).

Da u puntu di vista di u vucabulariu, cunteni molti tarmini di urighjina non germanica, è in particulari latina: si valuta in oltri u 50% l'afflussu di tarmini latini dirivati da u francesu, pinitrati in u lessicu inglesu in bona parti grazia à l'accupazioni nurmana in i seculi dopu u 1066 (quandu i Duchi di Nurmandia cunquistàni l'Inghilterra anglo-sassonu incù a Battaglia di Hastings), ma ancu in u Rinascimentu, par influssu di u latinu coltu è scentificu. Par sta raghjoni, una di i carattaristichi più evidenti di u lessicu inglesu hè a ricchezza di coppii di sinonimi, di i quali l'unu di urighjina germanica, l'altru di urighjina latina, par indicà listessu ughjettu o cuncettu ma incù accizioni è sfumaturi diversi, par asempiu: freedom/liberty, pig/pork, spear/lance, first/prime, opening/aparture, fire/focus, amount/quantity (bench'è in st'ultimu casu ancu amount diriveghja di manera indiretta da u latinu à montem à traversu u francesu anticu amonter, chì hà purtatu ancu à u talianu ammuntà) etc.

L'accentu britannicu cunnisciutu com'è Received Pronunciation hà i siguenti carattaristichi:

A prununcia dialittali sittintriunali (da u Staffordshire, Leicestershire è Lincolnshire versu u nordu) hè 
carattarizata da i siguenti fatti funetichi:

In u Sudu:

L'inglesu americanu hè un insemu di varianti di a lingua inglesa parlati in i Stati Uniti d'America. Circa i dui terzi di la ghjenti di matrilingua inglesa vivini in i Stati Uniti. L'accentu più neutrali di l'inglesu americanu si chjama General American. Si basa annantu à l'accenti di u Midwest ed hà i siguenti carattaristichi:

L'Irlanda si pò suddivida, da u puntu di vista linguisticu in trè arii:

L'inglesu parlatu in Irlanda hà subitu pochi variazioni à liveddu di prununcia mantinendu si par parechji aspetti mori cunsirvativu. Ancu à i ghjorna d'oghji l'influssu di u standard britannicu ùn si faci micca senta mori fora di Dublinu.

À u liveddu funeticu l'inglesu irlandesu hè carattarizatu da i siguenti finomini:

In u lessicu si scontrani termini particulari di urighjini gaelica, p.es. slean, vanga.

U termini Hiberno diriveghja da u nomu latinu di l'isula, Hibernia, .




#Article 336: Lingua siciliana (609 words)


A lingua ciciliana (o lingua siciliana) (in cicilianu sicilianu) hè a lingua rumanica di l'isula di Sicilia. Hè una lingua appartinendu à u gruppu di i lingui rumanichi di a famiglia di i lingui induauropei. In un sensu rigurosu, 'ssu terminu disigna u cicilianu di Cicilia è i so diversi dialetti, mentri chì in un sensu largu, a parsona si riferisci à u gruppu linguisticu cicilianu cumprindendu u cicilianu di Cicilia, u calabresu centrumeridiunali, u salentinu è ancu u cilentanu miridiunali.

U cicilianu ùn faci l'ughjettu di nisciuna prutizzioni rigulamentaria, ùn essendu micca minziunatu frà i lingui prutetti da a leghji di u 15 di dicembri di u 1999 annantu à i  Reguli in materia di prutizzioni è di difesa di i minuranzi linguistichi storichi .

L'arghja di ripartizioni naturali di i diversi dialetti ciciliani si stendi annantu à l'insemu di a Cicilia, è ancu annantu à a parti miridiunali di a Calabria è annantu à a parti a più miridiunali è uriintali di a Puglia : u Salentu (ghjustu appuntu in u  calcagnu  di a  botta taliana ).

A litteratura in lingua ciciliana hè una di i primissimi litteraturi in lingua vulgari à nascia in Italia 
dopu à u diclinu di u latinu. Hè à u XIIIu seculu, sottu à l'impulsioni di Federiccu II è di a so corti cumposta da littarati, di sapienti è di filosufi chì 'ssa nova litteratura si sviluppa. U cicilianu s'arricchisci d'impronti à u tuscanu è à u latinu. I pueti di corti ani da sviluppà una puisia lirica di qualità è à forti cumpunenti sculasticu. U sunettu è a canzona sò i formi privilighjati da i pueti chì cantani a so prummissa o discorrini annantu à a natura di l'amori. Frà l'autori di 'ssa ebbica si trova : Giacomo da Lentini, Cielo d'Alcamo, Rinaldo d'Aquino, Giacomino Pugliese o dinò Petru Di i Vigni.

L'accentu cicilianu sona assà apartu à l'arechja, cunfiriscendu à 'ssa lingua è à i so locutori (ancu quandu eddi 
si sprimani in talianu cumunu) un certu esotisimu. Par indittu, u verbu èssiri ( essa ) tistimunieghja di un e assà apartu incù un accentu tonicu forti è trascinendu annantu à a prima sillaba.

In soprapiù, i Ciciliani prununciani sempri l' s com'è in a parola corsa messa . Cusì, un cicilianu prununciarà i paroli casa è odiosu incù una /s/ dura, quandu inveci u talianu ufficiali li sustituisciaria u sonu /z/. 

U cicilianu ammetti i varianti siont'è i loca ma ferma una lingua viva chì faci parti di u patrimoniu di a rigioni è chì manifisteghja u culori lucali di a Cicilia. Difatti, i locutori ci sò assà liati, ferma d'altrondi u prima mezu di cumunicazioni (davanti u talianu) quandu a parsona s'alluntana da i zoni turistichi. U cicilianu parmetti cusì un'idantità ciciliana chì usa a lingua com'è fattori unificanti.

U cicilianu improda una varianti di u santacroci latinu chì cumporta 22 lettari : 5 vucali è 17 cunsunanti.

U cicilianu ùn improda dunqua micca i lettari k-K, w-W, x-X è y-Y, cunfurmamenti à u talianu. In l'anziani testi ciciliani a lettara x-X era apradata, com'è in u Maltesu, par u sonu equivalenti à u ch corsu. È ancu xh-XH era usatu par u sonu equivalenti à u ch alimanu.

U segnu diacriticu u più usatu in cicilianu cumunu hè l'accentu gravi (apradatu par marcà l'accentu tonicu). 

Ma s'improda dinò l'accentu circunflessu par marcà a sparizioni di una sillaba in una parola. 

Eppuri, parechji scrittori ciciliani ani scrittu in cicilianu usendu dinò altri segni diacritichi tali l'accentu acutu par signalà l'accentu tonicu (veni à dì com'è in spagnolu), è sancu u trema par signalà i falsi diftonghi.

(~1600)

(~1900)




#Article 337: Sciappapetra (202 words)


A sciappapetra (Polygonum maritimum) hè un fiori chì faci parti di a famiglia di i Polygonaceae. I casci sò lungarini è uvali. Nasci in a rena di u litturali, accantu à i piaghji, ma ancu à u cantu di i stradona. Hè alta 10 à 50 cm. Fiurisci da ghjugnu à aostu. I fiori sò chjucareddi (5 mm) è bianchi. T'hà una radica longa è fonda, chì li parmetti di stà in a rena calda.

A sciappapetra si trova in l'ariali di u Mari Tarraniu.

L'arba sciappapetra hè abbastanza cumuna in Corsica. U nomu corsu veni da u fattu ca a pianta hè rinumata par sciappà a petra, vena à dì truncà è caccià i calculi, i cuncressioni minerali chì si formani in i rena o in a buscica. L'arba sciappapetra hè ancu chjamata a spaccapetra, chì t'hà listessu significatu. Ma par via di 'ssa prubità chì hè cunnisciuta ancu fora di Corsica, l'arba sciappapetra hè sradicata troppu suventi è diventa più rara. Par coglia la, ci voli à taglià la, lachendu a so radica in terra, è micca à sradicà la.

Si dici dinò (Conrad 1981) chì Nabulionu, chì suffria da i calculi, rigrittia d'ùn truvà l'arba sciappapetra in Santa Elena.




#Article 338: Lisandru Ambrosi (103 words)


Lisandru Ambrosi (1798-1842) hè statu un pueta è impruvisatore corsu.

 
Lisandru Ambrosi hè natu in Castineta di Rustinu u 26 frivaghju di u 1798. Era cunnisciutu dinù cum'è Lisandru di u Rustinu o ancu cum'è U Ziu Lisandru. Era u figliolu di Salandria Ambrosi è Ghjuvanna Paoli.  E so puesie sò state trasmesse per via di a tradizione orale. Lisandru Ambrosi era assai cunnisciutu in u Rustinu per via di u so talentu d'impruvisatore satiricu. Si pò cunsiderà chì, frà a so produzzione, chì solu una piccula parte hè stata raccolta sin'à l'epica muderna.

Lisandru Ambrosi morse u 20 maghju di u 1842.




#Article 339: Arbitru muntaninu (118 words)


L' Arbitru muntaninu (o Albitru muntaninu) (Viburnum tinus) hè un arburettu o un picculu arburi chì faci parti di a famiglia di i Caprifoliaceae. Hè altu dui à trè metri. I casci sò opposti, ovali, longhi 5 à 10 cm. U so culori hè verdi scuru. Fiurisci da nuvembri à aprili. I fiori sò bianchi o appena rusulini. I frutti sò bagareddi neri o turchini scuri.

L'Arbitru muntaninu hè urighjinariu di a rigioni mediterrania: Africa di u Nordu, Prossimu Urienti, Europa miridiunali, è ancu di l'Azzori è di l'Isuli Canarii.

Esistini trè sottuspezii di Viburnum tinus:

L'albitru muntaninu hè cumunu in Corsica. A sottuspezia prisenti in Corsica hè Viburnum tinus tinus.

L'arbitru muntaninu hè ancu chjamatu u laniu.




#Article 340: Ricerca (229 words)


A ricerca hè u prucessu di truvà fatti. Quissi fatti cundurrannu à a cunniscenza. A ricerca hè fatta usendu ciò chì hè ghjà cunusciutu. A cunniscenza supplementare pò esse uttenuta pruvendu (o falsifichendu) e teorie o i sistemi esistenti, è pruvendu à spiigà megliu l'usservazione. A ricerca hè un prucessu analiticu, sistematicu, urganizzatu è ughjettivu. 'Ssu prucessu duvrebbe risponde à una dumanda o l'ipotesi. In 'ssu modu, duvrebbe aummentà a cunniscenza è l'infurmazione annantu à una certa cosa scunusciuta chì a ghjente vole sapè megliu.

I studianti facenu ricerche pà scrive e tese (dissertazione) di laurea. A lettura di un grandi numeru di libri di un tema, è prende note, hè una forma di ricerca. L'autori di i libri ùn rumantici facenu ricerche dunque i so libri sò curretti.

U metudu scentificu hè un modu cumunu di fà a ricerca. A ricerca hè usata pà migliorà a cumprensione di a biulugia, di l'inghjegneria, di a fisica, di a chimica è d'assai altri campi. Quissu permette di scopre nove medicine, di rende e macchine più sicure, è fà aziende agricole produrre più prudotti alimentari. U denaru pà a ricerca vene da i guverni, da e sucità cummerciali private, è da i carità.

A ricerca hè caratterizzata essendu un prucessu:

L'attività di base di ricerca sò:

I tipi diversi di ricerca frà i discipline, cù una terminulugia specifica, sò stati descritti:




#Article 341: Spinitriculu (123 words)


U spinitriculu (Astragalus gennargenteus) hè una pianta chì faci parti di a famiglia di i Fabaceae. Hè endemica di a Corsica è di a Sardegna. U spinitrìculu hè cumunu in i muntagni di Corsica è più schersu in Sardegna, ind'eddu si pò scuntrà in u Monti Albu, in u Gennarghjentu è in u Sopramonti d'Orgosolu. Si scontra da 900 à 2100 metri.

Hè una pianta zimbrunuta. Fiurisci di ghjunghju o di lugliu. I fiora sò bianchi-giaddicci. U calici hè pilosu. Hè alta 10 à 30 cm.

Un sinonimu di Astragalus gennargenteus hè: Astragalus sirinicus var gennargenteus (Moris).

U spinitrìculu hè cumunu in Corsica. Hè ancu chjamatu a spinitricula (Conrad 1980). U nomu corsu veni da u fattu chì 'ssa pianta cumporta mori spini.




#Article 342: Elea (192 words)


Elea (Velia per i Rumani, Velia in latinu) era una cità greca situata annantu à a costa tirrenia, in Campania, vicinu à u golfu di Salerna. Hè quà ch'ella fù creata a scola eleatica, una scola filusofica fundata da Parmenide è Xenufanu à a quale anu participatu Zenone d'Elea è Melisse.

Da un puntu di vista amministrativu, l'attuale Velia hè un paisolu di a cumuna d'Ascea (dapoi u 2003, Ascea-Velia) (SA), chì cumporta circa milla abitanti. Velia ùn deve esse micca cunfusa incù Novi Velia, una cumuna vicina.

Elea fù fundata in circa 535 innanzi à Cristu da i Greghi di Focea chì eranu scappati dopu à l'invasione da i Persi in Asia minore. A creazione di a cità hè, frà altre, mintuvata da Strabon in a so Geografia, è da Erodote. 'Ssi coloni anu righjuntu quesse altre culonie di l'Italia suttana chì furmavanu a Grande Grecia. Elea hè firmata independente cum'è numerose cità in Italia. In circa 275 AC, Elea s'hè alliata incù Roma. Ma a cità fù abandunata dopu à u Medievu. À i ghjorni d'oghje, u situ archeologicu chì ferma si trova in u parcu naziunale di u Cilento.




#Article 343: Africa (102 words)


L’Africa hè u sicondu cuntinente più grande è populatu di u mondu, dopu à l’Asia. Copre 6% di a Terra è ci stanu guasgi 15% di a populazione mundiale.
E sò limite sò :

Ci sò 54 stati independenti, incù l’isula di Madagascar è a Repubblica di u Sahara Occidentale (chi ùn hè micca ricunisciuta da u Marocu).
L’Africa hè spessu cunsiderata da a cumunità scientifica cum’è u locu duve naque l’umanità, sette milioni d’anni fà.
Ci si trovanu assai clima sfarenti. Hè l’unicu cuntinente chi si stende da a zona temperata di u nord à a zona temperata di u sud.




#Article 344: Asia (1582 words)


LAsia hè u più vastu di i cuntinenti di a Terra, incù una superficia più di cinqui volti maiori di quidda di l'Auropa è para à circa un terzu di tutti i terri emersi.

Si prisenta in u so cumplessu, com'è una massa cuntinintali cumpatta di grandi diminsioni, ed hè u solu cuntinenti à essa bagnatu da trè oceani: l'Atlanticu (incù u Mari Glaciali Articu è u Mari Tarraniu), l'Indianu è u Pacificu. A massa cuntinintali si spinghji à u sudu incù i trè grandi penisuli di l'Arabia, di u subcuntinenti indianu è di l'Indocina. À quist'ultima suvitani, com'è prulungamentu naturali, l'isuli di l'Indunesia, mentri più à livanti, in l'Oceanu Pacificu, ci sò grandi fistona d'isuli chì, da i Curili à u Giapponu è à i Filippini, dilimiteghjani mari custieri. Hè da nutà chì l'Asia ùn hè micca siparata fisicamenti è giulugicamenti da l'Auropa, incù a quali forma un'unica massa cuntinintali, l'Eurasia. A so idantificazioni com'è cuntinenti siparatu hè largamenti accittata ma solu cunvinziunali, duvuta à raghjoni storichi. L'Asia inoltri hè unita incù l'Africa da l'istmu di Suez; hè siparata da l'America sittintriunali da u strettu di Bering (largu 92 km); u cumplessu insulari indunisianu a cullega à l'Australia. I punti estremi di a terraferma asiatica sò: à u nordu Capu Čiljuskin, annantu à a costa sibiriana (77° 40' latitudina nordu); à u sudu Capu Buru, à l'estremità di a penisula di Malacca (1° 16' latitudina nordu); à punenti Capu Baba, in Asia Minori (26° 5' longitudina livanti); à livanti Capu Uriintali, annantu à u strettu di Bering (170º longitudina punenti). L'assi nordu-sudu hè di 8.600 km circa, quiddu punenti-livanti di 9.000 km circa. Si stendi annantu à una superficia di 44 milioni di km².

U tuponimu Asia urighjinariamenti hè un cuncettu chì riguarda esclusivamenti u duminiu auropeu. L'antichi pupulazioni asiatichi (chinesi, giappunesi, indiani, è cetara) ùn cuncipitini mai l'idea di Asia, simpliciamenti parchì eddi ùn si cunsidiravani micca cullittivamenti. Da u so puntu di vista ripprisintavani vasti è diffarenti civilisazioni, diffarenti da l'idea ch'eddi aviani l'auropei. 

A parola diriva da u tarmini grecu Ἀσία, imprudatu par a prima volta da Erodutu intornu à u 440 a.C. in i so Guerri pirsiani, par indicà l'Anatulia s'eddu ùn hè probbiu l'Imperu Persianu, par distingua la da a Grecia è da l'Egittu. Erodutu cummenta pirplessu parchì i noma di trè donni siini imprudati par discriva tarritorii chì sò in rialità unu (Auropa, Asia è Libia par intenda l'Africa), affirmendu dopu chì i Grechi pinsavani chì u tarmini Asia dirivessi da Esione, mentri i Lidi pinsavani ch'eddu pruvinissi da Asias, figliu di Cotys I, chì deti u nomu à una tribù di l'antica cità di Sardi. Prima di eddu, Omeru, in a Guerra di Troia, citò dui figuri chì si chjamavani Asio; è in l'Iliadi (2,461) discrissi un padulu com'è ασιος. In l'antichità classica si pinsava chì tarminessi incù l'India, tantu hè veru chì Lisandru Magnu, quandu ci arrivò criditi d'essa ghjuntu à u limitu estremu orientali di i terri emersi. U tarmini divintò rapidamenti cumunu in l'Italia antica, è cusì ancu trà i rumani. L'antichi mappi auropei di u Medievu raffigurani u cuntinenti asiaticu com'è una grandi Terra da i cunfini incerti, com'è illustra primitivissimamenti u planisferu di Tolomeu. In altirnativa u tarmini Asia pò dirivà da u tarmini accadicu (w) aṣû(m), escia o ascenda, in rifirimentu à u corsu di u soli, contrappostu à l'altru tarmini accadicu, erēbu(m), entra o tramuntà, prupostu par l'etimulugia di u tarmini Auropa. Quist'iputesi hè sustinuta da T. R. Reid, chì nota com'è u tarmini grecu anticu duvissi dirivà da asu, chì in Assiria indicava livanti. L'idei di Uccidintali è Uriintali sariani un'invinzioni aurupea, sinonimi par indicà u Punenti è u Livanti. Par altri l'etimulugia pruposta da Reid hè dubbia parchì ùn ispiega micca com'è mai u tarmini Asia fù introduttu par a prima volta par indicà l'Anatulia, chì si trova à l'uccidenti in arii induva erani insidiati i populi semitichi. Sicondu altri Asia pò dirivà da u tarmini finiciu asa, imprudatu par indicà u livanti.

L'Asia ùn hè micca sultantu u cuntinenti più stesu di a Terra, hè ancu quiddu in u quali sò prisenti i più prufondi cuntrasti fisichi, umani è ecunumichi. Par asempiu u monti Everest (8848 m) hè u puntu più altu di a Terra, mentri a fossa di i Marianni quiddu più prufondu. L'Asia si spandi in tutti i trè zoni astrunomichi di l'emisferu Boreali: a zona glaciali, timparata è quidda torrida. Di cunsiquenza sò moltu forti i cuntrasti climatichi: in a Siberia sittintriunali, infatti, si righjistrani tampiraturi sinu à -70 °C (Verkhojansk E Ojmjakon), mentri in u disertu di Lut, in Iran, si toccani i +54 °C à l'ombra; à i peda di l'Himalaya, à Cherrapunji, cadini oltri 11.000 mm di piova à l'annu, mentri in l'arii disertichi interni di u cuntinenti ùn piovi guasi mai è ci hè puchissima umidità. In Asia si trova u Mari Caspiu (371.000 km²), chì fù cunsidaratu u lavu più stesu di a Terra. Cunteni ancu u lavu più prufondu, u Bajkal (1642 m) in Russia, è quiddu più dipressu, u Mari Mortu (-395 m). Un finominu mitiurulogicu staghjunali chì culpisci spuradicamenti gran' parti di l'Asia Uriintali duranti i mesa braninchi hè quiddu di i timpesti di polvari asiatichi chì s'urighjineghja in i diserti di a Mungolia, di a China è di u Kazakistan sittintriunali. A grandi varietà di climi incauseghja i più svariati furmazioni vigitali: da a tundra è da a grandi furesta di cuniferi (taiga) di i rigioni sittintriunali, à a vegetazioni trupicali di i savani è di i furesti equaturiali. Inoltri da l'Asia sò parvinuti a maiò parti di i pianti utuli à l'omu, com'è u frumentu, l'orzu, a fava, a lintichja, u fasgiolu, l'alivu, a vigna, a canna da zuccaru è cetara. Cusì puri ricca è variata hè a fauna: da a renna è da l'animali da piddiccia à u cammeddu, à u cavaddu, à a pecura, à u tigru, à a pantera, à u lionu è cetara. Ancu in u campu antropicu si scontrani grandi cuntrasti: l'Asia hà una pupulazioni chì rapprisenta guasi i 3/5 di a pupulazioni tirrestra, ma distribuita in modu pocu uniformu: si passa da arii disertichi, praticamenti disabitati, à quiddi di a costa chinesa, di u Giapponu è di l'Indunesia, induva si righjunghjini i 1.000 ab./km². Grandi sò i diffarenzi etnichi. L'Asia hè stata u sediu di i primi più impurtanti è cumplessi evuluzioni culturali; in Asia (Mediu Orienti) funi prubabilamenti missi in attu i primi metudi di agricultura è di addivamentu, fù invintata a mitallurgia è surghjitini i primi Stati; bona parti di i riligioni oghji maghjuramenti praticati (ghjudaisimu, cristianesimu, islamu, induisimu, buddisimu) nascini in Asia. In l'immensi spazii asiatichi sò surtiti è si sò sviluppati parechji di i più Grandi imperi cuntinintali chì a storia ricordi: da u persianu à l'arabu, da u bizantinu à l'ottumanu, da u chinesu à u russiu.

L'Asia hè u cuntinenti incù a più maiori altitudina media (oltri 1000 m); da u puntu di vista giugraficu, pò essa divisa in trè grandi rigioni: a rigioni sittintriunali, pianinchi, custituita da u bassupianu turanicu-sibirianu è da u tavulatu sibirianu; a rigioni midiana, incù i ghjiganteschi sistemi muntosi; a rigioni miridiunali, frazziunata in trè grandi penisuli. U fiumu Jenisej dividi in dui parti u tavulatu sibirianu: l'orientali (altupianu sibirianu), incù bassi rilievi chì generalmenti ùn subraneghjani micca i 500 m, incù certi cimi più elevati (monti Putorana, 2.037 m; monti di u Jenisej, 1.122 m); l'uccidintali (bassupianu sibirianu), incù terri pianinchi divisi da u bassupianu turanicu da l'alturi di a Chirghisia. A rigioni midiana di i Grandi sistemi muntosi cumprendi una fascia ghjigantesca di acrucori, altipiani è di cateni chì s'annodani in u Pamir, u tettu di u mondu. Da uccidenti a grandi fascia orugrafica prisenta l'altupianu anatolicu, incù à u nordu i monti Eusini è à u sudu u Tauro, l'Acrocoru Armenu, chì righjunghji i 5.165 m incù u monti Ararat, è si cullega à u nordu incù u sistemu da u Caucasu furmatu da cateni paralleli altissimi (Elbrus, 5.633 m), è à u sudu-livanti incù l'altupianu iranicu chjusu trà i monti Elbrus è i monti di u Khorasan è di l'Afghanistan à u nordu, i monti di a Persia miridiunali è di u Belucistan à u sudu chì tarmineghjani, incù i monti Sulaiman, in a pianura di l'Indu. Da sti massi muntosi si spartini dopu cateni minori in a Cina è, versu sudu, in a penisula inducinesa. Frà i dui fasci di cateni chì si spartini da u Pamir, si stendi l'altupianu di Hanhai (mari dissiccatu), à u quali parti orientali hè accupata da u disertu di Gobi. A rigioni miridiunali di l'Asia prisenta dui Grandi penisuli bagnati da l'oceanu Indianu: l'Arabia è l'India, furmati da tavulati incù orli muntagnosi, murfulugicamenti simili à l'Africa; u tavulatu indianu (Deccan) hè urlatu longu i costi da rilievi, Ghati Uccidintali è Ghati Uriintali, è hè siparatu da i grandi sistemi muntosi cintrali da u bassupianu indugangiticu. I fistona insulari è pininsulari di a parti orientali di u cuntinenti sò frammenti di cateni muntosi perifirichi carattarizati da a prisenza di molti vulcani (116 attivi trà i isuli Curili è u Giapponu), alliniati in a cusidditta cintura di focu pacifica. 

L'Asia pò essa ultiriuramenti suddivisa in cinqui rigioni più una, à u Nordu, cumprindenti solu a parti asiatica di a Russia, chì hà parò capitali è parti di u tarritoriu in Auropa, sicondu a divisioni di i Nazioni Uniti (trà parintesi i capitali di i Stati): 




#Article 345: Baracuccu (152 words)


U baracuccu (Prunus armeniaca) hè un arburu chì faci parti di a famiglia di i Rosaceae. Hè cultivatu à spessu pa u so fruttu: u baracuccu.

U baracuccu hè urighjinariu d'Asia cintrali è uriintali : u Kirghizstan, a China. Li cunveni un clima caldu com'è u clima mediterraniu.

Hè un arburu abbastanza cortu, altu sin'à 5 metri. I fiori, abbastanza maiori, sò bianchi. A nacciola, cunteni un'amandula dolci à amara sicondu u casu.

U baracuccu hè cultivatu in China dapoi circa trè milla anni innanzi à Cristu. A so intruduzzioni in l'area mediterrania via l’Armenia (hè da quissa ch'eddu veni u so nomu specificu armeniaca) dataria di u principiu di l'era cristiana. Plinu U Vechju u mintuveghja in a so Storia naturali cù u nomu di (malum) praecocium, parchì fiurisci dui manera prumatticia.

I sinonimi di Prunus armeniaca sò:

U baracuccu hè cultivatu à spessu in Corsica, chì u clima li cunveni.




#Article 346: Ottave giocose (173 words)


LOttave giocose sò puesie chì sò state create da Guglielmu Guglielmi, di e Piazzole d'Orezza. Sò state publicate in u 1855 in i Canti populari corsi di Salvatore Viale. Sò cumposte da trenta sei uttave.

Eccu una trascrizzione in corsu mudernu di lOttave ghjucose:

Rimustranze à u nobile Filippu Adorno, Governatore Genovese, à nome di l'abitanti di Castagniccia, per a carestia di u1702.

I.

II.

III.

IV.

V.

VI.

VII.

VIII.

IX.

X.

XI.

XII.

XIII.

XIV.

XV.

XVI.

XVII.

XVIII.

XIX.

XX.

XXI.

XXII.

XXIII.

XXIV.

XXV.

XXVI.

XXVII.

XXVIII.

XXIX.

XXX.

XXXI.

XXXII.

XXXIII.

XXXIV.

XXXV.

XXXVI.

Eccu a trascrizzione litterale di lOttave giocose, secondu a versione publicate in i Canti populari corsi di Salvatore Viale.

Rimostranze al nobile Filippo Adorno, Governatore Genovese, a nome degli abitanti di Castagniccia, per la carestia del 1702.

I.

II.

III.

IV.

V.

VI.

VII.

VIII.

IX.

X.

XI.

XII.

XIII.

XIV.

XV.

XVI.

XVII.

XVIII.

XIX.

XX.

XXI.

XXII.

XXIII.

XXIV.

XXV.

XXVI.

XXVII.

XXVIII.

XXIX.

XXX.

XXXI.

XXXII.

XXXIII.

XXXIV.	-

XXXV.

XXXVI.




#Article 347: Pinguicula corsica (151 words)


Pinguicula corsica hè una pianta carnivora vivace di a famiglia di e Lentibulariaceae. E so casce ovale verde chjaru o ancu giallastre, appiccicose (cuperte à ghjandule mucilaginose ritinendu l'insetti) aghjunghjenu 5 à 10 cm è si spannanu in rusette da a fine di u veranu à u vaghjimu. A fiuritura succede da ghjugnu à sittembre : l'ampa fiurale ghjandulosa o tisgia porta un fiore incù una curolla abbastanza chjuca (10 - 12 mm) è un spronu cortu (4 - 5 mm), di culore varievule : giallastru, rosulatu, qualchì volta viulinu. Pinguicula corsica hè specifica in 'ssu sensu ch'ella ùn pussede ch'è 16 cromusomi quandu l'altre piante di listessa spezia ne contanu 32 o ancu 64.

'Ssa spezia hè strittamente endemica di Corsica induv'ella si scontra di solitu in e zone umite assuliate (sponde di i turrenti, fonte, pozzi) trà 1100 è 2000 metri d'altitudine (da u pianu muntagnolu à quellu alpinu).




#Article 348: Università di Corsica (136 words)


LUniversità di Corsica Pasquale Paoli hè a sola università di a Corsica. Hè situata in Corti é hà à pocu pressu 4.000 studianti. Ci sò dinù sitti in Bastia, Aiacciu è Cargese. Ghjè a sola università duve si pò studià a lingua corsa.

L'università tale ch'ella esiste oghje fù aparta in 1981. Nanzu, à l'epica di Pasquale Paoli, esistia digià un'università quassù in Corti, ma fù chjosa da Luigi XVI ch'ùn vulia dà un'arnese di struzzione à i Corsi, per impedisceli d'emancipassi. 

A Corsica hè dunque stata dui seculi senza università. 

U presidente di l'Università hè Paulu-Maria Romani.

I trè sindicati studienti sò: 

A l'Università di Corsica ùn ci truvarete sindicati studientini francesi cum'è l'UNEF o l'UNI.

Ci sò trè UFR (Unità di furmazione è di ricerca)

Ci hè dinù una Scola d'Ingeniori è un IUFM.




#Article 349: Dumenicu Carlotti (166 words)


Dumenicu Carlotti (1877-1948) era un scrivanu in lingua corsa. Era piuttostu cunnisciutu per via di u so cugnome: Martinu Appinzapalu.

L’usteria di i latroni

U ghjovanu scarparu Ghjuvan Valentu hà tombu mille mosche è ne hà feritu cinque centu. A so nomina ghjugne ignalocu.

Viaghjava annantu u so sumerellu arechjilongu è schinchiseccu senza nè danaru nè bagagli. È, tocchi tocchi, viaghjendu, eccu ti chì dopu trè ghjorni cuminciava à disperà si quand’ellu ti ghjunghje davanti una bellissima usteria à mezu boscu.

Tempu vistu lu :

L’usteria era piena di latroni, eccu ti chì, presi di paura intesu u nome di l’eroe, scappanu in furia è in fretta, per porte è purtelli, lascendu si a magnusca annantu tavula, è arme rilucente, è cavalli boni. Ghjuvanni si scavalca è si mette tranquillamente à tavulinu. C’era un pranzu numeru unu, mancu toccu.

È si colse da cavallu à u più bellu cavallu, quellu di u capulatrone. È dendu un colpu di spronu.

L’usteriaghju è a servitù s’inchjinonu fin’à terra.




#Article 350: Purtichju (197 words)


Purtichju hè una zona balneare chì si trova sopra a Rive sud in u golfu d'Aiacciu. Simu à 17 km da Aiacciu. Face parte di a cumuna di Grossetu Prugna (paese di muntagna à l'incrociu di u stradone di Bonifaziu. U codice postale he 20166. Pudemu cuntà circa 2 152 abitanti dentru a cumuna, sicondu i dati di INSEE. Purtichju accoglie assai turisti d'estate.
Ci sò parechji spittaculi è attività durente l'annu cum'è u circu, e feste d'estate, u Karting. Ci sò altri assai risturanti propriu pè i turisti.
Ogni annu u 14 di lugliu è u 15 agostu ci hè u focu d'artifiziu.

Pè andà in Aiacciu si pò piglià a vittrua o u batellu, i mezi di traportu sò assai scarsi, ma u paisaghju offre parechje bellissime cose da vede assolutamente.
E piaghje di a costa sò assai belle, cum'è a piaghja di Mare è sole di u Ruppione, Purtigliolu è tante altre.
Pudemu truvà dinù una natura splendida. Cullendu versu e cime avemu una vista annantu àu u golfu Aiaccinu sanu è ancu da l'altra parte in u golfu di Valincu. Ci hè vicinissima àl'agglumerazione a torra di Capitellu (torra custruita da i Genuvesi).




#Article 351: U Cantu di i Taliani (161 words)


U Cantu di i Taliani (in talianu Il Canto degli Italiani), cunnusciutu cum'è Innu di Mameli (Inno di Mameli) è dinù Fratelli d'Italia, hè l'innu naziunale talianu da u 1946.

Fratelli d'Italia,
L'Italia s'è desta,
Dell'elmo di Scipio
S'è cinta la testa.
Dov'è la Vittoria?
Le porga la chioma,
Ché schiava di Roma
Iddio la creò.

Noi siamo da secoli
Calpesti, derisi,
Perché non siam popolo,
Perché siam divisi.
Raccolgaci un'unica
Bandiera, una speme:
Di fonderci insieme
Già l'ora suonò.

Uniamoci, amiamoci,
L'unione e l'amore
Rivelano ai popoli
Le vie del Signore.
Giuriamo far libero
Il suolo natio:
Uniti, per Dio,
Chi vincer ci può?

Dall'Alpi a Sicilia
Dovunque è Legnano,
Ogn'uom di Ferruccio
Ha il core, ha la mano,
I bimbi d'Italia
Si chiaman Balilla
Il suon d'ogni squilla
I Vespri suonò.

Son giunchi che piegano
Le spade vendute
Già l'aquila d'Austria
Le penne ha perdute
Il sangue d'Italia
Il sangue Polacco
Bevé col cosacco
Ma il cor le bruciò.




#Article 352: Tiadoru Poli, banditu (1117 words)


Tiadoru Poli, banditu hè un testu scrittu da l'autore in lingua corsa Santu Casanova (1850 -1936) è publicatu in a rivista L'annu Corsu in u 1932.

Tiadoru fù elettu rè di a machja da tutti i banditi corsi riuniti in furesta d'Aitoni versu u 20 di u seculu passatu. Stu munarca curunatu sottu i pini era di Guagnu, paese ospitalieru cù i frusteri è sempre in verra trà di elli. Nantu sta tarra di libertà è di focu, e croce funebre par indicà u passageru duva l'omu era cascatu di malamorte nascianu da par elle cume i funghi. Sempre par mutivi insignificanti, parechji si facianu banditi per un lascià spegne a riputazione di fieri.

Tiadoru à l'età di vinti anni era toccu cuscrittu è fù chjamatu à rende si in Aiacciu par lascià u pilone è mette si i calzoni rossi. Avvezzu à sunà di a cialamella è a guidà e picurelle sottu à i faii cum'è Arminia, ricusò di risponde à l'appellu è si tinia sempre in guardia luntanu da i giandarmi. Questi par pone li e mani pigliavanu tutte e pricauzione parchì l'acellu era piriculosu ancu in cabbia.

Una bella sera, u marisciale è dui giandarmi si resenu in casa di u cuscrittu par dumandà li un pocu di furmagliu muntagnolu. Ellu, cu moltta grazia, dumandò quantu elli ne vulianu. Duie picce, rispose u marisciale. Allora pigliò un spurtellu è si fece falà in cantina pa a catarazza. Quand'ellu cullava l'aguantonu à nome di a lege è li strinsenu e manette à i polsi.

Meza ora dopu partianu par Aiacciu cù u prighjuneru. Dopu tre ghjorni passati in Citadella, l'aria di a calcina è di a marina pisava troppu nantu a chjocca bullente di Tiadoru.

A mane di u quartu ghjornu surtì tranquillamente in cità è pigliò capu sù cum'è u muvrellu versi i so monti. Strada facendu, s'era pricuratu un fucile carcu à signalina. Quandi a notte cupria i monti è le case di Guagnu l'amicu intria in paese. Ghjuntu davanti à u prisbiteriu hà vistu u marisciale chì intria ind'è u curatu. U celu era stillatu è un focu illuminava a casa. Dopu un toccamanu trà u difinsore di l'ordine è quellu di a riligione si sò calati : u marisciale, faccia à porta chì era spalancata è u prete avia u davanti versu u camminu.

Appena prununciate ste parolle, un colpu più forte ca u cannone intrunò u prisbiteriu è tuttu u paese. U marisciale chì avia ricivutu tutta a carica in pettu ristò seccu nantu a panca. U prete si vultuliava in tarra gridendu : Aiutu, 'o paisani, chì sò mortu !

I paisani intrendu in casa videnu u prete cù e mani rosse da u sangue di u marisciale, dicianu à quellu :

È l'altru sempre intrepitu nantu a panca. Allora si resenu contu : u marisciale era mortu è u prete un avia niente.

Qui cumencia a carriera sanguinosa di Tiadoru chì tirava à i giandarmi innucenti cum'è à i torduli ! Trenta sei prucessi verbali di morte sò à u Parchettu ginarale di Bastia, tutti di giandarmi tombi da Tiadoru Poli.

Una notte, à Rusazia, un certu Scialdoriu è Acillone di Guagnu piglionu una ghjuvanotta par forza davanti a mamma chi si ristò sola in casa à vuciarà a figliola cum'è morta.

Duie sere dopu, Acillone passendu per Rusazia, ricivi una fuciIta è scappo' à more in casa di a donna chì vuciarava a figliola.
A voce publica accusava à Tiadoru di a morte d'Acillone, ma a virità ùn s'è mai sapiuta.

Tiadoru cascò anch'ellu sottu e palle vindittere di i vultisgiatori corsi, in 1831. Ghjuntu un sabatu sera nantu e rive di u Liamone, chjappu da a puntura, si rifugiò in la capanna d'una vediva di Guagnu chì passava culà l'invernu cù e capre.

L'ammalatu passò a notte cun forte frebba. A matina, à ghjornu, a donna mandò u so pastore à Coghja par circà u pane racummandendu li d'ùn fà sapè à nimu chì Tiadoru era in capanna. Ma u pastore ch'ùn pudia stà senza parlà, quand'ellu ghjunse à Coghja, tutti i paisani eranu in ghjesgia ; soli trè vultisgiatori, Colonna, Fornari è Graziani sintianu a messa sottu à l'olmu chì era in piazza. U pastore chì ùn pudia più tene u sicretu, s'avicinò à quelli trè penitenti è li dumandò s'ellu c'era niente di novu in Coghja. Quelli intrigati da a dumanda dissenu : Quì, ùn ci hè nulla. È tù sai qualcosa ?

A pesca essendu grossa è bramata, i vultisgiatori partinu di corsa è in termine d'un quartu d'ora inturniavanu a capanna gridendu :

Burghellu, u fratellu di Tiadoru, chì era in la machja, sintendu a chjama di Colonna s'alluntanò cridendu chì tutte e brigate fussinu culà. Videndu u casu persu, Tiadoru fece l'ultima tentativa par sorte fora, dopu avè tiratu sopra à Graziani. Questu avia u bracciu in pezzi ma l'altri dui fecenu focu è u banditu cascò à quattru passi da a capanna cù sò fucile tesu nantu un ghjinochju, in attu di difesa. I vultisgiatori stupiti ùn sapianu s'ellu era vivu o mortu.

Una zitella di a patrona guardava u banditu chì ùn si muvia. Colonna li disse : Vai à vede s'ellu hè mortu.

Quandi a zitella u tuccò, Tiadoru era mortu è un facia più paura à i vultisgiatori nè à i giandarmi.

À u colmu di a cuntintezza, l'eroi di a morte di Tiadoru Poli, chì duvia risunà in tutta l'Europa, saltavanu di gioia è vuciaravanu u mortu à nome di a mugliere :

Par assicurà si ch'ellu ùn fessi focu ancu dopu mortu, i vultisgiatori li scarconu u so fucile eppo piglionu u mulu di a pastora, attaconu u mortu pa i pedi à croce di l'umbasti, è partinu versi Vicu gridendu à voce rivolta : Compra stacci, ciarnigliuli, farru, acciaghju, chjodi, stacchette è carne fresca !

A nutizia si sparse in tutta a pruvincia è da ogni paese currianu masci è femine, vechji è zitelli. Quandi u curteghju intria in Vicu era scurtata da più di duie milla parsone. Spostu in la ghjesgia di Vicu chì era nantu a strada, u mortu fù cunfidatu à guardia d'un certu Orsoni, anticu vultisgiatore chì facia u macillaru in Vicu.

Tiadoru, durante u viaghju nantu à a mula avia u capu rottu. Orsoni li saldò a firita cun arbe parfumate, li lavò tutta a faccia è li fece a strada in fronte chì avia una capillera nera è folta.

In la nuttata sei omi armati intrinu in ghjesgia, piglionu u mortu davanti à Orsoni, è un s'è mai sapiutu duv'ellu fù intarratu.

Quandi u tribunale ghjunse da Aiacciu in Vicu cù tuttu l'attiragliu, un truvonu ca i muri.




#Article 353: A primavera in Arburi (202 words)


A primavera in Arburi hè un testu di u scrivanu in lingua corsa Santu Casanova (1850-1936). Hè statu publicatu in L'Annu Corsu in u 1923.

Avà ch’ella ghjugne a primavera mi tindaraghju à u sole cum'è e buciartule nantu e petre calde par ripiglià un pocu di forza.
Toccu sti tempi, in lu nostru paese d’Arburi tuttu hè bellu è tuttu ride. I pàrsichi di e vigne, pieni di sole è d’amore, spandenu fiori è parfumi trà i canti di l’acelli è i fischi di i pastori!

Da e sepe fiurite sortenu i trilli armuniosi di u rusignolu è in le valle umbrose risona a voce languente di u cuccu.

A Cuma, carca di talavelli è di scope fiurite, pare una rigina nantu u so tronu, è mira tutti i paesi di u cantone inghjinuchjati à li so pedi.

A bucata d’Agnese è A Spusata di Libbiu li stanu sempre in faccia cum'è duie surelle fidate.

U fiume di Liamone spechja in le so onde cristalline ste maraviglie di a Natura! L’olmi di i fiumi sô carchi di pindini verdi, è le pesce saltichjeghjanu in li lavi appress’à e mosche, mentre chì quì un ci hè ca ventu fretu ch’affacca da Capicorsu.




#Article 354: L'urticellu (314 words)


L'urticellu hè un testu di u scrivanu in lingua corsa Santu Casanova (1850-1936). Hè statu publicatu in L'Annu Corsu in u 1924.

Toccu sti tempi, mi vene in core l’urticellu di zia Lucia, una vechja di u me paese quand’è era un zitellu. Simile à l’acellu chi torna sempre à l’anticu nidu, tutti l’anni a mi toccu versi quelli lochi duva mi chjàmanu tante facce care ch’è un vegu più ca in sonniu, è l’urticellu chi era pienu di tutte e grazie cum'è quellu di e fate.

Un malgranu carcu di fiori sfiammicanti, eppò di malgrane mature cù a bocca aparta piena di denti rossi.

Da e rame d’un peru muscatellu pindianu pere gialle cum'è cironi è si sintia u muscu da luntanu.

Un chjarasgiu verde di fronde è rossu di frutti era sempre carcu d’acelli chì purtavanu u buccone à i figlioli in lu nidu.

I fichi scritti, colli torti è pizzicati, mittianu u mele in bocca à chì passava. Tuttu sarratu di lamaghjoni è calzi di vigna, da a sepe pindianu e caspe gialle è zeppe cum'è pignotti di granone.

Dentru una aliva vechja ci era un caravone duva una capinera facia tutti l’anni u so nidu.

Zucche gialle, pumate rosse, fasgioli verdi è fiori cilesti facianu una curona di nozze à l’urticellu di zia Lucia.

D’invernu, l’arburi da frutti eranu spugliati ma e piante salvatiche, e più belle di a Corsica, pinsavanu à a pascura di l’acelli. Un albitru, un lustincu, una mortula è un’aliva invitavanu torduli, merule, pincioni è pettirossi à magnà i so frutti savuriti.

U maritu di zia Lucia, cù e so mani d’oru, avia piantatu sti pochi arburi in lu so chjosu chì era largu quant'è un linzolu di lettu. Avà, di l’urticellu un resta più nulla. Nimu pò crede chì nantu sta rantaniccia, carca di pruni è d’urticula, ci sia statu tante grazie è tanta dulcezza.




#Article 355: Tiadoru Poli (356 words)


Tiadoru Poli hè statu unu di i più banditi corsi celebri di i XIXimu seculu. Nascì in Guagnu in u 1799. Prima era pastore (Casanova 1932) è s'era stallatu in Calcatoghju. Tinia culà i capri ma si dice chì ùn era micca appreziatu da a ghjente di a rigione per via di u so carratare culerosu è autoritariu. À l'ità di vinti anni fù cuscrittu. Era di a classa 1819. Cunvucatu in Aiacciu, rifusà di risponde à a chjama. Ma fù cunduttu in Aiacciu u 14 frivaghju di u 1820, da u brigatieru di Guagnu. Fù imprighjunatu in u 1820. Ma si scappò di prighjò, è tumbò u brigatieru chì l'avia purtatu in Aiacciu. Creò dopu una piccula cumunità di banditi, ch'ellu chjamava « A Ripublica di i Banditi di u Liamone ». N'era u capu è avia sottumissu i membri di u cleru di a rigione à un impositu. 'Ssu impositu era prupurziunale à i so risorze. Hè contru à Tiadoru Poli ch'è fù creatu dopu u battaglione di i Vultisgiatori. Malatu, avendu chjappu una puntura, fù tombu da i Vultisgiatori, dopu à esse statu traditu, u 5 frivaghju di u 1827, in Mortula, annantu à a cumuna d'Ambiegna.

In « Tiadoru Poli, banditu » publicatu in L'Annu Corsu in u 1932, u scrivanu in lingua corsa Santu Casanova ci conta a vita di Tiadoru Poli. Santu Casanova era uriginariu di Calcatoghju induve Tiadoru Poli era statu frà u 1823 è u 1831 è avia imparatu ciò chì s'era passatu tandu da l'anziani di u paese.

U cugnome di Tiadoru Poli era  U commendente di a campagna.

A famiglia Poli di Guagnu hà cunsirvatu una zucca, chì a tradizione pupulare attribuisce à Tiadoru Poli. 'Sa zucca hè stata fatta in una zuccaghja di 13 cm di diamitru. Annantu à una faccia, si vedenu un coppiu è un anghjulu, simbulu di l'amore. Annantu à a siconda faccia, si vede un cervu. Era probabile chì ci era dinù annantu à 'ssa faccia di a zucca a signatura di Tiadoru Poli annantu, ma deve esse stata cacciata dopu, quandu Tiadoru era ricircata da i Vultisgiatori è a ghjustizia.




#Article 356: Kickboxing americanu (346 words)


U termini kick-boxing designa unu sport di cumbattimentu di parcussione chì si praticheghja annantu à ring. In l'anni 1960, in i Stati Uniti l'entusiasmu pà u karate è pà l'altre arti marziali (kempo, kung-fu, taekwondo, bando, etc.) è a vuluntà di qualchì mass media fa evulve e cose.

Varii stili di pratiche marziali svilupparenu di e varie forme di cuntattu. Molti campioni desiderosi di fà cunusce e caratteristiche di e so tecniche, cuntribuirenu à a so evuluzione. Turnei erani urganizzati in moltu stili diversi di cumbattimentu; cum'è United States National Karate Championship di Jhoon Rhee, a Battaglia di Atlanta di Ed Parker, è fin da u 1963 l'opens annantu à ring di Bando kickboxing (forma ereditera di a boxe ancestrale birmana impurtata da l'espartu Maung Gyi). Altri turnei impurtanti cum'è Mas Oyama All Worth America Championship (Karate Kyokushinkai à a K.O.) ha cambiatu i turnei tradiziunali di karaté finu allora urganizzati senza cuntattu.

Ancu, l'idea di Bruce Lee (attori famosu di cinema, in mezzu à l'anni 1970) è di Jhoon Rhee (prufessori di Alan Steen, di Jeff Smith è di Gordon Franks) di cumbatte incù prutezioni è guanti, ha apartu una nova via pà ognunu l'amatoru di cumbattimentu reali. À l'urighjine kick-boxing americanu hè un regulamentu di cumpetizione, chì permette à i cuncurrenti di e diverse pratiche marziali di scuntrà si in un varunqui tipu di cunfrontu (à l'urighjine ciò di a federazione mundiale WKA - World Karate Association). Si hè cusì tantu l'upinione ghjenerale, chì hè divintatu una di e forme di sport di cumbattimentu ispirata di l'arti marziali più praticata à u mondu.

Frà l'urganismi mundiali, i più cunusciuti, caricati di a ghjestione di i tituli prufessiunali è dilettantistici in e boxes pieds-poings abbiamu: a WKA (World Kickboxing Association) nata à l'USA in u 1976, a WAKO (World Association of KickBoxing Organizations) nata in Ghjermania in u 1978 chì ha a so ghjenesi in l'urganizzazione di riunioni dilettanti, l'ISKA (nata en 1986) ereditera di a PKA chì faceva a prumuzione di u Pienu-cuntattu à l'urighjine è a WKN (nata in u 1997).

Federazioni internaziunali:




#Article 357: Petru Cirneu (155 words)


Petru Cirneu (Petrus Cyrnaeus) (1447-1506) hè un autore corsu di u seculu XV. Petru Felice hè natu u 13 nuvembre di u 1447 in Felce d'Alesani. Era prete. Prete Felice hè statu parechji anni in Sant'Andria di u Cotone.
Hà scrittu dui libri storichi impurtanti. U prima hè una storia di a guerra chì a duratu trè anni, in Venezia induve ellu si truvava tandu, da u 1482 à u 1484. U so sicondu libru, u De Rebus Corsicis hè una storia di a Corsica, ch'ellu hà scrittu quand'ellu hè vultatu in l'isula. Parechji evvenimenti impurtanti di a storia di Corsica sò mintuvati da Petru Cirneu, chì n'era statu tistimoniu, cum'è a lotta di Ghjuvan'Paulu di Leca contru à Genuva. U quintu libru di u De Rebus Corsicis hè cunsacratu à discrive à vita di l'autore. Ci contra Petrus Cyrnaeus a storia di Corsica insin'à u 1506. Petru Cirneu morse in Aleria in u 1506.




#Article 358: Ipotesi (231 words)


Unipotesi (o iputesa) (da u grecu anticu ὑπόϑεσις hypothesis, cumpostu da hypo, sottu è thesis, pusizione, o ancu suppusizione) hè a premessa suttesa à un raghjunamentu o à una dimustrazione.

U significatu di a parola à l'urighjine era un'idea intellighjente o un metudu matematicu capace di semplificà i calculi, ma chì ùn era micca necessariamente reale. Incù questu significatu u Cardinal Bellarmine usò a parola quandu avvertì Galileo Galilei di ùn trattà u muvimentu di a Terra cum'è reale.

In l'usu cumunu, un'ipotesi hè un'idea pruvisoria di a quale u valore deve esse accertatu. L'ipotesi richede quindi unu sforzu da parte di i ricercatori per cunfermà la o nigà la. In u metudu iputeticu-deduttivu, un'ipotesi duveria esse falsificabile, o ancu duveria esse pussibile di pruvà la falsa.

A parola ipotesi hè stata usata in un modu micca currettu per l'ipotesi di Riemann, chì duveria esse più prupriamente chjamata cunghjettura.

Per esempiu, una persona chì ghjugnein un paese è chì vede una pecura bianca, puderia furmulà l'ipotesi ch'è tutte e pecure di quellu paese sianu bianche.

Questa pò esse cunsiderata un'ipotesi in quantu hè falsificabile, vene à dì, pò esse pruvatu u cuntrariu: basta à vede una sola pecura di un antru culore.

A tesi hè a prupusizione di a quale si vole accertà a verità. U raghjunamentu chì ci vole à suvità per ghjugne à una tale verità si chjama dimustrazione.




#Article 359: Sant'Appianu di Savona (246 words)


Sant'Appianu di Savona hè l'antica Catedrala di Savona. Era una piccula catedrala, situata avale annantu à cumuna di Vicu. A catedrala di Sant'Appianu hè stata custruita à u seculu XII, annantu à i vistichi di una antica basilica di u seculu VI. Sant'Appianu di Savona hè stata stata classata cum'è munimentu storicu dapoi u 4 sittembre di u 1989. 

Una parte almenu di e reliquie di Sant'Appianu divia esse cunsirvata in a chjesa di Savona. À u  seculu XII, per esse messe à l'ascosu di l'invasione sarracine, u rè lumbardu Liutprand ordinò ch'è elle fussinu traspurtate in Pavia in a basilica San Petru in Celu d'Oru.

U situ di Sant'Appianu di Savona hà datu locu à ricerche archeulogiche iniziate in u 1963, incù un prugramma novu in u 2007. Dapoi 2009, una cinquantina di scheletri datati di u seculu XI sò stati scuperti.

A catedrala antica era dedicata à Sant'Appianu, chì era vescu è martiru. Sant'Appianu hè u patronu di l'attuale parochja di Savona.

U pianu abbastanza simplice pare custituitu d'una singula navata. Cum'è per a miò parte, a navata à livante hè orientata annantu à unu assu livante/punenti, l'abside essendu posta à livante versu Roma.

À l'angulu di l'antica catedrala, si vede una stantara chì hè stata imprudata in a custruzzione di a quatrera. A prisenza di 'ssa stantara hè stata intarpritata certe volte cum'è a vulintà di i custruttori d'integrà u prufanu (a stantara essendu un simbulu di u prufanu) in un munimentu riligiosu.




#Article 360: Lighjenda di a stantara d'Apricciani (152 words)


A lighjenda di a stantara d'Apricciani è assuciata incù a stantara d'Apricciani, chì hè esposta à l'intrata di u paese di Vicu. Sicondu 'ssa lighjenda, a stantara saria. Ci era una ghjovana pastore chì era andata à fà a vucata. Avia lavatu i so panni, ma era andata à coglie i fiori, invece di rientrà si ne in casa incù i so panni. A mamma l'avia chjamata parechje volte è l'avia dittu di rivene in casa, chì ci era bisognu di i panni. Ma ùn ci era mezu. È a pastore si ne stava à coglie i fiori. Tandu a mamma, in colara, briunò: Ch'è tù secchi per u sempre, tù è i to panni !. Fù cusì, dice a lighenda, chì a ghjovana pastore hè diventata statua di petra.

'Ssa lighjenda di a petra d'Apricciani s'assumiglia à quella di a Spusata è ancu à quella di u Frate è a Sora.




#Article 361: Stantara d'Apricciani (158 words)


A Stantara d'Apricciani hè una stantara di Corsica. Hè alta 2,20 metri. Hè stata scuparta vicinu à u fiume di Savona. Hè situata attualmente à l'entre di u paese di Vicu, in a bocca di Sant'Antone. Dui altre stantare sò state scuperte vicinu, chì facenu parte avale di l'antica Catedrala di Savona. Sò state piazzarte da una parte è da quell'altra di l'antica catedrala.

A Petra d'Apricciani hè una di e stantare riprisintate in a Storia illustrata di Corsica di prete Galletti.

A Stantara d'Apricciani hè stata discritta da Prosper Mérimée in u 1840 in e so Note di un viaghju in Corsica. In a sezione intitulata A statua d'Apricciani, Mérimée discrive a so scuperta di a stantara, chì era cunnisciutu da a populazione sottu u nome di l' idulu di i mori.

Ci hè dinù una lighjenda assuciata incù a Petra d'Apricciani, chì s'assumiglia à quella di u Frate è a Sora o ancu di a Spusata. 




#Article 362: A Piazzetta (390 words)


A Piazzetta hè un situ nantu à u web è un giurnale in lingua corsa. U situ hè statu lanciatu di dicembre 2007, da una squadra di ghjovani bastiacci. U giurnale hè statu lanciatu di ferraghju 2009. A Piazzetta tratta di manera satirica di l'attualità corsa o internaziunale. 

U bloggu s'intituleghja blog scherzosu, puliticamente scurrettu è certe volte appena gattivu. Si tratta d'ogni sughjettu d'attualità, corsa o internaziunale, di pulitica, di cultura corsa, di musica è di tennulugia muderna, ecc., d'ogni tema chì pò interessà i ghjovani è ancu i menu ghjovani.

Detta quessa, ci vole à aghjunghje chì e tematiche liate di modu tradiziunale à a lingua corsa sò belle rinnuvate. Hè un estru mudernu è ghjovanu chì detta a scrittura è l'usu di a lingua, ringraziendu à Diu, ùn hè micca sempre accademicu. 

S'è a tunalità glubale hè piuttostu scherzosa è à volte gattiva, si ponu ritruvà attempu u spiritu bastiacciu di a macagna è una riflessione critica nant'à a Corsica. Ma soprattuttu, A Piazzetta hè un situ da fà ride, è l'articuli ridiculi ùn mancanu micca. 

I scrittori si chjamanu Ussamà Ben Lazezu, U Sgaiuffu, U Webmaestru, Pichjettu.

Si po aghjunghje ch'è u situ cumprende dinù articuli cumpletti annantu à temi culturali. Certi sugetti sò trattati incù prufundezza è certe volte ùn anu micca equivalente in lingua francese o inglese. Si pò cità per esempiu, frà altri, l'articuli annantu à : , , a .

U situ hè apertu dinù à e cullaborazione di i littori: ci hè un foru, è ancu una parte intitulata Tribuna libera di i lettori ind'ellu si pò pustà cummunicazione.

À parte da frivaghju 2009, A Piazzetta hà lanciatu dinù un ghjurnale. 'Ssu ghjurnale hè distribuitu gratisi in a Corsica sana. Avendu vintu un cuncorsu intitulatu ghjovani in mossa, i redattori di A Piazzetta anu sceltu di cunsacrà u premiu à finanzà i primi esemplarii di u ghjurnale gratisi.

Nove numeri di u ghjurnale sò stati esciuti sin'à avà.

A Piazzetta si prisenta cum'è un esempiu di ciò chì si pò fà per rinvivisce a lingua corsa. S'è l'iniziative cum'è A Piazzetta si multiplicheghjanu, ci dà à pensà ch'è a lingua corsa, minacciata di sparizione da quì à a fine di u seculu XXI (cum'è 90 per centu di e lingue di a pianetta), a di pò fà à francà u seculu.




#Article 363: A Nazione (138 words)


A Nazione hè un giurnale in lingua corsa creatu in ferraghju 2007. Hè un misincu chì accosta l'inseme di i sughjetti d'attualità, da a cummemurazione di u bicentenariu di a morte di Pasquale Paoli à l'attualità spurtiva in ghjocu à ballò o in bossa, passendu, bella sicura dinù da a literatura. Trà l'inseme di i cullaburatori, ritruvemu unepochi di mani d'opera di u Riacquistu cum'è Ghjacumu Thiers, Ghjacumu Fusina, Santu Casta, Lisandru Bassani, Ghjermana de Zerbi, Maria Teresia Poli, Francescu Maria Perfettini. Ci sò dinù scrittori più giovani ma cunfermati in a qualità di a so scrittura cum'è Alanu di Meglio, Ghjuvan'Guidu Talamoni, Antone Filippi è Petru Vachet-Natali. Da signalà dinù d'una parte, l'impegnu di Marie-Jean Vinciguerra è da l'altra, quella di Petru Paulu de Casabianca è di Sebastianu Quenot

Si pò ritruvà stu misincu nant'à Internet :




#Article 364: Nannara (231 words)


A nannara  - o arba di l'Ascinzioni verdi - (sedum stellatum) hè un fiori chì faci parti di a famiglia di i Crassulaceae. U so ariali hè u Mediterraniu sittintriunali. L'arba di l'Ascinzioni verdi hè alta trè à 15 cm. I casci sò longhi 1 à 1,5 cm. U fustu hè drittu o chjinatu. I fiori sò rusulini. A nànnara fiurisci di maghju o di ghjugnu. A so sissualità hè ermafrodita. Si trova in i mura, in i chjappona, in i pitricaghji.

U nomu scentificu sedum, veni da a parola latina sedere (seda), chì discrivi u fattu chì l'arba di l'Ascinzioni sedi à spessu à mezu à i petri.

Parechji sinonimi di sedum stellatum sò:

A nànnara hè una di i dui spezii di pianti chì sò cunnisciuti in Corsica com'è l'arba di l'Ascinzioni (a siconda spezia essendu l'arba di l'Ascinzioni rossa (sedum cepaea). U nomu corsu, a nannara veni da u fattu chì 'ssu fiori hè cortu cortu. A nannara hè cumuna in Corsica. Hè di tradizioni d'andà à coglia la u ghjornu di l'Ascinzioni, a matina. Si coglii prima ch'eddu si pisessi u soli. Dopu si metti in casa, appiccata, à capu in ghjò. A pianta campa senza nè terra nè acqua, si ridrizza è fiurisci in San Ghjuvanni, u 24 ghjugnu. Sicondu a tradizioni, s'è l'arba di l'Ascinzioni si ridrizza è fiurisci in una casa, l'annata sarà bona.




#Article 365: Arba di l'Ascinzioni rossa (163 words)


L' arba di l'Ascinzioni rossa (o Erba di l'Ascensione rossa, o arba di l'Ascinzioni russa) (sedum cepaea) hè un fiori chì faci parti di a famiglia di i Crassulaceae. Hè alta sin'à 15 cm. Si trova in i mura o in i petri. I fiori sò bianchi, chjucareddi. U picciolu di i casci hè cortu. I foglii sò opposti. 

Parechi sinonimi di sedum cepaea sò:

L'arba di l'Ascinzioni rossa hè una di i dui spezii di pianti chì sò cunnisciuti in Corsica com'è l'arba di l'Ascinzioni (a siconda spezia essendu l'arba di l'Ascinzioni verdi (sedum stellatum). L'arba di l'Ascinzioni rossa hè cumuna in Corsica. Hè di tradizioni d'andà à coglia la u ghjornu di l'Ascinzioni, a matina. Si coglii prima ch'eddu si pisessi u soli. Dopu si metti in casa, appiccata. A pianta campa senza nè terra nè acqua, si ridrizza è fiurisci in San Ghjuvanni. Sicondu a tradizioni, s'è l'arba di l'Ascinzioni si ridrizza è fiurisci in una casa, l'annata sarà bona.




#Article 366: Fenòmenu (356 words)


U terminu fenòmenu hè utilizzatu in rifarimentu à un evintu ussarvevuli, talvolta in l'usu currente suprattuttu se a segnu chi sè qualcosa di speciale, (l'urighjne di a parola hè greca, da phainomenon = ciò chì hè manifestu, è partantu ussarvevuli).

U penseru di Kant si pone à u vertice di una lunga riflessione annantu à a vera natura di i fenòmeni iniziata ghjà in u V sec. A.C. incù l'atumismu di Demucritu; pà una ricustruzione di quissa tematica vedi fenumenismu. Da Cartesiu à Kant i due principali indirizzii filusofici, raziunalismu è empirismu, pur divarghjendu annantu à quasi tuttu cuncurdanu annantu à a natura puramente fenumenica di u mondu sensibili è quotidianu.

U terminu vene utilizzatu da Immanuel Kant in sensu tecnicu, in uppusizione à u terminu 'noumenu'. I fenòmeni custituisconu u mondu cusì cum'è appà à i nostri sensi, è ùn cum'è essu hè indipendentemente da a nostra esparenza di essu (a cosa in sé, das ding an sich). L'omi ùn ponu micca, secondu Kant, cunusce a realtà in sé, ma sultantu attraversu l'esparenza pussibile di essa (a cosa pà me, das ding für mich). In tal modu a filusofia vene à cuincide incù lu studiu di l'esperenza umana di u mondu.

U cuncettu di 'fenòmenu' hè à a base di quella tradizione filusofica nota incù u nomu di fenumenuloghja. Figure di spiccu di quissa tradizione sò Hegel, Husserl, Heidegger, Merleau-Ponty è Derrida.

A cuncezione di Kant di u fenòmenu ha moltu influenzatu u mudellu psicudinamicu di a psiculoghja, è e teurie chì studianu l'interazioni frà mente, carvellu è mondu esternu.

Fenòmenu hè un qualunque evintu ussarvevuli. I fenòmeni sò l'ughjetti di studiu di a scenza.

Hè pussibili raggruppà sottu una denuminazione più specifica ognunu u fenòmenu di un varunque ambitu, è uttene à esempiu - à partì da ognunu l'evintu chì ha à chì fà incù l'ottica è incù a luce - a categuria fenòmeni ottici.

Qualchì evinti sò usservevuli da chjiunque, altri richedenu manipulazioni cumplicate è attrezzature sufisticate.

Qualchì di quissi fenòmeni ricadenu à u di fori di ciò chì di solitu si intende pà scenza. Essi vingonu trattati à a voce fenòmeni anomali.




#Article 367: Preghjudiziu (611 words)


U terminu preghjudiziu (o prigiudiziu) pò assume diversi significati, ognunu in un modu cullegatu à a nuzione di ghjudiziu prematuru (vene à dì, parziale è basatu annantu à argumenti insufficenti è annantu à una so ùn cumpleta o indiretta cunuscenza).

In u linguaghju di a psiculoghja suciale, quandu si parla di preghjudizii ci si rifarisce à un tipu particulare di atteghjamenti. Prupriamente, sò atteghjamenti intergruppu, vene à dì, pusizioni di favori o sfavori chì hannu pà ughjettu un gruppu, si furmanu in e relazioni intergruppu è risultanu largamente cundivise. In psiculoghja suciale ci si hè interessati suprattuttu di i preghjudizii negativi; ma ne esistenu ancu di pusitivi è di neutrali. U preghjudiziu pò esse analizzatu da un puntu di vista antrupuloghjicu parché nasce da u cumunu modu di appruccià si versu a realtà. Fa parte quindi di u sensu cumunu, chì hè quella forma di penseru è di raghjunamentu chì appartene à una cultura è ne plasma a pruduzione culturale in modu scunsapevoli. Si pò dì ancu chì i preghjudizii sò culturali in u sensu che varianu da cultura à cultura. À esempiu l'eurupei hannu detarminati preghjudizii in i cunfronti di e qualità fisiche è psiculoghjche di a razza nera. Molte tribù africanu, à l'uppostu, pensanu che l'eurupei hè purtatori di streguneria in a so terra. Inoltre vi sò basi psiculoghjche parché hè un penseru che si basa annantu à e paure è e fobie di u singulu individuu. À esempiu, un preghjudiziu pò purtà à u razzismu, parché si ha paura di l'altru, di l'altra cultura, spezia quandu a si cunosce pocu. Dunque l'ignuranza in un detarminatu campu porta à u preghjudiziu.

Un preghjudiziu hè ghjenaralmente basatu annantu à una predilezione immutivata pà un particulare puntu di vista o una particulare ideuloghja. Un tali preghjudiziu pò à esempiu cundurre à accettà o rifiutà a varità di una dichjarazione ùn in base à a forza di l'argumenti à supportu di a dichjarazione stessa, ma in base à a currispundenza à e proprie idee precuncette. Senza quindi alcuna riflessione.

Ciò ùn significheghju micca che sia necessariu, prima di affruntà qualsiasi questione, libarà si da ogni preghjudiziu (Raimon Panikkar ha dimustratu l'impussibilità di una tale uparazione, cui Hannah Arendt aveva ghjà accennatu à a fine di u libru L'urighjine di u tutalitarismu), ma solu che di ogni propriu preghjudiziu vada assunta piena cunsapevulezza, à u finu di relativizzarne u pesu è di abbandunà ogni insustenibile pretesa di varità à priori. Solu cusì hè pussibile instaurà un dialogu frà relighjoni diverse in u quali l'interlucutori ùn debbanu micca rinuncià à e proprie più ghjenuine è marcate pusizioni: i punti di scontru ùn vannu micca truvati à scapitu di l'irrinuncevuli è manifeste scumpatibilità, è tuttavia u dialogu hè pussibili propriu parché nessunu crede ch'a propria varità renda menzogna quella di l'altru.

In a statistica, u terminu sta à indicà a tendenza di un sughjettu à suvrastimà o suttustimà a valutazione di un varunque insemu di dati, u chì vene vistu in quissu ambitu sia cum'è un difettu da parte di u sparimentatori sia cum'è qualcosa di uccasionalmente utile (à volte hè infatti indispensevule, pà pute si sarvì adeguatamente di i dati à dispusizione, di un'interpretazione di i stessi; u prublema, cum'è accennatu prima, ùn hè micca libarà si di ogni interpretazione - u puntu di vista assulutu, ughjettivu, univarsali o addirittura neutrali, nunustante ognunu u sforzu pur sensati di a wikipedia, ùn pò micca esiste - ma solu rende cuscenza di u fattu chì a propria hè una di l'interpretazioni pussibili).

In a filusufia di a scenza u terminu preghjudiziu ha à che fà incù quei fattori psiculoghjci chì altaranu l'esparimenti di varificheghju di l'ipotesi.




#Article 368: Farfalla finuchjaghja (211 words)


U maccaone (o maccaonu) (Papilio machaon) hè un tipu di farfalla chì face parte di a famiglia di e Nymphalidae. 

Hè una farfalla maiò, incù una apertura alare massima di 8 o 10 centimi. Per via di quessa si vede è si scontra à spessu in a natura, da aprile à sittembre. L'ale da daretu di i maccaoni hanu spezia di coda. Ci hè pocu dimurfisimu sissuale è u masciu è a femina sò guasi listessi. U maccaone bula lestru è ùn hè micca cusì faciule d'ossirvà lu annantu à un fiore.

I brughi sò verdi, incù anelli neri pichjulati di giallu. Si nutriscenu per u più di finochji, ma ancu di rundoni. I brughi hanu un organu particulare, chì li serve per difende si, situata daretu à u capu. 'Ssu organu hè arancinu è puzza assai.

U maccaone s'assumiglia assai à a farfalla ferulaghja, una spezia di farfalla endemica di a Corsica è a Sardegna. Ma esistenu qualchì differenze.

U maccaone hè cumunu in Corsica. Si scontra ind'ellu ci hè u finochju. Esiste dinù in Corsica a farfalla ferulaghja, una spezia endemica di a Corsica è di a Sardegna. E dui farfalle si ponu cunfonde, ma a coda di u maccaone hè più longa ch'è quella di a farfalla ferulaghja.




#Article 369: Farfalla ferulaghja (379 words)


U maccaone corsu (o Maccaonu corsu) (Papilio hospiton) hè un tipu di farfalla chì face parte di a famiglia di e Papilionidae.

Hè una farfalla maiò, incù una apertura alare massima di 8 o 10 centimi. Per via di quessa l'adulti si vedenu è si scontranu à spessu in a natura, da maghju à ghjugnu. L'ale da daretu di u maccaone corsu hanu spezia di coda. Ci hè pocu dimurfisimu sessuale è u masciu è a femina sò guasi listessi. U maccaone corsu bula lestru è ùn hè micca cusì faciule d'ussirvà la annantu à un fiore.

Per u più, si trova annantu à a ferula, da u livellu di u mare, insin'à 2000 metri.

I brughi sò verdi, incù anelli neri pichjulati di giallu. U brugu si nutrisce di cinqui pianti:

U maccaone corsu s'assumiglia assai à u maccaone cumunu. E dui farfalle si ponu cunfonde. Ma esistenu qualchì differenze. Ci hè una grande tacca rossa in a coda ind'è u maccaone cumunu. Invece, ind'è a maccaone corsu, 'ssa tacca hè più chjuga è chjirchjata nera. È a coda di u maccaone corsu hè più corta ch'è quella di u maccaone cumunu.

Accade ch'ellu ci fusi un'ibridazione trà u maccaone corsu è maccaone cumunu. Ma l'esemplari chì nascenu di 'ssa ibridazione sò sterili.

Hè una spezia endemica di a Corsica è di a Sardegna. 

U maccaone corsu hè cumunu in Corsica. Si scontra in l'isula sana. Per u più, si trova ind'ellu ci hè a ferula, da u livellu di u mare sin'à 700 metri. Più in sù, si pò truvà annantu à a Ruta corsa o à parte da 800 metri, annatu à Peucedanum paniculatum. Hè à un'altezza media di 400-500 metri ch'ellu hè u più abundante. Esiste dinù in Corsica u maccaone cumunu. Parechji siti impurtanti per u maccaone corsu in Corsica sò: l'Agriate, u Cuscione è l'Alcudine.

In Sardegna si scontra per u più annantu à a ferula. Si trova in tutta l'isula è hè abundate in particulare in l'areale di Montimannu. Si trova dinù annantu à Ruta lamarmorae, ma raramente è solu à altezze superiore à i 1400 m in i Monti di u Gennargentu. 

Hè statu ossirvatu ch'è l'areale di a ferula era in calata.

U maccaone corsu hè prutettu à parechji livelli:




#Article 370: Malmignattu (377 words)


U malmignattu (o malmignattulu) (Latrodectus tredecimguttatus) hè un tipu di ragnu chì faci parti di a famiglia di i Theridiidae. Si scontra in tutta a rigioni di u Mediterraniu ma dinò in u nordu di l'Africa, in Asia Cintrali, in Russia suttana è in l'Isuli Canarii. Pò essa priculosu pa l'omu. Era ancu cunnisciutu da i grechi à tempi antichi antichi. U malmignattu hè neru, è t'hà à spessu trè paghji di tacchi rossi, calchì volta chjirchati bianchi o giaddi. I patti sò forti è neri. U malmignattu hè discrittu à spessu com'è pussidendu tredici tacchi rossi. Ma esistini calchì variazioni, apposta chì pò accada chì 'ssi tacchi fussini bianchi. 

Ci hè un impurtantu dismurfisimu sessuali ind'è u malmignattu, postu chì a femina (8-18 mm) hè bedda più maiori ch'è u masciu (3-6 mm). L'adulti masci si trovani da maghju à sittembri, quandu i femini inveci si scontrani da maghju à nuvembri. U malmignattu cattura i so predi vivi par via di una ragnata abbastanza maiori, ma bedda piattata è si nutrisci par u più d'insetti. Accadi chì l'accupiamentu fussi priculosu pà u masciu, chì pò essa divuratu tandu da a femina. 

Vivi in ragnati moltu resistenti incù una forma irregulari in ariali à machja meditarrania bassa, à spessu aridi è pitrosi, frà sassa è muretti; moltu raramenti u malmignattu si pò truvà vicinu à i casi di campagna.

U malmignattu hè vilanosu, è una pizzicatura pò ancu essa murtali. Ci vò d'andà subitu à u spidali o à a clinica. U vilenu agisci da 10 minuti à un'ora. Ma sola a femina hè vilanosa .

Un sinonimu cumunu di Latrodectus tredecimguttatus hè Latrodectus mactans tredecimguttatus.

U malmignattu hè cumunu in Corsica. Hè ancu chjamatu a zinevra. Si scontra à spessu in u centru di a Corsica è in Pumonti. Hè più raru in Cismonti. Hè piuttostu da marzu à sittembri chì ci hè u risicu di fà si pizzicà. 

Ci conta Roccu Multedo chì si scuntrava à spessu in l'arghji in tempi di tribbiera o in i lecci suvarini.

In i tempi, sicondu Roccu Multedo, s'aduprava a fiamma par curà ni a pugnitura è in Osani, era imprudatu u forru caldu.

Accadi chì u malmignattu fussi citatu in a cultura corsa. Par asempiu in a ghjastema:




#Article 371: Steatoda grossa (127 words)


Steatoda grossa  hè un tipu di ragnu chì faci parti di a famiglia di i Theriiidae. Hè cumuna in America di u Nordu è in Auropa. Si scontra à spessu in i cità, in i tafona di i vechji mura, in i sulaghjoli o in i cantini, in i loca ind'edda ci hè l'umidità. Si vedi tuttu l'annu.

Ci hè un impurtantu dismurfisimu sessuali, apposta chì a femina (10 mm) hè bedda più maiori ch'è u masciu (6 mm). A femina campa sin'à sei anni. Inveci u masciu un campa cà sin'à un annu o un annu è mezu.

A mursicatura di Steatoda grossa hè priculosa. Ma hè statu pruvatu chì l'antivilenu Latrodectus hè efficaci contr'à u vilenu di Steatoda grossa.

Steatoda grossa hè cumuna in Corsica. 




#Article 372: Cuccu (278 words)


U cuccu (Cuculus canorus) hè un tipu d'aceddu chì faci parti di a famiglia di i Cuculidae. U nomu cuccu veni da u cantu di 'ssu aceddu. U cuccu hè abbastanza maiori, essendu longu 30-35 cm. A coda hè longa, ronda è grisgia. L'apartura alari hè di 55-60 cm. U cuccu pesa 70-160 g. U cuccu hè grisgiu-turchinu sottu è à u liveddu di a vola. I ghjovani sò bruni è russicci. U cuccu ghjugni in Auropa versu a fini di marzu. D'inguernu, si stà in Africa o in Asia. U cuccu magna bruga è mignocula. A femina faci parechji ova (unu par nidu) in i nida di parechji spezii d'aceddi più chjuchi com'è a cardalina, a capinera, a codizennula, ecc. In ogni nidu, u cuccu femina sceglii un ovu, u si manghja eppo dopu u caccia è u rimpiazza pa u soiu. U piulaconu di u cuccu nasci più prima cà l'altri è si sbarrazza tandu di u restu di a cuvata. Cusì ferma solu in u nidu.	

U cuccu si nutrisci d'insetti, di bruga, di molluschi è di ragna.

U cuccu hè cumunu in Corsica. In parechji paesi di u sartinesu, ci era à tempi antichi un usu, sicondu u quali si punia una quistioni à u cuccu ed eddu rispundia. Par esempiu, in Laretu di Tallà, s'è calchissia vulia sapè quant'edda aia da aspittà prima di marità si, dicia tandu:

eppo aspitaia chì u cuccu cantessi. S'eddu cantaia una volta, vulia dì: un annu. S'eddu cantaia dui volti, vulia dì: dui anni. Trè volti: trè anni, ecc.

U cuccu hè citatu à spessu in a litteratura è a cultura corsa. Par esempiu in i sprissioni:




#Article 373: Mela granata (187 words)


A mela granata (Punica granatum) hè un arburi fruttevuli chì faci parti di a famiglia di i Lythraceae. Hè cultivata dapoi i tempi antichi pa i so frutti è i so beddi fiori. Hè un picculu arburi chì hè altu sin'à 6 metri. Pò campà insin'à dui centu anni. Hè un arburi chì perdi i casci, ma pò accada ch'eddu i tinissi, in certi rigioni. I foglii sò lungarini è opposti, longhi da 3 à 7 cm è larghi da 1 à 2 cm. A mela granata fiurisci da maghju à aostu. I fiori sò rossi rossi è t'ani un diamitru di 3 cm. A mela granata suporta bè u fretu (sin'à -15 °C) ma si piaci di più in i loca caldi. 

A mela granata hè urighjinaria di l'Asia uccidentali. Hè cultivata avali in tutti i cuntinenti è in particulari in China, in u Meziornu di i Stati Uniti d'America, in Arghjintina. 

S'usani i fiori freschi di a mela granata in infusioni par luttà contr'à l'affannu.
 

A mela granata hè cultivata in Corsica.

Accadi chì a mela granata fussi mintuvata in a litteratura corsa. Par esempiu:




#Article 374: Pontica (131 words)


A pontica (Rattus norvegicus) hè un tipu di mammiferu chì faci parti di a famiglia di i Muridae. Hè bruna o grisgia. A pontica hè longa sin'à 25 cm. A coda hè longa sin'à 20 cm. U pesu mediu di u masciu hè 350 grammi è quiddu di a femina hè 250 grammi. Ma pò accada chì una pontica pisessi una libra. Di manera eccezziunali, si pò ancu scuntrà una pontica chì pesa sin'à un chilò.

A pontica hè unu di i topa più cumuni, è dinò unu di i più maiori. Si pensa ch'edda hè urighjinaria di u Nordu di a China. A pontica s'hè sparta avali annantu à tutti i cuntinenti, fora di l'Antarctica. Hè u tipu di topu più cumunu in Auropa.

A pòntica hè cumuna in Corsica.




#Article 375: Vittichju (129 words)


U Vittichju (Clematis flammula) hè una pianta chì faci parti di a famiglia di i Ranunculaceae. Fiurisci da ghjugnu à aostu. I fiora sò bianchi. I fiora di u vittichju sò appena pilosi. U picciolu hè lignosu è pò essa longu sin'à 10 metri, di manera eccezziunali sin'à 20. I fiuruchji sò bianchi. I foglii sò opposti. U vittichju pò campà sin'à 25 anni. Si scontra insin'à  un'altezza di 1500 metri. Si scontra à spessu à u cantu di i stradona o in i sebbi.

U vittichju hè una pianta tossica, par via di a prisenza d'alcaloidi è di sapunini (in particulari a prutoanemunina). 

U vittichju hè cumunu in Corsica. Calchì volta hè ancu chjamatu a partimala, à tempu incù i pianti chì facini parti di u genaru cuscuta.




#Article 376: A Pian' d'Avretu (253 words)


A Pian' d'Avretu hè una rivista criata in 1991 in Portivechju. U prima dirittori di publicazioni fù Marcu Biancarelli. À l'origini a publicazioni era solu in lingua corsa, è si ghjiraia prima di tuttu versu a criazioni. Certi scrivani cunnisciuti in u duminiu di a litteratura corsa ci participoni : Marcu Ceccarelli, Ghjacumu Biancarelli, Ghjacumu Fusina, Alanu Di Meglio è altri. In 1995 Petru Ciabrini presi a dirizzioni pà dui numari chì duviani chjuda a prima epica di u ghjurnali (1991-1995, cù 19 numari publicati).

Ci volsi à aspittà à 2004 par veda rinascia A Pian' d'Avretu, sempri cù Marcu Biancarelli à a dirizzioni, ma cù un' andatura à pena diffarenti chè prima. Oramai i testi erani scritti in corsu o in francesu è a criazioni lacaia piuttostu a piazza à i testi di libara opinioni o à l'infurmazioni culturali. Parichji parsunalità impurtanti funi tandu invitati da a rivista, com'è i scrittori Marcello Fois è Raphaël Confiant, o l'universitarii Bruno Etienne è Nicolas Bancel.

In 2007 Paulu Desanti duvintò u terzu dirittori di A Pian' d'Avretu è cuntinivò un travaddu à longu andà ridendu à a publicazioni un carattaru più vultatu versu a criazioni, è sviluppendu in primu locu i critichi litterarii.

Al dilà di quissi mintuvati, i parsunalità chì ani marcatu u più a rivista par via di a so prisenza in u cumitatu di ridazzioni è di u so travaddu funi - frà altri - Didier Rey, Stefanu Cesari, Arnestu Papi, Vincenti Tramoni, Maria Petra Valli, Bernardu Biancarelli, Filippu Antonetti, ecc.




#Article 377: Ugu Francescu Peretti della Rocca (425 words)


Ci hè da dumandassi parchì Ugu Peretti (Figari, 1747- Livia, 1838) hè cussì pocu mintuvatu da i diffarenti antulugii corsi. 'Ssu nutabili di u meziornu di a Corsica, chì hà vissutu più di 90 anni, hà puri lacatu, à mezu à puisii di lingua taliana, i primi testi cunnisciuti in dialettu pumuntincu. I so famosi Versi di Sagra, passati in a tradizioni pupulari nanzi à l'opari di Monsignori Paulu Matteiu Della Foata, mettini in scena una liti comica trà un maritu è so moglia. U tonu di i versi hè schirzosu, a lingua cruda, a sucità evucata hè un mondu rurali è pasturali dundi l'usi sò aspri è i passioni viulenti. Forsa ci sarani da leghja i radichi frasturnati d'una sucità è d'una cultura miridiunali chì si sò mantinuti sin'à pocu. Cussì a lingua è i primuri di Peretti ci firmarani stranamenti familieri.

In ciò chì cuncerna l'aspettu biugrafficu di l'autori, sapemu ch'iddu era u fiddolu d'un cummissariu in capu di a Rocca numinatu da Paoli in 1759. Hè natu in Figari in 1747. Studianti à a prima università di Corti, una lighjenda vurria chì Ugu Peretti avissi cumbattutu frà mezu à i naziunali in Ponte Novu (1769). Hè cussì chì Marcu Angeli u poti qualificà di guerrieru pueta. Puri, com'è una mansa di sgiò isulani, si ristaccò ghjà da 1770 à u rigimentu Royal-Corse, incaricatu di a pacificazioni sanguinosa di a Corsica. U so babbu, numinatu parcittori di u Rè, pagò d'altrondi di a so vita l'alianza di a famidda à a curonna di Francia. Fù assassinatu in San Martinu (Sotta) in 1772. 

Avendu participatu à u scumpientu militaru di i rivuluziunari francesi in Sardegna (1793), ritruvemu puri à Ugu Francescu paulistu un' antra volta mentri l'ultima indipindenza, cù u gradu di cummissariu pressu à Sir Elliot. Da tandu a so rinoma di ribeddu hè stabilita, ancu sì i parseguiti cuncirnendu lu parini di calà à parta da 1799. A quidd'epica, Nabulionu Bonaparte iddu stessu, forsa cù a primura di lià si a sgiurizia corsa, li feci rigalu d'una spada in oru...

Infini, a capacità di Peretti d'entra in i grazii di u puteri (qual'iddu fussi) pari illustrata dinò da a so numinazioni à u gradu di tinenti culineddu da u Rè Lavighju XVIII mentri a Risturazioni, è dopu da a so elevazioni à u rangu di Cavaglieri di l'Ordini di San' Lavighju... Ritiratu com'è ghjudici di paci in Livia, avaria finalmenti firitu un parenti in 1822 mentri una vindetta à prupositu... di l'arrubeghju d'un lettu ! Ultima minzioni d'una vita cumplessa è trubulata.




#Article 378: Lighjenda di u Frati è a Sora (133 words)


A Lighjenda di u Frati è a Sora (o Legenda di u Frate è a Sora) hè una lighjenda di Corsica. Hè assuciata à i dui stantari chì sò chjamati U Frati è a Sora è chì sò situati accantu u stradonu naziunali N196, trà Prupià è Sartè, in Ghjumenta Russa, à 5 kilomitri da Sartè. Sient'è a lighjenda, u Frati è a Sora erani un omu è una donna chì s'erani ingaghjati prima in a rilighjoni. Ma hè successu chì a Sora è stata sidutta da u Frati è ch'iddi sò scappati insemu. Tandu, dici a lighjenda, u Distinu l'hà puniti è sò stati pitrificati. Hè cussì chì sò firmati stantari.

A canzona U Frati è A Sora di Svegliu d'Isula ci narra a lighjenda di u Frati è a Sora :




#Article 379: Nurvegia (1772 words)


U Regnu di Nurvegia (Kongeriket Norge in bokmål; Kongeriket Noreg in nynorsk) o Nurvegia hè un Statu di l'Auropa sittintriunali, appartinenti à a Penisula scandinava, chì i so tarritorii cumprendini ancu l'isuli Svalbard (in prussimità di u Polu Nordu), l'isula di Jan Mayen (à u largu di i costi gruinlandesi) è l'Isula Bouvet vicina à l'Antartidi, ma micca riintranti in u Trattatu antarticu; a Nurvegia rivindicheghja ancu i tarritorii antartichi di a Terra di a righjina Maud è di l'Isula Petru I. 

Hà una superficia di  è una pupulazioni di  abitanti fendu ni u sicondu paesi menu dinsamenti pupulatu d'Auropa. Cunfina à livanti incù a Svezia, à nordu-livanti incù a Finlandia è a Russia, à sudu u Skagerrak a sipara da a Danimarca. A stesa costa nurvigesa, chì s'affaccia annantu à l'Uceanu Atlanticu è annantu à u Mari di Barents, hè incisa da fiordi famusissimi in tuttu u mondu. È una munarchia custituziunali incù capitali Oslu è hè un di i pochi paesi auropei à ùn fà micca parti di l'Unioni aurupea.

A storia di a Nurvegia hà iniziu incù i grandi mutamenti giulogichi è l'eri glaciali chì detini vita à i celebrissimi fiordi nurvigesi. Fù probbiu in st' ambienti pruibitivu ch'è ghjunsini da a Siberia i primi abitanti di u paesi, vali à dì l'antinati di l'oghjinchi Sami. Eppuri, a storia nurvegesa hè prufundamenti marcata da a duminazioni vichinga, chì si stesi beddu prestu in tutta l'aria sittintriunali di l'Uceanu Atlanticu, ghjittendu ombri è tarrori ancu annantu à u Mari Tarraniu.

Situata in Nordu Auropa, a Nurvegia cumprendi a parti uccidintali di a Scandinavia. I so costi frastagliati sò impiuti da enormi fiordi è migliaia di isuli chì si stendini par molti chilomitri. A linia di cunfini hè cundivisa incù a Svezia par 1619 km, incù a Finlandia par 727 km è infini à livanti incù a Russia par 196 km. In a Nurvegia si trova u puntu più à nordu di l'Auropa cuntinintali.

A Nurvegia hè u statu auropeu più sittintriunali, stindendu si insin'à a latitudina di 71°11' induva si trova u prumuntoriu di Knivskjellodden, situatu di pocu più à nordu rispettu à u Capu Nordu. Accupa ancu a parti più uccidintali di a penisula scandinava, stindendu si par circa  da nordu à sudu. È travirsata da u chjerchju pulariu articu; par quissa in i zoni sittintriunali si poni ussirvà finomini com'è u soli di mezanotti d'istati è l'aurora buriali d'inguernu.
Faci parti di a Rigioni biugiugrafica buriali.

U tarritoriu di a Nurvegia cuntinintali si stendi par  è hè principalamenti muntosu, essendu travirsatu da nordu à sudu da l'Alpi Scandinavi. U puntu più altu hè rapprisintatu da u Galdhøpiggen  situatu in u massicciu di u Jotunheimen; l'altri cimi più alti sò u Glittertind  finu à pocu tempu fà cunsidaratu com'è a vetta maiori, è u Store Skagastølstind In a parti miridiunali ci sò molti zoni custieri è pari.

Liatu giulugicamenti à u scudu balticu, u tarritoriu nurvigesu hà una cunfurmazioni chì di ricenti ùn hà ch'è u sullivamentu terziariu è a criazioni di i fiordi, avvinuta in l'ultima fasa di erusioni. A struttura di basa, chì ricodda à eri moltu antichi, hè furmata da un penipianu — vali à dì una superficia di riimpimentu guasi para chì pò divintà pianura (s'è à liveddu di u mari) o essa cunsidarata altupianu — di rocci, annantu à a quali, duranti l'orugenesi caliduniana, si innalzò viulintamenti a catena muntosa chì oghji hè a spina dursali di a penisula scandinava; a stessa catena muntosa hè dinò u locu di nascita di molti fiuma (diretti sii versu l'Uceanu Atlanticu è chì dunqua traversani a Nurvegia, sii versu u Golfu di Botnia è chì traversani cusì a Svezia), è ancu cunfini naturali è pulitichi trà i dui stessi paesi. Inoltri, in u Quaternariu ebbi ancu iniziu l'opara di erusioni è di mudeddamentu di i ghjaciazioni, chì scavàni prufondi vaddi, arrutundàni i rilievi è cunsulidàni a reta fluviali.

In Nurvegia sò friquentissimi l'altipiani, incisi da i vaddi scavati da i ghjacciali; elementu duminanti in u centru-sudu di u paesi, l'altupianu hè guasi assenti in l'estremu nordu. In a zona più sittintriunali (Finnmark) u rilievu cumprendi un unicu vastu altupianu altu da i 300 à i 500 metri, u quali paisaghju hè spuradicamenti intarrottu solu da parechji gruppi cuddinari rari è micca moltu alti. Da quì si sviloppa longu a costa a catena muntosa chì corri versu sudu-punenti è chì traversa tuttu u paesi. A parti centru-miridiunali hè a più elevata è cumprendi ancu parechji ghjacciali oltri i 2000 metri.

In generali u virsanti uccidintali hè rittu è scavatu da vaddi chì tarmineghjani annantu à u mari furmendu i fiordi. U latu internu di i Monti Scandinavi hà inveci un'inclinazioni più dolci.

Ci sò dinò à tutti i latitudini porti è cità beddi riparati com'è Stavanger, Bergen (talmenti prutetta da essa una di i cità nurvigesi più piuviosi è menu nivosi in assulutu), Trondheim, Bodø, Narvik è Tromsø. Infini, di fronti à i costi emerghjini dignalocu, fora di in l'estremu trattu sudu-uriintali, isuli è arcipelaghi com'è Senja è Kvaløya è l'arcipelaghi di i Vesterålen è di l'Isuli Lofoten.

Carattaristica di i fiuma nurvigesi hè u so corsu, brevi è impituosu à causa di i rilievi. U più longu hè u Glomma (570 km), chì sfocia in l'Oslofjord, mentri altri impurtanti sò u Pasvikelva (145 km) è u Numedalslågen (352 km).

I lava inveci sò molti numarosi, circa , di i quali solu 400 parò incù aria supiriori à . U più grandi di quisti hè u Mjøsà (365 km²), suvitatu da u Røssvatnet (210 km²) è da u Femund (204 km²).

Esistini ancu parechji cascati, di i quali a più alta misura 840 metri.
Ci sò parechji posti in l'aria circustanti u fiordu di Sogne in u quali si poni ammirà maistosi cascati chì si lampani inghjò da i fianchi ritti di i muntagni. Parechji di sti cascati sò frà i più alti di a Nurvegia.
A cascata Vettisfossen à Øvre Årdal hà un disliveddu di 275 metri è hè a cascata prutetta più alta di a Nurvegia. Altri cascati famosi sò Feigumfossen à Luster, Kjosfossen in a Flåmsdalen è Kvinnafossen trà Leikanger è Hella.

U ghjacciaiu più grandi hè u Jostedalsbreen, incù una superficia di .

L'aspettu più carattaristicu di u tarritoriu nurvigesu hè u stesissimu sviluppu di i so costi: oltri  cumprindendu tutti l'isuli. I costi sò moltu frastagliati è intirvaddati da i prufondi inziccaturi di i fiordi.

U clima di a Nurvegia atlantica è artica, nonustanti a latitudina, hè rilativamenti dolci: quistu grazia à u Currenti di u Golfu, chì partendu da u Messicu veni à riscaldà l'acqui marini di i costi atlantichi rindendu i tampiraturi medii annuali supiriori à u zeru ancu in zoni moltu più à nordu di u Chjerchju Pulariu Articu. Quissa evita a furmazioni di ghjacci marini, favurendu l'attività purtuarii è di pesca. I tampiraturi medii annui di i costi vani da i circa  di a cità di Stavanger à i  di Trondheim, finu à i  di Vadsø. U rinversciu di a midaglia, parò, hè datu da i timpesti chì si formani in mari apartu intornu à l'Islanda, par via di u cuntrastu trà l'aria freta cuntinintali (pruvinenti da Gruinlandia è l'isuli canadesi) è i tepidi acqui di l'uceanu: sti timpesti, chì carrieghjani pricipitazioni abbundanti, sò cumuni soprattuttu duranti u vaghjimu è à l'iniziu di l'inguernu. Duranti l'istati inoltri poni essa ci periodi particularamenti freschi è piuviosi, oltri ch'è incù carattaristichi di spiccata variabilità. A tampiratura media di u mesi di lugliu hè quantunqua supiriori à i  annantu à tutta a fascia custiera centru-miridiunali finu à a rigioni di Sogn og Fjordane.

Diffarenti hè a situazioni à Oslu, induva l'istati sò tepidi: a tampiratura media di lugliu hè di  è grazia à i molti ori di luci sò pussibuli tampiraturi massimi vicini à i  trà ghjugnu è lugliu. Par contru l'inguerni sò freti (circa  di media à ghjinnaghju) parchì l'effettu mitigadori di u Currenti di u Golfu hè bluccatu da i muntagni: in i mesa più freti si scendi faciuli sottu i , è ùn hè micca raru avè minimi intornu à u zeru di maghju è di sittembri. U veru fretu inguirnali si scontra in i zoni interni, soprattuttu i contei di Oppland è Finnmark: in quist'ultima hè statu righjistratu u record minimu di tampiratura,  à Karasjok.

I pricipitazioni sò piuttostu abbundanti nantu à i rigioni atlantichi, spicialamenti in a zona muntosa sudu-uccidintali induv'edda si scaricheghja multissima umidità (annualamenti cadini da  di piova è nevi). Sò menu abbundanti à u nordu, menu dinò in i zoni cultivati è vicini à a capitali, incù circa 600 mm à l'annu. U piccu massimu hè estivu o tardu-estivu in i rigioni più cuntinintali, Oslu cumpresa, mentri nantu à a costa atlantica suduccidintali hè situatu di vaghjimu è anticipeghja sempri di più à misura ch'eddu si codda versu u nordu.

Par quantu possi appariscia stranu, i loca cumuni annantu à u fretu clima nurvigesu ùn sò mancu stampa fundati: eppuri hè veru ch'è a nevi pò impiigà parechju tempu à scioglia si è ch'è ci si poni aspittà pricipitazioni nivosi ancu di aprili o di maghju.

Nonustanti bona parti di a Nurvegia si trovi à nordu di u Chjerchju pulariu Articu, u clima custieri hè di tipu Atlanticu, parchì mitigatu da l'acqui caldi di a Currenti di u Golfu. À l'internu u clima hè di tipu cuntinintali, incù inguerni freti.

A flora nurvigesa hè moltu influinzata da i cundizioni climatichi: un quartu di u tarritoriu hè accupatu da furesti, limitati à i zoni interni sopra i 1000 m di altitudina. À u nordu ci hè a tundra, veni à dì arii furmati da immensi prata arbosi cuparti di nevi d'inguernu è di fiori in a brevi istatina. I pianti tipichi di a zona sudu-uccidintali sò i latifoglii, in particulari quarci, faii, olmi è piobbi.

A fauna hè carattarizata à u nordu da animali com'è a renna, a levra pularia, a volpi è in particulari u lemming, mentri à sudu ci sò cerva, alci, lubbi è orsi. I lava è i fiuma sò ricchi di luzzi, salmona è trutti. In i costi inveci sò prisenti animali molti impurtanti par l'ecunumia nurvigesa: u merluzzu è l'aringa.

A maiò parti di l'abitanti sò di etnia nurvigesa, incù forti minuranzi Sami (in a cità di Kautokeino righjunghjini u 70% di l'abitanti) è finlandesi, spicialamenti à u nordu.

Oslu hè u centru pà a miò parti multietnicu di u paesi, induva, oltri à i Lapponi, ci sò immigrati chì pruvenini principalamenti da Pakistan, Sumalia è Iraccu, oltri à i vicini danesi è svidesi. L'immigrati in Nurvegia sò circa .




#Article 380: Muchju rossu (112 words)


U Muchju rossu (o Muchju russu) (Cistus creticus) hè una pianta chì face parte di a famiglia di e Cistaceae è chì cresce insin’à un’altura di 800 metri. Hè uriginariu di e regione di u Mare Mediterraniu. Hè altu 40 à 100 cm. Fiurisce da aprile à ghjugnu. U fiore di u muchju rossu hè malvu o rossu. U calice hè cumpostu da cinque sepali liberi. E casce sò vizze. Sò dinò strette è piciose. Sò semplice è opposte. U so culore hè verde scuru.

Un sinonimu di Cistus creticus hè: Cistus villosus.

U muchju rossu hè cumunu in Corsica. Hè caratteristicu di a machja corsa. Esistenu dui spezie di muchju rossu:




#Article 381: Gnaccara (119 words)


A gnaccara (Pinna nobilis) hè u più bivalvi grandi prisenti in u Mari Tarraniu. Hè una spezia endemica di u mari Mediterraniu. Faci parti di a famiglia di i Pinnidae. Hè longa sin'à un metru. Pò campà più di vinti anni. U so culori hè brunu. A gnaccara si ficca verticalmenti in a rena o annantu à u scogliu.

A gnaccara era cumuna in i tempi ma hè cunsidarata oghji com'è una spezia minacciatu di sparizioni in u Mediterraniu. I priculi i più impurtanti sò: a pesca, l'ancuri di i bateddi chì a sciappani.

A gnaccara s'assumiglia à Pinna rudis, ma quidda hè più chjuca (sin'à 30 cm).

A gnaccara hè prisenti in Corsica.

A gnaccara hè prutetta da:




#Article 382: Bassiccia (331 words)


A baschiccia o baschichja (Crithmum maritimum) hè una pianta chì face parte di a famiglia di l'Apiaceae. Hè a sola spezia di u generu Crithmum. Hè uriginaria di e rughjone di u Mediterraniu. A baschiccia hè largamente sparta in e zone custiere di i paesi di u sudu è di u punente di l'Europa, longu à e coste di u mare Tarraniu, in America di u Nordu è in Asia cintrale è occidentale. Si scontra à u cantu di u mare, in a rena o in i scoglii.

A baschiccia è una pianta alofitica, vene à dì ch'è ella campa vicinu à u mare, à spessu ancu in e spaccature di a roccia. Hè rizomatosa, vivace, incù i piccioli assai robusti è ramificati, lignificati in u basamentu, da 30 à 60 cm d'altezza. E casce, cumposte, sò furmate di piccule foglie à forma di lancia, carnate, longhe 1,5 - 2,0 cm è insirite annantu à un picciolu longu. I fiori sò accolti in assai picculi paracqui, di culore biancu o giallastru. A basciccia fiurisce da lugliu à settembre. I frutti sò ovoidi, furmati da dui achenii. L'inseme di a pianta hè assai aromaticu in modu agrievule.

A basciccia hè cumuna in Corsica. Incù a basciccia, si face à i ghjorni d'oghje un oliu essenziale.

A baschiccia hè usatu cum'è cundime in Corsica è in Italia, à spessu messa à macerà in acetu.

Un usu tipicu di a rigione di Salentu in Italia hè di cunsirvà in l'acetu e casce crude ma appena vizze di u finochju marinu : in a rigione hè chjamatu salissia. Hè eccellente panatu (incù l'acqua è a farina) è frittu. Sole e casce e più tennere devenu esse imprudate, ciò chì elimineghja u picciolu. A fritella hà un sapore chì si assumiglia à u pede di l'artichjoccu frittu.

A baschiccia hè ancu chjamata a baschichja o u finochju di mare. U nome vene da u fattu ch'è l'odore di a baschiccia s'assumiglia à quellu di u finochju.




#Article 383: Lumaca d'Aiacciu (365 words)


A Lumaca d'Aiacciu (o Sammartinu d'Aiacciu) (Tyrrhenaria ceratina) hè una spezia di lumaca chì faci parti di a famiglia di l'Helicidae. Ùn si trova cà in Corsica. In particulari, a lumaca d'Aiacciu ùn si trova cà à un solu locu in Corsica: daretu à a piaghja di Campu di Loru, vicinu à l'aeroportu d'Aiacciu. Attualmenti, hè un di i più lumachi rari minacciati di sparizioni. Soprapiù, a lumaca d'Aiacciu hè u solu riprisintanti di u genaru Tyrrhenaria. A lumaca d'Aiacciu hè prutetta da l'arristatu di u 7 uttrovi 1992. Hè cunsidarata dinò com'è in priculu criticu d'estinzioni annantu à a lista rossa di l'IUCN.

Dui sinonimi di Thyrrenaria ceratina sò:

A chjoppula di a lumaca d'Aiacciu s'assumiglia à quidda di a lumaca cumuna (Helix aspersa). Ma a chjoppula di a spezia corsa hè bedda più chjuca.

À i ghjorna d'oghji, a lumaca d'Aiacciu ùn si trova più cà annantu à una striscia litturali di circa sei ettari, da quandi à a piaghja di u Ricantu, in Aiacciu. Dipoi chì eddu hè stata mintuvata in a littaratura scentifica in 1843 (Shuttleworth 1843), a lumaca d'Aiacciu ùn hè più stata ussirvata cà quà, in u Ricantu. À tempi antichi inveci, vali à dì dipoi a mittà di u seculu XIX, a lumaca d'Aiacciu si stindia annantu una striscia di terra più impurtanti, di circa cinquanta ettari (Bouchet è al. 1997). Difatti, à l'ebbica neulitica, a lumaca d'Aiacciu era arrighjunata in parechji loca in Corsica, in particulari versu Bunifaziu è Bastia.  

A lumaca d'Aiacciu sorti di notti, o di ghjornu quand'è u tempu hè piuviosu. D'istatina, stà più fondu in a rena, insin'à 60 cm. Si nutrisici, pa u più, di i casci, i fiori di u curu (a ghjinestra di Salzmann), è dinò di murzu. 

A lumaca d'Aiacciu s'accopia da a fini d'aostu à mezu uttrovi. Calchì ghornu dopu à l'accupiamentu, uni pochi d'ova, sò sposti in a rena, in un ciottulu. Nascini à u capu di 15 à 16 ghjorna. I ghjovani chettani u nidu sottu terra dopu quindici o vinti ghjorna, è poni essa dopu ussirvati fora. Diventani adulti à u capu di dui o quattru anni. A lumaca d'Aiacciu pò campà sin'à deci anni.




#Article 384: Travisagna (101 words)


A Travisagna hè un paesi imaghjinariu chì hè mintuvatu in a sprissioni corra a Travisagna o ghjirà a Travisagna. 'Ssa sprissioni, a ci ramenta Rinatu Coti in u so picculu rumanzu intitulatu A Travisagna: Vecu, à com'è vo capizzeti, ch'è vo capiti u sensu di i me paroli. Hè chì avareti ghjiratu a Travisagna. Anh ! Anh ! Vi scappa a risa ! In u nostru locu, ghjirà a
Travisagna vò dì cunnoscia tuttu di u mondu. È un pocu più luntanu: Sò
sicura chì puri vo chì aveti corsu a Travisagna ùn avareti scontru tanti volti un àrburi
cusì anticu.




#Article 385: Casa di l'Orcu (125 words)


A Casa di l'Orcu hè una stazzona di Corsica. Hè situata in u Nebbiu, in u situ archeologicu di u Monte Revincu. Si trova vicinu à u pinzu di Cima di Suarellu. 

A stazzona di a Casa di l'Orcu hè stata discritta in a litteratura scentifica per a prima volta da Adrien de Mortillet, in u 1883, in un rapportu annantu à i megaliti di Corsica. Hè assuciatu à un'antra stazzona: a Casa di l'Orca è à a ligenda di u brocciu.

Dipoi San'Fiurenzu, si piglia u stradone dipartimentale D81 versu Casta, durante circa 4 kilomitri. Dopu si và à dritta annantu à una pista ind'ellu si sbuccava annantu à l'anzianu tarrenu di tiru di l'armata. Ci vole à andà dopu versu Cima di Suarellu.




#Article 386: Ponziu Pilatu (3486 words)


Ponziu Pilatu fù u quintu guvarnadori di a pruvincia rumana di Ghjudea, sottu à l'imperatori Tiberiu da u 26 27 à u 36 37 di a noscia ebbica. Hè masimu cunnisciutu oghji par essa u funziunariu chì hà prisidutu u prucessu di Ghjesù è urdinatu a so crucifissioni. L'impurtanza di Pilatu in u cristianesimu mudernu hè sottuliniata da a so piazza pripunderanti in l'Apostuli è in u Credu di Nicea. Datu l'imaghjina ch'è i vanghjelii dani di Pilatu com'è essendu riticenti à tumbà à Ghjesù, i Ghjesgi copti è etiopichi credini ch'è Pilatu hè divintatu cristianu è u vinireghjani com'è un martiru è un santu.

Bench'è Pilatu fussì u guvarnadori di Ghjudea u più spirimintatu, pochi fonti annantu à u so regnu ani sopravvivutu. Pari avè appartinutu à a famiglia Pontii, ma nienti ùn hè cunnisciutu incù cirtezza annantu à a so vita nanzi ch'eddu ùn diventessi guvarnadori di a Ghjudea, nè annantu à i circustanzi chì l'ani cunduttu à essa numinatu guvarnadori. Una sola scrizzioni di u guvernuratu di Pilatu hà sopravvivutu, a petra ditta Pilatu, è ancu i pezzi di muneta ch'è eddu minava. U storicu ghjudeiu Ghjaseppu è u filosofu Filonu d'Alissandria minziuneghjani tremindui l'incidenti di tinsioni è di viulenza trà a pupulazioni ghjudeia è l'amministrazioni di Pilatu. Mori trà eddi implicheghjani ch'è Pilatu hà agitu di una manera chì hà affesu i sinsibulità riligiosi di i Ghjudei. I vanghjelii cristiani raportani ch'è Pilatu hà urdinatu a crucifissioni di Ghjesù à un mumentu datu mentri u so mandatu ; Ghjaseppu è u storicu rumanu Tacitu parini dinò avè cunsignatu 'ssa infurmazioni. Siont'è Ghjaseppu, a rivucazioni di Pilatu hà avutu locu parchì eddu hà ripressu viulintamenti un muvimentu armatu di Samaritani à u Monti Gerizim. Fù rinviatu à Roma da u ligatu di Siria par risponda in davanti Tiberiu, chì, eppuri, era mortu nanzi a so ghjunta. A parsona ùn sà nienti di certu annantu à ciò chì li hè accadutu dopu à quissa. Annantu à u basamentu di una minzioni in u filosofu paganu di u sicondu seculu Celsus è l'apologistu cristianu Origenu, a maiò parti di i storichi muderni credini ch'è Pilatu s'hè simpliciamenti ritiratu dopu à u so rinviu. I storichi muderni ani valutazioni diffarenti di Pilatu in quant'è dirighjenti efficaci. Quandu inveci certi credini ch'è eddu era un guvarnadori particularamenti bruttali è inefficaci, d'altri sustenini ch'è u so longu tempu in funzioni significheghja ch'eddu divia essa abbastanza cumpitenti. Siont'è una tiuria impurtanti di u dopuguerra, Pilatu era mutivatu da l'antisemitisimu in u so trattamentu di i Ghjudei, ma 'ssa tiuria hè stata in grandi parti abbandunata.

In l'Antichità tardiva è u principiu di u Medievu, Pilatu hè divintatu u centru d'intaressu di un grandi gruppu di apocrifi di u Novu Tistamentu, chì ani sviluppatu u so rollu in i Vanghjelii. In mori trà eddi, in particulari in i testi antiriori di l'Imperu rumanu d'Orient, Pilatu era prisintatu com'è un parsunaghju pusitivu. In certi casi, hè divintatu un martiru cristianu. Più tardi, in i testi cristiani uccidentali in particulari, fù piuttostu dipintu com'è un parsunaghju negativu è un gattivu, i tradizioni circundendu a so morti par suicidiu accupendu una piazza impurtanti. Pilatu hè dinò statu à u centru di numarosi lighjendi medievali, chì li ani invintatu una biugrafia cumpletta è l'ani dipintu com'è un gattivu è un vigliaccu. Mori di 'ssi lighjendi cullegani u locu di nascita o di morti di Pilatu à i posti particulari in Auropa uccidentali.

Pilatu hà à spessu fattu l'ughjettu di una ripprisintazioni artistica. L'arti medievali hà à spessu ripprisintatu i sceni di Pilatu è di Ghjesù, à spessu in a scena induva eddu si lava i mani di a culpabilità par a morti di Ghjesù. In l'arti di a fini di u Medievu è di a Rinascita, Pilatu hè à spessu ripprisintatu com'è un Ghjudeiu. U XIXu seculu hà vistu una vultata d'intaressu par a ripprisintazioni di Pilatu, incù numarosi imaghjini rializati. Ghjoca un rollu impurtanti in i ripprisintazioni di a passioni à u Medievu, induva eddu hè à spessu un parsunaghju più impurtanti ch'è Ghjesù. A so ripprisintazioni in 'ssi pezzi varieghja mori, andendu da a dibulezza di vulintà è di a custrinta à a crucifissioni di Ghjesù, sinu à u fattu di essa una parsona malvaghja chì esighji a crucifissioni di Ghjesù. L'autori muderni chì mettini in evidenza Pilatu in i so opari cumprendini Anatole France, Mikhaïl Boulgakov, è Chingiz Aïtmatov, incù una maiuranza di trattamenti muderni di Pilatu datendu di dopu a Siconda Guerra mundiali. Pilatu hè dinò statu à spessu ripprisintatu in i filmi.

I  fonti annantu à Ponziu Pilatu sò limitati, bench'è l'eruditi muderni ni sapiini più annantu ad eddu cà annantu à l'altri guvarnadori rumani di a Ghjudea. I più fonti impurtanti sò l'Ambasciata di Gaïus (dopu à 41 di a noscia ebbica) di u scrittori ghjudeiu cuntimpuraneu Filonu d'Alissandria, i Guerri Ghjudei (versu 74 di a noscia ebbica) è l'Antichità di i Ghjudei (versu 74 di a noscia ebbica). Hè dinò minziunatu in modu brevu in l'Annali di u storicu rumanu Tacitu (à u principiu di u IIu seculu), in u libru di u storicu rumanu Tacitu, in u libru di u storicu ghjudeiu Filonu d'Alissandria, in u libru di l'Antichità ghjudei (versu 74 di a noscia ebbica) è in u libru di l'Antichità di i Ghjudei (versu 94 di a noscia ebbica) di u storicu ghjudeiu Josèphe, è ancu in i quattru vanghjelii cristiani canonichi, Marcu (cumpostu trà 66 è 70 di a noscia ebbica), Lucca (cumpostu trà 85 è 90 di a noscia ebbica), Matthieu (cumpostu trà 85 è 90 di a noscia ebbica) è Ghjuvanni (cumpostu trà 90 è 110 di a noscia ebbica). Altri Dui capituli di l'Annali di Tacitu chì avariani pussutu minziunà Pilatu sò stati persi. Oltri 'ssi testi, i pezzi di muneta culpati da Pilatu ani sopravvivutu, è ancu una corta scrizzioni frammintaria chì numineghja à Pilatu, cunnisciuta sottu à u nomu di Petru di Pilatu, a sola scrizzioni cuncirnendu un guvarnadori rumanu di a Ghjudea antiriori à i guerri ghjudeurumani à avè sopravvivutu. I fonti scritti ùn furniscini ch'è infurmazioni limitati è ognuna hà i so probbii prighjudicamenti, i vanghjelii in particulari furniscendu una pruspittiva tiulogica piuttostu ch'è storica annantu à Pilatu.

I fonti ùn dani nisciuna indicazioni annantu à a vita di Pilatu nanzi ch'eddu diventi guvarnadori di a Ghjudea. U so praenomen (nomu) hè scunnisciutu. U so cognomen (cugnomu) Pilatus pudaria significà abili à u ghjavilottu (pilum), ma pudaria dinò fà rifirimentu à u pileus o à a scuffia frigiana, indichendu podarsi ch'è unu di l'antinati di Pilatu era un affrancatu. S'è quissa significheghja abili à u ghjavilottu, hè pussibuli ch'è Pilatu aghji vintu u cognomen da par eddu, sirvendu in l'armata rumana. Hè dinò pussibuli ch'è u so babbu aghji acquistatu u cognomen par via di l'abilità militaresca. In i Vanghjelii di Marcu è di Ghjuvanni, Pilatu ùn hè chjamatu ch'è par u so cognomen, ciò ch'è Marie-Joseph Ollivier piglia par significà ch'eddu hè u nomu sottu à u quali eddu era generalamenti cunnisciutu in u linguaghju currenti. U nomu di Ponziu indicheghja ch'eddu appartinia à a famiglia di i Pontii, una famiglia bedda cunnisciuta d'urighjini samnita chì hà produttu un certu numaru di parsunaghji impurtanti à a fini di a Ripublica è à u principiu di l'Imperu. Com'è tutti l'altri guvarnadori di Ghjudea fora di unu, Pilatu era l'ordini equestru, un rangu mediu di a nubiltà rumana. Com'è unu di i Pontii attistati, Ponziu Aquila, un assassinu di Ghjuliu Cesaru, era un tribunu di a pleba, a famiglia divia essa d'urighjini plebeiana. Sò stati annubiliti in quant'è scuderi.

Pilatu era u quintu guvarnadori di a pruvincia rumana di Ghjudea, sottu à u regnu di l'imperatori Tiberiu. U postu di guvarnadori di a Ghjudea era rilativamenti pocu pristigiosu è a parsona ùn sà micca comu Pilatu hà ottinutu 'ssa funzioni. Ghjaseppu dichjara ch'è Pilatu hà guvirnatu mentri deci anni (Antichità di i Ghjudei 18. 4. 2), è 'ssi anni sò tradiziunalamenti datati di u 26 à u 36 37 di a noscia ebbica, ciò chì faci d'eddu unu di i dui più anziani guvarnadori di a pruvincia. Com'è Tiberiu s'era ritiratu in l'isula di Capri in u  26 di a noscia ebbica, i sapienti com'è E. Stauffer ani sustinutu ch'è Pilatu era forsi statu numinatu da u putenti prifettu preturianu Sejanus, chì era statu tombu par tradimentu in u  31 di a noscia ebbica. Di altri circadori ani missu in dubbitu ogni liamu trà Pilatu è Sejanus. Schwartz è Kenneth Lönnqvist sustenini tremindui ch'è a datazioni tradiziunali di u principiu di a guverna di Pilatu hè basata annantu à un'arrori di Ghjaseppu. Schwartz susteni ch'eddu hè statu numinatu à a piazza u 19 di a noscia ebbica, quandu inveci Lönnqvist pieta par u 17 o u18 di a noscia ebbica.

U titulu di prifettu di Pilatu implicheghja ch'è i so funzioni erani par u più militari. Eppuri, i truppi di Pilatu erani piuttostu cuncipiti com'è una pulizza ch'è com'è una forza militaresca, è i funzioni di Pilatu si stindiani aldilà di i quistioni militareschi. Avia u puteri di inflighja a pena capitali ed era rispunsevuli di a parcizzioni di l'umaghji è di l'impositi, è ancu di a distribuzioni di i fondi, cumpresu a cuniatura di pezzi di muneta.

Pilatu era suburdinatu à u ligatu di Siria. Eppuri, mentri i sei prima anni di u so mandatu, a Siria ùn avia micca ligatu, ciò chì, siont'è Helen Bond, hà pussutu prisintà i difficultà à Pilatu. Pari essa statu libaru di guvirnà a pruvincia com'è l'augurava, l'intarventu di u ligatu di Siria ùn vinendu ch'è à a fini di u so mandatu. Com'è l'altri guvarnadori rumani di Ghjudea, Pilatu avia a so risidenza principali à Cesarea, rindendu si à Ghjerusalemma masimu par i grandi festi cù u fini di mantena l'ordini. Avaria fattu dinò u ghjiru di a pruvincia par senta i causi è amministrà a ghjustizia.

In quant'è guvarnadori, Pilatu avia u drittu di numinà u grandi preti ghjudeiu è cuntrullava dinò ufficialmenti i vistiti di u grandi preti in a furtezza d'Antonia. In cuntrariu à u so pridicissori, Valérius Gratus, Pilatu hà cunsirvatu listessu grandi preti, Caifassu, mentri tutta a durata di u so mandatu. Quissa indicheghja ch'è Caifassu è i preti di a setta di i Sadducei erani l'alliati affidevuli di Pilatu. Di più, Maier susteni ch'è Pilatu ùn avaria micca pussutu apradà u tisoru di u tempiu par custruiscia un acquidottu, com'eddu hà rapurtatu Ghjaseppue, senza a cuupirazioni di i preti. Listessa, Helen Bond susteni ch'è Pilatu hè ripprisintatu com'è travagliendu strittamenti incù l'auturità ghjudei in l'esecuzioni di Ghjesù.  Jean-Pierre Lémonon susteni ch'è a cuupirazioni ufficiali incù Pilatu era limitata à i Sadducei, nutendu ch'è i Farisei sò assenti di i raconti evanghjelichi di l'arrestu è di u prucessu di Ghjesù.

Daniel Schwartz piglia a nota in u Vanghjeliu di Lucca (Lucca 23 : 12) ch'è Pilatu avia una rilazioni difficiuli incù u rè ghjudeiu galileanu Erodi Antipas com'è putinzialamenti storica. Trova dinò storicu l'infurmazioni ch'è a so rilazioni s'hè ristabulita dopu à l'esecuzioni di Ghjesù. Basendu si annantu à Ghjuvanni 19 : 12, hè pussibuli ch'è Pilatu aghji ditinutu u titulu di amicu di Cesaru (latinu : amicus Caesaris, in grecu anzianu : φίλος τοῦ Kαίσαρος), un titulu dinò ditinutu da i rè ghjudei Erodi Agrippa I è Erodi Agrippa II è da i cunsiglieri prossimi da l'imperatori. Tantu Daniel Schwartz ch'è Lisandru Demandt ùn pensani micca ch'è 'ssa infurmazioni fussi particularamenti prubabili.

Diversi pirturbazioni mentri a guverna di Pilatu sò arrighjistrati in i fonti. In certi casi, ùn hè micca chjaru si eddi poni rapurtà si à listessu avvinimentu, ed hè difficiuli di stabiliscia una crunulugia di l'avvinimenti par u regnu di Pilatu. Joan Taylor susteni ch'è Pilatu avia par pulitica di prumova u cultu imperiali, ciò chì hà forsi caghjunatu certi frizzioni incù i so sughjetti ghjudei. Schwartz sughjirisci ch'è tuttu u mandatu di Pilatu hè statu carattarizatu da  una tinsioni sottustanti cuntinua trà u guvarnadori è i guvirnati, chì scuppiava ogni tantu incù brevi incidenti .

Siont'è Ghjaseppu in u so libru A guerra di i Ghjudei (2. 9. 2) è l'Antichità di i Ghjudei (18. 3. 1), Pilatu hà affesu i Ghjudei culluchendu i stindardi imperiali incù l'imaghjina di Cesaru à Ghjerusalemma. Ni risultò una folla di Ghjudei chì circundàni a casa di Pilatu à Cesarea mentri cinqui ghjorna. Pilatu i cunvucò dopu in un'arena, induva i suldati rumani cacciàni i so spadi. Ma i Ghjudei ani musciatu cusì pocu tema di a morti, ch'è Pilatu hà cidutu è hà toltu i stindardi. Bond susteni ch'è u fattu ch'è Ghjaseppu dici ch'è Pilatu hà appurtatu i stindardi di notti, mostra ch'eddu sapia ch'è l'imaghjini di l'imperatori sariani uffindenti. Data stu incidenti à u principiu di u mandatu di Pilatu com'è guvarnadori. Daniel Schwartz è Lisandru Demandt sughjiriscini tremindù ch'è stu incidenti hè in fattu idanticu à  l' incidenti incù i scudi  rapurtatu in l'ambasciata di Philon à Gaius, un'idantificazioni fatta par a prima volta da u storicu di a ghjesgia primitiva Eusebiu. Lémon, eppuri, argumenta contru à 'ssa idantificazioni.

Siont'è l'ambasciata di Filonu vicinu à Gaïus (ambasciata vicinu à Gaïus 38), Pilatu hà affesu a leghji ghjudeia, appurtendu i scudi d'oru à Ghjerusalemma, è piazzendu li annantu à u palazzu d'Erodi. I figlioli d'Erodi u Grandi li ani chertu di ritirà i scudi, ma Pilatu hà ricusatu. I figlioli d'Erodi ani tandu minacciatu di addirizzà una pitizioni à l'imperatori, un'azzioni ch'è Pilatu timia è chì espunaria i crimini ch'è eddu avia cummissu in l'eserciziu di i so funzioni. Ùn hà micca impiditu a so pitizioni. Tiberiu ricivì a pitizioni è infuriatu rimpruvareti à Pilatu, urdinendu li di ritirà i scudi. Helen Bond, Daniel Schwartz è Warren Carter sustenini ch'è a ripprisintazioni di Filonu hè largamenti stereutipata è ritorica, prisintendu Pilatu incù listessi paroli ch'è l'altri uppunenti à a leghji ghjudeia, tuttu prisintendu Tiberiu com'è ghjustu è favurevuli à a leghji ghjudeia. A parsona ùn sà micca asattamenti parchì i scudi ani affesu a leghji ghjudeia : hè prubabili ch'è eddi cuntiniani una scrizzioni disignendu Tiberiu com'è divi Augusti filius (figliolu di u divinu Augustu). Bond data l'incidenti di u 31 dopu à à  G.-C., calchì tempu dopu à a morti di Sejanus u 17 di uttrovi.

In un antru incidenti cunsignatu à tempu in i guerri ghjudei (2. 9. 4) è in l'Antichità di i Ghjudei (18. 3. 2), Ghjaseppu conta ch'è Pilatu hà affesu i Ghjudei apradendu u tisoru di u tempiu (korbanos) par pagà un nuveddu acquidottu versu Ghjerusalemma. Quandu una folla s'hè furmata in u mentri chì Pilatu visitava Ghjerusalemma, hà urdinatu à i so truppi di culpà incù i matangheddi. Mori ani peritu sottu à i colpi o zampittati da i cavaddi, è a folla hè stata spargugliata. A data di l'incidenti hè scunnisciuta, ma Bond susteni ch'è eddu hà duvutu pruducia si trà 26 è 30 o 33 dopu à à  G.-C., siont'è a crunulugia di Ghjaseppu.

U Vanghjeliu di Lucca minziuneghja passendu i Galileani  chì Pilatu n'avia mischiatu u sangui à i so sacrifizii  (Lucca 13 : 1). 'Ssu rifirimentu hè statu intarpritatu di diversi modi com'è fendu rifirimentu à unu di l'incidenti arrighjistrati da Ghjaseppu, o à un incidenti intiriamenti scunnisciutu. Bond susteni ch'è u numaru di Galileani tombi ùn pari micca essa statu particularamenti altu. Siont'è Bond, a minzioni di  sacrifizii  significheghja prubabilamenti ch'è stu incidenti s'hè produttu à a Pasqua à una data scunnisciuta. Susteni ch'  eddu hè non solu pussibuli ma da veru prubabili ch'è a guverna di Pilatu fussi statu marcata da numarosi episodii di ribugli cusì brevi chì ùn ni sapemu nienti . L'insurrizioni in a quali Barabbas hè statu pigliatu, s'edda hè storica, pudaria bè essa un antru asempiu .

À u mumentu di a Pasqua di l'annu 30 o 33 di a noscia ebbica, Ponziu Pilatu hà cundannatu Ghjesù di Nazareth à a morti par crucifissioni à Ghjerusalemma. I principali fonti annantu à a crucifissioni sò i quattru vanghjelii cristiani canonichi, chì i so raconti varieghjani. Helen Bond susteni ch'è  i ripprisintazioni ch'è l'evanghjelisti facini di Pilatu sò stati furmati in larga misura da i so probbii priaccupazioni tiulogichi è apulugetichi.... L'aghjunti ligendarii o teulogichi sò dinò stati fatti à u racontu... Malgradu grandi diffarenzi, ci hè eppuri un certu accordu trà evanghjelisti annantu à i fatti di basamentu, accordu chì pò varcà a dipindenza litteraria è rispichjà l'avvinimenti storichi riali.  U rollu di Pilatu in a cundanna di Ghjesù à morti hè dinò attistatu da u storicu rumanu Tacitu, chì, spiighendu a parsecuzioni di i cristiani da Neronu, spiega :  Christus, u fundatori di u nomu, avia subitu a pena di morti sottu à u regnu di Tiberiu, par sintenza di u procuratori Ponziu Pilatu, è a parniciosa superstizioni fù virificata un istanti...  (Tacitu, Annali 15. 44) 11 71 l'autanticità di 'ssu passaghju hè stata cuntistata, ed hè pussibuli ch'è Tacitu aghji ricivutu 'ssa infurmazioni di infurmadori cristiani. Ghjaseppu pari avè dinò minziunatu l'esecuzioni di Ghjesù da Pilatu à a dumanda di Ghjudei eminenti (Antichità di i Ghjudei 18. 3. 3). Eppuri, u testu uriginali hè statu assà mudificatu da un'intarpolazioni cristiana ultiriori, di modu è di manera ch'è eddu hè impussibuli di sapè ciò ch'è Ghjaseppu hà pussutu dì à l'urighjini. Discutendu di a scarsità di i minzioni strabiblichi di a crucifissioni, Lisandru Demandt susteni ch'è l'esecuzioni di Ghjesù ùn hè prubabilamenti micca statu cunsidarata com'è un avvinimentu particularamenti impurtanti da i Rumani, chì mori altri parsoni sò stati crucifissati à l'ebbica è sminticati.

Bond susteni ch'è l'arrestu di Ghjesù hè statu fatta in modu cuscenti è incù a participazioni di Pilatu, datu a prisenza di una cuorta rumana di 500 parsoni frà u partitu chì arresta Ghjesù in Ghjuvanni 18. 3. Demandt rispinghji a nuzioni d'implicazioni di Pilatu. Si supponi generalamenti, basendu si annantu à u tistimunianza unanima di i vanghjelii, ch'è u criminu par u quali Ghjesù hè statu purtatu à Pilatu è tombu era una sidizioni, fundata annantu à a so pratinsioni à essa u rè di i Ghjudei. Pilatu hà forsi ghjudicatu à Ghjesù siont'è a cognitio extra ordinem, una forma di prucessu par a pena capitali apradata in i pruvinci rumani è appiicata à i citatini micca rumani, ciò chì hà datu à u prifettu una più grandi flissibilità in u trattamentu di l'affari. I quattru vanghjelii minziuneghjani dinò ch'è Pilatu avia l'abitudina di libarà un cattivu in anori di a festa di a Pasqua. 'Ssa usanza ùn hè attistata in nisciuna altra surghjenti. I storichi ùn sò micca d'accordu annantu à a quistioni di sapè s'è una certa usanza hè o nò un elementu fittiziu di i vanghjelii, s'è edda rifletti a rialità storica o s'è edda ripprisenta podarsi un'amnistia unica l'annu di a crucifissioni di Ghjesù.

A ripprisintazioni di Pilatu in i vanghjelii hè largamenti cunsidarata com'è assà diffarenti da quidda chì si trova in Ghjaseppu è Filonu, apposta chì Pilatu hè prisintatu com'è riticenti à tumbà à Ghjesù è sottumissu à a prissioni di a folla è di l'auturità ghjudei. John P. Meier nota ch'è inveci, in Ghjaseppu, Pilatu solu... Divaria cundannà Ghjesù à a croci. Certi eruditi pensani ch'è i raconti evanghjelichi sò tutalamenti indegni di cunfidenza : S. G. F. Brandon susteni ch'è in rialità, piuttostu ch'è di vaciller annantu à a cundanna di Ghjesù, Pilatu lu'hà tombu senza esitazioni in quant'è ribeddu. Paulu Winter spiega a divirghjenza trà Pilatu in altri fonti è Pilatu in i vanghjelii sustinendu ch'è i cristiani sò divintati di di più bramosi di prisintà Ponziu Pilatu com'è un tistimoniu di a nucenza di Ghjesù, à misura ch'è a parsecuzioni di i cristiani da l'auturità rumani aumintava. Bart Ehrman susteni ch'è u prima vanghjeliu, Marcu, mostra ch'è i Ghjudei è Pilatu sò d'accordu par tumbà à Ghjesù (Marcu 15 : 15), quandu inveci i vanghjelii siguenti riducini prugrissivamenti a culpabilità di Pilatu, insin'à ciò ch'è quist'ultimu auturizeghja i Ghjudei à crucifissà à Ghjesù in Ghjuvanni (Ghjuvanni 18 : 16). Cullega 'ssu cambiamentu à un  antighjudaisimu  accrisciutu. Di altri ani pruvatu à spiigà u cumpurtamentu di Pilatu in i vanghjelii com'è essendu mutivatu da un cambiamentu di circustanzi riguardu à quiddu musciatu in Ghjaseppu è Filonu, ciò chì presupponi di solitu un liamu trà a prudenza di Pilatu è a morti di Sejanus. Di altri circadori, tali Brian McGing è Bond, ani affirmatu ch'è ùn ci hè micca una riali diffarenza trà u cumpurtamentu di Pilatu in Ghjaseppu è Filonu è quiddu di i vanghjelii. Warren Carter susteni ch'è Pilatu hè discrittu com'è abili, cumpitenti è manipuladori di a folla in Marcu, Matteiu è Ghjuvanni, ma ch'eddu hà truvatu solu à  Ghjesù nucenti è l'hà tombu sottu à a prissioni in Lucca.

Ponziu Pilatu hè mintuvatu in a sprissioni corsa da Pilatu à Caifassu. Hè citata par appuntu in u puema intitulatu Morte è funerali di Spanettu da Santu Casanova:




#Article 387: Paradossu di l'ovu è di a ghjaddina (391 words)


U Paradossu di l'ovu è di a ghjaddina (o Paradossu di l'ovu è di a ghjallina) hè un paradossu filusoficu. U paradossu pò essa enunciata di a siguenti manera: Chì hè ciò chì hè vinutu prima: l'ovu o a ghjaddina? S'eddu hè l'ovu, si rispondi tandu: ma qual'hè chì hà fattu l'ovu? È s'eddu hè a ghjaddina, tandu si rispondi: ma a ghjaddina veni da l'ovu. U paradossu nasci da u fattu cà nissuna risposta sembra accittevuli. A prima minzioni di u paradossu di l'ovu è di a ghjaddina hè stata fatta in u Milindapañha. 

U paradossu hè statu studiatu da Aristotili (384 AC-322 AC). Cunclusi Aristotili chì l'ovu è a ghjaddina sò nati tremindù à tempu.

À i ghjorna d'oghji, parechji soluzioni sò stati pruposti par solva u paradossu. Una risposta scentifica muderna à 'ssu paradossu hè chì l'essaru chì nasci da un ovu ùn hè micca tuttu à fattu identicu à l'ovu chì l'hà fattu nascia. Ci hè una piccula diffarenza à ogni nascita, ancu s'è 'ssa diffarenza ùn pò micca essa parcipita incù i nosci sensi. Una tali diffarenza si trasmetti dunqua di leva in purleva, ancu s'è da una generazioni à l'altra, dui essari facini sempri parti di listessa spezia. Ma à longa andà, a situazioni cambia, chì i picculi diffarenza trasmissi da una generazioni à quiss'altra s'aghjustani è diventani diffarenzi nutevuli è impurtanti. U risultatu hè chì à u capu di milla generazioni par esempiu, dui individui ùn facini più parti di listessa spezia. Sicondu 'ssa analisa, u paradossu di l'ovu è di a ghjaddina ùn saria ma cà una istanza di un paradossu più anzianu, creatu da Aubulidi: u paradossu soritu, ancu chjamatu u paradossu di a massa. Sicondu 'ssa risposta à u paradossu, un ovu di a prima generazioni ùn faria micca parti di listessa spezia ch'è a ghjaddina nata milla generazioni dopu. Par via di cunsiquenza, a quistioni: Chì hè ciò chì hè vinutu prima: l'ovu o a ghjaddina? ùn avaria micca sensu in 'ssu casu particulari.

U prublemu natu da u paradossu di l'ovu è di a ghjaddina hè statu enunciatu dinù da una manera più generali, sottu a forma di un prublemu cuncirnendu a causa è l'effettu.

U paradossu di l'ovu è di a ghjaddina hè statu mintuvatu da u Barbutu di Chera, Ghjuvan'Andria Culioli, in un chjama è rispondi celebru:




#Article 388: Euru (690 words)


LEuru (ευρώ in grecu, евро in bulgaru, evro in slovenu, è ewro in maltese) hè a muneta cumuna in quindici paesi di l'Europa. I paesi sò l'Austria, a Belgica, Cipru, a Finlandia, a Francia, a Germania, a Grecia, l'Irlanda, l'Italia, Lettonia, Lituania, u Lussemburgu, Malta, i Paesi Bassi, u Portugallu, a Slovenia, a Slovachia è a Spagna.

L'euru hè ancu impiegatu di manera ufficiale da paesi fora di l'Unione Europea :

Infine, ci vol'à completà st'elencu cù i paesi ch'impieganu l'euru senza quatru legale :

U simbulu di l'euru hè : €

L'euru hè l'erede di l'European Currency Unit. Fù privistu da u Trattatu di Maastricht di u 1992, è hè diventatu a muneta officiale di a zona euru in u 1999, prima di diventà ancu a muneta fiduciaria in u 2002.

In 2010, l'euru cunnosce una crisi importante per causa di una crisi di cunfidenza di i mercati finanziarii in e debite suvrane. Quessa crisi si scrive in quella, longa è profunda, di a crisi economica di u 2008. Cuminciò cù una speculazione nant'i tituli di u tesoru grecu, à a fine di l'annu 2009. Stu paese cunnuscìa una debita di 120% di u PIB . Avìa digià mentitu à propositu di e so statistiche ecunomiche è budgetarie. Per quesse ragione, a Grecia ebbe difficultà pè finanzià si, ciò chì era un prublemu tamantu postu chì u tassu di deficitu budgetariu era di 13%. L'agenze di nutazione finanzarie anu dunque sgradatu a debita greca, dendu la una nota di BBB+ (Standard and Poor's).

A Grecia dumandò dunque un aiutu da l'Unione Auropea, dicendu chì ne avìa bisognu pè ùn esse in fallita, è chì, senza aiutu auropea, dumandarìa l'aiutu di u FMI. Invece, pè assicurà i mercati finanziarii, u guvernu grecu (socialistu) dichjarò chì vulìa riduce u so deficitu da 13% à 2,8%, un tassu di deficitu cumpativule cù i criterii di Maastricht. Senza surpresa, e mesure annunziate pè parvene à 'ssu scopu cagiunonu manifestazione tamante in u paese sanu.

Ma i dirigenti auropei mettenu tempu à mette si d'accunsentu pè stabilì un pianu d'aiutu, perchè Angela Merkel, a cancilliera tedesca, ci era opposta. Quessa fece calà a muneta unica. Di maghju, dopu a terza greva generale in u paese, u Cunsigliu Auropeu si mette finalmente d'accunsentu pè un creditu di 110 milliardi d'euri à a Grecia, in trè anni. Ma 'ssu aiutu ùn essendu bastante, deve esse cumpiettatu da un aiutu di u FMI, ciò chì hè statu interpretatu cumu un sintumu di l'assenza di guvernanza economica di a zona euru, è di sulidarità frà i paesi membri.

A crisi greca si spartò pocu à pocu in altri paesi auropei, cumu u Portugallu, è a Spagna. A a fine di u mese di maghju, u novu guvernu inglese di David Cameron (conservatore-liberale) annuncia anc'ellu un pianu d'austerità, seguitatu da u guvernu talianu, è tedescu. Ancu in Francia u guvernu annunciò misure pè riduce u deficitu. Di ghjunghju, u guvernu ungherese di Viktor Orbán (conservatore) pruvucò à u so tornu una panica, fendu calà ancu a borsa di New York, dicendu chì u guvernu sucialistu à u putere fin'à maghju averebbe mentitu nant'i conti publichi, è i pronostichi economichi, nanzu di rivenè nant'à 'sse dichjarazione.

E consequenze nant'i tassi di scambiu di l'euru funu (è, a u mumentu di scrive 'ss'articulu, fermanu sempre) importante. Difatti, in nuvembre di u 2009, 1€ si cumprava cù 1,5$, è in fine di maghju 2010, 1,2$ solu eranu bastanti.

I biglieti di banca di l'euru sò tutti listessi.

E pezze, elle, anu dui faccie :

A pulitica monetaria auropea hè decisa di manera independente da a Banca Centrale Europea, in Francfort, in Germania.

Variazzone di lu tassu di cambiu di l'euru scontr'à u dollar, u yen è a lira sterling. U tassu hè calibratu à 1 pè lu 1u ghjennaghju 1999 :

Verde: Jan-1999: €1 = $1,18 ; aostu 2007: €1 = $1,37 
Rossu: Jan-1999: €1 = ¥133 ; aostu 2007: €1 = ¥162
Turchinu: Jan-1999: €1 = £0,71 ; aostu 2007: €1 = £0,67

Fin'à 1999 è 2002, a muneta impiegata in Francia è dunque ancu in Corsica era u francu francese.




#Article 389: Viaghju in Ascu (182 words)


U Viaghju in Ascu (u sottutitulu n'hè A cuccagna di Bazzicone) hè statu scrittu da Antone Leonardu Massiani (1816-1888) di Nuvella, di u quale hè stata l'opara principale. Hè una puesia comica, cumposta da 114 terzine. U Viaghju in Ascu hè più cunnisciutu per via di u so sottutitulu: A Cuccagna di Bazzicone. U Viaghju in Ascu hè statu publicatu per a prima volta in Il Pescator di Chiaravalle, un ghjurnale bastiacciu, in circa 1886. Hè statu stampatu dopu in a rivista U Fucone, in u 1926. Infine, u Viaghju in Ascu fù publicatu in a rivista A Muvra, in u 1936. U pueta di Nuvella ci conta in u Viaghju in Ascu u so viaghju in u paese d'Ascu, accumpagnatu di u so sumere Bazzicone. L'usi di l'abitanti d'Ascu di l'epica sò discritti di manera ridicula, ma senza gattivezza. U puema hà avutu moltu successu in Niolu, in Balagna è in u Ghjunsani. 

Eccu cum'ellu u discrive e Terzine di u duttore Anton Leonardu Massiani di Nuvella, l'Almanaccu di A Muvra, in a so edizione di 1936:

(dialettu Nuvellese ed Aschese)




#Article 390: Octave Mirbeau (137 words)


Octave Mirbeau (1848, Trévières, Calvados - 1917, Paris) hè un scrittori francesu, ghjurnalistu, criticu d'arti, rumanzieru è dramaturgu di fama internazziunale. 

Hè natu in Trévières u 16 frivaghju di u 1848. Hè mortu in Parigi u 16 frivaghju di u 1917. À 39 anni, s'hè maritatu incù Alice Regnault.

Hà scrittu numarosi rumanzi di sucessu. Hà cuminciatu in u 1886 incù u rumanzu Le Calvaire. U rumanzu Le Journal d’une femme de chambre, publicatu in 1900, li hà resu una fama mundiali. Mirbeau hè autore di 10 romanzi, di 9 drami è comedie (Les affaires sont les affaires, 1906), è di una raccolta di racconti, Contes cruels (1990).

Intillituali impignatu di tindenza libartaria, hà participatu à tutti i cuntraversi stetichi è pulitichi di tempu soiu in favori d'Auguste Rodin è di Claude Monet è ancu d'Alfred Dreyfus.




#Article 391: Canofula (136 words)


A Canofula (o carofanu) (Dianthus sylvestris) hè un fiori chì faci parti di a famidda di i Caryophyllaceae. Hè urighjinaria d'Auropa è d'Africa di u Nordu. A carofula hè alta 10 à 40 centimi. Fiurisci d'aprili à austu. I fiora sò rusulini.

I sottuspezzi di canofula sò:

A canòfula hè cumuna in Corsica. A sottuspezia di canofula prisenti in Corsica hè: Dianthus sylvestris longicaulis var. godronianus. Hè endemica di a Corsica, a Sardegna è a Pruvenza. Si scontra in l'isula sana, da a piaghja à a muntagna, da u litturali insin'à 2400 metri. A canofula si distingui di a canofula di i calanchi (Dianthus furcatus gyspergerae), un'antra spezia endemica di Corsica, chì ùn si scontra cà in i calanchi di Piana.

Accadi chì a canofula fussi citata in a litteratura è a cultura corsa. Par esempiu:




#Article 392: Corsu supranu (117 words)


U corsu supranu o supranacciu, ancu chjamatu corsu cismuntincu, hè una variante principale di a lingua corsa rispettivamente un termine per tutti i dialetti di u corsu chì sò parlati in u nordu è u centru di a Corsica. Per questu, si puderìa dì ancu corsu di u nordu (è di u centru). Altri dinuminazioni è modi di scrive sò cismontincu, cismuntanu o cismontanu, corsu di Cismonte, corsu centru-settentriunale/-settentrionale. Hè derivatu da u tuscanu è hè a varietà corsa chì stà u più vicinu à a lingua taliana. 
 

Ind'u corsu supranu si trovanu - cum'è ancu ind'u corsu suttanu - assai dialetti è sottuvarianti, per esempiu: u venachese, u bastiacciu, u capicursinu, u balaninu, u nïulincu, ecc.




#Article 393: Gadduresu (252 words)


 
U gadduresu o gallurese (nomu nativu gaddhuresu, IPA: /gaɖːu'rezu/) hè una lingua parlata in Gaddura, in u nord'estu di a Sardegna. U statutu di 'ssa lingua hè in dibattitu frà i linguisti: certi u cunsidarighjani com'è un dialettu sardu, d'altri u cunsidarighjani com'è un dialettu corsu, è d'altri vidini u gadduresu com'è una lingua sputica, un dia-sistemu sardu-corsu, è chì cumporta parichji varianti. U gadduresu s'assumiglia assà (com'è u sicilianu) à u dialettu pumuntincu parlatu in a Corsica Suttana, in i circondi di Sartè è di l'Alta Rocca; ma ci sò dinò impurtanti diffarenzi di vucabulariu, di grammatica è di pronuncia (si stima chì 20% di u vucabulariu di u gadduresu hè derivatu da u sardu luguduresu). A so ducumintazioni littararia più antica hè di i primi dicennii di u Seculu XVIII è hè cumposta da puisii è canzoni. Ma da u studiu di parichji ducumenti bassu-medievali si pò purtà in daretu a so nascita - omancu in i so fundamenti - à i primi dicennii di u Seculu XV.

A traccia di u sardu luguduresu hè bedda chjara in u lessicu gadduresu, indù si stima ch'è ni cumponi pocu menu di 20%, mentri a prununcia, a sintassa è a gramatica sò tipicamenti corsi. A lingua gadduresa apparteni, à tempu cù u sassaresu, à u gruppu di lingui corsu-sardi.

À i ghjorna d'oghji, u gadduresu hè cunsidaratu da l'Unesco una lingua minacciata di sparizioni.
 

La più bedda di Gaddura (Nostra Signora di Locusantu, Regina di Gaddura) di Ciccheddu Mannoni: 

ascultallu in gadduresu




#Article 394: Sassaresu (865 words)


 

Lu sassaresu   o turritanu (in corsu puru ciammaddu e ischrittu sassarese) è 'na linga fabiddadda i' la tramuntana di la Pruvìnzia di Sàssari i' lu nord-ovest di la Sardhigna. È cunsidaraddu un cussì dittu diasisthema sardhu-cossu o una varieddai di lu corsu. Lu sassaresu ha zircha 90.000 a 160.000 fabeddadori.

U sassaresu hè parlatu in una piccula striscia pupulata di u nordupunenti di a Sardegna, longu à u golfu d'Asinara, in a Nurra, a Romangia è l'Anglona, o in i municipalità di Sàssari, Posthudorra, Sossu, Isthintini, tutti fendu parti di a Pruvincia di Sassari. In i municipalità di Castheddu Sardhu, Sèdini, Zelgu, è in certi paesi di Valledoria si parla una varianti di transizioni trà sassaresu è gadduresu. 

A lingua sassaresa hè cunsidarata com'è una lingua chì hè difficiuli di attribuiscia la à un solu gruppu linguisticu : bench'è u so basamentu tuscanu-corsu fussi evidenti, hà cunnisciutu un'evuluzioni autunoma dapoi circa un millenniu incù risultati distinti, ed hà subitu influenzi stiriori cunsidarevuli, in particulari funetichi è lessicali : certi più limitati com'è quiddi liguri è iberichi, altri più marcati com'è u sardu luguduresu, chì era à l'iniziu parlatu in 'ssa zona. Par via di a so situazioni linguistica è giugrafica, hè dinò discritta com'è una lingua di transizioni, una lingua fruntalieri, una lingua di cuntattu o una lingua di transizioni trà u corsu tuscanu è u luguduresu, è in quissa hè à spessu assuciata à a Gaddura, datu a similitudina di a lingua è a prussimità giugrafica (essendu parlatu in u restu di u nordu di l'isula) ma avendu un'urighjini diffarenti, tantu giugrafica ch'è timpurali, è un'evuluzioni storica diffarenti.

U sassaresu cumprendi dinò 8 dialetti di castiddanu di transizioni incù a Gaddura di u nordu di l'Anglona, parlatu in Castelsardu, Tergu, Sedini è A Muddizza è A Ciaccia di Valledoria annantu à u parcorsu di i Coghinas. U castiddanu di u paesi in particulari hà uni pochi di carattaristichi funetichi è lessicali chì l'avvicinani di a più fasa anziana di a lingua sassaresa. A carattaristica trittonga dinò prisenti in Gaddura hè un asempiu. Cunveni dinò di nutà ch'è 'ssa varianti castiddana hà a so probbia funetica è lessicali par causa di u rollu marcanti anzianu di u paesi, com'è ni tistimunieghja a prisenza più impurtanti di paroli d'urighjini iberica ch'è u sassaresu è u gadduresu è da i numarosi cuntributi di a liguru arcaicu. Hè prubabili ch'è tutti i centri di u sassaresu fussini uniti da l'avvinimenti di u XIIu seculu chì ani cunduttu à a so nascita o u so cunsulidamentu, forsi ancu cumuni à a cità d' Algheru, fundata da i Dorias, nanzi u cambiamentu di a pupulazioni uriginali incù l'immigranti catalani.

In i cità di Sassari è Portu Torres, u sardu luguduresu hè assà spartu par via di l'immigrazioni in pruvinienza di i paesi sardi. Ma ancu in u passatu, u sassaresu hè statu parlatu è cunnisciutu com'è una lingua educata da a classa ricca incù u talianu è u spagnolu, è guasgi un millenniu capunanzi, nanzi a nascita di Sassari, era a lingua cumuna di u tarritoriu. Era a lingua di a nubiltà, chì ùn avia micca a cittatinanza di Sassari ma risidia in a cità. In 'ssu sensu, custituia u vitignu diastraticu supiriori, in statu di  dilalia  incù u sassaresu, almenu chì eddu ùn si ni spigni incù a fini di u feudalità in i campagni di u nordupunenti da a Sardegna à u principiu di u XIXu seculu. In u corsu di i dui ultimi seculi in a rigioni, da una parti, hè statu l'aumentu di l'influenza di a Sardegna par causa di l'immigrazioni in pruvinienza di u restu di l'isula, in grandi parti di u capu d'insù, da l'altra parti, hà dinò aumintatu l'immigrazioni in pruvinienza di u restu di l'Italia è l'usu di u talianu in a vita cutidiana.

A pruduzzioni artistica di Sassari trova a so sprissioni massima in i campi di a puisia, di a cummedia tiatrali è di a musica pupulari. In litteratura, a puetica d'autori com'è Salvator Ruju, Pompeo Calvia, Gian Paolo Bazzoni è Giuseppe Tirotto pussedi un'impurtanza storica cunsidarevuli. In u tiatru ci hè un'impurtanti tradizioni di ricitazioni in a lingua vernaculari, incù dicini di spittaculi publichi ogni annu è parechji cumpagnii attivi, frà i quali Paco Mustela, A Quinta, A Combricola dell Arte, A Frumentaria, Teatro Sassari. Impurtanti hè dinò a pruduzzioni musicali, idantificata in a Canzona Sassaresa, induva frà i principali cantadori è cantadori fulclorichi ci hè Ginetto Ruzzetta, Tony Del Drò, Giovannino Giordo, Gianni Paulesu, Franco Russu è i gruppi Trio Folk Sardinia, Tirzettu Latte Dolce, Tirzettu Folk Sassari in carthurina, A cumpagnia. Frà l'autori di i paroli di canzoni i più cunnisciuti è fendu auturità di u folk sassaresu : Franco Paulesu (cunnisciutu com'è Franzischinu).

Rispettu à u sardu gadduresu, incù u quali hà mori similitudini, u sardu sassaresu hè statu più influinzatu da u sardu in a so varianti luguduresa, tantu in a prununcia ch'è in u lessicu, ma sempri mantinendu assai carattaristichi grammaticali generali di u corsu-tuscanu. Siont'è a rivista Ethnologue, u sassaresu hà una similitudina lessicali incù a lingua gadduresa à 81%, incù u talianu à u  76% è incù u sardu luguduresu à 86%.




#Article 395: Pifana (132 words)


A Pifana hè un strumentu musicale tradiziunale corsu, à ventu. 'Ssu strumentu era fattu da i pastori - in particulare da i capraghji - incù un cornu di capra. Hè un arte di fabbricà la, perchè ci vole prima a sceglie bè u cornu, ch'ellu un fussi nè troppu forte nè troppu debule. Perchè si taglia prima e dui estremità di u cornu, eppo dopu si facenu i tafoni in u corru, da u più chjucu à u più  maiò. À circa 1,5 cm da l'estemità maiore di u cornu, si caccia u purtillucciu, una parte quatrata. Difatti, a pifana hè una spezia di flautu.

Si sà chì ogni pifana hà una tessitura propria. Sicondu u tipu di cantu, ch'ellu fussi lamentu o nanna per esempiu, si sceglie a pifana chì cunvene.




#Article 396: Spinedda (116 words)


A spinedda o spinella (Berberis aetnensis) hè una pianta chì faci parti di a famiglia di i Berberidaceae. Hè urighjinaria d'Auropa è in particulari d'Italia, di Cicilia, di Sardegna è di Corsica. Di fatti, hè una pianta endemica di Corsica, di Sardegna, di Calabria è di Sicilia. Hè alta 30 à 60 cm. Fiurisci da maghju à ghjugnu. I fiori sò giaddi. U so fruttu hè rossu quand'eddu hè maturu.

Un sinonimu di Berberis aetnensis hè: Berberis boissieri C.K.Schneid.

A spinedda hè cumuna in Corsica. U nomu corsu veni da u fattu chì 'ssa pianta cumporta mori spini. In Corsica, a spinedda si scontra da 1200 à 2500 metri, par esempiu in Tenda o in Bavedda.




#Article 397: Lepru corsu (216 words)


U lepru corsu (Anthyllis hermanniae) hè una pianta chì faci parti di a famiglia di i Fabaceae. U lepru corsu hè altu 10 à 50 cm. Hè una pianta turtuosa, mori ramificata. Si scontra in Italia, in Sardegna, in Cicilia, in Malta, in Grecia, in Albania, in Macidonia, in Asia minori è in Turchia. U fustu hè brunu. U lepru corsu fiurisci d'aprili à ghjugnu. I fiori sò giaddi. A maiò parti di i casci sò simplici è lungarini, à spessu piigati.  U lepru corsu hè una pianta ermafrudita. U so fruttu hè un currochjulu chì cunteni un graneddu solu, chì u so culori hè verdi bughju.

Parechji sinonimi di Anthyllis hermanniae sò: 

Esistini parechji sottuspezii di Anthyllis hermanniae:

U lepru corsu hè cumunu in Corsica. Si trova in muntagna media è alta. A sottuspezia prisenti in Corsica hè: Anthyllis hermanniae corsica. U lepru corsu piaci à i capri è à i pecuri.

U lepru corsu hè citatu calchì volta in a litteratura in lingua corsa. Par esempiu in I buciuleddi d'Anghjulu Canarelli: O beddi si vo aviati vistu i cuscinedda di Gennartu, i mazzuli di Curu, di Coria, di Lepru Corsu, i brancona di Ghjineparu chì si scuzzulaiani, e tutti sti buciuleddi lighjeri schieti parfumati chi si mischiavani in un buciuliddumu ch’un capiu mancu più.




#Article 398: Sardu campidanesu (446 words)


U sardu campidanesu (o sardu campidanese) hè una di i dui principali lingui (luguduresu è par appuntu campidanesu) di a macru-lingua sarda. U codici ISO 639-3 attribuitu da l'UNESCO à a lingua campidanesa hè sro.

U campidanesu hè parlatu in a parti centru-miridiunali di a Sardegna, in una rigioni bedda più vasta ch'è u Campidanu giugraficu. Hè a varietà urighjinaria di un'aria ind'eddi stani circa 975.000 parsoni, di i quali guasi a mità ricadenti l'ariali cagliaritanu, sediu d'immigrazioni tantu interna, da parechji rigioni di l'isula, ch'è esterna. Sicond'è una ricerca di u 2006 di a Rigioni Sardegna u campidanesu hè capitu da circa 942.000 parsoni (u 96,9% di i residenti) è parlatu da circa 670.000 parsoni (u 68,9% di a pupulazioni). Solu u 3,1% di i residenti ùn avaristi alcuna cumpitenza in campidanesu.

In u duminiu di u sistemu linguisticu sardu i varianti campidanesi sò cunsidarati i più innuvativi, quiddi veni à dì chì mostrani elementi maiò di distanza da u mudeddu latinu classicu. Sicondu parechji studii 'ss'innuvazioni sariani stati favuriti da i cuntatti di a cità di Cagliari incù u centru di a penisula, par altri pudariani essa attribuiti à un sustratu etnicu paleumediterraniu menu vicinu à u latinu di i pupulazioni miridiunali, chì avaristi incausatu una evuluzioni diffarenti di u latinu vulgari rispettu à u luguduresu. In effettu, i disinenzi di a varianti sittintriunali sò più simili à u tuscanu, quiddi di a varianti miridiunali à altri varianti latini di pusizioni estrema miridiunali: un asempiu evidenti sò l'esiti di a terza diclinazioni latina innanzi e, cumuni à u salentinu, calabresu, sicilianu, purtughesu (è ancu à u grecu mudernu). Un'antra intarpritazioni hè quidda chì assuciaria parechji carattari particulari di u sardu miridiunali à certi elementi ghjà prisenti in u latinu pupulari introduttu da i ligiunarii rumani è parciò distanti da u coevo latinu cudificatu d'usu cultivatu è litterariu (par asempiu u trattamentu particulari risirvatu in i dialetti miridiunali à a L etimulogica in pusizioni intervucalica).

Par contru, a  currispundenza di parechji elementi di u sardu sittintriunali incù u latinu classicu pudaria truvà spiigazioni micca in una intensa latinisazioni pricoci di i rigioni interni di l'isula è dunqua in a cunsirvazioni di i tratti linguistichi cusì acquisiti, ma piuttostu in una latinisazioni più tardiva. Chì un latinu cultivatu, d'usu ecclesiasticu, hè statu introduttu in u cuntestu di a cristianisazioni di l'internu di l'isula.

À u so internu u diasistema campidanesu prisenta un' omugeneità maiò rispettu à u gruppu luguduresu-nuoresu par mutivi giugrafichi, ancu s'eddi si prisentani parechji diffarenzi lucali in l'arii perifirichi. U duminiu campidanesu hè cumunamenti ripartitu in 8 sottugruppi:

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 399: Inglese americanu (1318 words)


Linglese americanu ò statunitense (American English, AmE), hè un inseme  di varianti di la lingua inglese parlate In lì Stati Uniti d’America. Circa li due terzi di li madrelingua inglesi campanu in lì Stati Uniti.

La lingua inglese fu introdotta In lì Stati Uniti da la colonizzazione britannica. La prima undata di coloni di lingua inglese arrivò in America di u Nordu in lu diciassettesimu secolu. In issu periodu, in America di u Nordu vi eranu puru gruppi di populazione di lingua spagnola, francese, olandese, tedesca, norveghjese, svedese, scozzese, gallese, gaelica irlandese, finlandese, talianu, russa (in Alaska) è di le varie lingue di li nativi americani.

Ancu se suvente si reputa erroneamente l'inglese britannicu la varietà “standard” è la lingua orighjnaria dundi si saria sviluppatu, in realità l’inglese nordamericanu Hè per parechji aspetti più cunservatore in la so´ funetica. á esempiu, l’inglese parlatu in larga parte di l’Inghilterra in lu diciassettesimu secolu era roticu, ossia le “r” eranu sempre pronunziate in tutte le pusizioni, com'è in guasgi tutte le varietà di inglese americanu è comu ancora oghje in altri territorii anglofuni in Europa (Scozia è Irlanda). Listessu dicasi di l’assenza, in America, di la broad A (vedi sottu), sviluppatasi in lu sudu di l’Inghilterra dopu à l’introduzione di la lingua in lu novu cuntinente, ò di la pronuncia di either in  (standard britannicu mudernu ). Altre caratteristiche comu lu father-bother merger si sò invece orighjinate successivamente in America.

Tre sò l´aspetti di l'americanu chì maghjiormente si differenzighjenu da l'standard britannicu:

Altre caratteristiche sò:

I primi cambiamenti chì distinseru lu dialettu inglese parlatu in America da quellu di la madrepatria furunu essenzialmente lessicali. parechje parole é espressioni urighjnatesi in America sò oghje usate pure in Europa.

I coloni, chì in lu Novu Mondu avevanu trovatu un ambiente mondu diversu da quellu europeanu, preseru suvente à prestitu da altre lingue parole per esprime novi cuncetti. La fonte di li prestiti furunu soprattuttu le lingue di li nativi americani (wigwam, tomahawk, canoe, moose, raccoon, opossum, mocassin, pow-wow) ma puru lu francese (prairie, bureau, levee, coulee, barbecue) è lu  spagnolu (vamoose, savvy, canyon, mesa, arroyo), mentre cookie (brit. biscuit) hè una parola di orighjne olandese. Le prime parole ùn derivanti da nessun’altra lingua chì furunu aghjiunte à lu vucabulariu, in lu periodu cumpresu tra l’iniziu di la colonizzazione è l’iniziu di lu diciannovesimu secolu, servivanu à descrive lu paesaghjiu nord-americanu: fork, snag, bottomland, rapids, trail, timberline, ecc. Parole ghjà esistenti, comu creek è sleet, acquisirunu novi significati. dopu à la Rivuluzione Americana entrarunu in lu linguaghjiu currente parechji termini connessi cù le nove istituzioni pulitiche americane, comu gubernatorial, primary election, caucus, exiit pull, congressman, statehouse è carpetbagèr (dopu la guerra civile). La nascita di lu capitalismu è la rivuluzione industriale portarunu à la creazione di nove parole riguardanti specialmente le linee di trasportu (backroads, freeway) è le infrastrutture stradali (parking lot). Si sò orighjnati In lu l’inglese americanu parechji termini chì designanu travaglii (bartender, blue collar, employee [dal francese], boss [dall’olandese], intern), posti di travagliu (supranmarket, drugstore, motel) è invenzioni recenti (smart card, movie, dishwasher, blood bank). Altre parole chì identificanu innovazioni di l’ultimu secolu sò fermate invece cunfinate à la variante americana, comu elevator è gasoline in locu di li currispondenti britannichi lift è petrul. Inoltre, à causa di l’influenza americana, parechje parole é espressioni nate in lu linguaghjiu colloquiale americanu sò oghji di usu cumune puru in Inghilterra: disc jockey, jazz, take for à ride, run scared, bit off more than one can chew, ecc. 

L’inglese americanu ha sempre mostratu una marcata tendenza à usà li sustantivi comu verbi. Esempi di nomi resi verbi sò interview, feature, advucate, exiit, gun, ecc. sò di orighjne americana puru parechji nomi cumposti comu badlands, teenager, brainstorm, hitchhike, upfront, non-profit, happy hour, è parechji di li phrasal verbs usati puru in Inghilterra. 

Negli Stati Uniti sò sopravvissute certe parole in usu in lu Seicentu ma oghji scumparse in Gran Bretagna. Tra queste fall (intesu comu vaghjime, brit. mudernu autumn), faucet, diaper, candy, skillet, crib, cunsiderate di li  americanismi. puru la forma verbale gotten (anziché got) comu participiu passatu di get hè ancora prevalente in America mentre hè quasi di lu tuttu scumparsa in Europa. Altre parole inizialmente scumparse da l’inglese britannicu vi ci sò state reintrudotte da l’influenza americana, comu hire comu sinonimu di employ, quit comu sinonimu di stop, ò l’espressione “I guess”. Sò inoltre più frequenti in America chì in Inghilterra parole comu mad in lu vecchju significatu di “arrabbiatu” (anziché “scemu”) è sick in locu di lu sinonimu ill, nonché, in li cuntesti mondu formali, lu conghjuntivu (es.: “the City Attorney sugèsted that the case not be closed”).  

L’inglese britannicu è l’inglese americanu differisconu ùn solu à livellu di fonetica è lessicu, ma puru di urtografia è grammatica. Le differenze ortografiche riguardanu soprattuttu le parole chì in inglese britannicu cuntenenu lu gruppu -our- è in inglese americanu perdonu la “u” (favorite per favourite, color per colour) è quelle chì finisconu in –tre (centre diventa center). hè inoltre diversa In lu l’inglese americanu la regula di li suffissi: la cunsonante va raddoppiata solu se la sillaba hè accentata, così chì traveller in America hè scrittu cù una sola “l”. Per li verbi chì terminanu in –ize ò –ise, l’inglese americanu preferisce la prima forma mentre quellu britannicu la seconda. Le differenze grammaticali riguardanu:

Alcuni termini cù ortografia differente:

Gli accenti reghjonali più distinguibili In lì Stati Uniti sò cuncentrati nant'à la costa urientale, à causa di li maghjiori cuntatti cù l’inglese britannicu è le lingue di li  immigrati europeani. Questu hè un elencu di li  accenti di le varie aree cù le relative caratteristiche.

La pronuncia di la Midland, la parte centrale di li  Stati Uniti, hè cumunemente cunsiderata neutrale (general American).

L’accentu di l’ovest di la Pennsylvania si distingue da quellu neutrale solu perché qui (così comu In lu la cunfinante West Virginia) lu cot-caught merger hè universale. La cità di Pittsburgh ha tradiziunalmente un accentu cù caratteristiche peculiari comu la cunfusione tra parole comu fill è feel ò pull è pool.

Gli accenti di lu sudu sò tra li più noti è stigmatizzati in America, ma in realtà cumprendonu parlate diverse fra elli. cù “sud”, infatti, si intende oghji l’area chì cumprende l´stati costeri di Virginia, North è South Carolina, ghjeorghja, Alabama, Mississippi è Lousiana (e solu lu nordu di la Florida), è la zona detta puru South Midland, cioè sudu di lu West Virginia è di lu Kentucky, Tennessee, Arkansas, sudu di lu Missouri è di l’uklahoma, finu à la metà urientale di lu Texias. l´accenti di tutta quest’area possonu esse assimilati soprattuttu per due caratteristiche chì dall’estremu sudu si sò allargate puru versu l’internu:

Tutta Stazona presenta proprietà fonetiche simili ma la cità è l’area metrupulitana di New York hanu un accentu caratteristicu è resu famosu In lì Stati Uniti da le parechje celebrità newyorchesi è da li parechji film ambientati à New York.

A l’Ovest ùn esistonu accenti particulari, salvu per lu fattu chì lu cot-caught merger hè universale, ma In lì ultimi anni in California è In lì stati limitrofi hè statu osservatu un mutamentu vucalicu ancora in fase di transizione.

L’African American Vernacular English più chì un accentu hè un veru è propriu dialettu, cù una grammatica è un lessicu propri, natu dall’incuntru tra le lingue di li  schjavi importati dall’Africa è le parlate di lu sudu di li  Stati Uniti, cù cui ha parechje affinità, è oghji spartu In lu le cumunità afru-americane di tuttu lu paese. Le sue caratteristiche fonetiche principali sò: la pronuncia stabilmente non-rotica; lu pin-pen merger; l’eliminazione di la “i” da li dittonghi (“naas” per nice); l’assenza totale di li soni  è , per cui thing è this diventanu “ting” (u “teng”) è “dis”; la distinzione chjara tra le vucali di cot è caught; la tendenza á elide le cunsonanti finali è la “d” iniziale In lu la parola don’t.

 




#Article 400: Pilonu (167 words)


U Pilonu (o Pilone) era un vistitu tradiziunali corsu. Era fattu di pannu corsu o in pelu caprunu sanu. U pilonu era senza manichi nè apartura. Di i volti ci era una balzana di tela, nera, chì u rinfurzava in ghjò. 

U pilonu novu era longu, ma à misura ch'eddu frustava, si pudia taglià un pocu in ghjò è divintava più cortu à pocu à pocu. Ma ci erani i variazioni da una pievi à quidda altra, apposta chì u pilonu era purtatu più longu in Pumonti cà in Cismonti. U pilonu era u vistitu di i pastori, ma dinò di i cacciadori, chì i parava da u fretu è da l'acqua. Pisava mori u pilonu, insin'à ottu chilò.

U pilonu era fattu par u più in Siscu, Corti, Venacu, o in Bucugnà. Era ancu apprizziatu da l'ufficiali inglesi chì friquintavani l'isula à u seculu XIX (Dizziunariu U Muntese).

Accadi à spessu chi u pilonu fussi citatu in a cultura è in a litteratura corsa. Par esempiu:




#Article 401: Gesù Cristu (103 words)


Per i cristiani Gesù o Ghjesù hè u Figliolu di Diu è di a Vergine Maria. Hè dinù u Messia (o messaggeru) di U Signore. Cunniscimu a so vita per via di i scritti di i quattru Vangelisti: SS. Matteu, Marcu, Luca è Ghjuvanni. Eccu u ceppu di u Cristianisimu.

Ghjesù in lingua ebrea vole dì: Diu salva. Cristu vene da a lingua greca antica (Christos), tradutta da l'ebreu Messiah o messaggeru. U nome sanu di Ghjesù Cristu vole dì 'Ghjesù-Messaggeru di Diu' o 'untu da u Signore'.

Accade chì Ghjesù Cristu fussi mintuvatu in a cultura corsa. Per esempiu in e ghjasteme:




#Article 402: Limbara (312 words)


U monti Limbara hè una muntagna di a Sardigna è rapprisenta u cunfinu miridiunali tra u rughjonu storicu è giugraficu di a Gaddura è u Locudoru. A cima più alta, punta Balistreri, si pesa par 1362 metri annant'à u liveddu di u mari.
U sò tarritoriu è cumpresu in li cumuni di Tempiu, Caragnani, Oschiri e Berchidda, in provincia di Pruvincia di Tarranoa è Tempiu.

U nomu podaria dirivà da Limen Balares (limiti di i balari) in quantu ha custituitu in epichi antichi u confinu tra u rughjonu abitatu a nordu da i corsi (a Gaddura) e quidda abitata da Balari (U Monteacutu è a parti urientali di u Locudoru).

U toponimu di a vetta maiori (punta Balistreri) dirivighja da u patrunimicu (di urighjna còrsa) di un tali Balistreri, ch'iddu si piattò in lu XVII seculu cù la sò famidda dapoi d'un forti cuntrastu avutu cù un signurottu priputenti ch'iddu si vulia piddà cù a forza comu mudderi a sò fiddola. U Signurottu è i sò guardii vinirunu tumbati da Balistreri in una ghjesga vicinu à Nuchisi (Santu Linardu) è da quiddu ghjornu Balistreri è la famidda puderunu turrà à Tempiu. A a sò morti venni intarratu in lu cunventu di i frati francescani, com'è signu di appruvazioni. Quistu episodiu hè mintuatu in un testu di u XIX seculu.

U Monti Limbara hè statu brusgiatu in lu 1936 e i sò vechji buschi di suvari è licci sò stati rimpiazzati da alburi di pinu par a sò lestra crescita.

Par anni in la cima di Limbara v'hè stata una basa par i cumunicazioni NATO è una basa di l'Aeronautica Militare. Oghji c'è a stazioni di  i carabinieri è l'eliportu di u Sirviziu Antincendi. Annant'à a cima ci sò ancu i maiori ripitidori televisivi di u nordu Sardigna, una ghjesgia è a statua di a Madonna di a Nivi custruiti in lu 1995.




#Article 403: Coghinas (164 words)


U Coghinas (Cucina in Gadduresu) hè u fiumu maiori di a Sardegna sittintriunali. Cù una lungura di 116 km hé u terzu fiumu di l'isula dopu à u Tirso è u Flumendosa, essendu parò sicondu par ampiezza di bacinu dopu à u Tirsu è sicondu dopu à u Flumendosa par purtata media di l'acqui. 

Un matrali versu a stritta di Muzzone par mezu di una diga longa 185 metri è larga 58 forma un bacinu cù una capacità di 254 milioni di metri cubi d'acqua. 
Pussedi una cintrali idruelettrica, custruita in 1937.
U Coghinas nasci da i Monti d'Alà ma ricevi l'acqui di numarosi affluenti trà i quali u Riu de s'Elema è u Riu Mannu, lampendu si dopu in u Golfu di l'Asinara, vicinu à Valledoria.

A parola Coghinas, chì in Logudoresu significhighja cucina dirivighja da a prisenza di surghjenti d'acqua calda chì à l'altezza di Castel Doria sfociani dendu vita a un cumplessu di termi chì era dighjà cunnisciutu in ebbica rumana.




#Article 404: Costa Smiralda (147 words)


A Costa Smiralda (in gadduresu Monti di Mola) hè u trattu di costa di a Sardigna nord'urientali (Gaddura) in la pruvincia di Tarranoa è Tempiu. Forma una pinisula interamenti cumpresa in la Cumuna di Alzachena è ch'idda parti da l'umonimu golfu à quiddu di Cugnana.

U tarritoriu, guasgi spupulatu finu à tutta a prima mità di XXu seculu, hà vistu nascia in lu 1962 par manu di u principi ismailita Karim Aga Khan, u cunsorziu Costa Smeralda, dendu cusì una gren'spinta à l'industria turistica di a Sardigna, trasfurmendu quistu locu in un'impurtanti è rinumata zona di vacanza. Prisenta numarosi insinaturi, longhi piaghji rinosi, muntagnoli, numarosi isuli è pussedi lussuosi alberghi.

I centri maiori di a costa sò Porto Cervo, Poltu Quatu, Liscia di Vacca, Capriccioli, Cala di Volpe.

Ancu micca essendu in Costa Smiralda, Palau è Porto Rotondo veninu à idda suventi assuciati par prussimità è sumiddanza.




#Article 405: Alfabetu funeticu internaziunali (124 words)


Lalfabetu funeticu internaziunali o IPA (Inglese: International Phonetic Alphabet) hè un alfabetu funeticu adopratu da i linguisti par rapprisintà in manera univuca ugnunu di i tanti soni (tecnicamenti ditti foni) ch'iddu l'apparatu vucali umanu hè in gradu di pruducia, cusì comu l'unità distintivi di u linguaghju chjamati funemi. Hè cunsidaratu una cunvenzioni par a rapprisintazioni funetica è funematica di tutti i lingui di u mundu. 

L'alfabetu hè creatu in u 1886 indi u ricircadore francese Paul Passy.

Monda di i simbuli di l'IPA sò presi da l'alfabetu latinu o dirivati da iddu, certi sò piddati da l'alfabetu grecu, è altri sò in apparenza scurrelati da qualunqua alfabetu. E lettere sò classificate in i trè tipi: e cunsunanti pulmoniche, e cunsunanti nonpulmoniche è e vucali.




#Article 406: Muchju (145 words)


U Muchju (Cistus L., 1753) hè un ghjenaru di arbusti minori  sempriverdi appartinenti à a famidda di i Cistaceae.

U muchju ha fiori vistosi, à simmitria raghjata, cù un caliciu parsistenti à 3-5 sipali, a 5 petali bianchi o rosulini, andruceu cù numarosi stami pocu sviluppati in lungura, ovariu cumpostu da 3-5 carpiddi è da unu stilu semplici.

U fruttu hè una capsula à 5 valvi cuntinenti più semi.

Hè una spezia tipica di a machja maditarrania ma a prisenza di certi specii, in particulari u Cistus monspeliensis, in assuciazioni fluristichi guasgi puri, hè signu di digradazioni di a machja maditarrania è rapprisenta una pussibilità di invuluzioni versu a gariga o a pratiria.

U muchju hè moltu cumunu in Corsica? Hè mintuvatu à spissu in a tupunimia. Par asempiu: Muchjetu, Muchjalba, Muchju biancu.

Accadi chì u muchju fussi citatu in a cultura corsa. Par asempiu:




#Article 407: Granitu (870 words)


U granitu hè una roccia ignea intrusiva felsica, incù grana chì và da media à grussulana è ogni tantu pò prisintà megacristaddi. U so nomu diriveghja da u latinu granum (granu), incù un rifirimentu chjaru à a so struttura olucristaddina.

U granitu hè classificatu par via di u diagramma QAPF, in u quali si culloca in u campu di i rocci soprassaturi, veni à dì incù cuntinuti di quarzu cumpresi trà 20% è 60%. L'altri minirali fundamintali prisenti in u granitu sò i feldspati (ortuclasiu, sanidinu è micruclinu) è u plagiuclasiu (incù cumpusizioni più albitichi) è michi (biutiti è in parechji tipi di granitu di tipu muscuvita). S'è u plagiuclasiu hè guasi intiriamenti albiti u granitu piglia u nomu di granitu sodicu; s'è in a roccia hè prisenti inveci ancu pirussenu rombicu a roccia piglia tandu u nomu di granitu charnuckiticu. Un'antra variità di granitu hè u leucugranitu, in u quali i minirali mafichi sò estremamenti ridutti. A dinsità media di u granitu hè 2,75 g/cm3 incù un valori chì và da 1,74 g/cm3 à 2,80 g/cm3.

A cumpusizioni media di u granitu hè (in ordini dicriscenti): 

Par ottena sta cumpusizioni sò stati analizati 2485 campioni pruvinenti da u mondu intreiu. A parcintuali di SiO2 si rifirisci à tutti l'ossidi di siliciu prisenti (è dunqua ancu quiddi prisenti in i silicati) è micca sultantu à u quarzu.

U granitu hè una roccia ignea intrusiva, è s'hè dunqua furmatu in seguitu à u lentu raffriddamentu di un magma chì s'hè intrusu à prufundità cumpresi trà 1,5 è 50 km. U prucessu di furmazioni di u granitu hè quantunqua sempri in fasa di dibattitu à i ghjorna d'oghji è hà inghjinaratu parechji iputesi è classificazioni di i granita. 

A classificazioni alfabetica distingui in:

A classificazioni di Pitcher (1979) distingui dui tipi d'assuciazioni granitichi: lercinutipa è landinutipa. Studii ultiriori ani purtatu à difiniscia trè classi di granita:

A classificazioni di J.A. Pearce teni contu di a cuncintrazioni di l'elementi in tracci. L'elementi in tracci ùn ani micca effettu annantu à i prubità fisichi di u sistemu, ma a so abbundanza hè ditarminata da a so ripartizioni trà i varii fasi in equilibriu, par via di cunsiquenza sò traccianti di i prucessi di fusioni è di cristaddisazioni. Si distinguini quattru tipi di furmazioni tittonichi in basa à u cuntinutu in ppm di Rb, Y, Nb, Ta, Yb:

L'urighjina di u granitu hè stata par molti dicennii l'ughjettu di cuntruversii è discussioni animati. L'iputesa attualmenti più diffusa hè quidda di a genesi par via di cristaddisazioni frazziunata. Un' iputesa ultiriori hè stata quidda di a genesi par estremu mitamurfisimu.

Sicondu sta tiuria a furmazioni di u granitu hè attribuita à u lentu prucessu di cristaddisazioni frazziunata chì avveni à l'internu di a camara magmatica. Par via di sta tiuria hè pussibuli di spiigà cusì i varii assuciazioni di rocci ch'è no truvemu in i plutoni com'è varii stadii di l'evuluzioni di u magma. L'assuciazioni plutonichi si poni schematizà di manera utuli in dui catigurii principali:

In tremindù assuciazioni u granitu hè quantunqua un puntu d'arrivu di l'evuluzioni, chì ripprisenta a roccia a più diffarinziata. St'evuluzioni di u magma hè ripprisintata di manera ottima in u diagramma di u sistemu graniticu, induva par via di un graficu tirnariu di SiO2, albiti è ortuclasiu si pò suvità u parcorsu di diffirinziazioni di un magma soprassaturu.

In oppusizioni à a genesi par cristaddisazioni frazziunata, parechji giuloghi ani furmulatu l'iputesa di a genesi par mitamurfisimu. Sta tiuria spiega a furmazioni di u granitu grazia à u mitamurfisimu estremu di anfiboliti è granuliti.

A ricuddata di i magmi da a zona d'urighjina (in generali l'astenusfera) versu a crosta più supirficiali avveni principalamenti par via di u cuntrastu di dinsità. U muvimentu di u magma in l'astenusfera pò cusì essa efficaciamenti discrittu incù un mudeddu di flussu in un ambienti purosu saturatu incù cullassu di l'ambienti attravirsatu (Turcotte è Ahern, 1979). À u raghjunghjimentu di a litusfera u muvimentu di u magma cambia par un cumpurtamentu più rigidu di u mezu attravirsatu principiendu cusì à suvità vii prifirinziali.

A siconda di i carattaristichi di u magma (dinsità, viscusità, massa è perdita di calori) l'intrusioni si firmarà à diversi prufundità. Si distinguini dunqua epiplutoni, plutoni d'altru liveddu, è cataplutoni veni à dì plutoni di crosta mediu-prufonda.
A messa in postu pò, schematicamenti, avvena in dui modi:
 

Un miccanisimu tipicu d'intrusioni permissiva hè u stoping in u quali i rocci incascianti si frammentani à u tettu è à i lati di l'intrusioni libarendu un certu spaziu par a ricuddata. U stoping hè chjaramenti ricunniscibuli à i bordi di u plutonu par a grandi prisenza di xenuliti.

U granitu hè una di i rocci maghjuramenti apprizziati da l'arrampicadori, grazia à a so grandi adirenza è à i so sistemi di fratturi. Parechji di i lucalità più cunnisciuti par arrampicà annantu à u granitu sò: u parcu naziunali di Yosemite, u Joshua Tree National Park, u massicciu di u Monti Biancu (soprattuttu in u gruppu di u Mont Blanc du Tacul, l'Aiguilles du Dru è l'Aiguille du Midi), a Val Masino, a Sardegna (Aggius, Palau), a Corsica è u Karakorum.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 408: Caragnani (138 words)


Caragnani (in talianu è ufficialmenti Calangianus, in sardu Caranzanos), hè una cumuna di 4.489 abitanti di ò pruvincia di Sassari, in u rughjonu storicu di a Gaddura. Hè situatu supra un'altupianu graniticu à 518 metri sopra à u liveddu di u mari, à i pedi di u monti di Limbara.

In epica preistorica era Caragnani abitatu, comu tistimunighjani varii ritruvamenti archiulogichi datati di l'ità di u ramu. Ma u primu rifirimentu a u tuponimu si scontra in u Medievu, pricisamenti in 1162 cù a bolla di u papa Lisandru III ind'eddu mintuvighja a cappedda Santi Jacobi de Calegnano. Parò avemu nutizii più cuncreti annant'a Caragnani solu suttu a duminazioni aragunesa, quandu in un ducumentu nutarili si trova un trattatu Pisanu ind'iddu si cita a Villa Calanjanus de Geminis Josso, prubabilamenti un paesi minureddu di pochi dicini di parsoni.




#Article 409: Lurisi (134 words)


Luras (in gadduresu Lùrisi, hè una cumuna di a pruvincia di Tarranoa è Tempiu in u rughjonu storicu di a Gaddura. Hè situatu à più di 500 metri supra à u liveddu di u mari è faci parti di a III Cumunità Muntana Gaddura.

Puri essendu in u cori di a Gaddura, hà cunsirvatu di manera stunanti a parlata sarda lucuduresa, un tempu sparta in tutta 'ssa zona ma da calchì seculu rimpiazzata da quidda gadduresa, un diasistemu d'urighjna corsa è sumiddanti à u dialettu di Sartè, incù 20% di vucabulariu sputicamenti sardu.

U tuponimu Luras dirivighja da u latinu lura, chi significhighja saccu è prubabilamenti nasci da a fantasia di la ghjenti di u locu, chì vidiani in i rocchi particulari prisenti in 'ssa zona, formi par appuntu assumiddanti à quiddi di sacchi.




#Article 410: Bultigghjata (114 words)


Bultigghjata (in talianu è ufficialmenti Bortigiadas, hè una cumuna di 820 abitanti in a pruvincia di Sassari, in u rughjonu storicu di a Gaddura.

I primi ducumenti sicuri annant'à u paesi sò di u XIVu seculu cù u nomu di Orticlada è appartinia à a diocesi di Civita (oghji Olbia). Altri ducumenti mintuvighjani u tuponimu Gortiglaca o Bortiglassa. Quici passaia prubabilmenti l'antica strada rumana chì culligaia Olbia à Tibula (vicinu à Castelsardo) passendu par Tempiu. Oghji à Bultigghjata hè parlatu solu u gadduresu ma sturicamenti è fin'à a mità di u '900 si parlaia guasgi sulamenti u sardu in a varianti lucuduresa, furmendu cusì una pinisula linguistica in u rughjonu storicu di a Gaddura.




#Article 411: Isula di Spargi (360 words)


Spargi hè un'isula di l'arcipelagu di A Matalena, situatu in a parti nord'urientali di a Sardegna, in a pruvincia di Tarranoa è Tempiu. Faci parti di u parcu naziunali di l'arcipelagu di A Matalena.

Incù a so superficia di 4.20 km2 par circa 11 chilomitri di costi, Spargi hè a terza isula di l'arcipelagu da a so tadda, dopu à A Matalena è Caprera. Hè à l'intuttu custituita da granitu rusulinu, incù un rilevu turmintatu chì culminighja à 153 metri in a Vardia Preposti. L'isula hè di natura granitica, ricchissima d'acqua è vigitazioni uspitighja numarosi spezii d'aceddi.

A costa à punenti, dirittamenti esposta à i maistralati, hè salvatica in tuttu è inuspidaliera. À livanti, a costa hè frastaddata da una succissioni d'inziccaturi chì in u so fondu ci si trovani parichji spiaghji rinumati par a finezza di a so rena bianca è a trasparenza di i so acqui smiraldu, a più cunnisciuta essendu a Cala Cursara (dinuminata cussì, chì i pirati corsi avariani avutu l'abitudina di ghjugna in 'ssa cala). 'Ss'inziccaturi, inquatrati da scoddi induva l'erusioni hà sculpitu formi spittaculari - di tipu dittu à tafoni -, attirani i turisti d'istatina. L'isula hè in tempu nurmali disabitata.

À u punenti di Spargi ci si trova a piccula isula di Spargiottu, idda stessa scurtata da un isulottu chjamatu Spargiuteddu. In tantu ch'è riserva d'avifauna, u so accessu hè strittamenti intarditu.

I vistighi navali di l'ebbica rumana datendu da u seculu II sò stati ritruvati in l'acqui di Spargi.

À u principiu di u seculu XIX, l'isula custituì u rifughju d'un banditu, Natali Berretta chì si piattò in Spargi, fughjindu a so cundanna. Riiscì cusì à sfughja a galera, ma quandu finalmenti a so innucenza fù pruvata dicisi di firmà ci cù a so famidda tinindu capri è vacchi.

À u principiu di l'annati 1900, i stallazioni di difesa militareschi sò stati edificati annantu à l'isula. Trà iddi u forti Zanottu, chì fù imprudatu mentri i dui cunflitti mundiali, hè certamenti u meddu cunsirvatu.

In i fundali inghjru à l'isula sò stati truvati parichji resti d'una navi rumana di u seculu II A.C. oghji asposti a u museu navali di a Matalena.




#Article 412: Civiltà nuragica (131 words)


Nata è sviluppata si in Sardigna la civiltà nuragica abbraccia un piriudu di tempu chi va da la piena età di lu Brunzu à lu IIu seculu d.C., oramai in piena epica rumana. 

Devi lu so nomu à li carattiristichi torri naragichi chì custituighjani li sò manufatti più famosi è fù lu fruttu di l'avuluzioni di preasistenti civiltà tistimuniati da li minumenti megalitichi (dolmen) è menhir.

Li torri naragichi so unanimamenti cunsidarati com'è li munumenti megalitichi più grendi è meddu cunsirvati d'Auropa. Di la so vera funzioni si ni discuti da almancu cinqui seculi è tanti fermani ancora l'intarrugativi di chjarì: v'è qua l'ha visti com'è tumbi munumintali è quà com'è casi di giganti, qua furtezzi, furri pà la fusioni di mitaddi, prighjoni è qua tempii di cultu di lu soli.




#Article 413: Archipelagu Tuscanu (144 words)


LArcipelagu Tuscanu hè furmatu da un gruppu di setti isuli maiori, di i quali a più grandi hè l'isula d'Elba, incù parechji più minori, rilievi sottumarini è scogli situati trà a terraferma Tuscana è a Corsica. L'arcipelagu hè bagnatu da quattru mari: u Mari Liguru à nordu di l'isula d'Elba, u canali di Piumbinu à livanti, u mari Tirrenu à sudu è u canali di Corsica à punenti di i costi elbani. U canali di Corsica è u canali di Piumbinu poni essa cunsidarati com'è bracci di mari di culligamentu trà u Mari Liguru è u Mari Tirrenu, rispittivamenti à punenti è à livanti di l'isula d'Elba.

L'isuli maiò sò:
 

 
L'isuli minori sò:

I rilievi sottumarini è i scogli affiuranti sò:

 
L'isulotti è i scogli affiuranti vicinu à l'isuli sò:

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia taliana.




#Article 414: Regnu di Gaddura (454 words)


U Regnu di Gaddura (o Regnu di Gallura) hè unu di i quattru regni suvrani è indipindenti chì nascìni in Sardegna à u seculu VIII par rimpiazzà un Imperu rumanu divintatu troppu luntanu (quiddu di Bisanza) è par pruteghja si in particulari di i razzii arabi.

U Regnu di Gaddura si sviluppeti in a parti norduriintali di a Sardegna, dapoi u cursu di u fiumu Coghinas insin'à u golfu d'Orosei, accupendu i rigioni di a Gaddura è di i Barunii (tredici curatorii), oghji incurpurati in i pruvincii di Olbia è Tempiu è Nuoru.
U regnu cunfinaia à punenti incù u Regnu di Logudoru è d'Arburea è à u sudu incù u Regnu di Cagliari.

U Regnu di Gaddura, com'è d'altrondi l'altri trè Regni era un riamu suvranu siont'è u principu ghjuridicu Superiorem micca recognoscens, incù un tarritoriu suddivisu in u 13 Curatorii, i distritti dirighjiti da un curatori è cumpridindu centri abitati chjamati Cità. U Regnu avia u so parlamentu probbiu, a Curona di Logu, cumpostu da i rapprisintanti di i Curatorii. Pussidia u so probbiu duminiu publicu, u Rennu, vutaia i leghji, avia i fruntieri è fabbricaia a so muneta.

U so capu era u Judex ius dicens (quiddu chì dici a leghji). U Ghjudici tinia a so auturità non solu da l'eredità ma dinò da u ricunniscimentu di u so Imperium da a Curona di Logu.

À u IXu seculu, l'arabi è i berberi ani fattu una pulitica aggrissiva d'espansioni è di pirataria in u Mari Tarraniu chì finì incù a cunquista di a Cicilia in u 827 par taddà a Sardegna da u guvernu cintrali di l'Imperu bizantinu. In l'assenza di struzzioni i rispunsevuli pruvinciali Bizantini sardi, chjamati ghjudici, ani cuminciatu à guvirnà di manera autunoma.

À u seculu X l'isula hè stata divisa in u quattru ghjudicati, frà i quali dui, Logudoru è Arburea sò stati ragruppati à u principiu di u seculu XI. Versu u 900, 'ssi tarritorii sò divintati di fattu Stati indipindenti, i so principi à u puteri essendu ghjudici succidindu à i so pridicissori, funziunarii imperiali.

A so capitala era situata à Civita, ricustruita annantu à i ruvini di l'antica cità rumana d'Olbia, di a quali u nomu apparisci par a prima volta in u 1113.

U Regnu di Gaddura  hè unitu à quiddu di u Logudoro in u 1238 eppo ridiventa indipindenti in u 1257 incù Chiano Visconti di Pisa. À u principiu di u XIVu seculu a famidda Doria di Genuva si ni rendi maestra. I Visconti di Milanu pruclamani i dritti ch'iddi pratendini tena in qualità d'eredi di Giovanna Visconti l'ultima Ghjudici ereditariu ma i devini ceda à u riamu d'Aragona in u 1447.

Eccu u listinu di i Ghjudici di Gaddura: :




#Article 415: Stazzu (134 words)


U stazzu hé una staddazioni di campagna tipica di a Gaddura (in gadduresu lu stazzu), in u nordu di a Sardegna ma dinò prisenti, ancu s'iddu hè cù usi diffarenti in u sudu di l'Italia. A parola stazzu dirivighja da u latinu statio, stazioni, locu di firmata è hà rapprisintatu in Gaddura u centru di a vita campagnola di i pastori è agricultori par cintunari d'anni. Si rifirisci à l'ebbica cuntimpurania l'impresa paisana è a custruzzioni ind'iddu stà u patronu, st'ultima di forma grossumodu rittangulari fatta cù blocchi di granitu è drentu divisa in massimu dui camari ma più suventi da una sola. Fora ci era à spissu u furru è un magazinu minori dittu u pinnenti. Raramenti un stazzu t'avìa più di u pianu di terra è quandu succidìa era chjamatu u palazzu).




#Article 416: Nuchisi (105 words)


Nuchisi (in talianu è ufficialmenti: Nùchis) hé un paisolu di 400 abitanti di a cumuna di Tempiu (OT), situatu à 500 metri d'altura à pochi chilometri da u capilocu è da i paesi di Caragnani è Luras. Atturniatu da suarticci è rocchi granitichi da i formi curiosi hè unu di i loca più carattiristichi di l'Alta Gaddura.

Nuchisi era unu di i setti cumuni storichi gadduresi, fondatu cù prubabilità inghjiru à l'annu 1000 da un riccu pussidenti. In lu 1771, insemi à Tempiu, Caragnani, Luras, Agghju, Bultigghjata è Tarranoa utteni l'autunumia cumunali ma quista fù persa in lu 1939 dopu à una prufunda crisi dimugrafica.




#Article 417: Baignu Pes (798 words)


Gavino Pes (dittu Don Baignu), preti è pueta gadduresu, (Tempiu, 31 luddu 1724 - 24 uttrovi 1795), hè statu u primu autori à aduprà u gadduresu in cumpunimenti puetichi inquadrati in u piriudu littarariu di larcadia cù influssi metastasiani; di ricca famidda di nobili, preti è canonicu di a Cattidrali di Cagliari da u 1750 circa eppo turratu à Tempiu, fù amanti di a bedda vita è di i donni, à i quali didichighja numarosi puisii è canzoni. Hè intarratu in a ghjesgia di Santu Franciscu in Tempiu.

Calchì asempiu di opari (in gadduresu)

 Parchì no' torri, dì, tempu passatu?
 Parchì no' torri, dì, tempu pardutu?
 Torra un'alta volta, torra à fatti méu,
 tempu impurtanti, tempu priziosu,
 tempu, chi vali tantu cant'è Deu,
 pa' un cori ben fattu è viltuósu.

Chista è tutta la canzona, Lu Pintimentu, iscritta da don Baignu Pes illa so 'icchjaia.
Lu Pintimentu

Tantu tempu era muta
la me' poara musa, e oggji è molta:
da lu chjodu è caduta
la me' cetara, e l'aggju in pezzi accolta;
lu mé’ laru è siccu,
chi illu me' fronti fesi calchi spiccu.

Di li Musi illu monti
no godu più chidd'aria sirena;
paldutu aggju orizzonti,
sacru furori, fantasia e vena:
d'Arcadia li pastori
più no mi 'oni tra li so' cantori.

Buschi, rii e funtani
li ninfi soi mi occultan’avari;
li sireni no sani
cun dulciura sciuddí lu cantu in mari;
a li me' boci e lagni
no folmani più ecu li muntagni.

Li dulci russignoli,
li canàrii, e li suai filumeni,
primma d'iscì lu soli,
alleviu più no dani a li me' peni,
cu' la grata almunia
di la so’ boci varia, allegra e via.

Lu campu no si 'esti
di gala più, ne d'allegri culori;
in abiti funesti
mi si mustra la rosa, e l'alti fìori;
l'albureddi frunduti
tutti pal me di dolu so vistuti.

Lu putenti 'ilenu
di lu mé' mal distinu addispittatu,
l'abbrili e maggju amenu
pal sempri a l’occhj mei ha malcitatu,
e di !a primmaera
è vinuta pal me l’ultima sera.

Chiddi campi fiuriti
al me so sicchi, e no fiorini più;
e chidd'anni fuggjiti
si ni so di la prima ciuintù:
di l'etai matura
appena n'aggju 'istu la figura.

La 'icchjaia è vinuta
candu mi figuràa più piccinnu;
drummitu era e mi sciuta,
gridendi: Gjà se' 'ecchju, e senza sinnu,
malugratu ài l'anni
in middi pregjudizi, in middi inganni.

Appena chi mi speltu
attindendi a l'avvisu, a lu cunsiddu,
mi cuntemplu, e avveltu
chi no socu un altu, e no socu più chiddu;
isdintatu, ingrispitu,
calvu e biancu lu capu, siccu e fritu.

Simili a l’umbra ‘ana
sparìsi amori e briu, e cant'aìa:
l'alligria mundana
fugghji la me' canuta cumpagnia;
e l’amori mi scaccia,
palch'anda nudu, e timi la ghiaccia.

Più gustosa no è
la cunversazioni e la 'isítta;
videndi intrà a me
dugnunu fùggji, dugnunu m'evítta.
Ah! cantu e cantu ridi
un sessu e l'altu sempri chi mi 'idi!

Valgugnosu e cunfusu
a la mé' trista stanzia mi ritiru:
di lu tempu l'abusu
piengu senza rimedïu, e suspiru.
und'era la rasgioni?
Oh chi vita! oh chi vana occupazioni!

Chi sudori multali
a lu 'entu no aggju incumandatu,
pa’ acchistammi un mali
da me pa’ un gran be' appriziatu!
Chi peni, e chi fatichi
premii aspittendi, ch'erani castichi!

Ah! canti splendidesi,
benefizi, rigali, e silvitù,
e faori e finesi
chi fesi a la mattessi ingratitù;
sendi lu gradimentu
candu un dispettu e candu un tradimentu!

Chi rabbi, affanni, assusti!
Chi viggjílii, chi notti mal passati
in caccia di disgusti.
Da me pal piaceri immaggjnati!
Cridendi, (ah chi macchini!)
ch'erani rosi li ch'erani spini!

L'inganni e vanitai
m'ani lu meddu tempu fraudatu,
senza cunniscì mai
un be', chi vildaderu sia statu.
Lu disingannu è gjuntu
oggj, chi socu gjà mezu difuntu.

Li mé' dillitti so'
assai più. Chi focciu eddunca abali?
Disispirammi?... no,
contra drittu divinu, e naturali.
A lu rimediu aspiru,
chi poss’aellu sempri chi rispiru.

In lu celi un Patronu
aggju, un Re, un Babbu, un bon amicu,
ch'è prontu a lu paldonu;
sendi offesu, e taldìu a lu casticu:
e abbraccia indulgenti
a ca’ detesta li so' mancamenti.

L'osselvà, chi illu mundu
cuntentu no si dà chi satisfaci,
un dulori prufundu
di tanti affetti indigni aè mi faci,
e cussì voddu a Deu
cunsagrà chistu brei tempu meu.

Li dì, l'ori, e l'istanti,
chi viì possu, cun sinzeru amori
offeru a chist'Amanti,
chi da l'omu no vò sinnò lu cori;
e si l'ha indivisu
faci pruà in terra un Paradisu.

 Un basgiu solu in sigretu
 in amurosu diliriu
 agghiu la menti è lu cori,
 parò mi servi l'amori
 di turmentu è di martiriu,

 Tu sola poi curammi
 Li me' mali so assai
 è rimediu no' v'hà
 tu chi mi lu poi dà
 ingrata, no' mi lu dai?




#Article 418: Figari (Sardegna) (101 words)


Figari o Golfu Aranci (in talianu), hè una cumuna di 2.206 abitanti di a pruvincia di Sassari, in u rughjonu storicu di a Gaddura. U nomu dirivaria da u gadduresu Golfu di li Granci è ùn hà nudda à veda cù l'alburi o i frutti di l'aranciu. 

Anticamenti cunnisciutu cù u tuponimu di Figari, u paesi attuali nasci in a mità di l'Ottucentu comu paesi di piscadori. À u principiu di u 900, par dicretu riali, sustituighja u scalu di Tarranoa comu culligamentu à a pinisula. U portu hè stata a causa maiori di u sviluppu dimugraficu chì hè successu dopu.




#Article 419: Prete Galletti (402 words)


Ghjuvan'Anghjulu Galletti dettu Prete Galletti (1804-1866). Hè l'autore di una Storia Illustrata di a Corsica, documentu storicu di prima trinca sopratuttu per via di a so ricca icunografia.

Ghjuvan'Anghjulu Galletti nacque in Lucciana u 6 di marzu 1804, chì facia parte tandu di l'anzianu cantone di Mariana. U babbu era Carlu Francescu Galletti. A mamma si chjamava Ghjuvanna è avia listessa casata ch'è u babbu. Ghjuvan'Anghjulu era u maiò frà i so fratelli è surelle. A ci dice prete Galletti ch'ellu andò prestu à a scola, ma ch'ellu fù custrettu d'interrompe e so studie chì ci era bisognu d'ellu per i lavori in campagna. Vulia andà in Tuscana à studià da spiziale, ma i so parenti ricusonu, li prupunendu invece di fà carriera in chjesa. Ghjuvan' Anghjulu accittò. Vultò prima in scola per qualchì mese in u so paese di Lucciana, po andò dopu in A Porta, induve ci era un seminariu, durente sei mesi. Friquentò dopu durente quattru anni u culleghju di Bastia. Passò dopu in Aiacciu l'esamine da prete, in prisenza di u vescu, è riescì. Ghjuvan' Anghjulu Galletti fù numinatu prete in Borgu, chì era tandu u capilocu di u cantone. Qualchì tempu dopu, fù numinatu in u so paese nativu di Mariana. Fù inviatu dopu in E Ville di Petrrabugnu com'è vicariu. Si stabilì infine in Bastia induv'ellu stete sin'à a so morte. Ci dice prete Galletti ch'ellu campò in Bastia incù pochi mezi è assai isulatu. Ma cunsacrò tandu una parte di u so tempu à fà disegni chì ripprisentavanu persunaghji di a storia di Corsica. 'Ssi disegni funu apprizzati è prisentati à u Cunsgliu Generale è li fù offerta a pussibilità d'andà à Roma. Si cullucò à Roma in u 1836, studiendu in e bibliuteche, è cuminciò à maturà in a so mente l'idea di prusegue e so studie nantu à a storia di Corsica. Vultò in Corsica in u 1841 induv'ellu si cullucò torna in Bastia. Andò à spessu in parechji lochi di l'isula, per studià i paesi, siti, i custumi cuncirnati, è scrisse a so opera storica.

Prete Galletti morse in Bastia in u 1866.

Prete Galletti hè l'autore di una Storia Illustrata di a Corsica. Hè un libru scrittu in francese di 575 pagine, publicatu in u 1863. U libru di prete Galletti cumporta molte illustrazione di i lochi, di i custumi, di l'usi, di i munimenti, di i persunaghji celebri di l'epica.




#Article 420: Pruverbii corsi (213 words)


I Pruverbii corsi sò una cumpunente impurtanta di a cultura corsa. Sò numarosi, varii è cuncernanu guasi tutti l'aspetti di a vita. Una prima classifica permette di distingue i pruverbii relativi à a vita in generale, è i pruverbii chì si rapportanu à tale paese o cità. 'Ssi ultimi sò generalmente schirzanti, è à spessu l'anu creati quelli di i paesi vicini. In 'ssa ultima categuria, si pò mintuvà:

In a prima categuria invece, ci sò i pruverbii chì cuncernanu a vita quotidiana. Si face referenza à l'amore, a casa, i parenti, l'amicizia, a guerra, et cetera. Frà i pruverbii di 'ssa categuria, i più numerosi, si pò cità per esempiu:

Cum'ellu a dice Antone Mattei in a so intruduzzione à i so Pruverbii, detti è massime corse: I pruverbii sò u più anticu munumentu d'una lingua è u codice più vechju, più generale è più durabile d'un populu. S'è qualchì pruverbiu nun sò tutu à fattu veri è sò passati di tempu, guasi tutti però sò tante verità cunfirmate da più seculi di sperienza; ed hè però chì sò chjamati santi è ghjusti.

A B C D E F G H I J L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Eccu bon'parechji pruverbii corsi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   




#Article 421: Capraia Isula (831 words)


Capraia Isula hè una cumuna di 410 abitanti (31-12-2010) di a pruvincia di Livornu, situata annant'à l'isula umonima. Si trova à 64 km da Livornu, 53 da Piumbinu, 37 km da Gorgona è 31 km da a Corsica.

L'isula di Capraia hè situata in u Canali di Corsica (bracciu di mari à u cunfini trà u Mari licuru è u Mari Tirrenu), è hè un'isula d'urighjina vulcanica, a terza par grandura di l'Archipelagu Tuscanu dopu à l'Elba è l'isula di u Gigliu. Hè infatti longa circa 8 km (da punta Teglia à nordu è punta di u Zenòbito à sudu) è larga 4, par una suparficia di 19,26 km2. U pirimetru hè di circa 30 km. Hè l'isula di l'archipelagu più luntana da a tarra ferma taliana truvendu si più vicina à a costa urientali di a Corsica ch'è à a costa tuscana, rispettu à a quali si trova à punenti di u Golfu di Baratti (Piumbinu). Hè un'isula d'urighjina vulcanica, cù u conu d'eruzzioni sempri oghji beddu visibili par mità in a tipica cala Rossa, sicuramenti una di i cali più particulari di l'arcipelagu. 

Prisenta costi alti è rucciosi cù assenza di piaghji è un lachittu in l'area più interna muntagnosa, dundi ci sò cimi di più di 400 metri d'altura. A cima più alta hè u monti Casteddu, altu 447 metri chì à punenti si lampa in mari à pricipiziu è a livanti fala più pianu cù picculi vaddi, a più impurtanti di quisti essendu u vadu di Portu, longu circa 3 km è chì sfucia à Capraia Portu. 

Da un puntu di vista giulogicu a cumpusizioni di l'isula hè sopratuttu carattirizzata da culati d'andesiti, assuciati à tufu è breccia, mentri à a punta di u Zenòbito ci si trovani rocchi basaltichi. In l'estremu sudu di l'isula sò visibili i resti di un anticu vulcanu micca più attivu, sciuppatu in ebbica rimota, chì hà lacatu traccia in i fianchi rucciosi à forma di troncu di conu, cù culori variabili trà u rossu è u nieddu dirivati da a lava chì s'è ammuchjata in i scuglieri (a Cala Rossa).

A costa hè rucciosa è suventi micca raghjunghjibili via tarra par via di a mancanza di stradi; ci sò grotti è insinaturi criati da l'arusioni di l'acqua.

Oghji faci parti di u Parcu Naziunali di l'Archipelagu Tuscanu. La vighjitazioni hè ricchissima è prisenta calchì spezia andemica rarissima. Trà quisti spiccani i trè spezii di l'isulottu di a Peraiola, distanti solu pochi metri da l'isula principali, ma sufficienti par isulà sti spezii chì si sò avoluti in manera diffarenti rispettu à quiddi di l'isula vicina: una ghjinestra senza spini (annant'à l'isulottu ùn ci pasciani micca i capri), una lumaca senza gusciu è un' aciartula. In u punenti di l'isula, annant'à i ribbi in pinnenti, cresci ancu u fussili viventi di a palma nannara, ricuddendu à quandu tutta l'Auropa era cuperta da spezii oghji prisenti solu monda più à sudu.
Da signalà, pà cumpia, u Stagnonu di a Capraia, piccula zona umida chì si stendi in a parti alta di l'isula.

Anticamenti chjamata Aegylon, (Αηγυλον) da i grechi è Capraria da i rumani, u nomu dirivaria da a prisenza di capri salvatichi in l'isula, ma sicondu un'antra tiuria u tuponimu dirivaria da un tarmini meditarraniu *karpa cù u significatu di rocca.
In u IVu seculu ci fù un asilu par cenobiti.

In u 1055 fù cunquistata da i pirati Sarracini, è dapoi tandu fù duminata da i Pisani è passò difinitivamenti sott'à l'orbita di Ghjenuva dopu à a battaglia di a Meloria è in u 1507 fù custruita da i ghjenuvesi a furtezza di Santu Ghjorghju è i torri par cuntrastà a pirataria. Liata amministrativamenti à a Corsica, in u 1767 fù accupata da i suldati di Pasquali Paoli. Fù lacata à a Ripublica di Ghjenuva puri dapoi chì l'isula maiori fù data in affidamentu à a Francia in u 1768 cù u Trattatu di Versaglia. Dopu à l'annissioni di l'exi Ripublica di Ghjenuva à u Regnu di Sardegna (1720-1861) cù u Cungressu di Vienna di u 1814 è a pruclamazioni di u Regnu d'Italia.
Dopu à a siconda guerra mundiali ci hè stata par parechji anni una galera.

Oghji Capraia hà un'ecunumia turistica, sopratuttu d'istatina, cù un ochji particularmenti attentu à a natura malgradu a so schersa capacità alberghera.

U paesi di Capraia Isula si trova à 52 metri d'altura è dundi si pò alzà à u Casteddu Santu Ghjorghju, à 91 m. d'altura, adificatu da i ghjenuvesi annant'à i resti d'un forti pisanu.

Un aspettu d'intaressu di a cultura isulana hè a lingua parlata finu à pochi dicennii fà: sumiglianti à a lingua corsa più ch'è à u tuscanu, hà subitu pà seculi l'influenza di a lingua licura arricchiscendu si di una quantità di prestiti lissicali è di cumpunenti morfulogichi è sintattichi. U dialettu capraiesu murì in u XXu seculu dopu à a sustituzioni di a pupulazioni di l'isula cù immigrati, familiari di l'impiicati di a galera.

Asempiu di dialettu capraiesu:




#Article 422: Gorgona (938 words)


L'Isula di Gurgona (o Isula di Gorgona) si trova in u Mari Liguru di fronti à Livornu, à 37 km da a costa. Longa 3 chilomitri è larga circa 2, incù i so 220 ettari hè a più chjuca di l'Arcipelagu Tuscanu. È una frazzioni di a cumuna di Livornu, faci infatti parti di a IIa Circuscrizioni. Hè situata à 37 km da Livornu, à 39 km da Capraia è à 60 km da a Corsica. 

Incù l'isuli di Capraia, Pianosa, Elba, Gigliu, Giannutri è Monticristu custituisci u Parcu Naziunali Arcipelagu Tuscanu, natu par pruteghja ni l'ambienti naturali di grandi valori culturali è scentificu. Hè muntosa par u più è ricca di vegetazioni tipica di a machja meditarrania, ma ci si trovani ancu parechji esimplari di castagnu è alzu; u so rilievu più altu hè di 255 metri.
Gurgona hè attualmenti sediu di una culonia penali, rializata inizialamenti com'è succursali di quidda di Pianosa in u 1869, ma u so centru civili hè u paesi di l'antichi piscadori, oghji cumpostu da 67 risidenti, frà i quali solu 7 viviani stabilamenti in l'anticu borgu di i piscadori.
Parcurrendu a linia di a costa, si scontrani sughjistivi inziccaturi è baii com'è quidda di Cala Sciroccu induva edda s'apri a Sapara di u Boiu marinu, un tempu rifughju di vechji marini. Versu punenti a costa cadi à piccu in u mari, mentri à livanti digrada furmendu trè vaddi cumpiendu incù picculi cali (Cala Maestra, Cala Marcona, Cala Sciroccu).

L'isula si carattarizeghja par u tipicu clima meditarraniu, incù mudarati escursioni termichi diurni è staghjunali.
Si virificheghjani sultantu raramenti intensi episodii di fretu inguirnali è di caldu intensu estivu; i pricipitazioni, schersi d'istatina, si cuncentrani privalintamenti di vaghjimu, incù massimu sicundariu à u principu di u branu.
I tampiraturi medii di a stazioni metiurulogica ufficiali sò influinzati da l'altitudina, essendu datu a pusizioni vicinu à u rilievu più elevatu di l'isula.

L'isula fù cunnisciuta in l'Antichità classica com'è Urgo,Gorgon è Orgòn (). U tuponimu cunsirvaria un'arcaica radica org- di urighjina prerumana (similamenti à tuponimi sardi com'è Orgosolu, Orgoi è Orgodoro), u quali significatu ùn hà alcun rifirimentu à i Gurgoni di a mitulugia greca.

Gurgona fù dighjà abita da u Niuliticu, com'eddi attestani i scuparti di strumenti litichi fatti in u sittori miridiunali di l'isula. Fù in seguitu spuradicamenti friquintata da l'Etruschi è da i Rumani (vicinu à l'attuali abitatu si trovani resti di muraturi in opus reticulatum). Ghjà in u 416 Gurgona fù sediu di arimiti, com'eddu attesta Rutilio Namaziano in u De reditu so. In u 591 l'abbati Orosio ci fundò un munasteru, in u quali a ghjesgia si viniravani i reliquii di San Gorgonio, è chì fù visitatu da Caterina da Siena. Incù u biatu Bartolommeo Serafini, in 1374, l'isula fù abitata da i Certusini.
Passata da u 1421 à Firenza, Gurgona, sughjetta à friquenti incursioni barbareschi, fù abbandunata in u 1425 da i pochi certusini sopravvissuti à i saccheghji. In u 1509 fù data in enfiteusi à i pisani Griffi, in una prova di ripupulà la è renda la più sicura incù un presidiu. In quiddu prugramma u granduca Cosimo I de' Medici in u 1567 feci risarciscia è rinfurzà l'antica torra pisana, dopu à avè dunatu l'isula in u 1564 à i Basiliani.

L'isula, incù quidda di Capraia, hè citata da Danti Alighieri in u Cantu XXXIII di l'Infernu, induva u pueta narra i vicendi di Ugolino di a Gherardesca:

In u 1704 fù restituita da Cosimo III à a Certosa di Calci, chì ci custruì una nova torra par a difesa di a Cala Maestra. Nonustanti parechji provi di cultivazioni di i terri, i riligiosi, scuraghjiti, in u 1777 a ristituitini à u granduca Petru Leopoldo chì pruvò tandu di ripupulà la incù agricultori pruvinenti da a Lucchesia, i Citti di Lugliano, i Dodoli è i Frascati, sfranchendu li da i tassi. Vanificata a pussibilità di renda la agricula, l'unica industria lucali prisenti fù quidda di a pruduzzioni di anchjuvi salati chì erani scambiati da i marcanti inglesi incù i merluzza secchi di Terranova (stock fish).
I Citti, un di i casati più diffusi à Lugliano, à l'iniziu di l'Ottucentu, pupulàni l'isula, dendu urighjina à l'attuali paesi di i piscadori. U granduca di Tuscana inviò circa dui centu paisani par cultivà l'isula, chì dopu divintarani piscadori.
In u 1869 una parti di l'isula fù distinata à una culonia penali à l'apartu.
A ghjesgia di San Gorgonio fù ricustruita è cunsacrata da u priori di a Certosa di Calci in u 1723 è divintò parochja.

U 17 dicembri 2011, una navi cargo persi à u largu di l'isula Gurgona, à causa di u gattivu tempu, dui semi-rimorchi chì traspurtavani fusti cuntinenti matiriali tossicu-nucivu, riaprendu u tema di i rifiuti in u mari Meditarraniu/tarraniu.

Annantu à l'isula, sempri incuntaminata, si trovani dui furtificazioni: a Torra Vechja, pisana, è a Torra Nova, medicea. Intarissanti hè a ghjesgia di San Gorgonio, furtificata. Più in altu hè situata Villa Margherita, custruita annantu à i resti rumani, induva hè stata allistita una culonia agricula. À a summità di l'isula si trova u cumplessu chì urighjinariamenti uspitava u Semaforu di l'isula di Gurgona, oghji autumaticu è prima gistitu da l'Aeronautica taliana.

Accadi chì a Gurgona fussi citata in a litteratura è a cultura corsa. Par asempiu in L'angunia di un paisolu corsu di Antone Bonifaziu: À dritta di Sant’Antuninu, versu U Macinaghju, portu di Ruglianu, si scorghje a torra detta d’Agnellu, a vicina Capraia è, più in quà ma assai più in fondu, a Gurgona, pocu luntana da Livornu.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 423: Isula d'Elba (1324 words)


L'isula d'Elba o, simpliciamenti, Elba, hè un'isula situata trà u mari Liguru à u nordu, u canali di Piumbinu à livanti, u mari Tirrenu à u sudu è u canali di Corsica à punenti, posta à circa 10 chilomitri da a costa. Hè a più grandi di l'isuli di l'Arcipelagu Tuscanu, è a terza più grandi d'Italia (223 km²). Hè longa 29 km è larga 18,5 km. Hè pupulata di 32000 abitanti (2016). L'Elba, incù l'altri isuli di l'arcipelagu (Pianosa, Capraia, Gurgona, Monticristu, Gigliu è Giannutri) faci parti di u Parcu Naziunali di l'Arcipelagu Tuscanu.L'isula era chjamata à u tempu di l'Etruschi Aethalia.

L'isula era chjamata da i grechi Aithàle (Αιθάλη), Aithàleia (Αιθάλεια) è Aithalìa (Αιθαλία), tutti noma derivanti da u terminu grecu aithàle (fulighjina) in rifirimentu à l'attività di lavurazioni di u farru estrattu in i mineri elbani.
Par i Latini era inveci Ilva Titu Liviu, Storii, XXX, 39, 1 Pomponio Mela, Chorographia, II, 122 Lucio Anneo Seneca, Epistole, II, 3Caio Giulio Solino, Collectanea rerum memorabilium, III, 2., tuponimu di prubabili urighjina prirumana da i Liguri Ilvates, chì duranti u Medievu si trasfurmò in Ilba è Helba.

L'isula d'Elba hè a più purzioni stesa chì ferma di l'anticu trattu di terra emersa chì culligava a penisula italica à a Corsica, dopu l'altri isuli di l'Arcipelagu Tuscanu. I costi sittintriunali sò bagnati da u mari Liguru, quiddi uriintali da u canali di Piumbinu, quiddi miridiunali da u mari Tirrenu è quiddi uccidintali da u canali di Corsica.
U tarrenu hè moltu variu, è divisu in parechji parti sicondu a so cunfurmazioni è l'era giulogica in a quali s'hè furmatu:

L'isula hè distinta da a prisenza d'ampii inziccaturi rinosi, trà i quali i golfi di Lacona, Marina di Campu, Procchio è Biodola.

L'isula hè divisa in ottu cumuni, tutti afferenti à a pruvincia di Livornu par un tutali di circa trenta milla abitanti, chì aumentani nutevulamenti duranti l'istati.

A costa sudu-uccidintali di l'isula, chjamata Costa di u Soli, hè, in a so parti più miridiunali, una di i zoni più friquintati da i turisti par a biddezza di i spiaghji, mentri u virsanti uriintali, dinuminatu Costa luccicanti, hè carattarizatu da a prisenza di l'exi mineri di farru, incù particulari è unichi carattarischi di luccicori è di culori in tuttu l'ambienti circustanti, è in particulari à i spiaghji, biddissimi in quantu sempri pocu friquintati da turisimu di massa.

Da i rilievi maiò di l'isula falani numarosi corsi d'acqua à rigimu di turrenti, chì subraneghjani raramenti i 3 km. Duranti l'istatina, quandu i pricipitazioni si riducini à u minimu, ni risulta à spessu chì quiddi di minori lunghezza è purtata si n'assecchini, lascendu u lettu asciuttu.
I più impurtanti, urdinati par lunghezza, sò:

À i peda di u Monti Capanni, in una vaddi vicinu à u paesi di Poggio, hè prisenti una surghjenti chjamata Fonti di Nabulionu (un tempu Fonti di l'Acquaviva) chì hè imprudata da i citatini è imbuttigliata da a fabbrica umonima incù u logu di u Parcu Naziunali di l'Arcipelagu Tuscanu.

U clima di l'isula prisenta par u più carattaristichi meditirranii, eccituatu par u Monti Capanni induva l'inguerni tendini à essa mudaratamenti freti. I pricipitazioni sò cuncintrati in u periodu vaghjimali.
I valori medii chì si righjistrani à Portufarraiu sò ripurtati quì sottu.

L'isula era dighjà abitata duranti u Paleuliticu, com'eddi a dimostrani i ritruvamenti  di strumenti litichi (Lacona è Procchio). U Niuliticu hè attistatu da  manufatti in petra è ussidiana (pioli, punti di freccia è lami) ritruvati  annantu à u Massicciu di u Monti Capanni (Cantonu à a Guata,  Cantonu di l'Acula, Serraventosa, A Stretta, Piana di Moncione, Chjusa  Borsella), Marciana Marina, Procchio, Lacona, Biodola,  Portufarraiu, Cavo, Riu in l'Elba. Nutevuli tracci di  l'Ità di u Ramu è di l'Ità di u Bronzu sò stati nutati in parechji sittori di  l'isula; di grandi intaressu sò a Necropoli rupestra di Riu Marina, eneulitica,  l'insidiamenti protustorichi di u Monti Capanni è di u sittori uriintali (Cima di  u Monti, Volterraio) è i siti  megalitichi di i Sassa Ritti, di i Piani à a Sughera, di Monti Còcchero, Monte Ghjovi, Cantonu di l'Acula, Serraventosa, Petra Murata è Cima di u  Monti. Sicondu a tradizioni litteraria, in ebbica protustorica l'Elba era abitata da i  Ilvati, una pupulazioni appartinenti à l'etnia di i Liguri,  com'è sembra attistatu da i tuponimi Borandasco, Soleasco è  Marserasca incù u suffissu tipicu in -asco; da quì, sicondu parechji, u nomu  anticu di l'isula: Ilva.

Ricchissima di ghjacimenti di farru, l'isula d'Elba resi pussibuli u sorghja di a  civiltà etrusca, a quali custruì parechji paesi furtificati (Monti Casteddu, Castiglione di San Martinu è Castiglione di Campu)  incù a Necropoli ellenistica di Capoliveri è a Necropoli di Casa di u Duca. In  453 a.C. l'isula fù sacchighjata da a flotta siracusana cummandata da Apelles è Phayllos.

Più dopu, incù u duminiu di Roma, annantu à l'isula funi edificati almenu trè villi marittimi (Villa di a Linguella, Villa di i Grotte è Villa di Capu  Casteddu). Sempri à l'ità rumana ricoddani parechji impurtanti relitti subacquei (Relitti di Sant'Andrea, Relittu di u Nasuto, Relittu di Chiessi, Relittu  di Procchio è Relittu di Punta Cera). Un' intarissanti traccia tupunumastica d'ità rumana hè custituita da a lucalità Remmiano vicinu à Cavoli, chì dirivaria da u pussidimentu di un Remmius. 

Dopu à a caduta di Roma, l'Elba divintò tarritoriu di l'Ostrogoti è dopu, in u  610, di i Longobardi; à quisti ultimi si devini numarosi tuponimi  prisenti sempri oghji annantu à l'isula, com'è Gualdo (da wald, boscu),  Cafaio (da gahagi, ricintu) è Catro (da kater, cancellu). Cuntistualamenti l'Elba divintò locu d'arimitoriu par i primi anacureti cristiani, trà  i quali San Cerbone in u 575. In 874 l'isula fù pisantamenti sacchighjata  da i Saraceni, mentri in u 1003 è in u 1016 fù assaltata da Mujāhid à u- ʿĀmirī.

À parta da u prima millenniu dopu Cristu, l'isula divintò parti di u tarritoriu di a Ripublica di Pisa; funi edificati torri di surviglianza com'è a Torra di San  Ghjuvanni, u paesi furtificatu di Montemarsale è a Furtezza di u  Volterraio, situata annantu à un'altura inaccessibili par truvà rifughju da  l'incursioni di i pirati; à listessu periodu ricoddani parechji impurtanti edifizii  riligiosi com'è a Pievi di San Lorenzo, a  Pievi di San Ghjuvanni è a Pievi di San Micheli. In u 1399 l'Elba passò sottu a  signuria di l'Appiano di Piumbinu. L'isula subì impurtanti divastazioni da parti di cursari tunisiani in u 1442, è dopu par mani di Khayr à u-Din in u 1534 è 1544 è di Dragut in u 1553 è 1555.  In 1548 u granduca di Tuscana Cosimu I fundò una cità furtificata  simbulicamenti chjamata Cosmopoli (oghji Portufarraiu), cuncipita com'è un presidiu militaru incù u scopu di difenda i costi di u Granducatu è di l'Elba è ancu  com'è sediu di i Cavalieri di Santu Stefanu.

L'imperatori Nabulionu Bonaparte fù esiliatu à l'Elba in 1814 è ci firmò 10  mesa. À tistimunianza di a so pirmanenza restani dui beddi villi ind'eddu sughjurnò:  Villa di i Mulini in pusizioni duminanti à Portufarraiu, è Villa San Martinu risidenza estiva di u Corsu à a periferia di a piccula capitali elbana; da u 23 aostu à u 5 sittembri 1814 Bonaparte sughjurnò vicinu à u Santuariu di a Madonna di u Monti (Marciana). I dui guerri mundiali ani vistu mora cintunari di ghjovani elbani; è i dui dopuguerra ani vistu emigrà migliaii di lavuradori elbani. Più ricintamenti, grazia à u turisimu internaziunali, l'isula hè divintata famosa (ancu à u stranieri) par u so vinu, in particulari  laleaticu, dolci vinu licurosu da dessert chì spessu accumpagna u dolci lucali, a schiaccia briaca. In u 2002 è in u 2011, parechji Cumuni di  l'isula ani subitu catastrofi naturali di tipu alluviunali chì ani purtatu danni impurtanti annantu à i tarritorii culpiti; l'ultimu di quisti, successu u 7 nuvembri 2011, hà incausatu ancu una vittima à Marina di Campu.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 424: Volcanu (114 words)


Cumunamenti lu volcanu hè la muntagna furmata da la massa di lava aruttata da l'internu di la Tarra. In ghjinirali sò volcani tutti li discuntinuità in la crosta di la tarra dundi, cù in varii, maneri, si facini strada li prudotti di l'attività magmatica: pulvari, gas, vapori è matiriali fusi solidi. l'asciuta di quisti prudotti hè ditta Aruzioni vulcanica.

Quiddu chì no' cumunamenti chjamemu Volcano, in rialità hè difinitu edificiu vulcanicu o conu vulcanicu, ma siccomu oramai laparola volcano hè d'usu più cumunu, l'edificiu vulcanicu suventi hè chjamatu cusì ancu in geologia.
Li volcani tistimunighjani l'asistenza, in li zoni prufundi di la litusfera, di massi fusi ditti magmi.

Un volcanu sulitamenti hè furmatu da:




#Article 425: Isula di Monticristu (2204 words)


Lisula di Monticristu (ò Montecristu) hè situata in u Mari Tirrenu è faci parti di l'Arcipelagu Tuscanu. Amministrativamenti hè inclusa in a cumuna di Portufarraiu è dunqua in a pruvincia di Livornu. Custituisci una riserva naturali statali intigrali è faci parti di u Parcu Naziunali di l'Arcipelagu Tuscanu.

Monticristu si trova à sudu di l'isula d'Elba, à punenti di l'isula di u Gigliu è di u Monti Arghjintariu, à sudu-livanti di l'isula di Pianosa è à livanti di l'affiuranti Scogliu d'Africa, notu ancu com'è Africhella è Furmicula di Monticristu.

L'isula, chì a so urighjina hè u sullivamentu di un plutonu sottumarinu, hè intiriamenti muntosa incù parechji spurghjimenti rucciosi à piccu annantu à u mari è hè custituita guasi esclusivamenti da granudiurita incù grossi cristaddi di ortuclasiu. A summità di l'isula di Monticristu, dinuminata Monti di a Furtezza, hè di 645 m.

Ancu l'isula di Monticristu, com'è tutti l'isuli di l'arcipelagu, prisenta un clima dolci, custantamenti vintilatu è moltu assuliatu incù scarsissimi pricipitazioni (i valori medii annui sò nittamenti infiriori à i 500 mm), carattarizatu da inguerni mai troppi freti è istati incù caldu mudaratu ma micca affannosu.

Stavani stabilamenti annantu à l'isula, altirnendu si ogni dui sittimani, dui agenti di u Corpu Furistali di u Statu. Dopu à una pirmanenza di 123 anni, da u 31 dicembri 2012 ùn ci sò più vardiani di u Fanali chì s'alternani in a casetta custruita vicinu Villa Taylor.
A Riserva naturali statali Isula di Monticristu hè una riserva biugenetica di 1.039 ettari istituita in u 1971 incù dicretu ministeriali par pruteghja a natura particulari di l'isula. Oghji faci parti in u Parcu naziunali di l'Arcipelagu Tuscanu. Hè stata attribuita ancu di u Diploma auropeu di l'arii prutetti in 1988.

I cundizioni chì ani impiditu u pupulamentu di Monticristu ani favuritu a cunsirvazioni di a flora è di a fauna. In particulari, à Monticristu, viviani spezii animali è vegetali un tempu diffusi in tuttu u Mari Tarraniu. Di particulari rilievu sò i furmazioni di ghjiganteschi scopi chì coprini i fondi di i vaddi è parechji lecci millenarii chì fermani in vita à l'altitudini più alti. Intarissanti dinò hè a prisenza di a vipara di Monticristu (Vipara aspis sottuspezia hugyi) è u discuglossu sardu (un anfibiu prisenti solu in un paghju di isuli tuscani è in Sardegna). In particulari a vipara mostra un'evidenti sumiglia incù a vipara siciliana è ùn hè micca fruttu di pura fantasia l'ipotesi chì a so intruduzioni annantu à u tarritoriu isulanu sii duvuta à calchì imbarcazioni; basta à ricurdà chì era un' usanza cartaghjinesa quidda di lancià vipari nantu à i navi di u numicu duranti i battagli. L'isula hè, inoltri, locu di susta par migliaia di aceddi migratori è uspiteghja impurtanti culonii di aceddi marini (di particulari impurtanza hè a berta minori). Monticristu uspiteghja infini l'unica pupulazioni taliana di capra salvatica.
L'ambienti marinu hè piuttostu riccu: ci sò pratarii di posidonia, anemoni marini, gurgonii, curaddi, i pesci tondi è, finu à a fini di u sittanta, erani prisenti i vechji marini, spezii oramai rarissima in l'acqui di u mari Tarraniu.

L'antica prisenza di a Capra aegagrus in l'Arcipelagu Tuscanu hè ducumintata in a tupunumastica latina è greca di parechji di i so isuli, com'è Capraria (Isula di Capraia) è Aigylion (Isula di u Gigliu). L'esistenza di a capra salvatica à Monticristu hè tistimuniata almenu da a siconda mità di u XVI seculu (...ci sò quantità di capri piccini di pelu rasu...).

A Capra aegagrus hè diffusa soprattuttu in Asia minori è Mediu Urienti, ma sò prisenti di i pupulazioni ancu in parechji isuli di l'Egeiu è à Creta.
A Monticristu a Capra aegagrus vivi à u statu salvaticu, in picculi branchi chì cambiani cumpusizioni è numaru in i varii periodi di l'annu. I corra sò incurvati, incù a superficia antiriori cumpressa latiralamenti in modu da furmà una carena affilata. I masci adulti prisentani un manteddu brunu chjaru, spessu incù una linia nera chì cuntinueghja nantu à i spaddi è nantu à a parti vintrali di i membri; i femini ani inveci un manteddu brunu chjaru uniformu.

A capra di Monticristu hè una spezii à risicu, chì ni fermani difatti solu 250 esimplari in a natura. à u fini di garantiscia a salvaguardia di a spezii, in u dicembri 2012 u Biuparcu di Roma hà predispostu un ricintu di 1000 m2 chì uspiteghja cinqui esimplari (trè femini è dui masci), in privisioni di evintuali futuri ripupulamenti annantu à l'isula.

In ità classica l'isula era chjamata Oglasa(Ωγλασσα in grecu), tuponimu di urighjina prirumana. Duranti u Medievu u nomu muta in Monti Christi, veni à dì Monti di Cristu, verusimilamenti à causa di u forti cuntestu ecclisiali è munasticu chì carattarizò l'isula à parta da u V seculu d.C., è in particulari di u Munasteru di San Mamilianu. Altri fonti rapportani chì in urighjina l'isula si saristi chjamata Monti di Ghjovi
 o Montegiove par a presunta esistenza di un tempiu rumanu didicatu à u diu Ghjovi, è chì solu in seguitu à a prisenza munastica avaristi mutatu u nomu in Monti Cristu. Eppuri, parechji ipotesi, oghji tendini à fà dirivà a dinuminazioni Montegiove da u latinu iugum , com'è ducumintatu in a tupunumastica di a vicina isula d'Elba. In ebbica succissiva, Monticristu fù ancu chjamata Isula di San Mamilianu in rifirimentu à u santu chì ci cundussi vita eremitica sinu à u 460.

In l'acqui di Cala di u Diavuli ghjaci u relittu di una navi oneraria campana naufragata duranti prima mità di l'III seculu a.C., mentri tracci di friquintazioni di l'isula in ità rumana è tardurumana sò prisenti in a Cala di Santa Maria è à Cala Maestra; in st'ultima lucalità sò stati truvati scorii di riduzioni di u farru. 
A storia ducumintata di Monticristu cumencia incù a fundazioni di u Munasteru di San Mamilianu edificatu, sicondu una tradizioni dighjà attistata in u Medievu, annantu à i resti di un iputeticu tempiu rumanu didicatu à u diu Ghjovi. In u Munasteru saristi statu custuditu un lighjindariu Tisoru fruttu di dunazioni ecclesiastichi; à listessa ebbica ricodda una cappedda absidata custruita à l'internu di a Sapara di San Mamilianu, induva vissi u santu in u V seculu. 'Ssi fatti sò mintuvati da Geneviève Moracchini-Mazel (Corsica sacra). I primi dui grandi divastazioni subiti da u Munasteru funi duvuti à l'attacchi saraceni di u 727 è di u 1323. Duranti u 1534 à l'isula ditta Montechristu sughjurnava una cumpagnia di cursari. In l'aostu 1553 Dragut, dirighjendu si versu l'Isula d'Elba, espugnò u Munasteru dicritendu ni a fini.
Da quiddu mumentu l'isula di Monticristu firmeti disabitata. 
À u largu di Cala Maestra si trova u relittu di un vilieri militaru di u XVI seculu induva fù clandistinamenti ricuparata, intornu à u 1975, una culubrina (cannonu à manu) in bronzu è un sacchettu cuntinenti polvara pirica.
In 1814 Nabulionu Bonaparte feci invià in l'isula un presidiu militaru. Duranti 1833 u giolugu Giuseppe Giuli splurò l'isula è scrissi una discrizzioni tecnica. I primi provi di culunisazioni di l'isula, à l'ebbica di prubità di Carlo Cambiagi, succesini d'uttrovi 1839 da parti di dui arimiti tedeschi, Augustin Eulhardt di Nordhausen è Joseph Keim di Reutlingen, chì eppuri, à causa di incumpatibilità carattariali, abandunetini dopu pocu tempu. In u 1843 si succiditini altri parsunaghji: u riligiosu tirulesu Francescu Adolfo Obermüller, à u quali u Granducatu di Tuscana ùn detti puri micca u parmissu di ritirà si annantu à l'isula, è, dopu pochi mesi, u francesu Charles Legrand incù à so probbia cumpagna, incù l'intinzioni di cultivà l'isula. I dui cunghjunti si stabilini à l'internu di u Munasteru, l'isula essendu sempri priva di custruzzioni muderni, ma à la fini funi espulsi da u Guvernu tuscanu in quantu ùn riisciìani micca in a so impresa agricula. D'aprili 1844 ci fù un antra prova di culunisazioni agricula da parti di u francesu Georges Guiboud, chì si risolsi incù l'ennesimu insuccessu. In u 1846 parechji ghjinuvesi tantetini in vanu listessa impresa, mentri di ghjinnaghju 1849 u francesu Jacques Abrial, imprisariu dumiciliatu à Livornu, presi in affittu l'isula riiscendu à renda la pruduttiva par trè anni è custruiscendu i primi edifizii muderni di Monticristu. U Guvernu granducali, in 1849, inviò annantu à l'isula un distaccamentu di u Battaglionu Insulari; duranti u stessu annu, vicinu à un prumuntoriu di a costa uccidintali di l'isula - chì in seguitu à 'ss'episodiu fù chjamata Punta di i Ziteddi masci - funi uccisi dui criaturi da furfanti chì aviani pricidintamenti assalitu a tartana sarda Madonna di i Vigni salpata da Genuva à a volta di Livornu, nantu à a quali i dui chjughi si truvavani.
In u 1852 un inglese, George Watson Taylor, acquistò l'isula par 50.000 lire è trasfurmò Cala Maestra in una splendida aria verdi incù giardini tarrazzati è spezii arburei esotichi, tantu da essa cugnumatu Conti di Monticristu. À stu periodu ricodda a custruzzioni di u casamentu chjamatu dopu Villa Riali è l'intruduzzioni di l'ailantu, spezii vigitali chì sinu à oghji hà mutatu l'aspettu vegetaziunali di l'isula. In u stessu annu l'isula fù visitata da l'inginieri cartugraficu Giovacchino Callai è da u storicu Vincenzo Mellini, chì rilivàni è discrissini i ruderi di l'edifizii storichi prisenti in Monticristu. In u vaghjimu di u 1860 l'isula fù sacchighjata da parechji esiliati taliani risidenti à Londra, puliticamenti ostili à George Watson Taylor, chì, à bordu di u piroscafu Orwell cumandatu da Raffaele Settembrini, s'avviavani in l'Italia Miridiunali par arrulà si incù i garibaldini. Di fronti à somma enorma di dinaru dumandata da Watson Taylor in riparazioni di i danni, u Guvernu cunsidarò più oppurtunu acquistà l'isula. Monticristu fù acquistata dopu da u Guvernu talianu u 3 ghjugnu 1869 par a somma di 100.000 liri da u prubitariu Watson Taylor. À l'iniziu di 1870 annantu à l'isula ghjunghjì l'arimitu Davide Lazzaretti, chì vissi à l'internu di a Sapara di San Mamilianu. Dopu ultiriori tantativi di culunisazioni, di nuvembri 1874 u Guvernu talianu ci insidiò una culonia penali agricula incù 45 ditinuti è 5 vardii carcirali, succursali di quidda di Pianosa, chì durò sinu à u 1884. In u 1875 à Monticristu si ricò u paleontologu Gaetano Chierici chì scrissi un'accurata discrizzioni storica è archiulogica di l'isula.
Dopu, duranti u 1889, u Demanio di Livornu cuncessi in affittu l'isula à u marchesi fiurintinu Carlo Ginori Lisci, chì trasfurmò Monticristu in una riserva di caccia parsunali; di i numarosi ospiti chì si ricavani à caccià ogni sittimana annantu à l'isula, partendu da Livornu incù u yacht Urania di prubità di u stessu marchesi, feci parti u pueta Rinatu Fucini, u musicanti Ghjacumu Puccini è Vittorio Emanuele III. Par avè rapiti culligamenti incù Firenza, u marchesi istituì à Monticristu un sirviziu di picciona viaghjadori. In u 1899 Carlo Ginori Lisci cuncessi ogni drittu annantu à l'isula à Vittorio Emanuele III; l'isula divintò una riserva di caccia riali esclusiva par a famiglia Savoia, chì ci intrudussi mammiferi com'è cignala, muvri è capri di u Montinegru. Duranti a siconda guerra mundiali, periodu in a quali a Villa Riali fù spugliata di tutti i mobuli, à Monticristu fù stallata una pusizioni militara italu-tedesca.
In u 1949 a Dirizzioni generali di u Demanio deti in cuncissioni l'isula à un cunsorziu di cuuperativi di piscadori, a Consorpesca. I dritti di gistioni funi dopu acquistati da a sucità rumana Oglasa in 1953. In u 1970 a stessa sucità criò u Monticristu Sporting Club par una cliantedda di elevata cundizioni suciali, sfruttendu a caccia d'inguernu è u turisimu d'istati. U 4 marzu 1971 l'isula di Monticristu fù dichjarata Riserva Naturali di u Statu incù un dicretu da i Ministeri di a Marina marcantili, di i Finanzi è di l'Agricultura è Furesti. In u 1977 a Riserva Naturali fù inclusa in a Reta aurupea di i Riservi Biugenetichi di u Cunsigliu d'Auropa. Incù dicreti di u Ministeru di a Marina di u 1979 è di u 1981 hè stata ancu istituita, nantu à l'acqui chì circondani l'isula, una zona di tutela biologica par un raghju di 500 metri,dopu aumintatu à 1 km.

Ricodda à 2004 a scuparta di un tisoru di muneti in oru sottu l'altari di a ghjesgia di San Mamilianu à Sovana, cumpostu da 498 muneti novi datevuli à l'impiratori Lionu I è Antemio, trà u 457 è u 474, veni à dì pocu dopu a morti di Mamilianu. Lighjendi pupulari è tradizioni urali ricurdavani a prisenza di un tisoru sottu l'altari di u Munasteru di San Mamilianu à Monticristu, lighjendi chì funi riscritti dopu da Alexandre Dumas in u celebru rumanzu di u Conti di Monticristu. Almenu dui ducumenti antichi citani a mimoria di un tisoru annantu à l'isula: in u 1549 u Granduca di Tuscana Cosimo I ci scunsigliava di fà ricerchi par a prisenza di pirati, mentri una spidizioni da a Corsica in u 1670 scuprì solu ...parechji pignatti è vasi pieni di cennari.... ùn apparisci micca dunqua com'è un casu chì un tisoru si truvava effittivamenti in a ghjesgia di San Mamilianu, micca parò in quidda di Monticristu ma à Sovana in a pruvincia di Grosseto. I muneti sò stati urdinati in u museiu di Sovana, inauguratu u 28 lugliu 2012.

Sicondu a tradizioni pupulari, l'acqua linda chì scorri staghjunalamenti in u Fossu di u Diavuli (sittori norduccidentali di l'isula) procuraria a morti micca immediata di quiddu chì a bii.




#Article 426: Isula di Pianosa (Tuscana) (1244 words)


Pianosa hè un' isula situata in u mari Tirrenu, chì faci parti di l'Arcipelagu Tuscanu in u parcu naziunali umonimu.

U nomu di l'isula si riferisci, dipoi l'Antichità classica, à a so murfulugia para: Planasia, da l'aghjittivu latinu planus (paru). Duranti u Medievu, u nomu di l'isula si trasfurmò in Planosa.. L'isula fù abitata dapoi l'ebbica preistorica; i più antichi tracci di prisenza umana essendu attribuibili à u Paleuliticu supiriori. Sò stati ritruvati ancu manufatti è sipulturi di pupulazioni appartinenti à u Mesuliticu è à u Niuliticu, ebbica à a quali si data ancu l'insidiamentu attistatu annantu à u picculu isulottu dittu a Scola, ughjettu di scavu da parti di a Soprintindenza par i Bè Archiulogichi di a Tuscana, chì hà ristituitu ceramichi chì ricoddani à u prima Niuliticu à ceramica impressa. Di particulari rilivanza sò i tracci di insidiamenti di a preistoria ricenti, attribuibili rispettivamenti à l'Eneuliticu è à l'ità di u bronzu. à l'Eneuliticu o ità di u ramu (IV-III millenniu a.C.) sò datevuli i sipulturi in sapareddi naturali è artificiali scuparti à a fini di l'Ottucentu da Raffaeddu Foresi è Gaetano Chierici, cù ughjetti chì sò sempri cunsirvati in u museiu di Reggio Emilia; più ricenti hè a scuparta di un insidiamentu di a media ità di u bronzu, ughjettu di scavu da parti di a Soprintindenza par i Bè Archiulogichi di a Tuscana, chì attesta a prisenza insulari più sittintriunali di a carattaristica ceramica dicurata in stili appenninicu, liatu à i stradi cummirciali tirrenichi di a mità di u sicondu millenniu a.C.

In ebbica rumana l'isula era chjamata Planasia par a so cunfurmazioni para. Locu di dipurtazioni, ci fù esiliatu in u 6-7 d.C. Agrippa Postumo, nipoti è exi eredi di Augusto. Agrippa firmeti annantu à l'isula finu à u 14, annu ind'eddu fù ghjustiziatu.
Frà i custruzzioni d'ebbica antica sò visibuli, frà l'altri, i ruderi di una villa rumana è un sistemu di catacombi scavatu annantu à dui liveddi.
A villa rumana, parzialamenti cunsirvata, hè cunnisciuta par appuntu cù u nomu di Villa di Agrippa o Bagni di Agrippa, da u nomu di u nipoti di Augusto. U stili architittonicu è i tecnichi di custruzzioni sughjiriscini effittivamenti chì a villa sii stata edificata annantu à a fini di u I seculu a.C. è abbandunata in u corsu di u I seculu d.C. Attualmenti hè pussibuli visità u tiatru è u peristiliu. I strutturi funi edificati annantu à u pianu rucciosu di un trattu di a costa uriintali, di fronti à u mari, incù scopu chjaramenti scenugraficu. À i peda di a villa si trovani in mari i strutturi mezi summersi di a piscaria, induva si addivavani spezii apprizziati di pesciu par u cunsumu di u dominus. Altri strutturi rilativi à i piscarii si trovani rinchjusi indrentu à u picculu portu mudernu.

Parechji ghjacimenti archiulogichi subacquei tistimunieghjani chì Pianosa si truvava insirita in i stradi cummirciali di u mari Tarraniu rumanu, com'è di u restu l'altri isuli di l'Arcipelagu Tuscanu, chì custituiscìani un' impurtanti crucivia in a navigazioni di i sittori uccidintali di a grandi via d'acqua. Attualmenti sò stati idantificati dui di sti ghjacimenti, dinuminati Pianosa 1 è Pianosa 2. U ghjacimentu Pianosa 2 hè statu scupartu da subacquei spurtivi, frà u Portu Rumanu è u Scogliu di a Scarpa, in a parti nordu-punenti di l'isula è hè carattarizatu da anfuri uliarii Dressel 20, di pruduzzioni spagnola (I-III seculu d.C.). Assà più notu è studiatu di manera sistematica da a Soprintindenza par i Bè Archiulogichi di a Tuscana hè u ghjacimentu Pianosa 1, postu di fronti à u Scogliu di a Scola, in a parti à livanti di l'isula, à 36 metri di prufundità annantu à fundali paru, frà pratarii di fulasca. U ghjacimentu hè carattarizatu da più di centu anfuri à vista cumprindenti Dressel 1, Dressel 2-4 di pruduzzioni ispanica (nittamenti privalenti), Dressel 20, Pascual 1, Beltran 2 B è anfuri africani. Hè difficiuli à stabiliscia, par avà, a natura di u ghjacimentu (relittu, relitti parechji, scaricu di portu?), annantu à u quali i ricerchi sò sempri in corsu. D'uttrovi 2006 u ghjacimentu hè statu ughjettu di ricerchi spirimintali.

In u Medievu l'isula fù à longu disputata trà Pisa è Genuva è infini, in u 1399 passò sottu u duminiu di Piumbinu. L'isula fù parechji volti pupulata è dopu cumplittamenti abbandunata.

Ci funi in i seculi siguenti picculi culonii di elbani, chì si rifughjavani annantu à l'isula duranti i periodi di pesca, è a prisenza di parechji presidii militari.

In u 1856 fù istituita da u Granducatu di Tuscana a culonia penali agricula di Pianosa è funi inviati annantu à l'isula i cundannati distinati à accupà si di i travagli in i campi.

A prighjò firmò in attività duranti l'ebbica fascista è ci fù ditinutu in u 1932 ancu u futuru prisidenti di a Ripublica Sandro Pertini, incarciaratu par mutivi pulitichi.

In u 1968 fù trasfurmatu in penitinziariu di massima sicurezza è a rimanenti pupulazioni di l'isula fù evacuata. In a struttura vulsuta da u generali Carlu Alberto Da a Ghjesgia funi cunfinati inizialamenti appartinenti à urganisazioni tarruristichi è in seguitu priculosi membri di i mafii. Trà l'altri, ci funi rinchjusi parsunaghji com'è Francis Turatello, Pasquale Barra è Rinatu Curcio.

L'isula faci parti di u Parcu Naziunali di l'arcipelagu Tuscanu.
Un'associu ni pruteghji l'aspettu è a zona marina fendu ni un locu piacevuli par sughjorni è viaghji. Sò difesi in tutta a so zona marittima, a pesca, l'immirsioni, l'ancuramentu, l'accessu è a navigazioni s'eddi ùn sò micca sottu autorisazioni spicifica.
A visita diurna è vidata à l'isula hè pussibuli da aprili à uttrovi in gruppi, incù imbarcu da Marina di Campu, annantu à l'isula d'Elba.
In u 2009 hè statu stallatu un radaru hi tech incù un ampiu puteri di cuntrollu chì pò righjunghja ancu i costi di a Corsica è idantificà ancu picculi imbarcazioni par a prutizzioni di u parcu.

Di diminsioni medii (10,3 km²) rispettu à l'altri isuli di l'arcipelagu, si trova circa 13 km à sudu-punenti di l'isula d'Elba, à a quali hè culligata duranti a staghjoni turistica incù sirvizii rigulari di navigazioni.
Inclusa in a pruvincia di Livornu è amministrata da a cumuna di Campu in l'Elba, Pianosa, com'eddu dici u probbiu nomu, hè l'unica isula di l'arcipelagu priva d'alturi è glubalamenti para (u puntu più altu righjunghji i 29 metri).
L'isula, di forma vagamenti triangulari, alterna tratti di costa rucciosa è tratti rinosi, u principali di i quali essendu Cala San Ghjuvanni (o Cala Ghjuvanna), bedda spiaghja di rena bianca induva sò visibuli ancu i ruderi di una villa rumana. U so tarritoriu hè in parti fattu à machja è in parti cultivatu à vigna è alivi.

U clima di l'isula, com'è l'altri isuli miridiunali di l'Arcipelagu Tuscanu, hè carattarizatu da valori di tampiraturi medii più alti, sii staghjunali chì annuali, è da un apportu moltu limitatu precipitativu, incù avvinimenti meteurichi cuncintrati soprattuttu trà vaghjimu è inguernu sippuri in modu spessu spuradicu è limitatu.
Annantu à l'isula a tampiratura media di ghjinnaghju hè di +10,9 °C, quidda media di lugliu hè di +24,2 °C, mentri a tampiratura media annua di +16,8 °C hè a più elevata trà tutti quiddi misurati in u tarritoriu di a Tuscana da stazioni meteurulogichi. Inoltri, u valori di i pricipitazioni medii annui intornu à i 400 mm facini di l'isula u locu più sicchinosi di a rigioni è trà i più sicchinosi d'Italia.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 427: Mari Tirrenu (539 words)


U Mari Tirrenu (o Mare Tirrenu) hè a parti di u Mari Tarraniu chì si stendi à punenti di a pinisula taliana.

Hè cumpresu trà a Corsica, a Sardegna, a Sicilia, a Calabria, a Basilicata, a Campania, u Laziu è a Tuscana. Hè culligatu à u Mari Ioniu da u Strittu di Messina è divisu da u Mari Licuru da l'isula d'Elba, cù u Canali di Corsica à punenti è u Canali di Piumbinu à livanti di l'umonima isula chì cullicheghjanu trà eddi i dui mari.
Giugraficamenti parlendu u Mari Licuru ùn hè micca a parti sittentriunali di u Mar'Tirrenu, comu mori ghjenti pensa, ma un mari à contu soiu, parchì hà un fundali è una custera diffarenti. A so prufundità massima hè 3.785 metri.

U nomu Tirrenu pruveni da u nomu grecu chì disignava l'Etruschi, chì si dicia tandu ch'eddi viniani da Lidia, un regnu dirittu da un principi chì si chjamava Tirrenu. L'Etruschi si culluchetini annantu à i costi da a Tuscana muderna, chì funi chjamati dopu u mari di l'Etruschi.

L'Urganisazioni idrugrafica internaziunali definisci u limitu di u Mar'Tirrenu di a siguenti manera:

A so prufundezza massima hè di  in una fossa vicina à l'isula di Ponza.

U mari Tirrenu si trova vicina à a faglia chì dividi l'Africa da l'Auropa. Par via di cunsiquenza i cateni muntosi sottumarini è i vulcani attivi ci abbondani.

U mari Tirrenu hè pocu pischevuli, è i so porti sò in generali imprudati par u trasportu di i passaghjeri è di a ropa. I principali sò Piumbinu, Civitavechja, Cagliari, Olbia, Napuli, Milazzo, Palermu, Ghjenuva, Trapani è u portu di Gioia Tauro chì hè u più grandi tarminali par u trasbordu di u mari tarraniu.

Ci sò cinqui isciuti da u Mar'Tirrenu (da u nordu à u meziornu):

U Mar' Tirrenu piglia u nomu da l'anticu populu di i Tirreni (Tyrsenoi o Tyrrhenoi), megliu cunnisciuti com'è Etruschi. I so tarritorii in u VIII seculu a.C. à u nordu si stindiani finu à a foci di l'Arno in i circonda di Pisa, è chì in i dui seculi dopu amplifichetini u so raghju d'azzioni fina à a foci di u fiumu Magru in Liguria, mentri à u sudu si stindiani finu à a Campania, ditta par quissa ancu Etruria Campana.

Narra infatti u storicu grecu Erodutu in i so Storii comu u rè di a Lidia (attuali Turchia uccidintali) dopu à parechji anni di caristia avia dicisu di fà emigrà una mità di u so populu à a ricerca d'una patria nova. Vidati da u principi Tirrenu, i Lidi sbarcàni tandu annantu à i costi uccidintali di a penisula taliana è, à quandu pigliatu pussessu di a nova terra, mutàni u so nomu in Tirreni in u nomu di l'aroi eponimu chì l'avia vidati. Quiddi, sicondu u racontu grecu, ùn sariani altri ch'è l'Etruschi. Da u so nomu grecu fù cusì dittu Tirrenu u mari ch'eddi duminàni dopu mentri parechji seculi.

Sicondu altri fonti, Tyrrhenoi saria l'epitetu incù u quali i grechi chjamavani i pirati chì in u meditarraniu uccidintali abburdavani incù picculi è viloci imbarcazioni chiunqua ci si avvinturava.

Accadi chì u Mar'Tirrenu fussi citatu in a litteratura in lingua corsa, par esempiu in L’angunia di un paisolu corsu d'Antone Bonifaziu: 




#Article 428: Mari liguru (842 words)


U mari Liguru (o mare Liguru) hè a parti più sittintriunali di u mari Tarraniu uccidintali.  

U cunfini suduccidintali hè dilimitatu da una linia imaginaria chì cullega Punta di Rivillata, à punenti di Calvi, in a Corsica sittintriunali, incù Capu Ferratu à livanti di Nizza, mentri u cunfini suduriintali, chì u dilimiteghja da u mari Tirrenu, corri trà u Capicorsu è u prumontoriu di Piumbinu, passendu à traversu u canali di Corsica, l'Isula d'Elba è u canali di Piumbinu. Eppuri, l'Urganisazioni idrugrafica internaziunali, in un ducumentu di u 1953 sempri in vigori, stabilisci chì u cunfini suduccidintali hè dilimitatu da una linia imaginaria chì cunghjunghji u Capicorsu incù u cunfini trà Italia è Francia (Ponti San Luigi), mentri u cunfini suduriintali hè dilimitatu da una linia chì và da u Capicorsu à l'isula di u Tinettu, cusì da una linia chì cunghjunghji l'isula di u Tinu è a Palmaria finu a Punta San Petru, in i circonda di u golfu di a Spezia. Quistu cunfini hè in via di ridifinizioni: infatti a stessa Urganisazioni hà pubblicatu una abbozzu di u ducumentu difinitivu annantu à i limiti di i mari chì faci cuincida u cunfini suduccidintali di u mari Liguru incù una linia chì unisci a costa tuscana longu u 43º parallelu à u Capicorsu è cusì finu à Capu Grossu. A difinizioni sempri in vigori sicondu l'Urganisazioni idrugrafica internaziunali currispondi grossu modu a quidda tradiziunali, a quali attribuisci l'intreia costa tuscana (finu à a foci di a Magra) à u mari Tirrenu. Sta virsioni tradiziunali di i cunfini hà purtatu à parechji cunsiquenzi: vicinu à Pisa ind'è l'anni trenta hè stata fundata una lucalità balneari dinuminata Tirrenia; u quutidianu di Livornu si chjama U Tirrenu è Viareggio com'è puri Castiglioncello sò pupularamenti difiniti com'è i Peruli di u Tirrenu. Occorri puri à cunsidarà chì in i carti di l'Ottucentu u mari chì bagnava a Tuscana era calchì volta chjamatu simpliciamenti Mari Tuscanu. L'Istituto Idrografico di a Marina Militare Italiana usa par u più Mar' Liguru (ma ancu, in parechji casi, Mar' Tirrenu) in u purtulanu rilativu à a costa tuscana sittintriunali. 

U mari Liguru bagna i costi di a Liguria (a Riviera ligura), parti di quiddi di a Tuscana (a Riviera apuana, a Versilia, u litturali pisanu è a costa di l' Etruschi, vali à dì u litturali trà Livornu è Piumbinu), quiddi di a Corsica è di l'Alpi Marittimi (Costa Azurra) è quiddi di u principatu di Monacu, è ancu i rilievi sottumarini di a Meloria, l'isuli di Capraia è Gurgona è a costa sittintriunali di l'Isula d'Elba, arii rinumati par i biddezzi paisaghijstichi è u clima dolci. In a parti più sittintriunali si trova u golfu di Genuva chì ni hè intiriamenti cumpresu. U mari ricevi da livanti l'acqui di l'Arnu è di molti altri fiuma d'urighjina appinninica com'è u Serchiu è a Magra. Longu i so costi si/ trovani impurtanti scali purtuali cummirciali di i quali u maghjori hè u portu di Genuva. Altri porti di rilievu sò quiddi di Mentonu, Savona, di a Spezia, di Carrara, di Piumbinu è di Livornu. U mari Liguru righjunghji à nordupunenti di a Corsica una prufundità massima di più di 2 850 m. 

In antichità u mari Liguru si chjamava, in latinu, Mari Ligusticum, u mari chì bagnava i terri abitati da l'antichi Liguri. In u V seculu a.C. u tarritoriu abitatu da sta pupulazioni si stindia ben' oltri i cunfini di l'attuali Liguria è a stessa Ripubblica di Genuva, cumprindendu parti di l'attuali costa francesa è di quidda tuscana finu à l'altezza di Livornu. U mari Tirrenu (Mari Tyrrhenum) prendi inveci u nomu da u populu di i Tirreni (Tyrsenoi o Tyrrhenoi), megliu cunnisciuti com'è Etruschi, i quali tarritorii in u VIII seculu a.C. si stindiani finu à a foci di l'Arnu in i circonda di Pisa, è chì in i dui seculi successivi amplifichetini u so raghju d'azzioni finu à a foci di u fiumu Magra. 

À u scopu di pruteghja i numarosi spezii di cetacei prisenti in u mari Liguru, a Francia è l'Italia l'ani classificatu in u 1999 com'è SPAMI Specially Protected Areas of Mediterranean Importance (vali à dì aria di u mari Tarraniu di particulari impurtanza). U Santuariu di i Cetacei di u mari Liguru copri un'aria di 84 000 km² in a zona di mari apartu davanti à u cunfini trà Francia è Italia. Hè una di i zoni di u Mari Tarraniu induva incù più faciulità hè pussibuli avvistà gruppi di cetacei. In u 1996 l'Italia hà istituitu u Parcu Naziunali di l'Arcipelagu Tuscanu grazia à u quali sò salvavardati i setti isuli maghjori di l'arcipelagu è i fundali incù tutta l'impurtanti fauna sii di u mari Tirrenu sii di u Liguru. Hè attualmenti u più grandi parcu marinu d'Auropa. In u 1999 hè statu istituitu u Parcu naziunali di i Cinqui Terri, in Liguria, intiriamenti in a Pruvincia di a Spezia, chì par i biddezzi naturalistichi di u so tarritoriu hè un'impurtanti distinazioni turistica par chi hè intarissatu non esclusivamenti à u turisimu balneari.




#Article 429: Mari di Corsica (161 words)


U Mari di Corsica (o Mare di Corsica), à spessu abbriviatu in Mari di Corsica hè unu di i mari in i quali hè suddivisu u Mari Tarraniu. U mari bagna i costi uccidintali di a Corsica, cuntinuendu à u nordu in u Mar' Liguru, à sudu in u Mari di Sardegna (incù u quali hà in cumunu i Bocchi di Bonifaziu) è à punenti incù u Mari di i Baliari.

I costi bagnati da u Mari di Corsica si prisentani par u più alti è frastagliati, soprattuttu in a parti cintrali di l'isula. Versu u sudu a costa tendi inveci à abbassà si, altirnendu ampii falcaturi rinosi incù parechji zoni scugliosi.
À u nordu hè dilimitatu da a Punta di Rivillata, à punenti di Calvi chì u dividi da u Mari Liguru è à sudu da Capu Partusatu chì u sipara da i Bocchi di Bonifaziu.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia taliana.




#Article 430: Lava (364 words)


A lava hè u nomu chì hè datu à u magma vulcanicu dopu ch'eddu hà persu i gasi è l'altri cumpunenti vulatili sottu prissioni chì l'incicciavani. U terminu lava si rifirisci sii à a roccia à u statu fusu chì esci in seguitu à un'eruzioni, sii à listessa roccia una volta ch'edda s'hè sulidificata dopu u raffriddamentu.

A brusca diminuzioni di a prissioni, à u passaghju in ambienti esternu à a crosta terrestra, pruvucheghja un disgasamentu di u magma: i gasi, disciolti à l'iniziu in suluzioni, subiscini una ripintina evapurazioni, siparandu si da u fusu magmaticu chì, dopu à a variazioni di a cumpusizioni chimica, si trasforma in lava.
I gasi libarati da u prucessu di disgasamentu sò u vapori acquosu (chì inghjinireghja l'acqua hjjuvanili), CO2, CO, SO2, SO3, Cl2, N2 è i elementi rari.

A lava hà una tampiratura chì và da i 600 à i 1200 gradi Celsius. Bench'edda sii abbastanza viscosa, finu à 100.000 volti a viscusità di l'acqua sicondu a cumpusizioni, pò scorra par grandi distanzi prima di raffrità si è sulidificà si, in funzioni di i so prubità tissutropichi è riulogichi. A lava, sulidifichendu si, forma rocci ignei effusivi.

I lavi si distinguini in:

Mentri i lavi basaltichi sò pocu viscosi è righjunghjini a superficia, quiddi granitichi tendini à sulidificà si in a camara magmatica di u vulcanu, furmendu strutturi com'è guglii, domi è cupuli di ristagnu, o à essa espulsi incù viulenti splusioni chì poni dà urighjina à i culati piruclastichi.

I lavi basaltichi poni, sulidifichendu si, purtà à multiplici strutturi sicondu a vilucità incù a quali si rinfrescani è i carattaristichi di l'ambienti:

A parola lava hà urighjina da u latinu labes chì significheghja caduta, sculisciamentu. U so prima usu, culligatu incù l'uscita di magma, prubabilamenti hè quiddu chì si trova in un brevi scrittu di Francescu Serao, chì riguarda l'eruzioni di u Vesuviu avvinuta frà u 14 maghju è u 4 ghjugnu 1737.

A lava raffritendu si dà urighjina à petri, ditti rocci effusivi oppuri rocci intrusivi. Un asempiu di u prima gruppu hè l'ussidiana è di u sicondu u granitu.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 431: Etruschi (9576 words)


L' Etruschi funi un populu di l'Italia antica chì accupava un'aria dinuminata Etruria, currispundenti à l'incirca à a Tuscana, à l'Umbria finu à u fiumu Tibaru è à u Laziu sittintriunali, incù un' estinsioni in Liguria è versu a zona padana di l'Emilia-Rumagna è di a Lumbardia, à parta da l'VIII seculu a.C..

In a so lingua si chjamavani Rasenna o Rasna, in grecu Tyrsenoi (in ionicu è in atticu anticu: Τυρσηνοί, Türsenòi; doricu: Τυρσανοί, Türsanòi, tremindù cù u significatu di Tirreni è dopu Etruschi o Tusci, abitanti di a Τυρσηνίη, Türsenìe, Etruria).

A civiltà etrusca, ritinuta da parechji studii com'è discindenti di a cultura villanuviana, fiurì à parta da u X seculu a.C. è fù difinitivamenti inglubata in a civiltà rumana, influinzata da l'etruschi, à u terminu di u I seculu a.C. Stu longu prucessu di cunquista è assimilazioni culturali cuminciò incù a data tradiziunali di a cunquista di Veio par opara di i rumani in 396 a.C..

Nantu à l'urighjina è a pruvinienza di l'Etruschi hè fiurita una nutevuli litteratura, micca solu storica è archiulogica. I nutizii chì ci pruvenini da fonti storichi sò infatti piuttostu discurdanti. In l'antichità funi elaburati principalamenti trè tesi diffarenti: a prima chì susteni a pruvinienza uriintali ripurtata da Erodutu, storicu grecu vissutu in u V seculu a.C.; a siconda chì susteni l'autuctonia di l'Etruschi elaburata da u grecu Dionigi d'Alicarnassu vissutu in u I sec. a.C., è a terza chì susteni a pruvinienza sittintriunali elaburata nantu à a basa di un strattu di Titu Liviu. 

In tempi più ricenti, studii muderni ani iputizatu una quarta tesa, vali à dì a cuesistenza di tutti è trè tiurii classichi. Sempri più novi studii, cundutti grazia à tecnulugii di nova generazioni di siquinzamentu di u DNA (NGS), dariani inveci raghjoni à a virsioni di Dionigi d'Alicarnassu.

L'Etruschi sò sempri stati cunsidarati com'è à un populu unitariu dipoi a so preistoria. Eppuri l'Etruschi, com'è unità, ani esistutu solu à parta da l'VIII seculu a.C. incù una probbia lingua è incù probbii usanzi, bench'eddi ùn fussini cusì omugeni in i varii rigioni ind'eddi sariani stati par pudè nigà chì eddi, com'è unità etnica, funi u risultatu di l'unioni di parechji populi. Hè certu, infatti, sicondu ciò chì hè statu tramandatu di a so storia è da ducumenti munumintali chì sò fermi, ci sò elementi italichi, egizziani, grechi, siriu-fenichi, mesuputamichi, urartei, induiranichi. In ogni modu, hè cumunamenti accittatu chì u populu etruscu si sii furmatu in a terra cunnisciuta com'è Etruria, trà i fiuma Tibaru è Arno, da a costa tirrenica à i cateni di l'Appinninu.

I fonti storichi nantu à l'urighjini di l'Etruschi, sippuri incù calchì variazioni, si poni sustanzialamenti riducia à trè iputesi diffarenti: pruvinienza uriintali, tesa di l'autuctunia è pruvinienza da sittentrionu (u nordu).

Sicondu una tradizioni lidia rappurtata da u storicu grecu Erodutu di u V seculu a.C. l'Etruschi sariani ghjunti da a Lidia (attuali Turchia anatolica miridiunali), salpati da u portu di Smirne dopu à una caristia. Sottu a vida di Tirrenu, figliolu di Ati, (o sicondu un'antra tiuria, di Tirrenu è di u frateddu Tarconte, in stu casu figlu di u rè Telefo di Misia), intornu à u XIII seculu a.C., avariani à u principiu oltripassatu molti populi è sariani infini ghjunti  vicinu à l'Umbri (nantu à i costi uccidintali di l'Italia) è in u so paesi ani custruitu 12 cità, induva sempri oghji viviani. I Lidii ghjunti in Italia avariani dopu cambiatu u so nomu in Tirreni da u nomu di un di i dui cunduttieri, più tardi incù u terminu latinu di Tusci, derivanti da u ritu sacrificali.

A tesa erudutea di a pruvinienza uriintali, hè stata accittata guasi unanimamenti da i scrittori antichi è hà cundiziunatu ancu i studii muderni, basati annantu à i tratti uriintali prisenti in parechji manifistazioni di a civiltà etrusca. I numarosi affinità di l'Etruschi incù u mondu egeu-anatolicu, prisenti in i custumi, in a lingua, in l'arti è in a riligioni, poni eppuri essa duvuti ancu à i cuntatti cummirciali è culturali incù sti pupulazioni è da l'immigrazioni in Etruria di gruppi di variu liveddu suciali appartinenti à quiddi civiltà (cultura uriintalizanti)

À l'internu di a tesa di a pruvinienza uriintali, in antichità fù dighjà elaburata un'iputesa pelasgica. Sicondu Ellanico di Lesbo, storicu grecu di u V seculu a.C., l'Etruschi sariani stati Pelasgi, un populu miticu urighjinariu di a Grecia sittintriunali chì s'hè stallatu dopu in parechji rigioni di u Mari tarraniu, i quali si sariani stabiliti in a zona di l'Etruria dendu si u nomu di Tirreni.

Un antru sustinidori di a tiuria di i Pelasgi fù Anticlide, un storicu vissutu à a fini di l'IV seculu a.C., sicondu u quali i Pelasgi, dopu à avè culunizatu l'isuli di Lemno è Imbro in u Mari Egeiu, si sariani aggrigati à Tirrenu è avariani participatu à a spidizioni versu i costi di l'Italia.

L'iputesa uriintali pari cunfirmata da parechji muderni studii genetichi effittuati da l'Università di Turinu nantu à i pupulazioni di Murlo è Volterra, situati in u nucleu uriginali di a civiltà etrusca, chì prisintaria aplugruppi è mDna moltu simili à quiddi di i pupulazioni oghjinchi di i costi anatolichi è di u Vicinu Urienti.

Un'antra tradizioni, rappurtata da u storicu Dionigi d'Alicarnassu (vissutu duranti l'imperu augusteu - I seculu a.C.), susteni l'urighjina autuctona di u populu etruscu. In particulari afferma chì trà l'Etruschi, i Lidii è i Pelasgi ùn ci erani micca affinità culturali, riligiosi è linguistichi è chì l'Etruschi, chì chjamavani sè stessi Rasenna (è l'avaristi saputu da l'etruschi stessi; infatti, pari chì avendu dumandatu à un etruscu quali eddi erani, li fù rispostu: Rasna o Rasenna), ùn erani micca un populu vinutu da fora, ma un populu antichissimu, attribuiscendu - frà altru - probbiu à l'antichità l'indecifrabilità di a lingua etrusca (Antichità Rumani I, 25-30). Sta tradizioni ùn hè parò micca suppurtata da ughjetti archiulogichi (com'è a stela di Lemno, incù scrizzioni affini à l'etruscu, è u fecatu di Piacenza), grazia à qualessi si pò suppona chì u terminu Rasna o Rasenna ùn indicaria micca u nomu di l'etnia etrusca, ma pudaria essa intesu com'è Ra-sna chì in anticu lessicu significaria eiu sò figliolu di... oppuri discendu da....

Da un strattu contruversu di Titu Liviu, chì alludi à a dirivazioni di i Reti, pupulazioni alpina di i vaddi di u Trentinu-Altu Adige, da l'Etruschi (Storii, V, 33, 11), si pudaria inveci diducia chì quist'ultimi erani da u sittintrionu (u nordu) à traversu l'Alpi. Sta tiuria, cunsidarata dopu infundata, hè stata introdutta in u XVIII seculu (Fréret) ed hè stata sviluppata dopu in u XIX seculu (Niebuhr è Müller) suvitendu l'affirmazioni liviana è a sughjistiva sumiglianza di u nomu di i Reti (Rhaeti) incù quiddu di i Rasenna. Ferma puri sempri pussibuli l'iputesa di Titu Liviu chì l'Etruschi avariani culunizatu ancu u Trentinu-Altu Adige, assumendu ci u nomu di Reti.

In ogni casu, nisciuna di i tiurii antichi, ancu incù i rielaburazioni uparati da i studii muderni rializati à traversu cunsidarazioni pruvinenti da parechji duminii disciplinari, hà truvatu pienu cunfortu scentificu in i provi archiulogichi.

Parechji linguisti russii (Sergei Starostin, Vladimir Orel, Igor M. Diakonoff) mettini in rilazioni i lingui tirrenichi è i lingui caucasichi nordurientali, basendu si nantu à a presunta currispundenza in i strutturi grammaticali, in a funulugia, in i numerali, trà a lingua etrusca, i lingui hurru-urartei, è i lingui caucasichi nordurientali.

A tiuria furmulata da u linguista Massimu Pittau si basa nantu à a supposta dirivazioni di a lingua sarda è di quidda etrusca da l'antica lingua lidia. Sicondu sta tiuria, l'Etruschi pruvinariani da a Lidia, in accordu incù u racontu d'Erodutu. 'Ssa migrazioni, eppuri, saristi avvinuta par tappi, prima in Sardegna, induva avaria datu urighjina à a civiltà nuragica intornu à u XIII seculu a.C., è dunqua nantu à i costi tirrenichi di l'Italia cintrali, induva a civiltà etrusca si saria sviluppata à parta da u IX seculu a.C.

In u libru Etruscu: una forma arcaica di ungaresu u gluttologu Mario Alinei pruponi, in cuerenza incù a Tiuria di a Cuntinuità da u Paleuliticu, d'idantificà l'etruscu com'è una fasa arcaica di l'attuali lingua ungaresa, appartinenti à i lingui ugrichi (o ugru-finnichi). Sicondu Alinei tantu l'etruscu ch'è l'ungaresu sariani dui lingui agglutinanti, incù accentu nantu à a prima sillaba, è avariani listessa armunia vucalica, è solu cunsunanti occlusivi sordi. L'iputesa d'Alinei ùn escludaria micca un'affinità di l'etruschi incù l'attuali pupulazioni anatolichi, parchì l'Ungaresi, sicondu i risultati di ricenti ricerchi genetichi risultani una pupulazioni affine à l'Iraniani (in quantu discindenti di i Sciti è l'Osseti di u I millenniu a.C.) è à i Turchi. I turchi spartariani incù l'ungaresi l'appartinenza à listessu gruppu linguisticu uralu-altaicu (chì cumprendi ancu i lingui ugru-finnichi), è, sicondu Alinei, ancu l'appartinenza à a listessa pupulazioni chì invasi in u III millenniu a.C. u bacinu Carpaticu, pruvinenti da a cultura kurgan, fiurita à i cunfini trà l'Auropa uriintali è l'Asia cintrali. Da u bacinu carpaticu, sempri sicondu l'iputesa d'Alinei, una parti di a pupulazioni saristi partita in u II millenniu a.C. versu a penisula taliana, induva deti vita à a civiltà etrusca. Mentri solu in ebbica altu-mediivali, si sariani furmati i pupulazioni ungaresi è turchi, incù l'invasioni di l'attuali Ungaria (in l'896) è Turchia (trà u V è u X seculu d.C.).

Sicondu Ghjuvanni Ugas, l'Etruschi sariani piuttostu di urighjina autuctona, incù a soprappusizioni di culunisazioni nuragichi duranti u I millenniu a.C. A migrazioni di u XII seculu a.C. saristi par via di cunsiquenza avvinuta à parechji ripresi da l'uccidenti versu l'urienti, piuttostu ch'è u cuntrariu. Quissa saria cunfirmata da i ducumenti egizziani chì citani i Tereš o Turšà (Tyrsenoi o Tirreni) accantu à i Shardana (o Sardi) trà i Populi di u Mari. U stessu terminu Tyrsenoi in lingua greca pudaria significà custruttori di torri, fattu chì dimustraria l'affinità frà a civiltà nuragica è quidda etrusca.

Sicondu u scrittori latinu Festo, i rè Etruschi erani Sardi o d'urighjina sarda: 
In rialità l'affirmazioni pricidenti ùn hè micca curretta parchì a frasa hè stata estratta da u so cuntestu riali.

In Festo in u so De verborum significatione lighjimu:

Da quissa hè faciuli à prisenta chì ùn si parla micca di l'urighjina Sarda di l'Etruschi nè mancu si alludi à una prisenza di rè Sardi frà i Rasna. U puntu essinziali di l'infrasata inveci hè a toga chì era indussata in i Ludi Capitulini.
Infatti senex cum toga praetexta, bulla-que aurea, quo cultu reges soliti sunt esse Etruscorum significheghja chì un vechju indussava a toga pritesta (in latinu toga praetexta) è una bulla d'oru (un brevu). A toga è a bulla erani avvezzi à purtà i rè di l'Etruschi, chì sò da a cità di Sardi in Lidia.

Ancu Plutarcu sustinia chì l'Etruschi erani cunsidarati com'è culoni da l'abitanti di Sardi è Veiu era una cità etrusca.

Un di i populi di u mari citati in i testi egizziani sò i Tereš o Turšà, populu di sterpa prubabilamenti micca induaurupea cullucatu in a parti sittintriunali di l'Anatulia, chì parini culligati à i Tirsenoi o Tirreni, veni à dì à l'Etruschi. 'Ss'idantificazioni pari cunfirmà u racontu d'Erodutu cuncirnendu l'urighjina anatolica di stu populu, ma soprattuttu a mitica parintedda di l'Etruschi incù i Troiani cantata da Virghjliu in lEneidi. I rapporti di i Tirreni o Etruschi cù u mondu Meditarraniu uriintali di l'isula di Lemno (chì si trova à pochi migli innanzi à Troia) simbraria esista in seguitu à u ritruvamentu di a cusidditta Stela di Lemno, una scrizzioni scuparta in 1885, in qualessa hè attistata a Lingua lemnia, un dialettu simili à l'etruscu. Una stela simula hè quantunqua ughjettu di studii in quantu pari culligata à u VI seculu a.C.

Ùn hè micca menu impurtanti l'upinioni di Massimu Pallottino, u quali hà sottuliniatu, in l'intruduzioni di u so manuali Etrusculugia (Milanu, 1984), chì u prublemu di l'urighjina di a civiltà etrusca ùn saria micca cintratu nantu à a pruvinienza, ma piuttostu nantu à a furmazioni. Hà mustratu chì, par a maiò parti di i populi, micca solu di l'antichità ma ancu di u mondu mudernu, si parla sempri di furmazioni, mentri par l'Etruschi inveci s'hè postu sempri u prublemu di a pruvinienza. Sicondu Pallottino, a civiltà etrusca s'hè furmata in un locu chì ùn pò ch'è essa quiddu di l'antica Etruria; à a so furmazioni ani senza dubbitu cuntribuitu elementi autuctoni è elementi uriintali (micca sulamenti Lidii o Anatolichi) è grechi, par via di i cuntatti di scambiu cummirciali intrattinuti da l'Etruschi incù l'altri populi di u Mari Tarraniu. In a civiltà etrusca chì era in traccia di furmà si, lasciàni dunqua a probbia impronta i cummircianti uriintali (si pensa à l'elementi uriintali in a lingua etrusca o à u periodu artisticu cusiddittu uriintalizanti) è i culoni grechi chì approdani in u Meridione d'Italia in l'VIII seculu a.C. (u santacroci stessu aduttatu da l'Etruschi hè chjaramenti un santacroci di matrici greca, è l'arti etrusca hè influinzata da i mudeddi artistichi di l'arti greca).

Un cuntributu à a problematica di l'urighjini di l'Etruschi ci veni ancu da a genetica di i pupulazioni. In 2004 Guido Barbujani di u dipartimentu di biulugia di l'Università di Ferrara hà analizatu u DNA di parechji schelatri pruvinenti da tombi etruschi dislucati in parechji zoni di l'antica Etruria. Da u studiu hè emersu chì u DNA di l'antichi Etruschi saristi abbastanza simili à quiddu di l'attuali abitanti di l'Anatulia, mentri ùn ni risultaria micca particulari affinità incù quiddu di l'attuali pupulazioni di i zoni d'Italia chì funi abitati da l'Etruschi.

In 2007, una squatra vidata da Antonio Torroni di l'Università di Pavia hà studiatu u DNA di l'abitanti viventi da almenu trè generazioni in i centri di Murlo, Volterra è di a Vaddi di u Casentino incù quiddu d'altri pupulazioni taliani è estari. Da a cumparazioni hè emersu chì u codici geneticu di l'individui di Murlo, Volterra è di u Casentino hè moltu più simili à quiddu di l'abitanti di i costi turchi chì dani nantu à u Mari Egeiu.

Un antru studiu cunduttu da a squadra di Paolo Ajmone Maran di l'Università Cattolica di u Sacru Cori di Piacenza hà analizatu u DNA di i buini tuscani (di razza Chianina è Maremmana), chì hè risultatu geneticamenti simili à quiddi di i buini di l'Anatulia.

A più antica minzioni di l'Etruschi firmata hè quidda di u scrittori Esiodu, scritta in u so puema Tiugunia, in u quali, à u versu 1016, minziuneghja tutti i populi illustri di a Tirrenia vuluntariamenti à u plurali, postu ch'eddu intindia cumprenda la ghjenti micca greca d'Italia. Esiodu scrivia i so versi à l'iniziu di u VII seculu a.C.: à stu periodu (690 a.C.-680 a.C.) ricoddani i più antichi scrizzioni etruschi cunnisciuti, i quali, parò, facini dighjà usu di quidd'salteriu chì senza dubbitu i cummercianti etruschi aviani amparatu par via di cuntatti incù i Grechi à u centru cummerciali di Cuma, almenu settant'anni prima.

Tandu, postu ch'è ùn hè micca pussibuli chì a nazioni etrusca si sii affirmata à l'impruvisu, hè chjaru chì a so furmazioni fù u risultatu di un lentu è prugrissivu cunsulidamentu in terra italica. Incù tutta prubabilità, par quissa, esistia dighjà una cultura chì tindia à furmà si nantu à u tarritoriu di a Penisula in parechji rigioni, ancu distanti trà eddi: è quista ùn pò essa ch'è quidda di a civiltà villanuviana.

U terminu villanuvianu deriveghja da u nomu di un picculu paesi in a periferia di Bologna induva, in u 1853, u conti Ghjuvanni Gozzadini, passiunatu archiulogu, scuprì una tomba chì avia carattaristichi moltu particulari. L'elementu chì distinguia i sipulturi era u vasu ussuariu (veni à dì cuntinenti i resti di u defuntu) à forma biconica, incù un picculu scudeddu par cuparchjulu, dipostu in una stanza prutetta da pareti di petra.

I studii ritenini chì ci saria stata una fasa priparatoria di sta cultura, ditta protuvillanuviana riferita à l'Ità di u Bronzu finali (XII-X seculu a.C.); cultura diffusa in u Mantovanò, in l'Umbria, in Tuscana, in u Laziu, in Campania, in Sicilia è in l'isula di Lipari. Ci sò ghjà tutti i premissi chì cunduciarani dopu à u villanuvianu veru è probbiu; ùn ebbini micca ultiriori sviluppu in i paesi miridiunali par via di a nascita pricoci di quiddi influssi chì purtàni à a culunisazioni greca (VIII seculu a.C.). Un di l'elementi chì più à spessu si notani - probbiu parchì liatu à a sipultura di i cennari di i defunti (incinnarazioni) - hè l'ussuariu. Ni esistini molti tipi, spessu travagliati incù un arti moltu fini: l'effettu artisticu hè datu da linii dritti, sigmenti, diprissioni è disegni giumetrichi; eppuri, à spessu a pasta di arzilla, chì era chjamata ceramica d'impastu, hè piuttostu roza.

In calchì casu, di manera evidenti si tratta di sipulturi di guerrieri  u vasu biconicu hè cupartu da un elmu di bronzu. Quandu quist'usanza ghjunsi in u Laziu, i cennari di u defuntu pudiani essa posti in un'urna in terracotta chì ci vulia ch'edda t'avissi a forma d'una capanna.

In a penisula italica, parò, emerghjini è si rinforzani culturi rigiunali, chì sò spessu liati à a natura di u tarritoriu in u quali eddi s'affermani: cuntinueghja a vita numadi è pasturali in i Marchi sittintriunali, in Abruzzu, in u Laziu sittintriunali, in Irpinia, in u Sanniu è in Calabria, mentri in u Laziu sittintriunali, in a Tuscana custiera è in l'arcipelagu tuscanu approdani naviganti pruvinenti da u Mari Tarraniu uriintali à a ricerca di metalli, u farru essendu à l'ebbica un di i minirali più priziosi. Si cuntinueghja à travaglià ancu u bronzu, ma stu matiriali ùn hè micca d'usu cumunu com'è u pricidenti; servi par picculi ughjetti dicurativi, par statuetti vutivi o par recipienti liati à u cultu. Ancu s'è i diffirinziazioni rigiunali sò enormi, pari chì in stu periodu si fessi senta a nicissità di una vita in cumunu, di calchì forma d'assuciazioni frà i varii tribù di u tarritoriu italicu: cumincetini à furmà si i primi agglumerati urbani incù i so cimiterii.

I tombi, infatti, tistimunieghjiani a prisenza di un anticu allucamentu. Isulati, parini firmà com'è i duminii di l'Etruria interna, in i rigioni più inuspitali, mentri i paesi in vicinanza di u mari o di vii di cumunicazioni fluviali si rivelani moltu attivi. I principali cità custieri sorghjini à pochi chilomitri da a costa, l'unica cità abitata etrusca nantu à u mari essendu stata prubabilamenti Populonia (in lingua etrusca Pupluna o Fufluna), mentri l'altri cità custieri parini di solitu dutati d'insidiamenti marittimi com'è Regisvilla par Vulci, l'insidiamentu etruscu vicinu à a culonia rumana di Gravisca è u scalu di Pyrgi par Cerveteri. Quissa significheghja chì calchiadunu, siguendu i stradi parcorsi da i Critesi è da i Micenii, cuntinuava à visità i costi taliani in cerca di farru, chì n'erani ricchi i terri tirrenichi.

Ci sò quantunqua, lucalità com'è Populonia, situata nantu à u mari, di fronti à l'Isula d'Elba, di qualessa avemu boni tistimunianzi. Fù forsi, in u periodu villanuvianu un di i principali porti par l'imbarcu di u ramu o di l'arghjentu travagliatu; solu più tardi, in u periodu etruscu, divintò portu di u farru. Un scrittori anticu, di u quali ignuremu u nomu è chì l'autori di studii chjamani Pseudu Aristoteli, afferma chì à Populonia si estraiia u ramu: u provani, infatti, scorii di a lavurazioni di stu minerali è resti di furnaci chì erani impiigati à stu scopu. Più tardi Populonia divintò tantu impurtanti chì in u so tarritoriu si travagliava u farru estrattu in l'Isula d'Elba. Intornu à u portu, situatu in l'attuali arcu di u Golfu di Baratti, ci erani dui paesi, com'è dimostrani i dui distinti necropuli: una ditta San Cerbone è l'altra chjamata Poggio di i Granate. Ci sò tombi à pozzu d'incinnarazioni è tombi à fossa più ricenti. Sii in quist'ultimi, sii in quiddi à camara i ninnuli funebri sò listessi.

Cusì i Villanuviani si didicàni par longu tempu à l'estrazioni di minirali è di matiriali da custruzzioni. Quissa hè attistata da i resti di minieri in Tuscana è in l'altu Laziu. In i cuddini, ditti par appuntu Metallifari, è in a zona campiglia si estraiia ramu, piombu arghjintifaru è cassiteriti; in a Val' di Cecina ramu, piombu è arghjentu; in u massicciu di u Monti Amiata c'erani rocci mercurifari; in i Monti di a Tolfa minirali farrosi, piombu, zingu è mercuriu; farru in l'Isula d'Elba; tufi vulcanichi, arenarii è calcarii in l'altu Laziu; travertinu è alabastru in l'Etruria sittintriunali.

Sicondu i più ricenti richerchi, pari chì i più antichi Villanuviani di l'Etruria probbia si fussini cuncintrati in trè grandi centri: unu hè quiddu chì cumprendi a rigioni di i Monti di a Tolfa, frà Tarquinia è Cerveteri; un sicondu hè quiddu situatu in a media vaddi di u fiumu Fiora, frà a zona archiulogica di Vulci è a selva di u Lamone à punenti di u Lavu di Bolsena; u terzu hè custituitu da i fasci cuddinari intornu à a Cetona frà Radicofani, Chjusi è Cità di a Pievi.
Prubabilamenti i trè allucamenti, di qualessi i dui miridiunali si diffarinzieghjani maghjuramenti rispettu à u centru di Cetona, si riferiscìani à ecunumii distinti è autusufficienti, à a basa di qualessi c'erani, quantunqua, l'estrazioni è a lavurazioni di i minirali, com'è attività carattaristica, chì erani purtati à a costa par l'imbarcu.

I Villanuviani, dunqua, à u mumentu culminanti di a so espansioni, diviani essa diffusi annantu à un'aria molta vasta, chì và da l'Emilia-Rumagna à l'Italia miridiunali in u situ di Pontecegnano in Campania. Ci sò parechji iputesi nantu à a so urighjina ma pudariani essa i discindenti diretti di i populi di a civiltà appenninica chì scendi duranti tutta l'Ità di u Bronzu finali è chì hà i so centri maiò di scuparta longu a dursali muntosa di l'Italia cintrali. Si trattava di ghjenti didicati à un'ecunumia pasturali, da a quali i Villanuviani, è dopu l'Etruschi, amparetini l'amori di a terra è di l'animali.

Cusì si capisci ch'è i civiltà italichi aghjini carattari probbii è antichi, liati à tradizioni particulari di u paesi in u quali si sviluppàni; solu incù u cummerciu marittimu chì esplosi da u VIII seculu a.C. s'aprarani i traffichi è i scambii soprattuttu incù l'Urienti grecu è l'ambienti feniciu cartaghjinesu.

In u IX seculu a.C. in l'arii carattarizati da a civiltà villanuviana si righjistreghja a tindenza marcata di i pupulazioni à abbandunà l'altupiani, annantu à i quali s'erani cullucati in u periodu protuvillanuvianu (XII seculu-X seculu a.C.), par spustà si annantu à pianuri è cuddini annantu à i quali surghjarani i principali cità etruschi, dendu vita à centri di diminsioni maiò. 'Ssu cambiamentu radicali rispondi à esigenzi ecunomichi liati à u più raziunali sfruttamentu di i risorzi agriculi è minerarii è à a scelta di cullucà si in prussimità di vii di cumunicazioni naturali è di approdi fluviali, lacustri è marittimi par raghjoni di natura cummirciali.

Da i scavi effittuati, u tarritoriu apparisci divisu in vasti zoni articulati in gruppi di paesi vicini trà ieddi, ma incù necrupoli distinti (ni ani fattu ughjettu di studiu Gilda Bartoloni è Ghjuvanni Culonna).

Par a ricustruzzioni di l'abitazioni, rializati incù matiriali diperibili (legnu è arzilla), si pò imprudà un numaru piuttostu limitatu di scuparti di superficia è di i mudeddi rapprisintati da l'urni à forma di capanna. I capanni aviani un pianu ellitticu, circulari, rittangulari, o quatratu di diminsioni molti varii eccittuatu pà a forma. L'abitazioni erani di solitu sustinuti da pali insiriti indrentu u perimetru par u sustegnu di u tettu è à l'esternu par i pareti. Ci erani parò ancu abitazioni moltu incasciati in u tarrenu è u tettu pughjava tandu annantu à un arghjina di terra è di sassa. Parechji capanni mostrani ancu una ripartizioni interna. U fuculari di solitu era situatu à u centru. U tettu pudia essa à quattru o à dui faldi. L'abitazioni, inoltri, aviani una porta nantu à u latu u più cortu, abbaini nantu à u tettu par l'isciuta di u fumu è calchì volta ancu balcona.

Par quantu riguarda l'urganisazioni interna di i paesi, s'hè ussirvatu chì i capanni sò distanziati l'uni da l'altri da spazii bioti di misura varievuli, prubabilamenti imprudati par l'attività agriculi. S'hè fattu dopu l'iputesa chì i capanni quadrangulari avissini una funzioni abitativa, mentri quiddi di forma rittangulari o uvali fussini imprudati com'è staddi è magazeni. Frà altru l'impussibilità d'accirtà a cuntimpuraneità di l'usu di i parechji strutturi ùn parmetti micca di cunfirmà o infirmà l'iputesi. Si pò quantunqua affirmà chì i strutturi chì ùn prisentani micca u fuculari pudariani essa intarpritati com'è avendu funzioni diffarenti di quidda abitativa.

A struttura suciali di i cumunità villanuviani pò essa didutta da a ducumintazioni archiulogica è in particulari da i matiriali funerarii. I matiriali di u villanuvianu più anticu (IX seculu a.C.) sò piuttostu povari. A tipulugia di l'ughjetti parmetti quantunqua l'idantificazioni di u sessu di u defuntu. I dipusizioni maschili si carattarizeghjani par a prisenza di rasoghji à forma rittangulari o semilunata, di fibuli à arcu sarpighjanti, spiddoni è, bench'è raramenti, armi. Calchì volta a cupartura di l'ussuariu hè custituita da un elmu in terracotta chì parmetti di diducia a qualità di guerrieri di u defuntu. U matiriali funebri feminicciu hè custituitu da cinturoni, fibuli à arcu simpliciu o ingrussatu, cannetti, rocchi. L'urni à capanna (scuparti in Etruria miridiunali, à Vetulonia è forsi à Populonia), di manera diffarenti di ciò chì accadi in a cultura laziali, ùn sò micca di esclusiva prerugativa maschili ma riguardani ancu i donni. In ogni casu i matiriali di l'urni à forma di capanna ùn sò micca più impurtanti cà quiddi rilativi à i vasi biconichi.

In i matiriali di stu periodu hè pocu diffusu u tarramu, rapprisintatu guasi esclusivamenti da l'ussuariu biconicu è da a ciottula di cupartura. I sipulturi, distinti da l'usu guasi esclusivu di u ritu incinniratoriu, prisentani par u più una struttura à puzzettu o à fossa bench'è incù parechji varianti lucali.

A ducumintazioni archiulogica di a prima fasa di u villanuvianu faria dunqua pinsà à una sucità di tindenza ugualitaria. Frà altru a simplicità di i matiriali pudaria ancu ùn rispichjà micca di manera fideli a sucità ma essa ditarminata da ideulugii riligiosi o funirarii. In ogni casu, ancu par u villanuvianu più anticu, ùn mancani micca ughjetti scuparti da qualessi emerghjini segni di diffirinziazioni suciali. In Tarquinia, par asempiu, in a necropula di Poggio Selciatello, si trovani parechji dipusizioni, maschili è feminicci, incù matiriali particularamenti significativi par a qualità è/o quantità di l'elementi. Inoltri, in parechji dipusizioni maschili di u IX seculu a.C. (à Bologna, Tarquinia, Cerveteri, Veio) sò stati ritruvati verghi di bronzu o d'ossu intarpritati com'è scettri è dunqua com'è attributi di u pristigiu è di a funzioni di u defuntu. Sottu un prufilu diffarenti hè statu ussirvatu (Jean-Paul Thuillier) chì i formi d'insidiamentu di u villanuvianu, carattarizati da u spustamentu versu pianuri è cuddini è da l'accintramentu di l'individui in u duminiu di paesi più grandi rispettu à u periodu pricidenti, parini currisponda à un veru è probbiu disegnu puliticu è facini dunqua ritena l'esistenza di sceffi in u duminiu di 'ssi cumunità.

Da u litturali è da u tarritoriu tuscanu, ind'eddi praticavani l'agricultura ancu grazia à l'opari di migliuramentu di zoni paludosi, l'Etruschi si espansini in seguitu sii à u nordu, in a Pianura Padana (fini VI seculu a.C.), sii à u sudu, in l'attuali Laziu. In u duminiu ecunomicu sviluppàni l'estrazzioni è u travagliu di i mitalli grazia à i minieri, soprattuttu di farru, prisenti nantu à u so tarritoriu; l'artisgianatu etruscu fù in l'antichità particularamenti apprizziatu è quissa favurì a crescita di i cummerci via mari, praticati soprattuttu da i cità di Cerveteri, Vulci è Tarquinia chì ghjunsini à cuntrullà i scambii in u Mari Tirrenu. S'edda hè valida l'affirmazioni di Titu Liviu chì i Reti cullucati in l'attuali Trentino-Altu Adige fussini di dirivazioni etnica etrusca, pò essa chì l'Etruschi cuntrullavani ancu i vii di scambiu versu u Nordu di l'Auropa.

Ùn hè parò mancu stampa esclusa l'iputesa, avanzata frà l'altri da Mario Torelli, chì l'etruschi avissini pupulatu praticamenti dipoi l'urighjini a Vaddi Padana è soprattuttu l'Emilia è certi zoni di a Rumagna, induva era prisenti un impurtantu nucleu villanuvianu (soprattuttu trà Bologna è Rimini), simpliciamenti in u corsu di u VI seculu novi migrazioni, d'etruschi più ricchi, urganizati è civilizati, si soprapposini à un nucleu più povaru è primitivu d'abitanti, puri etruschi, ma sempri liati à una civilisazioni stabiliti in i paesi, pocu o par nudda diffarinziati sucialamenti è incù una schersa divisioni di u travagliu.

I cità-statu erani autunomi, veni à dì indipindenti. Ma c'erani ancu cosi ch'eddi accumunavani: a lingua è a riligioni. Fù probbiu a so mancanza d'unità a causa di a so dicadenza: i cità di u Nordu funi cunquistati da i Celti; quiddi di u Sudu funi cunquistati da i culoni di a Magna Grecia è da i Sanniti è quiddi di u centru caschetini una dopu l'altra sottu u duminiu di una nova civiltà chì cuminciava à affirmà si in u Laziu: i Rumani. U diclinu di l'Etruschi principiò in u V seculu a.C., incù u distaccamentu prugrissivu di a so influenza, prima di Roma, eppo dopu di i Latini, è di a Campania incù a perdita di Capua par opara di l'Osci è di l'arii sittintriunali par opara di i Galli. L'indibulimentu di i cummerci marittimi si feci drammaticu quandu in u 453 a.C. u tirannu di Siracusa Gerone accupò a ricca Isula d'Elba è pruvuchendu di fattu un bloccu di i porti, incù l'eccezzioni di Populonia. Nantu à l'Adriaticu i cità etruschi funi à tempu attaccati da i celti è da i siracusani, in piena espansioni, dopu a vittoria di quist'ultimi contru a flotta atinesa in u 412 a.C. Cunquistata a vicina Veiu in u 396 a.C. dopu una guerra chì aia duratu guasi un seculu, Roma si espansi in l'Etruria miridiunali, à spessu ricurrendu à rutturi di i patti, com'è in u casu di l'attaccu in Volsini (Orvieto), quandu intarrumpini un trattatu pluridicennali di paci dopu pochi anni da a so stipula. Dopu a battaglia dicisiva di Sentino (295 a.C.) in u ghjiru di calchì dicenniu funi assughjittati à Roma i cità di l'attuali Laziu, divintati alliati quandu Roma subì l'attaccu da parti di i cartaghjinesi di Annibale. Ancu s'è i cità intritini in u tarritoriu rumanu prima di l'iniziu di u I seculu a.C., ebbini un status particulari (cittatinanza latina, incù minori dritti rispettu à quidda rumana), finch'è a Guerra Suciali di u 90 a.C., punendu fini à a so autunumia, li ricunniscì a cittatinanza rumana par via di a lex Julia di l'89 a.C.

L'Etruschi erani urganizati in cità-statu è si ricunnisciani in una federazioni di 12 populi, chì sicondu a tradizioni tramandata ci da Strabonu, nascì dipoi u fundatori Tirrenu. Currispundia à l'insidiamenti di dodici cità: Caisra (Cerveteri), Clevsi (Chjusi), Tarchuna (Tarquinia), Vei(s) (Veiu), Velch (Vulci), Vetluna (Vetulonia), Pupluna (Populonia), Velathri (Volterra), Velzna (Orvietu), Curtun (Cortona), Perusna (Perugia), Aritim (Arezzu).
I primi paesi etruschi erani capanni à pianu quatratu, rittangulari o tondu incù un tettu moltu inclinatu (generalamenti in paglia o arzilla). I cità etruschi si diffarinziavani da l'altri insidiamenti italichi parchì ùn erani micca disposti à l'accasu, ma suvitavani una logica ecunomica o strategica bedda pricisa. Par asempiu, parechji cità erani posti in altura, cosa chì rindia pussibuli u cuntrollu di vasti arii piazzati sottu, ch'eddi sii terrestri o marittimi. Altri cità, com'è Veiu è Tarquinia, sorghjini in un tarritoriu particularamenti fertili è adattu à l'agricultura.
A cità etrusca era fundata à u principiu traccendu incù un aratu dui assi principali frà eddi perpindiculari, ditti cardu (nordu-sudu) è decumanu (livanti-punenti), dividendu dopu i quattru sittori cusì ottinuti in isuli, par via di un reticulu di stradi paralleli à u cardu è à u decumanu. Sta dispusizioni pricisa urbanistica hè visibuli sempri oghji in parechji cità di l'antica Etruria, currispundenti à l'ingrossu à l'attuali Tuscana, Umbria è parti di u Laziu. L'idea di fundà i cità partendu da dui stradi perpindiculari rapprisenta un primatu di l'etruschi rispettu à i grechi, anticipendu di guasi dui seculi l'intarventi di Ippudamu di Miletu. Più dopu, stu sviluppu urbanu fù ripresu ancu da i Rumani par fundà accampamenti è cità (com'è par asempiu Augusta Praetoria è Augusta Taurinorum, l'attuali Aosta è Turinu).
I cità sò spessu cinti da mura, moltu spessu ciclopichi. I matiriali usati erani l'arzilla, u tufu è a petra calcaria; u marmaru inveci era guasi scunnisciutu. L'intrata di a cità avveni à traversu i porti, chì erani di solitu setti o quattru (ma avemu tistimunianzi di parechji cità à cinqui è sei intrati), i più impurtanti in currispundenza di l'estremità di u cardu è di u decumanu. À l'iniziu erani semplici architravi, ma à parta da u V seculu a.C. i porti assunsini carattaristichi impunenti à forma d'arcu, custruiti incastrendu à seccu trà eddi enormi blocchi di tufu, chì erani insiriti in i mura. I porti d'ebbica tardu-etrusca, com'è par asempiu a Porta à l'Arcu di Volterra, erani inoltri dicurati incù sfrisgi è bassurilievi in i so parti principali (a chjavi di volta è u pianu d'imposta).

I primi casi di l'Etruschi erani fatti in legnu è in fanga; ùn ci sò dunqua micca molti resti di i so cità di l'ebbica villanuviana è uriintalizanti. A maiò parti di l'infurmazioni annantu à stu populu ci pruveni da i tombi, chì erani custruiti in petra: cuntiniani molti ughjetti è nantu à i so pareti erani pinti à spessu sceni di vita cutidiana. Sti tistimunianzi ci dicini chì a civiltà etrusca era ricca è raffinata. 

L'abitazioni erani generalamenti à pianu rittangulari, ripartiti in parechji stanzi da mura purtanti chì appughjavani annantu à fundazioni à seccu in tufu. I sulaghji erani in generali in terra battuta è i muraturi à grati o in mattona, incù travi è pilastri purtanti in legnu. I tetti erani cuparti da teguli in terracotta; in altirnativa era praticata a tecnica di u pisè, prittendu arzilla drentu à casciona; 'ssi mura erani più rubusti è pudiani essa purtanti senza bisognu d'aghjunghja travi è pilastri. 

In u corsu di u periodu arcaicu s'assisti à a nascita di fundazioni abitativi più stabili, chì ani lasciatu evidenti traccia di sè in i cità di Kainua à Marzabotto, à Gonfienti è à Pratu. Si tratta d'edifizii à pianu cintrali, strutturati intornu à un porticu apartu incù impluvium è ambienti chì spessu nantu à u latu di a strada principali erani distinati à fondachi o attività cummirciali.
U mudeddu annantu à qualessu si strutturavani era quiddu chì hè difinitu oghji com'è domus pumpeiana, micca solu in a so dislucazioni ma ancu in u so funziunamentu effettivu: l'acqui di piuviti erani cunvolti versu un pozzu in u curtili cintrali o à traversu canaletti versu i zoni esterni à l'edifiziu.
I tetti erani rializati incù teguli, in modu moltu simili à ciò chì si pò truvà attualmenti in Tuscana, è erani pinti è dicurati da mascari. Nantu à a summità erani ancu posti statui. Un gruppu d'edifizii arcaichi chì hà ristituitu una simili dicurazioni architittonica hè visibuli in a lucalità di Poggio Civitate (Murlo) è ricodda à a mità di u VII seculu a.C.: ci pudemu nutà un lunghissimu fregiu in terracotta è sculturi di prima trinca.

À Castelnuovo di Val di Cecina (in a lucalità di U Bagnu), à u centru di un tarritoriu riccu di surghjenti naturali nurmalamenti sfruttatu par a giutermia, hè statu custruitu da l'Etruschi, in l'ebbica tardi-ellenica, u cumplessu di Sassu Pisanu, chì rapprisenta l'unicu asempiu di termi etruschi ghjunti finu à no.

À a fasa più antica (III seculu a.C.) inveci ricoddani i resti di un porticu quadrangulari custituitu da grandi blocchi rigulari di calcariu di u postu è, un seculu dopu, funi aghjunti dui impianti tirmali cuparti da un tettu in teguli. Ci erani ancu parechji stanzi quadrangulari, forsi distinati à i visitadori.

Moltu impurtanti hè ancu u sistemu idraulicu, custruitu par sfruttà l'acqua calda di i surghjenti vicini: aviani custruitu picculi canali par cunducia l'acqua calda à i vaschi è par alimintà a funtana aparta chì era posta à latu.

Abbandunatu pandanti guasi un seculu par via di i danni pruvucati da un terramutu avvinutu dopu à u 50 a.C., u cumplessu, in parti ristrutturatu, firmeti in usu finu à a fini di u  III seculu d.C., com'eddi cunfermani i 64 muneti di bronzu di quidd'ebbica, ricuparati in una di i vaschi.

U boddu incù a scrizzioni etrusca SPURAL (littiralamenti di a cità) HUFLUNAS scupartu annantu à i teguli di u tettu tistimunieghja di a distinazioni pubblica di i termi: u cumplessu hè forsi da idantificà incù i AQUAE VOLATERRAE o i AQUAE POPULONIAE ripprisintati in a TABULA PEUTINGERIANA, copia di u Medievu di una carta di l'ità rumana cunsirvata vicinu à a Bibbiuteca Naziunali di Vienna.

Hè attualmenti in corsu un prugettu rivoltu à a custruzzioni, in l'aria di ritruvamentu, di un parcu archiulogicu apartu à i visitadori, à i piligrini è à i turisti.

A donna in a sucità etrusca, à a diffarenza di a donna greca è in parti ancu di a donna rumana, ùn s'accupava micca solu di l'attività dumestichi. L'impignamentu suciali di a donna etrusca trova significativi cunfirmazioni in a ducumintazioni archiulogica è in i sturiugrafia latina è greca. In i scrizzioni, a donna etrusca, com'è l'omu, apparisci furnita di formula onumastica doppia - nomu individuali o numucciu, è casata - à parta da u VII seculu a.C. (par asempiu annantu à una gerra di ceramica nera di Montalto di Castro, di a fini di u VII seculu a.C. si leghji mi ramunthas kansinaia = eiu (sò) di Ramuntha Kansinai, mentri annantu à un vasu da Capua di u V seculu a.C. ci si trova scrittu mi culixna v(è)lthura(s) venelus = eiu (sò) u vasu di Velthura Venel). Si sà chì i donni rumani erani inveci individuati solu cù a so casata.

In l'epigrafia etrusca, inoltri, rilativamenti à i figlioli, si righjistreghja accantu à a minzioni di a casta paterna, ancu quidda materna (par asempiu in Tarquinia annantu à u sarcufagu di a Tomba di i Partunu, datata di u III seculu a.C., si leghji Velthur, Larisal clan, Cucinial Thanxvilus, lupu aviils XXV = Velthur, di Laris figliolu, (è) di Cuclnei Thanchvil, mortu in anni 25). Sta tradizioni s'hè mantinuta in terra d'Etruria ancu duranti a prima ità imperiali, com'è attistatu da numarosi scrizzioni latini (par u più à Chjusi, Perugia è Volsinii).

A donna, inoltri, cuntinuava à purtà a so casata probbia o u so nomu probbiu ancu da spusata (par asempiu annantu à un sarcufagu di Tarquinia di u V-I seculu a.C. si leghji Larthi Spantui, figliola di Larc Spantu, moglia di Arnth Partunu). Sicondu ciò chì si deducii da i scrizzioni di pussessu annantu à ughjetti (vasi ancu da simposiu, statuetti, fibuli, exi votu) a donna, dapoi u periodu uriintalizanti, hè com'è l'omu, titulari di dritti riali: in calchì casu a donna si trova distinataria di u donu (annantu à un vasu di u VI seculu a.C. si leghji mi(ni) aranth ramuthasi vestiricinala muluvanice = mi dunò Aranth à Ramutha Vestiricinai), in altri hè a donna stessa chì disponi di un bè probbiu (par asempiu annantu à una fibula d'oru di u 650 a.C. si leghji mi velarunas atia = eiu (sò) di a mamma di Velaruna).

Simbulu di u puteri etruscu, spurtatu dopu à Roma da u quintu rè Tarquinio Prisco, funi l'aneddi, u scettru, u paludamentum, a trabea, a sedda curule, i faleri (a falera era un discu laterali di l'elmu), toga pritesta è i fasci littorii. Sempri à l'Etruschi si devi u prima trionfu cilibratu annantu à un quadriga duratu à quattru cavaddi, vistutu incù una toga raccamata d'oru è una tunica palmata (incù disegni di foglii di palma), vali à dì incù tutti i dicurazioni è l'insegni par i quali risplendi l'auturità di u cummandu.

In a vistitura etrusca, i principali tissuti erani a lana, generalamenti assà culurata, è u linu, usatu in u so culori naturali. L'Etruschi imprudavani vistiti adatti par tremindù sessi, accantu à altri tagliati aspressu par omu o par donna.

Un vistitu probbiu maschili era u stringu, simili à certi calzunetti. Tantu l'omini ch'è i donni inveci, indussavani indiffarentamenti longhi tunichi, calchì volta assuciati incù un cappeddu. L'etruschi inoltri mustravani un intaressu particulari par i scarpi, rializati in coghju o in stofa raccamata. Moltu eleganti erani i sanduli incù una punta sopra d'aspettu uriintali. A sandula incù basa in legnu avia una snudatura à u centru chì parmittia di piigà u pedi. L'eleganza di l'etruschi era pruvirbiali, è a sprissioni vesta si à l'etrusca fù in voga frà i rumani par indicà una grandi raffinatezza. Siont'è i scuparti archiulogichi si sà chì raccamavani ancu tissuti à filu d'oru.

I donni, ma ancu l'omini, parfizziunavani l'andatura è u vistitu incù ghjuveddi di raffinata fattura (diademi, pindini, braccialetti, aneddi è fibuli). I ghjuveddi erani di bronzu, d'arghjentu, d'elettru è d'oru. L'elettru era una leia assà usata d'arghjentu è d'oru.

L'ingridienti di basa par l'alimantazioni etrusca fù par moltu tempu a farina di farru, u più tipu di granu anticu cultivatu è faciuli da cultivà. Prima d'essa usati com'è cibu, i graneddi di farru diviani essa abbrustuliti, par toglia li a gluma (una spezia di buchjula chì i ricopra) è eliminà ni l'umidità.

Incù a farina di farru erani priparati papparinati, budditi incù acqua è latti. L'alimantazioni di l'Etruschi cumpurtava dinò a biada, ancu parechji spezii di ligumi, com'è lintichji, ceci è favi.

Bench'è l'alimantazioni basata annantu à a biada è i ligumi furnischi tutti i principali sustanzi nutritivi, era quantunqua assuciata incù a carri di porcu, di caccia, u cinghjali, a carri di pecura è tutti i prudutti dirivati da u latti. Moltu apprizziatu era ancu u pesciu, in particulari vicinu à Populonia è Portu Erculu.

L'etruschi cunnisciani inoltri a furcina: ni sò stati ritruvati certi idantichi à quiddi oghjinchi, veni à dì incù i quattru rebbii incurvati, ma incù un fustu lebbiu cilindricu è una paddina in cima. Si supponi parò chì l'usu ùn era micca individuali ma sirvia à tena a carri par taglià la in una vanchjera.

L'Etruschi pussidiani una bona cunniscenza di a medicina, asimplificata da i nuzioni di anatumia è fisiulugia, da a pratica di a trapanazioni cranica è di i protesi dintarii in oru, evidinziati da i resti umani è da i tarracotti. Era praticata a circuncisioni, è i sizioni anatomichi mettini in evidenza molti organi interni, com'è u cori è i pulmoni. Stunanti sò i uteri cuntinenti à l'internu una paddina, chì pudaria essa a più antica raffigurazioni di vita intrauterina di a storia.

Parechji sò i ghjochi è i passatempi etruschi chì si n'hè tramandata tistimunianza, ancu grazia à i pitturi ritruvati in i tombi, com'è u cottabu (ghjocu d'abilità incù ancu valenzi erotichi), una spezia di currida (attistata in a Tomba di l'Auguri à Tarquinia), u ghjocu di a partica (paragunevuli à l'arburi di a cuccagna).

Pliniu u ghjovanu discrivi l'Etruria, da a so risidenza di Cità di Casteddu in stu modu: 
Parechji pueti ani spessu discrittu l'Etruria com'è un tarritoriu opulenti, fertili è riccu, par l'abbundanza di fauna è a ricchezza di i racolti è di i vindemii. Eppuri quissa ùn valia micca par parechji arii custieri è interni: l'attuali Maremma è a Val di Chiana erani infatti malsani è padulosi, fonti di cuntinui epidemii malarichi è difficiuli da cultivà. Par quissa i rè etruschi invistitini molti risorzi à u fini di rializà una bonifica cumpletta di i so tarritorii è di quiddi vicini; ancu Roma subì un'impurtanti opara di risanamentu à traversu opari di canalisazioni è drenaghju, criazioni di cistarri è fogni.

L'Etruria diventa dighjà un impurtanti pruduttori di biada in u V seculu a.C. Roma mostra una forti dipindenza da u granu pruduttu da l'etruschi, spicialamenti da quiddu di Chjusi è Arezzo. Da Pliniu u Vechju ci veni à cunniscenza chì trà i grana prudutti ci era u siligu imprudatu par u più par a pruduzzioni di pani, fucacci è pasta tennara. Ovidiu, megliu cunnisciutu par scritti com'è l'Ars amatoria, discrivi i prubità di i farini etruschi è i cunsiglia, data a so finezza, com'è pulvaretta par imbiddiscia i volti di i donni rumani.

Ancu s'ùn si pò datà asattamenti l'iniziu di l'attività viticula da parti di l'etruschi, si pò suppona ch'edda cuminciò à u principiu di l'ità di u farru, ancu s'è cirtamenti a vigna era dighjà cunnisciuta in ebbichi pricidenti.

Di 'ssu tipu d'attività i pupulazioni italichi fecini una vera è probbia impresa cummirciali tantu chì Varrone cita in un scrittu di soiu:

A viticultura etrusca diffaria da quidda di a Magna Grecia apposta ch'edda usava à appuntiddà a vigna liendu la à altri arburi (era chjamata tandu vigna maritata o à tutori vivu) nanzi ch'è à un bassu palettu o ceppu (à tutori mortu). L'usu di l'Etruschi si diffusi ancu in l'arii sughjetti à a so influenza, com'è quiddi abitati da Sanniti è Galli cisalpini, è sopravvissi par seculi à a so scumparsa.

Molti grechi apprizziavani u vinu Etruscu: Dionisiu d'Alicarnassu signalava com'è di prima trinca quiddu di i Coddi rumani, mentri altri prifiriani i vini prudutti in l'aria di u Vinu Nobili di Montepulcianu, di u Brunellu è di tutta l'aria di l'oghjincu Chianti par u so aromu è par u so rossu lucicanti. Sempri moltu cunnisciuti, ancu par fà capiscia l'entità è l'impurtanza di a pruduzzioni viticula, erani i vini di Luni, Adria, Cesena, u rusatu di Veiu, i vini dolci d'Orvietu, Todi è Arezzu, famosi à l'ebbica par essa particularamenti forti.

Sempri à l'Etruschi si devini i primi studii nantu à i cultivazioni di vigni, l'insitaturi, a criazioni d'ibridi, a dispusizioni di l'impianti, tantu chì funi apprizziati com'è cultivatori di valori in tuttu u bacinu di u Mari tarraniu.

Ùn ci sò micca cirtezzi riguardu a pruduzzioni da parti di l'etruschi d'oliu d'aliva, chì ni erani consumatori, prima di u VII seculu a.C. A cultivazioni di l'alivu ùn era micca ducumintata à i tempi di Tarquiniu Prisco 616 a.C. Spurtata in Calabria è dopu in Cicilia par opara di i grechi, l'alivicultura, presi pedi versu u nordu. Duranti a dicadenza di i lucumoni (rè etruschi), si principia à truvà traccia di i primi impianti in u tarritoriu di l'Etruria. Quissa, in virità, ùn escludi micca chì l'oleicultura fussi praticata ancu prima, com'è pararia più prubabili. Fù solu dopu a fusioni di u populu Etruscu incù quiddu Rumanu chì s'ebbi una vera è ampia diffusioni di a pianta d'alivu, 'ss'espansioni di l'impianti era indutta tantu da l'altu valori cummirciali di l'oliu ch'è da u clima favurevuli truvatu da a pianta d'alivu in Tuscana, Umbria è altu Laziu.

U cummerciu di u farru, di u ramu è di u piombu incù Roma ripprisintò ancu un elementu di stabilità in i rilazioni trà i dui civiltà: l'Etruschi funi di fattu rispittati fintantu ch'eddi ani pussutu furniscia armi di qualità à i Rumani stessi.

L'Etruscu fù una lingua parlata è scritta in parechji zoni d'Italia è pricisamenti in l'antica rigioni di l'Etruria (l'oghjinchi Tuscana, Umbria uccidintali è Laziu sittintriunali), in a pianura padana - l'attuali Lumbardia è Emilia-Rumagna, induva l'Etruschi funi espulsi successivamenti da i Galli è in a pianura campana, induva funi dopu assurbiti da i Sanniti. Eppuri, u latinu rimpiazzò cumplittamenti l'Etruscu, lascendu solu parechji ducumenti è molti prestiti linguistichi in u Latinu, è numarosi tuponimi, com'è Tarquinia, Volterra, Perugia, Mantova, (forsi) Parma, è un pocu tutti quiddi chì finiscini in -ena (Cesena, Bolsena, è cetara.). Altri asempii di tarmini di prubabili urighjina etrusca sò: atrium, fullo, histrio, lanista, miles, mundus, populus, radius, subulo. L'usu di a lingua etrusca hè attistatu trà u IX è u III seculu a.C.

Era una lingua, sicondu a maiò parti di l'autori, chì ùn era micca induaurupea, ma parechji linguisti, par asempiu Adrados, ani prupostu ricintamenti una (contruversa) filiazioni da una fasa assà antica di i lingui induaurupei di tipu Anatolicu, particularamenti u luviu (si vedi ancu l'analogu prublemu di u tartessicu è l'iputesa di Wikander). A lingua etrusca, à l'iniziu diffusa in l'Etruria probbia (Altu Laziu - Tuscana, trà Tibaru è Arnu), s'affirmò dopu in un'aria più vasta, in parti di a pianura padana è di a Campania, in seguitu à a nutevuli espansioni di a cultura etrusca intornu à u VI seculu a.C. In particulari u dialettu di Comacchio, chì prisenta una funetica particulari è diffarenti da tutti i dialetti cunfinanti, saria, sicondu un'iputesa a lingua parlata attualmenti più simili à l'anticu etruscu, chì s'hè mantinuta grazia à l'isulamentu tarrituriali in u quali hè fermu u tarritoriu finu'à i ghjorna d'oghji.

Ghjacumu Devoto pruposi è sustensi parechji volti a difinizioni di a Lingua etrusca com'è peri-induaurupea. Altri autori (Helmut Rix) cullegani l'etruscu ancu à a lingua retica, parlata da i Reti in l'aria alpina finu à u III seculu d.C.

Esistini dui tipi di salteriu etruscu:

U versu di a scrittura hè bustrufedicu in i più antichi scrizzioni, mentri quiddi classichi ani l'andamentu versu sinistra com'è in u punicu. Pochi scrizzioni suvitani l'andamentu da sinistra à dritta, è in 'ssu casu i carattari etruschi sò riflessi. À l'iniziu i paroli erani scritti l'una di seguitu à l'altra senza puntighjatura o carattari di siparazioni. Ma si principiò dopu à insiriscia da unu à quattru punti soprapposti par siparà i paroli. Ùn esistia micca tandu u tipu di carattaru maiusculu o minusculu.

Pocu ci resta di u computu di u tempu di l'etruschi. Ma si sà ch'ùn aviani micca i nosci sittimani è ùn si sà mancu u nomu di i ghjorni. Prubabilamenti u ghjornu principiava à l'alba. L'annu inveci pudia principià com'è in a Roma arcaica u prima ghjornu di marzu (veni à dì u nosciu 15 frivaghju), o calchì ghjornu prima, u 7 frivaghju.

Hè prubabili chì l'etruschi calculavani i ghjorni di ogni mesi com'è i rumani, incù i calendi, chì hè una parola d'urighjina etrusca.

Ci ferma tistimunianza di u nomu di ottu mesa di u calindariu sacru:

L'artisgianatu artisticu etruscu si sviloppa à parta da a pruduzzioni villanuviana è si stendi dopu à l'influssi chì ghjunghjini da l'esternu grazia à i scambii cummirciali in aria meditarrania. A pruduzzioni interna eccelli soprattuttu in u duminiu di a mitallurgia: vasi, candelabri è statuetti. A dinamica hè criata da a classa aristucratica è da l'esigenzi di a cullittività in seguitu à i finomini d'urbanisazioni trà VII è VI seculu a.C. Gran' parti di a migliori pruduzzioni è di l'impurtazioni hè distinata à u matiriali funerariu, induva si diponini ughjetti di lussu: ghjuveddi, spichji è casci.

Impurtanti infurmazioni nantu à l'architittura etrusca pruvenini da u De Architectura di Vitruvio, chì i classificava (in particulari i culonni) sottu un novu ordini, quiddu di Tuscanicae dispositiones, sottuliniendu u metudu elementari di tracciamentu di l'impiantu tipicu è i carattari escinziali di a struttura architittonica. U tempiu era accessibili par via di un crepidoma perimitrali, ma à traversu una scalinata fruntali, uriintata à meziornu, veni à dì versu a parti favurevuli di u celi. L'aria di u tempiu era divisa in dui zoni: una anticidenti o prudromu incù ottu culonni disposti in dui fili di quattru, una pustiriori custituita da trè celluli uguali è cuparti, ognuna essendu didicata à una divinità particulari. À a diffarenza di i tempia grechi è egizziani, chì ani evuluatu à tempu cù à a civiltà è à a sucità, i tempia etruschi sò fermi sustanzialamenti uguali in i seculi, forsi à causa di u fattu chì in a mentalità etrusca ùn erani micca a dimora tarrena di a divinità, bensì erani un locu induv'eddu si pudia stà par prigà (è spirà d'essa ascultatu). L'elementi dicurativi di u tempiu etruscu sò par u più applicazioni fittili, in bona parti rializati serialamenti à stampu. Frà quissi, in particulari, si pò mintuvà l'acruterii è l'antefissi in terracotta dipinta.

I tombi etruschi si sò cunsirvati, apposta ch'eddi erani custruiti in petra. Par a riligioni etrusca l'omu hà bisognu, in l'aldilà, di un ambienti familiari in u quali trascorri a vita dopu a morti, par via di l'ughjetti parsunali ch'eddu pussidia in a so vita: quissa spiega a cura incù a quali erani custruiti i necropuli. I necropuli (cità di i morti) generalamenti erani posti fora di a cinta muraria di i cità. Erani cumposti principalamenti di sipulturi ipugei, ambienti suttarranii duminati da un tumulu chì ripruducia a dispusizioni di l'abitazioni, incù mobuli, vasi, stuvigli, armi, ghjuveddi, è cetara. Ognuna di sti tombi s'articulava in parechji camari sipulcrali di diminsioni prupurziunali à a ricchezza è à a nuturietà di u defuntu o di a famiglia di u defuntu. Ancu l'affreschi à i pareti ripruducinani sceni cutidiani è custituiscini, incù u matiriali funerariu, una di i principali fonti di infurmazioni nantu à a vita di l'Etruschi, chì cuncipiani l'aldilà com'è una seguita di a vita tarrena. Altri tipulugii tumbali erani ricavati à l'internu di cavità naturali priesistenti (sapari, caverni, è cetara.). I tombi à edicula erani custruiti cumplittamenti à u liveddu di a strada, à camara unica è à forma di tempiu in miniatura in l'intinsioni, ma in pratica moltu simili à l'abitazioni incù tettu à doppia pendita di i primi insidiamenti etruschi. In a simbulugia etrusca era mori significativa a forma à timpiettu: ripprisintava u puntu mediu di u viaghju chì u defuntu divia compia da a vita à a morti, una spezia d'ultima tappa di a vita tarrena.

A scultura in petra di duminiu funirariu era prisenti in rilievi annantu à lastri, nantu à u tamburu esternu di i tombi à tumulu o sculpita in a roccia à l'internu di i stanzi sipulcrali; era prisenti in opari di statuaria distinati à l'arii esterni in i circonda di i tombi o in a figura di u defuntu ghjacenti annantu à i sarcofaghi; si pò mointuvà trà l'altri u sarcofagu calcariu di a tomba di i Partunu, opara d'ottima fattura, datevuli à l'ità ellinistica. In a lavurazioni di a terracotta un impurtanza particulari hè quidda di a dicurazioni in terracotta di duminiu architittonicu.

A pittura etrusca ripprisenta una di i manifistazioni più alti di l'arti è di a civilisazioni etrusca. Si sviluppa in u corsu di parechji seculi da u VIIIu sinu à u IIu seculu a.C. à tempu incù a più evuluata pittura greca da a quali hè influinzata in parechji aspetti, puri sviluppendu una probbia autunumia. A pittura etrusca ci hè parvinuta da diversi fonti: l'affreschi funerarii in parechji nicropuli di l'Etruria, a pittura vasculari, parechji frammenti di pittura in edifizii publichi. Eppuri a gran' parti di i tistimunianzi sopravviventi di pittura etrusca pruveni da i tombi, chì erani affriscati incù sceni di vita cutidiana (caccia, banchetti) à affrescu, incù culori vivaci è a priduminanza di a figura umana. I culori erani ottinuti par via di a pulvarisazioni di sustanzi minirali è i pinneddi erani in seta animali.
I pareti di i tombi erani pinti à culori vivaci (imitendu, in certi casi, a volta cilesta, o sceni di vita vissuta) par cuntrastà l'oscurità, simbulu di a morti spirituali. Dicurati à affrescu annantu à un stratu lighjeri di scialbu, prisintavani sceni di carattaru magicu-riligiosu raffiguranti banchetti funebri, baddadori, sunadori di aulós, ghjochi, paisaghji. Dopu u V seculu a.C. figuri di dimonia è divinità s'affiancani à l'episodii di cungediu, in l'accintuamentu di u mustruosu è di u pateticu.

Trà i sipolcra più intarissanti si poni mintuvà i tombi chì sò dinuminati di u Guerrieri, di a Caccia è di a Pesca, di i Leonessi, di l'Auguri, di i Giocolieri, di i Leopardi, di i Fistona, di u Baronu, di l'Orco è di i Scudi. Parti di i dipinti, staccati da parechji tombi à u scopu di prisirvà li (tomba di i Bighe, di u Triclinio, di u Lettu Funebre è di a Navi), sò custuditi in u Museiu naziunali Tarquiniesu.

L'artisgiani etruschi funi in gradu di praticà i più sufisticati tecnichi di travagliu di i mitalli priziosi: repoussé, incisioni, filigrana è granulazioni.

In particulari, a granulazioni hè una tecnica raffinata di travagliu di l'oru grazia à a quali l'Etruschi erani cunsidarati veri maestri di l'arti di l'urificiaria. Sta tecnica cunsistia in u fattu d'applicà picculissimi sferi (granuli) d'oru in particulari dicurazioni annantu à i ghjuveddi. Si partia da suttilissimi fili d'oru (di pochi decimi di millimetru di diamitru) tagliati in minusculi parti finu à ottena una suttili paglia. Quidda, mischiata incù carboniu in polvara, era cumpressa in un scaraghjolu (sugiddatu incù l'arzilla) è sottuposta à tampiraturi alti finu à righjunghja a fusioni. A riazzioni chimica pruvucata da u carboniu impidia à l'oru fusu, duranti u prucessu succissivu  di riffriddamentu, di ricumpona si di manera uniforma, custinghjendu lu - inveci - à straccià si furmendu cusì una seria di minusculi graniddini. Una volta rinfriscatu cumplittamenti l'oru era lavatu. À quiddu puntu, par applicà i graneddi annantu à u ghjuveddu era imprudata una incodda spiciali  (cumposta principalamenti di carbunatu di ramu, acqua è incodda di pesciu) spalmata dirittamenti nantu à a superficia di u ghjuveddu. I granuli pudiani, cusì, essa applicati di manera à furmà una dicurazioni particulari o un disegnu. Par saldà i sferi d'oru pirmanintamenti à u ghjuveddu si sottupunia l'ughjettu à u calori, à l'internu di una muffula chjusa. In stu modu u ramu di l'incodda si ni fundia, liendu si à l'oru. L'ultima fasa di a travagliu cunsistia in u fattu di lascià u ghjuveddu à l'aria, di manera chì i sferi d'oru acquistessini lucintezza, pirdendu quidda carattaristica patina scura furmata si duranti a fusioni incù u carboniu di u prima prucessu di u travagliu.

Dighjà in usu in i tempi di l'antichi Egizziani, a tecnica fù intrudutta in Etruria in ebbica uriintalizanti, induva righjunsi un gradu elevatu di raffinatezza.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 432: Lingua etrusca (257 words)


LEtruscu fù una lingua parlata è scritta in diffarenti parti d'Italia è pricisamenti in l'anticu rughjoni di l'Etruria (ughjinchi Toscana, Umbria uccidintali è Laziu sittintriunali), in la Vaddi Padana - ughjinchi Lombardia è Emilia-Romagna, dundi l'Etruschi funi cacciati dapoi da li Galli è in la pianura campana, da li Sanniti. Dopu à la cunquista rumana, lu latinu sustituì cumplitamenti l'Etruscu, lachendu solu calchì ducumentu è parichji impresti linguistichi in lu Latinu (par asempiu, persona da l'Etruscu φersu), è numarosi nomi di lochi, com'è Tarquinia, Volterra, Perugia, Mantova, forsi Parma, è un pocu tutti li tuponimi chì compiini in -ena (Cesena, Bolsena, ecc.). Altri asempii di paroli di prubabili urighjina etrusca sò: atrium, fullo, histrio, lanista, miles, mundus, populus, radius, subulo. La lingua etrusca risulta parlata trà lu IXu seculu AC è lu IIIu seculu AC.

Era una lingua, sicundu li più, micca indoauropeana, ma certi linguisti, par asempiu Adrados, di pocu hani prupostu una (dubbia) dirivazioni da una fasa monda antica di li lingui indoauropeani di stampu Anatolicu, particularmenti lu Luviu (si vica puru listessu prublemu di lu Tartessicu è l'ipotasi di Wikander).
La lingua etrusca, in cumenciu sparta in l'Etruria propria (Altu Laziu - Tuscana, trà Tevere è Arnu), si sparsi piu à tardu in un'aria maiori, in parti di la pianura padana è di la Campania, dopu à la spansioni di la cultura etrusca inghjiru à lu VIu seculu a.C.
Certi studiosi (Helmut Rix) liani l'etruscu puru à la lingua retica, parlata da li Reti in l'aria alpina finu à lu IIIu seculu d. C.




#Article 433: Battaglia di Alalia (2946 words)


A battaglia d'Alalia (ancu chjamata battaglia di u mare Sardu) hè statu un scontru navale chì si svolse trà i rifugiati grechi di Focea, chì s'eranu cullucati in Alalia per sfughje à a prissione militare di Ciro u Grande, è una cualizione di Cartaginese è Etruschi. Ebbe cum'è teatru u mare Tirrenu, prubabilmente trà a Corsica è a Sardegna, in una data chì a sturiugrafia situeghja trà u 541 è u 535 a.C., incù una prubabile priferenza per a datazione più bassa.

Nonustante a vittoria, ottinuta à caru prezzu da i Focei d'occidente - una vittoria cadmea, sicondu a definizione d'Erodutu - a battaglia inghjinnò un arrestu pluridecennale in l'espansione mercantile greca in u Mare terraniu occidentale.

I rapporti priviligiati di l'Etruschi incù l'aria celtica di l'Europa cintrale, ebbenu dopu un rollu diterminante in a fasa evolutiva è u spannamentu ch'è a civiltà celtica travirsava, à cavallu trà u VI è u V seculu a.C., in u passaghju da a facies hallstattiana à a cultura lateniana pusteriore.

I sviluppi chì suvitonu vissenu traccià si duie sfere distinte d'influenza pulitica, greca è punica, annantu à i mari è annantu à a terra di a penisula italica: à l'internu di 'ss'equilibrii saria avvinuta l'incubazione è l'ascesa d'un novu sughjettu puliticu, a putenza emergente di Roma.

A ricunquista di l'egemunia greca annantu à u Mar' Tirrenu duverà aspittà più d'un mezu seculu: a battaglia navale di Cuma vinta da i siracusani in u 474 a.C., darà un duru colpu à u duminiu navale è à e mire espansive di l'Etruschi, indibulendu ne u cuntrollu annantu à Roma è annantu à e vie cummerciale versu a Campania etrusca.

Malgradu l'evvenimenti successivi, cumpresa a scunfitta di i cartaginesi à Imera, firmarà invece sempre apertu u nodu di l'attriti trà e duie residue sfere d'influenza in Sicilia è  in u mare terraniu occidentale, chì mancu una fasa pluriseculare di cunflittualità grecu-punica ùn riiscirà micca à risolve. Tuccherà à Roma u scopu di cancellà di manera definitiva u pesu è l'ingerenza cartaginese, affirmendu incù forza a so vucazione marittima propria. À a fine di e guerre puniche quellu spaziu geugraficu, da sempre cuntistatu, diventerà sempre di più, da u puntu di vista rumanu, un Mare Nostrum.

U periodu à cavallu trà u VII è u VI seculu a.C. assiste à u consolidu di l'egemunia focea in e strade di u Mediterraniu occidentale è di l'Atlanticu, da e culonne d'Erculu à u regnu tartessicu di Argantonio.

Erodutu (I, 163) ci informa ch'è i Focei funi i primi trà l'Elleni à sperimintà e longhe strade finu  à l'Oceanu atlanticu. U so successu fù divutu à a sustituzione di e rutonde nave mercantile,di e quale e strade eranu assai cundiziunate da i venti, incù e più agili è rapidi navi da guerra, e pentecontere, chì, à a forza di i venti, aghjunghjianu a putenza d'una cinquantina di remadori chì pudianu dopu mette in opera,  s'ellu era nicessariu, tuttu u so putinziale offensivu per fà fronte à avversità esterne, ancu d'origine piratesca.

Erodutu ùn si pronunzia micca di manera esplicita annantu à l'interessi chì cundussenu i Focei à intraprende ste longhe è avvinturose navigazione. Nonustante l'usu di nave di guerra, hè puru induvitevule chì fusse per u più essenziale u scopu cummerciale, rispettu à quellu piratescu. Un puntu annantu à u quale hè d'accordu tutta a tradizione pustiriore ùn manca micca di sottulinià cum'è, s'è necessariu, i Focei ùn lascionu micca sfughje l'occasione d'azzione piratesche, cum'è ci riporta Giustino o u stessu Erodutu, sia in u VI seculu a.C. in seguitu à l'abbandonu di Focea dopu à a cunquista di i persiani achemenidi, sia in u V, dopu à a battaglia di Lade è u fine di a rivolta ionia. U stessu Erodutu, in un antru passu, ùn face micca ch'è cunfirmà a timibule impresa cummerciale focea, chì dete mutivu à i Chioti di rifiutà a so vendita di quellu agglomeratu d'isulelle chjamate Enusse.

Intornu à u 600 a.C. ci fù a fundazione di a culonia di Massalia. Pare eppuri chì i rapporti incù l'Etruschi, in sta prima fasa, si fussenu mantenuti pacifichi.

Intornu à u 565-563 a.C., i Focei avianu rinfurzatu e so pusizione incù a criazione d'un areale culuniale in i circondi d'Alalia (l'attuale Aleria), occupendu un situ strategicu postu annantu à a costa orientale tirrenica di a Corsica, in cuncurrenza diretta incù i scali marittimi di a costa etrusca. Si trattava, sicondu parechje litture d'origine erudutea, d'una ripresa in manu, o d'un restauru d'un preesistente insidiamentu di soiu.

Eppuru quest'ultimu evvenimentu ùn cumpromisse micca i rapporti incù l'Etruschi, prubabilmente perchè a fundazione di l'areale cummerciale ùn duvite micca interfirisce annantu à i preesistente traffichi cummerciali etruschi diretti à i sbocchi mercantile vicinu à a valle di u Rodanu. L'origine di sti cummerci, chì avianu cum'è interlocutrice a sucità celtica, pò esse datata almenu à l'ultimi dicennii di u VII seculu a.C., sicondu i ritruvamenti di Marseglia è di l'oppidum celticu di Saint Blaise (Bouches-du-Rhône), finu à Avarico (in Gallia cintrale, l'oghjinca Bourges) chì anu ristituitu buccheri è anfure vinarie. Dopu à a fundazione di Massalia, l'impurtazione etrusche in Gallia ebbenu piuttostu una crescita, in parallelu à ciò chì cuncirnò, in modu più prividibule, i produtti d'origine greca. Cusì, ùn hè micca raru di truvà fibule metalliche, ma ancu vasi in bronzu di fattura etrusca à mezu à e grande tombe à camera, cum'è u famosu crateru di Vix, in Burgogna, in a tomba di Vix, u tumulu di a principessa gallica omonima.

Era differente a situazione di i rapporti incù i Fenici chì, in cuncurrenza incù i Focei annantu à e strade occidentale è  in u Mare Tirrenu, funu custretti à annessà si Ibiza è à stabilisce ci una culonia intornu à u 540 a.C. Si riproduce cusì una tipica dinamica di l'irradiazione di i Fenici chì, da l'iniziale debule friquenze à fine di cummerciu, si vissenu custretti à orientà si versu forme pièu durevule d'insidiamentu, in riazzione à u culunialismu grecu, caratterizatu da l'occupazione è l'usu stabile di u territoriu. 

Più dopu, azzizzati da i Persiani di Ciro u Grande, i Focei abbandunonu a so cità d'origine andendu à rinfurzà intornu à u 545 a.C. o pocu dopu l'areale cummerciale d'Alalia. E cunsequenze di stu muvimentu fubbenu nutevule: l'insirimentu di i rifugiati anatolichi marcò a trasfurmazione d'un insidiamentu cummerciale in una vera è propria cità, assumendu i 
significatu d'un attu di fundazione, incù l'instaurazione di santuarii dedicati è a migrazione di i culti di a mammapatria.

Ma quessa, sicondu a tistimunianza d'Erodutu, avaria pruvucatu prestu un cambiamentu in l'equilibrii di i puteri tirrenichi. E duie putenze incù interessi cummerciali in l'aria Tirrenica, Etruria è Cartagine, fubbenu stimulate à assucià si per fà fronte cumunu à a prissione cummerciale di e culonie ionie d'occidente.

L' Etruschi, in particulare, in l'ultimi dicennii di u VI seculu a.C., missenu in opera una alternativa propria à e strade cummerciale duminate da i culoni grechi in occidente chì, à traversu u Adriaticu, stabilì un cuntattu direttu incù Atena, l'Attica è incù u Egeiu.

Un rollu impurtante era svoltu da l'aria di l'Etruria Padana, chì travirsava un periodu di grande spannamentu, è da i centri cummerciali etruschi o etruscu-grechi di u delta di u Pocu: Adria, Spina, Voghiera è San Basilio.

Ricolla infatti à u VI seculu a.C. un' allianza militare trà etruschi è cartaginese, di a quale semu infurmati da Aristotele. l'esistenza d'una stretta interrilazione punica-etrusca hè cunfirmata da i risultati di l'archeulugia chì anu svilatu l'esistenza d'intensi interscambii è influenze culturale è cummerciale à Cartagine è in parechji centri di Sardegna, Laziu, Etruria meridiunale, Campania è Gallia meridiunale, à un'epica chì và, sicondu i ritruvamenti, da u seculu VIII a.C. finu à a mità di u seculu VI a.C. U quatru archeulogicu pare indicà a prisenza stabile di mercanti fenici longu e coste tirreniche è prubabilmente in e stesse Preneste è Caere, cum'è sugiritu ancu da u tuponimu Punicum usatu per unu di i trè porti cerretani.

A cunvirgenza d'interessi hà truvatu una cunferma, in u 1964, in u ritruvamentu sensaziunale fattu à Pyrgi di duie lamine auree cumpurtendu una scrizzione bislingua fenicia-etrusca, e cusiddette Lamine di Pyrgi: i duie testi, di u stessu tinore ancu s'elli ùn sò micca identichi, facenu riferimentu à a cumuna cunsacrazione d'un tempiu è un simulacru à a dea fenicia Astarte, in un locu offerto da Thefarie Velianas, rè di Caere. A fundazione di u locu sacru hà una matrice pulitica chì trascende a dimensione lucale: apparisce infatti ligata à e tappe di l'investitura pulitica di stu sughjettu, Thefarie Velianias, l'a quale rollu incarna tratti assimilabili à un tirannu, una figura pulitica tandu appena emergente da u sistema oligarchicu precedente; ma lascia inoltre intende ancu una friquenza fenicia-punica di u santuariu, incù forme di reciproca ospitalità publica, chì s'aghjunghje à l'ospitalità mercantile sottintesa in u dighjà citatu tuponimu purtuale di Punicum. Bench'ella ùn fusse micca pussibule una datazione annantu à a basa di e sole scrizzione, ùn fermanu micca dubbiti annantu à una so cullucazione vicina à u 500 a.C..

U stessu quatru saria cumpatibile incù a nutizia furnita da Polibio, altrimente poca capiscitoghja, d'un trattatu trà Roma è Cartagine, da ellu datata à u cunsulatu di Luciu Giunio Bruto è Luciu Tarquiniu Collatino, intornu à u 509 a.C., o à u 508-507 a.C., immediatamente dopu à a cacciata di Tarquiniu u Superbo è u scioglie di l'Età regia, sicondu una crunulugia largamente ammessa da a muderna sturiugrafia rumana.

A cullucazione timpurale di a battaglia ùn hè micca cunnisciuta incù pricisione. Da Erodutu sapemu ch'è: Ciro batte Creso in Cappadocia è dunque s'impatrunisce di a cità di Sardi induv'ellu s'era rifughjatu. Dopu move versu Babilonia è si n'impatrunisce. In u frattempu u cuntrollu di a Lidia, à u principiu affidata à Tabalo, passa in e mane di Arpago chì invade l'Ionia è piglia subitu Focea. A caduta di Focea ricolla dunque à pocu dopu à a caduta di Sardi. Quest'ultimu evvenimentu pò esse datatu à u 542-541 grazia à una nutizia indiretta furnita da u Marmor Parium. Per Diogene Laerzio chì ripiglia Sosicrate, a morte di Creso avvinite invece un pocu prima, in u 543 a.C., vene à dì 41 anni dopu à a morte di Periandro, cullucata in l'annu di a 49ª Olimpiadi, u 584 a.C. Da a Cronaca di Nabonide sapemu invece ch'è Ciro righjunse u Tigri in u mese di Nisannu (marzu-aprile) di u 547/546 a.C. è ch'è u mese dopu andò versu un paese chì, nonustante una lacuna in u testu, pararia esse a Lidia. Riguardu à ste fonte a presa di Sardi pò esse circuscritta à u 547-541. Per via di cunsequenza, a caduta di Focea daterebbe à l'incirca à u 546-540, incù una prubabile priferenza per a datazione più bassa. Santu Mazzarino, per indettu, sustene l'esistenza d'una tradizione crunulogica più bassa, rispichjata da u Marmor Parium, è prupone una datazione à u 541 per a presa di Sardi è à u 540-539 per a cunquista di l'Ionia. Tinutu contu di a fuga in occidente è di i cinque anni di pirataria ripurtati da Erodutu, a battaglia duvite avvene in u 541-535 a.C. o, siguendu Mazzarino, in u 535-534 a.C.

I vincidori fecinu ritornu à Alalia induve, presu attu di a situazione chì s'era creata, stirponu donne è criaturi annantu à e vinti nave sopravviventi, per dirige si versu e coste tirreniche di l'Enotria, fendu strada annantu à Reggio, a cità chì detinia tandu u cuntrollu di e strade à traversu u Strettu calabro-sicilianu.

L'evacuazione d'Alalia duvite prubabilamente cuncernà i soli grechi di più ricente immigrazione. Quessa concorda incù e date archeulogiche: Alalia, finu à a cunquista rumana, apparisce cum'è un centru induv'elli perduranu di manera nutevule l'elementi culturali grechi, cum'è tistimunieghjanu l'usi funerarii, l'onomastica è i ritruvamenti epigrafichi, incù segni d'una prisenza mista etruscu-cartaginese, oltre à forte influenze classifichevule più generalmente cum'è italiche.

Incù u benistà di a cità di u strettu i rifugiati si spustonu dopu annantu à e coste lucane di u Mar' Tirrenu è, raccoltu ancu u cunsensu di a vicina Posidonia, ci fundonu Elea.

Si pò custattà, in l'accordu incù l'altre duie poleis, l'esistenza d'un interessu cumunu, in modu anti-etruscu è anti-punicu, per u rinfurzamentu di a prisenza culuniale greca in u Mar' Tirrenu meridiunale. Posidonia, culonia sibarita, pudia aspittà si inoltre, da una culonia ionia, un rinfurzamentu di l'assu cummerciale  preesistente è priviligiatu trà Sibari è Miletu, in antagunismu contru u scopu tarantinu d'un cuntrollu annantu à e coste tirreniche.

U situ sceltu, in terra enotria, purtava u nome italicu di Yele.

A lizione erudutea ἐχτήσαντο πολιν dimostra chì, quì cum'è per Alalia, si trattava di una fundazione annantu à un insidiamentu preesistente di tipu areale cummerciale. 'Ss' ipotesi ùn hè micca stata ravvivata da i ritruvamenti archeulogichi: resti di l'opere murarie di un paese arcaicu organizatu di tipu  puligunale sò stati purtati à a luce annantu à a cullina di l'acropula eleatica. Una di l'opere murarie, analizata annantu à base stilistiche, apparisce rializata in ottimu modu puligunale di tipu lesbiu (vene à dì à ghjunte curve). Sta tipulugia pare infatti dirittamente impurtata da l'Asia Minore, truvendu in u mediterraniu occidentale i soli riscontri di Naxos è di Lipari. Altri scavi di l'acropula anu invece ridimensiunatu a purtata di 'ssa datazione, effittuata annantu à sole base stilistiche: ùn hè affiuratu alcun' elementu stratigraficu per una datazione anteriore à a fundazione d'Alalia (565 a.C.) è ancu i pochi ritruvamenti anteriori à u 540 a.C. ùn furniscenu micca una prova decisiva di una fundazione anteriore à a battaglia.

L'incerta vittoria di i Focei marcò di fattu un mumentu d'arrestu di l'espansione culuniale è mercantile di i Grechi in u mediterraniu nordu-occidentale chì, firmata finu à tandu senza riazzione, avia datu locu à una spezia di talassocrazia.

L'Etruschi s'assicuronu u cuntrollu annantu à e strade di u Mare Tirrenu sittentriunale, garantiscendu si a sicurezza di e coste di l'Etruria è u duminiu di quelle di a Corsica, almenu da u virsante orientale. Una prova d'espansione versu u sudu, serà fatta pochi anni dopu à, ma fiascherà, in u 524 a.C., per via di a putenza di l'antica culonia magnugreca di Cuma: l'armata italiota, abilmente guidata da Aristodemu, l'ultimu tirannu cumanu, infligerà una prima sivera scunfitta à e forze etrusche, à a quale ferà seguita una siconda, in Ariccia, incù l'Etruschi guidati da Arrunte, in u 505 a.C., contru à una cualizione di cumani è latini. I centri etruschi di a Campania cunnisceranu dinù una nutevule crescita, ma e mire etrusche annantu à a Magna Grecia pudianu esse cunsiderate definitivamente arghjinate. Ci vuleranu parechji dicennii perch'ellu si virificheghji l'arrestu definitivu di l'espansiunismu etruscu, u declinu di u duminiu nordu-tirrenicu è a perdita guasi tutale di cuntrollu annantu à i culligamenti incù a Campania è annantu à Roma: succederà finalmente in u 474 a.C., quandu una cualizione cumana-siracusana guidata da Ierone, infligerà à l'Etruschi una disastrosa è definitiva scunfitta navale in a battaglia di Cuma.

A contrapartita à l'egemunia etrusca annantu à u Mare Tirrenu sittentriunale fù a delimitazione di a propria sfera d'influenza incù quella di Cartagine, chì si riservò manu libera in a pussibilità di stende disegni egemonichi annantu à a Sardegna sana. Ma tali scopi divianu quantunque tene contu di l'inaspittata resistenza di e pupulazione lucale, chì a so strenua oppusizione era ghjunta à rispinghje di manera valevule a prova di stende l'influenza egemonica cartaginese à l'isula sana ch'è u cunduttiere Malchos, à capu d'un'armata di 80.000 omini, pruvò di pone in attu, muvendu si da e cunsulidate pusizione di e culunisazione meridiunale è orientale di l'isula.

A criazione di strade altirnative da i marcati attichi ebbe l'effettu, ancu s'ellu ùn ne custituiscìa micca u scopu principale, di trasfurmà l'Etruschi in l'intermidiarii priviligiati in i cuntatti cummerciali trà u mondu ellenicu è quellu di e culture è di i populi di l'Europa cintrale, aldilà di l'Alpe. In stu modu fù rivucatu o furtamente ridimensiunatu u rollu tradiziunalmente svoltu da l'altra culonia focea di Massalia. A purtata tutale di a midiazione focea in i scambii incù u mondu grecu orientale hè di fattu annientita da u cuntributu mercantile di e cità ionie, soprattuttu Samo, ma ancu Efesu è Miletu (Asia Minore), tutti è trè emblematiche dedicatarie in u santuariu ellenicu di Gravisca. À l'internu d'una più influenza artistica grecu-orientale, hè stata fatta l'ipotesi di a prisenza in occidente d'artigiani pruvinenti da Focea in particulare per a manifattura è a decurazione di e cusiddette idrie ceretane.

In u mutatu cuntestu in l'equilibrii chì s'eranu creati à a fine di u seculu VI a.C. in u mare Tirrenu, s'assiste à una drastica interruzione di l'impurtazione in Europa cintrale di marcanzie manufatte d'origine massaliota, mentre si rigistreghja à listessu tempu un incrementu di scambii d'ogetti di fattura etrusca o di manifattura attica, ma sicondu tipulugie ben' attistate in aria etrusca-padana.

L'influssu esercitatu da sti cuntatti ebbe un nutevule pesu in quella fasa di spannamentu chì marcò u passaghju di a civiltà celtica da a cusidditta cultura di Hallstatt à a facies di A Tène, tantu chì si pò affirmà chì sta situazione ghjustificheghja u fattu chì e prime manifestazione tipiche di a cultura lateniana trovanu guasi tutti i so precedente è e so fonte d'inspirazione in u duminiu peninsulare [...]. I caratteri cumuni à i diversi fuculaghji lateniani sò prubabilamente u riflessu di l'origine cumuna mediterrania di l'impulsione chì l'alimentonu è, sicondu altri chì, senza tema di esagerà [...], à parte da u V seculu a.C. (in u cusiddettu periodu d'A Tène), l'arte di i Celti conobbe un sviluppu nutevule grazia à e capacità è à e sperienze tecniche furtamente influinzate da i cuntatti cuntinui incù e culture mediterranie, soprattuttu incù i Grechi è incù l'Etruschi.




#Article 434: Pianura Padana (789 words)


 
A pianura padana, o padanu-veneta, è più prubbiamenti pianura padanu-venetu-rumagnola è menu prubbiamenti vaddi padana (vaddi chì si riferisci à u bacinu di u fiumu Pò, da a vaddi Pò à u so delta), hè una pianura alluviunali, una rigioni giugrafica, unitaria da u puntu di vista murfulogicu è idrugraficu, situata in Auropa miridiunali chì si stendi longu l'Italia sittintriunali, cumpresa principalamenti prima di u bacinu idrugraficu di u fiumu Pò, cumprindendu parti di i rigioni Piemonti, Lumbardia, Emilia-Rumagna è Venetu cumpresi in l'isoipsa di i centu metri d'altitudina. 

A nordu-livanti, oltri l'Adige par parechji, oltri a catena di i Coddi Euganei è a laguna di Vinezia par altri, a pianura assumi a dinuminazioni di pianura venetu-friulana. Sti dui arii pari cuntigui sò siparati da l'Auropa Cintrali da a catena alpina, chì custituisci spartiacqua giugraficu è climaticu, è sò cusì cunsidarati com'è parti di l'Auropa Miridiunali. L'Alpi, i Prealpi, i rilievi di i Langhe è di u Monferrato dilimiteghjani a pianura padana longu i virsanti nordu, punenti è sudu-punenti, u virsanti miridiunali essendu inveci chjusu da a catena di l'Appinnini mentri à livanti hè bagnata da u Mari Tarraniu in u so sittori più sittintriunali, l'Adriaticu.
 
Par definiscia la hè ancu imprudatu, ancu puri raramenti, u tuponimu bassupianu padanu. Un antru terminu intrutu ricintamenti in l'usu cumunu hè quiddu di padania, chì hè ancu diffaramenti imprudatu in parechji duminii, com'è quiddu puliticu, par disignà un'aria di l'Italia Sittintriunali in parti cuincidenti incù a pianura stessa.

A pianura padana, chì a so superficia hè di circa , hè bagnata, più di chì da u Pò è da i so numarosi affluenti, ancu da Adige, Brenta, Piave, Tagliamento, Renu è da i fiuma di a Rumagna in i so bassi corsi da u sboccu in pianura insin'à a foci.

A pianura padana hè una di i più grandi pianuri auropei è, attualmenti a più grandi trà quiddi di l'Auropa meditarrania. Accupa bona parti di l'Italia sittintriunali, da l'Alpi Uccidintali à u mari Adriaticu, è hà à l'incirca a forma di un triangulu. Guasi à u centru scorri u fiumu Pò, chì l'attraversa in dirizzioni punenti-livanti.

U fiumu li dà u so nomu, chì deriveghja da Padus, nomu latinu di u Pò. U terminu Padania, bench'è più ricenti, cumparisci dighjà in u 1903 in un articulu di a Sucità Giugrafica Taliana scrittu da Gian Lodovico Bertolini è intitulatu Nantu à a pirmanenza di u significatu estinsivu di u nomu di Lumbardia.

L'attività di i fiuma prisenti hè a principali causa di a furmazioni di l'ambienti attuali di pianura alluviunali incù significativi cundiziunamenti duvuti à i ghjaciazioni è à i finomini di subsidenza diffirinziali in currispundenza di sinclinali è anticlinali sipolti.

U so aspettu cuntimpuraneu hè u risultatu di l'azzioni di numarosi corsi d'acqua chì ani, in successivi tempi giulogichi è storichi, arricatu sidimenti fluviali à u bacinu marinu custieri, sughjettu à finomini di subsidenza, chì accupava l'oghjinca pianura padana. In particulari a gran' parti di i dipositi supirficiali affioranti hè u pruduttu di l'attività fluviali, pusteriori à a ghjaciazioni Würm chì si cunclusi circa 18000 anni fà. U sciuglimentu di i ghjacciali, libarendu una grandi quantità d'acqua in tempi giulugicamenti brevi hà incausatu l'erusioni di i grandi corpi murenichi, edificati pricidintamenti da l'attività di i ghjacciali; i matiriali erosi à monti o in prussimità di i dipositi murenichi diposti à l'iniziu di i vaddi, funi diposti in i vaddi. 

Eppuri, sottu à i dipositi cuntinintali fluviali è fluviu-glaciali (chì prisentani spissori di parechji cintunari di metri) s'hè sviluppatu un basamentu d'urighjina marina incù aspettu strutturali cumplessu è micca priva di significatu niutettonicu.

Dipoi u tardu Cretacicu, infatti, a pianura padana hà rapprisintatu a parti fruntali di dui cateni di opposta cunvirghjenza: l'Appinninu sittintriunali è l'Alpi miridiunali. I studii nantu à a basa di a siquenza pliu-quatirnaria in a purzioni cintrali è miridiunali di a pianura padana, mostrani u sviluppu di una seria di bacini sedimentarii di tipu sin-orugenetichi chì si sò furmati in seguitu à muvimenti chì si poni culligà à parechji fasi tettonichi; a purzioni sittintriunali di a pianura, inveci, prisenta una struttura monuclinali immergenti versu u Sudu. 

L'aspettu finali di a pianura padana s'hè raghjuntu incù u riimpimentu difinitivu (cuminciatu in u Pliucenu), incù dipositi à u principiu marini è dopu cuntinintali, di i bacini ampiamenti subsidenti di l'avanfossi padani.

Bench'è a strutturazioni difinitiva di u substratu sipoltu fussi tradiziunalamenti assuciata à una fasa tettonica pliucenica media-infiriori (datevuli da a discurdanza esistenti trà i sidimenti pliu-pleistucenichi marini è u substratu più anticu), l'upinioni hè sempri più diffusa chì i dipositi alluviunali quaternarii siini stati cuinvolti in fasi neutettonichi, cundiziunendu cusì ancu a morfugenesi più ricenti.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 435: Populu (211 words)


Populu pò difinì, in ghjinirali, un gruppu spicificu d'essari umani accumunati da un sintimentu d'appartinenza, pussidendu o menu carattiristichi cumuni quali lingua, cultura, rilighjoni o naziunalità.
Pà certi un populu hè l'insemi di li cittadini d'unu statu, ancu s'iddu in quistu casu si duvaria aduprà la parola pupulazioni, ch'hè l'insemi di i parsoni fisichi risidenti in lu tarritoriu d'unu statu.
Altra cosa ancora hè la nazioni, cunsidarata comu custituita da parsoni chì cundividini un ligamu suciali è culturali.
Par asempiu, lu Vechju Tistamentu faci rifirimentu à lu populu di Mosè, chì veni cunsidaratu una nazioni, una rilighjoni è una cultura. 

Firmendu chjari li ghjusti difinizioni di nazioni riguardu à la cumunanza di lingua, di custumi è di istituzioni suciali, è di populu riguardu lu sintimentu d'appartinenza, li paroli nazioni è populu venini cuntinuamenti cunfusi trà iddi fin'à sustituì l'una cù l'altra. 
In la Dichjarazioni Univirsali di li Diritti Cullittivi di li Populi (CONSEU - Barcellona, 27 maghju 1990), s'afferma:

Ugni populu hà lu drittu cussì d'adintificà si.
Ugni populu hà lu drittu à affrancà si nazioni.
Sicundu quisti cuncetti è in cunforma à li lingui francesa è inglesa, la parola nazioni tendi à piddà un significatu più puliticu ch'è culturali, mentri la parola populu tendi à piddà un significatu più culturali.




#Article 436: Etruria (582 words)


LEtruria era una rigioni antica di l'Italia cintrali, a VIIa trà i rigioni di l'Italia augustea, chì cumprindia a Tuscana, parti di l'Umbria uccidintali finu à u fiumu Tibaru, u Laziu sittintriunali finu à Roma è i tarritorii liguri à u sudu di u fiumu Magra.

Cunfineghja à u nordu incù a Liguria, à parta da u fiumu Magra (Macra). Venini dopu, prusiguendu versu u sudu, longu a costa tirrenica i fiuma Prile (Prelius o Prilis) è Ombrone (Umbĕr). Sempri più versu u sudu, ci hè u fiumu Tibaru (Tiberis), distanti 284 migli rumani da u Magra, chì custituisci a cunfini miridiunali di l'Etruria incù l'anticu Latium vetus di i Latini è a Sabina di i Sabini. Sottu Augustu fù trasfurmata in a VII Regio. Cunfineghja, inoltri, in a so parti uriintali, incù l'Umbria, tantu chì u fiumu Tibaru par un certu trattu custituisci a cunfini trà a dui rigioni.

A rigioni hè ancu ricca di lava navighevuli com'è: u Ciminu (lavu di Vico), quiddu di Volsinii (lavu di Bolsena), quiddu di Clusium (lavu di Chjusi), u Sabata (lavu di Bracciano) è u lavu Trasimeno.

Pliniu u Vechju conta chì in Etruria, i Pelasgi cacciàni l'Umbri, ma ni funi cacciati à so volta da lLidi. Da u nomu di u rè di quisti ultimi, presini u nomu di Tirreni, più tardi chjamati incù u terminu grecu di Tusci, dirivanti da u ritu sacrificali (verbu grecu thýo = sacrifiziu).

Frà u X è l'VIII seculu a.C., l'ità di u farru trova a so massima sprissioni in a civiltà villanuviana (priciduta in u bronzu ricenti da a cultura protuvillanuviana), chì hà presu u nomu da Villanova (una frazzioni di Castenaso), un insidiamentu di grandi intaressu archiulogicu, induva sò stati truvati lanci, spadi, pettini è giuieddi di ogni tipu. Quista hè una dimustrazioni di i prugressi chì erani stati fatti in l'estrazzioni è in a lavurazioni di i mitalli, di qualessi era particularamenti riccu u sottuterra di a rigioni.

À parta da a tarda ebbica ripublicana (iniziu di u I seculu a.C.) a rumanisazioni di l'Etruria pudia dì si oramai cumplittata. U paisaghju hè carattarizatu da i cità alliati, da i culonii è da i so infrastrutturi. Ci s'aghjunghji una multitudina di picculi fattorie è in i zoni perifirichi sopravvivini paesa d'urighjina etrusca. In u corsu di u seculu cumenciani à furmà si in i tarritorii culonii di prubità più maiori, ditti villi: impresi agriculi spicializati chì cummercializeghjani i so prudutti criati grazia à l'apportu di schiavi. In u tarritoriu di Cosa sò prisenti grandi furnaci di anfuri accantu à i villi, imprudati com'è cuntinidori par u vinu, chì funi dopu scuparti annantu à numarosi relitti in i stradi cummirciali à l'internu di u Mari Tarraniu. 

In u 89 a.C. l'Etruschi è i culoni latini ottensini a cittadinanza rumana, ma u periodu succissivu fù marcatu da gravi avvinimenti militari: fù distrutta difinitivamenti Talamone è u so portu, più di prubabilamenti à Roselle è Vetulonia, mentri à Populonia a distruzzioni hè ricurdata da i fonti. I mutamenti chì si righjistrani in u tarritoriu sò par a maiò parti distinti da a ruvina di i picculi prubitarii è di u culoni, incù a scumparsa di i so insidiamenti in i campagni, à favori di i cità. 

À u tempu di l'imperatori Augustu fù custituita a VII Rigioni, ditta Regio VII Etruria, di l'ondici rigioni in i quali fù suddivisu u tarritoriu d'Italia.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 437: Civiltà villanuviana (1224 words)


Villanuvianu hè lu nomu cunvinziunali è mudernu d'un aspettu culturali  protustoricu, difinitu annant'à basi di li carattiristichi di li resti materiali. Lu nomu dirivighja da la lucalità di Villanova (frazioni di la cumuna di Castenaso) pruvincia di Bulogna, dundi trà lu 1853 è lu 1855 Ghjuvanni Gozzadini (1810–1887) truvò li resti d'una nicropuli, purtendu à la luci 193 tumbi (di quisti 179 à incinnarazioni è 14 à inumazioni).

Duranti la prima età di lu farru, trà lu IXu seculu a.C. è lu VIIIu seculu a.C. l'aspettu Villanuvianu caratterizzò l'Etruria, l'Emila è Romagna (in particulari, la zona di Bologna è Verucchio in lu riminesu), li Marche (Fermo), la Campania (Capua, Capodifiume, Pontecagnano, Sala Consilina) è la Lucania (zona di lu Vallo di Diano). 
Certi studiosi (H. Hencken) dicini chi la civiltà Villanuviana si saria stesa da l'Etruria miridiunali à lu restu di la pinisula intarissata da 'sti civiltà. Altri autori (Jean-Paul Thuillier; Ghjuseppi Sassatilli) pensani inveci chi si sia trattatu piuttostu di unu sviluppu lucali risalenti à la tarda età di lu brunzo.

La principali caratteristica di la civiltà Villanuviana, cù pricidenti in lu protuVillanuvianu (XII-X seculu a.C.) di la fasi finali di l'età di lu brunzu, erani li tumbi à incinnarazioni, dundi li cinnari di lu mortu erani posti in un'urna: la pratica funeraria ha sumiddanzi cù l'aspetti di l'età di li campi d'urni di la pianura danubiana, mentri li pupulazioni indoauropei praticaiani lu ritu di l'intarramentu. 
In li nicropuli Villanuviani è parò attistatu puru l'intarramentu cù tumbi à fossa chì, à cumincià da lu VIIIu seculu a.C., s'accumpagna à quiddu crimatoriu.

Vicinu à l'abitati, chì a volti in quistu piriudu piddani diminsioni senza pricedenti, tantu da essa difiniti centri protuurbani, si truvaiani l'arii funerarii, carattirizzati da tumbi à buca o pozzetto, a volti rivistiti cù ciottuli, à fussa, a cassetta di lastri di petra. l'urni cinnararii erani fatti guasgi sempri da vasi biconichi  ma, puru, da brocchi biconichi o ovuidali è anfori. Un antru tipu di cinnarariu, cumuni à l'aria laziali, hè l'urna à capanna, sparta in l’Etruria custera è miridiunali interna è chi si riteni risirvata à li pater familias. lu tipicu ossariu biconicu era pruvvistu di una o dui ansi urizzuntali impustati annant'à un puntu di massima spansioni; in lu casu di vasi cù dui manichi unu si rinveni truncatu, forsi par motivi rituali (in quistu sensu Ghjlda Bartoloni). L'urni cinnararii erani chiusi da scudeddi vurtulati, o à volti da elmi par calchì tumba di masciu.

Lu curredu funarariu pudia comprenda morsi di cavaddu, rasoi lunati (cù la lama à forma di luna criscenti), spiddi chiusi par li vesti sarpighjanti, spiddoni è armi par l'omi, o puru alementi di cinturoni, fibuli ad arcu, spirali par capiddi è elementi di lu tilaghju par li donni. In li dipusizioni Villanuviani risulta pocu diffusa la prisenza d'alementi diffarenti dall’urna cinnararia è da lu so cuparchju. 
La chjiramica ha formi manda varii, cù li fianchi grossi (dunqua hè nicissaria una cuttura à alti timparaturi, chi cumporta una grendi priparazioni artighjana). La dicurazioni hè incisa, suventi cù unu strumentu à più pinzi cù formi guasi sempri giumetrichi.
Li curredi funararii di lu Villanuvianu evolutu, di li tumbi sia à crimazioni chi à intarramentu, si prisentani più abbundanti è ricchi di quiddi di lu Villanuvianu anticu: cù lu passà di lu tempu si cuminciani à vida li signi di una stabili diffarinziazioni suciali.

Li capanni è l'altri strutturi abitativi, par quantu ni sapemu da li scavi è da l'urni cunfurmati à capanna, aviani pianta illittica, tunda, rittangulari o quadrata. Erani fatti di lignu è rifiniti cù tarra padedda. Aviani una porta annant'à lu latu più curtu, abbaini annant'à lu tettu par la sciuta di lu fumu è calchì volta puru finestri.

La sucietà Villanuviana era in cumenciu pocu diffarinziata, praticaia l'agricultura è l'allivamentu, ma pianu pianu l'attivitai artighjanali spicializzati (spizialmenti la mitaddurgia è la chjiramica) purtaiani accumulu di ricchezza è favuriani la diffarinziazioni suciali.

'Un sò chjari li rapporti di la cultura Villanuviana è protoVillanuviana cù quidda di li terramare, sviluppata si in l'età di lu brunzu (sicunda mità di lu II millenniu a.C.) in la Pianura padana, chi ugualmenti praticaia lu ritu di l'incinnarazioni, ma cù quali manca ugni cuntinuità in l'insidiamenti (li siti tarramariculi venini abbandunati in lu XII seculu a.C. par raghjoni ancora micca cunnisciuti, mentri l'insidiamenti Villanuviani risalini à lu IX seculu a.C.).

Tuttavia risalendu in lu tempu, in la zona giugrafica accupata in la prima età di lu farru da li gruppi purtatori di l'aspettu Villanuvianu, in la tarda è in la piena età di lu brunzu si ricunnosci ghjà una prisenza parmanenti di gruppi urganizzati annant'à basi d'un rapportu stabili trà insidiamenti è tarritorio. Numarosi abitati accupati in li fasi micca avanzati di la media età di lu brunzu (inghjiru à lu XVII seculu a.C.) prusparighjani attraversu li succissivi fasi di lu Brunzu Mediu 3 (aspettu stilisticu appenninicu), di lu Brunzu Ricenti (aspettu subappenninicu di lu XII seculu a.C.) è di lu Brunzu Finali. 

A parta da lu IX seculu a.C. li pupulazioni tendinu à abbandunà l'altipiani dundi s'erani staddati in lu piriudu pricedenti cù finalità essenzialmenti difinsivi, prifirendu pianicci è cuddini vicini par pudè meddu sfruttò li risorsi agriculi è minararii.
Li siti si caratterizzighjani par una maiori cuncentrazioni è par la so cullucazioni in prussimità di vii di cumunicazioni naturali è d'approdi fluviali, lacustri è marittimi.
	
In Tuscana è in lu Laziu sittentriunali la prugrissiva crescita demugrafica è la vicenda di li rapporti, suventi micca pacifichi, trà li centri abitati protustorichi, porta à la nascita di grandi centri abitati, par sinecismu (aggrigazione) di viddagghj puru micca vicini trà iddi. A parta da lu IX seculu a.C. si ponini cussì li basi di quiddi chi sariani stati li grendi città Etruschi di epica storica, comu Vulterra, Chiusi, Vetulonia, Orvietu, Vulci, Roselle, Tarquinia, Cerveteri, Veiu. Da lu IX à lu VIIIu seculu a.C., spezia à causa di lu successu di lu novu sistema acunomicu è pruduttivu, crebbi la pupulazioni di quisti grendi centri protuurbani, chi occupaiani vasti arii unitariamenti dilimitate, mentri li diffarenti gruppi familiari intarraiani li morti in lochi posti à fora di li limiti di l'abitatu è chi in lu so insemi furmaiani una vasta nicropuli. Li grendi abitati cintrali divenneru impurtanti nodi in li vii di cumunicazioni è, cuntrullendu grendi tarritori (in l'ordini di li 1000 km²), suventi cù piccoli abitati satelliti in currispundenza di li cunfini, detteru locu à la prima forma di statu di la pinisula.

In Campania insemi à la cultura Villanuviana ('Villanuvianu miridiunale) si sviluppò, à lu cumenciu di l'età di lu farru, la cultura di li tumbi à fossa, carattarizzata da lu ritu di l'inumazioni.

In lu settori padanu l'insidiamenti prusparighjani ouru grazii à lu cummerciu cù li rughjoni più sittentriunali (in particulari l'Ambra da lu mari Balticu). Lu centru più impurtanti pari essa Verucchio, in Rumagna. In l'aria mediu adriatica, puru à Fermo, in li Marche. Tracci di insidiamenti sò prisenti à Carpi, à Bologna è in la zona di Modena (Castelfrancu Emilia, Cognento è Savignanu annant'à lu Panaro).

In assenza di alementi linguistichi chi cunsentinu di idintificà cù cirtezza la cultura materiali Villanuviana cù una pricisa stirpa sturicamenti attistata, sò stati avanzati diffarenti iputesi, ma nisciuna di iddi ha in ugni casu raghjuntu lu liveddu di cirtezza è di ampia cundivisioni trà li spezialisti. In particulari, l'iputesi di idintificazioni sò tre:




#Article 438: Roma antica (3203 words)


La storia rumana hè ciò chì si intendi par li vicendi storichi chì hani vistu prutagunisti l'antichi Rumani. Par la storia di la cità di Roma, chì par l'antichità cuincidi cù idda, si rimanda à la boci apposita.

Sicundu lu racontu tradiziunali, la fundazioni di Roma à mità di l'VIIIu seculu a.C. si devi à li leghjendari rumulu è Remu, nonostanti lu privalè di lu primu annant'à lu sicundu. La data ufficiali, 21 aprile di lu 753 a.C., venni stabilita da Marcu Terenziu Varrone calcolendu à ritrosu li pariodi di regnu di li ri capitolini (35 anni circa par ogni re) . Altri funti in rialità riportani dati diffarenti: Quintu Enniu in li so Annales culluchighja la fundazioni nell'875 a.C., lu storicu grecu Timiu di Tauromeniu nel'814 a.C. (contempuraneamenti, quindi, à la fundazioni di Cartagine), Fabiu Pittore all'annu 748 a.C. è Luciu Cinciu Alimentu in lu 729 a.C. La datazioni di Varroni - quidda tradiziunalmenti celebrata - hè cunsiderata sia troppu alta (in relazioni à la prima unificazioni di l' abitati, avvenuta presumibilmenti in la mità di l'VIILi seculu) sia troppu tarda (i primi insediamenti risalini à lu IIu millenniu a.C.).

Da lu puntu di vista archiulogicu in la zona di lu Latium si sò osservati certi tracci di pastorizia (porci, pecuri, menu li vacchi) è di modesta agricoltura (soprattuttu farru, spelta è orzu, par quantu fossi permessu da l'area paludosa). Cù li primi operazioni di bonifica inghjiru all'età di lu Ferru (IX-VIILi sec. a.C.) si sviluppani puru li primi cultivazioni di frumentu, vita è aliva. Si hani certi tombi à incinerazione, sostituiti poi in lu IX seculu da li primi sepolture; certi tombi arcaichi mostrani pochi offerti, segnu di una sucietà omoghjinea, è certi ogghjitti preziosi da lu seculu successivu.

Ma la vera è propria cità si venni furmendu attraversu un fenomenu di sinecismu duratu vari secoli è culminatu appuntu à la mità di l'VIILi seculu a.C.. In analogia à quantu accadeva in tutta l'Italia centrale, li urigini di la cità si devini à una progressiva riunioni in un veru è propriu centru urbani di li villagghj sorti annant'à tradiziunali setti culli: si trattava di insediamenti di l'antica popolazioni di li Latini, di stirpi indoeuropea (gruppu latino-falisco), già presenti da lu X seculu. 

La lucalità presentava ampii zoni pianeghjanti pressu lu Tevere, chì tuttavia erani in parti occupati da paludi è stagni. Li cullini chì si affacciavani annant'à fiumi erani inoltri ricchi di acqui è cuntrollavani lu guadu di lu fiumi pressu l'isola Tiberina, à lu puntu di intersezioni di dui importanti direttrici cummerciali. La prima direttrici cummerciali andava da la custa à li zoni interni di la Sabina lungu la valli di lu Teveri, è era utilizzata par l'approvvighjonamentu di lu sale indispensabili par li economii agricolu-pastorali: corrispondi à la via Salaria di epoca storica. La sicunda era rappresentata da l'itinerariu chì andava da l'Etruria à la Campania.

Li primi ri di Roma sò ghjineralmenti cunsiderati cumi figuri prettamenti mitologichi, poiché la datazioni proposta da Varrone - chì cunsidera un totali di 245 anni par li setti monarchi - hè monda probabilmenti troppu breve. La tradizioni attribuisci à ogni sovrani un particolà cuntributu in la nascita è nellu sviluppu delli istituzioni romani è dellu sviluppu socio-politicu di l'Urbe.

Romolu hè ritenutu un eroi eponimu, vieni ricordatu cumi lu fondatori di la città, à cui diedi li principali istituzioni civili, di cui si ricorda la furmazioni di un cunsiddu sceltu da lu ri, lu primu Senatu. Lu mitu lu voli regnanti finu à lu 717 a.C., quendu li succedi un interrex, ossia un anziani chì faceva li annant'à veci duranti lu cambiu di regno: questa figura mostra chì la successioni à lu tronu ùn avvinia certamenti par via dinastica. rumulu realizzò puru la prima distinzioni trà patrizi (discendenti da padri illustri) è plebei (moltitudine), istituendu puru la clientela è lu patronatu di li sicundi versu li primi. Divisi puru la cità in tri tribù (Titienses, Ramnenses, Lùceres) è trenta curie, puru si questa vieni cunsiderata cumi un'attribuzioni piuttostu moderna.

Numa Pompiliu, ri da lu 716 à lu 673 a.C., hè un nomi tipicamenti italicu. di urigini osco-umbra. La legghjinda lu voli creatori delli principali istituzioni relighjose, trà cui li culleghj sacerdotali delli vestali, di li flàmini, di li pontefici, è di l' àuguri; istituì puru la carica di pontefici massimu (pontifex maximus), nonché la suddivisioni di l'annu in dodici mesi è la precisa regolamentazioni di tutti li festi è li celebrazioni, precisendu li ghjorni fasti è nefasti.

Tullu Ostiliu, succedutu subitu à lu precedenti, siedi à lu tronu finu à lu 641, sconfigghjindu li Sabini è cunquistendu Alba Longa, cù una iniziali espansioni territoriali in lu Laziu. Da un puntu di vista storicu si tratta di un fattu possibili, poiché à la mità di lu VILi seculu a.C. si hè osservatu un abbandonu di li villagghj limitrofi. À lu ri vieni attribuita puru la prima pavimentazioni di lu Foru.

Lu successori Ancu Marziu - da lu 640 à lu 617 a.C. - ni proseguì l'opera fundendu la prima delli culonii, ossia Ostia (traducibili in latinu cumi foci); la custruzioni di la nova cità era dovuta probabilmenti à la necessità di cuntrollà la zona meridionali di lu Tevere.

L'esistenza storica in particolà di l' ultimi tri ri pà esseri accertata, sebbeni sia possibili chì li dui Tarquini siani una duplicazioni di unu stessu personaghju). Sottu questi sovrani, la cità entrò nell'orbita etrusca è ebbi una straordinaria fioritura.

Tarquiniu Priscu, regnanti da lu 616 par una ghjinerazioni, effettuò diversi lavori pubblici, cumi lu drenaghju delli zoni pianeghjanti attraversu la Cloaca Massima. Istituì puru un esercitu guidatu da tri ufficiali, li tribuni militari (tribuni militum), à capu di 3.000 fanti è 300 cavalieri. Vieni urganizzatu puru lu sistema elettorali attraversu li curii (dal latinu par co-viria, intendendu una riunioni di omini).

Serviu Tulliu riorganizza l'esercitu in la nova falangi oplitica, cù una divisioni di li cittadini in classi sicundu lu censo, è in tribù sicundu la residenza; li tribù sò divisi in quattru urbani (Suburbana, Palatina, Esquilina, cullina) è 17 rurali (poi divenuti 31 da lu V seculu). Serviu Tulliu effettua puru un primu censimentu è la tradizioni lu voli custruttori di lu tempiu di Diana sull'Aventinu. Vieni introdottu puru l'aes signatum, ossia pani di bronzu cuntrassegnati.

L'ultimu ri, Tarquiniu lu Superbu, venni cacciatu in lu 509 a.C., sicundu la tradizioni à causa di li so atteghjamenti arroganti è di lu disprezzu versu li so cuncittadini è versu li istituzioni romane: si tratta probabilmenti delli cunseguenzi di lu decaderi di la potenza etrusca, di la quali Roma approfittò par cunquistarsi una maghjori autonomia.

Li rapporti internaziunali di Roma, testimoniati da lu primu trattatu cù Cartagini di lu 508 a.C., furonu bloccati tempuraneamenti par li tensioni è li guerri cù li popoli cunfinanti quali li Etruschi guidati da Porsenna, li Latini, chì furonu sconfitti da li romani in lu 496 a.C. pressu lu lagu Regillo, è varii popolazioni uniti cumi Equi, Volsci è Sabini, chì li romani sconfisseru in lu 431 annant'à monti Algidu. Dopu la prima guerra offensiva di Roma cuntru Veio, par li Salini di lu Tevere, la cità venni stravolta in lu 390 a.C. da un incendiu appiccatu da li Galli guidati da lu ri Brennu, chì cù successu avevani già invasu l'Etruria. L'intensità di quidda vergogna verrà superata solu da lu saccu di Roma in lu 410 d.C..
Li Romani successivamenti si scontraronu prima cù li Sanniti (343-295 a.C.) è poi cuntru li Tarantini aiutati da Pirru (ri di l'Epiro), sconfitti in lu 275 à Maleventum (chi da quel momentu fu ribattezzatu Beneventum). In lu 270 a.C., cù la vittoria annant'à Bruzi chì detenevani finu à quel momentu lu cuntrollu di parichji cità di la magna grecia di la Calabria centru settentrionali, puru li poleis grechi vengonu annessi à lu territoriu romanu.
Roma si ritrovò à cuntrollà un territoriu chì andava dallu strettu di Messina à lu fiumi Rubicone.
Li guerri cuntru li diversi popolazioni italichi, cuntru li galli, li cartaginesi è li macedoni, porterannu à cunsolidà lu duminiu sull'Italia è à inizià l'espansioni in Spagna è in Macedonia. Data simbolu di questa espansioni in lu Mediterraniu hè lu 146 a.C., annu in cui, dopu un assediu duratu tri anni è altrettanti guerri cumbattuti nell'arcu di più di un seculu cuntru Roma, cadi definitivamenti Cartagine, la quali vieni cumpletamenti rasa à lu solu è cusparsa di sali da li truppi romani cumandati da Publiu Corneliu Scipioni Emilianu; vieni cunquistata è distrutta puru Corintu, cità simbolu di la resistenza greca à la politica di espansioni romana; cù questi dui grandi vittorii, Roma abbandona lu rolu di potenza reghjonali in lu Mediterraniu Occidentali par assurghjà superpotenza incontrastata di tuttu lu bacino, lu quali d'ora in poi, ùn à caso, verrà rinominatu mà nostrum. Li classi dirighjinti si apronu all'influenza di la cultura greca è vengonu importati operi d'arti è di artigianatu artisticu in gran numeru da la Grecia è da li provinci urientali di cultura ellenistica.

Li problemi cunnessi à una espansioni cusì grandi è repentina chì la Repubblica dovetti affrontà furonu enormi è di variu ghjinere: li istituzioni romani erani finu à allora cuncepiti par amministrà un piccolu stato; adessu li province (paragonabili à li culonii di l' stati moderni, da ùn cunfonderi cù li culonii romani propriamenti detti, li quali erani stanziamenti di cittadini romani à pienu titolo, cives optimu iure in territori extracittadini sogghjitti all'amministrazioni è urganizzazioni diretta dellu statu romano) si stendevani da l'Iberia, all'Africa, à la Grecia, all'Asia.

Li cuntinui guerri in patria è all'estero, inoltri, immiseru annant'à mercato una quantità enormi di schiavi, li quali venneru usualmenti impiegati in li aziendi agricoli di li patrizi romani, cù ripercussioni tremendi in lu tessutu suciali romanu. Infatti la piccola proprietà terriera andò rapidamenti in crisi à causa di la maghjor cumpetitività di li latifondi schiavistici (chi ovviamenti producevani praticamenti à custu zero), ciò provocò da una parti la cuncentrazioni di li terreni cultivabili in pochi mani è una grandi quantità di merci à bon mercato, da l'altra ghjinerò la nascita di lu cusiddettu sottoproletariatu urbano: tutti quelli famiddi custretti à lascià li campagni si rifugiaronu nell'urbi, dovi ùn avevani un lavoro, una casa è di chì sfamarsi dendu urigini à pericolosi tensioni suciali abilmenti sfruttati da li politici più scaltri. 

puru la struttura uriginali di la famidda, delli relazioni suciali è di la cultura romana subironu profondi sconvolgimenti: lu cuntattu cù la civiltà greca è l'arrivu in la cità di moltissimi schiavi ellenici (in parichji casi più culti è istruiti di li so stessi padroni) ghjinerò in lu popolu romano, specialmenti trà la classi dirighjinti, sentimenti è passioni ambivalenti: da una parti si desiderava (i à la fini in bona parti ci si riuscì) à rinnovà li custumi rurali romani - mos maiorum - introducendu usanzi è cunoscenzi provenienti da l'Oriente. quistu cumportamentu feci sì effettivamenti chì lu livellu culturali di li Romani, almenu di li patrizi, crescessi significativamenti - basti pensà all'introduzioni di la filosofia, di la retorica, di la letteratura è di la scienza greca - ma indubbiamenti ghjinerò altresì una decadenza di li valori morali, testimoniata da la diffusioni di custumi è abitudini perfinu ogghj moralmenti discutibili.

Tuttu ciò naturalmenti ùn accaddi senza provocà una strenua opposizioni è resistenza da parti di l' ambienti più cunservatori, reaziunari è puru retrivi di la cumunità romana. custoru si scaddaronu cuntru li culturi extra-romani, tacciati di corruzioni di li custumi, di indecenza, di immoralità, di sacrilegiu in li cunfronti delli abitudini relighjosi romane. Questi dui opposti schieramenti furonu ben rappresentati da dui gruppi di puteri di eguali importanza ma di radicalmenti opposta visione: lu circolu culturali di l' Scipioni, chì diedi à Roma certi trà li più dotati cumandanti militari di la storia (l'Africanu so tutti), è lu circolu di Catone, lu quali lottò accanitamenti cuntru l'ellenizzazioni di lu modu di viveri romani cù una tenacia è un vigori chì diventaronu legghjindarii (u famighjirati à sicunda di li punti di vista), tuttu à favori di lu ripristinu di lu più antico, ghjinuinu è uriginali mos maiorum, quell'insiemi di custumi è usanzi tipichi di la Roma arcaica chi, sicundu Catoni, avevani permessu à lu popolu romani di rimaneri unitu di fronti à li avversità, di sconfigghjiri ogni sorta di nemico, di piegà lu mondu à lu propriu volere.

Quistu scontru trà novu è anticu, cumi hè facili immaghjnà, ùn si placò finu à la fini di la repubblica, anzi possiamu diri chì questu scontru trà conservatorismo è progressismo (termini da usari, quendu si discuti di vicendi romani, cù molta accortezza, infatti parlà di idiulogia progressista in sensu modernu in la sucietà romana, una società, à lu di là di ogni rumanticismo, basata sullu schiavismu di massa, annant'à rumanizzazioni puru furzata di li popoli, sull'autoritarismo, annant'à repressioni è so un atteghjamentu intolleranti è à volti puru feroci so chiunqui osassi mitteri in discussioni lu puteri rumani è li annant'à leghj, hè à dir pocu furviante) hè statu presenti in tutta la storia rumana, puru in lu pariodu imperiale, à testimonianza di quali trauma devi esseri statu la scoperta, lu cuntattu è lu cunfrontu cù civiltà à lu di furi di li brulli paesagghj laziali.

La piccola proprietà terriera messa in crisi da li aziendi agricoli patrizii (chi sfruttani lu lavoru di l' schiavi), è li novi influenzi culturali provocani furti tensioni suciali all'internu di la sucietà rumana.

In lu Iu seculu a.C. la Repubblica inizia à scricchiolari, si amplia lu latifondu è si affermani furti puteri parsunali di li parsunagghj più influenti chi, facendosi interpreti di li bisogni delli massi menu favoriti u di la necessità di manteneri lu cuntrollu in li mani delli principali è più ricchi ghjintes, porterannu à la guerra civile. La Repubblica dovrà affrontà puru una rivolta di schiavi, capeghjata da Spartacu. 

Arriverannu altri cunquisti, la Gallia è la Britannia da parti di Giuliu Cesare, ma li rumani arriverannu finu in Siria è in Armenia.

La tesi sicundu cui lu duminiu di Roma urmai si estenda so un territoriu troppu vastu è sia troppu cumplicatu par li strutturi di la Repubblica ghjistirlo, provocendu la nascita di lu Principato hè ampiamenti superata. Li raghjoni di l'ascesa di un modellu di governu centrali so basi sempri più spiccatamenti parsunali si devonu ricercà in lu declinu di lu governu senatoriale di la Repubblica rumana, lu cui primu attu va riallacciatu à la figura emblematica di Scipioni Emilianu. La diffusioni di un sempri più marcatu sensu individualisticu à ruma ha sicuramenti traccia di la diffusioni di effighj monetali ritraenti ùn più solu lu più rappresentativu di l' antenati di lu magistratu in carica, ma spessu lu magistratu medesimu. quistu processu si manifesta in cuncomitanza cù la penetrazioni di li valori di la civiltà ellenistica, favorita indubbiamenti da la cunquista rumana delli pòleis ellenichi sulli custi di la Magna Grecia (Italia meridionale) è di la Sicilia, è sospinta da la cunquista rumana di la Macedonia, di la Grecia moderna è di gran parti di lu mondu ellenistico, à eccezioni di l'Egittu duminatu da la dinastia Lagidi, postu cumunqui sottu un sempri più pressanti protettoratu.

Lu ricorsu sempri più assidu à lu mandatu dittatoriali incominciatu cù Gaiu Mariu stravolgi la portata custituziunali di la magistratura dittatoriali, prevista da l'ordinamentu repubblicano, finu all'esitu di la dittatura sillana, intesa cumi mandatu à restaurà lu Statu rumani in sensu cunservatore-oligarchicu (a favori di l' optimates) è ùn parvenuta à un esitu monarchicu par l'esclusiva volontà di Silla. La dittatura cesariana (46-44 a.C.) riprendi in pienu lu modellu sillano, seppur partendu da un campu politicu oppostu (quellu di li populares, li oligarchi più propensi à usà la demagogia annant'à popolino, lu vulgus, par assumeri lu putere) è furmalizza lu rifiutu di un esitu monarchicu naturali adducendu la raghjoni di lu rifiutu culturali di la rumanità par l'istitutu monarchicu ufficiale. 

L'ascesa di Augustu (44-30), attraversu la partecipazioni à un istitutu apertamenti sovversivu cumi lu secondo Triumviratu, si furmalizza in lu 27 a.C. in la rinuncia à li puteri dittatoriali urmai estesissimi in cambiu di un cooptatu riconoscimentu senatoriali di un bisognu dellu Statu rumano à una figura di guida è di ispirazioni politica di lu governo: cù l'appellativu di Augusto, Ottaviani inaugura quel particolà istitutu custituziunali rumani notu cumi Principatu (erroneamenti talvolta chiamatu Imperu par la presenza effettiva di imperatori, dimenticendu chì la carica di imperator hè appellativu già repubblicani par lu ghjinerali vittorioso, è chì la creazioni di un'amministrazioni decentrata attraversu la creazioni di provinciae risali à lu 237 a.C., cul casu siculo).

Per tuttu lu primu seculu cuntinua l'accrescimentu territoriali di l'impero, sottu li dinastii di li Giulio-Claudii, è di li Flavi. Sottu Traianu, cù la cunquista di la Dacia è di novi territori in urienti, l'imperu raghjungi la sua massima espansione. Sottu la dinastia di l' Antonini si ha un pariodu di paci è prosperità, sebbeni versu la fini cumincia à esseri sempri più pressanti lu cumpitu di difenderi li cunfini di l'imperu da la pressioni di li nemici esterni.

La crisi di lu Principato, avviatasi già à la morti di Marcu Aureliu, si cuncretizza nell'ascesa di Settimiu Severu (193-211) è in la riforma di l'istitutu di lu principato, urmai estraniu à li dinamichi di l'ambitu senatoriali è duminatu da quelli di l'esercitu. La monarchia milità severiana (193-235), seppuri ripesca talvolta la necessità di una legittimazioni senatoria, preludi all'avventu di lu duminatu (285-641), dopu la fasi assai dinamica di l'anarchia milità (235-285).

Dopu la dinastia di li Severi, par tuttu lu IILi seculu sarannu li leghjoni à proclamà imperatori chì spessu regnani solu par brevi pariodi è sò parennementi impegnati in li campagni militari. La crisi economica hè puru crisi ideali è si diffondi lu Cristianesimo, in parti cumbattutu è in parti tolleratu. 

Cù la Tetrarchia voluta da Dioclezianu inizia la divisioni di l'imperu è vengonu sviluppati profondi riformi in lu tentativu di fissà lu status qu. ruma pardi lu so rolu di sedi imperiali à favori di mitropoli più vicini à li frontieri da difendere. Vieni fundata da Costantinu I annant'à situ di la cità di Bisanziu la Nova ruma, Costantinopoli.

La prugrissiva aduzioni di la relighjoni cristiana (chi di cunversu si istituziunalizza à cuntattu cù lu Statu rumano, assumendoni tratti urganizzativi è certi modelli iconografici) avviata da custantinu (306-337), si cuncludi, dopu pariodi di oscillazioni trà scelti protoereticali (Costanzu II,337-361) è tentativi di restaurazioni di li culti tradiziunali, medianti l'organizzazioni di un'istituzioni ecclesiali parallela à quidda cristiana (Giulianu, 361-363), cù l'adozioni ufficiali di lu cultu cristiani (Tiudosiu I,379-395).

In lu successivu IV seculu lu cristianesimu divieni progressivamenti l'unica relighjoni è li imperatori sò custretti à accettà lu stanziamentu di li barbàin li territori di l'impero, cercendu di farni di l' alleati.

In lu V seculu l'imperu d'Orienti è quiddu d'Occidenti sò urmai stabilmenti divisi. L'imperu d'Occidenti hè ridottu quasi à la sola Italia è ruma subisci lu saccu di li Visigoti di Alaricu I in lu 410 è quiddu di li Vandali di Gensericu in lu 455. Sò urmai li ghjinerali barbàchì difendonu l'imperu è esercitani un enormi puteri, arrivendu à creà è deporri imperatori à so piacimentu. In lu 476 lu ri barbaru Odoacre deponi l'imperatori rumulu Augustu è rimanda li insegni imperiali all'imperatori d'Orienti, segnendu puru furmalmenti la fini di l'Imperu rumanu.




#Article 439: Veiu (1108 words)


Veio (in latinu Veii) fù un'impurtante cità etrusca, chì e ruvine sò situate vicinu à u borgu medievale d'Isula Farnese, postu à circa 15 km à u N-O di Roma, à l'internu di i cunfine di u Parcu rigiunale di Veio. Nata micca luntanu da a riva dritta di u Tiberu guasi certamente durente u IX seculu a.C., entrì dapoi u VIII seculu a.C. in cumpetizione incù Roma per u cuntrollu di i septem pagi è di e saline à a foce di u fiume (campus salinarum), da u quale dipindia parte di a so prusperità. Fù cunquistata da i Rumani dopu à un longu assediu à l'iniziu di l'IVu seculu a.C. (data tradiziunale: 396 a.C.), rifundata com'è culonia rumana durente u seculu I a.C. è trasfurmata in municipiu da Augustu (Municipium Augustum Veiens). L'estinsione è l'impurtanza di a cità rumana funu eppuru assai minori rispettu à u periodu etruscu. Fù definitivamente abbandunata, sicondu ciò chì hè sugiritu da e date archeulogiche è epigrafiche, durente l'seculu IV d.C.

Definita cum'è pulcherrima urbs (cità splendida) da u storicu latinu Titu Liviu, cunsiderata da Dionigi a più putente cità di i Tirreni à u tempu di Romulu è grande quantu Atena, fù trà i maiori centri pulitichi è culturali di l'Italia cintrale in particulare trà u VII è u VI seculu a.C. è incù Caere (Cerveteri) a più pupulosa cità di l'Etruria meridiunale. Sediu di fiurente butteghe d'artigianatu dapoi l'epica orientalizante, sviluppò durente l'età arcaica una rinumata scola di coruplastica (scultura in terracotta) chì u so più celebru espunente fù l'etruscu Vulca, chjamatu à rializà e sculture di u Tempiu di Ghjove Capitulinu à Roma. Sicondu l'attuale cunniscenze archeulogiche fù ancu a cità chì intrudusse in Italia l'usu di decurà incù pitture e parete di e tombe à camera: a Tomba di i Lioni Ruggenti (circa 690 a.C.) è a Tomba di l'Anatre (circa 670 a.C.), ritruvate in e necropole poste intornu à l'altupianu, sò cunsiderati cum'è l'esempii più antichi di a penisula sana.

L'aria di a cità antica riveste oghje un grande interessu storicu è naturalisticu è hè ogettu di ricerche  archeulogiche da parte d'istituzione tantu taliane ch'è straniere. U fascinu di i lochi l'hà resa inoltre destinazione d'escursione da parte di turisti è citatini rumani, in particulare durente i ghjorni festivi.

L'aria archeulogica hè situata in u territoriu nordu-occidentale di a cumuna di Roma (XV municipiu), à circa 15 km di distanza da u centru è micca luntanu da a cunfine incù a cumuna di Formello. A leghje rigiunale taliana n. 29 di u 1997 hà istituitu u Parcu rigiunale di Veiu incù u scopu di prisirvà l'ambiente naturale di l'areale di a cità antica è d'altri territorii cunfinanti situati longu a riva dritta di u Tiberu. Malgradu a carenza di a signaletica stradale, u situ archeulogicu hè d'accessu faciule da a Capitale per via di a via Cassia. L'accessu per i visitadori avvene di solitu da u parcheghju à a valle di u borgu d'Isula Farnese, da a quale si righjunghjenu faciule e ruvine di u santuariu di Portonaccio (l'unicu sittore accintulatu di a cità per u quale hè richiestu un bigliettu d'intrata.

A cità antica si stindia annantu à un altupianu di forma vagamente triangulare incù una superficia di circa 190 ettari (1,9 km2), delimitatu à u sudu da u Fosso Piordo (o Fosso di e Duie Fosse) è à nordu da u Turrente Valchetta (ancu cunnisciutu com'è Valca, Varca o Fosso di Formello), identificatu incù l'anticu fiume Cremera. Riduttu oghje à pocu più ch'è un turrente, u Cremera avia in i tempi una purtata d'acqua abbastanza maiore chì era l'emissariu di a Lavu di Baccano, à l'origine situatu in a valle omonima. Sicondu u puntu più à u nordu di u pianu u percorsu di u fiume fù alteratu par mezu di un'impurtante opera di ingegneria idraulica, rializata in 
una epica imprecisata (ma piuttostu antica): u cusiddettu Ponte Sodo ùn hè altru ch'è una galleria artificiale etrusca d'una lunghezza di circa 70 m per 3 m di larghezza, scavata in a roccia à u fine di canalizà u percorsu di l'acque di u Cremera. Incù 'ss'opera fù evitatu u priculu d'inundazione incausatu da un'ampia ansa naturale di u fiume. U fascinu particulare di u locu ne face una di e principale attrazzione di u situ. Pocu più versu a valle di u fiume si scontranu i resti di a strada rumana chì escia da a cità in direzzione di Capena è, dinù, e ruvine d'un impiantu termale rumanu d'età augusteu o tiberianu (i Bagni di a Righjina), surghjitu in currispundenza d'una surghjente d'acque termale calde. U più chjucu Fosso Piordo, forma in prussimità d'un vechju mulinu (attivu finu à a mità di u XXu seculu) a Cascata di a Mola. Da quì principia in generale u percorsu di visita à l'aria archeulogica.

Subitu sopra a Cascata di a Mola, in a lucalità di Campetti vicinu à a Porta di Portonaccio, una seria di scavamenti archeulogichi rializati à parte da u 1940 anu missu in luce un vastissimu cumplessu termale d'età rumana (circa 10.000 m2) cunnessu à u sfruttamentu d'acque salutare. A prima occupazione di quest'aria di u pianu à fini abitativi ricolla à l'ultimi dicennii di l'IX seculu a.C., cum'è tistimonianu e tracce di capanne è i materiali chì sò stati ritruvati. Da a fine di u VIIu seculu a.C. s'assiste à una monumentalisazione di l'aria incù l'erezzione d'edifizii incù muri quatrati di tufu, parechji essendu à caratteru abitativu è altri forse relativi à un temenos (recintu sacru) accumpagnatu d'edifizii cultuali. À u principiu di u IV seculu, à tempu incù a tradizione annantu à a cunquista rumana di a cità, u situ ferma abbandunatu. Versu a fine di u II seculu a.C. s'hà una nova fasa incù a rialisazione d'un vastu cumplessu per u quale a funzione cultuale pò esse solu presunta. Da l'ultimi dicennii di u I seculu a.C. u cumplessu hè tutalmente ristrutturatu è aggrandatu, articulendu si annantu à dui livelli siparati da un terrazzamentu è accumpagnati d'ambienti cuperti è ampie vasche alimentate usate da cisterne, elementi chì cuntribuiscenu à traccià l'imagine d'un grande sanatoriu per cure idrotermale. À parte da a fine di u I seculu d.C. u cumplessu hè riurganizatu dinù, cumprindendu impianti per u riscaldamentu di l'acqua. Ùn sò micca state ritruvate tistimunianze relative à u seculu IV è à l'iniziu di u seculu V. 

Vicinu à una surghjente d'acqua sulfurea vicinu à u Fosso Piordo sorghje u santuariu straurbanu di Portonaccio, dedicatu à a dea Minerva è prubabilmente à Apollu. À u santuariu appartinia a celebra scultura in terracotta di l'Apollu di Veiu, attribuita à u scultore Vulca.




#Article 440: Po (2041 words)


U Pò hè un fiumu di l'Italia sittintriunali. A so lunghezza, 652 km, ni faci u più longu fiumu intiriamenti cumpresu in u tarritoriu talianu, quiddu incù u bacinu più stesu (circa 71 000 km2) è ancu quiddu incù a massima purtata à a foci, ch'edda sii minima (assuluta 270 m3/s), media (1 540 m3/s) o massima (13 000 m3/s).

Hà a so urighjina in Piemonti, bagna cinqui capilochi di pruvincia (in l'ordini Turinu, Piacenza, Cremona, Ferrara è Rovigo) è marca par longhi tratti u cunfini trà Lumbardia è Emilia-Rumagna, è ancu trà quist'ultima è u Venetu, prima di sfucià in u mari Adriaticu in un vastu delta incù 6 rami.
Par a maiò parti di u so parcorsu u Pò scorri in un tarritoriu paru, chì piglia u so nomu (pianura o vaddi padana).

In raghjoni di a so pusizioni giugrafica, di a so lunghezza, di u so bacinu è di l'avvinimenti storichi, suciali è ecunumichi chì intornu ad eddu ani avutu locu da l'antichità finu à i ghjorna d'oghji, u Pò hè ricunnisciutu com'è u più impurtanti corsu fluviali talianu.

U fiumu Pò era giugraficamenti cunnisciutu dighjà à i tempi di a Grecia antica cù u nomu di Ἠριδανός Eridanós (da u quali u latinu Eridanus è u talianu litterariu Eridano); à l'urighjina era usatu par rifariscia si à un fiumu miticu, chì si truvava à l'ingrossu à u sudu di a Scandinavia, è chì s'era furmatu dopu à l'ultima ghjaciazioni aurupea (Würm). I primi fonti storichi sò in a tiugunia greca di Esiodu (VI seculu a.C. circa), com'è nomu di un di i numarosi figlii di u titanu Uceanu incù a ninfa Teti, è da i quali diriveghjani parechji noma di fiuma auropei. 'Ssu nomu fù ripresu dopu da u storicu Polibio in u II seculu a.C.; d'altra parti, u nomu Eridanós cunteni l'antichissima radica semitica (*rdn), chì hè cumuna à parechji altri noma di fiuma com'è Rodànu, Rènu, Dànubiu, Giurdànu. Ancu in Grecia inoltri, esistia un fiumu omunimu Eridanos, chì bagnava a necropoli di Ceramico, vicinu à Atena. I radichi rd è rdn, in i lingui semitichi, indicavani sempri una cità, lucalità o rigioni vicinu à fiumu.

Par i celtu-liguri, u vechju Pò fù inveci chjamatu Bodinkòs o Bodenkùs, da una radica induaurupea (*bhedh-/*bhodh-) chì significheghja scavà, renda prufondu, a stessa radica da qualessa diriveghjani u tarmini fossa, indichendu cusì tutta a diprissioni giugrafica di a zona fluviali padana. Dunqua, l'anticu nomu latinu Padus - da u quali l'aghjittivu padanu - dirivaria, sicondu l'upinioni più diffusa, da a stessa radica ch'è bodinkòs; sicondu altri parò, dirivaria da un'altra parola celtu-liguri, pades, indicanti una resina prudutta da una qualità di pini bastardi particularamenti abbundanti vicinu à i so surghjenti. U nomu attuali di Pò diriveghja, dunqua, da a cuntrazzioni di u latinu Padus  Pàus  Pàu  Pò.  In parechji lingui slavi (ceccu, sluvaccu, polaccu, sluvenu, serbu, cruatu) ma ancu in i lingui rumanzi, com'è u rumenu, si chjama sempri à spessu stu fiumu Pad o Padus.

U Pò traversa incù u so corsu gran' parti di l'Italia sittintriunali, da punenti versu livanti parcurrendu tutta a Pianura Padana.

Nantu à i so rivi stani circa 16 milioni di parsoni è sò cuncintrati più di un terzu di l'industrii è di a pruduzzioni agricula taliana, com'è più di a mità di u patrimoniu zuutecnicu. Quissa faci di u Pò è u so bacinu una zona nevralgica par l'intreia ecunumia taliana è una di l'arii auropei incù a più alta cuncintrazioni di pupulazioni, industrii è attività cummirciali.

A surghjenti di u Pò si trova in Piemonti in a pruvincia di Cuneo nantu à l'Alpi Cozie è più pricisamenti in a lucalità Pian di u Rè (cumuna di Crissolo) à i peda di u Monviso (3.841 m), sottu à un grossu cantonu cù a placca chì ni indicheghja l'urighjina. Arricchendu si nutevulamenti di l'apportu d'altri innumarevuli surghjenti (ùn hè micca falsu d'affirmà chì u Monviso stessu hè a surghjenti di u Pò), metti à scorra impituosu in l'umonima vaddi.

Da quì u fiumu sbocca in pianura dopu appena una vintina di km avvicinendu si di i tarritorii di a cità di Saluzzo. In stu trattu parechji affluenti arricchiscini a purtata di u fiumu chì entri par Pò in a pruvincia di Turinu travirsendu ni u stessu capilocu. À Turinu u fiumu, bench'eddu aghji parcorsu solu un cintunara di km da i surghjenti, hè dighjà un corsu d'acqua nutevuli incù un lettu ampiu 200 m è una purtata media ghjà prossima à i 100 m3/s.

Vicinu à Bassignana, u fiumu punta difinitivamenti versu livanti par meritu ancu di a forti spinta di u Tanaro, u so principali tributariu di dritta. Dopu sta cunfluenza u Pò, oramai putenti in a purtata (più di 500 m3/s), entri in tarritoriu lumbardu scurrendu in a pruvincia di Pavia.
Pochi km à sudu di u capilocu pavesu u fiumu ricevi u cuntributu essinziali di u Ticino, u so principali tributariu par vulumu d'acqui, divintendu tandu navighevuli (grazia à a so purtata tandu di più di 900 m3/s) ancu da grossi imbarcazioni sinu à a foci.

Dopu sta cunfluenza u fiumu metti à scorra par parechji kilomitri in a zona di cunfini trà Lumbardia è Emilia-Rumagna, bagnendu cità impurtanti com'è Piacenza è Cremona, scurrendu à l'internu di a pruvincia di Mantova, ricivendu cuntributi nutevuli da l'affluenti alpini Adda, Oglio è Mincio è multissimi altri fiuma minori pruvinenti da l'Appinninu chì ni accrescini a purtata à più di 1.500 m3/s.

Ghjuntu infini in a zona di Ferrara u fiumu scorri annantu à a cunfina trà Venetu (pruvincia di Rovigo) è Emilia-Rumagna, in a rigioni storica di u Polesine.

Quì u fiumu principia u so ampiu delta (380 km2), dividendu si in 5 rami principali (Pò di Maestra, Pò di a Pila, Pò di i Tolle, Pò di Gnocca è Pò di Goro) è 14 bocchi; un ultiriori ramu sicundariu (u Pò di Bulani) chì traversa a cità di Ferrara, hè tandu inattivu. U grandi fiumu sfocia tandu in u Mari Adriaticu, attravirsendu tarritorii appartinenti à i Cumuni di Ariano in u Polesine, Goro, Portu Tolle, Tagliu di Pò è Portu Viro.

U delta di u Pò, par u so grandi valori ambiintali, hè statu dichjaratu patrimoniu di l'umanità da l'UNESCO.

In u so corsu in pianura u Pò si dividi à spessu in parechji rami furmendu parechji isuli fluviali, a più grandi di quissi (escludendu quiddi prisenti à a foci) essendu l'Isula Serafini, situata in i circonda di a foci di l'Adda à Castelnuovo Bocca d'Adda, ma stesa circa 10 km2 à l'internu di a cumuna di Monticelli d'Ongina.

Glubalamenti u Pò traversa (da a surghjenti à a foci) 13 pruvinci: Cuneo, Turinu, Vercelli è Alissandria (rigioni Piemonti), Pavia, Lodi, Cremona è Mantova (rigioni Lumbardia), Piacenza, Parma, Reggio Emilia è Ferrara (rigioni Emilia-Rumagna) è Rovigo (rigioni Venetu). Sò 183 i cumuni chì toccani i spondi di u fiumu, appartinenti à 13 pruvinci.

U bacinu idrugraficu di u Pò (ampiu circa 71.000 km2) copri gran' parti di u virsanti miridiunali di l'Alpi è quiddu sittintriunali di l'Appinninu liguri è toscu-emilianu di tali manera ch'è u rigimu di u fiumu hè mistu di tipu alpinu (pieni tardu-braninchi è estivi è rilievi sottumarini invirnali) è appenninicu (pieni braninchi è vaghjimali è rilievi sottumarini estivi). Eppuri privali quantunque u rigimu appenninicu postu ch'è, à dispettu di l'alimantazioni estiva da parti di i ghjacciali alpini, i minimi purtati si scontrani quantunqua in u corsu di l'istati (di solitu in aostu), un finominu accintuatu 'ss'ultimi dicennii par via di a a riduzioni prugrissiva di i ghjacciali alpini.

I pieni di u fiumu, generalamenti cuncintrati di vaghjimu à causa di i piuviti, sò abbastanza friquenti è poni essa ancu impunenti è divastanti com'eddu hè successu parechji volti in u seculu scorsu.

Ditarminanti in a  furmazioni sò soprattuttu i tributarii piemuntesi di u Pò (Dura Baltea, Sesia è Tanaro in particulari) è lumbardi (Ticino). Par cità parechji asempii, duranti a piena di nuvembri 1994 u fiumu mustrò dighjà in Piemonti, dopu a cunfluenza di u Tanaro, una purtata di colmu di più di 11.000 m3/s, guasi paragunevuli à quidda ussirvata dopu moltu più versu a vaddi in u Polesine.

U stessu finominu avviniti dinò d'uttrovi 2000, sempri in Piemonti, induva u fiumu suparò à parta dighjà da a cumuna di Valenza i 10.000 m3/s di purtata massima di piena à causa soprattuttu di i cuntributi pisantissimi di Dura Baltea è Sesia.

I valori massimi assuluti di purtata di u Pò sò stati raghjunti duranti i grandi fiumari di 1951 è di 2000 incù massimi di più di 13.000 m3/s in u mediu-bassu corsu.

L'inundazioni incausata da u Pò di qualessa s'hà nutizia certa ricodda à 204 a.C. sicondu ciò ch'eddu rapporta Titu Liviu. Da tandu sò noti 138 avvinimenti (una media di circa 1 piena straurdinaria ogni 16 anni). Trà i più impurtanti si ricordani:

In u XX seculu i pieni più impurtanti funi:

L'opara cartugrafica fù pruseguita incù l'instaurazioni di u Regnu Lumbardu-Venetu da l'austriachi, chì disignàni u trattu da Ficarolo finu à a cunfluenza di u Ticino (1815). Dui carti di 47 tavuli (530x889 mm) funi rializati in 1821. Sti carti funi successivamenti aghjurnati una da Elia Brambilla (2000) è l'altra da Francescu Brioschi (1872). Solu incù l'Unità d'Italia si uttinarà un'opara cartugrafica più cumpletta di u fiumu, quandu Francescu Brioschi (1887) rializò una nova carta à stampa da Moncalieri finu à u delta. A carta hè in un'unica tavula (730x9000 mm) in scala 1:50.000. Sta carta hè sempri oghji imprudata par a ripprisintazioni di u fiumu.

Finu à a riforma attuata in u 2002, u Pò è i so affluenti erani sughjetti à l'auturità di u Magistratu par u Pò, un organu di u Ministeru di i travagli publichi talianu incù sediu à Parma, istituitu in 1955, dopu à a catastrofica inundazioni di u 1954, par cuurdinà è, da u 1962, unificà i cumpitenzi di i varii organi cumpitenti. Frà altru, ghjà in 1806 Eugenio di Beauharnais, Vicirè d'Italia, avia istituitu un Magistratu civili par travagli generali chì riguardani u grandi sistemu di u Pò.
In seguitu à a riforma di 2002, currilata à u dicintramentu di funzioni da u Statu talianu à i rigioni, l'intreiu Bacinu di u Pò hè statu affidatu à un'agenzia interrigiunali dinuminata Agenzia Interrigiunali par u fiumu Pò (AIPO), anch'edda incù u so sediu à Parma, chì li sò stati trasfiriti i cumpitenzi di u vechju Magistratu incù in più parechji novi cumpitenzi nantu à a navigazioni interna. L'AIPO hè un impresa strumintali di quattru di i Rigioni chì cumponini u bacinu di u Pò: Piemonti, Lumbardia, Emilia-Rumagna è Venetu. A Rigioni Vaddi d'Aosta è i pruvinci Autunomi di Trento è Bolzano benefizieghjani d'uffizii lucali spiciali. A Rigioni Liguria è a Rigioni Tuscana affidani a gistioni di i corsi d'acqua di u bacinu ricadenti in i so tarritorii à l'AIPO par via di prutucolli d'intesa è cunvinzioni particulari.
L'attività di pianificazioni di u bacinu hè curata da l'Auturità di Bacinu di u fiumu Pò (AdBPo), urganisimu mistu Statu talianu-Rigioni.

In ebbica medievali u ramu principali di u delta era custituitu da l'attuali Pò Mortu di Primaro, chì s'hè furmatu in l'VIII seculu più à u sudu di u Padoa, chì scorri à u sudu di i Vaddi di Comacchio è chì, da a mità di u XVIII seculu, custituisci a parti tarminali di u fiumu Renu (anch'eddu un tempu affluenti di u Pò) in u quali u Renu stessu fù cunvoltu dopu à a criazioni di u Cavo Benedettino.

Ancu u Pò di Bulani, chì scorri à Ferrara, era un di i dui corsi principali: q situazioni si prulungò finu à u 1152, l4annu di a fiumara di Ficarolo. A suvitatu di forti è friquenti pricipitazioni, u fiumu rumpiti a diga di u nordu, à Ficarolo, in l'tandu Transpadana Ferrarese; u corsu di u fiumu si mudificò è cuminciò gradualamenti à assuma a so cunfurmazioni attuali.

U novu trattu, più brevi ch'è l'altri, induva l'acqua scurria più viloci, divintò u corsu principali chjamatu Pò di Tramontana è dopu Pò di Vinezia, diviendu da u Pò di Bulani à Pontelagoscuro, calchì chilomitru à u nordu di Ferrara.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Article 441: Erodotu (2510 words)


Erodutu (o Erodotu) (in grecu anticu ‘Ηρόδοτος, traslittaratu in Heròdotos; Alicarnasso, 484 à.C. - Thurii, 425 à.C.) hè statu un storicu grecu anticu, famosu par avè discrittu paesi è parsoni ch'eddu aia cunnisciuti in numarosi viaghji. In particulari hà scrittu riguardu à l'invasioni pirsiana in Grecia in l'opara Storii (ἱστορίαι, Historiai).

In a so opara, inspirata da quidda di i logugrafi (in particulari Ecateu di Miletu), cerca di individuà i causi chì ani purtatu à a guerra frà i poleis uniti di a Grecia è l'Imperu persianu punendu si in una pruspittiva storica, imprudendu l'inchiesta è sfidendu si di l'incerti resuconti di i so pridicissori.

Hè moltu cunsidaratu ancu par i so discrizzioni di i populi cusidditti barbari (Pirsiani, Egiziani, Medi è Sciti) chì, sippuri incù molti inasattezzi, mostrani un pinsamentu apartu è una grandi capacità d'ussirvazioni. St'apartura mintali è curiusità versu culturi non grechi pò essa spiigata pinsendu à u locu di nascita di u storicu. Alicarnassu era, difatti, una cità greca incù molti tradizioni è in forti cuntattu incù u mondu barbaru. A stessa biugrafia di u storicu porta u segnu di st' intrecciu di culturi.

Eròdutu nascì, prisumibilamenti, in 484 a.C. da una famiglia aristucratica di Alicarnassu (Asia minori), cità di a Caria (culunizata finu da u XI seculu a.C. da i Dori), di mamma greca: Dryò, è babbu asiaticu: Lyxes. Puliticamenti fù sempri un avirsariu, incù u cucinu Paniassi, di Ligdami II, tirannu di Alicarnassu, chì guvirnava a cità grazia à l'appoghju di u Grandi Rè di Persia Dariu I. Paniassi, accusatu da Ligdami di avè presu parti à una cuspirazioni di aristucratichi par eliminà lu, fù missu à morti. Erodutu riiscì, inveci, à fughja à Samo, cità aderenti à a Leia deliu-attica, d'uriintamentu antipirsianu (457 à.C. circa), induva ebbi a pussibilità di parfiziunà a so cunniscenza di u dialettu ionicu. Vultò in a so patria intornu à u 455 a.C. videndu cusì a cacciata di Ligdami. In u 454 à.C. Alicarnassu intrì in a sfera di influenza atinesa, divintendu tributaria di a cità attica.

Erodutu viaghjò è visitò gran' parti di u Mari Tarraniu uriintali, in particulari l'Egittu induva, affascinatu da quidda civiltà, firmeti par quattru mesa. U scopu di i viaghji fù prubabilamenti a racolta di i matiriali utuli distinati à a ridazzioni di a so opara (i Storii). Da u 447 a.C. sughjurnò à Atena, induva cunniscì Pericle, u pueta tragicu Sofocle, l'architettu Ippodamu di Miletu, i sufisti Eutidemu è Protagora; in u 445 a.C. participò à i Panatenei, duranti i quali lighjiti publicamenti brani di a so opara, ricivendu ni in premiu a nutevuli somma di 10 talenti.

U scrittori si stabilì infini in a culonia panellenica di Thurii (in Magna Grecia, in u locu induva surghjia l'antica Sibari), à a quali fundazioni cullaborò intornu à u 444 a.C.A tradizioni voli ch'è ci murissi in l'anni successivi à u scoppu di a Guerra di u Peloponnesu (cunvinziunalamenti in 425 a.C. circa), à a quali accenna in a so opara. In rialità locu, data è circustanzi di a so morti sò ignoti.

Par capiscia bè a grandi rivuluzioni uparata da Erodutu, cunsidaratu sicondu u locu cumunu com'è patri di a sturiugrafia, bisogna fà parechji premissi. Innanzi tuttu u cuncettu di storia in antica Grecia era lighjiramenti diffarenti da quiddu ch'è no intindimu oghji: veni à dì una siquenza crunulogica di avvinimenti discritta in modu obiettivu è incù metudu scentificu, tantu ch'è par moltu tempu Tucidide fù cunsidaratu u più veru è anticu sturiugrafu grecu, par quantu riguarda a scintificità di a narrazioni. 

In a Grecia Antica infatti a storia era cunsidarata innanzi tuttu com'è magistra vitae è avia dunqua un fini pedagogicu è solu sicundariamenti scentificu. U fini di a narrazioni erudutea, com'eddu hè pussibuli deducia da a dichjarazioni in u priambulu, era quiddu di racuntà gesti di l'eroi, ancu s'è dopu tali premissa sarà solu parzialamenti mantinuta. L'ottica incù a quali Erodutu cunsidareghja l'avvinimenti, i valori di a storia è l'azzioni umani hè analoga è paragunevuli à quidda duminanti in u mondu di l'epos (epica), in u quali l'omini agiscini spinti da u desideriu di gloria in l'intentu di lascià un ricordu imperiscibili di sè. Bench'è a ricerca storiugrafica tendi à a raziunalisazioni di u prisenti in a ricerca di una dinamica causi-cunsiquenzi, a cumpusizioni erudutea ùn pò micca fà à menu di ammetta l'esistenza di un'entità divina, terribuli è scunvuglienti a quali, in ultima istanza, erani ripurtati i rinversci di u distinu.

L'opara era distinata à una littura pubblica è quista fù certamenti una di i primi formi di trasmissioni di u testu; par sta raghjoni u stili aduttava sprissioni furmulari di carattaru epicu è prucedi sicondu una dinamica circulari, sempri circhendu di rimana à so modu imparsunali è ughjittivu. Nonustanti attinghji da u matiriali epicu è da a logugrafia (terminu chì indicava urighjinariamenti a scrittura in prosa, in a quali l'autori racuglitini in opari urganicamenti strutturati discrizzioni di paesi stranieri, lighjendi lucali eroichi, è cetara.), Erodutu sarà u prima à ricircà un filu logicu in a succissioni di l'avvinimenti, chì si traduci in u rapportu causa-effettu. 
A storia ùn hè micca cunsidarata da Erodutu com'è una simplici seria di avvinimenti chì si succedini in u tempu, ma com'è un insemu di fatti culligati frà eddi da una cumplessa reta di rapporti logichi, beddi intellighjibili.

I principii maestri annantu à i quali si fonda a mitudulugia erudutea sò:

Erodutu dichjara dunqua esprissamenti ch'eddu hà un metudu è ch'è i so raconti sò veridichi. In rialità Erodutu accosta in manera asistematica dati autentichi à fatti palisamenti favulosi: u fini era quiddu di diverta i spittatori. Hè dunqua sempri à una via di mezu frà u logugrafu è u storicu, un narradori di storii più ch'è un storicu in sensu mudernu. Si pò eppuri cunsidarà lu com'è u patri di a sturiugrafia parchì quantunqua ci sò l'assunti metodichi curretti (ancu s'è ci voli à tena contu di l' arrori di u grecu, com'è i pripundiranti finalità epicu-narrativi, a schersa criticità è a guasi tutali assenza di ricerca scentifica di i fonti).

Erodutu introduci in u so pinsamentu ancu ciò ch'è no oghji pudemu chjamà filusufia di a storia. Sicondu Erodutu, infatti, u prutagonistu di a storia hè a divinità, chì hè garanti di l'ordini univirsali ed hè dunqua una divinità cunsirvatrici. In l'attimu stessu in u quali l'ordini hè comprumissu a divinità intarveni, sicondu quiddu principu ch'è l'autori difinisci com'è φθόνος τῶν θεῶν (invidia di i 'dei). Tali principu filusoficu si basa annantu à una cuncizzioni arcaica di a divinità: in a Grecia antica, i dei pussidiani attributi piuttostu umani, ed erani ghjilosi di a probbia gloria è di u probbiu puteri. L'omu chì otteni troppa furtuna, dunqua, incorri in a so φθόνος, invidia, è hè cunsiguintamenti uccisu o privu di a probbia gloria. Devi dunqua adattà si à a so vulintà, circhendu di capiscia la incù i divinazioni, l'oraculi è l'uneirumanzia (intarpritazioni di i sogni). Quidda di Erodutu ùn hè micca digradazioni cabalistica, ma hè un schema mintali di assirvimentu à a divinità, tipicu di l'ità arcaica. Una visioni di a Storia priculusamenti mischiata dunqua à a riligioni, ma di a quali Erodutu supareghja i trappuli grazia à a so limpida unistà è logica intillettuali.

L'ambienti incù u quali fù à cuntattu u storicu hè l'Atena di Pericle, in a quali i valori tradiziunali di l'aristucrazia naturali sò cuntistati veemintamenti da i sufisti, intillettuali pulemichi chì fondani a probbia critica in a cundanna di i nomoi, cunvinziunali vali à dì artificiali dunqua micca degni di rispettu, impurtanza, intaressu.

Si tratta dunqua di elementi critichi ancu di l'impiantu piriegeticu di Erodutu chì analizeghja è studieghja probbiu i nomoi di i pupulazioni barbari, chì, s'è da una parti erani criticati da i sufisti par a so non currispundenza à a fusis, erani ancu cuntraditi da l'espunenti di u cusiddittu tradiziunalisimu eticu, chì vidiani in u nomos prubbiamenti grecu l'unica fonti di virità, ghjustizia è sicurezza.

Erodutu rispondi uniscendu parechji aspetti cuntrarii di i dui visioni, riiscendu à sfughja à i critichi è dendu significatu probbiu à a so ricerca. Eddu, à traversu u rilativisimu di Protagora rifiuta di ricunnoscia com'è unica degna di attinzioni a tradizioni greca, affirmendu ch'è à ogni omu i probbii custumi apparisciarani sempri i migliori, è cuntesta à i sufisti l'inutilità o a dannusità di i nomoi affirmendu ch'eddi miretani attinzioni è rispettu in quantu sprissioni par ogni populu di a probbia tradizioni è cultura. A mudernità di Erodutu hè chjara probbiu in stu passaghju culturali è storiugraficu.

Postu ch'è l'opara uriginali di Erodutu fù rivista è espugnata arbitrariamenti da i grammatichi alessandrini, i filuloghi è quiddi chì studiavani a litteratura greca, si sò posti u prublemu di individuà a struttura è u carattaru uriginali di l'opara.

I premissi sustanziali annantu à i quali si fonda u dibattitu riguardani i discrasii pruspettichi è u frammintisimu storicu chì sò implicati in l'intreia opara erudutea.

Una prima iputesi dividi l'opara mittendu prima i guerri pirsiani è dopu i  (discorsi) intruduttivi.

Jacoby, in u 1913, iputizò ch'è in urighjina l'opara saria stata cumposta in chjavi acruamatica (distinata à a littura pubblica, in discorsi siparati) è chì dopu Erodutu, vinutu à cuntattu incù l'ideulugia periclea, aghji fusu insemu tutti i varii discorsi.
De Sanctis tiurizò inveci ch'è Erodutu avaria racuntatu a storia da u puntu di vista di i Pirsiani è ch'eddu avaria, par via di cunsiquenza, prisintatu i varii populi da eddi scuntrati.

Infini, l'iputesa unitarista afferma ch'è Erodutu cuntò a storia di i culonii grechi sicondu un'ottica univirsalistica, ripprisintendu u scontru frà Urienti è Uccidenti. I sustinidori di 'ss'iputesa mettini in luci l'episodiu iniziali di l'opara, l'assughjittamentu di i culonii grechi da parti di Cresu (560 a.C.), è l'episodiu finali, a libarazioni di Sestu, ultima cità greca in mani à i Pirsiani.

L'opara Storii ( Historìai) hè divisa in 9 libra: si tratta di una divisioni uparata da i grammatichi alessandrini (in ità ellenistica, III seculu a.C.).

I primi quattru libri sò suddivisi in:

In u priambulu, dopu à avè indicatu u so probbiu nomu è quiddu di a cità nativa, Erodutu prisenta a so opara, illustrendu ni u scopu generali è u tema:

In Persia u rè Ciru u Grandi intendi cunquistà tutti i pussidimenti di l'altri guvarnadori trà i quali Candaule, Gige è Cresu. In u prima libru Erodutu narra varii episodii fantastichi com'è quiddu di a moglia di Candaule scuparta nuda da Gige è un stalvatoghju pienu di curaghju è onori cuntatu da Solone à Cresu. Scunfittu in una battaglia quist'ultimu da Ciru, quiddu diventa u suvranu assulutu di a Persia è si culloca in Babilonia ind'eddu mori (529 a.C.). In u sicondu libru sò esposti tutti i qualità è i curiusità di a terra d'Egittu, induva tandu guverna Cambise II. Fendu rifirimenti à i so viaghji compiuti in ghjuvantù, Erodutu furnisci una discrizzioni dittagliata di i loca, di i paisaghji, di l'usanzi pupulari è di i tradizioni di l'Egittu, sottuliniendu in particulari i funzioni di u fiumu Nilu. In i libra III è IV fù narratu com'è Cambise cunquistò incù ripituti assalti l'Egittu, terra di i faraoni, è com'è Dariu I li succedi à a so morti. Eddu immediatamenti nota ch'è a Grecia hè un puntu strategicu induva fundà novi cità è insidiamenti parchì furnisci l'accessu di i cummerci trà l'Urienti è l'Uccidenti par mezu di u Mari Tarraniu. Immediatamenti Dario principia à cunquistà i culonni grechi ionichi di l'Asia Minori (l'oghjinca Turchia) è à divida li in satrapii punendu à capu di ognuna un guvarnadori. In u V libru di i cità ionichi vidati da Aristagora si rivoltani contru u duminiu di Dariu I è di seguitu a ribillioni fù sustinuta in Ellade da i puliticanti Milziade è Aristide i quali formani un armata oplita. A battaglia si svoglii in u 490 a.C. à Maratona è l'armata greca, molta più infiriori di numaru à quidda numica, riesci à scunfighja Dariu. A vittoria a si devi à l'unioni di i poleis Sparta è Atena è à u curaghju di l'omini ellenichi. Pochi anni dopu u figliolu di Dariu Serse ripiglia u prugettu espansiunisticu di u babbu è assalta parechji cità ionichi com'è Miletu (libru VII). Tandu veramenti l'intreia Grecia hè minacciata è tutti i poleis, dopu u sacrifiziu di u spartanu Leonida à i Termopili, s'uniscini puliticamenti è militaramenti par fà fronti à a cupiosa armata di Serse. In l'ottavu libru Erodutu narra i battagli cundutti da Temistocle: prima à Capu Artemisiu in i circonda di Atena, induva i grechi si ritirani strategicamenti ma parmittendu cusì à i pirsiani di spianà a capitali, è di seguitu a battaglia finali di Salamina svolta si in una spezia di picculu golfu. I pirsiani, ricati si in u picculu spaziu incù tutti i navi, rimanini incagliati è cusì suspresi da i navi grechi chì i distrughjini una dopu l'altra. A guerra cumbattuta par a siconda volta contru i pirsiani da a Grecia hè vinta di novu (IX libru). In l'ultima parti di l'opara Erodutu dirighji un' invucazioni à Calliope, dea di i pueti, è di seguitu narra a battaglia trà a Grecia è l'usurpatori Mardoniu.

U studiu di i fonti scritti, usati da Erodutu, hè resu difficiuli da a perdita di l'opari à eddu pricidenti; sicuramenti sarà statu influinzatu da i logugrafi ma a misura di st' influenza hè scunnisciuta. Sicondu Eforu di Cuma, a basa di i Storii pruveni da Xanto di Lidia. In rialità, l'unicu pricursori sicuru hè Ecateu di Miletu; quantunqua nantu à i fonti scritti, da i quali hà attintu, Erodutu hè dicisamenti evasivu. L'autori hà indubbiamenti usatu ducumenti ufficiali (pirsiani, atinesi è delfichi), epigrafi è racolti.

Molti discussioni sò nati da u fattu ch'è l'opara erudutea si concludi incù un avvinimentu minori, com'è hè a presa di Sestu, avvinuta in u 478 a.C.; à quistu s'aghjunghjini parechji prumessi di l'autori, disattinzioni (com'è un λόγος assiru o a narrazioni di a morti di Efialte), è imparfizzioni è incungruenzi.
Sicondu parechji critichi, l'opara hè stata intarrotta da circustanzi esterni, mentri u travagliu era in corsu, com'è a Guerra di u Peloponneso. Tucidide è Aristoteli, è più ricintamenti Wilamowitz è Jacoby, iputizetini ch'è Erodutu avissi vulsutu ghjunghja finu à u mumentu di a custituzioni di a leia deliu-attica (477 à.C.).

I sustinidori di a cumplittezza di l'opara analizeghjani soprattuttu l'ultimu libru; Lucianu Canfora susteni ch'è u cullocquiu trà Artembare è Ciru, chì si cuncludi incù a frasa priparà sii à ùn essa più duminatori ma duminati, apparisci palisamenti cunclusivu, adattu à u tema di a Storia pirsiana.
I prumessi micca rispittati da l'autori sò 
Inoltri bisogna ricurdà ch'è l'opara era distinata à un usu urali, par u quali ùn ci era micca a nicissaria prisenza di un finali.

U ghjurnalistu polaccu Ryszard Kapuściński era un grandi ammiratori di Erodutu, tantu da riparcorra in un libru, In viaghju incù Erodutu, i so itinerarii.
Erodutu mintuvava a furtuna (intesa com'è distinu è dunqua pudia essa pusitiva o nigativa) induva ùn pudia micca spiigà certi finomini è avvinimenti.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia taliana.




#Article 442: Natale (2497 words)


Natale hè a festività cristiana chì celebreghja a nascita di Ghjesù Cristu. Casca u 25 dicembre (u 7 ghjennaghju in le chjese urientale, per u slittamentu di u calendariu ghjulianu). 

A parola corsa Natale deriveghja da u latinu Natalis chì significheghja nataliziu, relativu à a nascita.

Natale hè ancu chjamatu Natale di Ghjesù o Natività di u Signore è precedutu qualchì volta da l'aghjettivu Santissimu (à volte abbreviatu in Ss.).

Secondu u calendariu liturgicu cristianu hè una sulennità di livellu paru à l'Epifania, Ascensione è a Penticosta è inferiore à Pasqua (a festività più impurtante in assolutu) è certamente a più popularmente risentita, soprattuttu à parte da l´ultimi due seculi, da quandu hè diventata a festa induve ci si scambianu i regali è dinù si sta inseme in famiglia.

Ind'è u calendariu rumanu u termine Natalis era impiegatu per parechje festività, cum'è u Natalis Romae (21 aprile) chì cummemorava a nascita di l'Urbe, è u Dies Natalis Solis Invicti, a festa dedicata à a nascita di u Sole (Mitra), anch'ella u 25 dicembre, introdutta da Aurelianu in lu 273 d.C., eppo suppiantata prugressivamente durante u III seculu da a ricurrenza cristiana. 

Natale, ancu ùn essendu micca a principale festa cristiana chì hè Pasqua, hè sempre quella più risentita à livellu famigliare è populare è rappresenta a cunsapevolezza d'esse chjamati à ricunnosce in u Bambinu di Betlemme u Figliu di Diu. Nant'à Natale cum'è Festa cristiana, nant'à e manifestazione liturgiche, nant'à e tradizione di e cumunità cristiane è nant'à e ricurrenze, riti è abitudine di tuttu u mondu sò state scritte decine è decine di poesie., raccunti , canti populari , filastrucche, ninne nanne è monda altru.

A festa di Natale hè a celebrazione di a nascita di Ghjesù. Secondu u Vangelu di Luca, Ghjesù nacque da Maria à Betlemme, induve ella è u so maritu Ghjuseppe si reconu per partecipà à u censimentu di a populazione urganizatu da i rumani.

Per i soi discepuli a nascita o natività di Cristu hè stata preceduta da diverse prufezie secondu e quale u messia saria natu da a casa di Davide per redimere u mondu da u peccatu.

A data di nascita di Ghjesù ùn hè micca ripurtata in i Vangeli. Dapoi i primi seculi i cristiani svilupponu diverse tradizione, basate nant'à raghjunamenti teolugichi,  chì fissavanu u ghjornu di a nascita di u Signore in date differente, tantu chì Clemente Alessandrinu (+ c. 215) annutava in un so scrittu: Micca si cuntentanu di sapè in chì annu hè natu u Signore, ma cù curiosità troppu spinta vanu à cercà ne ancu u ghjornu (Stromata, I,21,146.)

A prima testimunianza di a data di u 25 dicembre per Natale di Ghjesù si ritrova in unu scrittu di S.Ippulitu (+235), u cummentariu nant'à Daniele

In a chjesa latina u ghjornu di Natale hè caratterizatu da quattru messe: a vespertina di a vighjilia, ad noctem (vene à dì a messa di a notte), in aurora, in die (in u ghjornu).

Cum'è tutte e solennità, hà una durata magiore rispettu à l'altri ghjorni di u calendariu liturgicu, ed infatti, e sulennità si facenu cumencià à i vesperi di u ghjornu innanzi - s'ellu ùn hà a precedenza stabilita da l'apposite norme - fendu saltà cusì i vesperi proprii di u ghjornu precedente.

U tempu liturgicu di Natale si conta à parte da i primi vesperi di u 24 dicembre, per terminà cù a dumenica di u Battesimu di Ghjesù, mentre u periodu precedente à Natale cumprende e quattru semane d'Avventu.

In sta sezione si dà contu di e date storiche cunnisciuti di l'orighjine di a festa di Natale.

Natale ùn hè micca presente trà i primi elenchi di festività cristiane di Sant'Ireneu è Tertullianu

urighjene, prubabilmente alludendu à i Natalitia imperiali dichjara

ch'è in le scritture solu i peccatori, è micca i santi, celebreghjanu a so nascita. 
Arnobiu  ridiculiza a celebrazione di i cumpleanni di i  dei.

E chjese cristiane celebravanu piuttostu a festa di a Pasqua Pifania (dal grecu ?p?f??e?a (epiphàneja): manifestazione, cumparsa, apparizione, nascita), chì rammenta a visita di i Rè Maghji à Ghjesù.

U prucessu à traversu u quale u 25 dicembre divene a ricurrenza di a nascita di Ghjesù per tutta a cristianità, principiò solu in u III seculu è durò finu à u successivu è differì tempuralmente secondu e diocesi.

E prime evidenze di una celebrazione pruvenenu da Alessandria d'Egittu, circa 200 d.C., quandu Clemente di Alessandria disse chì certi teologhi egiziani, monda curiosi, definissenu non solu l'annu, ma ancu u ghjornu di a nascita di Ghjesù u 25 Pachon, currispundente à u 20 di maghju di u ventottesimu annu di Augustu ma fecenu questu micca perchè ritenessenu chì u Cristu fusse natu 'ssu ghjornu ma solu perchè 'ssu mese era u nonu di u so calendariu .
Altri sciuararonu e date di u 24 ò 25 Pharmuthi (19 ò 20 aprile).

Un testu di u 243, De paschae cumputus, attribuitu à Ciprianu ma prubabilmente apocrifo, dichjara chì a nascita di Cristu fù u 28 marzu perchè fù in 'ssu ghjornu chì u sole fù creatu.

Clemente dichjara ancu chì i Balisilidiani celebravanu l'Epifania è po esse, prubabilmente, ancu a nascita di Ghjesù, u 15 l'11 Tybi (10 o 6 ghjennaghju).

In un qualchì mumentu a doppia cummemorazione di a Pasqua Pifania è di a Natività deve esse diventata cumune, sia perchè l'apparizione di i pastori era cunsiderata cum'è una di e manifestazione di a gloria di Cristu, sia forse per via di una discrepanza di u vangelu di Luca presente in varii codici cum'è u codice Bezae, inde e parole di Diu sò rese houios mou hu agapetos, egu semeron gegenneka se (tu sei u me' figliolu predilettu, in stu ghjornu t'aghju ghjeneratu) à u postu di en soi eudokesa (in te mi sò cumpiaciutu).

Abraham Ecchelensis (1600-1664)  riferighja di a presenza di un dies Nativitatis et Epiphaniae da una custituzione di a chjesa di Alessandria à u tempu di u cunciliu di Nicea.

Epifaniu riferighja di una cerimonia da i tratti gnostichi á Alessandria induve, a notte tra u 5 è u 6 ghjennaghju, un discu solare inquartatu (oghje notu cume croce celtica) dettu Korê era portatu in prucessione attornu à una cripta, à u cantu Oghje à quest'ora Korê ha datu vita à l'Eternu.

Ghjovanni Cassianu (360-435) scrive tra u 418 è u 427 chì i monasteri egiziani ancora osservanu l´antichi costumi.

U 29 Choiak (25 dicembre) è 1 ghjennaghju 433 Paolu di Emesa predica pressu Cirillu di Alessandria, è i so sermoni 

mostranu chì a celebrazione di u Natale in lu mese di dicembre era dighjà fermamente stabilita, è i calendari provanu a so permanenza; dunqua a festa s'era sparta in Eghjttu tra u 427 è u 433.

A' Cipru, à a fine di u IV secolu, Epifaniu dichjara cuntru l´Alogi chì Cristu era natu u 6 ghjennaghju é era statu battezzatu l'8 novembre.

Sant'Efrem u Siru (induve l' inni si riferighjenu à l'Epifania è micca à u Natale) prova chì a Mesoputamia ancora festeghjava a nascita tredici ghjorni dopu à u solstiziu d'invernu, dunqua u 6 ghjennaghju.

cuntemporaneamente in Armenia a data di dicembre era ignorata, è ancu oghjie l´Armeni celebreghjanu u Natale u 6 ghjennaghju.

In Anatolia, i sermoni di santu Gregoriu di Nissa nant'à San Basile (mortu prima di u 1 ghjennaghju 379) e i due seguenti durante a festa di Santu Stefanu, provanu chì in lu 380 u Natale era ghjà celebratu u 25 dicembre.

In lu V secolu Asteriu di Amaseia è Sant'Anfilochiu di Iconiu, cuntemporanei di Basile è Gregoriu, mostranu chì in le so diocesi le feste di l'Epifania è di u Natale eranu separate .

In lu 385 Egeria scrive di quessi prufondamente impressiunata da a festa di a Natività di Ghjerusalemme, chì aveva aspetti prettamente natalizi; u vescamu si recava di notte à Betlemme, tornendu à Ghjerusalemme u ghjornu di a celebrazione.
A presentazione di Ghjesù à u tempiu era celebrata quattordici ghjorni dopu.
Ma stu calcolu cumencia da u 6 ghjennaghju, è a festa cuntinuava per l´ottu ghjorni dopu à 'ssa data

successivamente mentuveghja solu e due feste magiori di l'Epifania è di a Pasqua.
Dunqua u 25 dicembre in lu 385 ùn era micca osservatu à Ghjerusalemme.

Ghjovanni di Nikiu (circa in lu 900) per cunvince l´armeni à osservà a data di u 25 dicembre fa notizia di una currispondenza tra Santu Cirillu di Ghjerusalemme è papa Ghjuliu I in cui
Cirillu dichjara chì u so' cleru ùn pò, in la singola festa di a nascita è di u battesimu, effettuà una doppia prucessione tra Betlemme è u Ghjordanu è dummanda à Ghjuliu di stabilisce a vera data di a Natività da i documenti di u censimentu purtati à Roma da Titu; Ghjuliu stabilisce u 25 dicembre.

In un antru documentu si riferighja chì Ghjuliu scrisse à Ghjovenale di Ghjerusalemme (circa 425-458), aghjunghjendu chì Gregoriu Nazianzenu à Costantinopuli era statu criticatu pè avè smezatu le festività, ma Ghjuliu morì in lu 352 è a testimonianza di Egeria rende questi ultimi due documenti di urighjne dubbia.

Santu Ghjrolamu, scrivendu in lu 411, rimprovereghja à i palestinesi di mantene a celebrazione di a nascita di Cristu in la festa di a Manifestazione.

Cosmas Indicopleustes sughjèrisce  chì ancu à a metà di u VI secolu a chjesa di Ghjerusalemme riteneva, basendusi nant'à u passu evangelicu di Luca, chì u ghjornu di u battesimu fosse u ghjornu di a nascita di Ghjesù in quantu esseru divinu. 
A cummemorazione di Davide è Ghjacomu l'Apostolu si svulghjeva u 25 dicembre.

Lu 25 dicembre 432 Paolu di Emesa prununziava à Cirillu di Alessandria un discorsu nant'à u Natale.

A Antiochia, dopu à una longa resistenza, a festa di u 25 dicembre venne accolta in lu 386 grazie à l'opera di Santu Ghjovanni Crisustomu.

Durante a festa di Santu Philogonius di u 386 Santu Ghjovanni Crisustomu predicò un importante sermone: in reazione á certi riti è feste ebraiche invitò a chjesa di Antiochia à celebrà a nascita di Cristu u 25 dicembre quendu dighjà parte di a cumunità a celebrava in issu ghjornu da almancu dieci anni; dichjarò chì in occidente a festa era dighjà celebrata è chì ellu  desiderava introduce la, chì questa era osservata da a Tracia à Cadice è chì a so miracolosamente rapida diffusione era un segnu di a so ghjenuinità.

Per ghjustificà a decisione interpretò l´episodi evangelichi dicendu chì u sacerdote Zaccaria entrò in lu Tempiu ricevendu l'annunziu di u cuncepimentu di Ghjovanni Battista in settembre; u vangelu data dunque  u cuncepimentu di Ghjesù dopu à sei mesi, ovveru in marzu, dunqua a nascita saria avvenuta in dicembre.

Infine u Crisustomu dichjarò di sape chì i rapporti di u censimentu di a Sacra Famiglia eranu ancora in Roma e dunque  Roma duveva avè celebratu u Natale u 25 dicembre per un tempu abbastanza longu da cunsentisce à u Crisustomu di riportà cù certezza a tradizione rumana. U riferimentu á l'archivi rumani hè anticu almancu quantu Ghjustinu Martire è Tertulliano. Papa Ghjuliu I, in la falsificazione cirillina citata in precedenza, afferma di avè calcolatu a data basendusi nant'à Flaviu Ghjuseppe, nant'à a base di a stessa cunsiderazione micca pruvata riguardante Zaccaria.

In lu 379/380 Gregoriu Nazianzenu si face cumenciatore (in lingua greca: exiarchos) pressu a chjesa di Costantinopuli di a nova festa, pruposta in tre so omelie predicate in tre ghjorni successivi in la cappella privata chjamata Anastasia; dopu à u so esiliu in lu 381, a festa scumparve.

Secondu Ghjovanni di Nikiu, Onoriu, presente durante una di le sue visite, si accordò cù Arcadiu perché fosse osservata a festa in la stessa data di Roma.
Kellner cullocheghja sta visita in lu 395; Baumstark tra u 398 è u 402; l'ultima data si basa nant'à una lettera di Ghjacomu di Edessa citata da Ghjeorghje di Beeltân, chì dichjara chì u Natale fu portatu à Costantinopuli da Arcadiu è Crisustomu da l'Italia induve secondu a tradizione si era tenuta finu da i tempi apostolichi. 
Crisustomu fu vescamu tra u 398 è u 402, è dunque  a festa saria stata intrudotta in stu periodu da Crisustomu vescamu á listessa manera di cume era stata introdotta á Antiochia da Crisustomu presbiteru; 
però Lübeck prova chì le evidenze à la base di a tesi di Baumstark ùn sò micca valide.

Più importante, ma solu pocu megliu accreditata, hè a tesi di Erbes' chì a festa sia stata introdotta da Costantinu I tra u 330 è u 335; esattamente in lu 330 secondu l'opinione di certi storichi, è probabilmente cunsigliatu di a mamma Elena è da i vescami di u cunciliu di Nicea.

Riguardu à a Chjesa di Roma, a più antica fonte nant'à a celebrazione di u Natale hè u calendariu filocalianu cumpilatu in lu 354, chì cuntene importanti tre date:

Nella lista di i cunsoli sò indicati i ghjorni di nascita è di morte di Cristu è le date di ingressu à Roma è di martiriu di Santu Pietru è Paolu.

Una citazione significhativa è:

Queste indicazioni però parenu scurrette è possonu esse di le successive aghjiunte à u testu, per cui ancu se a Depositiu Martyrum hè datata à u 336 hè probabile chì Sta indicazione debba esse datata à u 354, ancu se a presenza in un calendariu ufficiale lascia supporre chì sianu esistite di le celebrazioni populari precedenti.

Sul finisce di u IV secolu a festività passò à Milanu è per poi diffonde si in la altre diocesi di u nord: Torinu, Ravenna, ecc.

Sul fattu chì u Natale venga festeghjiatu u 25 dicembre vi sò diverse iputesi chì possonu esse raggruppate in due categorie: a prima chì a data sia stata scelta in base à cunsiderazioni simbuliche interne à u Cristianesimu, a seconda chì sia derivata da l'influssu di festività celebrate in altre relighjoni praticate cuntemporaneamente à u Cristianesimu di allora. Le due categorie di iputesi possonu coesistere.

Questu primu gruppu di iputesi spiega a data di u 25 dicembre cume interna à u Cristianesimu, senza apporti da altre relighjoni, deriveghjante da iputesi cristiane nant'à a data di nascita di Ghjesù.

Lu secondu gruppu di iputesi spiega a data di u 25 dicembre cume esterna à u Cristianesimu, cume un tentativu di assorbimentu di culti precedenti à u Cristianesimu cù a sovrapposizione di festività cristiane à feste di altre relighjoni antiche.

In u corsu di l'ultimu seculu, cù u progressivu secolarizzarsi di l' uccidente é in particular modu di l'Europa Settentriunale Natale hà cuntinuatu à rappresentà un ghjornu di festa per i non-cristiani, assumendu significhati duve si da quellu relighjosu. Generalmente hè vissutu cume festa ligata à a famiglia, à i rigali è à Babbu Natale.

U stessu cambiamentu di u spiritu Nataliziu u si ritrova in quelli Paesi induve i cristiani sò piccule minuranze, ma Natale hè statu impurtatu cum'è festa publica di tipu seculare-culturale. Hè cusì in India, Pakistan, Cina è Taiwan, Ghjappone è Malesia.

Accade chì Natale fussi citatu in a litteratura o in a cultura corsa. Per esempiu, in i pruverbii:

Catholic encyclopedia - Christmas




#Article 443: Variità taravesa di a lingua corsa (210 words)


A variità taravesa (o varietà taravese) di a lingua corsa hè una di i variità principali di corsu.

Più raramenti, s'usa lu/li, la/li, ma solu in certi casi: par asempiu, in puisia; o in i formi: Oh lu bruttu !, Oh lu latru!; o ancu in certi casi particulari: la ghjenti

I verbi ani trè formi di cunghjugazioni principali (-à, -a, -iscia). 

Verbu essa:

Verbu avè:

Verbu fà (irregulari):

Cunghjugazioni in -à - Verbu amà:

Cunghjugazioni in -a - Verbu veda:

Cunghjugazioni in -iscia o ì - Verbu finiscia o finì:

Un'intarissanti curiusità di u taravesu, com'è u gadduresu, è certi varietà di a lingua sarda, hè l'esistenza di dui maneri, tremindù accitevuli è usati, di cunghjucà l'indicativu imparfettu di certi verbi, par asempiu u verbu andà: 

Numari : unu, dui, trè, quattru, cinqui, sei, setti, ottu, novi, deci, ondici, dodici, tredici, quattordici, quindici, sedici, dicessetti o diciossetti, diciottu, dicennovi, vinti, ..., trenta, quaranta, cinquanta, ..., centu, dui centu, ..., middi, dui milla, ...;

Ghjorna : luni, marti, marcuri, ghjovi, vennari, sabatu, dumenica;

Mesa : ghjinnaghju, frivaghju, marzu, aprili, maghju, ghjugnu, sittembri, uttrovi, nuvembri, dicembri;

Staghjoni : branu, istati, vaghjimu, inguernu;

Culori : biancu, neru, rossu], giaddu, turchinu, verdi, grisgiu, purpurinu, aranciu, castagnu.

Eccu una scelta di sprissioni tipicamenti taravesi:




#Article 444: Napulione Buonaparte (9882 words)


Napulione Buonaparte (natu Napoleone, in Aiacciu, 15 aostu 1769 - mortu in l'isula di Sant'Elena, 5 maghju 1821) hè statu un puliticanti è militaru francesu, fundatori di u Prima Imperu francesu. Ufficiali d'artigliaria è dinò generali duranti a rivuluzioni francesa, divintò famosu com'è principali generali di a Francia rivuluziunaria grazia à i vittorii ottinuti in u corsu di a prima campagna d'Italia. Dopu u colpu di Statu di u 18 brumariu (8 nuvembri 1799) assunsi u puteri in Francia: fù Prima Consulu da nuvembri di quidd'annu à u 18 maghju 1804, è Imperatori di i francesi, incù u nomu di Nabulionu I (Napoléon Ier) da u 2 dicembri 1804 à u 14 aprili 1814 è di novu da u 20 marzu à u 22 ghjugnu 1815. Fù ancu prisidenti di a Ripublica Taliana da u 1802 à u 1805, rè d'Italia da u 1805 à u 1814, mediatori di a Ripublica Elvetica da u 1803 à u 1813, è prutittori di a Cunfederazioni di u Renu da 1806 à 1813.

Grandi omu di guerra, prutagonistu di più di vinti anni di campagni in Auropa, Nabulionu hè statu cunsidaratu u più grandi strategu di a storia da u storicu militaru Basil Liddell Hart. Grazia à u so sistemu d'allianzi è à una seria di brillanti vittorii contru i putenzi auropei, cunquistò è guvirnò larga parti di l'Auropa cuntinintali, spurtendu l'ideali rivuluziunarii di rinnuvamentu suciali è ghjunghjendu à cuntrullà numarosi Regni par via di parsoni chì l'erani fideli (Ghjaseppu Bonaparte in iSpagna, Gioacchino Murat in u Regnu di Napuli, Ghjirolmu Bonaparte in Vestfalia è Luigi Bonaparte in Olanda).

A so riforma di u sistemu ghjuridicu (intigrata in u Codici Nabulionicu), intrudussi chjarezza è simplicità di i normi è posi i basi di a muderna ghjuridizioni civili.

A disastrosa campagna di Russia (1812), marcò u tramontu di u so duminiu nantu à l'Auropa. Scunfittu in a battaglia di Lipsia da l'alliati auropei d'uttrovi 1813, Nabulionu abdicò u 14 aprili 1814, è fù esiliatu in l'isula d'Elba. Di marzu di u 1815, abbandunata furtivamenti l'isula, sbarcò à Golfe Juan, vicinu à Antibes è riintrò in Parighji senza scuntrà oppusizioni, ricunquistendu u puteri par u periodu dittu di i Centu ghjorni, finch'eddu fussi difinitivamenti scunfittu da a settima cualizioni in a battaglia di Waterloo, u 18 ghjugnu 1815. Trascorsi l'ultimi anni di vita in esiliu à l'isula di Sant'Elena, sottu u cuntrollu di i britannichi. Dopu a so caduta u cungressu di Vienna ristabilì in Auropa i vechji regni prinabulionichi (Ristaurazioni).

Fù u prima rignanti di a dinastia di i Bonaparte. Spusò Ghjasippina di Beauharnais in u 1796, è in sicondi nozzi l'arciduchessa Maria Luisa d'Austria, l'11 marzu 1810, da a quali ebbi u so unicu figliolu lighjittimu, Nabulionu Francescu, dittu u rè di Roma (1811-1832). A so figura hà inspiratu artisti, littarati, musicanti, puliticanti è storichi, da l'Ottucentu à i ghjorna d'oghji.

Nabulionu Bonaparte nascì in Aiacciu, in Corsica, pocu più di un annu dopu a stipula di u Trattatu di Versailles di u 1768, incù u quali a Ripublica di Ghjenuva lasciava mani libara à a Francia in l'isula, chì fù dopu invasa da l'armati di Luigi XV è annessa à u patrimoniu parsunali di u Rè. A famiglia Bonaparte appartinia à a piccula burghesia corsa è avia luntani urighjini nobili tuscani (pari accirtatu chì l'antinati fussini immigrati in Corsica da Sarzana in u XVI seculu, à u sirviziu di Ghjenuva).

U babbu di Nabulionu, Carlu Maria Bonaparte (Nabulionu cambiò a casata in Bonaparte dopu a morti di u babbu, pochi ghjorni prima di spusà à Ghjasippina è parta par a campagna d'Italia, una casata più cunforma à a lingua corsa), avvucatu, diplumatu di l'Università di Pisa, avia effittuatu ricerchi araldichi par ottena vicinu à i luntani parenti di San Miniato una patenti di nubiltà chì li cunferissi pristigiu in Patria è li parmittissi di megliu purveda à a struzzioni di i figlioli. In rialità ghjà in u so attu di battezimu, ridattu in Aiacciu in lingua taliana, hè attistata a nubiltà di a famiglia è si riporta a casata Bonaparte, prova chì ùn era micca difinitivamenti fissatu in a forma Buonaparte, mentri in l'atti successivi, in talianu, rilativi à Paola è à Luigi Nabulionu a casata, sempri in a forma Bonaparte, hè priciduta da a particedda de. Carlu Maria Bonaparte murì primaturamenti à causa di un tumori di u stomacu, u 24 frivaghju 1785, à Montpellier.

A mamma era Maria Letizia Ramolino, discindenti di nobili tuscani è lumbardi. À u mumentu di u matrimoniu, u 2 ghjugnu 1764, t'avia 14 anni, mentri u maritu ni avia 18. U coppiu ebbi 13 figlioli, di i quali solu ottu sopravvissini: in più di Nabulionu ci erani ancu i frateddi Ghjaseppu, Lucianu, Luigi è Ghjirolmu è i sureddi Elisa, Paulina è Carulina. Nabulionu stessu disdignò in parechji occasioni 'ss' ascendenzi illustri affirmendu ch'eddu vulia essa fundatori è micca discindenti di simula nubiltà.

I dui parenti cumbattitini in a guerra frà i corsi è i francesi è Maria cumbattì ancu quand'edda era incinta di Nabulionu, u so sicondu figliolu. U 15 aostu 1769 duranti a festa di l'assunzioni si ricò à a cattidrali d'Aiacciu, à u so ritornu in casa, intornu à meziornu si accasciò dendu a luci à Nabulionu. Fù battizatu dui anni dopu, u 21 lugliu 1771.

A 5 anni fù scrittu in una scola di zitiddina, ind'eddu studiò incù l'abati Recco par quattru anni, in i quali riciviti educazioni ancu da u ziu, l'arcidiacunu Lucianu.

Fù grazia à u titulu nubiliari ottinutu in Tuscana chì u babbu Carlu poti scriva si à u Libru di a nubiltà di Corsica, istituitu da i francesi par cunsulidà a cunquista di l'isula è, solu grazia à quidda scrizzioni, à l'ità di appena novi anni, u ghjovanu Nabulionu fù ammissu u 23 aprili 1779, sempri dopu à l'iniziativa di u babbu, à a Scola riali di Brienne-le-Château, in u nordu di a Francia, ind'eddu firmeti finu à u 17 uttrovi 1784 (parechji storichi, par isbagliu, ritenini finu à u 30 uttrovi di listessu annu). Par migliurà u so francesu è priparà si à a scola, prima fraquintò par quattru mesa u culleghju di Autun. I so studii funi financiati grazia à una borsa di studiu di dui milla franchi.

Nabulionu à l'iniziu ùn si cunsidarava micca francesu è si sintia scomudu in un ambienti induva i so cumpagni di corsu erani in massima parti pruvinenti di l'alta aristucrazia transalpina, è u pigliavani di manera crudeli in ghjiru schirzendu cù u so nomu chjamendu lu a paille au nez = a paglia par u nasu (l'accusa di essa stranieri l'avaria parsiguitu par tutta a so vita). Quì strinsi amicizia incù Louis-Antoine Fauvelet de Bourrienne, u so futuru biografu, è in u frattempu u ghjovanu Nabulionu si didicò incù custanza à i studii, riiscendu particularamenti bè in matematica.

Suvitò dopu l'idei ateisti di u culleghju, è cuntò eddu stessu chì à 11 anni a so fedi intrampulò.

Dopu à u ghjudiziu pusitivu di u cavalieri di Kéralio U 22 sittembri 1784 u so succissori, l'aspittori militaru Reynaud des Monts li cuncessi l'ammissioni à a Regia Scola Militara di Parighji, fundata da Luigi XV annantu à cunsigliu di Madame de Pompadour, ind'eddu ghjunsi a sera di u 21 uttrovi, partitu calchì ghjornu prima di u 17. In 1785 pruvò à passà in a Marina, ma in seguitu à l'annullamentu di l'asamini d'ammissioni di quidd'annu, passò in artigliaria, disidarosu d'abbandunà i studii u più prestu è didicà si à a carriera militara.Allughjava in una mansarda. Frà i so insignanti figurava Gaspard Monge, criatori di a giumitria discrittiva.

Nabulionu ottensi dinò a nomina à sottutinenti à soli 16 anni è fù distaccatu, u 1º sittembri 1785, vicinu à un righjimentu d'artigliaria di stanza à A Fère, com'è sottutinenti, par assuma a tinenza, pochi mesa dopu, vicinu à un righjimentu di stanza à Valence, in u sudu-livanti di a Francia. À quiddi tempi s'innamurò prima di Caroline, a figliola di Anna du Colombier è in seguitu di Louise-Marie-Adelaide de Saint-Germain, in tremindù i casi fù rifiutatu. A so prima rilazioni fù incù una prustituta In 1787 turrò à Parighji,è dopu viaghjò in Corsica è infini righjunsi u righjimentu à Auxonne.

Frattantu u ghjovanu Nabulionu cuntinuava à ditestà sicritamenti a Francia è i francesi è à cultivà a causa di l'indipindenza di a Corsica, com'è tistimuniatu significativamenti da un scrittu soiu di 1787:

À u scoppu di a rivuluzioni in u 1789, Nabulionu, vintannincu è oramai ufficiali di u rè Luigi XVI, riiscì à ottena una longa licenzia grazia à a quali poti vultà si ni à u sicuru in Corsica. À quandu ghjuntu quà s'unì à u muvimentu rivuluziunariu di l'isula assumendu u gradu di tinenti culuneddu di a Vardia Naziunali. In 1791 s'innamurò di Manesca Pillet ma fù rifiutatu da edda, è dopu à essa statu par parechji mesa à Auxonne u 1 ghjugnu fù inviatu in u 4º righjimentu d'artigliaria à Valence incù u gradu di prima tinenti. Di ghjinnaghju 1792 pruposi a so candidatura com'è tinenti culuneddu è fù elettu (incù parechji dubbiti, u 28 marzu, in seguitu sarà mumintaniamenti retrucessu à u rangu di capitanu. Par i so cuntinui viaghji in Corsica, suparendu u tempu chì l'era cuncessu da a licenzia militara, risicò di essa cunsidaratu disartori, priaccupatu vultò in Parighji in u stessu annu.

In u frattempu in Corsica infuriava a guerra civili scuppiata par appuntu in 1793. Dapoi 1792 dighjà l'eccessi rivuluzionarii è l'instaurazioni di u Tarrori aviani spintu l'eroi naziunali di l'indipindenza corsa, Pasquali Paoli (chì era riintratu triunfalamenti in u so Paesi in u 1790, dopu à u longu esiliu chì l'era statu impostu da i Rè di Francia), à piglià i distanzi da Parighji è à ripiglià a lotta par l'indipindenza di a Corsica. Accusatu di tradimentu è visatu da un mandatu d'arrestu emissu da a Cunvinzioni naziunali u 2 aprili 1792, Paoli, u 17 aprili, appiddendu ni dirittamenti à tutta a pupulazioni corsa affinch'edda difindissi a so patria è i so probbii dritti. A famiglia Buonaparte, chì puri avia sustinutu Paoli à u tempu di a rivolta contru Ghjenuva è dopu contru à l'Armati di Luigi XV (u babbu Carlu è forsi ancu a mamma participàni accantu à Paoli à a battaglia di Ponti Novu contru à i francesi), scelsi parò a causa francesa.Di frivaghju 1793 Nabulionu cummanda 350 omini di l'11º battaglionu versu l'isula di a Matalena è u 22 frivaghju sbarca à Santu Stefanu è l'attaccò. Ma ùn riiscì micca chì li mancò l'appoghju privistu di a curvetta Fauvette.

Nabulionu fughjì rapidamenti in Aiacciu è da quì si ritirò incù a famiglia intreia, accusatu di tradimentu, à Tulonu. U 12 sittembri 1793 ghjunsi à u quartieri generali di Cartaux. In sei sittimani riurganizò i forzi par l'assediu di a cità, priparò 100 pezzi di grossu calibru è raccolsi parechji ufficiali cumpetenti. Incù l'appoghju di Gasparin, unu di i trè cummissarii à Tulonu, riiscì à avè u cuntrollu di l'artigliaria d'assediu, è intantu divintò capu di battaglionu, u 19 uttrovi. À Cartaux successi Doppet è dopu u capaci generali Jacques François Dugommier. Tandu feci a cunniscenza di Andoche Junot chì dopu sarà guvarnadori di Parighji. Dopu, u 1 dicembri hè numinatu da u generali Dugommier aiutanti generali. Riiscì à cunquistà u forti di l'Eguillette, chjamatu a piccula Gibilterra, è dopu l'altri forti di dicembri 1793, eppo libarò u portu di Tulonu da i monarchichi è da i truppi inglesi chì l'appughjavani; fù u so prima clamurosu è avvinturosu successu militaru, chì li valsi a nomina à generali di brigata u 22 dicembri è l'attinzioni di u futuru membru di u Dirittoriu Paul Barras, chì l'aiutarà dopu in a succissiva scalata à u puteri. A so amicizia incù Augustin Robespierre, frateddu di Maximilien, u libarò prima da l'arresti in casa custrettu in u 1794. Ma dopu u feci cada in disgrazia u lindumani di u 9 termidoru è a cunsiguenti fini di u Tarrori. Fù arristatu incù l'accusi di spiunaghju è dopu libaratu. I so avvinturi galanti u portani à siducia Louise Gauthier, moglia di un diputatu è à fidanzà si, u 21 aprili 1795 incù Désirée Clary.

Eppuri a furtuna li fù favurevuli quandu u 13 vindemiaiu (5 uttrovi 1795) Barras u numinò, à l'impruvisu, cummandanti di a piazza di Parighji, incù l'incaricu di salvà a Cunvinzioni naziunali da a minaccia di i monarchichi (rialisti). Incù l'aiutu di Gioacchino Murat à u cummandu di a cavaddaria, Nabulionu culpì spiitatamenti i ribeddi scunghjurendu un novu colpu di Statu. In seguitu à u trimenti successu, Barras u numinò generali di u Corpu d'armata di l'Internu.

In 1798 u Dirittoriu, priaccupatu par l'eccessiva pupularità è par u nutevuli pristigiu di Bonaparte, l'affidò l'incaricu di accupà l'Egittu par cuntrastà l'accessu inglesu à l'India è dunqua par dannighjà la ecunumicamenti.. Un indiziu di a divuzioni di Nabulionu à i principii di l'Illuminisimu fù a so dicisioni d'affiancà ghjenti incaricati di studii à a so spidizioni: a spidizioni d'Egittu ebbi u meritu di fà riscopra, dopu cintunara d'anni, a grandezza di quidda terra, è fù probbiu l'opara di Nabulionu à fà nascia a muderna egittulugia, soprattuttu grazia à a scuparta di a Stela di Rusetta da parti di i suldati à u suvitatu di a spidizioni. Nabulionu avia da parechji anni accarizzatu l'idea di una campagna in urienti, sugnendu di suvità l'ormi di Lisandru Magnu è essendu di l'idea ch'è L'Auropa hè una tana di talpi. Tutti i grandi parsunalità sò di l'Urienti.

A spidizioni iniziò u 19 maghju, quandu Nabulionu salpò da Tulonu à capu di l'Armata d'Urienti, cumposta da più di 60 navi di guerra, 280 navi di trasportu, 16.000 marinari è 38.000 suldati.

Dopu à un'impurtanti vittoria in a battaglia di i piramidi, Nabulionu sciacciò i mamelucchi di Murad Bey è intrendu à U Cairu divintò patronu di l'Egittu. Pochi ghjorna dopu, u 1º aostu 1798, a flotta di Nabulionu in Egittu fù cumplittamenti distrutta da l'ammiragliu Horatio Nelson, in a baia di Abukir, di tal' manera chì Nabulionu firmeti bluccatu à terra. Dopu una ricugnizioni nantu à u Mari Rossu, dicisi di ricà si in Siria, cù u pritestu di suvità u guvarnadori di Acri Aḥmad à u-Jazzār Pascià chì avia pruvatu à attaccà lu. Ghjuntu parò u 19 marzu 1799 innanzi à San Ghjuvanni di'Acri, l'antica furtezza di i cruciati in Terra Santa, Nabulionu persi più di dui mesa in un inutuli assediu è a campagna di Siria si cunclusi incù un faddimentu.

Vultatu à U Cairu, Nabulionu scunfissi u 25 lugliu 1799 un' armata di più di deci milla ottumani vidati da Mustafa Pascià à Aboukir, probbiu induva l'annu prima era statu privatu di tutta a so flotta. Eppuri priaccupatu di i terribuli nutizii chì ghjunghjiani da a Francia (l'armata in ripiigamentu annantu à tutti i fronti, u Dirittoriu oramai privu di puteri) è cuscenti ch'è a campagna d'Egittu ùn avia micca cunsiguitu i fini spirati, Nabulionu, lasciatu u cummandu à u generali Kléber, si imbarcò in gran' sicretu u 22 aostu nantu à a fregata Muiron (preda bellica exi viniziana) à a volta di a Francia.

U 9 uttrovi 1799 Bonaparte sbarcò à Fréjus è a so corsa versu Parighji fù accumpagnata da l'entusiasmu di l'intreia Francia, certa ch'è u generali era turratu in patria par assuma u cuntrollu di a situazioni oramai ingestibili è, in effetti, era quista a so intinzioni. Ghjuntu in Parighji, riunì i cuspiratori dicisi à rinvarscià u Dirittoriu. À u so latu si schieroni u frateddu maiò Ghjaseppu è soprattuttu u frateddu Lucianu, tandu prisidenti di u Cunsigliu di i Cinquicentu, chì incù u Cunsigliu di l'Anziani custituiscìa u puteri lighjislativu di a ripublica. Di i soi Nabulionu riiscì à avè u membru di u Dirittoriu Roger Ducos è soprattuttu Emmanuel Joseph Sieyès, u celebru autori di l'opusculu Chì hè u Terzu Statu? è ideolugu di punta di a burghesia rivuluziunaria. Inoltri, di i soi si dichjarò l'astutissimu ministru di l'estaru Talleyrand è u ministru di a pulizza Joseph Fouché. Paul Barras, u membru più influenti di u Dirittoriu dopu Sieyès, cuscenti di i capacità di Nabulionu, accittò d'alinià si ancu eddu.

Quandu fù cunnisciuta a falsa nutizia di un cumplottu missu in opara par rinvarscià a ripublica, Nabulionu riiscì à fà vutà à u Cunsigliu di l'Anziani è à u Cunsigliu di i Cinquicentu una risuluzioni chì trasfiria i dui Camari u 18 brumariu (9 nuvembri) fora Parighji, à Saint-Cloud; Nabulionu fù numinatu cummandanti in capu di tutti i forzi armati. Quissa fù fatta par evità ch'è duranti u colpu di Statu calchì diputatu pudissi appiddà ni à i citatini parighjini par difenda a Ripublica contr'à u tentativu di Nabulionu. L'intinzioni di Nabulionu era quidda di purtà i dui Camari à vutà autunumamenti u so sciuglimentu è a cissioni di i puteri in i so mani. ùn fù micca cusì: u Cunsigliu di l'Anziani firmeti fretu à u discorsu impasticciatu di Nabulionu par fà prissioni annantu ad eddu, mentri quandu Nabulionu intrì in a sala di u Cunsigliu di i Cinquicentu i diputati li si lanciàni contru dumandendu di vutà par renda è Bonaparte for' di leghji (ciò chì vulia significà l'arrestu è a mannara). In u mumentu in u quali simbrava ch'è u colpu di Statu fussi prossimu à a catastrofa, ghjunsi u frateddu Lucianu à succorra Nabulionu, chì in i vesti di prisidenti di i Cinquicentu iscì da a sala è arringò i truppi firmati aliniati fora, urdinendu li ch'eddi disperdini i diputati cuntrarii à u frateddu. Memurabili fù u mumentu in u quali puntò a so spada à u coddu di Nabulionu è dichjarò: Ùn esitariu micca un attimu à uccida me frateddu s'è sapia ch'eddu attentava à a libartà di a Francia. 
I truppi, cumposti in gran' parti di veterani di i campagni di Nabulionu, à u cummandu di u cugnatu di st'ultimu, u generali Charles Victoire Emmanuel Leclerc è di u futuru cugnatu Gioacchino Murat, intritini incù i baiunetti innestate è dispersini i diputati. In a sirata, i Camari funi sciolti è fù vutatu u dicretu chì assignava i pieni puteri à trè consuli: Roger Ducos, Sieyès è Nabulionu.

Numinati consuli pruvisorii, i trè novi patroni di a Francia scrissini incù dui cummissioni spiciali una nova custituzioni, a custituzioni di l'annu VIII chì, ratificata incù un plebiscitu pupulari, lighjittimava u colpu di Statu. L'evuluzioni di a rivuluzioni si ripurtava oramai versu formi di guvernu più aristucraticu, dimustrendu si micca pratichevuli molti di i tiurii rivuluziunarii emersi in a rivuluzioni. In u pinsamentu puliticu di Sieyès, u Cunsulatu avaria divutu essa un guvernu di i nutevuli, chì avaria assicuratu a dimucrazia à traversu un cumplessu equilibriu di puteri. Stu prugettu fù mandatu à l'aria da Nabulionu u quali, puri in tiuria ditintori di u solu puteri esecutivu, avia in rialità faciuli ghjocu par subranà u puteri lighjislativu chì era frammintatu in quattru Camari.

Fattu si numinà Prima Consulu, veni à dì cuncritamenti supiriori à qualsiasi altru puteri di u Statu, Nabulionu ricustruiscìa a Francia incù una struttura amministrativa furtamenti cintralizata ma cusì parfetta ch'edda hè firmata tali è quali finu ad oghji: a Francia era frazziunata in dipartimenti, distritti è cumuni, rispittivamenti amministrati da prifetti, sottuprifetti è merri. I casci di u Statu erani risanati da i cunquisti di guerra è da a fundazioni di a Banca di Francia, è ancu da l'intruduzioni di u francu d'arghjentu chì punia fini à l'era di l'assignati è di l'inflazioni. A longa lotta contru u Cattulicesimu si cunchjudia incù u Cuncurdatu di u 1801, ratificatu da papa Pio VII, chì stabiliscìa u Cattulicesimu riligioni di a maiuranza di i francesi (ma quantunqua micca riligioni di Statu), ma ùn ristituia micca à u cleru i bè sprupriati duranti a rivuluzioni. In u campu di l'insignamentu, Nabulionu istituì i licei è i scoli d'inginieri, par furmà una classa dirighjenti priparata è induttrinata, ma tralasciò i struzzioni elementarii, essendu di l'idea ch'è u populu duvissi firmà in una certa ignuranza par garantiscia un guvernu stabili è un armata ubbidienti. U cunsulatu di Nabulionu divintò à vita incù u plebiscitu di u 2 aostu 1802. Si apria a strada à l'istituzioni di l'Imperu nabulionicu.

Duranti l'esiliu à Santi Elena, Nabulionu sottuliniò parechji volti ch'è a so opara più impurtanti, quidda chì saria passata à a storia più ch'è tutti i battaglii vinti, saria stata u so codici civili. U Codici nabulionicu chì lighjittimò bon' parechji di l'idei illuministichi è ghjusnaturalistichi, fù spurtatu dopu in tutti i paesi ind'eddi ghjunsini l'armati di Nabulionu, fù presu à mudeddu da tutti i Stati di l'Auropa cuntinintali. Istituita l' 11 aostu 1799, a cummissioni incaricata di ridighja u codici civili (cumposta da u Sicondu Consulu Jean-Jacques Régis de Cambacérès è da quattru avvucati), fù prisiduta moltu spessu da Nabulionu stessu, u quali ni lighjia i bozzi duranti i campagni militari è inviava à Parighji, da u fronti, i so idei nantu à u prugettu.  U 21 marzu 1804 u Codici Civili immediatamenti ribattizatu Codici Nabulionicu, intria in vigori.

U Codici eliminava definitivamenti i lasciti di l'Ancien Régime, di u feudalesimu, di i assulutisimu munarchicu, è criava una sucità privalintamenti burghesa è liberali, d'inspirazioni laica, chì ci erani cunsacrati i dritti di uguaglianza, sicurezza è prubità. Trà i principi di a Rivuluzioni, erani salvavardati quiddi di a libartà parsunali, di l'ugualità davanti à a leghji, di a laicità di u Statu (dighjà garantita da u Cuncurdatu) è di a libartà di cuscenza, di a libartà di u travagliu. U Codici era statu parò pinsatu è ridattu soprattuttu par valurizà l'ideali di a burghesia; par quissa sirvia soprattuttu à arrigulà quistioni riguardanti i cuntratti di prubità è a stessa lighjislazioni riguardu à a famiglia era di natura contrattualistica. A struttura familiari ch'è u Codici cunsacra era di tipu paternalisticu: u babbu pò fà imprighjunà i figlioli par sei mesa senza cuntrollu di l'auturità è amministreghja i bè di a moglia. Eppuri era garantitu u divorziu bench'è resu cumplessu rispettu à l'ebbica rivuluziunaria.

A sera di u 10 uttrovi 1800 Nabulionu, mentri assistia à un'opara à u Théatre de la République, saria divutu cada sottu i pugnalati di quattru sicarii, ma u cumplottu fù svintatu à l'ultimu mumentu grazia à una suffiata, chì parmissi à a pulizza d'intarvena arristendu tandu i quattru attentatori in u tiatru stessu. L'avvinimentu passarà à a storia cù u nomu di cuspirazioni di i pugnali.

Pocu dopu, a notti di Natali di u listessu annu, Nabulionu, a moglia è a so seguita scamponi miraculusamenti à un attentatu cù a dinamita in i stradona di Parighji, mentri si ricavani à l'Opara. Nabulionu ni prufittò par metta fora leghji i ghjacubini, molti di i quali funi esiliati in Guyana, è disperda i munarchichi.
L'oppusizioni ùn abandunava micca è s'ebbi nutizia di attentati in priparazioni contru ad eddu. Infatti era udiatu sii da i ghjacubini, chì dopu i misuri di ricunciliazioni naziunali, com'è l'amnistia generali è u drittu à a riintrera par i nobili emigrati par scampà à u tarrori, timiani ch'eddu vulissi ristaurà a munarchia, sii da i realisti, chì u cunsidiravani com'è l'usurpatori di u lighjittimu suvranu Luigi XVIII.

Di marzu 1804, par dà un signali forti à i Burboni, chì cumpluttavani sempri par vultà annantu à u tronu francesu, Nabulionu feci catturà à Ettenheim, piccula cità di u statu di u Baden situata vicinu à a cunfina francesa, u duca di Enghien, liatu à a famiglia riali esiliata, chì fù inghjustamenti accusatu di cuspirazioni contru u Prima Consulu è fucilatu subitu dopu. L'avvinimentu suscitò l'indignazioni di tutti i corti auropei par l'arruganti viulazioni di a suvranità di un statu estaru da parti di a Francia è par a sorti risirvata à u povaru duca, è cunferì un' ombra nigativa à l'imaghjini aurupea di Bonaparte, à a quali quantunqua u Prima Consulu di tandu tinia multissimu. U generali Moreau, implicatu in u cumplottu realistu ma idulu di i ghjacubini, fù inveci cundannatu à soli dui anni di prighjò, successivamenti scambiati incù a pussibilità di spatrià si in i Stati Uniti, da induva parò Moreau vultarà in 1813 par uniscia si à l'armata russia è mora duranti a battaglia di Dresda.

Duranti l'assenza di Nabulionu impignatu in Egittu, i francesi erani stati parechji volti battuti in Italia è in Alimagna da l'austriachi è da i russii à Cassano di Adda, à Novi è nantu à u Renu. A Siconda cualizioni antifrancesa avia rinvarciatu a Ripublica Napulitana di u 1799, fundata da i francesi, quidda Rumana è a Ripublica Cisalpina. U 6 maghju 1800, sei mesa dopu u colpu di Statu di u 18 brumariu, Nabulionu assunsi u cummandu di a cusidditta Armata di riserva, distinata à essa trasfirita in Italia par rinvarcià a sorti di a guerra. U Prima consulu vidò incù grandi abilità strategica a marchja di u so armata; varcò l'Alpi à a bocca di u Gran'San Bernardu è colsi di suspresa l'austriachi impignati in l'assediu di Ghjenuva. U numicu fù prestu battutu in a battaglia di Montebello, mentri Nabulionu riintrò à Milanu. U 14 ghjugnu 1800 ebbi locu a dicisiva battaglia di Marengo.

Fù a più famosa di i battagli nabulionichi in Italia, aspramenti cumbattuta è incù cunsiquenzi dicisivi. Nabulionu fù inizialamenti missu in difficultà da l'attaccu austriacu è risicò a scunfitta, ma à ottu ori di sera a battaglia si cunclusi incù a cumpletta vittoria di u Prima consulu. À rinvarcià a cunclusioni di a battaglia fù l'arrivu in u prima dopu meziornu di i truppi di rinforzu di u generali Louis Desaix chì parmissi à Nabulionu di contrattaccà incù successu l'armata austriaca di u generali Michael von Melas, dighjà certu di a vittoria. U generali Desaix murì duranti i fasi finali di a battaglia. In Milanu fù pruvisuriamenti ricustituita a Ripublica Cisalpina chì sarà sustituita dopu à a Cunsulta di Lione da a Ripublica Taliana (1802-1805).

In u 1802 Nabulionu fù pruclamatu Prisidenti di a Ripublica Taliana, titulu ch'eddu cunsirvarà sinu à u 17 marzu 1805 quand'eddu assumarà quiddu di Rè d'Italia, mentri u patriziu milanesu Francescu Melzi di Eril fù numinatu vice Prisidenti.

Incù a paci di Amiens di 1802 ancu l'Inghilterra firmava a paci incù a Francia. Nabulionu avia distruttu a nova cualizioni antifrancesa, assicurendu si ancu l'appoghju di u zaru di Russia Lisandru I. Par dui anni l'Auropa fù finalmenti in paci.

In 1802 Nabulionu vinditi una parti di u Nordu America à i Stati Uniti com'è parti di  l'Accordu nantu à a Louisiana: avia appena risoltu un grossu prublemu militaru quandu l'armata, mandata à  ricunquistà Santu Domingu, dopu à avè affruntatu a rivolta iniziata da Toussaint Louverture, fù culpitu da a frebba  giadda. A rivolta fù quantunqua truncata. Incù i forzi di u Punenti in cundizioni tali ch'eddi ùn pudiani micca agiscia,  Nabulionu capì ch'eddu ùn avaria micca pussutu difenda a Louisiana è dicisi di venda la (8 aprili 1803). Ristabilì, in 1802, a  schiavitù in i culonii francesi.

Dopu ch'è Nabulionu ebbi allargatu a so influenza à a Svizzara è à i stati tedeschi, una disputa annantu à  Malta furnì à l'Inghilterra u pritestu in u 1803 par dichjarà a guerra à a Francia è furniscia sustegnu à i munarchichi francesi chì si  uppuniani ad eddu.

Oramai consulu à vita, Nabulionu era in pratica suvranu assulutu di a Francia. U 18 maghju 1804 u Senatu u pruclamò imperatori di i francesi.

U 2 dicembri di u 1804, in a cattidrali di Notre-Dame in Parighji, fù cilibrata a cirimonia d'incurunazioni: dopu ch'è l'insegni imperiali funi biniditti da papa Pio VII, Nabulionu incurunò prima s'è stessu imperatori di i francesi, è dopu imperatrici a so moglia Ghjasippina di Beauharnais. Sò apocrifi i boci sicondu i quali Nabulionu avaria strappatu a curona da i mani di u Papa duranti a cirimonia, par ùn assughjittà si micca à l'auturità pontificia: u papa Pio VII a s'aspittava è ùn tuccò mai a curona incù i so mani.

Successivamenti, u 26 maghju 1805 in u Domu di Milanu, Nabulionu fù incurunatu Rè d'Italia incù a Curona Ferrea, da sempri custudita in u Domu di Monza.

L'incurunazioni à Milanu fù fastosa, è accumpagnata da i so più fideli cullaburatori in Italia, com'è u cardinali Bellisoni, u Fenaroli, u Baciocchi, u Melzi è Aldini. In st'occasioni Nabulionu, postu si a curona imperiali nantu à u capu prununciò i famosi paroli: Diu a m'hà data, guai à chì a tocca.

Rinascìa in Francia a munarchia, ma ùn era micca listessa munarchia ch'è quidda chì era stata rinvarsciata in 1792, dighjà priva di i puteri in 1789. Nabulionu ùn era micca rè di Francia è di Navarra par grazia di Diu, com'eddi citavani i formuli di l'Ancien Régime, ma Imperatori di i francesi par vulintà di u populu, ancu s'è i ducumenti ufficiali mantiniani una formula di cumprumissu (Nabulionu, par a grazia di Diu è i custituzioni di a Ripublica, Imperatori di i Francesi). Fù in sustanza un novu rè di i francesi, tantu ch'è da eddu ani a so urighjina bon' parechji di l'attuali munarchii muderni auropei; è fù in effetti una munarchia, postu ch'è Nabulionu era u patronu assulutu, ancu s'è una munarchia chì parò ùn si riferia micca à a nubiltà feudali di lAncien Régime, ma in a quali si rializavani parechji principi illuministichi di a burghesia.

In u 1805 si furmò in Auropa a terza cualizioni contru à Nabulionu; avia trascorsu l'ultimu annu nantu à i costi di a Manica, à priparà una vasta uparazioni militara contru à a Gran'Britagna ma, cumprindendu i difficultà di un'uparazioni di sbarcu in l'Isuli Britannichi è priaccupatu da i prupositi aggrissivi di i putenzi cuntinintali, dicisi finu da aostu di rinuncià à i so piani d'invasioni è d'urganizà un rapitu trasfirimentu à marchji furzati di l'intreia armata, tandu dinuminata Grandi Armata, da i costi di a Manica finu à u Renu è à u Danubiu par scunfighja i forzi numichi nantu à u cuntinenti. Nabulionu avia fattu bè i so conti: u 21 uttrovi, infatti, à largu di Trafalgar a flotta francesa cummandata da l'ammiragliu Pierre Charles Silvestre de Villeneuve era cumplittamenti anniintata da l'inglesi à u cummandu d'Horatio Nelson, chì murì duranti u scontru, culpitu da un tiru di muschettu. Svaniani par sempri i sogni d'invasioni di l'Inghilterra.

I forzi cualizati par u più austriachi è russii (sottu u novu zaru Lisandru I), ancu s'è incù a neutralità di a Prussia, erani più numarosi ma divisi. Ci erani dui fronti principali: quiddu germanicu, induva Nabulionu in parsona avia assuntu u cummandu di a Grandi Armata è quiddu talianu induva u generali Andrea Massena vidava l'Armata d'Italia. Incù un'abili manovra strategica Nabulionu acchjirchjò è custrinsi à a resa l'armata austriaca di u generali Karl Mack à Ulma (20 uttrovi), è, mentri u marescialu Massena cumbattia in Italia a battaglia di Caldiero (30 uttrovi), intrì incù l'armata à Vienna, dopu à avè suparatu u Danubiu incù un stratagema di Gioacchino Murat. Eppuri l'armati cualizati austru-russii erani sempri in campu è a situazioni di Nabulionu paria difficiuli. U 2 dicembri 1805, annivirsariu di a so incurunazioni, l'imperatori cumbattì è vinsi a battaglia di Austerlitz, pruvuchendu a disgrigazioni di a cualizioni.

Firmata in a storia com'è u so capilavoru tatticu, incù a battaglia di Austerlitz, Nabulionu ottensi una pusizioni di predominiu in Auropa. U ghjornu dopu i suvrani d'Auropa chersini a paci. L'Austria pirdia ancu Vinezia, chì era unita à u regnu d'Italia, è pirdia ogni cuntrollu nantu à a Germania, chì tandu si ricustruiscìa com'è Cunfederazioni di u Renu, prima sumenti di l'unità tedesca sottu u cuntrollu direttu di Nabulionu. Si conta chì, dopu avè saputu di Austerlitz, u prima ministru inglesu William Pitt avissi chertu à una nipoti d'arrutulà a carta di l'Auropa esposta in un curridori di casa. Ùn ci sirvirà micca par alminu deci anni.

L'annu dopu Nabulionu duviti affruntà a quarta cualizioni, custituita da Gran'Britagna, Prussia è Russia; l'imperatori presi subitu l'offensiva è, dopu una magistrali manovra strategica, scunfissi cumplittamenti a rinumata armata prussiana in a battaglia di Jena (14 uttrovi 1806). A Grandi Armata catturò o dispersi i resti di l'armata numica è Nabulionu intrì à Berlinu u 27 uttrovi. Eppuri a guerra cuntinuò; l'armata russia era in avvicinamentu par succorra a Prussia è l'imperatori marchjò dirittamenti versu a Vistola par batta la; a pupulazioni polacca si rivultò à favori di i francesi.

Dopu una dura risistenza, ancu l'armata russia, chì avia inflittu pisanti perditi à i francesi in a sanguinosa è indecisa battaglia di Eylau, fù scunfittu u 14 ghjugnu 1807 in a dicisiva battaglia di Friedland. U zaru Lisandru I fù infini custrettu à firmà a paci, in l'incontru di Tilsit. In quidd'incontru l'Auropa fù ufficiusamenti divisa in zoni d'influenza: si dicisi, in una nota sicreta alligata à u trattatu di Tilsit, ch'è i tarritorii trà l'fiumu Elba è u Memel avariani furmatu a barriera di divisioni trà i dui grandi imperi. Firmava aparta a quistioni di a Polonia, ch'è Nabulionu vulia renda indipindenti, cuntrariamenti à l'intinzioni di u zaru.

Quandu u papa ricusò d'aderiscia à l'embargu in i cunfronti di l'Inghilterra, dichjarendu ch'è i so qualità di pastori univirsali l'impuniani a neutralità, Nabulionu feci accupà Roma da u generali Miollis è u 7 maghju 1809 urdinò l'annissioni di u Statu Pontificiu à l'Imperu francesu. U papa risposi incù una bolla di scomunica è Nabulionu urdinò à Miollis di pruceda à l'arrestu di u pontefici. Feci subitu u nicissariu u generali Radet chì u feci traspurtà, incù u Sigritariu di Statu cardinali Bartolomeo Pacca, à Grenoble, indi à Fontainebleau, induva Nabulionu riiscì solu quattru anni dopu à strappà li l'appruvazioni d'un novu Cuncurdatu.

Par metta in ghjinochju l'Inghilterra, unica putenza sempri in armi contru a Francia, Nabulionu avviò un embargu. Eppuri 'ss'embargu, chjamatu Bloccu Cuntinintali (postu ch'è, in l'intinzioni di u Bonaparte, tutta l'Auropa cuntinintali avaria divutu aderiscia à l'embargu contru à l'isuli britannichi) ùn deti micca i risultati spirati. U faddimentu di u bloccu fù divutu à u fattu ch'è molti paesi auropei, par mutivi di cunvinienza ecunomica, ùn ci aderisciarani micca cumplittamenti, cuntinuendu à mantena scambii cummirciali incù l'Inghilterra. Nabulionu inoltri, par culpiscia u Portugallu chì mantinia aparti i so porti à a flotta inglesa, invasi a Spagna è u Portugallu stessu, mentri dopu a scelta di a Russia d'escia da u bloccu, custringhjarà Nabulionu à affruntà una campagna à livanti chì par eddu sarà catastrofica.

In u 1808, sfruttendu un cuntrastu in a famiglia riali spagnola trà u rè Carlu IV è u figliolu, u principi di l'Asturie Ferdinando, Nabulionu i custrinsi tremindù à abdicà è missi annantu à u tronu di Spagna u so frateddu Ghjaseppu Bonaparte, fendu la cusì entra dirittamenti in l'orbita di l'Imperu francesu. À listessu tempu, i truppi francesi invadiani è cunquistavani u Portugallu; ma a situazioni divintò prestu prublematica. I britannichi, infatti, fecini sbarcà in Portugallu truppi à u cummandu di u generali sir Arthur Wellesley, futuru duca di Wellington, chì riiscì à libarà u Portugallu, cuntrastendu a campagna in Spagna. Quì, infatti, a pupulazioni era mossa contru l'accupazioni francesa è avia principiatu una sanguinosa guerriglia chì missi in gravi difficultà  l'armata accupanti, custringhjendu Ghjaseppu à abbandunà a capitali è à chera l'intarventu direttu di Nabulionu.

L'imperatori scesi incù una parti di a Grandi Armata in iSpagna è u 4 dicembri, dopu una rapita è vitturiosa campagna, intrì à Madrid incù i so truppi. Eppuri Nabulionu ùn riiscì micca à riprima a risistenza naziunalista spagnola nè à distrughja u corpu di spidizioni britannicu passatu à u cummandu di u generali John Moore, chì riiscì à evacuà a penisula iberica via mari. A Spagna firmeti cusì una spina in u fiancu, custringhjendu l'imperatori, chì pocu tempu dopu duviti vultà rapidamenti in Parighji par via di i nutizii di una nova cualizioni in fasa d'urganisazioni contru ad eddu, à lascià truppi moltu numarosi in a penisula iberica.

Nonustanti i difficultà d'urganisazioni iniziali, Nabulionu fù in gradu à parta da aprili 1809 d'affruntà a quinta cualizioni; mustrendu dinò una volta a so netta supiriurità di stratega, l'imperatori ottensi una seria di vittorii contru l'austriachi cummandati da l'arciduca Carlu, culminati in a battaglia di Eckmühl u 22 aprili 1809. Nabulionu accupò Vienna è u Casteddu di Schönbrunn u 12 maghju 1809. A battaglia di Aspern-Essling inveci tarminò incù un insuccessu di Nabulionu chì à a fini vinsi puri, trà u 5 è u 6 lugliu 1809 a dicisiva battaglia di Wagram. L'Austria subì pisanti cundizioni di paci: u Trentino-Altu Adige/Sudu Tirolo, a Baviera, l'Istria è a Dalmazia funi persi. L'indennità di guerra fù enorma.

À parta da 1810 l'aspettu fisicu di Nabulionu cambiò è a so saluta principiò à calà; u trascorra di u tempu è l'enormu impegnu di guvernu è amministrazioni di l'Imperu cumincetini à stancà lu; beddu diffarenti da u scaramouche sulfureu, magru, incù i capeddi longhi nantu à i spaddi, imbruscatu è umbrosu di a ghjuvantù, aumintò di pesu, i capeddi tagliati corti si appuculitini, u visu si feci pienu è a grela livida. Puri mantinendu in u cumplessu una grandi lucidità intillettuali è una tinaci risulutezza, mustrò di tantu in tantu una calata di i so capacità di cuncintrazioni è di dicisioni. Disuria è gastralgia si fecini più friquenti.

In u 1810, l'Auropa era difinitivamenti ridisignata sicondu u vulè nabulionicu. I tarritorii sottu u cuntrollu direttu francesu s'erani espansi beddu più aldilà di i tradiziunali cunfini pre-1789; u restu di i Stati aurupei era o so satellitu o so alliatu. U regnu d'Italia era numinalamenti guvirnatu da Nabulionu, ma rettu da u vicirè Eugenio di Beauharnais (figliolu di prima lettu di a moglia di Nabulionu, Ghjasippina); u principatu di Lucca è Piumbinu (da 1805 à 1814) fù assignatu à Felici Baciocchi, ma in rialità guvirnatu da a so moglia è à tempu suredda di l'Imperatori Elisa. Da u 1809 a stessa Elisa fù ancu missa à capu di i trè dipartimenti tuscani annessi à l'Imperu incù u titulu di Granduchessa di Tuscana, chì si aghjunsi à quiddu di Principessa di Lucca è Piumbinu, rimanendu frà altru i dui tarritorii disghjunti; à a suredda Paulina, spusata cù u principi Camillo Burghesu, andò u ducatu di Guastalla, cidutu dopu à u regnu d'Italia; u frateddu maiò Ghjaseppu ricivia u tronu di Spagna; u frateddu Luigi ricivia u tronu di Olanda, dopu à avè spusatu Ortensia di Beauharnais, figliola di a moglia di Nabulionu, Ghjasippina; u frateddu Ghjirolmu ebbi u regnu di Vestfalia; u generali Gioacchino Murat, dopu mariscialu di l'Imperu, ebbi u regnu di Napuli, dopu à avè spusatu a suredda di Nabulionu, Carulina; u mariscialu Bernadotte ebbi u tronu di Svezia, ma beddu prestu tradì u so exi capu intrendu in a cualizioni chì l'avaria ditrunizatu. A Cunfederazioni di u Renu era di fattu sottu u cuntrollu di Nabulionu.

Dopu a paci di Schönbrunn, Nabulionu è l'austriacu Metternich s'erani accurdati par un matrimoniu di Statu. U 14 dicembri 1809, Nabulionu divurziò da Ghjasippina di Beauharnais, a moglia certu infideli ma mori amata. U 1º aprili 1810 Nabulionu spusò a figliola di l'imperatori d'Austria, Maria Luisa, nipoti di Maria Antunietta, a righjina scapata duranti a Rivuluzioni (ciò chì ùn pruvucò micca pochi pulemichi in Francia). Incù stu matrimoniu l'Austria s'era liata à Nabulionu, ciò chì purtava à a criazioni d'un'allianza guasgi indissulubili. Nabulionu ebbi un eredi lighjittimu da Maria Luisa, natu dopu un partu difficiuli u 20 
marzu 1811. Eppuri l'eredi di l'Imperu, Nabulionu Francescu, dittu u rè di Roma (Nabulionu II), ùn cuddò micca in rialità mai à u tronu: Nabulionu fù ditrunizatu pochi anni dopu è Nabulionu II murì successivamenti à soli 21 anni.

Nonustanti l'accordi stabiliti à Tilsit, u zaru Lisandru I di Russia timia l'egemunia nabulionica è ricusò di cullaburà incun eddu riguardu à u Bloccu Cuntinintali, par ùn dannighjà micca l'ecunumia russia è parchì sicritamenti spirava di furmà una nova cualizioni antifrancesa. Nabulionu dicisi di principià una campagna dicisiva contru à a Russia par sottumetta u zaru à u so sistemu di puteri in Auropa, custringhja lu à aderiscia à u Bloccu, privà lu di a so influenza in Pulonia, Balcani, Finlandia è Persia. L'imperatori dispunia di circa 700.000 omini, di i quali circa 300.000 francesi è u restu cuntingenti stranieri pruvinenti da tutti i stati vassalli è alliati di u Grandi Imperu. I russii, cummandati prima da u generali Michael Barclay de Tolly è dopu da u generali Mikhail Kutuzov, timurosi d'affruntà a pripundiranti armata numica è intimichiti da a riputazioni militara di Nabulionu, dicisini à l'iniziu di ritirà si in u cori di a Russia.

Una seria di vasti manovri strategichi, cuncipiti da Nabulionu par scunfighja l'armata numica è cunchjuda rapidamenti a guerra, faddini par via di l'arrori di i so tinenti, di i difficultà di u tarrenu è di i tattichi prudenti di i so avvirsarii; à Vilna, à Vitebsk è soprattuttu in a battaglia di Smolensk è in a battaglia di Valutino i russii, battuti ma micca distrutti, riiscini à evità un scontru dicisivu è à tena si in daretu versu u livanti.

Finalmenti u 7 sittembri, dopu à a dicisioni di u generali Kutuzov di cumbatta par difenda Mosca, ebbi locu a grandi battaglia di Borodino, à punenti di a cità: dopu una battaglia sanguinosa è accanita, i russii, scunfitti, vultetini à daretu è Nabulionu intrì in Mosca una sittimana dopu, in u dopu meziornu di u 14 sittembri, dopu à avè postu u so quartieri generali annantu à a cuddina Poklonnaja, cunvintu ch'è Lisandru avaria niguziatu a paci. Stabilitu si in u Cremlinu, Nabulionu ùn pudia micca imaginà ch'è a cità cumplittamenti biota nascundessi in rialità un'insidia: in a notti Mosca cuminciò à brusgià, essendu stati appiccati i fiammi da parechji russii nascosti in i casi. Nabulionu, chì avia pruvatu parechji volti di fà un accordu incù Lisandru I, si resi contu di a nicissità di ritirà si vistu chì l'inguernu s'avvicinava. Deti par quissa ordini di principià a ritirata: era fermu à Mosca micca più di trenta cinqui ghjorna. 

A Grandi Armata francesa suffrì gravi perditi in u corsu di a disastrosa ritirata; a spidizioni era principiata incù circa 700.000 omini (frà i quali pocu menu di a mità erani francesi) è 200.000 cavaddi, à a fini di a campagna pocu più di 18.000 omini righjunsini Vilna firmendu in i ranghi; à quisti si aghjunsini dopu quaranta mila isulati in i ghjorna dopu. In tutali più di 400.000 funi i morti è 100.000 i prighjuneri. Sopravvissini inoltri solu 10.000 cavaddi. Trà u 25 è u 29 nuvembri, infatti, i resti di l'armata, distrutta prima da u caldu è dopu da u fretu (u cusiddittu generali Inguernu) funi in gran'parti anniintati da i russii duranti u passaghju di a Beresina. Intantu, Nabulionu era statu infurmatu di a nutizia ch'è in Parighji u generali Malet avia diffusu a nutizia di a morti di l'imperatori è pruvatu un colpu di Statu.

A prima à uniscia si à a vitturiosa Russia fù a Prussia chì, abbandunendu l'allianza incù Nabulionu, si dichjarò à fiancu di u zaru è di a Gran'Britagna. Era a sesta cualizioni. Nabulionu dopu à essa riintratu à Parighji urganizò in freccia, incù l'afflussu di ghjovani ricluti, una nova armata è scunfissi i prussiani prima in à Lützen è dopu in à Bautzen di maghju 1813. Ma l'insidia più grandi era l'Austria, a quali - micca rispittosa di i patti - era pronta à scavalcà ancu un matrimoniu di statu com'è quiddu di Nabulionu incù Maria Luisa à u fini di scunfighja l'udiatu numicu. In u corsu d'un mimurabili è timpistosu incontru bilatirali à Dresda, Nabulionu è Metternich ùn riiscini micca à ghjunghja à un accordu, è u 12 aostu l'Austria s'uniscia à a cualizioni antifrancesa.
Dopu un'ultima impurtanti vittoria francesa in a battaglia di Dresda, i forzi nabulionichi funi custretti pianamenti à vultà à daretu sottu a prissioni cunghjunta di l'armati d'Austria, Russia, Prussia è Svezia; l'armata svidesa era cummandata da l'exi mariscialu francesu Jean-Baptiste Jules Bernadotte. In a dicisiva battaglia di Lipsia, ditta Battaglia di i Nazioni parchì ci participàni armati di tutta l'Auropa, l'inespirienza di l'armata francesa, a difizzioni di i cuntingenti tedeschi è a supiriurità numerica di i forzi numichi funi i fattori chì ditarminàni a scunfitta di Nabulionu. L'armata francesa fù custretta à ritirà si à traversu a Germania in piena insurrizioni contru à l'accupazioni nabulionica, mentri ancu l'Olanda si rivultava è a Spagna era oramai persa.

Riintratu à freccia à freccia in Parighji, Nabulionu divia subiscia tandu l'insuburdinazioni di tutti i corpi pulitichi: i Camari dinunciàni solu tandu a so tirannia, a nova nubiltà da eddu criata li vultò i spaddi, u populu oramai stancu di a guerra firmeti fretu, i marisciali di l'Imperu cumincetini à difiziunà: trà i principali, Gioacchino Murat chì passò à u numicu par cunsirvà u regnu di Napuli.

U ghjornu di Natali di 1813 a Francia fù invasa da l'armati di a cualizioni. Un mesi dopu, u 25 ghjinnaghju 1814, cunsignatu à u frateddu Ghjaseppu u cuntrollu di Parighji è à a moglia Maria Luisa a righjenza, salutatu u picculu figliu ch'ùn avaria mai più rivistu, Nabulionu si mettia à u cummandu d'un armata di 60.000 veterani di a Vechja Vardia. Par dui mesa, Nabulionu tinì testa à u numicu in ciò chì sarà difinita da parechji com'è a so campagna più brillanti, vincendu à Brienne (probbiu ind'eddu avia studiatu l'arti militara), à Champaubert, Montmirail, Château-Thierry, Vauchamps, Mormant, Montereau, Craonne, Laon. Scunfittu infini da i forzi prussiani di u feldmariscialu von Blücher, da quiddi austriachi è da quiddi russii di Wintzingerode, cuscenti di ùn pudè micca anticipà i truppi numichi in marchja annantu à Parighji, Nabulionu vultò in daretu à Fontainebleau induva, saputa a nutizia di u tradimentu di u generali Marmont chì s'era arresu incù i so truppi à l'alliati, è scuraghjitu da l'attitudina di rinunciamentu di u mariscialu Michel Ney, u 4 aprili annunciò ufficialamenti a so intinzioni di chera a paci.

Intantu u frateddu Ghjaseppu avia capitulatu è u numicu era intrutu vitturiosu in Parighji u 31 marzu incù à a testa u zaru Lisandru I, chì u ghjornu dopu avia dighjà fattu ustintà annantu à i mura di Parighji a so pruclama indirizzata à u populu francesu.

À Fontainebleau Nabulionu passò ghjorna duri è difficiuli. Li ghjunsi nutizia ch'è u numicu avia riittatu a so pruposta di paci chì stabiliscìa u ritornu à i cunfini naturali di a Francia. U zaru Lisandru I l'imposi l'abdicazioni. Eddu, dopu à avè parechji volti esitatu, dicisi d'abdicà in favori di u figliolu è di a righjenza di Maria Luisa. Ma u numicu scelsi un'abdicazioni tutali, postu ch'è Talleyrand avia dighjà presu accordi par ristaurà nantu à u tronu i Borboni. Nabulionu, indignatu, minacciò di rimetta si à a testa di i so armati è di marchjà annantu à Parighji, ma i marisciali u custrinsini à ceda. L'abdicazioni divintò effittiva u 6 aprili.

U 12, Nabulionu ingerì una forti dosa di vilenu ma miraculusamenti si salvò.

Imbarcatu si à freccia à freccia in Marseglia nantu à a fregata inglesa HMS Undaunted cummandata da Thomas Ussher, u 4 maghju 1814 sbarcò à l'isula d'Elba, induva u numicu avia dicisu d'esilià lu, puri ricunniscendu li a suvranità nantu à l'isula incù u rangu di principi è a cunsirvazioni di u titulu d'imperatori.

Ancu s'eddu era impignatu in i travagli à l'Elba, Nabulionu cuntinuava à riceva sicritamenti nutizii di a situazioni francesa par via di parechji telegrafi ottichi dislucati nantu à l'alturi di l'isula. U novu suvranu, Luigi XVIII Borbone, era mal'vistu da a pupulazioni: in u solcu di a Ristaurazioni, Luigi smantiddava pianu pianu tutti i cunquisti di a Rivuluzioni lighjittimati da Nabulionu. Sti nutizii, aghjunti à a boci oramai certa ch'è i numichi erani prossimi à trasfiriscia lu luntanu da l'Auropa, purtàni Nabulionu à agiscia. Prufitendu di l'assenza di u cummissariu inglesu sir Neil Campbell, chì s'era ricatu à Livornu, Nabulionu lasciò l'Elba u 26 frivaghju 1815, salutatu da a pupulazioni di Portufarraiu, incù una flotta di setti bastimenti è circa milla omini chì suvitavani.

L'imperatori elusi a surviglianza di a flotta inglesa è u 1a marzu 1815 sbarcò in Francia in u golfu di Cannes, à Antibes: principiavani i lighjindarii Centu ghjorna. A pupulazioni l'accolsi incù un entusiasmu stunanti è l'armati chì l'erani stati inviati contru da Luigi, inveci d'arristà lu, si unitini ad eddu. U prima fù u 5° di linia di Grenoble: Nabulionu mossi incontru à i suldati di l'armata burbonica è gridò Chì voli sparà à u so Imperatori hè libaru di fà lu. Dopu si cunsignàni l'armati vidati da Charles de a Bédoyère è da u mariscialu Ney, chì prima di renda si à Napuli avia ghjuratu in i mani di Luigi XVIII ch'eddu avaria cunduttu Nabulionu in Parighji in una cabbia di farru. Tremindù i generali avariani pagatu incù a fucilazioni u voltafaccia. U 20 marzu Nabulionu intrì triunfalamenti in Parighji, mentri Luigi era fughjitu in freccia versu Gand annantu à u sughjirimentu di Talleyrand, u quali à u Cungressu di Vienna spinsi i testi curunati à ripiglià a spada contru u dispotu.

Avendu riurganizatu prestu l'armata, Nabulionu chersi à i numichi chì s'erani di novu cualizati a paci à a sola cundizioni di mantena u tronu di Francia: ùn fù micca ascultatu. Intantu, in campu puliticu, l'imperatori avia beddu capitu i limiti di u so guvernu pricidenti è avia prumulgatu una custituzioni maghjuramenti liberali, l'Attu addiziunali, chì cuncidia un puteri maiò à i camari è a libartà di stampa. Par evità una nova invasioni di a terra di a patria, Nabulionu feci a prima mossa intrendu à l'impruvisu in Belgica, induva erani posti l'armata britannica è l'armata prussiana. U so pianu prividia una manovra annantu à dui ali chì avariani divisu è scunfittu siparatamenti i prussiani è i britannichi prima ch'eddi possini, supiriori di numaru, cunghjunghja si. L'ala dritta cummandata da eddu impignò è scunfissi i prussiani di u generali Blücher in a battaglia di Ligny, mentri u mariscialu Ney attaccò i britannichi di u duca di Wellington à Quatre-Bras, ma nissunu di i dui cumbattimenti ebbi un esitu ditarminanti. Cusì si ghjunsi à u 18 ghjugnu 1815, a ghjurnata di a battaglia di Waterloo, discritta ancu da Victor Hugo. U pianu strategicu generali di Nabulionu fù anniintatu da parechji arrori di i so marisciali, principalamenti Emmanuel de Grouchy, u quali, inviatu à intarcittà a culonna prussiana sfughjita à Ligny, in pratica si limitò solu à prusegua a vardia da daretu di i forzi prussiani chì s'erani intantu riurganizati è chì, grazia à a so ditarminazioni, riiscini à ricunghjunghja si incù Wellington probbiu in a fasa dicisiva di a battaglia. I forzi britannichi di u duca di Wellington è quiddi prussiani di Blücher riiscini à scunfighja i francesi.

Nabulionu feci parechji sbagli tattichi in a so ultima campagna è inoltri si sbagliò in a scelta di i tinenti, rinuncendu à u mariscialu Louis Nicolas Davout, lasciatu à Parighji, è affidendu si à Grouchy, inespertu d'incarichi di cummandu, è à Ney, famosu par u so curaghju ma micca par a so intellighjenza tattica, chì u so cumpurtamentu inutulamenti avvintatu fù frà i fattori ditarminanti di a disfatta. L'ultimu à renda si fù u ghjovanu generali di a Vardia imperiali Pierre Cambronne chì incù a Vechja Vardia cuprì a ritirata di l'armata scunfitta à a volta di Parighji.

Nabulionu s'era dimustratu ottimistu duranti a battaglia: Wellington hè un pessimu generali. Stasera faremu cena à Bruxelles, avia dichjaratu a matina. In a sirata inveci, l'imperatori era nantu à a strada di ritornu par Parighji cuscenti di a cirtezza di a fini d'ogni sognu di soiu.

Quandu li fù imposta da a Camara a nova abdicazioni, sottu i prissioni di u putenti Fouché (L'aviariu duvutu fà impiccà prima, sbuttò Nabulionu), dichjarò ch'eddu s'aia da immulà in olucaustu par a Francia è chersi in vanu ch'edda fussi rispittata a so vulintà di pona annantu à u tronu à l'ità ghjusta u so figliolu Nabulionu II. I forzi numichi, viciversa, intritini in Parighji è rimissini annantu à u tronu Luigi XVIII. Nabulionu si rifughjò à u casteddu di Malmaison, a vechja casa ind'eddu era statu incù a moglia Ghjasippina, morta da pocu. A so intinzioni era di fughja in i Stati Uniti, ma ricusò di travistì si com'è ci saria vulsutu par isfughja à a cattura, parchì quissa avaria infamatu u so onori. Inveci, incù un gestu storicu, u 15 lugliu 1815 Nabulionu si arresi à l'inglesi cuddendu à bordu di a navi HMS Bellerophon.

U 16 uttrovi 1815 a navi di battaglia inglesa HMS Northumberland ghjunsi in Sant'Elena, un'isula in l'Uceanu Atlanticu, cù un priziosu caricu. Induva, incù un picculu suvitatu di fidelissimi, fù trasfiritu in u paesi internu di Longwood, ind'eddu firmeti finu à a so morti.

Nabulionu dittò i so mimorii è sprimò u so disprezzu par l'inglesi, parsunificati in l'udiosa figura di u carciarieri di Nabulionu sir Hudson Lowe (chì da u trattamentu duru risirvatu à Nabulionu ùn ottensi alcunu avantaghju par a so carriera, ma fù piuttostu accusatu d'essa statu troppu siveru in i cunfronti di l'imperatori francesu). Nantu à a basa di i so ricordi, espressi in longhi cunvarsazioni guasi cutidiani, u conti de Las Cases scrissi U Mimuriali di Sant'Elena è in a siconda mità di l'aprili 1821 ridighjiti eddu stessu i so ultimi vulintà, è molti noti di margina (par un tutali di 40 pagini).

I dulori à u stomacu chì ni suffria dighjà dipoi un certu tempu, diventati più acuti in u clima inuspitalieri di l'isula è incù u duru rigimu chì l'era statu impostu, u condussini à a morti u 5 maghju 1821 à 17:49 ori. L'ultimi paroli di Nabulionu funi Francia è testa di l'armata. Scelsi d'essa sippidditu nantu à i spondi di a Senna, ma fù inveci sippidditu in Sant'Elena com'è ghjà privistu l'annu 
prima da u guvernu inglesu. U guvarnadori Lowe è i so omini li dessini l'anori risirvati à un generali.

L'autupsia ditarminò a causa di morti in un tumori di u stomacu.

U 19 lugliu 1821, pocu dopu à avè amparatu a nutizia di a morti di Nabulionu, Lisandru Manzoni scrissi a famosa puisia U cinqui maghju, chì ebbi una forti risunanza in tutta l'Auropa è chì fù tradutta in tedescu da Johann Wolfgang von Goethe.

Principiàni subitu à diffonda si iputesi altirnativi annantu à a morti di Nabulionu, fruttu, in generali, di tiurii di u cumplottu: quiddi, puri accriditati, ùn smintiscini micca a viridicità di a causa di a morti par via di un tumori à u stomacu.

 U 2 aostu 1830, novi anni dopu a morti di Nabulionu, u rè Borbone Carlu X fù custrettu à abdicà è a curona fù cuncessa à Luigi Filippo di Orléans d'idei più liberali. A statua di l'imperatori fù ristaurata nantu à a culonna di a Piazza Vendôme è ci funi richiesti par fà rientra in patria i spogli murtali. U figliolu minori di u rè, u Principi di Joinville, fù incaricatu di ripurtà i spogli di l'imperatori in Francia è dopu à avè ottinutu u parmissu di i britannichi, dirighjiti una spidizioni in Sant'Elena par tramutà a salma in Parighji. U 15 uttrovi 1840, par via di una cummissioni - chì i so membri erani u conti Philippe de Rohan-Chabot, Charles Alexander, u culuneddu Hamelin Trelawny, u capitanu William Wylde, u culuneddu Charles Hodson, u sigritariu culuniali William Henry Seale, u cummandanti Edward Littlehales, u mariscialu Henri Gatien Bertrand, u generali Gaspard Gourgaud, u conti Emmanuel de Las Cases, u generali Jean Gabriel Marchand, Arthur Bertrand, i capitani Léonard Charner, Guyet è Doret, l'abati Félix Coquereau, dui curisti, u medicu Remi Guillard è parechji exi dumestichi di Nabulionu - fù riesumata a salma chì si svilò intatta, vistuta in l'uniformu di culuneddu di i Cacciadori di a Vardia. Quand'eddu fù ricompostu u corpu in una bara d'ebanu, l'imperatori iniziò u so viaghju di ritornu in Francia, ind'eddu ghjunghjì à Cherbourg u 2 dicembri, salutatu da i salvi di cannonu di u forti è di i navi militari prisenti.

U 15 dicembri 1840 ebbi locu l'intarramentu sulennu in Parighji cilibratu incù tutti l'anori di u rangu imperiali. A cascia fù disposta annantu à un carru trainatu da 16 cavaddi, scurtatu da i Marisciali di Francia Oudinot è Molitor, l'ammiragliu Roussin è u generali Bertrand, à cavaddu, annantu à i quattru lati, u curteghju funebru passò sottu l'arcu di trionfu, trà dui fili di insegni incù l'acula imperiali, salutatu da i salvi di cannonu è accoltu da a famiglia rignanti in nomu di a Francia. U fideli generali Bertrand, chì avia accumpagnatu Nabulionu à Elba è à Sant'Elena, fù incaricatu da u Rè di pona a spada è u copricapu di l'imperatori annantu à a bara, ma ùn ci riiscì micca par via di l'emuzioni è fù rimpiazzatu da u generali Gourgaud. Più tardi, in [1843 Ghjaseppu Bonaparte inviò u gran'cuddari, u nastru, è l'insegni di a Legioni d'onori ch'è so frateddu t'avia.

I resti di Nabulionu riposani in un munimentu postu in una cripta à celi apartu ricavata in u pavimentu di a ghjesgia di Saint-Louis des Invalides in Parighji, asattamenti sottu a cupola durata. U munimentu, cuncipitu da l'architettu Louis Visconti, fù tarminatu in u 1861 è cunsisti in un grandi sarcofagu di quarzita rossa di a Finlandia, chì cunteni i 6 bari prima di i quali hè statu chjusu u corpu di Nabulionu: da a più interna à a più esterna avemu una bara di lamiera è dopu unu di moganu, dui bari di piombu, una d'ebanu è l'ultima di legnu di quarciu. Intornu à u sarcofagu ci hè una loghja circulari dicuratu incù enormi statui raffiguranti dodici Vittorii.

U trasfirimentu da a cappedda di Saint-Jérôme induva era stata diposta a salma in u 1840, in a cripta cintrali di a cattidrali di Saint-Louis des Invalides fù effittuatu in una cirimonia micca pubblica u 2 aprili 1861, incù a prisenza di l'imperatori Nabulionu III. A mascara funiraria hè cunsirvata inveci vicinu à l'Accademia di l'Euteleti à San Miniato in a pruvincia di Pisa, cità induva calchì antinati di l'imperatori aviani risidutu. À l'internu di a cripta hè prisenti ancu a tomba di u figliolu di Nabulionu, Nabulionu Francescu, chì fù quì trasfiritu u so corpu da a Cripta di i Cappuccini di Vienna, ind'eddu era sipoltu com'è tutti i membri di a casa d'Austria, da Adolf Hitler in 1940, com'è donu à u populu di Francia dopu l'accupazioni à l'iniziu di a siconda guerra mundiali.

Nabulionu, ufficiali d'artigliaria, ghjovanu generali liatu à l'iniziu à a fazzioni giacobina è dunqua à u Dirittoriu, prima consulu è dopu imperatori di i francesi, cunduttieri di a più grandi macchina militara di l'ebbica è cunquistadori di gran'parti di u cuntinenti, ferma à i ghjorna d'oghji l'archetipu di l'omu di guerra vitturiosu, prutagonistu di una  vicenda storica narrata è analizata da una vastissima bibliugrafia.

Nabulionu ebbi un solu figliu lighjittimu, u ghjà citatu Nabulionu Francescu (1811 - 1832), avutu da a siconda moglia Maria Luisa d'Asburgu-Lorena (1791 - 1847). Eppuri sò noti par certu almenu dui figlioli illighjittimi:

Inoltri hè statu scrittu ch'è u filosofu, ghjurnalistu è omu di statu francesu, Jules Barthélemy-Saint-Hilaire (1805 - 1895), fussi un figliolu illighjittimu di Nabulionu Bonaparte, ma ùn ci hè alcuna cirtezza storica.

Di seguitu sò citati li film reperibili in lingua italiana chì hanu avutu per sogghjèttu centrale lu personagghju di napuleone Bonaparte è le sue vicende storiche.

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.




#Total Article count: 443
#Total Word count: 191828